Citeste şi


Prin sentinţa penală nr.81/07.07.2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, printre altele, inculpatul a fost achitat, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală rap. la art.10 lit.d Cod pr. penală, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 272 p…


 Prin sentinţa penală nr.81/07.07.2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea,

printre altele, inculpatul a fost achitat, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală rap. la art.10 lit.d

Cod pr. penală, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990

republicată, apreciindu-se că nu s-a făcut dovada că inculpatul a folosit cu rea-credinţă bunurile

sau creditul societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, ori pentru a

favoriza o altă societate, în care avea interese direct sau indirect.

În acest sens, se reţine că pentru o serie de bunuri ce au fost înstrăinate,

preţul de vânzare al acestora a fost virat în contul Băncii Transilvania pentru achitarea liniei de

credit contractate de societate.

S-a mai stabilit că unele bunuri aflate în custodie în comuna Leu, evidenţiate

în expertiza tehnică, achiziţionate de la o societate comercială au fost lăsate în custodia Remat

SA.

Nu în ultimul rând, a fost invocat de către prima instanţă procesul-verbal de

control întocmit de D.G.F.P. Vâlcea care relevă că inculpatul nu şi-a însuşit sumele de bani

rezultate din activităţile comerciale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel şi Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vâlcea, care, cu privire la această achitare, a susţinut că este nelegală, întrucât

reaua-credinţă este dovedită cu prisosinţă de probele administrate.

Prin decizia penala nr. 21/A/11.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel

Piteşti, cu privire la această infracţiune, a fost înlăturată achitarea, inculpatul fiind condamnat la

pedeapsa de 1 an închisoare.

Decizia Curţii se bazează pe următoarea argumentaţie:

Potrivit art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 a societăţilor comerciale,

este pedepsită fapta administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societăţii, care

foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar

intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are

interese direct sau indirect.

Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a folosit cu rea-

credinţă bunurile societăţii SC (…) S.R.L., al căreia administrator era, atât în scop contrar

intereselor acesteia, cât şi în folosul lui propriu, dar şi pentru a favoriza societatea S.C. (…)

S.R.L. în care era direct interesat, fiind unic asociat şi administrator.

În ce priveşte stocul de marfă în valoare de 4.485.259.520 lei, inculpatul

recunoaşte că doar 15% din totalul mărfii pe care el o avea „cu acte în gestiune” a fost ridicată

de furnizori în perioada în care era plecat în străinătate, furnizorii venind practic în magazinul în

care era această marfă expusă.

Inculpatul recunoaşte că, o altă cantitate de marfă se afla în depozitul care

era în apropierea magazinului, iar „o altă marfă a luat-o din depozit, a dus-o la Bucureşti în alt

depozit, pentru că în depozitul din Râmnicu Vâlcea nu mai putea să o ţină, deoarece nu-i mai

aparţinea, apoi a dus-o în comuna Leu, judeţul Dolj. Această marfă era cea care este evidenţiată

în procesul verbal, lăsată în custodia lui C.C.” şi pentru care a cerut expertiza. Tot inculpatul

spune că, după ce martorul C. a refuzat să mai ţină respectiva marfă, tot el, personal, a dus-o la

o cunoştinţă a sa, asociat la firma (…) S.R.L. iar o altă parte din marfă a fost dusă de martorul

M.I. în depozit la S.C. (…) S.A.

Din această derulare a faptelor descrise de către inculpat, rezultă fără dubiu

că acesta a ascuns, în sensul că a depus în locuri ştiute numai de el, marfă aparţinând S.C. (…)

S.R.L., refuzând să aducă la cunoştinţă lichidatorului judiciar, angajaţilor şi furnizorilor faptul că

mai exista respectiva marfă, cu care s-ar fi putut stinge o parte dintre debitele societăţii – prin

restituirea mărfii neachitate. Scopul urmărit de către inculpat a fost, în mod evident, acela de

valorificare a acestor mărfuri, în dauna societăţii, încasând contravaloarea acestor bunuri, fără a

vira sumele de bani în contul societăţii.

