Constată că, prin sentinţa civilă nr. 79/10.04.2014, Tribunalul Braşov a dispus următoarele:
„Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiilor invocată de pârâtul Statul Român prin M.F.P..
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B.C. S.A.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. R. S.R.L.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului B. şi în consecinţă respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu această parte.
Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat.
Respinge acţiunea iniţială a reclamanţilor B.I.A., domiciliat în B., Calea P. nr. […], şi B.D.C., domiciliat în B., str. Ş.V., nr. […], formulată în contradictoriu cu pârâţii S.C. R. S.R.L., S.C. B.C. S.A. şi Statul Român prin M.F.P..
Respinge completarea de acţiune, identică cu acţiunea înregistrată în dosarul nr. 5082/62/2013, pentru care s-a admis excepţia de litispendenţă, formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta S.C. B.C. S.A.
Respinge cererea pârâtei S.C. B.C. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.”
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanţe reclamanţii B.I.A. şi B.D.C. au chemat în judecată pe pârâţii S.C. R. S.R.L., Municipiul B. prin Primar şi S.C. B.C. S.A., solicitând: anularea deciziei nr. 990/2013 emisă de S.C. R. S.R.L. B. în dosarul nr. 1268/6027/2007, în baza Legii nr. 10/2001; să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în B., Piaţa U. […], imobil ce a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950, fără titlu valabil, înscris în CF 1xxx B., sub nr. top 2910, 2911, 2843/2, 2843/3 şi 2843/1/b; să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 738/2009 emisă de S.C. R. S.R.L. în dosarul nr. 1268/6027/2007 în baza Legii nr.10/2001; să fie obligată pârâta S.C. R. S.R.L. să emită o nouă decizie în condiţiile Legii nr. 10/2001, prin care să se pronunţe doar asupra apartamentului compus din 4 camere de locuit, dependinţe şi anexe aferente şi asupra terenului de sub această construcţie, apartament asupra căruia acesta a avut doar un drept de administrare.
La data de 30.01.2009, pârâta S.C. R. S.R.L. a emis Decizia nr. 738, decizie contestată în instanţă. Contestaţia a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 258/S/23.10.2009 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul civil nr. 1576/62/2009, devenită irevocabilă prin exercitarea căilor de atac.
Instanţa a dispus anularea în parte a deciziei nr. 738/30.01.2009 şi a dispus emiterea unei noi decizii prin care să fie anulată în parte această decizie.
Ca urmare, pârâta S.C. R. S.R.L. a emis o nouă decizie, cu nr. 990/2013, contestată în prezentul litigiu, cu motivarea că pârâta s-a pronunţat din nou în mod abuziv pe întreaga cerere de restituire în natură. Cererea a fost respinsă nelegal şi nejustificat, cu depăşirea limitelor şi a atribuţiilor legale deoarece a deţinut dreptul de administrare asupra apartamentului neîntabulat în cartea funciară, format din 4 camere de locuit şi dependinţe, împreună cu terenul de sub construcţie, apartament ce a fost vândut de către acesta prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 20492/1996 către numiţii C.N.D. şi C.M..
La data de 19.06.2013 (14.06.2013 data poştei) s-a depus la dosar o completare de acţiune prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 1/15.05.2013 emisă de pârâta S.C. B.C. S.A. şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie conform sentinţei civile nr. 258/2009 a Tribunalului Braşov.
În susţinerea acestei completări de acţiune s-a arătat că prin emiterea deciziei nr. 1/15.05.2013 pârâta S.C. B.C. S.A. nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de judecată, de a emite decizie motivată cu privire la cererea de restituire în natură a imobilelor, ci a declinat competenţa de soluţionare a notificării către A.V.A.S..
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi s-a dispus ataşarea dosarului nr. 1576/62/2009 al Tribunalului Braşov.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată pentru cererea de constatare a nulităţii absolute a Deciziei nr. 738/2009 şi pentru cererea de constatare a nulităţii absolute a deciziei nr. 990/2013 faţă de sentinţa civilă nr. 258/S/2009 a Tribunalului Braşov modificată prin decizia nr. 25/Ap/2012 a Curţii de Apel Braşov.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe identitate de părţi obiect şi cauză între litigiul anterior, în care s-a pronunţat soluţia irevocabilă, şi prezentul litigiul.
