Pentru a putea stabili asupra existen?ei unei cauze ilicite existente la încheierea unui contract trebuie dovedit fie faptul înc?lc?rii unor dispozi?ii legale la încheierea actului în cauz?, înso?it de o complicitate la fraud? a cocontractan?ilor, fie o înc?lcare a bunelor moravuri ?i ordinii publice.
Sentin?a nr.2624 din 24.11.2009 pronun?at? de Tribunalul Dolj- sec?ia comercial?
Prin încheierea de ?edin?? pronun?at? de Judec?toria Craiova la data de 12.02.2008 s-a dispus disjungerea cererii formulat? de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta SC C. F. Craiova SA privind constatarea nulit??ii absolute par?iale a contractului de vânzare-cump?rare nr. 24/ 2005.
La termenul din data de 15.04.2008 instan?a a invocat, din oficiu, excep?ia de necompeten?? material? a Judec?toriei Craiova, având în vedere c? obiectul cauzei este de natur? comercial? întrucât, prin contractul de vânzare-cump?rare nr. 242005 încheiat între cele dou? societ??i s-a vândut activul SC C.F. Craiova SA, iar obiectul ac?iunii este neevaluabil în bani.
Prin sentin?a nr. 5691/2008 Judec?toria Craiova a dispus declinarea competen?ei de solu?ionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere c? în cauz? sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedur? civil?, potrivit cu care tribunalele judec?, în prim? instan??, procesele ?i cererile în materie comercial? al c?ror obiect este neevaluabil în bani.
La solicitarea reclamantului, instan?a a încuviin?at proba testimonial?.
Totodat?, s-a dispus efectuarea unei adrese pârâtei SC C. F. CRAIOVA SA cu men?iunea prezent?rii copiei cererii de prelungire a contractului de închiriere ?i a situa?iei juridice a imobilului în litigiu, aceasta depunând la dosar în copie contractul de vânzare-cump?rare nr.24/2005, proces-verbal din 16.02.2005,protocol privind vânzarea activului „Organizare de ?antier a lotului de instala?ii Craiova”, Anexa 1, chitan?e, decizie nr. 24/628/11.02.2005, anun?uri în ziare.
La data de 13.01.2009, reclamantul a depus la dosarul cauzei preciz?ri, prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC C. F. Craiova SA ?i SC S. C. SRL, s? se constate nulitatea absolut? par?ial? a contractului de vânzare cump?rare nr. 24/872/2005 încheiat între cele dou? pârâte.
În sus?inerea cererii introductive precizate reclamantul a invocat dispozi?iile art. 6 ?i art. 7 din Legea nr. 75/1992, potrivit cu care sus?ine reclamantul legiuitorul a în?eles c? locuin?ele de stat s? fie vândute chiria?ilor la cererea acestora, singura condi?ie cerut? de lege fiind acea c? beneficiarii legali s? aib? calitatea de chiria?i la data solicit?rii.
S-a mai ar?tat de c?tre reclamant c? din înscrisurile depuse la dosar reiese calitatea sa de chiria? la momentul vânz?rii, conform contractului de închiriere nr. 24/4621 din 20.06.2008 prelungit la data de 31.12.2004 prin actul adi?ional nr. 1, ambele încheiate între reclamantul B. M. ?i pârâta SC C. F. Craiova SA, imobilul ce a f?cut obiectul contractului men?ionat fiind folosit? în mod legal de reclamant, care a achitat toate obliga?iile ce le avea c?tre locator.
De asemenea, reclamantul a mai ar?tat c? pârâta SC C. F. Craiova SA a prev?zut în actul adi?ional nr. 1 posibilitatea prelungirii contractului de închiriere, astfel c? ?i la data vânz?rii imobilului la licita?ie reclamantul avea calitatea de chiria?, beneficiind în acest fel de prevederile Legii nr. 85/1992, cu atât mai mult cu cât pârâta a perceput chirie pân? la data vânz?rii imobilului, ceea ce a echivalat cu exprimarea consim??mântului s?u tacit pentru exprimarea reloca?iunii.
Totodat?, prin cererea sa precizat? reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SC C. F. Craiova SA s? încheie în favoarea sa contractul de vânzare-cump?rare a spa?iului camer? ?i hol din Craiova.
În drept reclamantul a invocat dispozi?iile art. 19 din Legea nr. 85/1992, art. 7 din Legea nr. 85/1992 ?i art. 1073 ?i urm. Cod civil.