Dovadă este şi faptul că aceste bunuri au rămas până în prezent la

dispoziţia inculpatului, deşi societatea, între timp, a fost radiată, creditorii ei nereuşind să-şi

recupereze în vreun fel creanţele. Prin sentinţa comercială 548/C din 14 iunie 2007, pronunţată

de Tribunalul Vâlcea s-a închis procedura de insolvenţă a SC (…) SRL şi s-a dispus radierea

acesteia din Registrul Comerţului Vâlcea, descărcându-se lichidatorul judiciar (…) de orice

îndatoriri şi responsabilităţi .

De asemenea, la dosar există probe-declaraţiile martorilor A.E., A.R.E., Z.I.,

în sensul că inculpatul a valorificat bunuri aparţinând S.C. (…) S.R.L., întocmind documente de

vânzare ca şi cum marfa ar fi fost a societăţii nou înfiinţate de către acesta, S.C. (…) S.R.L.,

aspecte pe care le confirmă angajatele primei societăţi .

În acelaşi sens şi inculpatul recunoaşte că o parte dintre acestea au fost

trecute pe S.C. (…) S.R.L. şi vândute. 

In consecinţă, curtea reţine că inculpatul, cu rea-credinţă, a folosit bunurile

societăţii în interesul lui propriu şi al altei firme în care era interesat, în scop contrar intereselor

societăţii S.C. (…) S.R.L., care a fost falimentată, deşi bunuri aparţinând acesteia, de valoare

foarte mare, s-au aflat în posesia inculpatului pe toată durata procedurii, unele s-au dat la

Remat, pierdere imputabilă inculpatului, iar o altă parte încă mai este în posesia lui juridică.

11.Traficul de influenţă. Confiscare

Art. 256 alin. 2 Cod penal

Spre deosebire de infracţiunea de dare de mită,în cazul traficului de influenţă,

banii, valorile sau bunurile oferite ori date de către cumpărătorul de influenţă, se

confiscă.

(Decizia penală nr.32/A/02.03.2010)

Prin sentinţa penală nr.139 din 9 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul

Vâlcea, inculpatul a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de

trafic de influenţă, prevăzută de art.257 alin.1 Cod penal, inculpatul fiind obligat să plătească

părţii civile MLM suma de 300 euro.

Pentru a pronunţa această sentinţă, se reţine că inculpatul s-a oferit să ajute

pe partea vătămată să obţină permis de conducere auto, pretinzând, în schimb, suma de 300

euro.

Impotriva sentinţei, a formulat apel inculpatul care a solicitat achitarea pe

considerentul că suma de 300 euro a fost solicitată drept împrumut.

Prin decizia penală nr.32/A din 2 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel

Piteşti, s-a admis apelul declarat de inculpatul A.C. F. s-a desfiinţat în parte sentinţa şi,

rejudecând, s-a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului la plata sumei de 300 euro către 

M.L.M.

 Conform art. 257 al. 2 rap. la art. 256 al. 2 Cod penal, s-a  confiscat suma

de  300 euro prin obligarea inculpatului la plata cesteia către stat, menţinându-se celelalte

dispoziţii ale hotărârii.

Hotărârea Curţii se întemeiază pe următoarea argumentaţie:

Sentinţa este nelegală, în partea referitoare la dispoziţia instanţei de a se

restitui numitului M.L.M. suma de 300 Euro.

Astfel, deşi instanţa face trimitere la dispoziţiile art.257 alin.2 din Codul

penal, care o obligau să dispună confiscarea sumei de 300 Euro, prin raportare la dispoziţiile

art.256 alin.2 Cod penal, în realitate, în mod nelegal, dispune restituirea sumei numitului M.L.M,

pe considerentul că acesta a denunţat fapta organelor de urmărire penală, înainte de

declanşarea cercetărilor.

