Chiar dacă prin Decizia nr. 553 din 16.07.2015, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „trafic de stupefiante” din cuprinsul art. 223 alin. 2 C.p.p. este neconstituţională, nu se poate susţine că a încetat temeiul care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat pentru a se dispune revocarea măsurii.
Prin încheierea din 24.09.2015 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.1768/104/2015, s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul N.I.B. şi P.V., ca nefondată.
Au fost obligaţi inculpaţii N.I.B.şi P.V. la plata a câte 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 57D/P/2015 din data de 27 mai 2015, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor N.I.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc prev. de art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, efectuarea fără drept şi cu intenţie, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege prev şi ped de art. 17 al 1 din Legea 194/2011 şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană al cărei permis a fost suspendat, prev. de art.335 alin.2 C.p, toate cu aplic. art.38 alin. 1 C.p şi P.V. , pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea fără drept şi cu intenţie, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege prev şi ped de art. 17 al 1 din Legea 194/2011.
La data de 23 septembrie 2015, inculpatul N.I.B., a formulat cerere de revocare a măsurii arestării preventive, motivat de faptul că prin decizia nr. 553 din 16.07.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoz. art. 223 alin. 2 c.p.p., Curtea Constituţională a admis excepţia ridicată în dosarul nr. 2947/84/2014 al Tribunalului Sălaj – Secţia Penală şi a constatat că sintagma „trafic de stupefiante” din cuprinsul acestor dispoziţii legale este neconstituţională, situaţie în care acest temei care a fost avut în vedere la luarea măsurii preventive de către Tribunalul Olt a încetat.
Inculpatul a solicitat ca în situaţia în care se va aprecia că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive pentru motivul susmenţionat să se dispună înlocuirea acesteia în condiţiile dispoz.art. 242 alin. 2 c.p.p., cu măsura controlului judiciar, motivat de faptul că la data luării măsurii arestării preventive era elev în anul IV de liceu şi doreşte să-şi continue studiile în anul şcolar 2015 – 2016.
La termenul din data de 24 septembrie 2015, şi inculpatul P.V. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puţin severă, prev.de dispoz.art. 202 alin . 4 lit. b sau d c.p.p., motivat de faptul că la acest moment procesual menţinerea măsurii arestării preventive este netemeinică şi nelegală.
În motivarea cererii, inculpatul a susţinut că temeiurile avute în vedere la luarea aceste măsuri nu mai subzistă, cercetarea penală s-a finalizat, iar cercetarea judecătorească este pe final, fază procesuală în care inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă,context în care nu mai poate influenţa martorii şi nici buna desfăşurare a procesului penal.
Totodată inculpatul a susţinut că riscul unei noi infracţiuni este exclus întrucât a stat o perioadă apreciabilă în arest – 5 luni de zile – perioadă în care a conştientizat consecinţele unei conduite infracţionale şi în care pericolul social al infracţiunii s-a diminuat considerabil, ţinând cont de faptul că este tânăr nu are antecedente penale şi este cunoscut în colectivitate ca o persoană liniştită şi onestă.
Instanţa a apreciat că cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a acesteia cu o măsură preventivă mai puţin severă formulate de inculpaţii N.I.B. şi P.V. sunt nefondate.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii inculpaţii N.I.B. şi P.V.
Inculpatul N.I.B., a solicitat admiterea contestaţiei şi revocarea măsurii arestului preventiv având în vedere Decizia nr.553/2015 a Curţii Constituţionale.
Temeiul prev. de art.223 al.2 C.p.p. a încetat ca urmare a deciziei mai sus menţionate, publicată în Monitorul Oficial din data de 21.09.2015, temei invocat de parchet cu ocazia solicitării arestării preventive şi avut în vedere de Tribunalul Olt la dispunerea măsurii şi menţinerea acesteia.
În măsura în care se apreciază de către instanţă că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, să se dispună înlocuirea acesteia cu măsura controlului judiciar.
Inculpatul P.V. solicită admiterea contestaţiei şi în baza art. 242 alin.2 C.p.p., înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură mai blândă, având în vedere că cercetarea a fost încheiată şi a început judecarea cauzei.
