Fapte săvârşite în timpul serviciului şi în legătură cu acesta. Prezumţia de nevinovăţie
2 Lipsa autorităţii de lucru judecat a hotărârii instanţei civile în faţa organelor de urmărire penală
C. muncii, art. 52 alin. (1) lit. c)
1. în speţă, angajatorul a formulat două plângeri penale împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii şi neglijenţă în serviciu, ambele plângeri penale având legătură cu fapte săvârşite de salariat în timpul serviciului său şi în legătură cu acesta.
Suspendarea din funcţie a salariatului este o măsură legală care protejează unitatea faţă de pericolul continuării activităţii ilicite, în cazul în care aceasta a avut loc, fiind un drept de opţiune al angajatorului. Deoarece angajatorul nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind competenţe ale organelor judiciare, în mod corect a dispus suspendarea contractului de muncă al salariatului.
Faptul că instanţa civilă a dispus reintegrarea salariatului în funcţia avută anterior, reţinând că faptele acestuia nu constituie abatere disciplinară, nu este de natură să înlăture răspunderea penală, în situaţia în care se va reţine existenţa vreunei fapte penale.
2. Potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
C.A. Galaţi, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 496/R din 25 iunie 2008, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 448 din 4 aprilie 2008, Tribunalul Galaţi a respins contestaţia formulată de contestatorul E.E.N. în contradictoriu cu intimata Registrul Auto, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele: prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, contestatorul E.E.N. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Registrul Auto, anularea deciziei de suspendare a contractului individual de
muncă din 3 martie 2008, cu plata cheltuielilor de judecată. In motivarea contestaţiei a arătat ca a fost angajat la S.G. în funcţia de director, până în luna noiembrie 2007, când în mod abuziv i s-a desfăcut contractul individual de muncă. A formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere, iar prin sentinţa civilă nr. 139 din 30 ianuarie 2008 i s-a admis contestaţia, dispunându-se reintegrarea pe funcţia anterior ocupată.
Prin decizia din 25 februarie 2008, intimata a dispus reintegrarea sa, iar prin decizia din 3 martie 2008, i-a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art. 52 alin. (I) lit. c) C. muncii, până la soluţionarea definitivă a plângerilor penale formulate. Consideră că plângerile penale au un caracter vădit şicanator şi solicită anularea deciziei. In dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 26 martie 2008, contestatorul şi-a precizat acţiunea, în sensul că decizia din 3 martie 2008 are la bază aceleaşi motive care au dus la desfacerea contractului individual de muncă. Susţine că, la data emiterii ei, contestatorul nu avea contract individual de muncă cu R.A.R., în consecinţă, acesta nu avea ce să suspende. Această măsură a fost abuzivă, întrucât art. 52 C. muncii prevede anumite condiţii din carc rezultă că suspendarea nu este obligatorie, iar plângerea penală trebuie să vizeze fapte incompatibile cu funcţia deţinută.
Contestatorul a precizat că acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu R.A.R. B., iar excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi a fost respinsă prin încheierea din 21 martie 2008, având în vedere că reclamantul are stabilită reşedinţa în G.
Analizând materialul probator administrat, instanţa a apreciat că măsura dispusă de intimată este legală, din următoarele considerente: în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, contractul de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
In prezenta cauză, intimata a formulat două plângeri penale împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 281 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), rcspectiv exercitarea Iară drept a unei profesii şi neglijenţă în serviciu, precum şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. Este evident că ambele plângeri penale au legătură cu fapte săvârşite de contestator în timpul serviciului său şi în legătură cu acesta.
Deoarece angajatorul nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind competenţe ale organelor judiciare, în mod corect a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului. Suspendarea din funcţie a contestatorului este o măsură legală care protejează unitatea intimată faţă de pericolul continuării activităţii ilicite, în cazul în care aceasta a avut loc; este un drept de opţiune al angajatorului.
Angajatorul nu este interesat să abuzeze de acest drept, întrucât, în situaţia în care se va constata nevinovăţia salariatului, prevederile legale îi conferă un drept firesc la despăgubiri, iar societatea nu are niciun interes să plătească salariaţi fară ca aceştia să presteze o activitate în schimb.
Faptul că instanţa civilă a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior, reţinând că faptele acestuia nu constituie abatere disciplinară, nu este de natură să înlăture răspunderea penală, în situaţia în care se va reţine existenţa vreunei fapte penale.
Potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei civilc prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. în consecinţă, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 52 lit. c) C. muncii şi s-a respins contestaţia ca nefondată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs salariatul, considerând-o nelegală şi netemeinică. Examinând hotărârea recurată, curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat la iniţiativa angajatorului în situaţia în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului. Or, intimata a făcut dovada că a formulat plângere penală împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 281 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) Prin urmare, măsura dispusă de cătrc unitate este legală, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Susţinerea recurentului, că la data emiterii decizici de suspendare a contractului individual de muncă nu mai avea calitatca de salariat, nu este întemeiată. Prin decizia din 25 februarie 2008, emisă de directorul general al R.A.R., s-a dispus reîncadrarea contestatorului, începând cu data de 25 februarie 2008, în funcţia de şef reprezentanţă R.A.R. G. şi plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 2 noiembrie 2007 şi până în prezent. Ulterior, prin decizia din 3 martie 2008, s-a dispus, începând cu această dată, suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, până la soluţionarea definitivă a plângerilor penale formulate de angajator. Astfel, la data emiterii deciziei contestate, recurentul-contestator avea calitatea de salariat ca efect al reangajării sale în funcţia de şef reprezentanţă R.A.R. G. în baza deciziei din 25 februarie 2008.