Identitatea de părţi există între cele două litigii, însă cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a deciziei nr. 738/2009 nu există identitate de cauză deoarece în primul litigiu s-a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, iar în prezentul litigiu se solicită constatarea nulităţii absolute a acesteia pentru motive deferite de cele invocate anterior, iar cu privire la contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 990/2013 nu există identitate de obiect, deciziile contestate fiind diferite, cea de a doua fiind emisă ca urmare a anulării parţiale a celei dintâi.
Neexistând tripla identitate impusă de lege pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, instanţa va respinge excepţia.
Prin sentinţa civilă nr. 258/S/2009 a Tribunalului Braşov au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi autorităţii de lucru judecat invocate de S.C. B.C. S.A.; a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamanţi; s-a anulat în parte decizia nr. 738/2009 în ceea ce priveşte art. 1 al acesteia, cu obligarea pârâtei S.C. R. S.R.L. să reformuleze acest articol şi au fost obligate pârâtele S.C. B.C. S.A. şi Municipiul B. să emită dispoziţii de soluţionare a notificării restituire în natură a imobilelor pentru care le-au fost remise notificările.
Prin Decizia civilă nr. 50/2011 a Curţii de Apel Braşov au fost respinse apelurile formulate de Municipiul B. şi de S.C. B.C. S.A.
Prin Decizia nr. 2/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost casată decizia pronunţată de instanţa de apel şi trimisă cauza spre rejudecare.
Prin decizia nr. 25/Ap/2012 a Curţii de Apel Braşov a fost respins apelul formulat de S.C. B.C. S.A., a fost admis apelul formulat de Municipiul B. şi s-a dispus obligarea acestuia să emită dispoziţie motivată prin care să restituie în natură teren de 293,4 mp situat în B., Piaţa U. […] în loc de str. M. E. […]; a fost admisă cererea de intervenţie în interesul S.C. R. S.R.L. şi respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii C.N.D. şi C.M..
În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că în raportul de expertiză, expertul constructor a constatat că în fapt, construcţiile iniţiale aflate în componenţa imobilului înainte de preluarea acestora de către stat au fost demolate parţial, respectiv s-a menţinut un perete exterior şi o parte din acoperiş, construindu-se un spaţiu comercial nou, conform autorizaţiei 32/1971, pe acelaşi amplasament dar cu alte dimensiuni şi cu altă structură constructivă.
Imobilul în litigiu a fost identificat în fapt şi raportat la evidenţele de carte funciară astfel:
-nr. top 2910 – casă şi curte de 253,8 mp este complet ocupat de clădirea restaurantului „C.R.”;
-nr. top 2911 – grădina de 205,2 mp – este complet ocupat atât de anexele clădirii restaurantului cât şi de proprietatea imobiliară vândută către familia C.;
-nr. top 2843/2 şi 2843/3 casă curte şi grădină de 520,2 mp complet ocupate de clădirea restaurantului şi calea de acces la acesta şi la locuinţă;
-nr. top 2843/1/b – teren în suprafaţă de 294 mp este liber şi are destinaţia de grădină.
S-a apreciat că în mod corect a fost obligat Municipiul B. să restituie terenul în suprafaţă de 294 mp, cu nr. top 2843/1/b reclamanţilor. În ceea ce priveşte construcţiile demolate şi terenul ce nu poate fi restituit în natură întrucât face parte din locuinţa înstrăinată chiriaşilor, decizia contestată a fost apreciată ca legală deoarece s-a acordat notificatorilor despăgubiri băneşti, iar cu privire la acest aspect nu s-a formulat apel de către persoanele îndreptăţite.
Apelul a fost admis cu privire la eroarea materială privind adresa imobilului.
Apelul declarat de S.C. B.C. S.A. a fost respins apreciindu-se că în mod corect această unitate, deţinătoare a unei părţi din imobil, a fost sesizată cu soluţionarea notificării pentru această parte a imobilului.
Această decizie a devenit irevocabilă prin respingerea recursului.
