2. Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. Contribuţia la Fondul de solidaritate socială. Excepţii
C. muncii, art. 14 Legea nr. 76/2002, art. 5 pct. I
O.U.G. nr. 102/1999, art. 42, art. 43 alin. (2)1)
1. în raport de prevederile Legii nr. 76/2002, are calitatea de angajator fiecare sucursală a băncii, deoarece prin regulamentul băncii i s-a recunoscut autonomia profesională şi gestionară, având cod unic de înregistrare distinct de cel al centralei băncii.
2. Potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi alţi agenţi economici, care au un număr de cel puţin 100 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. în caz contrar, titularii acestei obligaţii trebuie să contribuie cu o sumă lunară, stabilită de lege, la Fondul de solidaritate socială, instituit potrivit aceleiaşi ordonanţe. în stabilirea acestei obligaţii, criteriul numeric prevăzut de lege trebuie raportat la fiecare sucursală a agentului economic, care îndeplineşte calitatea de angajator în înţelesul Legii nr. 76/2002.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3563 din 26 septembrie 2007, www.scj.ro
Prin acţiunea înregistrată la 26 octombrie 2006, reclamanta Banca C.C. SA a solicitat anularea parţială a deciziei din 6 octombrie 2006, emisă de A.N.A.F., Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, şi a deciziei de impunere din 2 mai 2006 cu privire la obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 499.146 lei. Reclamanta a arătat că, în perioada august 2002 – octombrie 2003, şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999, întrucât nu a avut peste 100 de angajaţi în niciuna dintre unităţile sale, iar pentru perioada noiembrie 2003 – decembrie 2005 a solicitat A.J.O.F.M. Sibiu repartizarea de persoane cu handicap, însă nu a primit răspuns decât în lunile iulie – septembrie 2005.
Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 13 din 2 februarie 2007, prin care a admis acţiunea, a anulat parţial decizia din 6 octombrie 2006 şi decizia de impunere din 2 mai 2006, emise de pârâte, în privinţa obligaţiilor fiscale în sumă de 499.146 lei reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, penalităţi şi majorări de întârziere şi dobânzi aferente, exonerând reclamanta de plata acestei sume.
Instanţa de fond a reţinut că, pentru perioada august 2002 – octombrie 2003, organele de control fiscal au interpretat neîntemeiat dispoziţiile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999, deoarece acestea au prevăzut obligaţia de a angaja persoane cu handicap pentru persoane juridice care au cel puţin 100 de angajaţi. Instanţa de fond a apreciat că numărul de 100 de angajaţi trebuie să se raporteze la fiecare sucursală a băncii şi că sucursalele băncii au calitatea de angajatori în raport cu dispoziţiile Legii nr. 76/2002. Pentru perioada respectivă, s-a avut în vedere că niciuna dintre unităţile bancare ale reclamantului nu a depăşit numărul de 100 de angajaţi, astfel încât s-a considerat că aceasta a fost nelegal obligată să plătească sumele prevăzute de art. 43 alin. (1) din O.U.G nr. 102/1999. Exonerarea reclamantei de plata acestor sume pentru perioada octombrie 2003 – decembrie 2005 a fost motivată de instanţa de fond pe faptul că, trimestrial, s-a solicitat A.J.O.F.M. Sibiu repartizarea de persoane cu handicap, dar s-a răspuns doar la adresele aferente lunilor iulie-septembrie 2005, în urma promovării unei acţiuni în justiţie.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii , Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recursurile sunt nefondate. Instanţa de fond a stabilit judicios că, în perioada august 2002 – octombrie 2003, a fost nelegal calculată contribuţia la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, întrucât singura unitate care întrunea condiţiile prevăzute de art. 42 din
O.U.G. nr. 102/1999, având peste 100 de angajaţi, era centrala băncii
intimate. In raport de prevederile Legii nr. 76/2002, s-a constatat că are calitatea de angajator fiecare sucursală a băncii, deoarece prin regulamentul băncii i s-a recunoscut autonomia profesională şi gestionară, având cod unic de înregistrare distinct de cel al centralei băncii.
Celelalte dispoziţii legale invocate de recurenţi nu sunt relevante în cauză, întrucât calitatea de angajator a fiecărei sucursale a băncii nu este condiţionată de dobândirea personalităţii juridice, iar obligaţia comunicării locurilor de muncă vacante către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă revine angajatorilor, indiferent dacă aceştia sunt organizaţi şi funcţionează ca persoane juridice.
Pentru perioada noiembrie 2003 – decembrie 2005, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, potrivit cărora sunt exceptaţi de la plata contribuţiei agenţii economici care dovedesc că au solicitat trimestrial la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă repartizarea de persoane cu handicap şi acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării. Intimata-reclamantă a solicitat trimestrial A.J.O.F.M. Sibiu repartizarea de persoane cu handicap, fapt dovedit de către aceasta în instanţă. Astfel, instanţa de fond a constatat corect îndeplinirea acestei obligaţii legale, înlăturând interpretarea dată de organele de control fiscal prevederilor art. 5 din Instrucţiunile A.N.O.F.M. nr. 1008/220/2003, dat fiind că refuzul agenţiei de a răspunde adreselor agenţilor economici nu poate determina sancţionarea acestora, prin stabilirea obligaţiei de plată la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.
