Fapta inculpatului de a semna în calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul Complex Comanca, încheiat cu S.C. INDUSTRIE MICA SCIM S.R.L nu numai că nu constituie o activitate de inducere a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte reale, dar nu a fost nici realizată în scopul obţinerii unui folos material injust. Dimpotrivă, demersul judiciar al părţii vătămate S.C. MECANEXIM S.A. care a reclamat săvârşirea infracţiunii de înşelăciune tinde la procurarea unui asemenea folos, acţiunea civilă alăturată celei penale vizând tocmai sustragerea imobilului de la silită. Deşi nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul statului, ale cărui organe fiscale nu au fost induse în eroare de inculpat aşa cum se pretinde în cauză (ci s-au bazat pe menţiunile actului autentic, evidenţele fiscale şi menţiunile cărţii funciare) o asemenea pagubă s-ar produce în mod cert în cazul desfiinţării contractului de vânzare cumpărare.
Litigiul generat între inculpat, în calitate de persoană care a dobândit imobilul de la acelaşi ca şi partea vătămată este un litigiu exclusiv civil, raportul juridic stabilit între inculpat în calitate de cumpărător, S.C. INDUSTRIE MICA SCIM S.A. pe baza contractului 1175/2005 şi respectiv partea vătămată S.C. MECANEXIM SERV S.A neputând constitui temei al angajării răspunderii penale în condiţiile art. 215 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr. 169 din 29 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2414/95/2012, în baza art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul P.S.G., fiul lui Natural şi Maria, născut la data de 30.07.1979, în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, cu domiciliul în oraşul Ocnele Mari, str., nr., judeţul Vâlcea, căsătorit, fără antecedente penale, CNP-. , pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1,2,3 şi 5 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În baza art. 346 alin.4 Cod procedură penală a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 514/P/2009 din 06.03.2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.S.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal
În fapt, s-a reţinut că la data de 13.06.2009 SC MECANEXIM SERV SA Tg-Jiu a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inculpatul P.S.G., întrucât la data de 30.08.2005, în calitate de cumpărător a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1175 prin care a dobândit de la SC. Industrie Mică SCIM SA, imobilul teren şi construcţii ce alcătuiesc Complexul Comanca în condiţiile în care societatea vânzătoare nu mai era proprietara acestui complex.
Petiţionara a precizat că în drept ea era proprietara acestui complex, fiind dobândit în baza unui contract de schimb de la SC Industrie Mică SCIM SA, iar prin sentinţa civilă nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei Brezoi, instanţa a constatat legalitatea schimbului, sentinţa ţinând loc de act autentic de schimb.
A mai arătat că, ulterior încheierii contractului inculpatul a intabulat imobilul teren şi construcţii pe numele său, iar în anul 2009 ca urmare a unor debite avute de inculpat la
D.G.F.P. Vâlcea, această instituţie a declanşat procedura de executare silită fiind scos imobilul la vânzare prin licitaţie.
Pentru a evita vânzarea bunului petiţionara a achitat datoria inculpatului în sumă de
45.000 lei.
În urma verificărilor efectuate în cauză şi din coroborarea probelor administrate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Învinuitul U.D. a fost administrator al SC Industrie Mică SCIM SA începând cu data de 29.09.2004.
Conform datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a rezultat că SC Industrie Mică SCIM SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi a funcţionat cu sediul în municipiul Drăgăşani până la data de 07.04.2006 când societatea îşi mută sediul în Tg-Jiu.
SC Mecanexim Serv SA Tg-Jiu a fost înfiinţată în anul 2002 şi a funcţionat cu sediul în Râmnicu Vâlcea până în anul 2009 când şi-a mutat sediul social în judeţul Gorj.
Inculpatul P.S.G. era angajat în anul 2005 ca şofer la SC CLADINSERV SA şi îl cunoştea pe inculpatul U.D., administrator al SC Industrie Mică SCIM SA.
