Aplicarea dispoziţiilor art. 93 din Legea nr.567/2004, doar a categoriilor
expres prevăzute în textul de lege menţionat.
Art. 93 din Legea nr.567/2004
Potrivit dispoziţiilor art.93 din Legea nr.567/2004, art.1,
constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al
instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit
oricare dintre funcţiile prevăzute la art.3 (grefieri, grefieri-statisticieni,
grefieri-documentarişti, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, specialişti IT,
agent procedural, aprod şi şofer), precum şi perioadele în care a îndeplinit,
în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea,
procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate
de stat, funcţia de impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar-dactilograf,
dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar,
registrator, curier, referent, steno-dactilograf, şef de cabinet, funcţionar
statistician, grefier-dactilograf, grefier analist-programator, informatician.
S-a precizat la pct.2 că se reţine ca vechime în specialitate şi
perioada în care personalul auxiliar de specialitate a îndeplinit funcţia de
executor judecătoresc până la intrarea în vigoare a Legii nr.188/2000, iar la
art.3 şi perioada în care acestea au exercitat funcţii de aceeaşi natură în
cadrul Curţii Constituţionale sau în cadrul fostelor structuri jurisdicţionale
ale Curţii de Conturi.
Curtea a reţinut astfel că vechimea în specialitate este
recunoscută numai categoriilor de personal auxiliar care au lucrat anterior
încadrării la instanţele judecătoreşti, la una din instituţiile expres şi limitativ
prevăzute mai sus.
Cum reclamantele nu au lucrat în aceste funcţii, în mod corect
instanţa de fond le-a respins acţiunea formulată.
(Decizia civilă nr.1334/R-CM din 06 octombrie 2009)
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 februarie 2009, reclamantele
S.P. ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti,
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Casa Judeţeană de Pensii
Vâlcea, solicitând să se recunoască discriminarea reclamantelor în raport de alte
categorii de personal auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de
pe lângă acestea, salarizat în baza prevederilor O.G. nr.8/2007, discriminare
instituită prin dispoziţiile art.93 din Legea nr.567/2994 privind statutul personalului
auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă
acestea, cu modificările şi completările ulterioare; să li se recunoască perioada de
timp în care fiecare dintre reclamante au fost angajate la alte instituţii în funcţii de
natura celor prevăzute de art.93 din Legea nr.567/2004, cu modificările ulterioare,
ca vechime în funcţie de personal auxiliar de specialitate; să fie înscrise aceste
perioade, în mod corespunzător, în carnetele de muncă, în fiecare caz în parte, ca
urmare a recunoaşterii vechimii în specialitate – care să fie luată în calcul la
stabilirea pensiei de serviciu şi a celorlalte drepturi de asigurări sociale.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat, în fapt, că sunt angajate,
în calitate de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Judecătoriei Horezu,
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu şi
Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Anterior ocupării acestor funcţii, fiecare dintre reclamante au fost
angajate la alte unităţi, unde au îndeplinit funcţii de natura celor prezentate de art.93
angajate la alte unităţi, unde au îndeplinit funcţii de natura celor prezentate de art.93
din Legea nr.567/2004 (secretar, dactilograf, telexist, secretar dactilograf, etc.), iar la
din Legea nr.567/2004 (secretar, dactilograf, telexist, secretar dactilograf, etc.), iar la
încadrarea acestora în funcţia actuală de la instanţă/parchet, le-a fost recunoscută ca
încadrarea acestora în funcţia actuală de la instanţă/parchet, le-a fost recunoscută ca
vechime corespunzătoare, întrucât nu au fost angajate ca debutant.
Au precizat reclamantele că, deşi la angajarea acestora în sistemul
Justiţiei, această vechime în funcţii anterioare le-a fost recunoscută ca fiind vechime
asimilată în specialitate, prin prevederile art.93 din Legea nr.567/2004, această
vechime în funcţiile de specialitate nu le-a fost recunoscută, ci numai anumitor
categorii de personal (cele care îndepliniseră anterior funcţia de impiegat, secretar,
secretar ajutor, secretar dactilograf, stenodactilograf, grefier analist programator,
informatician, funcţionar, executor judecătoresc, conducător de carte funciară,etc.,
la instanţe şi parchetele de pe lângă acestea, la fostele unităţi de procuratură, fostele
arbitraje de stat sau departamentale, fostele notariate de stat, precum şi celor car au
exercitat funcţii de aceeaşi natură în cadrul Curţii Constituţionale sau în cadrul
fostelor structuri jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, iar pentru grefierii
informaticieni, se consideră vechime în specialitate orice perioadă lucrată în acelaşi
domeniu în orice unităţi).
