Cererea de aderare la apel trebuie depusă până la prima zi de înfăţişare, termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii, şi nu mai înainte de comunicarea motivelor de apel.
Întrucât, potrivit art.293 cod procedură civilă, cererea de aderare la apel se poate face până la prima zi de înfăţişare iar aderarea la apel este o cerere accesorie apelului, ea trebuie depusă la instanţa competentă să judece calea de atac, dispoziţiile art.288 alin. 2 cod procedură civilă nefiind aplicabile în cazul cererii de aderare la apel.
Cererea de aderare la apel nu poate depăşi cadrul iniţial al acţiunii.
Prin sentinţa nr. 2964/23.09.2003 pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 3910/2003, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P SA Ploieşti împotriva pârâtei SC E SA Ploieşti şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.291.789.543 lei cu titlu de penalităţi de întârziere precum şi la 55.033.000 lei cheltuieli de judecată. S-a respins capătul de cerere privind plata dobânzilor
Apelul şi cererea de aderare la apel, a căror judecată a fost strămutată, sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Referitor la admisibilitatea cererii de aderare la apel, Curtea constată că aceasta este admisibilă şi întruneşte condiţiile formale prevăzute de codul de procedură civilă, încât va fi analizată pe fond.
Astfel, cererea de aderare la apel s-a depus la 14.01.2004, mai înainte de prima zi de înfăţişare, care a fost la termenul din 19.01.2004. Primul termen de judecată de la 19.12.2004 nu poate fi considerat prima zi de înfăţişare deoarece nu se comunicaseră motivele de apel iar părţile nu puteau pune concluzii, conform art.134 cod procedură civilă. Termenul din 19.01.2004 este prima zi de înfăţişare, fiind termenul la care părţile, legal citate, au putut pune concluzii.
Totodată, cererea de aderare la apel cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 287 cod procedură civilă iar apelul s-a depus la instanţa competentă, dispoziţiile art.288 alin. 2 cod procedură civilă nefiind aplicabile în cazul cererii de aderare la apel. Din moment ce, potrivit art.293 cod procedură civilă, cererea de aderare la apel se poate face până la prima zi de înfăţişare iar aderarea la apel este o cerere accesorie apelului, ea trebuie depusă la instanţa competentă să judece calea de atac.
Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia cererea de aderare la apel depăşeşte cadrul iniţial al acţiunii deoarece reclamanta a renunţat la plata dobânzilor. În dosarul de fond nu există nici o cerere prin care reclamanta să fi renunţat la capătul de cerere privind dobânzile şi în nici o încheiere nu este luat act de vreo renunţare, susţinută de reprezentantul legal al reclamantei. Mai mult decât atât, în concluziile scrise depuse la 23.09.2004 reclamanta solicită dobânzile, ca dealtfel şi în concluziile orale.