Pârâta S.C. B.C. S.A. a emis decizia nr. 1/15.05.2013 prin care a fost declinată competenţa de soluţionare a notificării în favoarea AVAS., iar contestaţia formulată împotriva sa a fost înregistrată la data de 14.06.2013 (data poştei).
În motivarea deciziei luate, pârâta S.C. B.C. S.A. a susţinut că spaţiul comercial situat în P.U. […] a intrat în patrimoniul său în intermediul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991 şi în urma obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria BV nr. 0070 din 18.05.2000 emis de C.J.B..
Pârâta este în prezent integral privatizată prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 207/1997 şi 363 din 1997 cu Fondul Proprietăţii de Stat.
Având în vedere faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 pârâta S.C. B.C. S.A. era integral privatizată, a reţinut incidenţa prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, apreciind că soluţionarea notificării revine entităţii care a efectuat privatizarea, respectiv AVAS.
În ceea ce priveşte completarea acţiunii şi acţiunea înregistrată în dosarul nr. 5082/62/2013 al Tribunalului Braşov, care au acelaşi conţinut, instanţa reţine că nu este întemeiată şi urmează a o respinge, pentru următoarele motive:
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pârâta S.C. B.C. S.A. era integral privatizată şi nu poate avea calitatea de unitate deţinătoare în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Vânzarea acţiunilor, în proporţie de 40% din capitalul social, reprezentând participaţia statului, a fost efectuată între Fondul Proprietăţii de Stat şi Asociaţia „B.C.” P.A.S. prin contractele 207 şi 363 din anul 1997. Diferenţa de acţiuni a fost repartizată proporţional cu valoarea certificatului de acţionar, conform programului de privatizare în masă.
Această stare de fapt atrage incidenţa prevederilor art. 29 alin. 1 – 3 din Legea nr. 10/2001.
Astfel fiind, decizia nr. 1/2013 emisă de S.C. B.C. S.A., prin care s-a trimis notificarea spre soluţionare către AVAS, este întocmită în conformitate cu prevederile legale.
Această decizie respectă dispoziţiile cuprinse în sentinţa civilă nr. 258/2009 a Tribunalului Braşov deoarece prin aceasta pârâta S.C. B.C. S.A. a fost obligată să emită decizie motivată cu privire la cererea de restituire în natură a imobilelor, însă nu a fost impusă soluţia notificării.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen contestatorii B.I.A. şi B.D.C.. Cererea de apel nu a fost motivată conform prevederilor art. 470 alin. 1 litera c şi d, Noul Cod de procedură civilă, drept pentru care s-a aplicat sancţiunea decăderii din dreptul de a mai motiva apelul conform art. 470 alin. 3 Cod procedură civilă.
Apelanţii au depus la dosarul cauzei motivele de apel împotriva sentinţei nr. 79/10.04.2014 la data de 21.07.2014, până la primul termen de judecată fixat în apel, însă în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 287 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă care permiteau depunerea motivelor de apel până la prima zi de înfăţişare, deoarece litigiul este început sub imperiul normelor de procedură din noul Cod de procedură civilă, conform art. 24 şi 25 din noul cod.
Prin motivele de apel depuse peste termenul legal, apelanţii invocă următoarele aspecte:
Instanţa de fond s-a pronunţat pe altceva decât ceea ce s-a cerut.
S-a solicitat anularea Deciziei nr. 990/2013 emisă de S.C. R. S.R.L., iar instanţa s-a pronunţat pe nulitatea deciziei.
În mod greşit instanţa a respins primul capăt de cerere, motivând că nu există un motiv care să atragă nulitatea deciziei mai sus amintite.
S-a solicitat anularea deciziei, deoarece intimata şi-a depăşit atribuţiile legale, s-a pronunţat pe ceva ce nu a deţinut niciodată, nici măcar în administrare, având în vedere că S.C. R. S.R.L. a susţinut pe tot parcursul procesului că s-a pronunţat din eroare asupra întregului imobil notificat, deşi a deţinut numai un drept de administrare asupra apartamentului neîntabulat în CF de cumpărător, împreună cu terenul de sub construcţie şi care a fost vândut de S.C. R. S.R.L. cu contractul de vânzare-cumpărare 20492/1996.
