Prin încheierea comercială nr. 223/C/16.04.2010, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de reclamantul-creditor K.A., în contradictoriu cu pârâţii-debitori SC B. SRL si R.A..
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu disp. art.591 C.pr.civ., creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului dacă dovedeşte că a intentat acţiune, legiuitorul statuând în favoarea instanţei posibilitatea de a obliga creditorul la plata unei cauţiuni într-un cuantum pe care îl va fixa.
Dispoziţiile aplicabile în materie civilă sunt completate de dispoziţiile Codului Comercial, art.908 C.com. statuând asupra faptului că „sechestrul sau poprirea nu se va putea înfiinţa de cât numai cu dare de cauţiune, afară de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplata”.
Aceste ultime dispoziţii legale au fost respectate de către reclamantul creditor, acesta făcând dovada consemnării cauţiunii in suma de 9.672 lei la registrul de valori mobiliare al instanţei.
Prin urmare, prima condiţie ceruta de legiuitor, achitarea cauţiunii, a fost îndeplinită de către reclamantul-creditor.
Făcând aplicarea celorlalte dispoziţii legale mai sus enunţate, instanţa a apreciat că reclamantul-creditor nu deţine o creanţă certa, lichida si exigibila constatată printr-un înscris de vreme ce nu s-a dispus prin hotărâre judecătorească constatarea rezilierii contractului de închiriere si a actului adiţional la acest contract de închiriere.
Doar în ipoteza admiterii acestei cereri, cereri prin care reclamantul-creditor a solicitat obligarea pârâţilor-debitori, in solidar, la plata sumei de 2.000.000 euro, reclamantul va fi titularul unei creanţe certe şi lichide, hotărârea pronunţată în acest sens având un caracter constitutiv de drepturi.
Prin urmare s-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 591 alin. 1 C.proc.civ. pentru admiterea unei cereri de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâţilor, respectiv creanţa în valoare de 2.000.000 Euro pretinsă de reclamantul-creditor nu este constatată prin act scris.
Pe de altă parte nu au fost îndeplinite nici cerinţele impuse de art. 591 alin. 2 şi 3 C.proc.civ. care permit în mod excepţional instituirea sechestrului asigurător şi în ipoteza în care creanţa nu e constatată prin act scris sau nu e exigibilă, însă în aceste situaţii, creditorul trebuie să facă dovada consemnării unei cauţiuni de jumătate din valoarea reclamată, respectiv să facă dovada că debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, sau există vreun pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să îşi risipească avere, după caz. Niciuna din împrejurările enumerate mai sus nu a fost dovedită de către reclamant şi nici nu a fost depusă o cauţiune reprezentând jumătate din valoarea creanţei pretinse.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul K.A. solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să admită prezentul recurs, să desfiinţeze încheierea comerciale nr. 223/C/2010 pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din 16.04.2010 ca fiind nelegală şi netemeinică şi să admită cererea reclamantului, şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea motivelor de recurs se arată că, recurentul a arătat că a formulat acţiune împotriva pârâţilor SC B. SRL şi A.R., dosarul fiind pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, precum şi faptul că, creanţa sa este exigibilă şi constatată printr-un înscris, respectiv contractul de locaţiune nr. 1407/01.12.2007. De asemenea, recurentul reclamant a achitat cauţiunea în cuantumul stabilit de către instanţă, respectiv 9.672 lei.
Considerentul pe care instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea, că creanţa nu ar fi certă, reprezintă un adaos la lege, dat fiind faptul că dispoziţiile codului de procedură civilă nu instituie o astfel de condiţie pentru admiterea unei cereri de sechestru asigurator. Singurele condiţii impuse de art.591 alin.1 C.pr.civ. au în vedere existenţa unei creanţe constatate printr-un act scris şi caracterul exigibil al acesteia.
Dat fiind faptul că dispoziţiile legii sunt mai mult decât clare, condiţia actului scris este realizată în momentul în care între părţi există un contract, iar în cuprinsul acestuia există o prevedere expresă a sumei datorate.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC B. SRL, a solicitat respingerea recursului formulat de către recurentul-reclamant K.A. ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Cluj ca legală şi temeinică şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecata.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reţine următoarele:
La data de 2.12.2007, între părţi se încheie contractul de locaţiune având ca obiect imobilul fabrică şi teren situate în loc. Gherla, str. Clujului nr. 5B.