Considerând că o asemenea dispoziţie legală a creat un regim
discriminatoriu între persoanele care fac parte din acelaşi sistem, în raport de criterii
care nu au nicio justificare rezonabilă, reclamantele au formulat o petiţie către
C.S.M., care, prin Hotărârea Plenului nr.609/2008, s-a considerat organ
necompetent să decidă asupra fondului problemelor ridicate, însă, în considerente,
s-a inserat observaţia că, în cazul grefierilor informaticieni, dispoziţia legală analizată
(art.92 din Lg.567/2004) a instituit o excepţie, recunoscându-se acestora vechime în
specialitate toată perioada în care aceştia au lucrat în acelaşi domeniu, în orice alte
unităţi.
Au susţinut reclamantele că în speţă sunt aplicabile direct dispoziţiile
internaţionale cuprinse în art.23 din Declaraţia universală a Drepturilor Omului
adoptată de Adunarea Generală ONU în anul 1948 şi ratificată de România în 1974,
precum şi art.14 din Convenţie, ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Art.14 din Convenţie cuprinde o clauză de nediscriminare a cărei aplicare a fost
extinsă în jurisprudenţa Curţii Europene în aşa măsură că a primit interpretarea unei
clauze de nediscriminare generală.
clauze de nediscriminare generală.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a formulat întâmpinare, prin
care a ridicat excepţia prematurităţii cererii, susţinând că nici o reclamantă nu are
calitatea de pensionar şi nu a formulat vreo cerere de înscriere la pensie, neexistând
în acest moment nici un raport juridic de asigurări sociale între instituţia pârâtă şi
reclamante.
reclamante.
La data de 15 decembrie 2008, au formulat cerere de intervenţie în
interes propriu intervenientele S.E. ş.a., solicitând să se recunoască discriminarea
acestora în raport de alte categorii de personal auxiliar din cadrul instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, salarizat în baza prevederilor
O.G. nr.8/2007, discriminare instituită prin dispoziţiile art.93 din Legea
nr.567/2994 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările
ulterioare; să li se recunoască perioada de timp în care fiecare dintre reclamante au
fost angajate la alte instituţii în funcţii de natura celor prevăzute de art. 93 din Legea
nr.567/2004, cu modificările ulterioare, ca vechime în funcţie de personal auxiliar
de specialitate; să fie înscrise aceste perioade, în mod corespunzător, în carnetele de
muncă, în fiecare caz în parte, ca urmare a recunoaşterii vechimii în specialitate –
care să fie luată în calcul la stabilirea pensiei de serviciu şi a celorlalte drepturi de
asigurări sociale.
În motivarea cererii, intervenientele au arătat, în fapt, că sunt angajate,
în calitate de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Tribunalului Vâlcea şi
respectiv al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Anterior ocupării acestor funcţii, fiecare dintre interveniente au fost
vechime corespunzătoare, întrucât nu au fost angajate ca debutant, situaţie în care,
pentru aceleaşi motive invocate şi în acţiunea reclamantelor, au susţinut admiterea
acesteia.
Cererea de intervenţie principală a fost încuviinţată în principiu prin
încheierea de şedinţă din data de 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti.
Iniţial, acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, care,
prin încheierea din 21 ianuarie 2009, a dispus, faţă de decizia nr.104/20 ianuarie
2009, pronunţată de Curtea Constituţională, scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea
ei către Tribunalul Vâlcea.
La data de 27 februarie 2009, reclamantele S.M., C.P. şi N.V. au
formulat cerere de modificare a acţiunii introductive de instanţă, prin care au
solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Piteşti.
Prin întâmpinare, Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a ridicat excepţia
lipsei de calitate procesuală pasivă a sa.
La data de 27 martie 2009 a fost introdus în cauză, în calitate de pârât,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a formulat cerere de
chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, pentru ca, în cazul în care se
va admite cererea reclamantelor, să se ia act de obligativitatea adoptării unui proiect
de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea
sumelor ce reprezintă pretenţiile acestora.
Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a
solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin
sentinţa civilă nr.675 din 25 iunie 2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale
pasive şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, invocate de pârâta Casa
Judeţeană de Pensii Vâlcea.
S-a respins acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes
propriu formulate de reclamante şi de interveniente, cât şi cererea de chemare în
garanţie formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut de instanţa de fond, la pronunţarea acestei sentinţe, că
reclamantele şi intervenientele în prezent sunt angajate la Judecătoria Râmnicu
Vâlcea, Judecătoria Horezu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, respectiv la
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, având funcţia de grefier, respectiv de
manager economic (reclamanta N.V.).