Prin sentinţa civilă nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei Brezoi, pronunţată în dosarul nr. 1365/2004, instanţa de judecată a constatat că prin actul sub semnătură privată intitulat „contract de schimb” încheiat la data de 30.06.2004, părţile SC ZACEXIM SA, SC DEMENI SA, SC INDUSTRIEMICĂ SCIM SA şi SC MECANEXIM SERV SA Tg-Jiu au convenit cu privire la schimbul mai multor imobile şi mobile.
Astfel, SC Mecanexim Serv SA Tg-Jiu a dobândit de la SC Industrie Mică SCIM SA „Popasul Turistic Brazilor” (Complexul Comanca) şi terenul aferent în suprafaţă de 13.320,43 m.p.. Instanţa judecătorească a stabilit că sentinţa ţine loc de act autentic de schimb şi totodată, dispune înscrierea acesteia în cartea funciară a fiecărei localităţi unde se află imobilele.
Aferent contractului de schimb se găseşte şi procesul verbal de predare-primire din 30.06.2004, prin care SC Industrie Mică SCIM SA predă către SC Mecanexim Serv SA Tg-Jiu „Popasul Turistic Brazilor”(Complexul Comanca) şi terenul aferent în suprafaţă de 13.320,43 m.p.
La data de 30.08.2005, deşi SC Industrie Mică SCIM SA nu mai deţinea activul, fiind proprietatea SC Mecanexim Serv SA Tg-Jiu conform sentinţei civile nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei Brezoi, învinuitul U.D. în calitate de administrator al SC Industrie Mică SCIM SA încheie cu inculpatul P.S.G. contractul de vânzare-cumpărare autentificat la notarul public
B.G. sub nr. 1175 prin care societatea vindea cumpărătorului activul „Popasul Turistic Brazilor”(Complexul Comanca) şi terenul aferent în suprafaţă de 13.320,43 m.p.
La încheierea contractului învinuitul U.D. a prezentat la notariat următoarele înscrisuri: sentinţa civilă nr. 3210/16.10.2002 a Judecătoriei Drăgăşani şi încheierea aceleiaşi instanţe din 26.04.2004 prin care SC Industrie Mică SCIM SA a dobândit activul; un raport de evaluare al clădirilor şi terenului; certificat constatator eliberat de O.R.C. Vâlcea privind structura acţionariatului SC Industrie Mică SCIM SA; un proces verbal din 23.08.2005 în care se menţionează că în şedinţa adunării generale a acţionarilor la care au participat un număr de 4 acţionari deţinând 99,0899% din capitalul social s-a aprobat înstrăinarea activului „Popasul Turistic Brazilor” (Complexul Comanca), fiind împuternicit cu înstrăinarea acestuia administratorul societăţii; Hotărârea nr. 3/23.08.2005 a Adunării Generale a Acţionarilor SC Industrie Mică SCIM SA în care se menţionează aprobarea vânzării activului şi împuternicirea lui U.D. pentru încheierea la notariat a contractului de vânzare-cumpărare.
Din cercetările efectuate a rezultat că procesul verbal din 23.08.2005 şi Hotărârea nr. 3/23.08.2005 a Adunării Generale a Acţionarilor SC Industrie Mică SCIM SA sunt documente false, conţinutul acestora nereflectând realitatea.
Astfel, acţionarii B.E. şi T.E. au declarat faptul că adunarea generală nu s-a ţinut, nu cunoşteau conţinutul procesului-verbal şi nu au hotărât vânzarea activului.
Numita T.E. a declarat că în anul 2005 era angajată a societăţii, semnătura de pe procesul-verbal îi aparţine însă consideră că a semnat fără să cunoască conţinutul procesului-verbal, iar pe învinuitul U.D. îl cunoştea ca fiind şofer la această societate şi nu administrator.
Numita B.D. a declarat că la data menţionată în procesul verbal nu mai era angajată a societăţii şi nu reţine dacă a semnat vreun document însă conţinutul procesului verbal nu reprezintă realitatea.
Fiind audiat învinuitul U.D. a declarat iniţial că nu-şi mai aminteşte condiţiile în care s-au întocmit documentele false, iar ulterior a declarat că la iniţiativa sa s-au întocmite aceste documente.
Cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare învinuitul U.D. a declarat că a încheiat acest contract deşi societatea nu mai deţinea imobilul teren şi construcţii în scopul de a-l ajuta pe inculpatul P.S.G. pentru a contracta un credit imobiliar şi a depune drept garanţie acest imobil.
Invinuitul a precizat că acest contract de vânzare-cumpărare nu reflectă realitatea, iar suma de 250.000 RON menţionată în contract ca fiind preţul imobilelor nu a primit-o, fiind trecută fictiv de comun acord cu inculpatul P.S.G.
Inculpatul P.S.G. a declarat faptul că în anul 2005 lucra ca şofer la una din firmele controlate de M.N. şi că la vremea respectivă deţinea suma de 250.000Ron în vederea cumpărării unei locuinţe. Aceasta justifică prezenţa sumei de bani, după cum urmează: suma de 50.000 lei din economii proprii, suma de 100.000 lei dată actualei soţii de la socrul său
F.G. şi suma de 30.000 Euro reprezentând împrumuturi de la verişoarele sale stabilite în Italia, S.N. şi S.C.
Acesta a precizat că la solicitarea lui M.N. a fost de acord să-l împrumute cu suma respectivă, pentru o perioadă de timp, iar pentru această sumă s-a încheiat de către U.D. la iniţiativa lui M.N. contractul de vânzare-cumpărare pentru Complexul Comanca.
Suma de 150.000 Ron şi 30.000 euro i-a dat-o lui U.D. în parcarea Hotelului „Alutus”, cu o zi înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Inculpatul a declarat că nu cunoştea că imobilul nu mai aparţinea societăţii vânzătoare, iar ulterior M.N. nu i-a restituit banii, iar imobilul a fost intabulat pe numele său în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru a susţine cele declarate cu privire la provenienţa banilor, inculpatul a solicitat audierea soţiei sale, a socrului şi a mătuşii sale.
În declaraţia dată, P.S.G. a susţinut că în perioada decembrie 2004-ianuarie 2005, inculpatul P.S.G. a primit de la verişoarele sale Carmen şi Natalia suma de 30.000 euro, bani pe care acesta i-a schimbat în lei în Râmnicu Vâlcea, iar ea deţinea suma de 100.000 Ron de la tatăl său.
S-a constatat că între declaraţia sa şi cea a soţului său există neconcordanţă cu privire la suma declarată că provenea de la verişoare, în sensul că inculpatul P.S.G. declară că i-a dat lui U.D. bani în moneda Euro, iar soţia sa susţine că după ce a luat banii de la verişoare, inculpatul i-a schimbat în lei.
Numitul F.G., socrul inculpatului a declarat faptul că i-a dat fiicei sale în anul 2005 suma de 100.000 lei pe care o strânsese în decurs de 12 ani din salariu şi din vânzarea produselor agricole, acesta specificând că este înregistrat la Primăria Ocnele Mari ca producător agricol.
Numita R.G., sora mamei inculpatului a declarat că în perioada decembrie 2004-ianuarie 2005 a fost vizitată de nepoatele sale S.N. şi S.C. care i-au spus că l-a împrumutat pe P.S.G. cu suma de 30.000 euro.
Din cercetările efectuate a rezultat că cele afirmate de inculpatul P.S.G. şi de martorii P.M., F.G. şi R.G. nu sunt reale.
Astfel, fiind audiat S.D., tatăl lui S.N. şi S.M.C., acesta a precizat că fiicele sale sunt stabilite cu domiciliul în Italia, Torino şi nu l-au împrumutat niciodată pe P.S.G. cu suma de
30.000 euro, iar acestea nu au fost în ţară în perioada decembrie 2004- ianuarie 2005.
Fiind contactată telefonic de către organele de poliţie pe numărul de telefon 00393355887560, S.N. a precizat că nu l-a împrumutat pe P.S.G. cu suma respectivă şi nici sora sa.