Valoarea contractului este stabilită la suma de 3.485.000 euro, potrivit art. 7.1. din convenţia părţilor, aceasta fiind ulterior modificată, ajungându-se la suma de 3.474.500 Euro, conform actului adiţional nr. 1/11.11.2008.
Prin cererea de chemare in judecată formulată de către reclamantul K.A., înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj s-a solicitat pe lângă constatarea rezilierii contractului de locaţiune, obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.000.000 Euro, precum şi instituirea unei sechestru asigurator asupra averii mobile şi imobile aparţinând pârâţilor, A.R. şi SC B. SRL.
De asemenea, prin acţiunea înregistrată în prezentul dosar, instanţe, s-a solicitat instituirea unei sechestru asigurator asupra averii mobile şi imobile aparţinând pârâţilor, A.R. şi SC B. SRL.
Analizând această din urmă cerere, se constată următoarele:
Potrivit art. 591 alin 1 Cod proced. civilă, “Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţa este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţa”.
Pentru a putea fi aplicabile dispoziţiile menţionate anterior este necesar să fie îndeplinite trei condiţii:
– existenţa unei creanţe constatata prin act scris
– existenţa unei creanţe exigibile
– dovada intentării unei acţiuni în vederea recuperării creanţei.
Reclamantul K.A. invocă existenţa unei creanţe împotriva pârâţilor A.R. şi SC B. SRL, în cuantum total de 2.000.000 Euro., prevalându-se de art. 18.7 din contract care prevede următoarele:
“În cazul nerespectării obligaţiilor care îi revin (locatarului) în temeiul prezentului contract sau dacă contractul va înceta să îşi producă efectele, acesta va fi obligat să plătească locatorului cu titlu de despăgubire o suma egală cu valoarea totala a contractului”.
În conformitate cu aceasta clauză, părţile au înţeles să stabilească o eventuala despăgubire egala cu valoarea totala a contractului, valoare a contractului care este reprezentata de suma de 3.474.500 Euro, conform actului adiţional la contractul de locaţiune.
Astfel, clauza menţionată anterior prevede în mod expres că valoare a despăgubirilor, valoarea contractului şi nu o altă suma, respectiv cea de 2.000.000 euro.
În condiţiile în care nu se poate vorbi despre o creanţa determinată, constatată prin act scris, pe care reclamantul să o deţină împotriva pârâţilor, nu este îndeplinită nici cea de a doua condiţie, cea a exigibilităţii creanţei.
Pentru a opera rezilierea de drept trebuie stabilită răspunderea contractuală în sensul identificării culpei uneia dintre părţi în îndeplinirea obligaţiilor.
Astfel, în mod corect s-a susţinut de către intimaţi că instanţa investită cu soluţionarea cererii de constatare a rezilierii locaţiunii trebuie să stabilească:
– care parte contractantă nu şi-a executat prima obligaţiile contractuale asumate;
– care parte contractantă este îndreptăţită să facă aplicarea pactului comisoriu înserat în cadrul contractului;
– care parte contractantă putea apela la excepţia de neexecutare a contractului;
– care parte contractantă este îndreptăţită la plata despăgubirilor.
În cazul dat, creanţa are o situaţie juridică contestată fapt care pune sub semnul întrebării întrunirea condiţiilor legale pentru admisibilitatea înfiinţării sechestrului asigurător.
Având în vedere cuantumul creanţei invocat de către reclamant care nu se regăseşte în nici un înscris încheiat între părţi, instanţa de fond in mod corect a realizat şi o analiză a dispoziţiilor art. 591 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând şi din aceasta perspectivă, instanţa de judecată în mod corect a reţinut următoarele:
,,,(..) creditorul trebuie să facă dovada consemnării unei cauţiuni de jumătate din valoarea reclamata, respectiv sa facă dovada că debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, sau exista vreun pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă sau să îşi risipească averea, dup caz”.