La data de 27.01.2009 pârâta SC C. F. SA Craiova a depus la dosar r?spuns la precizarea reclamantului, ar?tând c? cererea reclamantului este neîntemeiat? având în vedere c? reclamantul a avut cuno?tin?? de efectuarea licita?iei de vânzare a imobilului, comisia de licita?ie ?i-a desf??urat activitatea în mod transparent ?i a publicat în presa scris? anun?ul de licita?ie pentru vânzarea în bloc a construc?iilor, dar reclamantul a precizat c? dore?te s? achizi?ioneze numai una dintre cl?dirile ce fac obiectul licita?iei ?i nicidecum ansamblul organiz?rii de ?antier cum s-a prev?zut în publicarea licita?iei.
De asemenea, pârâta a mai ar?tat c? legea invocat? de reclamant se refer? numai la spa?iile construite în scopul de a servi ca suprafa?? locativ? prin îns??i natura lor, spa?iile care au fost destinate a servi unui scop industrial nu fac obiectul acestor legi, cu atât mai mult cu cât obiectul contractului de închiriere este o camer?, o simpl? înc?pere, f?r? alte dependin?e ?i un hol, ce anterior servise unui scop industrial.
În drept pârâta a invocat prevederile art. 115 – 116 Cod procedur? civil?.
La solicitarea reclamantului, instan?a a încuviin?at ?i a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu pârâtei ?i proba cu expertiza tehnic? în specialitatea construc?ii.
La data de 24.02.2009 pârâta SC S. C. SRL a depus la dosar întâmpinare la ac?iunea principal? a reclamantului solicitând respingerea acesteia. Într-o prim? tez? pârâta a solicitat anularea cererii introductive ca insuficient timbrat?, având în vedere c? prin cererea reconven?ional? pârâtul-reclamant B. M. a solicitat anularea unui contract de vânzare-cump?rare a c?rui valoare este de 109.680 lei, astfel c? taxa de timbru aferent? cererii reconven?ionale se apreciaz? în conformitate cu dispozi?iile art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 146/1997. Pe de alt? parte pârâta a invocat excep?ia lipsei calit??ii procesuale active a pârâtului-reclamant B. M., dispozi?iile Legii nr. 85/1992 nefiind aplicabile în spe?a de fa??, textele de lege invocate de reclamant în sus?inerea cererii introductive (Legea nr. 85/1992 ?i Decretul Lege nr. 61/1990) legiferând cump?rarea de c?tre titularii contractelor de închiriere a locuin?elor construite din fondurile statului.
Prin încheierea de ?edin?? de la 24.02.2009 instan?a a disjuns cap?tul doi de cerere, respectiv obligarea pârâtei SC C. F. CRAIOVA SA s? încheie în favoarea reclamantului contractul de vânzare-cump?rare a spa?iului (camer? ?i hol) din Craiova.
La data de 03.03.2009 reclamantul B. M. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar privind scutirea de la plata taxelor judiciare, care prin încheierea de ?edin?? dat? în camera de consiliu la 10.03.2009 a fost admis?, în sensul scutirii reclamantului de plata taxei de timbru în cuantum de 888 lei.
La data de 23.04.2009 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiz? tehnic? întocmit de expert O. E.
La data de 28.04.2009 pârâta SC C. F. Craiova SA a depus la dosarul cauzei r?spunsul la interogatoriul luat de reclamantul B.M.
Pârâtele SC C. F. Craiova SA ?i SC S. C. SRL au formulat obiec?iuni la raportul de expertiz? întocmit de expert O. E., încuviin?ate de instan?? prin încheierea de ?edin?? de la 02.06.2009.
La data de 30.06.2009 pârâta SC C. F. Craiova SA a depus la dosarul cauzei note de ?edin?? prin care ar?ta c? imobilul în litigiu a fost înregistrat ca baracament (organizare de ?antier) al lotului de instala?ii sanitare ?i electrice ?i a folosit ca dormitor comun pentru angaja?ii societ??ii, care aveau domiciliile în alte localit??i, în cl?dirile ce compuneau imobilul func?ionând ?i spa?ii de birouri.
La solicitarea pârâtei SC C. F. Craiova SA, instan?a a încuviin?at ?i a administrat proba testimonial? cu un martor, fiind audiat conform dispozi?iilor legale martorul C. Mircea-Nicolae, declara?ia acestuia fiind consemnat? ?i ata?at? la dosarul cauzei.
Reclamantul a solicitat, în contraprob?, încuviin?area probei testimoniale cu un martor, prob? administrat? de c?tre instan?? la termenul de judecat? din data de 17.11.2009, prin audierea conform dispozi?iilor legale a martorei P. M., a c?rei declara?ie a fost consemnat? ?i ata?at? la dosarul cauzei.