Instanţa de fond a respins, în mod eronat, capătul doi al contestaţiei, pe motiv că acesta ar intra în puterea lucrului judecat în cadrul Deciziei nr. 116/R/2007 a Curţii de Apel Tg. Mureş. S-a apreciat că nu se impune analizarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, respectiv dacă acestea s-au aplicat sau nu abuziv.
Cu privire la capătul de cerere formulat în completarea acţiunii, s-a solicitat să se respingă susţinerile instanţei de fond privind faptul că pârâta S.C. B.C. S.A. era integral privatizată şi nu putea avea calitatea de unitate deţinătoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, susţinându-se că pârâta nu este privatizată integral.
Instanţa nu a avut în vedere faptul că există o hotărâre definitivă şi irevocabilă, prin care B.C. a fost obligată să emită decizie cu privire la cererea de restituire în natură a imobilelor înscrise în CF 1xxx B..
În mod eronat, instanţa de fond a motivat că apelanţii nu ar avea dreptul la restituirea în natură, ci doar la despăgubiri conform prevederilor art. 29 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 pârâta B.C. era integral privatizată şi nu putea avea calitatea de unitate deţinătoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. Prin adresa 14/436/2014, AVAS a comunicat faptul că s-a încheiat procesul de privatizare al societăţii pârâte s-a încheiat prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 12/22 iulie 2002, deci la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea nu era privatizată integral.
Acest lucru rezultă din Istoricul Structurii de Acţionariat al S.C. B.C. S.A. B., anexat adresei indicate, din care rezultă că la data de 20.12.2001, AVAS deţinea încă un nr. de 313359 acţiuni, respectiv 7,988 % din acţiunile societăţii.
Deci pârâta avea calitatea de unitate deţinătoare în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, deoarece societatea nu era integral privatizată, acest lucru fiind stabilit prin sentinţa civilă nr. 258/S/2009 a Tribunalului Braşov.
Se solicită, totodată, în baza art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, a se admite apelul, a se schimba sentinţa în tot, în sensul judecării procesului, evocând fondul şi, potrivit art. 477 Noul Cod de procedură civilă rejudecarea procesului să se facă sub toate aspectele de fapt şi de drept, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului pricinii.
Aşadar, în afara motivelor de ordine publică, care nu sunt invocate prin aceste „motive de apel” se constată că motivarea apelului este făcută cu nerespectarea termenului prevăzut expres de art. 470 alin. 1 litera c şi d Cod procedură civilă raportat la art. 468 Cod procedură civilă, drept pentru care în temeiul art. 185 alin. 1 teza a II-a, motivele de apel depuse peste termen sunt lovite de nulitate.
Intimaţii S.C. R. S.R.L., Municipiul B. şi S.C. B. S.A. au formulat întâmpinări prin care solicită decăderea apelanţilor din dreptul de a motiva apelul, iar apelanţii, faţă de această sancţiune solicită aplicarea art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin notele de şedinţă din data de 07.11.2014, comunicate instanţei pentru termenul din 13.11.2014, apelanţii îşi precizează susţinerile din motivele de apel depuse peste termenul prevăzut de art. 468 Cod procedură civilă şi arată şi probele noi ce se solicită a fi administrate în apel, în scopul dovedirii că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, S.C. B. S.A. nu era o societate privatizată integral şi prin urmare nu trebuia să decline competenţa de soluţionare a notificării către AVAS; fiind obligată să soluţioneze notificarea în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Trebuie specificat faptul ca apelanţii au beneficiat de asistentă juridică prin avocat ales încă de la instanţa de fond, dar şi în apel, astfel că, modul defectuos în care s-au formulat motivele de apel, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 468 alin. 1 şi art. 470 alin. 1 literele c şi d Cod procedură civilă, nu poate fi imputat instanţei.