Prin adresa nr. 1598/03.02.2011, Societatea Naţională a Sării, Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea a comunicat salariile nete lunare primite de numitul F.G. în perioada 2000-2005.
Cumulând salariile lunare s-a constatat că numitul F.G. a realizat venituri din salarii, după cum urmează: anul 2000- 38.368.732 lei Rol (3.836. lei Ron), anul 2001- 4.910 lei), anul 2002 – 64.439.357 lei Rol (6.443 lei Ron), anul 2003- 8637765 lei Rol (8.637 lei Ron), anul 2004- 102.488.001 lei Rol (10.248 lei Ron).
Prin adresa nr. 684/11.09.2011 Primăria Ocnele Mari a comunicat faptul că numitul
F.G. nu figurează înregistrat ca producător agricol autorizat.
Analizând salariile lunare realizate de F.G., faptul că soţia sa era casnică s-a constatat că acesta nu avea posibilitatea să strângă suma de 100.000 ron, în condiţiile în care din salariu efectua şi cheltuielile curente necesare unei familii.
Fiind audiat, M.N. a arătat că nu cunoaşte condiţiile în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005.
Din coroborarea probelor administrate a rezultat că învinuitul U.D. folosindu-se de calitatea sa de administrator al SC Industrie Mică SCIM SA a prezentat documente false la Biroul Notarului Public B.G., respectiv procesul verbal al adunării generale a asociaţilor din 23.08.2005 şi Hotărârea nr. 3/23.08.2005 în scopul ascunderii realităţii situaţiei juridice a imobilului Complex Comanca şi a încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul Complexul Comanca în condiţiile în care acest imobil nu mai aparţinea societăţii sale.
În faza acestui contract, inculpatul Pană Sergiu Gheorghe, deşi cunoştea că vânzarea nu este reală, nefiind plătit preţul a intabulat imobilele cumpărate pe numele său.
Activităţile ilicite comise de cei doi învinuiţi prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare 1174/30.08.2005 au determinat prejudicierea SC Mecanexim Serv SA Tg-Jiu, societate care a fost în imposibilitate de a-şi exercita dreptul de proprietate asupra Complexului Comanca.
Prejudiciul cauzat a constat în valoarea imobilelor construcţii şi teren ce alcătuiesc Complexul Comanca.
Astfel, învinuitul U.D. nu a întocmit înscrisurile ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005 şi respectivul contract în scopul prejudicierii SC Mecanexim Serv SA Tg-Jiu.
Înscrisurile au fost întocmite în scopul contractării unui împrumut de Pană Sergiu Gheorghe, la rugămintea acestuia, fără ca ulterior să se efectueze demersurile necesare pentru contractarea acestui împrumut.
Prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului U.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin.1,2,3 şi 5 Cod penal; art. 290 Cod penal şi art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal; neînceperea urmăririi penale faţă de numitele B.D. şi T.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 Cod penal şi s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1175/30.08.2005, procesul verbal al Adunării Acţionarilor SC Industrie Mică SCIM SA din 23.08.2005 şi hotărârea AGA nr. 3 din 23.08.2005.
Starea de fapt reţinută a fost susţinută cu următoarele mijloace de probă: sentinţa civilă nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei Brezoi; contractul de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005; procesul verbal al adunării generale a asociaţilor din 23.08.2005 şi Hotărârea nr. 3/23.08.2005; adresa O.R.C. Vâlcea; adresa, Societatea Naţională a Sării, Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea şi adresa Primăriei Ocnele Mari; documentele ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi care au fost înaintate de Biroul Notarului Public B.G.; declaraţiile martorilor S.D., G.G.L.,A.M., I.I., F.G., P.M., R.G., M.N; declaraţiile făptuitoarelor B.D. şi T.E. şi declaraţiile învinuiţilor.