In art.257 alin.2 Cod penal, se menţionează că „dispoziţiile art.256 alin.2

Cod penal, se aplică în mod corespunzător”. Or, potrivit art.256 alin.2 Cod penal, text la care

face trimitere precizatele dispoziţii legale „Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă,

iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.

Dispoziţia privind restituirea sumelor de bani, în cazul în care se denunţă

fapta autorităţilor, mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, nu este cuprinsă

în art.257 alin.2 Cod penal, care a constituit, pentru prima instanţă, temei al restituirii către aşa-

zisul denunţător a sumei respective, ci în art.255 alin.3 şi 4 din Codul penal, texte care fac

referire la infracţiunea de dare de mită, ceea ce nu este cazul în speţă.

Intr-adevăr, potrivit art.255 alin.3 Cod penal, care incriminează infracţiunea

de dare de mită „mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta, mai înainte ca

organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune”. Şi tot astfel, potrivit alin.4 al

aceluiaşi articol, „Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat”.

S-a constatat, aşadar, că motivul invocat de prima instanţă, respectiv cel al

sesizării organului de urmărire înainte de începerea cercetărilor, nu se regăseşte în cazul

infracţiunii de trafic de influenţă, ci în cazul infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art.255 Cod

penal.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi la traficul de influenţă, sumele primite să fie

restituite denunţătorului, ar fi făcut trimitere în art.257 la dispoziţiile prevăzute de art.255 alin.5

Cod penal, dar, neprocedând astfel şi trimiţând doar la dispoziţiile art.256 alin.2 Cod penal,

(potrivit cărora sumele primite se confiscă), rezultă că în toate situaţiile sumele trebuiesc

confiscate.

Dispoziţia legiuitorului în acest sens, privind confiscarea sumelor este

justificată, deoarece în cazul infracţiunii de trafic de influenţă persoana care dă banii sau alte

foloase este de rea-credinţă, ştiind că se urmăreşte determinarea unei alte persoane să facă un

act ilegal, respectiv să intervină la un funcţionar, asupra căruia pretinde că are influenţă, pentru

a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, aşa cum s-a

întâmplat în speţă; în acest sens, M.L.M, aşa-zisul denunţător, dorind să-şi rezolve o problemă

personală (obţinerea permisului de conducere) pe alte căi decât cele legale, a apelat la serviciile

inculpatului care pretindea că are influenţă asupra funcţionarilor de la Serviciul de Permise Auto

din cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea.

Dispoziţiile legale sus-citate (art.257 alin.2 rap. la art.256 alin.2 Cod penal)

sunt clare în privinţa confiscării sumelor ce au făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă,

astfel că interpretările şi soluţiile jurisprudenţiale (chiar şi cele ale instanţei supreme), contravin

spiritului acestora şi scopului măsurilor de siguranţă menţionate în art.111 Cod penal  –

„înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea

penală”.

Aceasta, deoarece, aşa cum s-a precizat, aşa-zisul denunţător – M.L.M,

constatând că nu-şi putuse rezolva problemele pe căi ilegale, prin intermediul inculpatului, a

apelat, apoi, la organul de poliţie prin sesizarea făcută.

Dar, acest fapt nu îl transformă pe M.L.M. într-o persoană de bună-credinţă,

pentru ca astfel să aibă dreptul, aşa cum îl avea persoana constrânsă la darea de mită, să i se

restituie banii sau valorile date pentru a răsplăti efectuarea unui serviciu ilegal.

DREPT PROCESUAL PENAL – PARTEA GENERALĂ

12. Dreptul la un proces echitabil. Dreptul la tăcere. Egalitatea de tratament a

coinculpaţilor.

Art. 139 alin. 1 Cod pr. Penală

Art. 145 Cod pr. penală

Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Dreptul la tăcere constituie unul dintre standardele internaţionale larg

recunoscute care stau la baza noţiunii de „proces echitabil” consacrată de art.6 din

Convenţie.

Egalitatea de tratament juridic se înglobează în conceptul mai larg de proces

echitabil de care face vorbire art.6 din Convenţie.

(Decizia penală nr. 100/R din 05 februarie 2010)