Din analiza ansamblului actelor depuse în cauz? ?i a probelor administrate instan?a a re?inut c?, în fapt, urmare a deciziei organelor de conducere ale SC C. F. Craiova SA, a fost organizat? o licita?ie privind scoaterea la vânzare a unor active ale acestei societ??i comerciale. Astfel, la data de 16.02.2005, s-a scos la vânzare prin licita?ie activul „Organizare de ?antier – lot instala?ii Craiova”, participând la licita?ie reclamantul ?i pârâta SC S. C. SRL prin reprezentantul s?u.
Licita?ia a fost câ?tigat? de c?tre SC S. C. SRL, încheindu-se ulterior contractul de vânzare cump?rare nr. 24/872/2005.
În cuprinsul acestui contract s-a men?ionat faptul c? obiectul acestuia îl reprezint? Organizarea de ?antier a Lotului de Instala?ii Craiova, compus? din bunurile identificate în Anexa 1 care face parte integrant? din contract. În aceast? anex?, respectiv la pct.9, este men?ionat? o barac? zid?rie dormitor, spa?iul ocupat de c?tre reclamantul f?când parte din aceast? cl?dire.
De altfel, potrivit înscrisurilor ?i sus?inerilor necontestate ale p?r?ilor, reclamantul s-a înscris la licita?ie cu inten?ia de a achizi?iona doar aceast? cl?dire, de?i licita?ia a fost organizat? pentru vânzarea întregii organiz?ri de ?antier.
În ceea ce prive?te spa?iul ocupat de c?tre reclamant, se re?ine c?, potrivit celor învederate de c?tre expertul desemnat de c?tre instan?? în cuprinsul raportului întocmit ?i depus la dosar, aceast? construc?ie a fost edificat? de c?tre pârâta SC C. F. Craiova SA pentru a servi ca locuin?? pentru salaria?ii s?i, aceasta fiindu-le închiriat?. S-a mai men?ionat c? reclamantul ocup? un spa?iu de 21,63 mp, spa?iu compartimentat într-o camer? ?i un hol utilizat ca ?i buc?t?rie, camera de baie fiind amplasat? în exteriorul construc?iei.
În caietul de sarcini întocmit cu ocazia organiz?rii licita?iei, ca ?i în raportul de evaluare cl?direa în litigiu este individualizat? ca ?i barac? din zid?rie de c?r?mid?. De altfel, eviden?ele societ??ii pârâte indic? faptul c? aceasta a fost înregistrat? ca baracament (organizare de ?antier) al lotului de instala?ii sanitare ?i electrice ?i a folosit ca dormitor comun pentru angaja?ii societ??ii, care aveau domiciliile în alte localit??i, în cl?dirile ce compuneau imobilul func?ionând ?i spa?ii de birouri.
Totodat?, în cuprinsul raportului de expertiz? extrajudiciar depus la dosar s-a precizat faptul c? aceast? cl?dire, în raport de forma ?i modul s?u de compartimentare, a fost utilizat? de ?antier ca grup social în care unele înc?peri erau amenajate ca birouri pentru ?antier, iar unele înc?peri erau amenajate ca dormitoare pentru cazarea muncitorilor în timp de noapte, f?r? s? prezinte îns? caracteristicile, dotarea ?i conforma?ia c?minelor de nefamili?ti, acestea fiind cl?diri ce au în dotare camere, buc?t?rii comune ?i grupuri sanitare comune compuse din b?i, sp?l?toare ?i cabine de WC.
Martorii audia?i în cauz? a relatat instan?ei faptul c? în cuprinsul cl?dirii în litigiu erau amenajate birouri, dormitoare comune ?i, potrivit martorei Preda Mariana, înc?peri închiriate salaria?ilor pârâtei. De altfel, aceea?i martor? a precizat faptul c?, atunci când a solicitat s? cumpere spa?iul pe care îl ocupa în calitate de chiria? salariat la SC C. F. Craiova SA i s-a comunicat faptul c? nu puteau forma obiectul vânz?rii înc?perile separate ale acestei cl?dirii.
Se mai re?ine din depozi?iile martorilor c? înc?perile închiriate aveau un hol amenajat de c?tre unii dintre chiria?i ca ?i buc?t?rie ce nu avea alt? cale de aerisire decât u?a ?i a c?rui destina?ie ini?ial prev?zut? nu era aceea de buc?t?rie. Un alt aspect relatat este acela c? imobilul nu are un grup sanitar, iar în prezent doar reclamantul mai ocup? o parte din acesta, restul cl?dirii fiind folosit? conform scopului s?u ini?ial, acela de spa?iul pentru birouri, magazii ?i dormitor comun.