Analizând întregul material probator administrat în cursul procesului penal, tribunalul a constatat şi reţinut o stare de fapt relativ diferită faţă de starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Astfel în fapt, inculpatul P.S.G. provine dintr-o familie cu mijloace financiare modeste, iar în anul 2001 a fost angajat ca şofer la una din firmele martorului M.N. care a avut grija acestuia, i-a asigurat cazare şi masă gratuită la hotel, i-a oferit un salariu decent şi la un moment dat a avut încredere în el.
De subliniat că martorul M.N. în anul 2001 a devenit acţionar majoritar la SC Alutus SA, firmă care deţinea întreg patrimoniul fostului OJT Vâlcea, patrimoniu ce era imens, fiind compus din mai multe hoteluri, ştrandul Ostroveni, Ocnele Mari, Ocniţa, Complexul Comanca, etc.
Din declaraţia martorului C.G. (d.f. 90 volumul II) a reieşit că M.N. a constituit şi administrat în fapt un număr de 37 de firme începând cu anul 2002, firme la care a numit administratori personal angajat, de regulă şoferi sau contabili.
In aceste împrejurări şi pe fondul încrederii M.N. l-a numit pe inculpatul P.S.G. (un simplu şofer) administrator la SC. Vladotrust SA Tg-Jiu şi SC. Vladinserv. SA Tg-Jiu.
Partea vătămată SC Mecanexim Serv SA a fost o firmă la care şi în prezent acţionar majoritar este martorul M.N. conform susţinerii acestuia (d.f. 280 volumul I).
În anul 2004 între SC Industrie Mică SCIM SA şi SC Mecanexim Serv SA a intervenit un contract de schimb având ca obiect printre altele şi Complexul Comanca, iar ulterior s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei Brezoi prin care s-a constatat că imobilul menţionat este proprietatea SC Mecanexim Serv SA.
Cu toate acestea, SC Mecanexim Serv SA nu a intabulat dreptul de proprietate asupra Complexului Comanca şi nu l-a înregistrat la Administraţia Financiară, situaţie faţă de care a apreciat tribunalul acesta (dreptul de proprietate) nu a devenit opozabil „erga omnes”. Complexul Comanca cel puţin la nivel scriptic a rămas în proprietatea SC. Industrie Mică SCIM SA.
In anul 2005 SC. Industrie Mică SCIM SA a înstrăinat Complexul Comanca prin administrator U.D. către inculpatul P.S.G. conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1175/30.08.2005, imobilul fiind intabulat şi înregistrat la finanţe pe numele inculpatului.
S-a precizat că este mai puţin important în prezenta cauză dacă inculpatul P.S.G. a dispus de suma de 250.000 RON pentru a putea cumpăra Complexul Comanca, această împrejurare urmând să fie stabilită cu ocazia judecării procesului civil având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, proces civil ce în acest moment este suspendat până la soluţionarea definitivă a cauzei penale. Inculpatul nu a avut nici un contact cu partea vătămată SC Mecanexim Serv SA, existând ipoteza să nu aibă cunoştinţă că imobilul făcuse obiectul unui contract de schimb între aceasta şi SC Industrie Mică SCIM SA, însă cu siguranţă U.D. administrator SC Industrie Mică SCIM SA (d.f. 138 volumul I), care a semnat documentele de înstrăinare către P.S.G. cunoştea situaţia juridică.
Imediat după întocmirea contractului de vânzare-cumpărare inculpatul l-a mandatat pe M.N. printr-o specială să dispună cum doreşte de acest imobil, iar ulterior a fost de acord să ipotecheze Complexul Comanca în favoarea SC. Ralucom SA pentru un credit de
300.000 lei de la Banca Pireus.
SC Vladotrust SA şi SC Vladinserv SA firme la care administrator fictiv era inculpatul P.S.G. au intrat în faliment, iar în procesul de a fost atrasă răspunderea materială a acestuia pentru suma de circa 12 miliarde lei vechi.
Complexul Comanca a fost sechestrat de D.G.F.P. Vâlcea pentru datoria de circa 12 miliarde lei vechi susmenţionată şi pentru suma de 3 miliarde lei vechi reprezentată de ipoteca în favoarea Banca Pireus.
