Excepţii.
Interesul procesual și legitimarea procesuală activă a persoanei juridice de drept privat, ce are ca obiect de activitate păstrarea patrimoniului arhitectural urbanistic al unor cartiere și, păstrarea unui mediu înconjurător sănătos. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice.
Sediul materiei: art.206 C.Civ, OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului
Potrivit prevederilor art.206 C.Civ intitulat ,,conţinutul capacităţii de folosinţă,, se prevede clar că ,,(1) persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
Potrivit prevederilor art.206 C.Civ intitulat ,,conţinutul capacităţii de folosinţă,, se prevede clar că ,,(1) persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
(2) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
(2) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
(2) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
(3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) este lovit de nulitate absolută.
(3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) este lovit de nulitate absolută.
Persoana juridică de drept privat, neguvernamentală ce are ca obiect de activitate, potrivit art.2 din Statutul său, păstrarea patrimoniului arhitectural urbanistic al cartierelor D și BN, păstrarea unui mediu înconjurător sănătos poate avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, cu excluderea celor care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
În raport de statutul intimatei reclamante nu se poate susține că aceasta ar avea interesul personal și direct și legitimarea procesuală activă de a solicita desfiinţarea lucrărilor de construcţie efectuate cu încălcarea autorizaţiei de construire emise legal în ce privește imobilul din str. P nr. 6, sector 1 chiar dacă acesta este situat în zona cuprinsă în Parcelarea Protejată „B” înscrisă în lista monumentelor istorice, și nici pentru a cere obligarea pârâților la desfiinţarea, pe cheltuială proprie, a lucrărilor de construcţie efectuate la imobil ce exced limitelor autorizaţiei de construire şi care încalcă limitele legale de vecinătate față de imobilele învecinate, și nici obligarea pârâţilor să amenajeze locurile de parcare prevăzute în autorizaţia de construire.
Nu se poate susține rezonabil că desfiinţarea lucrărilor de construcţie efectuate de persoane fizice cu încălcarea autorizaţiei de construire emise legal în ce privește imobilul de către autoritatea publică locală, care încalcă limitele legale de vecinătate față de imobilele învecinate și afectează acestora locurile de parcare prevăzute în autorizaţia de construire sunt necesare, în sensul prevederilor art.206 C.civ. pentru păstrarea patrimoniului arhitectural urbanistic al cartierelor D și BN și al unui mediu înconjurător sănătos, deoarece aceste solicitări nu sunt în măsură a atinge acest scop al persoanei juridice și nici nu pot avea acest acest efect ci vizează interesul personal și direct al celor a căror limite de vecinătate și locuri de parcare sunt încălcate, neavând nicio relevanță că aceștia ar fi membri ai asociației reclamante. Aceasta deoarece în cauză se solicită a se constata caracterul ilicit al acțiunilor unor persoane fizice și nu ale unor autorități locale (situația în care s-ar naște interesul și legitimarea activă a intimatei în raport de specificul capacității sale de folosință) iar faptele menționate nu lezează patrimoniul arhitectural urbanistic al cartierelor sau protecția mediului (altminteri autorizația de construcție ar fi fost nelegal emisă și ar fi putut, de asemenea să nască interesul și legitimarea activă a intimatei în raport de specificul capacității sale de folosință) ci, cum s-a arătat, interesele personale și directe de vecinătate ale vecinilor pârâților și le încalcă acestora locurile de parcare, aceștia din urmă, în consecință, fiind cei care un interes personal și direct a acționa în justiție, iar nu intimata contrar specificității capacității sale de folosință.
Nu se poate susține rezonabil că desfiinţarea lucrărilor de construcţie efectuate de persoane fizice cu încălcarea autorizaţiei de construire emise legal în ce privește imobilul de către autoritatea publică locală, care încalcă limitele legale de vecinătate față de imobilele învecinate și afectează acestora locurile de parcare prevăzute în autorizaţia de construire sunt necesare, în sensul prevederilor art.206 C.civ. pentru păstrarea patrimoniului arhitectural urbanistic al cartierelor D și BN și al unui mediu înconjurător sănătos, deoarece aceste solicitări nu sunt în măsură a atinge acest scop al persoanei juridice și nici nu pot avea acest acest efect ci vizează interesul personal și direct al celor a căror limite de vecinătate și locuri de parcare sunt încălcate, neavând nicio relevanță că aceștia ar fi membri ai asociației reclamante. Aceasta deoarece în cauză se solicită a se constata caracterul ilicit al acțiunilor unor persoane fizice și nu ale unor autorități locale (situația în care s-ar naște interesul și legitimarea activă a intimatei în raport de specificul capacității sale de folosință) iar faptele menționate nu lezează patrimoniul arhitectural urbanistic al cartierelor sau protecția mediului (altminteri autorizația de construcție ar fi fost nelegal emisă și ar fi putut, de asemenea să nască interesul și legitimarea activă a intimatei în raport de specificul capacității sale de folosință) ci, cum s-a arătat, interesele personale și directe de vecinătate ale vecinilor pârâților și le încalcă acestora locurile de parcare, aceștia din urmă, în consecință, fiind cei care un interes personal și direct a acționa în justiție, iar nu intimata contrar specificității capacității sale de folosință.
În sensul prevederilor art.206 C.civ., nici legislația invocată de intimată, respectiv prevederile ale art.9 pct.2 Convenției de la Aarhus ratificată prin Legea nr.86/2000, ale art.20 alin.6 și ale art.70 lit.e ale OUG nr.195/2005, ale Anexei 2 a Legii nr.350/2001, ale HG nr.1076/2004, HG nr.445/2009, ale art.2 alin.2 al Legii nr.442/2001 nu conferă un interes personal și direct intimatei în raport de petitul acțiunii expus mai sus, deoarece interesul de a cere desființarea unor lucrări de construcție ce depășesc autorizația de construcție și lezează raporturile de vecinătate nu are nicio legătură cu protecția mediului și a patrimoniului arhitectural, ci vizează interesul personal și direct al persoanelor a căror limite de vecinătate și locuri de parcare au fost încălcate (Decizia civilă nr.480R/ 19 mai 2016 pronunţată de CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A IV-A CIVILĂ
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr.4317/3/01.02.2013, reclamanta ASCDBN a chemat în judecată pe pârâţii Primarul General, SS, SBC solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea Primarului General la emiterea şi punerea în aplicare a deciziei de desfiinţare a lucrărilor de construcţie efectuate la imobilul situat în Bucureşti, str. P nr. 6, Sector 1, ce exced limitelor autorizaţiei de construcţie nr. 476/23.07.2012 (S+P+2E+M).
În motivarea acţiunii, în esenţă, reclamanta a arătat că prevederile autorizaţiei de construire nu au fost respectate, depăşindu-se parametrii aprobaţi şi, totodată, s-a schimbat şi destinaţia celor 7 locuri de parcare, că imobilul este situat în parcelarea protejata B, iar discrepanţele dintre dimensiunile autorizate ale construcţiei şi trăsăturile finale ale construcţiei arată fără echivoc faptul că a fost edificată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.50/1991 şi ale autorizaţiei de construire.
În drept, a invocat disp. Lg. nr.50/1991, HCGMB nr.279/2000.
