Competenţa materială de soluţionare a cererilor de chemare în judecată formulate de Romsilva în temeiul art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor Comisiei Judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privată pentru terenuri cu destinaţie forestieră.
Constată că, prin sentinţa civilă nr. 43/S din 23 februarie 2016, Tribunalul Braşov Secţia I civilă a dispus următoarele:
A admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov, invocată din oficiu şi, în consecinţă:
A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică B. împotriva pârâţilor Comisia Judeţeană Braşov de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor, prin Prefect şi Municipiul B., prin Primar în favoarea Judecătoriei Braşov.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
A dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Braşov pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că nu este competentă material să soluţioneze cerere de chemare în judecată formulată de R.N Romsilva – Direcţia Silvică B. în contradictoriu cu pârâtele:
1.Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B.
2.Municipiul B., având ca obiect nulitatea absolută a Hotărârii nr.22/24 ianuarie 20106 şi a actelor juridice ce au fost emise în baza acesteia.
Cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. III litera a din Legea nr. 169/1997 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Tribunalul Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Braşov, după ce, în prealabil Judecătoria Braşov, instanţa mai înainte sesizată s-a considerat necompetentă material şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Braşov.
Curtea de Apel Braşov fiind sesizată pentru soluţionarea acestui conflict de competenţă în temeiul art.135 alin.1 Cod procedură civilă costată că soluţia Tribunalului Braşov privind competenţa de soluţionare a cauzei este corectă, iar argumentele aduse în susţinerea ei sunt în conformitate cu dispoziţiile legale invocate în speţă.
Aşadar, reclamanta Romsilva prin Direcţia Silvică B., în calitate de terţ faţă de actul juridic suspus nulităţii a promovat această cerere în contradictoriu cu emitenta Hotărârii nr. 22/24 ianuarie 2006, Comisia Judeţeană B. de aplicare a legii fondului funciar şi cu Municipiul B. care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile evidenţiate în această hotărâre contestată.
Potrivit art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 nulitatea poate fi invocată şi de persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţei de drept comun.
Actul juridic atacat face parte din categoria actelor enumerate de art. III alin.1 din Legea nr.169/1997 despre care reclamanta susţine că a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 247/2005 şi litigiul de faţă, apărut tot în urma aplicării Legii nr. 18/1991 şi respectiv a Legii nr. 169/1997, este denumit „proces funciar”.
Dispoziţiile art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 prevăd soluţionarea acestui litigiu de către instanţa de judecată de „drept comun” iar art. 2 alin. 1 litera h din vechiul Cod de procedură civilă în vigoare la momentul apariţiei acestui text de lege din legea specială – legea fondului funciar şi Legea nr. 247/2005 – prevede competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a proceselor civile în funcţie de criteriul valoric de către Tribunal, cu excepţia cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului.
Deci, competentă să soluţioneze un astfel de gen de acţiune potrivit codului de procedură anterior ar fi fost Judecătoria.
Este adevărat că dispoziţiile noului Cod de procedură civilă sub imperiul căruia reclamanta a promovat prezentul litigiu nu mai conţin această reglementare expresă referitoare la competenţa de soluţionare a litigiilor de fond funciar, inclusiv a litigiilor promovate de terţii vătămaţi de aplicarea legilor fondului funciar, însă textul din legea specială nu a fost modificat, astfel că o acţiune civilă de acest gen, promovată în temeiul art. III din Legea nr.169/1997 nu poate fi interpretată strict ca o acţiune în constatarea nulităţii unui act juridic potrivit normelor Codului civil (art. 1246 -1265) care ar atrage competenţa materială de soluţionare în funcţie de criteriul valorific stabilit după evaluarea obiectului material al cererii.
Lăsarea soluţionării prezentului litigiu la stricta apreciere a valorii obiectului cererii ar tinde la competenţe diferite între Judecătorii, Tribunale sau Curţi de Apel, a litigiilor de fond funciar, ceea ce ar contraveni normelor legii speciale în funcţie de care se invocă motivul nulităţii absolute. Deoarece instanţele investite cu soluţionarea unor astfel de cereri trebuie să verifice aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, Legii nr.169/1997 sau Legii nr. 1/2000, iar potrivit acestora, litigiile ce rezultă din aplicarea normelor lor de drept se soluţionează în primă instanţă de judecată, instanţa sesizată cu soluţionarea prezentului conflict de competenţă constată că soluţia Tribunalului Braşov în sensul că Judecătoria Braşov este competentă material să soluţioneze cauza este corectă, sens în care va trimite cauza Judecătoriei Braşov spre competentă soluţionarea în fond.
Înainte de intrarea în vigoare a noului cod, practica judecătorească şi doctrina în materie ( Viorel Terzea – Legile fondului funciar comentarii şi explicaţii ediţia 3, pagina 486, editura CH Beck Bucureşti 2009) au stabilit că instanţa de drept comun în sensul art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 este judecătoria în raza căreia se află terenul şi în cazul acţiunilor în constatare, nulităţii absolute a actelor emise în temeiul legilor fondului funciar pentru raţiuni ce rezultă din scopul legii speciale care nu a suferit modificări sub aspectul normelor de drept procesual după apariţia noului Cod de procedură civilă care să reprezinte motive fondate, temeinice de reorientare a practicii în materie .
