– Legea nr. 146/1997 – art. 18 alin. (1), (2), (3), art. 20 alin. (1), alin. (3)
– Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – art. 6
În situaţia în care, după respingerea cererii de reexaminare a taxei de timbru stabilite de instanţă, prima instanţă a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată, susţinerile formulate de reclamanţi pe calea cererii de reexaminare nu pot fi reiterate în căile de atac formulate împotriva sentinţei astfel pronunţate, dreptul la un proces echitabil nefiind încălcat.
Decizia civilă nr. 466/R din 14 februarie 2012, Secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr.17852/03.11.2010 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr.7885/325/2010, a fost admisă excepţia de netimbrare; a fost anulată acţiunea civilă formulată de reclamanţii M. Ghe., ş.a. împotriva pârâţilor Statul Roman reprezentat de prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş si Municipiul Timişoara prin Primar.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, deşi pentru termenul de judecata din 3.11.2010, s-a pus in vedere reclamanţilor să achite taxa judiciara de timbru în sumă de 8.899 lei pentru petitul 1, respectiv de 5.038,20 lei pentru petitul 2, precum şi timbru judiciar de 5 lei, aferente acţiunii lor (având în vedere că a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei de timbru stabilite la termenul de judecată din 22.09.2010) sub sancţiunea anularii cererii ca netimbrată, reclamanţii nu au înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei de judecată.
Împotriva hotărârii au declarat apel reclamanţii, solicitând anularea acesteia, judecarea fondului şi admiterea acţiunii.
În motivare, apelanţii au arătat că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit legea. Făcând trimitere la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 112/1995, au apreciat că cererea de chemare în judecată era scutită de taxă de timbru şi au arătat că acţiunea formulată nu este prevăzută de Legea nr. 112/1995 ar însemna să fie ignorate dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 şi ale art. 37 din H.G. nr. 20/1996.
Au apreciat că prima instanţă, refuzând să soluţioneze fondul cererii, le-a încălcat dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, obligându-i la plata unei taxe judiciare de timbru neprevăzute de lege şi într-un cuantum pe care nu îl pot suporta.
Prin decizia civilă nr. 321/A/20.05.2011 Tribunalul Timiş a respins apelul declarat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că prima instanţă a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 8899 lei pentru terenul aferent apartamentului nr. 1 şi de 5038,2 lei pentru terenul aferent apartamentului nr. 2, precum şi timbru judiciar de 5 lei, conform încheierii de şedinţă din 22.09.2010.
La 23.09.2010, reclamanţii au formulat o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru care, conform susţinerilor apărătorului lor, a făcut obiectul dosarului 24199/325/2010, fiind respinsă.
Astfel fiind, la termenul din 20.10.2010, avocatul reclamanţilor a adus la cunoştinţa primei instanţe că cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost respinsă şi a solicitat acordarea unui termen pentru a face dovada achitării acestei taxe.
Deşi reclamanţii aveau obligaţia de a achita taxa de timbru – urmare a respingerii cererii lor de reexaminare – până la termenul din 20.10.2010, prima instanţă le-a mai acordat un termen de judecată pentru a face dovada plăţii, însă nici până la acest termen reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia.
În aceste condiţii, prima instanţă a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, coroborate cu art. 9 din O.G. nr. 32/1995.
Susţinerile privind faptul că cererea de chemare in judecată era scutită de taxa judiciară de timbru nu pot fi invocate pe calea apelului împotriva hotărârii de anulare a cererii ca netimbrată, ci pe calea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru (cum, de altfel, s-a si întâmplat, conform cererii de reexaminare), potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Nu s-a reţinut că, prin soluţia pronunţată, prima instanţă ar fi încălcat dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, ci poate fi supus unor condiţii sau limitări, cum este cea a plaţii taxelor judiciare, iar procesul în faţa primei instanţe s-a desfăşurat cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de art. 6 din Convenţie, reclamanţii beneficiind de o judecată echitabilă a cererii formulate.