La data de 01.03.2013, reclamanta a formulat cerere de modificare a acţiunii (f. 12) prin care a solicitat obligarea pârâţilor la desfiinţarea lucrărilor de construcţie efectuate la acelaşi imobil, lucrări intabulate separate în CF expres menţionată, fiind dezmembrate subsecvent edificării în mod nelegal a construcţiei de pe terenul înscris în CF nr. 231498, Sector 1.
Pârâţii au formulat întâmpinare (f.18) prin care au invocat excepţia de necompetentă materială a instanţei de contencios administrativ, a inadmisibilităţii acţiunii, a prematurităţii, a lipsei calităţii lor procesuale pasive, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii pentru motivele expres arătate.
Prin sentinţa civilă nr.3790/2013 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetentă materială şi a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Întrucât, reclamanta a formulat contestaţie în anulare, prin sentinţa civilă nr.4546/2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus anularea sentinţei civile nr.3790/2013, admiterea excepţiei de necompetenţă materială şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la nr.31498/299/05.08.2013.
Reclamanta prin cererile formulate la data de 17.12.2013 şi în cuprinsul notelor scrise (f.68) şi-a modificat şi precizat acţiunea, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună în contradictoriu cu pârâţii MDF, MC, SS, BS, şi SBC: obligarea acestora, în solidar, la desfiinţarea pe cheltuială proprie a lucrărilor de construcţie efectuate la imobilul situat în București, str. P nr. 6, sector 1, în măsura în care exced limitelor autorizaţiei de construire nr.476/23.07.2012 şi încalcă distanţa minimă faţă de limitele de proprietate ale imobilelor învecinate; obligarea pârâţilor să amenajeze locurile de parcare prevăzute în autorizaţia de construire nr. 476/23.07.2012.
În motivarea cererii modificate şi precizate a arătat că lucrările a căror desfiinţare o solicită cuprind balcoanele, mansarda şi celelalte care nu au fost incluse în proiectul tehnic ce a stat la baza autorizaţiei de construire nr.476/23.07.2012, iar pârâţii sunt proprietarii acestui imobil.
A susţinut că asociaţia are membri care locuiesc atâta în str. P, cât şi în străzile adiacente, iar locuinţele acestora sunt afectate de edificarea unui imobil ce nu respectă însorirea imobilelor din jur, determină un consum ridicat de utilităţi şi aglomerează căile de acces cu auto parcate pe trotuar, datorita nerespectării autorizaţiei de construire.
De asemenea, a precizat că este o asociaţie neguvernamentală de protecţie a mediului, conform art.2 din STATUT, că din perspectiva legislaţiei privind protecţia mediului are calitate în astfel de litigii ce vizează protecţia mediului, întrucât Parcelarea B este înscrisă în lista monumentelor istorice a Municipiului Bucureşti, invocând Legea nr.195/2005, Convenţia de la Aarhus, Convenţia de la Granada.
În şedinţa publică din 17.02.2014, reclamanta a declarat că prin cererea de modificare a acţiunii a renunţat la judecată împotriva Primarului General.
Asupra excepţiilor invocate de pârâţi prin întâmpinare, după punerea în discuţia părţilor, instanţa s-a pronunţat în şedinţa publică din 31.03.2014, în sensul respingerii acestora, iar în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a procedat în conformitate cu art.137 al. 2 C.pr.civilă.
În aceeaşi şedinţă publică pârâţii S şi M au invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în declanşarea prezentului litigiu.
Prin sentinţa civilă nr.5487/31.03.2014, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr.31498/299/2013, s-a admis excepţia lipsei de interes, invocată de pârâţi şi s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta ASCDBN, împotriva pârâţilor SS, SBC, MC, MDF, BS şi SS.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că reclamanta, în calitate de persoană juridică de drept privat, neguvernamentală, al cărui scop definit în statutul acesteia (f. 63-66 – I.d.f., 61) este de a se implica în problemele dezvoltării urbanistice ale cartierelor D şi BN, prin acţiunea modificată şi precizată a solicitat să se dispună: obligarea pârâţilor, în solidar, la desfiinţarea pe cheltuială proprie a lucrărilor de construcţie efectuate la imobilul situat în Bucuresti, str. P nr. 6, sector 1, în măsura în care exced limitelor autorizaţiei de construire nr.476/23.07.2012 şi încalcă distanţa minimă faţă de limitele de proprietate ale imobilelor învecinate, respectiv a balcoanelor, mansardei şi celorlalte lucrări care nu au fost incluse în proiectul tehnic ce a stat la baza autorizaţiei de construire; obligarea pârâţilor sa amenajeze locurile de parcare prevăzute în autorizaţia de construire nr. 476/23.07.2012.
Legitimarea procesuală pasivă a pârâţilor este determinată de calitatea acestora de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului, aşa cum rezulta din EXTRASELE CF pentru informare nr. 259799 –C4-U1-U8 şi incheierile nr.61716, 61251,61255 /2013 emise de OCPI sector 1 (f. 24-44).
Motivele de fapt ale acţiunii modificate şi precizate (f. 52) vizează protecţia mediului, conservarea patrimoniului – Parcelarea B, înscrisă pe lista monumentelor istorice a Municipiului Bucureşti, limitele de proprietate ale imobilelor învecinate.
Într-adevăr, amplasamentul imobilului locuinţe colective S+P+2E+M situat în Bucureşti, str. P nr. 6, sector 1, este cuprins în Parcelarea Protejată „B”, înscris în lista monumentelor istorice, menţiune inserată în mod expres în cuprinsul autorizaţiei de construire nr. 476/23.07.2012 emisă de PMB-Primarul General (f. 23).
Însă, atâta timp cât reclamanta susţine că numai lucrările de construcţie care, eventual, ar excede limitelor autorizaţiei de construire (balcoane, mansardă), ar afecta mediul înconjurător şi patrimoniul cultural, deşi întregul imobil, este situat într-o zonă de protecţie a monumentelor istorice, iar construirea acestuia a fost autorizată de autoritatea administraţiei publice competente, aceasta nu justifică acel folos material, practic, imediat şi actual în iniţierea prezentului litigiu.
Totodată, desfiinţarea lucrărilor de construcţie nu se poate dispune decât în condiţiile prevăzute de art.7 al.12, 15 coroborat cu art10 lit.a, b din Legea nr.50/1991.
În raport de cele ce preced, de textele de lege menţionate, instanţa a admis excepţia invocată de pârâţi, ceea ce a determinat respingerea acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel, calificat astfel, și motivat, reclamanta ASCDBN”, în baza art.312 alin.3 şi 5 C.pr.civ, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sector 1 Bucureşti pentru că nu s-a intrat în cercetarea fondului, modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi (expertiză tehnică).
Motive de apel (art. 3041 Cod pr. Civ.):
Greşita admitere a excepţiei lipsei de interes.
Instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes în baza a două raţionamente, ambele eronate: „atâta timp cât reclamanta susţine că numai lucrările de construcţie care, eventual, ar excede limitelor autorizaţiei de construire (balcoane,mansardă),ar afecta mediul înconjurător şi patrimoniul cultural, deşi întregul imobil, este situat într-o zonă de protecţie a monumentelor istorice, iar construirea acestuia a fost autorizată de autoritatea administraţiei publice competente, aceasta nu justifică acel folos material, practic, imediat şi actual în iniţierea prezentului litigiu”.