Potrivit art. 949 C.civ., una dintre condi?iile de validitate ale unui contract este aceea a unei cauze licite.
Potrivit art. 966 C.civ, raportat la art. 968 C.civ., cauza unui act este ilicit? atunci când este prohibit? de lege, contrarie bunelor moravuri ?i ordinii publice, obliga?ia fondat? pe o asemenea cauz? fiind f?r? efect.
Instan?a constat? astfel c? pentru a putea stabili asupra existen?ei unei cauze ilicite existente la încheierea unui contract trebuie dovedit fie faptul înc?lc?rii unor dispozi?ii legale la încheierea actului în cauz?, înso?it de o complicitate la fraud? a cocontractan?ilor, fie o înc?lcare a bunelor moravuri ?i ordinii publice.
În prezenta cauz?, dispozi?ia legal? a c?rei înc?lcare se invoc? a fi fost realizat? la încheierea contractului de vânzare-cump?rare a c?rei nulitate absolut? par?ial? se solicit? a fi constatat? este aceea a art. 7 din Legea 85/1992 potrivit c?ruia „locuin?ele construite din fondurile unit??ilor economice sau bugetare de stat, pân? la data intr?rii în vigoare a prezentei legi, altele decât locuin?ele de interven?ie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integral? sau în rate a pre?ului, în condi?iile Decretului-lege nr. 61/1990 ?i ale prezentei legi”.
Conform art. 2 din Decretul-lege nr.61/1990, „prin locuin?? în sensul prezentului decret-lege, se în?elege suprafa?a locativ? care cuprinde una sau mai multe camere, baie, buc?t?rie, ?i alte dependin?e, formând o unitate de sine st?t?toare, determinat? ca atare prin construc?ia sa”.
Instan?a consider?, prin urmare, c? aprecierea asupra respect?rii sau nu la încheierea contractului de vânzare-cump?rare a c?rei nulitate par?ial? se cere a fi constatat? prin prezenta hot?râre a dispozi?iilor legale sus-men?ionate presupune o apreciere cu privire la calificarea sau nu a spa?iului ocupat de c?tre reclamant în categoria locuin?elor care puteau fi vândute chiria?ilor în condi?iile Legii 85/1992 ?i ale Decretului-lege nr.61/1990.
În acest sens, instan?a constat? c? în eviden?ele pârâtei SC C. F. Craiova SA cl?direa în care se afl? spa?iul ocupat de c?tre reclamant nu a fost vreodat? eviden?iat? ca imobil compus din locuin?e acordate spre închiriere salaria?ilor, ci ca o barac? folosit? ca ?i dormitor comun pentru muncitorii lucrând ocazional în organizarea de ?antier ce a format obiectul vânz?rii cump?r?rii prin licita?ie.
În plus, camera închiriat? reclamantului nu poate fi considerat? ca ?i locuin?? în sensul Decretului-lege nr.61/1990, de vreme ce aceasta nu prezint? structura eviden?iat? în art. 2 din Decretul-lege nr.61/1990 ?i care este caracteristic? pentru o locuin??, respectiv „una sau mai multe camere, baie, buc?t?rie, ?i alte dependin?e, formând o unitate de sine st?t?toare, determinat? ca atare prin construc?ia sa”. Aceste aprecieri cu privire la structura spa?iului ocupat de c?tre reclamant sunt re?inute chiar din cuprinsul raportului de expertiz? întocmit în cauz?, expertul indicând faptul c? reclamantul ocup? un spa?iu format dintr-o camer? ?i un hol amenajat ca ?i buc?t?rie, spa?iu care nu are îns? ?i un grup sanitar propriu sau care, cel pu?in, s? se afle situat în incinta cl?dirii din care face parte.
Totodat?, un argument în plus pentru o asemenea apreciere îl constituie ?i depozi?ia martorei P. M. care a învederat instan?ei c? a ocupat un spa?iu similar celui ocupat de c?tre reclamant ?i, adresând o cerere conducerii societ??ii pârâte în sensul de a cump?ra acest spa?iu, a primit un r?spuns negativ tocmai în considerarea faptului c? spa?iul ce îi fusese închiriat nu era determinat ca ?i locuin?? prin construc?ia sa în sensul avut în vedere de c?tre Decretul-lege nr.61/1990, iar cl?direa în care acesta se afla nu putea fi vândut? decât în ansamblul ei, structura sa nepermi?ând compartimentarea sa în unit??i locative distincte. De altfel, reclamantul a r?mas singurul salariat care a continuat s? ocupe un spa?iu în aceast? cl?dire, restul chiria?ilor p?r?sind cl?direa la expirarea contractelor de închiriere.
