Prin decizia penală nr. 651/R din 5 septembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul declarat de inculpat, s-a casat în parte decizia penală nr. 227 din 3 aprilie 2001 a Tribunalului Vrancea şi sentinţa penală nr. 16 din 16 ianuarie 2001 a Judecătoriei Adjud.
In conformitate cu dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 42 Cod penal şi infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 42 Cod penal, într-o singură infracţiune de evaziune fiscală prşvăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 42 Cod penal şi, în această încadrare juridică, inculpatul a fost condamnat la 10 luni închisoare.
In baza dispoziţiilor art. 81 Cod penal, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 10 luni.
Pentru a decide astfel, s-au reţinut următoarele:
După ce inculpatul a obţinut, în 1994, înfiinţarea societăţii comerciale cu denumirea de „MC” SRL cu sediul în Adjud, a desfăşurat activităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor metalice deşi societatea nu avea un atare obiect de activitate. Mai mult, întreaga activitate comercială desfăşurată în perioada 1998-1999 nu a fost înregistrată în
contabilitate, societatea neavând în dotare documente contabile oficiale.
Cercetările au stabilit că în acest fel inculpatul s-a sustras de la plata, pe perioada mai sus arătată, a TVA, în sumă de 19.911.980 lei cu majorările aferente de 17.817.979 lei.
De asemenea, inculpatul s-a sustras de la plata impozitului pe profit în sumă de 36.630.958 lei, cuprinzând şi majorări, comiţând infracţiunea de evaziune fiscală.
Prin sentinţa penală nr. 16/2001 a Judecătoriei Adjud inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal a fost condamnat la 10 luni închisoare.
în baza dispoziţiilor art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-a dispus contopirea acestor pedepse şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare.
S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza dispoziţiilor art. 81 şi 82 Cod penal.
Inculpatul a fost obligat la 74.360.920 lei despăgubiri civile către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea.
într-adevăr, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptei în cele două infracţiuni este greşită, în realitate, în speţă, fiind vorba de comiterea unei singure infracţiuni continuate de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Comparând cele două texte de lege, se constată că infracţiunea de fals este parte componentă din latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală.
Astfel, art. 40 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede că „efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul constituie infracţiunea de fals intelectual”.
La rândul său, art. 13 din Legea nr. 87/1994 prevede că „fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care au la
bază operaţiuni reale, dacă nu au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi contribuţiei, se pedepseşte (…)”.
Se poate, prin urmare, observa cu uşurinţă că falsul fie prin alterarea unui înscris, fie prin omisiune, este o componentă a laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
Fără această componentă a laturii obiective a infracţiunii, respectiv falsul, în speţă prin omisiune, nu poate exista nici infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din legea nr. 87/1994.
Este cert că prin incriminarea faptelor ce cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 82/1991 legiuitorul a urmărit să creeze un regim sancţionator care să suplinească lipsa unei legislaţii privind combaterea evaziunii fiscale. însă odată cu apariţia Legii nr. 87/1994, dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 82/1991 au rămas fară domeniu de aplicare.
( decizia penală nr. 65 l/R/05.09.2001)