Perioada de timp de 5 luni scursă de la luarea măsurii este suficientă, perioadă în care a conştientizat consecinţele unei conduite infracţionale şi pericolul social al infracţiunii s-a diminuat considerabil, ţinând cont de faptul că este tânăr nu are antecedente penale şi este cunoscut în colectivitate ca o persoană liniştită şi onestă, a recunoscut şi regretat fapta şi va respecta toate condiţiile impuse de instanţă.
Prin decizia penală nr. 447/29 Septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1768/104/2015/a8, s-au respins contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi N.I.B. şi P.V., împotriva încheierii din 24.09.2015 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.1768/104/2015, ca neîntemeiate.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut următoarele:
La dispunerea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi s-au respectat dispoziţiile legale în materie, avându-se în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Totodată, Curtea constată că în speţă continuă să fie incidente aceste dispoziţii.
Astfel, din probatoriul administrat până în acest moment în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârşirii faptelor de către inculpaţi.
De asemenea, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată este închisoarea de 5 ani sau mai mare, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor continuă să prezinte pericol pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală presupune o rezonanţă a acestor fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacţie colectivă faţă de aceste stări de fapt negative.
În speţă, în concret, pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura şi gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii (infr. prev. de art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, infr. prev. de art. 17 al 1 din Legea nr. 194/2011 şi infr. prev. de art. 335 alin.2 C.p-inculpatul N.I.B. şi infr. prev. de art. 17 al 1 din Legea 194/2011-inculpatul P.V. ), fapte care în ultimul timp au luat o amploare deosebită în societate şi care creează în mod cert o stare de insecuritate socială în comunitate, având în vedere şi împrejurările reale, modul şi mijloacele concrete de săvârşire a faptelor şi urmările produse.
Toate aceste aspecte reţinute, nu s-au modificat şi nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaţilor în stare de libertate şi astfel, orice altă măsură preventivă, cu excepţia arestării, nu este oportună în cauză.
Pe de altă parte, măsura preventivă a arestării este cea mai adecvată în raport de scopul măsurilor preventive, asigurându-se astfel prevenţia generală şi specială, iar menţinerea acesteia se impune în continuare, nefiind justificată înlocuirea acesteia cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, neavând prioritate interesul personal al inculpaţilor, faţă de interesul general al societăţii care, în cauze penale, impune privarea de libertate a unor persoane pentru buna desfăşurare a procesului penal ţinând seama de gravitatea faptelor comise.
Aspectul invocat de inculpatul N.I.B. , că a încetat temeiul care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de acesta întrucât prin Decizia nr. 553 din 16.07.2015 a Curţii Constituţionale s-a constatat că sintagma „trafic de stupefiante” din cuprinsul art. 223 alin. 2 C.p.p. este neconstituţională, nu poate fi reţinut.
Astfel, pe de o parte, prin decizia CCR s-a constatat că doar sintagma „trafic de stupefiante” din cuprinsul art. 223 alin. 2 C.p.p. este neconstituţională, nu şi celelalte prevederi ale art. 223 alin. 2 C.p.p.. Or, potrivit acestor prevederi măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, ceea ce este aplicabil în cauză, inculpatul fiind cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, infracţiune care este pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani şi care, în interpretarea deciziei CCR, în care se arată, în paragraful 14, că „în legislaţia penală românească nu există infracţiunea de trafic de stupefiante, reglementată ca atare”, reprezintă o altă infracţiune decât cea de trafic de stupefiante.
Pe de altă parte, aşa cum corect a constatat şi instanţa de fond, inculpatul nu a fost arestat preventiv numai pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi nu se poate revoca măsura arestării preventive, aşa cum s-a cerut de către inculpat, întrucât împotriva inculpatului s-a luat această măsură şi pentru săvârşirea unei alte infracţiuni, respectiv cea prev.de art. 17 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de până la 5 ani şi astfel sunt întrunite condiţiile prev. de art 223 alin. 2 C.p.p. pentru arestarea preventivă a inculpatului.
Cu privire la durata arestării, se constată că aceasta este relativ scurtă (aproximativ 5 luni) şi astfel nu se poate considera că s-ar fi stins acea rezonanţă socială negativă a faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sau că lăsarea lor în libertate nu ar mai crea, în prezent, în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Astfel fiind, se constată că în mod corect prima instanţă a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive şi cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar şi, pe cale de consecinţă, a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.
În consecinţă, Curtea, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins contestaţiile formulate de inculpaţi, ca nefondate.