În consecinţă, instanţa de apel, având în vedere că a intervenit decăderea apelantului din dreptul de a motiva apelul, iar motivarea peste termenul legal este lovită de nulitate, apelul declarat nu va fi respins ca nemotivat, ci, în baza art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă, în baza efectului devolutiv al apelului, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, respectiv apărări, probe, invocate la prima instanţă şi nu prin motivele de apel depuse peste termenul legal sau prin nota de şedinţă de la termenul din 13.11.2014. Dispoziţiile art. 478 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă invocat de apelanţi prin notele de şedinţă din 13.11.2014 nu sunt aplicabile în contextul unui apel nemotivat în termen, ci doar în cazul în care există motive de apel cu indicarea probelor, iar din dezbateri ar rezulta necesitatea administrării unor noi probe (NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ – Comentariu pe articole – Gabriel Boroi vol. I pag. 905).
Efectul devolutiv al apelului invocat de apelanţi nu poate atrage o schimbare a sentinţei instanţei de fond în sensul cerut de apelanţi, respectiv cu consecinţa admiterii contestaţiei şi restituirea în natură a imobilului de către unitatea deţinătoare S.C. B. S.A., deoarece, în cazul în care nu se procedează la motivarea apelului, apelantul nu va mai putea invoca în faţa instanţei de apel alte motive, mijloace de apărare sau dovezi, decât cele de care s-a prevalat la prima instanţă, caracterul devolutiv al apelului fiind expres consacrat prin prevederile art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă.
Devoluţiunea cerută de apelanţi şi încuviinţarea unor noi probe ce nu au fost cerute şi administrate nici la fond, într-un apel nemotivat de partea care l-a declarat nu poate fi nelimitată, ci judecata într-un astfel de apel este supusă limitelor generale decurgând din interpretarea sistematică a dispoziţiilor ce guvernează materia apelului, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la crearea unei situaţii mai favorabile pentru apelantul care nu a motivat calea de atac decât pentru apelantul care şi-a conformat conduita dispoziţiilor legale şi a procedat la formularea unor critici concrete în termenul legal, împotriva hotărârii pe care o atacă, ceea ce nu ar fi echitabil.
Toate aspectele sesizate de apelanţi prin notele de şedinţă din 13.11.2014 fila 95 dosar apel şi prin concluziile scrise din 18.11.2014 sunt aspecte ce ţin de nelegalitatea sentinţei, minuţios redactate de apărătorii apelanţilor, însă nu pot atrage devoluţiunea apelului şi sub aceste aspecte din moment ce nu au fost invocate ca motive de apel în termen şi mai mult decât atât, nu au fost invocate nici la fond de către apărătorul iniţial al contestatorilor.
Astfel, la fond contestatorii nu au invocat analiza deciziei emisă de S.C. B. S.A. pentru nerespectarea art. 21 din Legea nr. 10/2001, sau prin prisma efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008 ce vizează dispoziţiile fostului art. 27 devenit 29 în urma republicării legii după modificarea intervenită prin Legea nr. 247/2005 şi posibilitatea restituirii în natură a unui imobil liber în sensul Legii nr. 10/2001 deţinut de o societate comercială, după analiza preluării imobilului de către stat cu urmările juridice date de distincţia „preluare cu titlu” şi „fără titlu”. S-a invocat nevalabilitatea titlului statului, însă în cadrul contestaţiei împotriva deciziei nr. 990/06.03.2013 emisă de S.C. R. S.R.L.. În legătură cu această decizie emisă de S.C. R. prin care s-a respins cerere de restituire în natură pentru imobilul teren de 1253 mp şi construcţii înscris în CF 1xxx B. pe motiv că imobilul nu se afla în administrarea S.C. R. S.R.L., soluţia instanţei de fond este corectă. Astfel, s-a reţinut că faţă de apartamentul neintabulat compus din 4 camere din imobilul situat în B., P.U. […], nu se poate dispune restituirea în natură fiind înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 către chiriaşi, iar în ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului de 293,40 mp de la aceeaşi adresă s-a arătat de emitentul deciziei că terenul nu se află în administrarea R.. Asupra acestui teren de 293,40 mp a dispus restituirea în natură Municipiul B. prin decizia nr. 1660/12.06.2013 fila 190 vol. I fond.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond faţă de pretenţiile contestatorilor din contestaţia iniţială ce vizează decizia nr. 990/06.03.2013 este legală.