Chestiuni prealabile: Apelanta a susţinut în esenţă, prin acţiunea introductivă că parametrii urbanistici autorizaţi nu au fost respectaţi de către pârâţi, fiind edificat un imobil de tip S+P+3E în loc de unul S+P+2E+M; nu au fost asigurate locurile de parcare prevăzute în proiect cu încălcarea art. 5.3 din HCGMB nr. 66/2006, au fost depăşite procentul de ocupare a terenului (POT) de 45% şi coeficient de utilizare a terenului (CUT) de 1,3 prevăzute în autorizaţia de construire nr. 476/23.07.2012 a fost emisă de Primarul Municipiului Bucureşti.
Imobilul trebuia prevăzut în mod obligatoriu cu 3 locuri de parcare la subsolul imobilului şi patru locuri de parcare în incintă.
Subzonele locuinţelor colective (tip blocuri): Se va asigura minim 1 (un) loc de parcare pentru fiecare apartament; faţă de prevederile articolului 5.3.1. este necesara, pentru vizitatori, suplimentarea cu minim 20% a totalului locurilor de parcare/garare stabilite.
De asemenea, s-au încălcat retragerile minime obligatorii faţă de proprietăţile învecinate, aşa cum sunt impuse prin art. 612 din Noul Cod civil şi art. 6 din Regulamentul Local de Urbanism al Municipiului Bucureşti.
Faţă de acestea, apelanta a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 NCC, existând un prejudiciu cert ca urmare a edificării neautorizate a unui imobil, prejudiciu ce se cuvine a fi reparat prin obligarea pârâţilor în baza art. 1528 NCC la desfiinţarea lucrărilor de construcţii realizate cu încălcarea autorizaţiei de construire şi a reglementărilor urbanistice în vigoare, precum şi la amenajarea locurilor de parcare obligatorii.
Referitor la condiţia interesului în promovarea acestei acţiuni, în ceea ce priveşte condiţia interesului, în doctrină se arată că acesta trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim, să fie născut şi actual, să fie personal şi direct.
Caracterul legitim născut şi actual al interesului:
Prevederile Convenţiei de la Aarhus invocate de apelantă au prioritate în faţă prevederilor legislaţiei naţionale în situaţia în care exista contradicţie. Potrivit articolului 148 alin. (2) din Constituţia României se dă prioritate prevederilor dreptului european în faţa legislaţiei naţionale, atunci când există contradicţie – Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Convenţia de la Aarhus a fost ratificată de Uniunea Europeană prin Decizia 2005/370/EC a Consiliului Uniunii Europene, prin urmare a devenit parte a dreptului european.
Articolul 9 pct. 2 al Convenţiei de la Aarhus conferă calitate procesuală şi interes organizaţiilor neguvernamentale de mediu definite de articolul 2 pct. 5 al Convenţiei, în chestiunile de mediu definite de articolul 6 al Convenţiei.
Articolul 9 pct. 2 din Convenţia de la Aarhus prevede în mod expres calitatea procesuală activă şi interesul organizaţiilor neguvernamentale de mediu definite de articolul 2 pct. 5 al Convenţiei.
Interesul suficient sau afectarea unui drept va fi determinată în concordanţă cu prevederile legilor naţionale şi cu obiectivele de a asigura publicului interesat un acces larg la justiţie conform prevederilor prezentei convenţii. La acest nivel interesul oricărei organizaţii neguvernamentale care îndeplineşte cerinţele specificate la art. 2 pct. 5 trebuie să fie considerat suficient pentru scopul subpunctului a) de mai sus. Astfel de organizaţii vor fi considerate ca având dreptul sau capacitatea de a fi afectate în concordanţă cu prevederile subpunctului b) de mai sus.
Prin urmare, trebuie să dovedească apelanta că este organizaţie neguvernamentală de mediu în sensul articolului 2 pct. 5 al Convenţiei.
Apelanta este organizaţie neguvernamentală de protecţia mediului în sensul articolului 2 a pct. 5 al Convenţiei de la Aarhus, la care articolul 9 pct. 2 face referire.
Articolul 2 pct. 5 al Convenţiei de la Aarhus, la care articolul 9 pct. 2 face referire, prevede: „5. public interesat înseamnă publicul afectat sau care poate fi afectat ori care are un interes în deciziile de mediu; în scopul acestei definiţii organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului şi îndeplinesc cerinţele legii naţionale vor fi considerate ca având un interes”.
ASCDBN este o organizaţie neguvernamentala de protecţia mediului, întrucât conform articolului 2 alin. (3) din statutul său, are ca obiectiv: „protecţia parcurilor şi asigurarea unui mediu înconjurător sănătos”.
Apelanta este înscrisă sub nr.115/05.09.2012 în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, Registru public aflat pe site-ul Ministerului Justiţiei, fapt atestat de certificatul de înscriere al asociaţiei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor.
Există şi practică judiciară, fiind menţionată sentinţa civilă nr. 4828/28.11.20121 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul 30021/3/2011, care confirmă argumentul apelantei.
Rezulta deci că,de principiu, dreptul organizaţiilor neguvernamentale care promovează protecţia mediului de a introduce acţiuni în justiţie pe probleme de mediu, fără dovedirea unui interes particular deriva direct din Convenţie, ca aceasta are aplicabilitate directa în dreptul intern, ca dreptul este prevăzut foarte clar şi nu este condiţionat de vreo acţiune ulterioara a statelor şi ca dispoziţiile convenţionale au prioritate faţă de orice dispoziţie contrara din dreptul intern, inclusiv deci faţă de eventuale dispoziţii ale Curţii Constituţionale.
Calitatea procesuala şi interesul din perspectiva legislaţiei de mediu:
O.U.G. nr.195/2005 conferă calitate procesuala şi interes organizaţiilor neguvernamentale de protecţia mediului în litigii de protecţia mediului;
Articolul 20 alin. (6) din O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului prevede calitatea procesuala activa a organizaţiilor neguvernamentale de protecţia mediului în litigii de protecţia mediului;
Art.20.(6)Organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune injustiţie în probleme de mediu, având calitate procesuala activa în litigiile care au ca obiect protecţia mediului.
A arătat în secţiunea 01.3. ca reclamanta este organizaţie neguvernamentala de protecţia mediului.
Protecţia patrimoniului este parte a protecţiei mediului
Anexa 2 a Legii 350/2001 defineşte Protecţia mediului – ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului natural şi construit în localităţi şi în teritoriul înconjurător Articolul 70 lit. e) al O.U.G. nr. 195/2005 prevede:
Art. 70. – Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum si, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii: […] e) sa respecte regimul de protecţie speciala a localităţilor balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic şi de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a monumentelor naturii. Sunt interzise amplasarea de obiective şi desfăşurarea unor activităţi cu efecte dăunătoare în perimetrul şi în zonele de protecţie a acestora;
H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe prevede în Anexa nr. 1 Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului
[…]2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:
[…] f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:
[…] (i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural:
si în Anexa 2 Conţinutul-cadru al raportului de mediu
Informaţiile care trebuie furnizate, conform art. 19 alin. (4), sunt următoarele:
[…] 6. potenţialele efecte semnificative asupra mediului, inclusiv asupra aspectelor ca: biodiversitatea, populaţia, sănătatea umana, fauna, flora, solul, apa, aerul, factorii climatici, valorile materiale, patrimoniul cultural, inclusiv cel arhitectonic şi arheologic, peisajul şi asupra relaţiilor dintre aceşti factori,
H.G. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului prevede în art. 5 alin. (2)
Prevederile provin din Directiva 2001/42/EC a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, a cărei transpunere în legislaţia naţionala este HG 1076/2004.
