Condiţii de formă pentru promovarea contestaţiei administrative împotriva deciziilor de impunere emise de către organul fiscal – semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia şi ştampila, în cazul persoanelor juridice şi dovada calităţii de împuternicit; obligaţia organului fiscal de a comunica lipsurile; sancţiune (art. 206 alin. 1 lit. e din OG nr. 92/2013 coroborate cu prevederile pct. 2.3 şi 3.2 din OMFP nr. 450/2013).
Deliberând asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 2153/CA/22.09.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul B.S.C. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. B..
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B.S.C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Braşov.
În motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat desfiinţarea deciziei nr. 134/08.07.2013 şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de impunere nr. 788/16.01.2013 şi nr. 831/17.01.2013, iar, în subsidiar, în ipoteza în care instanţa aprecia că este competentă să soluţioneze pe fond aceste contestaţii, să dispună anularea deciziilor de impunere astfel contestate, acestea fiind nelegale, fiind emise cu încălcarea Legii nr. 51/1995, a art. 205 şi 206 din O.G. nr. 92/2003.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată motivat de faptul că nu a făcut dovada că s-a conformat dispoziţiilor intimatei, adoptate prin adresa nr. 16986/20.03.2013, în ceea ce priveşte procedura de comunicare a contestaţiei formulate.
Recurentul a arătat că, prin adresa transmisă intimatei la data de 26.03.2013, a comunicat intimatei pârâte toate înscrisurile solicitate, inclusiv contestaţiile formulate în original, semnate şi ştampilate de av. N.I.V., respectiv a împuternicirii avocaţiale, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Recurentul a arătat că nu a primit confirmarea, dar dovada comunicării o poate face cu factura emisă de C.N. Poşta Română S.A., pe care a ataşat-o cererii de recurs.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei, conform art. 24 alin. 2 teza a doua din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata pârâtă D.G.R.F.P., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013, prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 Cod procedură civilă (filele 18, 31 dosar), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.
În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a arătat că instanţa de fond, în mod corect a reţinut că recurentul reclamant nu a transmis contestaţia şi împuternicirea avocaţială, în original, astfel cum i s-a pus în vedere prin adresa nr. 16986/20.03.2013, adresă ce i-a fost comunicată recurentului la adresa din F., cu confirmare de primire recepţionată la data de 21.03.2013. Faţă de această situaţie, în mod corect, organul de soluţionare a contestaţiei a făcut aplicarea prevederilor art. 205 alin. 2 şi art. 206 alin. 1 lit. e din O.G. nr. 92/2013 coroborate cu prevederile pct. 2.3 şi 3.2 din O.M.F.P. nr. 450/2013.
Intimata a arătat că, prin cererea de recurs, recurentul susţine că a comunicat cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire documentele solicitate, însă, în opinia sa, aceste susţineri nu pot fi avute în vedere de către instanţa de recurs, deoarece, din factura depusă la dosar, anexată cererii de recurs, rezultă că reclamantul a expediat un plic la D.R.A.O.V. B., la sediul acestei instituţii, iar nu către D.G.R.F.P. B., cum i s-a solicitat.
În recurs, a fost admisă proba cu înscrisuri noi solicitată de recurentul reclamant, în condiţiile art. 492, 255 şi 258 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat de reclamantul B.S.C., prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, curtea reţine următoarele:
Recurentul reclamant a invocat drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
Astfel, hotărârea primei instanţe se întemeiază pe dispoziţiile art. 205 alin. 2 şi art. 206 alin. 1 lit. e din O.G. nr. 92/2013 coroborate cu prevederile pct. 2.3 şi 3.2 din O.M.F.P. nr. 450/2013.
În mod legal, prima instanţă a reţinut că, potrivit acestor norme, contestaţia administrativă promovată de un contribuabil împotriva deciziilor de impunere emise de către organul fiscal trebuie să respecte anumite condiţii de formă, expres precizate de legiuitor, condiţii între care este cuprinsă şi cea referitoare la semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia şi ştampila, în cazul persoanelor juridice şi dovada calităţii de împuternicit.
În mod corect a reţinut tribunalul că, în lipsa acestor condiţii, legiuitorul permite organului fiscal să nu mai analizeze, pe fond, contestaţia astfel formulată şi să o respingă.
În cauză, raportat la probele administrate, în mod legal, prima instanţă a reţinut că, deşi intimata pârâtă a comunicat recurentului reclamant necesitatea complinirii acestor lipsuri – lipsa semnăturii şi dovada împuternicirii avocaţiale, indicând termenul în care trebuie depuse cele solicitate – 5 zile de la primirea adresei (filele 54-56 dosar tribunal), aceste dispoziţii nu au fost respectate, astfel că soluţia de respingere a contestaţiilor administrative, adoptată de organul fiscal prin decizia nr. 134/08.07.2013, este legală.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului reclamant, din recurs, în sensul că s-a conformat solicitărilor intimatei pârâte şi că a comunicat relaţiile solicitate, deoarece dovada depusă în recurs în acest sens nu este concludentă, comunicarea poştală nefiind adresată intimatei pârâte. Or, adresa de complinire a lipsurilor a fost emisă de către intimata pârâtă, astfel că recurentul reclamant, care era şi asistat de un avocat, trebuia să depună cele solicitate la sediul intimatei pârâte, astfel cum i s-a solicitat.
Recurentul reclamanta a mai invocat drept motiv de reformare a sentinţei primei instanţe şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, fără însă să îl dezvolte.
Faţă de considerentele sentinţei recurate, Curtea reţine că nici acest motiv nu este fondat, prima instanţă pronunţând o hotărâre argumentată coerent şi concis, prin raportare la normele juridice aplicabile situaţiei de fapt reţinute, fără a fi indicate motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant B.S.C. împotriva sentinţei civile nr. 2153/CA/22.09.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.