În ceea ce priveşte completarea la contestaţia iniţială identică ca şi obiect cu contestaţia înregistrată în dosar nr. 5082/62/2013 ataşat în cauză, faţă de care s-a reţinut litispendenţa, instanţa de apel constată că soluţia instanţei de fond din dispozitivul sentinţei atacate cât şi argumentele expuse în considerente în raport cu probatoriul propus şi încuviinţat la fond este corectă, limitat la susţinerile făcute de contestatori prin avocatul ales în prima instanţă.
Principala critică adusă deciziei nr. 1/15.05.2013 emisă de S.C. B. S.A. ca unitate deţinătoare a fost aceea că decizia nu respectă prevederile sentinţei civile nr. 285/23.10.2009 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar civil nr.1576/62/2009 devenită definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 25/2012 a Curţii de Apel Braşov şi prin decizia nr. 858/2013 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie de respingere a recursului. Contestatorii au argumentat că decizia emisă de S.C. B. S.A. prin care s-a declinat soluţionarea notificării cu privire la imobilul din B. str. P.U. […], în favoarea AVAS nu este conformă cu dispoziţiile sentinţei civile nr. 258/2009 pronunţată în dosar nr. 1576/62/2009 al Tribunalului Braşov, deoarece nu s-a dispus de către S.C. B. S.A. restituirea în natură a imobilului notificat, deşi Tribunalul Braşov a obligat această societate să emită decizie motivată de restituirea în natură.
Contestatorii au interpretat greşit dispoziţiile si dezlegările date chestiunilor de drept prin sentinţa invocată cu putere de lucru judecat. Raportat la ceea ce s-a dispus prin acea sentinţă, dispoziţiile deciziei nr. 1/2013 emisă de S.C. B. S.A. sunt corecte, faţă de motivele de fapt şi de drept invocate şi faţă de petitele contestaţiei împotriva deciziei nr. 1/15.05.2013 formulată în contradictoriu cu S.C. B. S.A. Prin sentinţa civilă nr. 258/23.10.2009, Tribunalul Braşov a obligat intimata din acea cauză, S.C. B. S.A. să emită decizie motivată cu privire la cererea de restituire în natură a imobilelor înscrise în CF 1xxx B., cu excepţia celor aflate în deţinerea S.C. R. şi Municipiul B.. Aşadar, nu s-a dispus de către instanţa de fond soluţionarea într-un anume fel notificării contestatorilor conform deciziei de RIL 20/2007 privind competenţa instanţei de a soluţiona pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea persoanei interesate. Se observă ca prevederile deciziei de RIL 20/2007 nu au fost invocate în cadrul contestaţiei ce a făcut obiectul dosarului nr. 1576/62/2006 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 258/2009 invocată în prezenta speţă cu putere de lucru judecat. Nu a fost invocată decizia de RIL 20/2007 nici în cadrul judecăţii în primă instanţă în prezentul dosar, ci a fost formulată ca apărare de abia în notele de şedinţă depuse de contestatori în cadrul prezentului apel după amânarea pronunţării, ceea ce contravine prevederilor art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă. Conform sentinţei civile nr. 258/2009, situaţia societăţii deţinătoare S.C. B. S.A. nu s-a dezlegat în sensul că instanţa de fond nu a stabilit dacă este o unitate destinatoare integral privatizată sau nu. Acest aspect a constituit motiv de apel şi recurs, însă instanţele de control judiciar au stabilit că în raport cu obiectul contestaţiei, nu are relevanţă împrejurarea că S.C. B. S.A. şi-a declinat competenţa de soluţionare a notificării către AVAS, şi nici dacă se aplică prevederile art. 26 sau 29 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce o priveşte pe S.C. B. S.A., deoarece ce s-a dezlegat în acea cauză este calitatea procesuală pasivă a S.C. B. S.A. şi calitatea ei de „unitate deţinătoare” a unei părţi din imobilul notificat conform art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001- pag. 6 din considerentele deciziei nr. 858/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. 1576/62/2009*.
Prin urmare, nu se poate reţine că sentinţa nr. 79/2014 a Tribunalului Braşov este greşită pentru că menţine o decizie emisă de S.C. B. S.A. cu nerespectarea dispoziţiilor sentinţei nr. 258/2009.