Art. 5. – (2) Evaluarea impactului asupra mediului identifică, descrie şi evaluează, în mod corespunzător şi pentru fiecare caz, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, efectele directe şi indirecte ale unui proiect asupra următorilor factori: a)fiinţe umane, faună şi floră; b)sol, apă, aer, climă şi peisaj; c)bunuri materiale şi patrimoniu cultural: d)interacţiunea dintre factorii prevăzuţi la lit. a), b) şi c) şi în Anexa nr. 4 intitulata Informaţii solicitate titularului proiectului pentru proiectele supuse evaluării impactului asupra mediului
3. Descrierea aspectelor de mediu posibil a fi afectate în mod semnificativ de proiectul propus, în special a populaţiei, faunei, florei, solului, apei, aerului, factorilor climatici, bunurilor materiale, inclusiv patrimoniul arhitectural şi arheologic, peisajul ş interconexiunile dintre factorii de mai sus.
Cu alte cuvinte, protejarea fondului construit şi în special a patrimoniului construit face parte din protecţia mediului.
Obiectul cauzei este reprezentat de obligarea pârâţilor ca pe cheltuială proprie să aducă un imobil clădire în parametrii urbanistici ai unei autorizaţii de construire, deci obiectul cauzei este unul de protecţie a patrimoniului de vreme ce locaţia respectivă se află în parcelarea protejată B – monument istoric.
Decizia civila nr. 4607 din 9.12.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine: „Actele normative invocate recunosc expres organizaţiilor nonguvernamentale posibilitatea acestora de a acţiona în justiţie recunoscând dreptul la acţiune în probleme ce vizează protecţia mediului, deci şi a patrimoniului cultural. Astfel, potrivit art. 87 din Legea 137/1995 a protecţiei mediului, preluat de art. 20 alin. 6 din O.U.G. 195/2005 se recunoaşte dreptul la acţiune în probleme de mediu organizaţiilor neguvernamentale”.
Codul Civil prevede calitatea procesuala şi interesul organizaţiilor neguvernamentale care invoca vătămarea unui interes public,pe domenii de interes prevăzute de statutul organizaţiei.
Organismele sociale interesate care au ca obiect de activitate protecţia diferitelor categorii de cetăţeni (de exemplu sindicatele) pot invoca vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.
Sintagma interesate se refera la interesul acestora în cauza, condiţionat de specializarea acestora pe subiectul supus judecaţii. Cu alte cuvinte, acestea au interes numai în chestiuni care ţin de realizarea obiectului lor de activitate, în conformitate cu prevederile articolului 206 alin. (2) al Codului Civil.
In concluzie, au calitatea de persoana vătămata invocând doar vătămarea unui interes legitim public organismele sociale interesate care au ca obiect de activitate buna funcţionare a serviciilor publice administrative al căror obiect de activitate corespunde cu subiectul supus judecaţii. Se justifică în cele ce urmează ca obiectul cauzei este vătămarea unui interes public, pe domenii de interes prevăzute de statutele celor doua asociaţii.
Practica judiciara. În cazul organismelor sociale interesate, au un interes legitim acţiunile care au ca obiect realizarea obiectului de activitate. Dreptul constituţional de a lua parte la opera de guvernare şi administrare include şi dreptul organismelor sociale interesate de a se adresa instanţelor.
Această interpretare este data de decizia nr. 1275/21.02.2011 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţata în dosarul 11453/2/2010, care se referă la articolul 34 al Decretului 31/1954, preluat de articolul 206 alin. (2) NCC. Curtea apreciază: „In ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, curtea retine ca potrivit articolului 34 din Decretul 31/1954, persoana juridica nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.
Prin raportare la aceste dispoziţii legale curtea retine din actul constitutiv al reclamantei ca aceasta are, printre altele, ca obiect de activitate promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi protejarea acestora prin orice tip de activităţi, protecţia şi conservarea mediului înconjurător şi a condiţiilor de viaţa ale omului, or, promovarea prezentei acţiuni urmăreşte în mod direct promovarea drepturilor care se regăsesc în actul constitutiv al acesteia.
Or, prin raportare la modul în care a fost conceputa cererea introductiva, curtea susţine ca reclamanta îşi justifica atât calitatea procesuala activa cât şi interesul judiciar în promovarea cererii de chemare în judecata,urmând a respinge aceste excepţii ca neîntemeiate.
Protecţia patrimoniului constituie o activitate de interes public prevăzuta de statutul asociaţiei, iar obiectul cauzei este unul de protecţie a patrimoniului.
Conform art. 2 alin. (2) – al Statutului sau ASCDBN are ca obiectiv: „păstrarea patrimoniului arhitectural-urbanistic.”
S-a arătat, de asemenea, că obiectul cauzei este unul de protecţia patrimoniului, mai precis de protecţie a monumentelor.
Articolul 2 al Legii 422/2001 prevede:
Art. 2. – (1) Monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural naţional şi sunt protejate prin lege.
(2) Activităţile şi măsurile de protejare a monumentelor istorice se realizează în interes public.
Prin urmare, obiectul cauzei este unul de interes public, intr-un domeniu care face parte dintre obiectele de activitate al reclamantei.
Caracterul personal şi direct al interesului apelantei:
Asociaţia are membri care locuiesc atât în str. P din sectorul 1, Bucureşti, cât şi în străzile adiacente, iar locuinţele acestora sunt afectate de edificarea unui imobil ce nu respectă însorirea imobilelor din jur, determină un consum ridicat de utilităţi (gaze, apă, curent electric) în condiţiile unei infrastructuri subdimensionate (instalată în anii 80) şi aglomerează căile de acces cu autovehicule parcate pe trotuar, toate acestea datorându-se omisiunii de a dota imobilul cu locurile de parcare menţionate în autorizaţia de construire. Există un folos practic al acţiunii mai mult decât evident pentru membrii asociaţiei ca autovehiculele noilor proprietari din blocul din str. P nr. 6 să nu fie parcate pe trotuare şi unul mai puţin evident, dar nu mai puţin important, legat de faptul că aglomeraţia urbană scade calitatea habitatului.
În situaţia în care aglomerarea urbană este rezultatul încălcării unor acte normative, fie şi de forţă juridică inferioară legii (acte administrative cu caracter individual sau normativ) vătămarea membrilor comunităţii se prezumă, deoarece acele administrative cu caracter normativ sau individual sunt edictate de autorităţile publice centrale şi locale cu atribuţii în problema urbanismului tocmai spre a concilia interesele economice ale dezvoltătorilor imobiliari cu cele de menţinere (şi eventual ridicare) a standardelor de calitate a locuirii dorite de comunitatea locală. Deşi a menţionat aceste aspecte, instanţa de fond nu a înţeles să le reţină sau să le înlăture cu vreun motiv oarecare.
Din această perspectivă (a caracterelor interesului în promovarea acţiunii) consideră că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes.
Instanţa de fond a mai reţinut că: „desfiinţarea lucrărilor de construcţie nu se poate dispune decât în condiţiile prevăzute de art. 7 al. 12, 15 coroborat cu art. 10 lit. a, b din Legea nr. 50/1991″.
