Autoritatea de lucru judecat are un efect negativ, ce împiedică o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, precum şi un efect pozitiv potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea unui alt proces
Pe calea unei noi acţiuni, în mod indirect, într-un nou cadru procesual, nu se poate obţine o soluţie de natură să modifice sau să desfiinţeze efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, intrate în puterea lucrului judecat.
Ca efect al nulităţii, operează repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Dreptul de a solicita restituirea fructelor civile culese se naşte la data când s-a pronunţat în mod definitiv nulitatea, declaraţia de creanţă trebuind promovată înăuntrul termenului general de prescripţie, de 3 ani.
Prin sentinţa nr. 322 din 11 martie 2015, pronunţată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Dolj – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 14747/63/2014/a2,S-A Admis contestaţia formulată de contestatoarea SCUSA în contradictoriu cu debitoarea SCMESSRL, prin administratorul judiciar AMTSISPRL. S-a dispus înscrierea creditoarei contestatoare în tabelul cuprinzând obligaţiile debitoarei SCMESSRL cu suma de 767.840,24 lei, creanţă chirografară.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. 1 din Legea 85/2014, cu excepţia salariaţilor, toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, în conformitate cu dispoziţiile aliniatului 3, cererea urmând a fi făcută chiar dacă aceste creanţe nu sunt stabilite printr-un titlu.
În speţă, creditoarea a invocat în dovedirea creanţei sale decizia nr. 376/A-C/22.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul 4108/90/2011*.
Prin decizia sus-menţionată s-a admis apelul declarat de creditoarea SCUSA şi s-a schimbat în parte sentinţa Tribunalului Vâlcea, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. 2/11.03.2010, a protocolului nr. 2/11.03.2010, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1224/27.05.2010 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1400/15.06.2010, dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea prestaţiilor.
În considerentele deciziei, instanţa a reţinut, în principal, că în cauză a existat un concert fraudulos, element al fraudei la vânzarea imobilului în litigiu.
Prin raporturile juridice în care s-au aflat conducătorii societăţilor comerciale între care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, rezultă concertul fraudulos şi conivenţa acestora în sensul că, prin scoaterea din patrimoniul SCUSA a acestui imobil, ca pretins neperformant, s-a urmărit ajungerea acestuia în patrimoniul societăţii deţinute de directorul general al SCUSA.
Judecătorul-sindic a reţinut că, pentru dobândirea fructelor, posesorul trebuie sa fie de bună–credinţă nu numai la momentul în care a intrat în stăpânirea bunului frugifer, ci şi în fiecare moment în care percepe fructele.
Această solicitare este expres prevăzută în art. 487 Cod civil, în care se precizează că buna-credinţă încetează în momentul în care posesorul ia cunoştinţă de viciile titlului său.
Or, cum în cauză s-a dispus anularea titlului de proprietate al debitoarei şi s-a stabilit totodată că acesta a fost de rea-credinţă încă din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dat fiind şi soluţia de repunere a părţilor în situaţia anterioară, debitoarea este obligată să restituie creditorului fructele culese, respectiv contravaloarea chiriilor încasate.
Raportat la aceste aspecte, judecătorul-sindic a apreciat că în mod greşit administratorul judiciar a considerat că debitoarea nu datorează nicio sumă creditoarei, decizia Curţii de Apel Piteşti nedispunând şi cu privire la restituirea chiriilor.
O asemenea interpretare lipseşte de eficienţă dispoziţiile art. 102 alin. 3 din Legea 85/2014, ce impun obligaţia formulării declaraţiei de creanţă chiar şi în lipsa unui titlu.
În plus, judecătorul-sindic a reţinut că în speţă creditoarea a făcut dovada promovării unei acţiuni în vederea obţinerii unui titlu referitor la restituirea prestaţiilor, însă chiar administratorul judiciar a fost cel ce a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 75 din Legea 85/2014, solicitând suspendarea cauzei.
Or, în lipsa unei acţiuni pe cale separată, situaţie generată de deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, creditoarea nu are decât un sigur mijloc de realizare a creanţei sale, respectiv formularea unei declaraţii de creanţă în cadrul procedurii speciale a insolvenţei.
