– obligarea pârâtei la repararea pagubei pricinuite prin refuzul de a-i respecta dreptul de proprietate prevăzut de art. 44 şi 136 din României, constând în plata unei chirii anuale de 50.000 lei, începând cu data de 01.11.2004 până în prezent şi în viitor la plata anuală a aceleiaşi sume;
– anularea actului de răspuns 209.016 din 10.09.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului situat în Tg. Mureş, str. 22 Decembrie 1989, nr. 80, jud. Mureş, identificat în CF. 2397, nr. top. 1928/2/2/29; 1928/2/1/6 şi 1120/2/2/3/1/1/1/2/2 în suprafaţă totală de 1.051 mp obţinut prin cumpărare în anul 1988.
Pe suprafaţa de 800 mp din teren pârâta şi-a construit, înainte de a-1 cumpăra reclamantul, conducte de canalizare şi cămine pentru colectarea apelor reziduale provenite de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş, pe lângă conducte şi cămine existând o zonă de protecţie, betonată şi care nu o poate folosi nici pentru legumicultura şi nici nu pot să construiesc vreun corp de clădire pentru a desfăşura activităţi lucrative.
Reclamantul a mai menţionat că are patru copii majori şi pentru că sunt mai mulţi şoferi şi mecanici în familie aveau intenţia să-şi construiască în curte un Service auto, însă nu pot face acest lucru din cauza construcţiilor pârâtei aflate în curtea reclamantului, iar foloasele pe care nu le obţine prin nefolosirea terenului ocupat de pârâtă se ridică la suma 50.000 lei anual.
Se mai arată că la data de 29.08.2007, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând prin adresa 3138/2007 plata unei chirii pentru folosirea terenului, iar prin adresa nr. 209.016/10.09.2007 pârâta a recunoscut că ocupă terenul cu reţele de canalizare, însă reclamantul trebuia să ştie acest lucru în momentul în care a achiziţionat terenul, iar pe de altă parte prin art 576, 586 şi 587 precum şi art 5 alin 2 al Legii serviciilor de utilităţi publice nr. 51/2006 „ operatorii de servicii de utilităţi publice au drept de servitute legală asupra sistemelor de utilităţi destinate realizării serviciilor fără ca operatorul în cauză să aibă vreo obligaţie “, astfel că nu i se poate da curs solicitării, legislaţia nepermiţând acest lucru.
Faţă de răspunsul pârâtei reclamantul a invocat art. 44 şi 136 din Constituţia României conform căruia „ proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”… pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosii subsolul oricărei proprietăţi imobiliare cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
De asemenea, reclamantul a arătat că articolele invocate de către pârâtă, respectiv art. 576, 586 şi 587 Cod civil, precum şi art. 5 alin 2 din Legea 51/2006 nu îi sunt opozabile, ele referindu-se la servitute şi la dreptul de servitute, fapt care nu face obiectul pretenţiilor.
Ceea ce este însă relevant în cauză este nerespectarea de către pârâtă a dreptului de proprietate al reclamantului aşa cum îmi este garantat de Constituţie şi nerespectarea art. 481 Cod civil, conform căruia „ Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Reclamantul a recunoscut faptul că, pârâta realizează servicii de utilitate publică pe terenul proprietatea sa, motiv pentru care nu i-a îngrădit accesul şi nici nu are pretenţii pentru servitute, însă reclamantul consideră că atâta timp cât este lipsit de folosinţa terenului, are dreptul, potrivit art. 480 Cod civil să se bucure de toate atributele dreptului de proprietate.
Cu privire la întinderea prejudiciului cauzat prin lipsa folosinţei terenului, reclamantul a apreciat că se ridică la suma de 50.000 lei anual, iar în temeiul art. 998 Cod civil prejudiciul trebuie să fie reparat de către pârâtă, motiv pentru care a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Reclamantul a formulat precizare de acţiune prin care a arătat că suprafaţa afectată în cauză este de 235 mp, suprafaţă pe care nu poate edifica nici o construcţie, neputând să se bucure nici de proprietate şi nici de dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren, apreciind această suprafaţă la suma de 50.000 lei.
Pârâta SC Compania Aquaserv SA a formulat întâmpinare (fila 12-13), prin care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a sa.
De asemenea, pârâta SC Aquaserv SA a formulat şi cerere de arătare a titularului dreptului în persoana Municipiului Tg-Mureş, arătând că deţine doar un drept de administrare, fiind operator de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare.
În motivarea, pârâta a arătat că, potrivit art. 4 din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, (1) „ Sistemele de utilităţi publice sunt parte componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes si folosinţă publică si aparţin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietăţii publice sau private a acestora, după caz”.
Pârâta a mai menţionat faptul că, în baza Contractului de delegare, aprobat prin HCL Mureş nr. 125/2006, are un drept de administrare asupra acestor sisteme, iar aşa cum rezultă din art.2 lit. g din Legea nr. 51/2006 proprietar al sistemului de apa-canal din Tg. Mureş, este Municipiul Tg. Mureş, reprezentat de către Consiliul local al acestuia.
De asemenea, conform art. l din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia „Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public”, domeniul public judeţean este alcătuit din reţelele de alimentare cu apă, staţiile de tratare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente acestora.
Municipiul Târgu-Mureş a formulat întâmpinare la precizarea de acţiune a reclamantului (f 43), solicitând respingerea cererii de chemare în judecată şi invocând excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tg-Mureş şi excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a Municipiului Tg-Mureş.