Cât priveşte cuantumul mare al taxelor cu referire la care apelanţii au arătat ca nu îl pot suporta, tribunalul a apreciat ca aceştia aveau deschisă calea cererii de acordare a ajutorului public judiciar conform O.U.G. nr. 51/2008, cale de care însă nu au uzat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, solicitând modificarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei Judecătoriei Timişoara, pentru analizarea pe fond.
În motivare, au arătat că instanţa de apel şi prima instanţă au făcut o greşită aplicare a legii şi o greşită interpretare a probelor propuse şi administrate de reclamanţi în dosar, deoarece acţiunea lor, fiind una în constatarea dreptului de proprietate întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995 este scutită de la plata taxelor de timbru.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că prin hotărârea primei instanţe nu le-a fost încălcat dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil, pe considerentul că judecata a fost echitabilă şi în concordanţă cu prevederile art. 6 din C.E.D.O, deoarece, deşi ei au un drept de proprietate conferit de lege, prima instanţă le-a îngrădit accesul la justiţie pentru confirmarea dreptului lor, prin faptul că i-a obligat la plata unei taxe de timbru, care este, după cum s-a arătat, neprevăzută de lege.
Nu poate fi primită nici motivarea instanţei de apel potrivit căreia reclamanţii aveau posibilitatea de a formula o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008, deoarece, după cum s-a arătat, potrivit art. 23 din Legea nr. 112/1995, cererea lor este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 şi C. proc. civ., faţă de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 18 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997 republicată, Curtea a constat că prezentul recurs nu este întemeiat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar împotriva modului de stabilire a acestora se poate formula cerere de reexaminare la aceeaşi instanţă. Cererea se soluţionează de către un alt complet, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.
În cauză, Judecătoria Timişoara a stabilit taxa judiciară de timbru datorată de către reclamanţi prin încheierea de şedinţă din 22.09.2010, punându-se în vedere reprezentantului reclamanţilor să facă dovada achitării acesteia la termenul de judecată din 06.10.2010, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.
Reclamanţii au formulat cerere de reexaminare împotriva taxelor judiciare astfel stabilite, cerere respinsă irevocabil ca neîntemeiată, iar la termenul de judecată din 20.10.2010 reprezentantului reclamanţilor i s-a mai acordat un termen până la care să se îndeplinească obligaţia de timbrare, lucru ce nu s-a îndeplinit, astfel că, în mod corect judecătoria a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Prin cererea de apel şi de recurs, se încearcă o repunere în discuţie a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de chemare în judecată, criticându-se modalitatea de stabilire a acesteia, precum şi cea de soluţionare a cererii de reexaminare, lucru care nu poate fi acceptat.
Reexaminarea este singura posibilitate prevăzută de lege pentru cel nemulţumit de cuantumul taxei judiciare de timbru la plata căreia a fost obligat, cale de atac specifică la care recurenţii au şi apelat. Prin prezenta decizie, nu se poate concluziona în sensul dorit de recurenţi (că nu ar datora taxele stabilite) fără a se aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă. Indiferent de aspectul tranşat printr-o astfel de hotărâre, cuprinsul său se bucură de prezumţia absolută şi irefragabilă de legalitate şi temeinicie, astfel că nu poate fi contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească.
În ceea ce priveşte încălcarea accesului reclamanţilor la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, argumentele tribunalului sunt legale şi pertinente. Accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea procesului şi nici încălcarea formelor şi termenelor prescrise de legea naţională, în acest sens jurisprudenţa C.E.D.O. fiind constantă în sensul că statele-semnatare pot stabili condiţiile şi formele de acces la instanţă, inclusiv sub aspectul taxelor datorate şi a căilor de atac. De asemenea, este corectă reţinerea tribunalului în sensul că reclamanţii puteau apela la procedurile prevăzute de O.U.G. nr. 51/2008, dacă situaţia lor materială este precară şi le periclita existenţa prin cuantumul apreciat mare al taxelor datorate de către 5 (cinci) reclamanţi.