În ceea ce priveşte titlul invocat, judecătorul-sindic a reţinut că în speţă creditoarea a invocat o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, astfel că susţinerea administratorului judiciar în sensul că aceasta poate fi modificată în urma declarării recursului nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte cuantumul creanţei, judecătorul-sindic a reţinut că prin declaraţia de creanţă s-a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 767.840,24 lei sumă rămasă după compensarea creanţelor reciproce şi reprezentând contravaloare chirii încasate de către debitoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitoarea SCMESSRL, prin administratorul special BG care a invocat nelegalitatea şi a susţinut că în mod greşit cauza a fost soluţionată de judecătorul-sindic, în condiţiile în care prin decizia nr.376/A-C/22.10.2014, Curtea de Apel Piteşti a constatat nulitatea unor contracte de vânzare-cumpărare şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea prestaţiilor. Hotărârea este, însă, supusă recursului. În mod greşit s-a reţinut că nu este necesar un titlu pe dreptul comun. Art.75 din Legea nr.85/2014 prevede că valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, dar asta nu înseamnă că judecătorul-sindic trebuie să dispună automat înscrierea la masa credală. Dimpotrivă, judecătorul-sindic trebuie să pronunţe o hotărâre ca şi în cadrul acţiunii promovate pe calea dreptului comun, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, astfel încât se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În mod greşit s-a respins cererea de suspendare a soluţionării cauzei de faţă până la judecarea definitivă a dosarului nr. 4108/90/2011*. Pe fond, nu sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod civil. Pe de altă parte, nu se poate face confuzie între societatea comercială şi persoanele fizice nominalizate în hotărârea Curţii de Apel Piteşti. Buna credinţă se prezumă, astfel încât SCMESSRL a fost posesor de bună credinţă, proba contrară revenindu-i părţii adverse.
La data de 15.05.2015, intimata SCUSA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi a susţinut că, prin decizia nr.376/A-C/22.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.4108/90/2011*, s-a admis acţiunea formulată de SCUSA împotriva TDISRL şi SCMESSRL şi s-a constatat nulitatea absolută a actelor de înstrăinare a spaţiului comercial situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, nr.4, parter, jud. Vâlcea şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea prestaţiilor. Ca efect al acestei decizii, s-a născut dreptul la acţiunea în realizarea dreptului de creanţă, înregistrată în dosarul nr. 14810/63/2014, suspendat la cererea administratorului judiciar în temeiul prevederilor art.75 din Legea nr.85/2014. Ca urmare, s-a impus formularea declaraţiei de creanţă în temeiul art. 102 alin. 3 din Legea nr.85/2014, iar în măsura în care se va desfiinţa hotărârea judecătorească ce stă la baza creanţei, tabelul se va modifica în mod corespunzător, potrivit art.105 alin. 2 teza a II-a din Legea nr.85/2014. Judecătorul-sindic a analizat pe fond contestaţia, în condiţiile în care a dat eficienţă puterii de lucru judecat a deciziei nr.376/A-C/22.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, atât cu privire la reaua credinţă, cât şi cu privire la apărările referitoare la repunerea părţilor în situaţia anterioară, având de verificat doar temeiul acţiunii şi probele referitoare la cuantumul chiriilor. Repunerea în situaţia anterioară nu a avut în vedere chiriile pretinse în prezenta cauză şi, prin urmare, nu se pune problema unei litispendenţe. Judecătorul-sindic a aplicat în mod corect prevederile Codului civil din 1864, sub imperiul căruia s-au încheiat contractele analizate şi, pe cale de consecinţă, s-au analizat cauzele de nulitate. După constatarea nulităţii, s-a creat o nouă situaţie juridică, aflată sub imperiul legii noi, conform prevederilor art.5 alin. 5 din Noul Cod civil.
Oricum, principiile retroactivităţii, repunerea în situaţia anterioară şi desfiinţării actului subsecvent se regăsesc şi în prevederile Noului Cod civil, obligaţia de restituire a fructelor fiind prevăzută de art.948 alin. 5 din Noul Cod civil.
În apel, s-a depus certificatul emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă, din care reiese că s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SCMESSRL împotriva deciziei nr.376/A-C/22.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Din oficiu, Curtea a invocat şi a pus în discuţia părţilor incidenţa prescripţiei extinctive în cauză.
Examinând actele şi lucrările cauzei, prin prisma şi în limita criticilor şi apărărilor formulate, potrivit prevederilor art.476 alin. 1 şi art.477 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
SCMESSRL este supusă procedurii speciale a insolvenţei, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art.75 din Legea nr.85/2014, potrivit cărora, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, valorificarea acestor drepturi putându-se face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.