Argumentarea instanţei sugerează că acţiunea este supusă unor condiţii suplimentare prevăzute în normele de drept material invocate, ceea ce nu are de a face cu interesul în promovarea acţiunii care trebuie să fie să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct.
Textele la care face referire instanţa sunt:
Art.7 (12) Autorizaţiile de construire/desfiinţare se emit numai pe baza unei documentaţii complete, în conformitate cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (16).
(13) Autorizaţia de construire se semnează de preşedintele consiliului judeţean sau de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-şef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice emitente,responsabilitatea emiterii autorizaţiilor revenind semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.
(14) Valabilitatea autorizaţiei se menţine în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare.
(15) în situaţia în care în timpul executării lucrărilor şi numai în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcţii autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie de construire, potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 10 Pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului şi în documentaţiile de urbanism aprobate, se va proceda după cum urmează:
a) în zonele construite protejate, în zonele de protecţie a monumentelor istorice, definite potrivit legii, şi în ansamblurile de arhitectură şi siturile arheologice, solicitantul va obţine avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor, pe baza documentaţiilor de urbanism avizate şi aprobate conform legii;
b) în cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor monumente istorice, pe lângă avizul Ministerului Culturii şi Cultelor se vor obţine avizele specifice cerinţelor de calitate a construcţiilor, potrivit prevederilor legale;
Aceste prevederi nu sunt incompatibile cu petitul formulat de reclamantă, deoarece s-a cerut să fie obligaţi pârâţii să aducă pe cheltuială proprie imobilul în parametrii urbanistici aprobaţi ai autorizaţiei de construire 476/23.07.2012 în baza art. 1357 şi următoarele din Noul cod civil. Aceasta înseamnă că: pârâţii trebuie să facă toate demersurile în faţa autorităţilor competente pentru a ajunge la acest rezultat “aducerea imobilului în parametrii urbanistici ai autorizaţiei de construire 476/23.07.2012; nu a rezultat din administrarea probei cu înscrisuri, nu s-a pus în discuţia părţilor existenţa vreunei noi autorizaţii de construire emisă ca urmare a unei schimbări de temă şi care să ducă (eventual) la rămânerea fără obiect a acţiunii şi implicit la incidenţa în speţă a art. 7 alin. 15 invocat de instanţă.
În concluzie, nici această linie de argumentare a instanţei de fond nu e aptă să conducă la admiterea excepţiei lipsei de interes.
În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 312 alin 3 şi 5 şi art. 3041 C.pr.civilă.
Prin decizia civilă nr.248 A din 20.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a V a Civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă, împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 1, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi, a anulat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe,
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dat fiind faptul că cererea a fost formulată și înregistrată la data de 01.02.2013, anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, sunt aplicabile dispozițiile C.pr.civ de la 1865, că, deşi a reţinut că întreaga motivare a cererii formulate de reclamantă se subsumează protecţiei mediului, conservării patrimoniului şi respectării limitelor proprietăţilor învecinate imobilului în speţă, prima instanţă a apreciat în mod greşit ca nefiind îndeplinită condiţia de exerciţiu a acţiunii reprezentată de interesul în promovarea acţiunii, faţă de împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată sunt vizate doar lucrările ce ar excede autorizaţiei de construire, în condiţiile în care întreg imobilul este situat într-o zonă de protecţie a monumentelor istorice şi a fost edificat în baza autorizaţiilor emise, aspect care nu poate justifica soluţia pronunţată.
Tribunalul a apreciat că reclamanta, în calitate de persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, având ca scop implicarea în problemele urbanistice ale cartierelor D şi BN, astfel cum rezultă din încheierea pronunţată la data de 23.08.2012 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr.18711/303/2012, precum şi în raport de dispoziţiile statutare, justifică interes în promovarea unei acţiuni prin intermediul căreia solicită luarea unor măsuri privind imobilul situat în Bucureşti care, susţine aceasta, ar excede autorizaţiei de construire emise.
Mai mult decât atât, conferirea calităţii procesuale active prin actul normativ adus în discuţie de apelantă, respectiv OUG nr.195/2005, organizaţiilor neguvernamentale care promovează protecţia mediului, atrage verificarea în cauză şi a condiţiei interesului.
În considerarea argumentelor expuse, Tribunalul în temeiul disp. art.297 alin.1 din C.pr.civ., a admis apelul formulat de apelanta reclamantă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii SS, SB, MC şi MDF, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ, pentru următoarele motive:
În motivarea recursului recurenţii pârâţi critică decizia susținînd că modificările succesive de acțiune sub aspect procedural au condus la o calificarea greșită a obiectului acţiunii si a dreptului material aplicabil, stabilit de parte prin cererea de chemare în judecată, deoarece iniţial reclamanta a investit instanţa cu o cerere prin care solicita obligarea unei autorităţi publice în solidar cu pârâţii persoane fizice, la a emite un act administrativ prin care sa se desfiinţeze lucrări de construcţie pretins neautorizate, iar ulterior, şi-a precizat acţiunea în sensul stabilirii cadrului procesual, renunţând la judecata în contradictoriu cu o autoritate publica locala, iar sub aspectul obiectului dedus judecăţii, a solicitat ca în temeiul Legii 50/1991 sa fie obligaţi pârâţii, pe cheltuiala proprie, la desfiinţarea lucrărilor de construire care exced autorizaţiei de construire, indicând expres pârtile de construcţie care, în opinia reclamantei, exced limitelor autorizate, respectiv: “mansarda, balcoanele şi a tuturor celelalte care exced Autorizaţiei de Construire 476/23.07.2012”. Temeiul juridic al cererii a fost păstrat, în sensul indicării dispoziţiilor Legii 50/1991.
După un periplu competenta între instanţa de contencios administrativ si instanţa civila, dosarul a fost repartizat instanţei civile.
Instanţa de fond a considerat ca, interesul de a obţine demolarea unor părţi dintr-o construcţie nu este unul juridic, legal, justificat, născut si actual, în condiţiile în care, reclamanta nu solicita demolarea întregii clădiri, doar a unor prezumtive pârti din aceasta. BTotodată, a arătat instanţa ca, în speţa, devin incidente si dispoziţiile art.7 al.12 si 15 coroborate cu art.10 Iit.a, b, din Legea 50/1991 – aducând în discuţie practic o lipsa de interes ce rezulta din chiar actul normativ indicat ca si temei al cererii, legea prevăzând obligaţii şi proceduri exprese în sarcina unor instituţii expres prevăzut de lege,în ceea ce priveşte verificarea încadrării imobilului în limitele autorizaţiei, atât din punct de vedere constructiv, cât şi al protecţiei mediului.
Instanţa de recurs a considerat ca reclamanta justifica interes în promovarea acţiunii prin raportare la obiectul său de activitate ca persoană juridica fără scop patrimonial, care s-a constituit în scopul de a se implica în problemele urbanistice ale cartierelor Dămăroaia şi Bucureştii Noi, și că interesul este justificat prin “actul normativ adus în discuţie de apelanta, respectiv OUG 195/2005”, simpla afiliere a reclamantei la entităţi care promovează protecţia mediului atrăgând verificarea în cauza si a condiţiei interesului.
Recurenții susțin că instanţa de apel a interpretat si aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, socotind că intimata reclamanta ar justifica un interes, confundând interesul general al activităţilor privitoare la mediu, cu interesul particular, dat de anumite probleme ce ţin de raporturile de vecinătate şi de legea autorizării construcţiilor.