În motivare, s-a arătat faptul că prin HCL nr. 125/27.04.2006 s-a aprobat contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din Tg-Mureş şi a documentaţiilor aferente între Consiliul Local Tg-Mureş şi SC Compania Aquaserv SA. S-a apreciat că pârâta de rând 1 este singura în măsură să administreze obiectul concesiunii, în vederea îndeplinirii atribuţiilor conferite şi de prestare a serviciilor comunitare de utilităţi publice. Mai mult, s-a arătat că prin art. 4 din HCL nr. 125/2006 s-a aprobat transmitere bunurilor cu drept de administrare şi a celorlalte drepturi şi obligaţii aflate în portofoliul fostei RA Aquaserv SA cu titlu de drept de proprietate
În cauză s-au administrat următoarele probe: înscrisuri Hotărârea nr.125/2006 a Consiliului Local Tg.Mureş (f. 20), contract (f. 21-28), planşe foto (f 33); proba cu expertiză tehnică în construcţii (f 56-60), extras CF (f 78-80), fotografii (f 85-88), concluzii (f. 70-71).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Tg-Mureş invocată de pârâta de rând 2 Municipiul Tg-Mureş, constată că nu se impune a fi analizată, având în vedere faptul că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei prin declinare de competenţă din partea Tribunalului Mureş, această excepţie a fost soluţionată anterior prin sentinţa civilă a Tribunalului Mureş şi se bucură de putere de lucru judecat.
Asupra excepţiilor lipsei calităţi procesuale pasive a celor două pârâte chemate în judecată, reţine următoarele:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, „Sistemele de utilităţi publice sunt parte componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes şi folosinţă publică şi aparţin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietăţii publice ori private a acestora, după caz”.
Pârâta de rând 2 are în baza Contractului de delegare, aprobat prin HCL Mureş nr. 125/2006 (f. 20), doar un drept de administrare asupra acestor sisteme, ceea ce rezultă şi din definiţia termenului „operator” de la art. 2 lit. g din Legea nr. 51/2006: „g) operator – persoană juridică română sau străină care are competenţa şi capacitatea recunoscută prin licenţă de a furniza/presta, în condiţiile reglementărilor în vigoare, un serviciu de utilităţi publice şi care asigură nemijlocit administrarea şi exploatarea sistemului de utilităţi publice aferent acestuia”.
Se mai reţine că în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, „Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public…II Domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: …3. reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal, precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente acestora. III Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: …4. reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente”.
Se reţine şi faptul că, potrivit art. 12 al. 4 din Legea nr. 213/1998, „În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate de neîndeplinirea acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare”.
Conform HGR nr. 964/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Mureş, la nr. crt. 2792 figurează canalul pluvial, care ocupă o suprafaţă din proprietatea reclamantului, iar ca proprietar este trecut „Proprietatea oraşului, în administrarea Regia Autonomă Aquaserv, al cărei succesor în drepturi este SC Compania Aquaserv SA”.
Se reţine că reţeaua de canalizare se află în proprietatea Municipiului TG-Mureş, iar pârâta de rând 1 SC Compania Aquaserv SA are calitatea de operator se servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare, având doar drept de administrare (f. 21-28).
Mai mult, în baza art. 26 al. 2 din Legea nr. 241/2006, asupra conductelor de apă operatorul are un „drept de servitute ce se exercită pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, operatorii au obligaţia să le plătească acestora despăgubiri, în condiţiile legii. Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, cuantumul se stabileşte prin hotărâre judecătorească”.
Raportat la prevederile legale de mai sus, se reţine că răspunderea delictuală a pârâtei de rând 1 s-ar fi putut angaja numai în situaţia efectuării de „intervenţii pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii”, coroborată cu dovedirea prejudiciilor de către reclamant, condiţii neîntrunite în cauză.
În consecinţa celor mai sus expuse, analizând cu prioritate excepţiile invocate de părţile în cauză în conformitate cu prev. art. 137 al. 1 Cod proced. civilă, întrucât se reţine că reclamantul nu a făcut dovada faptului că pârâta de rând 1 ar fi persoană obligată în raportul juridic dedus judecăţii, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC Compania Aquaserv SA şi în consecinţă va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MS în contradictoriu cu pârâta SC Compania Aquaserv SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru motivele de fapt şi de drept expuse pe larg în cele ce preced, va respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Tg-Mureş.
Prin expertiza tehnică în construcţii întocmită de experta Purice Felicia s-a constatat că lungimea canalului ce străbate terenul reclamantului este de 57 ml cu lăţime canal 1,3 m, iar în dreptul căminelor este de 4 m şi adâncimea între 2,5 şi 3,5 m; suprafaţa de teren ce nu poate fi folosită de reclamant nici măcar ca teren agricol este suprafaţa din dreptul căminelor respective, respectiv 45 mp, iar suprafaţa ce nu poate fi construită este de 342 mp. S-a mai stabilit de expertă faptul că nu există posibilitatea ca pârâta să mute canalul în litigiu în altă locaţie.
În baza art. 1169 Cod Civil, „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită de art. 998 şi 999 Cod Civil, care constituie temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii. Astfel, potrivit art. 998, „orice faptă a omului , care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999, „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.
Pe fondul cererii reclamantului, raportat la temeiul juridic invocat de acesta, al răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 şi urm. Cod Civil, instanţa reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale în persoana Municipiului Tg-Mureş, respectiv existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia făptuitorului, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită a autorului.
Reclamantul nu a dovedit, în mod concret, nici un prejudiciu efectiv prin imposibilitatea de a folosi 45 mp teren ca teren agricol ori prin imposibilitatea de a construi pe o suprafaţă de 342 mp din teren, nu a probat faptul că ar fi avut o intenţie reală de a construi (materializată prin cererea de emitere a unui certificat de urbanism în vederea obţinerii unei autorizaţii de construire) şi nici nu a administrat probe asupra cuantumului pretins al acestui prejudiciu.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tg-Mureş.