Anterior ocupării acestor funcţii, acestea au fost angajate la alte unităţi,
unde au îndeplinit diverse funcţii, potrivit menţiunilor din cererea de chemare în
judecată.
Dispoziţiile art.93 din Legea nr.567/2004 (la care reclamantele şi
intervenientele fac trimitere în cererile formulate) stabilesc: „Constituie vechime în
specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al
parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcţiile prevăzute la art.3
parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcţiile prevăzute la art.3
(grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri
registratori , specialişti IT, agent procedural, aprod şi şofer), precum şi perioadele în
care a îndeplinit, în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea,
care a îndeplinit, în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea,
procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate de
procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate de
stat, funcţia de: impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf,
executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar-
registrator, curier, referent, stenodactilograf, şef de cabinet, funcţionar, statistician,
grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician”.
S-a apreciat astfel că vechimea în specialitate este recunoscută numai
categoriilor de personal auxiliar care, anterior, au lucrat la una din instituţiile expres
şi limitativ prevăzute de normele indicate mai sus.
În speţă, astfel cum rezultă din carnetele de muncă depuse la dosar,
nici una dintre reclamante sau interveniente nu a fost încadrată anterior la vreuna
din instituţiile avute în vedere de textul legal citat.
Nu există nici un text de lege care să recunoască reclamantelor şi
intervenientelor vechimea în funcţia de personal auxiliar de specialitate pentru
perioadele în care au fost încadrate la diverse instituţii, altele decât cele enumerate
de textul art. 93 din Legea nr.567/2004.
Raportat la dispoziţiile art.16 alin.1 din Constituţie, Curtea
Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că, prin lege, pot fi
instituite tratamente juridice diferite în raport de natura deosebită a raporturilor
reglementate.
În considerarea celor expuse, recunoaşterea sau nerecunoaşterea
vechimii într-o specialitate este o opţiune a legiuitorului şi nu poate fi considerată ca
aducând atingere principiului egalităţii în drepturi şi nediscriminării.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele şi
intervenientele, susţinând că este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod
nejustificat s-a respins acţiunea formulată.
La pronunţarea sentinţei instanţa de fond nu a avut în vedere niciun
argument întemeiat pe dreptul intern şi dreptul european în materie, nu a analizat
discriminarea, practic nu a motivat soluţia raportat la argumentele aduse în
susţinerea acţiunii.
Nu s-a avut în vedere că dispoziţiile art.4 şi 16 din Constituţia
României consacră principiul egalităţii între cetăţeni, iar normele dreptului intern,
respectiv art.5 şi 6 din Codul muncii, interzic discriminarea sub orice formă bazată
pe orice criteriu.
În speţă, sunt aplicabile direct dispoziţiile internaţionale cuprinse în
art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art.14 din
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, care conţin o clauză de discriminare a cărei aplicare a fost extinsă în
jurisprudenţa Curţii Europene în aşa măsură încât ea a primit interpretarea unei
De asemenea, conform Directivei 2000/EC/78, tratamentul
diferenţiat trebuia analizat prin prisma unor persoane aflate în situaţii comparabile,
nu neapărat similare.
Faţă de motivele arătate s-a solicitat admiterea recursului şi
modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii şi a cererii de
intervenţie.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Cod
procedură civilă, precum şi pe prevederile art.3041 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat, iar cel
formulat de interveniente ca tardiv.
Referitor la recursul declarat de interveniente, s-a constatat că în
materia conflictelor de drepturi, Legea nr.168/1999 privind soluţionarea
conflictelor de muncă, modificată, a stabilit prin dispoziţiile art.80 un termen de
recurs de 10 zile, mai scurt decât cel de drept comun.
Acest termen curge de la data comunicării hotărârii pronunţate de
instanţa de fond.
În cauză, hotărârea a fost comunicată recurentelor-interveniente la
data de 14.07.2009, existând semnătura de primire pe dovezile de comunicare aflate
la dosar.
Cererea de recurs a fost depusă la instanţă la data de 31.07.2009, fără a
fi însoţită de plicul poştei.
Până la această dată, termenul de recurs de 10 zile, prevăzut de norme
imperative a fost depăşit, ceea ce atrage decăderea părţii din dreptul de a mai
exercita calea de atac.
Pentru aceste considerente, în baza art.103 alin.(1) Cod procedură
civilă, recursul intervenientelor a fost respins ca tardiv formulat.