In aceste împrejurări SC Mecanexim Serv SA a formulat plângere împotriva inculpatului P.S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fapt ce a condus la trimiterea sa în judecată în prezenta cauză.
În drept, tribunalul şi-a format convingerea că fapta inculpatului în descrierea de mai sus nu este prevăzută de legea penală şi în consecinţă urmează să dispună în baza art. 11 pct.2 lit. a rap la art. 10 lit. b Cod procedură penală achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1,2,3 şi 5 Cod penal din următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în j udecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în
convenţii prevăzute de art. 215 alin. 1,2,3 şi 5 Cod penal ce constă în:
Alin. 1 „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani”;
Alin. 2 „Inşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni”;
Alin. 3 „Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente”;
Alin. 5 „Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani”.
A apreciat tribunalul că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să se fi produs în aşa fel încât cel înşelat nu ar fi încheiat convenţia în condiţiile stipulate sau cu alte cuvinte inducerea sau menţinerea în eroare trebuie să fi avut rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului. Eroarea în care se află partea vătămată este un element esenţial al faptei şi ea trebuie să rezulte nemijlocit din acţiunea inculpatului; prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părţii vătămate şi de a o induce în eroare.
Din examinarea materialului probator administrat aşa cum s-a precizat mai sus a reieşit că inculpatul practic nu a avut nici un contact cu reprezentanţii legali ai părţii vătămate SC Mecanexim Serv SA neinducându-i pe aceştia în eroare şi neprezentându-le fapte adevărate ca mincinoase sau fapte mincinoase ca adevărate.
Mai mult U.D. (conform declaraţiei acestuia) reprezentantul legal al vânzătoarei SC Industrie Mică SCIM SA cunoştea situaţia juridică a imobilului şi a acceptat întocmirea contractului de vânzare-cumpărare cu inculpatul Pană Sergiu Gheorghe.
În esenţă, s-a constatat că faptei inculpatului sub aspectul laturii obiective îi lipseşte elementul material pentru a putea fi pus în discuţie aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Şi sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă calificată prin scop, ceea ce în prezenta cauză nu este definit, respectiv probatoriul administrat nu converge spre ipoteza că inculpatul a avut intenţia de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
Sintetizând, tribunalul a concluzionat că fapta inculpatului aşa cum a fost reţinută mai sus nu este prevăzută de legea penală, în speţă, raportul juridic de conflict neputând fi soluţionat pe calea unei acţiuni penale ci numai pe calea unei acţiuni civile ce urmează să fie soluţionată de instanţa civilă, cum de altfel s-a şi întâmplat în primă instanţă prin sentinţa comercială nr. 121/2012 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu (fila 90 volumul I) în prezent procesul civil fiind suspendat până la soluţionarea procesului penal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea apelului s-a arătat în esenţă că întreg materialul probator confirmă săvârşirea de către inculpatul P.S.G. a infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că a semnat în calitate de cumpărător contractul de vânzare-cumpărare sub nr. 1175/30.08.2005, cunoscând că imobilul nu mai aparţinea vânzătorului, atestând fictiv că s-a achitat preţul de
250.000 lei, iar ulterior a intabulat imobilul pe numele său, obţinând în acest mod un beneficiu injust, şi prejudiciind S.C. MECANEXIM SERV S.A. Tîrgu Jiu.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În speţă, argumentele de ordin probator invocate în susţinerea apelului vizează caracterul fictiv al contractului nr. 1175/30.08.2005, despre care s-a susţinut că a avut ca obiect un imobil care nu era proprietatea vânzătorului, aspect cunoscut şi acceptat de inculpat, iar cumpărătorul nu a achitat preţul stipulat, deşi s-a făcut menţiune despre aceasta în cuprinsul contractului, inculpatul neavând venituri suficiente pentru a achita un asemenea preţ.