În consecin??, instan?a apreciaz? c? spa?iul ocupat de c?tre reclamant nu poate fi încadrat categoriei locuin?elor construite din fondurile unit??ilor economice sau bugetare de stat ce puteau fi vândute titularilor contractelor de închiriere, re?inând astfel doar par?ial concluziile raportului de expertiz? întocmit în cauz? cu privire la structura spa?iului ocupat de c?tre reclamant ?i înl?turând sus?inerile expertului referitoare la natura acestui spa?iu ca ?i garsonier? individual? pentru personalul angajat permanent. De altfel, aceste sus?ineri ale expertului sunt contradictorii restului probatoriului administrat, respectiv înscrisurilor depuse la dosar ce relev? faptul c? de la momentul edific?rii sale ?i pân? în prezent cl?direa în litigiu a fost eviden?iat? ca ?i barac? din zid?rie folosit? ca dormitor comun, iar nu ca o cl?dire cu mai multe locuin?e pentru salaria?ii pârâtei, dar ?i depozi?iilor martorilor audia?i în cauz?, care au ar?tat faptul c? spa?iile închiriate salaria?ilor erau compuse doar dintr-o camer? ?i un hol, destina?ia acestuia din urm? fiind schimbat? de c?tre unii dintre ace?tia printre care ?i reclamantul, în buc?t?rie.
Totodat?, instan?a re?ine c? pentru a fi putut beneficia de prevederile Legii 85/1992, reclamantul ar fi trebuit s? dovedeasc? nu doar faptul c? spa?iul pe care îl ocup? este o locuin?? în sensul dispozi?iilor legale sus-men?ionate, ci ?i faptul c? la momentul vânz?rii acestuia avea calitatea de chiria?. Or, potrivit actului adi?ional nr.1 la contractul de închiriere nr.4621 din 20.06.2001 (fila 42), spa?iul ocupat de c?tre reclamant a fost închiriat acestuia pân? la data de 31.12.2004, cu posibilitatea prelungirii cu acordul ambelor p?r?i prin act adi?ional. Prin urmare, prelungirea duratei contractului de închiriere încheiat între p?r?i nu se putea face decât în mod expres, prin act adi?ional încheiat între acestea, iar nu prin tacita reloca?iune. Faptul accept?rii de c?tre pârâta SC C. F. Craiova SA a pl??ii de c?tre reclamant în luna ianuarie 2005 a unei sume de bani echivalente cu chiria pentru o lun? nu are efectul juridic al unei tacite reloca?iuni, respectiv acela al prelungirii duratei contractului de închiriere, de vreme ce în mod expres s-a stabilit de c?tre p?r?i c? acest fapt nu se poate realiza decât printr-o manifestare expres? de voin?? a acestora.
Prin urmare, instan?a apreciaz? ?i asupra faptului c? la data încheierii contractului de vânzare-cump?rare ce formeaz? obiectul prezentului litigiu reclamantul nu î?i mai justifica o calitate de chiria? pentru spa?iul pe care îl ocup?.
În consecin??, fa?? de cele mai-sus re?inute, instan?a consider? c? la momentul organiz?rii licita?iei finalizate prin încheierea contractului de vânzare cump?rare nr. 24/872/28.02.2005 pârâtele nu erau ?inute s? respecte dispozi?iile Legii 85/1992 ?i ale Decretului-lege nr.61/1990, acestea nefiind aplicabile cl?dirilor ce alc?tuiau activul ce a format obiectul vânz?rii prin licita?ie.
Prin urmare, cauza încheierii contractului vânzare cump?rare nr. 24/872/28.02.2005, în?elegând prin cauza încheierii unui act juridic scopul urm?ri la încheierea acestuia, a fost una licit?, neputându-se re?ine faptul c? încheierea acestuia s-a f?cut cu înc?lcarea unor dispozi?ii legale ?i a unei complicit??i la aceast? fraud? a cocontractan?ilor, dar nici cu înc?lcarea bunelor moravuri ori a ordinii publice.
Fa?? de aceste considerente ?i având în vedere dispozi?iile art. 948 C.civ. raportat la art. 966 ?i 968 C.civ.,instan?a urmeaz? s? resping? prezenta ac?iune astfel cum aceasta a fost precizat?, apreciind c? aceasta este neîntemeiat?.