În mod legal instanţa de fond a respins probele solicitate de contestatori la termenul din 03.04.2014, respectiv proba cu expertiza imobilului şi probele cu înscrisuri pentru a se verifica procedura de privatizare a unităţii deţinătoare. S-a apreciat că cererea în probaţiune a fost făcută cu nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă. Încuviinţarea acestor probe în cadrul prezentului apel, în lipsa motivelor de apel prin care să se aducă critici cu privire la încheierea din 03.04.2014, a tribunalului, nu se poate dispune, doar prin simpla invocare a caracterului devolutiv al apelului, deoarece chiar şi devoluţiunea în apel este limitată la ceea ce s-a atacat. Chiar dacă, înscrisurile invocate de apelanţi în cadrul apelului ar conduce la concluzia că S.C. B. S.A., ca unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, nu ar fi fost integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererea contestatorilor de restituire în natură a imobilului construcţie şi teren aferent deţinut de S.C. B. S.A. nu ar fi putut fi admisă în temeiul art. 10 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, faţă de considerentele raportului de expertiză deja efectuat în cadrul litigiului soluţionat irevocabil prin sentinţa nr. 258/2009 a Tribunalului Braşov, decizia nr. 25/2012 a Curţii de Apel Braşov şi decizia nr. 858/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin acel raport de expertiză topo ale cărui concluzii sunt redate în detaliu în pag. 5 a considerentelor deciziei civile nr. 25/2012 a Curţii de Apel Braşov din dosar civil nr. 1576/62/2009*, s-a constatat că în fapt construcţiile iniţiale, aflate în componenţa imobilului înainte de preluarea de către stat, au fost demolate parţial, respectiv s-a menţinut un perete exterior şi probabil o parte din acoperiş, construindu-se un spaţiu comercial nou de 100%, conform autorizaţiei nr. 32/1971 pe acelaşi amplasament (pag. 4 decizia nr. 858/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pag. 5 decizia nr. 25/2012 Curtea de Apel Braşov), spaţiu deţinut de S.C. B. S.A., ocupat în integralitate.
Expertul topo a identificat terenul în litigiu atât în fapt cât şi în regim de C.F. astfel:
– nr. top 2910 – casă şi curte de 253,80 mp este complet ocupat în prezent de clădirea restaurantului “C.R.”;
– nr. top 2911 – grădină de 205,20 mp – este complet ocupat atât de anexele clădirii restaurantului cât şi de proprietatea imobiliară cu destinaţia „casă de locuit” cumpărată în baza Legii nr. 112/1995 de către intervenientul C.N.D. conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 20192/18.10.1996;
– nr. top 2843/2 şi 2843/3, casă curte şi grădină de 520,20 mp sunt complet ocupate de clădirea restaurantului „C.R.”, de anexele cu destinaţie de magazii ale aceluiaşi restaurant precum şi de singura cale de acces în interiorul întregului ansamblu imobiliar ce deserveşte atât restaurantul „C.R.” cât şi locuinţa intervenientului;
– nr. top 2843/1/b în suprafaţă de 294 mp este teren liber şi are destinaţia de grădină, constituind teren înfundat în accepţiunea art. 616 Cod civil iar proprietar CF este Statul Român, nefiind nici în administrarea S.C. R. S.R.L. nici a pârâtei S.C. B.C. S.A.
În ceea ce priveşte susţinerea apelanţilor invocată la judecata în fond relativ la efectele adresei nr. 24280/24.07.2009 emisă de AVAS fila 8 dosar ataşat, se constată că a fost greşit interpretat conţinutul acesteia. AVAS nu-şi neagă competenta de soluţionare a notificării transmise de S.C. B. S.A. în temeiul art. 29 din lege, ci arată că nu ar avea competenţa de soluţionare a notificării pentru restituirea în natură a terenului liber şi respectiv pentru construcţiile demolate, conform art. 21 alin. 4, 10, 32 din Legea nr. 10/2001. Acest punct de vedere este mai clar exprimat prin întâmpinarea formulată în dosar nr. 3703/62/2013 faţă de cererea de chemare în garanţie formulată de S.C. B. S.A. – fila 9 vol. III dosar fond.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa în baza art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă, va respinge apelul formulat de apelanţii contestatori şi va păstra sentinţa atacată.