Referitor la recursul declarat de reclamante, s-a reţinut că în mod
corect instanţa de fond a respins acţiunea formulată de acestea, pentru recunoaşterii
vechimii în muncă de specialitate a perioadei lucrate în alte domenii.
Anterior ocupării funcţiilor de personal auxiliar la instanţe
judecătoreşti, reclamantele au fost angajate la alte unităţi unde au îndeplinit diverse
funcţii şi anume: S.M. – lucrător comercial cu atribuţii de secretar-dactilograf şi cu
atribuţii personal; C.P. a fost angajată dactilograf la alte unităţi; O.M. –
secretar-dactilograf; P.Z. – laborantă; M.I.M. – dactilograf II, C.E. – dactilograf –
operator calcul principal, secretar, casier, funcţionar; D.E. – dactilograf şi operator
maşini de multiplicat; L.E.D. – telexist; C.M. – secretar-dactilograf; O.C. – operator
maşini calcul – dactilograf şi desenator tehnic-dactilograf; I.M. – secretar-
dactilograf, T.F. – pregătitor completator şi secretar şi N.V. – economist şi şef de
birou financiar.
Potrivit art.93 din Legea nr.567/2004, art.1, constituie vechime în
specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi
(grefieri, grefieri-statisticieni, grefieri-documentarişti, grefieri-arhivari, grefieri-
registratori, specialişti IT, agent procedural, aprod şi şofer), precum şi perioadele în
stat, funcţia de impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar-dactilograf, dactilograf,
executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, curier,
referent, steno-dactilograf, şef de cabinet, funcţionar statistician, grefier-dactilograf,
grefier analist-programator, informatician.
S-a precizat la pct.2 că se reţine ca vechime în specialitate şi perioada
în care personalul auxiliar de specialitate a îndeplinit funcţia de executor
judecătoresc până la intrarea în vigoare a Legii nr.188/2000, iar la art.3 şi perioada
în care acestea au exercitat funcţii de aceeaşi natură în cadrul Curţii Constituţionale
sau în cadrul fostelor structuri jurisdicţionale ale Curţii de Conturi.
Curtea a reţinut astfel, că vechimea în specialitate este recunoscută
numai categoriilor de personal auxiliar care au lucrat anterior încadrării la instanţele
judecătoreşti, la una din instituţiile expres şi limitativ prevăzute mai sus.
Cum reclamantele nu au lucrat în aceste funcţii, în mod corect instanţa
de fond le-a respins acţiunea formulată.
Reclamantele au invocat şi principiul nediscriminării faţă de alte
categorii sociale, care ar fi instituit prin disp.art.93 din Legea nr.567/2004, însă,
atâta vreme cât acest text de lege prevede în mod clar funcţiile avute în vedere la
stabilirea vechimii în specialitate şi cuprinde o sferă largă de asemenea funcţii, nu se
poate pretinde că acestea au fost discriminate faţă de alte categorii de salariaţi.
În speţă, nu se pot aplica prevederile Codului Muncii şi altor acte
normative şi convenţii invocate de reclamante în recurs, atâta vreme cât nu se pune
problema unei discriminări între reclamante şi alte categorii de salariaţi şi cât legea
prevede în mod clar funcţiile pentru care se stabileşte vechimea în specialitate.
Prevăzând în acest mod funcţiile respective nu se creează o discriminare între
reclamante şi alte categorii sociale, deoarece acestea au îndeplinit alte funcţii decât
cele prevăzute de lege a fi avute în vedere la stabilirea vechimii respective.
Prin stabilirea vechimii în specialitate conform legii nu se poate
pretinde că s-a aplicat reclamantelor un tratament diferenţiat, deoarece ele nu sunt
în situaţii nici comparabile şi nici similare cu persoanele care lucrează în funcţiile pe
care le-au avut anterior încadrării la instanţele judecătoreşti, ci solicită pur şi simplu
recunoaşterea vechimii respective pe alte criterii decât cele prevăzute de lege.
Cum recunoaşterea sau nerecunoaşterea vechimii într-o specialitate
este o opţiune a legiuitorului şi nu se poate pretinde că aduce atingere principiului
egalităţii în drepturi şi nediscriminării, în mod corect instanţa de fond a apreciat că
Legea nr.567/2004 nu recunoaşte acestora vechimea în specialitate pentru
perioadele în care au fost încadrate la diverse instituţii.
Constatându-se că sentinţa este legală şi temeinică, în baza art.312
alin.1 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat recursul declarat de