Recurenții arată că au depus adresa Agenţiei pentru Protecţia Mediului nr.21529/2011 din care rezulta că activitatea de edificarea unei construcţii nu are impact asupra mediului, deci nu este supusa procedurilor de avizare sau oricăror alte proceduri prevăzute de legea mediului sau orice alte legi în domeniu, și că aceasta chestiune este cuprinsa inclusiv în actul de autorizare a executării construcţiei.
OUG nr.195/2005 – legea mediului, recunoaşte dreptul organizaţiilor neguvernamentale si a publicului larg, în general, de a fi informat si de a participa la luarea deciziilor în materie de mediu, conform art. 20 din OUG 195/2005 se prevede că ,,autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000.
2) Informarea publicului în cadrul procedurilor de reglementare pentru planuri, programe proiecte şi activităţi se realizează conform legislaţiei specifice în vigoare.
(4) Modalităţile de realizare a participării publicului la elaborarea unor planuri şi programe specifice în legătură cu mediul se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Modalităţile de realizare a participării publicului la elaborarea unor planuri şi programe specifice în legătură cu mediul se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(5) Accesul la justiţie al publicului se realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Fiecare parte, în cadrul legislaţiei naţionale, va asigura posibilitatea pentru orice persoană care consideră că soluţionarea informaţiei, conform prevederilor art.4, a fost ignorată, în mod greşit refuzată, parţial sau în totalitate, ori care consideră că a primit un răspuns inadecvat sau că cererea sa nu a fost considerată conform prevederilor art.4, de a avea acces la o procedură de recurs în faţa instanţei de judecată sau a altui organism independent şi imparţial prevăzut de lege.
În cazul în care o parte asigură un astfel de recurs în faţa unei instanţe de judecată, ea va face astfel încât o asemenea persoană să aibă acces şi la o procedură de fond stabilită de lege, care să fie gratuită sau nu prea scumpă, în cazul reconsiderării solicitării de către o autoritate publică sau al revizuirii de către un organism independent şi imparţial, altul decât o instanţă de judecată.
Decizia finală luată în concordanţă cu prevederile pct.1 trebuie să fie obligatorie pentru autoritatea publică care deţine informaţia. Motivele trebuie să fie declarate în scris, cel puţin în cazul în care informaţia este refuzată conform prevederilor acestui punct.
Din cele prezentate, este faza de tăgadă că, dreptul la acţiune şi calitatea procesuală este recunoscuta organizaţiilor neguvernamentale în ceea ce priveşte chestiuni de ordin general, privitoare la politici de mediu, decizii administrative sau statale în chestiuni de mediu, în nici un caz, politicile de mediu nu urmăresc sa nască un drept subiectiv si sa ii ofere protecţia necesara, inclusiv prin recunoaşterea unui drept de acces în justiţie pentru chestiuni private, ce nu ţin de protecţia mediului, si care în mod obişnuit, poarta marca unor conflicte intre vecini (servitute de lumina etc).
Cu atât mai mult, cu cât, nici Legea nr.50/1991 nu recunoaşte un asemenea drept decât “persoanei vătămate” iar dispoziţiile art.12 din lege confirma fără de tăgada lipsa de interes a asociaţiei reclamante.
Pe de alta parte, omiţând chestiunea competentei şi a “problemei de mediu” de care se foloseşte intimata reclamanta, chestiunea interesului general în problematici diferite protecţia mediului, autorizarea, lucrărilor de construcţie etc, – fac obiectul de reglementare a Legii 554/2004 care la art.8 – obiectul acţiunii judiciare – prevede că ,,persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de’ cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
(12) Prin derogare de la dispoziţiile alin.1), acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art.24 alin.2).,,
Recurenții arată că au abordat sistematic problematica întrucât, demersul juridic al reclamantei a dorit sa evite lipsa de identitate cu scopul general urmărit atât de legislaţia în materie de mediu, de legislaţia în materie de autorizare de construcţii, cât şi legea în material contenciosului administrativ si pe cale de consecinţa, lipsa de justificare a interesului în promovarea unei asemenea acţiuni, și că prima instanță în mod întemeiat a apreciat ca, subscris unui scop general, de protecţie a mediului, acţiunea reclamantei trebuia sa privească întregul imobil şi nu doar părţi din acesta. Din aceasta perspectiva, instanţa a reținut ca nu este vorba despre ocrotirea unui interes general de protecţie a mediului, ci, de o acţiune privata eventual, ce vizează mai mult chestiuni de vecinătate şi pentru care, reclamanta, chiar în cadrul motivelor de apel, le indica ca făcând parte din “sfera răspunderii civile delictuale”, abandonând inclusiv temeiul Legii 50/1991.
Practica judiciara afirma în mod constant faptul ca, “întrucât interesul trebuie să fie născut şi actual, daca reclamantul nu a făcut dovada încâlcirii dreptului sau de către pârât, pentru a fi nevoit să-I cheme în judecată pentru că pârâtul să fie obligat să-i respecte dreptul sau să-I despăgubească, se respinge acţiunea .. ” – Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a, decizia 2657/2001.
Aplicând condiţia interesului născut şi actul la speţa dedusă judecăţii, susțin recurenții, nu s-a făcut dovada încălcării dreptului la informare şi la participarea la luarea deciziilor administrative în chestiuni de mediu, sau ce ţin de protecţia mediului său care să ţină de legea autorizării construcţiilor în ceea ce o priveşte pe intimata reclamanta, prin edificarea unei construcţii de către unii dintre recurenţii pârâţi sau prin achiziţionarea unei construcţii de către ceilalţi recurenţi pârâţi.
Cu atât mai mult, cu cât, în ceea ce priveşte persoana juridică, capacitatea juridica de folosinţa este subsumata scopului ei, reglementat prin statut sau act constitutiv, fiind vorba despre specificitatea capacitaţii de folosinţa a persoanei juridice.
Cum asociaţia nu poate milita pentru interese particulare, ci doar generale, interese subsumate scopului declarat prin actele constitutive, având în vedere dispoziţiile Convenţiei de la Aarhus si ale OUG 195/2005, este fără de tăgada ca nu poate fi vorba despre un interes actual, juridic, născut, legitim şi legal de a acţiona.
Este de esenţa activităţii organizaţiilor non profit de a acţiona la nivel macro, de a avea un cuvânt de spus în politicile generale ale statului, ca si societatea civila în genere, de a contesta în justiţie eludarea unui interes general sau acte administrative care se opun interesului general, însă, în nici un caz nu putem vorbi despre ocrotirea unor interese private.
Ca este aşa, rezulta şi din împrejurarea că, asocierea primeşte legitimitate inclusiv din partea membrilor ei, pentru a ocroti interese generale, şi din partea statului, prin recunoaşterea personalităţii juridice, orice ocrotire a unor interese private sau a unor chestiuni ce ţin de sfera privata, conducând practic la lipsirea de scop a asociaţiei.
Revenind, solicită să aibă în vedere faptul că, instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile legale invocate, legile de protecţie a mediului şi Convenţia de la Aarhus invocată, vorbind despre un drept la informare si despre participarea ONG-urilor în procesele deliberative sau legislative, în nici un caz despre chestiuni private.
