Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2004 din 13 septembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr.4521 din 9.12.2009 a Tribunalului Maramureş, s-a admis cererea creditoarei SC E. ZRT „V.A.” Ungaria prin mandatar SC A.T.R. sRl SFANTU GHEORGHE împotriva debitoarei SC H.T. SRL Baia Mare, s-a respins contestaţia debitoarei şi s-a dispus deschiderea procedurii generale de împotriva debitoarei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la 05.06.2009 creditoarea SC E. ZRT VA Ungaria a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC H.T. SRL Baia Mare pentru neplata unei datorii de 12.955,49 Euro certă, lichidă şi exigibilă, rezultată dintr-un contract de vânzare-cumpărare în rate a unor vehicule.
Debitoarei i s-a comunicat acţiunea la 10.06.2009.
S-a contestat existenţa stării de insolvenţă în termenul legal de 10 zile de la primirea copiei acţiunii aşa cum prevede art. 33(2) din privind procedura insolvenţei. Din actele de la dosar a rezultat cu certitudine existenţa datoriei debitoarei către creditoare şi că debitoarea nu are fonduri pentru achitarea acesteia. În consecinţă, judecătorul sindic a dat o sentinţă de deschidere a procedurii care poate fi generală sau simplificată.
Întrucât debitoarea nu se încadrează în nici una din situaţiile pentru care legea prevede deschiderea procedurii simplificate, s-a dispus deschiderea procedurii generale, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC H.T. SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza în fond, admiterea recursului, respingerea cererii creditoarei SC E. ZRT V.A. şi admiterea contestaţiei împotriva stării de insolvenţă formulată în cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs debitoarea arată că instanţa de fond a admis cererea creditoarei SC E. ZRT „V.A.” din Ungaria, prin mandatar SC A.T.R. SRL Sfântu Gheorghe şi a respins contestaţia sa privind existenţa stării de insolvenţă.
Arată că prin facturile ce le anexează prezentului recurs face dovada existenţei lichidităţilor la firma SC H.T. SRL. Astfel, depune chitanţele
7020/21.12.2009;7391/21.12.2009,5059467/11.01.2010;5059458/21.12.2009;5059471/18. 01.2010;000462/08.01.2010;7284/05.01.2010;0000311/07.01.2010;0002713/18.01.2010; 5059452/16.12.2009;1365/03.12.2009; 41584/16.12.2009.
În această perioadă, debitoarea arată că a achitat şi salariile personalului angajat al
firmei.
Invederând cele de mai sus precum şi faptul că îşi recunoaşte datoria faţă de debitoare pe care urmează să o şi achite într-o perioadă relativ scurtă (2-3 luni), solicită admiterea recursului în sensul celor solicitate.
La data de 16 iunie 2010 creditoarea E. a depus întâmpinare prin care arată că recurenta a contestat de fapt existenţa stării de insolvenţă, fără a avea dovezi de recurs prevăzut de art.304 C.proc.civ.
Prioritar dezbaterii recursului, Curtea a luat în discuţie conform dispoziţiilor din încheierea precedentă incidentul referitor la dovada calităţii de reprezentant legal al creditoarei în persoana mandatarului SC A.T.R. SRL.
Curtea constată că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei a fost semnată prin mandatar SC A.T.R. SRL, iar înscrisurile existente la dosar nu fac dovada mandatului încredinţat de către creditoare mandatarului său.
Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art. 112 pct. 6 C.pr.civ. , între alte cerinţe obligatorii, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă şi semnătura reclamantului respectiv semnătura socială a administratorului desemnat conform regulilor specifice raporturilor comerciale grefate pe funcţionarea societăţilor comerciale, fie semnătura realizată de împuternicit prin act sub semnătură legalizată ori prin avocat cu delegaţie avocaţială, aceste puteri fiind date în mod expres în numele societăţii comerciale de către administratorul care are dreptul de a reprezenta şi angaja societatea faţă de terţi.
Lipsa semnăturii ori lipsa dovezii unei astfel de împuterniciri conduce la nulitatea actului de procedură respectiv aşa cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 161 corelat cu art. 112 C.pr.civ. Această lipsă, însă, poate fi remediată, potrivit procedurii prevăzute la art. 161 alin. 2 corelat cu art. 133 alin. 2 din acelaşi cod.
Instanţa de recurs, din oficiu, a invocat lipsa de semnătură şi întrucât aceasta nu a putut fi remediată la acel termen, a procedat la acordarea unui termen de judecată în acest sens. Cu toate acestea societatea comercială prin reprezentantul legal nu s-a prezentat personal pentru a complini lipsa de semnătură şi nici nu a făcut dovada împuternicirii acordate altei persoane fizice sau juridice pentru a semna legal cererea adresată instanţei.
Curtea reţine că manifestarea de voinţă care învesteşte instanţa de judecată este materializată în cererea de deschidere a procedurii de faliment a debitoarei din data de 04 iunie 2009 care este semnată de către SC A.T.R. SRL şi nu de către creditoarea SC E. VA prin reprezentantul său legal sau convenţional cu împuternicirea corespunzătoare.
În consecinţă, reţinând că la termenul de astăzi nu s-a complinit lipsa semnăturii din cererea de chemare în judecată şi că nu s-a prezentat nicio specială ori alt act pentru exerciţiul legal al dreptului de a formula această cerere, valabilă la data de 04 iunie 2009, în temeiul art. 161 alin. 2 corelat cu art. 112 alin. 1 pct. 6, cu art. 133 C.pr.civ. şi art.312 alin.1 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de către debitoare şi va anula cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditoarea SC E. VA prin mandatarul SC A.T.R. SRL. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)