Curtea nu împărtăşeşte criticile Parchetului referitoare la caracterul fictiv al contractului de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005, câtă vreme actul de dispoziţie a fost consimţit de către proprietarul înscris în cartea funciară – S.C. INDUSTRIE MICĂ SCIM
S.A., fiind irelevantă împrejurarea că acesta fusese înstrăinat anterior, printr-un act de schimb sub semnătură privată validat prin hotărâre judecătorească, iar subdobânditorul S.C. MECANEXIM SERV S.A. nu a efectuat niciun fel de formalităţi de înscriere a dreptului de proprietate astfel dobândit la cartea funciară şi nu s-a înscris în evidenţele fiscale cu acest imobil. Tocmai lipsa acestor formalităţi a căror îndeplinire constituia obligaţia părţii vătămate
S.C. MECANEXIM SERV S.A. determină concluzia că acest act de schimb din 25.11.2004, reflectă o tranzacţie fictivă, care nu a avut corespondent în realitatea obiectivă, fiind încheiat exclusiv în scopul ascunderii imobilului.
Nu sunt întemeiate nici criticile Parchetului privind pretinsa imposibilitate a inculpatului de a achita preţul contractului de vânzare cumpărare nr. 1175/2005, respectiv
250.000 lei. Astfel, deşi se reţine prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul Pană Sergiu era un simplu angajat şi se prezumă că nu dispunea de o asemenea sumă de bani, înscrisurile depuse la dosar de acesta dovedesc că acesta a îndeplinit funcţia de administrator la S.C. VLADISERV S.A. şi S.C. VLADOTRUST S.A. (firme controlate de numitul M.N.) şi chiar dacă a deţinut această calitate doar scriptic, fiind persoană interpusă, Curtea reţine că această împrejurare dă naştere unei prezumţii cel puţin la fel de puternice – aceea că inculpatul a fost remunerat de numitul M.N. corespunzător unei funcţii de asemenea răspundere şi importanţă, ţinând cont nu doar de riscurile patrimoniale la care se expunea acesta în cazul atragerii răspunderii solidare pentru datoriile societăţii şi care nu puteau fi compensate doar printr-un salariu de şofer, dar şi de faptul că inculpatul putea dispune oricând, de bunurile societăţilor administrate.
Această concluzie se impune din examinarea celorlaltor înscrisuri administrate (certificatele emise de ORC Vâlcea), care relevă faptul că numirea inculpatului în funcţia de administrator statutar la societăţile sus menţionate s-a făcut în apropierea datei intrării societăţilor sus menţionate în procedura falimentului, moment în care era previzibil că acesta urma să răspundă în calitate de administrator pe temeiul art. 138 alin. 4 din Legea 85/2006 pentru datoriile societăţilor, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior.
Chiar dacă inculpatul nu ar fi achitat preţul contractului, această împrejurare este lipsită de semnificaţie penală, legea civilă reglementând acţiunea în rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului, potrivit art. 1020 si următoarele (vechiul cod civil), acţiune reală, pe care societatea vânzătoare S.C. INDUSTRIE MICĂ SCIM S.A o avea la îndemână într-o asemenea ipoteză.
La solicitarea instanţei de apel, DGRFP Craiova – AJFP Vâlcea a comunicat împotriva inculpatului se desfăşoară procedura executării pe temeiul răspunderii solidare angrenate în raport de S.C. VLADOTRUST S.A. şi S.C. VLADIN SERV S.A. pentru datorii în sumă de 1.215.351 lei, imobilul dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1175/2005 fiind sechestrat în vederea executării silite.
În aceste condiţii, este evident că demersul judiciar al părţii vătămate S.C. MECANEXIM SERV S.A. (firmă controlată de asemenea de numitul M.N.) care a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru o pretinsă inducere în eroare urmăreşte în realitate constatarea caracterului fictiv al contractului de vânzare cumpărare şi desfiinţarea acestuia, în scopul exclusiv al sustragerii imobilului Complex Comanca de la executarea silită fiscală. Aceste aspecte rezultă chiar din conţinutul plângerii formulate, în care S.C. MECANEXIM S.R.L invocă faptul că prin semnarea de către inculpat a contractului de vânzare cumpărare au fost induse în eroare alte persoane decât partea vătămată, în speţă organele fiscale care l-au luat în evidenţă pe inculpat ca plătitor de taxe şi impozite şi au demarat procedura executării silite fiscale asupra imobilului.