In ceea ce priveşte Legea 50/1991, aceasta stabileşte în mod clar procedura de emitere a autorizaţiilor de construcţie, de verificare a lucrărilor, de stabilire a masurilor – inclusiv cele de demolare, în condiţiile art. 28 – astfel încât, recurenta reclamanta nu se poate substitui în drepturile şi obligaţiile altei puteri din stat – puterea administrativă – încercând să rezolve anumite chestiuni private.
Cum de altfel, in practica art.28 din Legea 50/1991, s-a statuat ca nici instanţele de judecata nu s-ar putea substitui în dreptul administraţiei publică de a aplica procedura prevăzuta de acest text de lege.
Interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, solicita ca interesul sa fie născut, actual (putîndu-se vorbi şi în cazul unui interes viitor, pentru preîntâmpinarea unui prejudiciu viitor, dar nici despre aceasta nu poate fi vorba în speţa), sa existe în persoana celui care invoca (ori, în speţa, recurenții susțin ca, nu exista un interes al asociaţiei care sa fie nesocotit prin edificarea unei construcţii), sa fie determinat (în speţa, nu poate fi vorba despre nici un folos material sau moral, concret, nu abstract, pe care asociaţia l-ar câştiga prin eventuala demolare a balcoanelor sau a mansardei, mai ales în condiţiile în care asociaţia nu a atacat autorizaţia de construire), sa fie legitim, adică sa urmărească afirmarea unui drept subiectiv recunoscut de lege sau ocrotit de lege si care sa fie în directa legătura cu activitatea de protecţie a mediului, astfel cum si-a justificat reclamanta, cauza, sa fie personal sau sa apere o colectivitate (ori, în speţa, nu putem spune ca asociaţia militează în consens cu membrii ei, desfăşuraţi pe o suprafaţa de câţiva km2, pentru balconul, de pe strada P nr. 6). ”
Astfel fiind, recurenții susțin că, instanţa de fond a avut în vedere cadrul procesual stabilit de reclamanta si a efectuat demarcaţia necesara între scopul si obiectivele de mediu sau de autorizare a construcţiei invocate de reclamanta în justificarea interesului – care ar fi îndrituit-o pe reclamanta să se plângă împotriva autorizării unor lucrări de construire. Într-o zona protejata,cum este Parcelarea B şi situaţia reala a cauzei, data de petitul cererii introductive, sancţionând astfel lipsa de interes a reclamantei în a acţiona.
Recurenții susțin că instanţa de apel nu a reţinut aceste diferenţe ci a confundat chestiunile urbanistice (dezvoltate de Legea 50/1991 si HG 350/2001 ca fiind PUG, PUZ etc si nu atribuţiile autorităţilor de control al statului în domeniul construcţiilor) cu “implicarea asociaţiei în problemele urbanistice” întrucât, implicarea în problemele urbanistice conferă asociaţiei dreptul la informare si la participarea la întocmirea si avizarea/aprobarea documentaţiilor de urbanism, însă, în nici un caz, nu transforma asociaţia într-un organism care face dreptate în lipsa acţiunii organelor statului.
In ceea ce priveşte dispoziţiile OUG 195/2005 şi ale Convenţiei de la Aarchus, lipsa de temei a motivării este şi mai evidenta, astfel cum a arătat anterior.
Recurs legal timbrat.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care au solicitat în esenţă respingerea recursului ca nefondat. Intimata a arătat că dispozițiile art.20 alin.6 și ale art.70 lit.e ale OUG nr.195/2005 și Anexa 2 a Legii nr.350/2001 îi conferă interes în cauză, că organizațiile neguvernamentale pot introduce acțiuni în raport de Convenție pe probleme de mediu fără a dovedi un interes particular și că acțiunea de față vizează protejarea unei zone monument istoric; dreptul său de pretiționare este asigurat de Convenția de la Aarhus ratificată prin Lehea nr.86/2000, ale cărei norme au prioritate față de dispozițiile naționale contrare și asigură posibilitatea ONG-urilor de a se adresa direct instanțelor în materie de protecția mediului înconjurător. Intimatul arată că apără un interes general al comunității locale din cartierele Dămăroaia și Bucureștii Noi, că sunt aplicabile prevederile art.9 pct.2 din Convenția de la Aarhus și Convenție de la Granada ratificată prin Legea nr.157/1997; se invocă HG nr.1076/2004, HG nr.445/2009 și se arată că obiectul acțiunii este unul de protecția mediului, reprezentat de obligarea pârâților de a aduce un imobil în parametrii urbanistici ai unei autorizații de construcție, dată fiind locația imobilului în parcelarea protejată B. Intimata invocă decizii jurisprudențiale și art.20 alin.2 C.Civ, art.2 alin.2 din Statutul Asociației, art.2 alin.2 al Legii nr.442/2001 și susține că are un interes personal și direct deoarece membrii săi locuiesc pe străzile adiacente locației imobilului.
Nu s-au solicitat şi administrat probe noi în sensul prevederilor art.305 C.Pr.Civ în faza recursului.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, recurenții critică decizia instanței de apel prin care se reține interesul procesual al intimatei reclamante, confundând interesul general al activităţilor privitoare la mediu, cu interesul particular, dat de anumite probleme ce ţin de raporturile de vecinătate şi de legea autorizării construcţiilor ca nelegală, ca fiind dată cu interpretarea și aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Criticile sunt fondate.
În acest sens, Curtea a constat că, așa cum au consacrat doctrina și jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești, interesul este una dintre condițiile de exercițiu a acțiunii civile, și reprezintă folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă și trebuie să îndeplinească condiția de a fi legitim, născut, actual, personal și direct.
În cauză, interesul intimatei avea a fi analizat de instanţele de fond în raport de cadrul procesual determinat de aceasta, în calitate de reclamantă, prin cererea modificată şi precizată, prin care a solicitat obligarea recurenților pârâţi MDF, MC, SS, BS, SS şi SBC la desfiinţarea lucrărilor de construcţie efectuate la imobilul situat în București, str. P nr. 6, sector 1, lucrări intabulate separate în CF expres menţionată; să se dispună obligarea pârâților în solidar, la desfiinţarea, pe cheltuială proprie, a lucrărilor de construcţie efectuate la imobil în măsura în care exced limitelor autorizaţiei de construire nr.476/23.07.2012 şi încalcă distanţa minimă faţă de limitele de proprietate ale imobilelor învecinate; obligarea pârâţilor să amenajeze locurile de parcare prevăzute în autorizaţia de construire nr.476/23.07.2012.
Intimata reclamantă, potrivit art.2 din Statutul său este o persoană juridică de drept privat, neguvernamentală ce are ca obiect de activitate păstrarea patrimoniului arhitectural urbanistic al cartierelor D și BN, păstrarea unui mediu înconjurător sănătos, sens în care își propune a acționa prin: organizarea și participarea la acțiuni și dezbateri publice privind dezvoltarea celor două cartiere, privind păstrarea patrimoniului lor arhitectural și urbanistic, medierea între cetățeni și autoritățile locale, atacarea în instanță a deciziilor ilegale ale autorităților locale și centrale în probleme ce țin de arhitectură, urbanism, protecție monumentelor și mediului înconjurător iar potrivit prevederilor art.206 alin.1 și 2 C.Civ menționate, aceasta poate avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, cu excluderea celor care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
Prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art.206 C.Civ și a dispozițiilor OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului, criticile recurenților fiind juste.