Totodată, în cauză sunt incidente prevederile art.102 alin. 3 din Legea nr.85/2014, conform cărora declaraţia de creanţă trebuie făcută chiar dacă aceasta nu este stabilită printr-un titlu.
Pe fond, se reţine că nulitatea este acea sancţiune care lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor edictate pentru încheierea sa valabilă, astfel încât se raportează la data încheierii actelor, conform principiului tempus regit actum.
Principiul este consacrat şi de prevederile art.6 alin. 3 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit căruia „Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi”.
În consecinţă, atât nulitatea, cât şi efectele acestei sancţiuni cu privire la procesul verbal de licitaţie nr.2/11.03.2010, protocolul nr.2/11.03.2010 şi contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1224/24.05.2010 şi nr.1400/15.06.2010, se analizează în temeiul dispoziţiilor Codului civil de la 1864.
Astfel, se reţine că efectele nulităţii sunt guvernate de principiile: retroactivităţii, repunerii în situaţia anterioară ( restitutio in integrum) şi principiului potrivit căruia anularea actului iniţial atrage desfiinţarea actelor subsecvente ( resoluto jure dantis, resolvitus jus accipientis).
În speţă, interesează aplicarea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul că tot ceea ce s-a prestat în temeiul actului desfiinţat trebuie să fie restituit, ca o consecinţă a efectului retroactiv al nulităţii.
Nulitatea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1224/24.05.2010 şi nr.1400/15.06.2010 s-a constat prin decizia nr.376/A-C/22.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.4108/90/2011*, rămasă irevocabilă prin decizia nr.2146/21.10.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă, prin respingerea recursului declarat de pârâta SCMESSRL.
Repunerea în situaţia anterioară se poate cere atât pe cale accesorie, odată cu acţiunea în constatarea nulităţii, cât şi pe cale separată, printr-o acţiune principală.
Ca urmare, în speţă, sancţiunea nulităţii constatate printr-o hotărâre definitiva are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, atât prin restituirea preţului plătit şi revenirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, nr.4, parter, jud. Vâlcea, în proprietatea SCUSA, cât şi prin restituirea fructelor civile ( chiriilor) încasate, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că restituirea fructelor s-a cerut pe cale separată, iar după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SCMESSRL, cererea nu putea fi valorificată decât în procedura specială, conform prevederilor art. 75 şi 102 alin.3 din Legea nr.85/2014.
În considerentele deciziei nr.376/A-C/22.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.4108/90/2011*, s-a reţinut, în esenţă, că nulitatea operează în temeiul prevederilor art.948 pct.4, art.966 şi art.968 din Codul civil, iar cauza ilicită s-a prefigurat chiar în faza de demarare a procedurii de licitaţie a imobilului, prin stabilirea unui preţ derizoriu, de natură să încalce interesul social al vânzătoarei, prin publicitatea restrânsă făcută licitaţiei, prin ţinerea licitaţiei fără o aprobare a adunării generale a acţionarilor cu privire la preţ şi fără o mandatare din partea acestui for pentru directorul societăţii. În consecinţă, s-a apreciat că procesul verbal de licitaţie nr.2/11.03.2010 este nul, fiind rezultatul unei proceduri oculte şi superficiale, prin încălcarea unor norme cu caracter imperativ, sancţiune ce loveşte şi actul subsecvent, respectiv protocolul nr.2/11.02.2010.
Totodată, s-a reţinut că, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare nu s-a urmărit o cauză licită, corespunzătoare scopului contractului, ci dobândirea unor avantaje materiale de către BMR, reprezentantul SCMESSRL. Or, SCUSA este o societate admisă la tranzacţionare pe piaţa de capital, fiind supusă dispoziţiilor Legii nr.297/2004 şi funcţionând după principiile legalităţii şi transparenţei, având ca scop protejarea investitorilor.
S-a reţinut, de asemenea, existenţa concertului fraudulos, prin aceea că director al SOSA, acţionar majoritar, cu 73,7494% din capitalul social al SCUSA, era BFT, tatăl directorului general al apelantei, care a solicitat consiliului de administraţie al SCUSA revocarea şi alegerea unui nou consiliu, cu propunerea următorilor membrii: MP, BMR şi VD. Directorul general al SSA a aprobat vânzarea şi a hotărât chiar componenţa comisiei de licitaţie, desemnându-i preşedintele.