Prin urmare, S.C. MECANEXIM S.A. care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se înregistra la organele fiscale ca plătitor de taxe şi impozite pentru imobilul Complex Comanca, în scopul evitării unei eventuale urmăriri silite imobiliare, se prevalează tocmai de această împrejurare pentru a obţine desfiinţarea contractului şi a împiedica executarea silită asupra aceluiaşi imobil, pretinzând că este titulara dreptului de proprietate şi că prin fapta inculpatului i-a fost vătămat acest drept.
In aceste condiţii, fapta inculpatului de a semna în calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul Complex Comanca, încheiat cu S.C. INDUSTRIE MICĂ SCIM S.R.L nu numai că nu constituie o activitate de inducere a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte reale, dar nu a fost nici realizată în scopul obţinerii unui folos material injust. Dimpotrivă, demersul judiciar al părţii vătămate S.C. MECANEXIM S.A. care a reclamat săvârşirea infracţiunii de înşelăciune tinde la procurarea unui asemenea folos, acţiunea civilă alăturată celei penale vizând tocmai sustragerea imobilului de la executare silită. Deşi nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul statului, ale cărui organe fiscale nu au fost induse în eroare de inculpat aşa cum se pretinde în cauză (ci s-au bazat pe menţiunile actului autentic, evidenţele fiscale şi menţiunile cărţii funciare) o asemenea pagubă s-ar produce în mod cert în cazul desfiinţării contractului de vânzare cumpărare.
În legea civilă de la momentul încheierii contractului de vânzare nr. 1175/2005 vânzarea bunului altuia nu era interzisă, nefiind sancţionată cu nulitatea absolută, situaţia de drept a imobilului urmând a fi stabilită pe calea acţiunii de drept comun, în revendicare imobiliară. Mai mult, situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu, aceea în care două persoane diferite, dobândesc acelaşi bun, succesiv, de la acelaşi proprietar, din care numai una îndeplineşte formalităţile de publicitate imobiliară, reprezintă una din ipotezele clasice ale acţiunii în revendicare prin comparare de titluri care provin de la acelaşi autor, în cadrul căreia se acordă prioritate dobânditorului care şi-a transcris primul dreptul, potrivit principiului „qui prior tempore potior iure”. Prin urmare, litigiul generat între inculpat, în calitate de persoană care a dobândit imobilul de la acelaşi autor ca şi partea vătămată este un litigiu exclusiv civil, aşa cum o demonstrează de altfel şi sentinţele depuse la dosar la instanţa de fond (filele 59-64), raportul juridic stabilit între inculpat în calitate de cumpărător, S.C. INDUSTRIE MICĂ SCIM S.A. pe baza contractului 1175/2005 şi respectiv S.C. MECANEXIM SERV S.A neputând constitui temei al angajării răspunderii penale în condiţiile art. 215 Cod penal.
In concluzie, în acord cu prima instanţă, Curtea reţine că nu este posibilă deturnarea legii penale de la scopul legitim stabilit de art. 1 Cod penal în scopul satisfacerii intereselor materiale imediate ale unei persoane juridice care se pretinde în mod nereal a fi victima unei induceri în eroare, cu consecinţa tragerii la răspundere a inculpatului pentru o faptă care în mod evident nu este prevăzută de legea penală, aşa cum legal şi temeinic a reţinut prima instanţă, în mod just dispunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.b Cod procedură penală.
Pentru considerentele ce preced, constatând neîntemeiate criticile formulate, şi că nu există motive de desfiinţare a sentinţei care să poată fi reţinute din oficiu, în baza art. 379 pct. 1 Cod procedură penală va respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ca nefondat. (Decizia Penală nr. 345/07 Noiembrie 2013 – Secţia Penală Şi Pentru Cauze Cu Minori, rezumat judecător Cristina Crăciunoiu)