În cauză, în raport de statutul intimatei reclamante astfel cum acesta a fost înregistrat în Registrul Special al instanței ca urmare a acordării personalității juridice prin încheierea din 23.08.2012 din dosarul nr.18711/11/303/2012 al Judecătoriei sectorului 1, nu se poate susține că aceasta ar avea interesul personal și direct și legitimarea procesuală activă de a solicita desfiinţarea lucrărilor de construcţie efectuate cu încălcarea autorizaţiei de construire emise legal în ce privește imobilul din str. P nr. 6, sector 1 chiar dacă acesta este situat în zona cuprinsă în Parcelarea Protejată „B” înscrisă în lista monumentelor istorice, și nici pentru a cere obligarea pârâților la desfiinţarea, pe cheltuială proprie, a lucrărilor de construcţie efectuate la imobil ce exced limitelor autorizaţiei de construire şi care încalcă limitele legale de vecinătate față de imobilele învecinate, și nici obligarea pârâţilor să amenajeze locurile de parcare prevăzute în autorizaţia de construire.
De altfel, specificitatea capacității sale de folosință a intimatei în sensul păstrării patrimoniului arhitectural urbanistic al cartierelor D și BN, și al unui mediu înconjurător sănătos este prevăzută statutar a se realiza doar prin participarea la acțiuni și dezbateri publice privind dezvoltarea celor două cartiere, privind păstrarea patrimoniului lor arhitectural și urbanistic, medierea între cetățeni și autoritățile locale, atacarea în instanță a deciziilor ilegale ale autorităților locale și centrale în probleme ce țin de arhitectură, urbanism, protecție monumentelor și mediului înconjurător, iar nu prin asistarea membrilor săi în justiție pentru respectarea drepturilor personale ale acestora de vecinătate.
În sensul prevederilor art.206 C.civ., nici legislația invocată de intimată, respectiv prevederile ale art.9 pct.2 Convenției de la Aarhus ratificată prin Legea nr.86/2000, ale art.20 alin.6 și ale art.70 lit.e ale OUG nr.195/2005, ale Anexei 2 a Legii nr.350/2001, ale HG nr.1076/2004, HG nr.445/2009, ale art.2 alin.2 al Legii nr.442/2001 nu conferă un interes personal și direct intimatei în raport de petitul acțiunii expus mai sus, deoarece interesul de a cere desființarea unor lucrări de construcție ce depășesc autorizația de construcție și lezează raporturile de vecinătate nu are nicio legătură cu protecția mediului și a patrimoniului arhitectural , ci vizează interesul personal și direct al persoanelor a căror limite de vecinătate și locuri de parcare au fost încălcate iar nu cum fără temei se susține de către intimată, interesul respectării parametrilor urbanistici ai imobilului și cei ai unui mediu sănătos dată fiind locația imobilului în parcelarea protejată B. În acest sens, ar fi existat un interes al intimatei în sensul asigurării respectării parametrilor urbanistici ai cartierului-iar nu a imobilului, cum se susține fără temei și cei ai unui mediu sănătos doar în situația în care autoritatea publică ar fi lezat particularitățile parcelării protejate B, și un interes general și comun, iar nu în situația în care sunt lezate interesele unor persoane fizice, cum s-a arătat mai sus.
În raport de prevederile art.1 și următoarele ale OUG nr.195/2005 protejarea mediului se referă la condiţiile şi elemente naturale și se asigură prin acordarea de avize și autorizații de mediu, neavând legătură cu construcțiile supuse regimului de autorizare prevăzut de Legea nr.50/1991
Potrivit art.2 pct.5 al Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000, ,,public interesat inseamna publicul afectat sau care poate fi afectat ori care are un interes in deciziile de mediu; in scopul acestei definitii organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului si indeplinesc cerintele legii nationale vor fi considerate ca avand un interes,, iar art.9 pct.2 prevede că ,,fiecare parte trebuie, in cadrul legislatiei nationale, sa asigure membrilor publicului interesat: a) care au un interes suficient; sau b) carora li se afecteaza un drept, in cazul in care procedurile administrative legale ale unei parti solicita aceasta ca o preconditie, accesul la o procedura de recurs in fata instantei si/sau a altui organism independent si impartial stabilit prin lege, pentru a contesta, ca fond si ca procedura, legalitatea oricarei decizii, act sau omisiuni care face obiectul prevederilor art. 6, in cazul in care legislatia nationala prevede astfel si fara a prejudicia prevederile pct. 3 sau alte prevederi relevante ale acestei conventii. Interesul suficient sau afectarea unui drept va fi determinata in concordanta cu prevederile legilor nationale si cu obiectivele de a asigura publicului interesat un acces larg la justitie conform prevederilor prezentei conventii. La acest nivel interesul oricarei organizatii neguvernamentale care indeplineste cerintele specificate la art. 2 pct. 5 trebuie sa fie considerat suficient pentru scopul subpunctului a) de mai sus. Astfel de organizatii vor fi considerate ca avand dreptul sau capacitatea de a fi afectate in concordanta cu prevederile subpunctului b) de mai sus. Prevederile pct. 2 nu vor exclude posibilitatea unei proceduri prealabile de recurs in fata unei autoritati administrative si nu pot afecta cerinta epuizarii procedurilor de recurs administrative inainte de recurgerea la procedurile judiciare, in cazul in care o astfel de cerinta exista in dreptul intern.,,
Aceste dispoziții se referă la protecția mediului iar nu la respectarea limitelor de vecinătate interes lezat în cauză și nu au nicio relevanță în cauză.
Potrivit art. 20 din OUG nr.195/2005 se prevede că ,, 1) autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000.
(2) Informarea publicului în cadrul procedurilor de reglementare pentru planuri, programe proiecte şi activităţi se realizează conform legislaţiei specifice în vigoare.
(3) Consultarea publicului este obligatorie în cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare, potrivit legislaţiei în vigoare. Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilită prin acte normative specifice.
(5) Accesul la justiţie al publicului se realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare.
(6) Organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune în justiţie în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecţia mediului.,,
Nici dispozițiile menționate, nici celelalte prevederi legale referitoare la protecția monumentelor culturale și istorice invocate de intimat nu conferă legitimare procesuală activă intimatei reclamante a solicita în justiție apărarea interesului personal și direct de vecinătate ce aparține unor persoane învecinate recurenților, deoarece nu are nicio legătură nici cu protecția mediului și nici cu cea a patrimoniului arhitectural și cultural, astfel că apar fondate criticile recurenților potrivit cărora instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile legale invocate, legile de protecţie a mediului şi Convenţia de la Aarhus, acte normative ce reglementează dreptul la informare si participarea ONG-urilor în procesele deliberative sau legislative, în nici un caz nu le conferă interes procesual și legitimare procesuală activă în situația lezării unor interese și drepturi private.
Nu sunt relevante nici deciziile jurisprudențiale invocate de către intimata deoarece în sistemul procesual civil român jurisprudența nu constituie, în condițiile legii, izvor de drept.
Pentru aceste considerente, Curtea, reținând greșita aplicare a legii de către instanța de recurs, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.Pr.Civ, în temeiul art.312 alin.1 şi 3 C.Pr.Civ, a admis recursul formulat de recurenţii pârâţi împotriva deciziei civile nelegale pe care o va modifica în tot, în sensul că va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta ASCDBN împotriva sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