S-a concluzionat că dobândirea spaţiului a avut ca scop profitul altor persoane decât SCUSA.
SCMESSRL, în patrimoniul căreia a intrat imobilul, este acţionarul semnificativ al SCASA, al cărui director general este BM, fratele directorului general al SOSA, având ca asociaţi pe directorul general al SCUSA, BRM şi pe fratele său, BBA.
SCCRSA are printre asociaţi pe numitul AMC, asociat unic la SCTDISRL, societatea care a dobândit prin licitaţie proprietatea asupra imobilului proprietatea SCUSA. Interpunerea societăţii SCTDISRL a fost doar un artificiu, deoarece la scurt timp aceasta l-a înstrăinat ( a cumpărat la data de 27.05.2010 şi a vândut la data de 15.06.2010). Colaborarea dintre asociatul SCTDISRL şi SCUSA, prin directorul acesteia a fost dovedită, astfel încât nu se poate reţine buna credinţă a primei cumpărătoare.
Faptul că bunul din litigiu nu era un activ neperformant, o a fost dovedit prin aceea că, din închirierea acestuia, se obţineau venituri consistente pentru SCUSA, iar SCMESSRL a menţinut contractul de închiriere cu farmacia Catena.
S-a concluzionat că actele juridice atacate sunt lovite de nulitate pentru cauză ilicită.
Curtea reţine că autoritatea de lucru judecat are un efect negativ, ce împiedică o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, precum şi un efect pozitiv potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea unui alt proces.
În cazul efectului pozitiv, legea nu cere întrunirea triplei identităţi de elemente ale raportului juridic, ci doar o legătură cu ceea ce s-a judecat anterior, cu consecinţa pentru noul litigiu de a nu nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja. Este obligatorie doar identitatea de părţi, având în vedere relativitatea efectelor lucrului judecat.
Principiul are ca scop evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, în situaţia în care nu există o identitate de acţiuni, ci doar acţiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese. Efectul pozitiv nu împiedică cea de a doua judecată, dar uşurează sarcina probei, întrucât ceea ce s-a rezolvat anterior de către o instanţă, se impune în noul proces, fără posibilitatea de a fi contrazis.
Prin urmare, legea nu permite părţii ca pe calea unei noi acţiuni, în mod indirect, într-un nou cadru procesual, să obţină o soluţie de natură să modifice sau să desfiinţeze efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, intrate în puterea lucrului judecat.
În consecinţă, contrar susţinerilor apelantei, în cauză, este dovedită reaua credinţă a SCMESSRL, în conformitate atât cu soluţia, cât şi cu dezlegările de drept cuprinse în decizia nr. nr.376/A-C/22.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.4108/90/2011*. Reaua-credinţă a vizat persoanele fizice implicate, dar nu ca acţionând în nume personal, ci în numele şi pe seama persoanelor juridice.
SCMESSRL este cumpărător de rea-credinţă, sancţionat prin constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, nr.4, parter, jud. Vâlcea, astfel încât, în cauză, îşi găsesc aplicarea atât efectul retroactiv al nulităţii, cât şi efectul repunerii părţilor în situaţia anterioară, inclusiv prin restituirea fructelor civile încasate, în mod retroactiv, începând cu data încheierii contractului nul.
În consecinţă, dreptul SCUSA de a solicita de la SCMESSRL restituirea fructelor civile culese s-a născut la data de 22.10.2014, când s-a pronunţat în mod definitiv nulitatea, declaraţia de creanţă înregistrată la data de 28.01.2015 fiind, prin urmare, promovată înăuntrul termenului general de prescripţie, de 3 ani.
Apărarea referitoare la începerea cursului prescripţiei la data când păgubitul trebuia să cunoască atât mărirea patrimoniului unei alte persoane, cât şi pe beneficiarul acestei măriri, nu poate fi primită, deoarece vizează exclusiv regulile aplicabile prescripţiei dreptului de a cere despăgubiri pentru îmbogăţirea fără just titlu ori, eventual, pentru faptul juridic ilicit.
Curtea reţine, totodată, că intimata debitoare nu a contestat nici existenţa şi nici întinderea fructelor civile percepute.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat apelul, potrivit prevederilor art.480 alin. 1 Cod procedură civilă.