Actele dosarului nu fac dovada faptului că pârâta SC B. SRL ar fi exercitat vreun “act de natura să îngreuneze sau să împiedice executarea silită”
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă în mod evident că în ceea ce priveşte bunul imobil identificat de către recurent în cadrul cererii de chemare în judecată nu exista nici un risc că acesta să fie înstrăinat pentru a se crea o “îngreunare a situaţiei” recurentului.
În acest sens se constată că bunul imobil este indisponibilizat prin instituirea unor ipoteci în favoarea băncilor, respectiv:
1. contract linie de credit nr. 24/14.07.20042 încheiat între Banca Comerciala SanPaolo IMI Bank Romania SA şi SC B. SRL (împrumutat) şi A.R. (Garant Ipotecar) având ca obiect linie de credit cu un plafon de 205.000 Euro. Potrivit art. VI. Garanţii, SC B. SRL se obligă să constituie următoarele garaţii:
– ipoteca rang 1 asupra imobilului situat in comuna Voluntari, judeţul llfov
2. contract de garanţie reala imobiliara llf. 3/31.01.2007 având ca obiect garantarea obligaţiei de achitare a creditului liniei de credit prin instituirea unui drept de ipoteca de gradul II asupra imobilului situat in comuna Voluntari, judeţul llfov.
Având în vedere aceste contracte, Curtea constată că nu exista nici un pericol că pârâta să îşi micşoreze patrimoniul sau să se sustragă unei eventuale urmăriri de către reclamant, în condiţiile în care instanţa de fond ar reţine că aceasta are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâţilor SC B. SRL si A.R..
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că ambele părţi, atât reclamantul cât şi pârâtul invocă pretenţii unul împotriva celuilalt, astfel:
– Reclamantul solicita obligarea pârâţilor la plata unei sume care nu este determinata potrivit clauzelor contractuale fiind o valoare stabilită în mod unilateral de către reclamant, respectiv suma de 2.000.000 Euro, care nu reiese din nici o clauza contractuala stabilita de către părţi.
– Pârâţii SC B. SRL şi A.R. solicita obligarea recurentului la plata sumei de 3.474.500 Euro, valoare stabilită prin raportate la clauzele contractuale aplicabile, respectiv:
“În cazul nerespectării obligaţiilor care îi revin în temeiul prezentului contract sau dacă contractul va înceta să îşi producă efectele, acesta va fi obligat să plătească locatarului cu titlu de despăgubire o suma egala cu valoarea totala a contractului “.
“Este interzisă denunţarea unilaterala a Contractului de către părţi. Prin excepţie, locatarul este îndreptăţit să denunţe unilateral contractul (..) dacă închiriază ori grevează cu sarcini imobilul ce face obiectul contractului. În aceasta situaţie, locatorul va fi obligat la plata de daune interese în cuantum de dublul valorii contractului”
Nu în ultimul rând, în condiţiile analizării necesităţii impunerii unor măsuri asiguratorii, Curtea trebuie să ia în considerare aspecte care ţin şi de efectele economice negative pe care asemenea măsuri ar putea să le producă.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de K.A. împotriva sentinţei civile nr. 223 din 16.04.2010, a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o va menţine în întregime.
În baza art. 274 alin 1, 3 Cod proced. civilă, va obliga recurentul să plătească intimatei SC B. SRL suma de 2600 lei, cheltuieli de judecată parţiale în recurs.
Prin aplicarea art. 274 alin 3 Cod proced. civilă, instanţa de judecată nu a înţeles să intervină în executarea contractului de asistenţă juridică încheiat de intimată ci doar să micşoreze cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că intimata SC B. SRL a beneficiat de serviciile de asistenţă juridică furnizate de către două cabinete de avocatură, achitând astfel două onorarii, unul în sumă de 2.380 lei iar al doilea, în sumă de 2796,5 lei.
Faţă de natura şi complexitatea cauzei, Curtea a apreciat că, prin respingerea recursului, se poate impune părţii care a căzut în pretenţii doar o obligaţie de plată parţială a acestor sume, valoarea de 2.600 lei fiind suficientă şi respectând exigenţele legii.
