Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de consum de droguri de risc şi mare risc prevăzută de art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, pe temeiul că nu sunt probe care să confirme învinuirea adusă inculpatului, invocând însă în motivare ipoteza necunoaşterii de către inculpat a împrejurării că produsele deţinute aveau în compoziţie substanţe de natură a se încadra în categoria drogurilor, situaţie în care intervine eroare de fapt, cauză de neimputabilitate , reglementată de art. 30 alin.1 Cod penal.
În condiţiile în care se reţine eroarea sub imperiul căreia se afla inculpatul în ceea ce priveşte deţinerea, consumul substanţelor conţinute de produsele „etnobotanice” , eroarea se extinde şi asupra comercializării unor astfel de substanţe.
Deşi instanţa a admis cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei , aceasta a dispus achitarea inculpatului pentru una din infracţiunile care au făcut obiectul sesizării, soluţie incompatibilă cu procedura reglementată de art. 375 şi 396 alin. 10 Cod procedură penală, aşa cum a decis I.C.C.J prin deciziile nr. 2142/19.06.2012, nr. 3116/ 03.10.2012. În cazul în care există nelămuriri privind starea de fapt descrisă în rechizitoriu, aşa cum este cazul în speţă, soluţia corectă este aceea de respingere a cererii inculpatului şi de judecare conform procedurii comune, cu menţiunea că, manifestarea de voinţă a inculpatului poate primi relevanţă prin prisma dispoziţiilor art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, situaţie în care este posibil, ca pe baza probelor administrate în faza iniţială a procesului penal, să se pronunţe o soluţie de achitare.
Curtea De Apel Craiova – Secţia Penală şi Pentru Cauze cu Minori – Decizia penală nr. 168/09,02, 2015
:
Prin sentinţa penală nr. 413 din data de 23 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 7562/95/2014, în baza art. 374 alin. 4 C.p.p. combinat cu art. 375 C.p.p. a fost admisă cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate formulată de inculpaţii BIM , TEI , MAE , GCD, FM, OC, RDI, MRF, MLC, OAM, CAC şi ŞMO.
În baza art. 17 alin. 2 combinat cu art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen. a fost achitat inculpatul ȘMO , fiul lui Horaţiu şi Mihaela, născut la 24.10.1989, în mun. Tg.Jiu, judeţul Gorj, CNP 1891024180010, domiciliat în municipiul Tg.Jiu, str. Calea Bucureşti, nr. 44, jud. Gorj, cetăţenia română, necăsătorit, ocupaţia – fără, locul de muncă – fără, studii – medii, situaţia militară – satisfăcut, antecedente penale – neagă, posesor(oare) al/a BI/CI seria GZ, nr. 535136, eliberat de SPCLEP Tg.Jiu, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic de droguri de risc şi mare risc), întrucât nu există probe că a săvârşit această faptă.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul ȘMO la 7 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc şi mare risc) cu aplicarea art. 35 alin. (1) , art. 36 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen a fost condamnat inculpatul ŞMO la 3 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului ȘMO în pedeapsa cea mai grea de 7 luni închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 lună, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 8 luni închisoare.
Pedeapsa principală se va executa în condiţiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 72 C.pen. s-a dedus reţinerea din 10.07.2014.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 28D/P/2014 din 30.09.2014 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj s-a dispus trimiterea în judecată printre alţii a inculpatului ȘMO , pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc şi mare risc), art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc şi mare risc) şi art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 38 alin. (1) Cod penal.
Inculpatul ȘMO -zis „Miţă” este consumator şi distribuitor de substanţe cu efecte psihoactive, unele având în conţinut substanţe prevăzute în Anexele I şi III la Legea 143/2000, respectiv droguri de risc şi mare risc. A vândut în mai multe rânduri substanţe cu efecte psihoactive unor consumatori, iar la percheziţia domiciliară efectuată la 09.07.2014, s-au găsit mai multe pliculeţe cu fragmente vegetale, despre care acesta a declarat că sunt „etnobotanice”, cât şi materiale folosite pentru consum, respectiv o pipă din sticlă, resturi de ţigarete confecţionate artizanal şi o râşniţă de mărunţire a fragmentelor vegetale.
Fiind audiat cu privire la faptele pentru care este cercetat, acesta nu a făcut nici un fel de declaraţii în legătură cu cele reţinute în sarcina sa la primele audieri, însă cu ocazia extinderii urmăririi penale a dat declaraţie în cauză, recunoscând şi regretând faptele pentru care este cercetat.
Bănuiala rezonabilă că a săvârşit faptele pentru care este cercetat rezultă din probele administrate în cauză. Astfel, martorii audiaţi menţionează că au cumpărat „etnobotanice” de la inculpat.
În declaraţia sa, martorul CCA menţionează: „…eu am consumat de câteva ori substanţe etnobotanice împreună cu acesta… Etnobotanicele era puse la dispoziţie de „Miţă”, pe care mie nu mi-a cerut bani, însă pe care le consumam la domiciliul său. Acestea erau sub formă de fragmente vegetale şi le consumam prin fumare. Atât foiţele, cât şi filtrele ne erau puse la dispoziţie tot de ȘO.” Menţionez faptul că din cauza „etnobotanicelor” pe care le consumam de la „Miţă” aveam pierderi de memorie pentru o perioadă mai lungă de timp, aproximativ 2 zile. (a se vedea filele 199-201; 202-204 din vol. IV dosar u.p.).
Aceleaşi aspecte sunt relevate şi de martorul CVN, care declară că a cumpărat de la incȘMO, etnobotanice „Ninja” şi „Scan”, cu 40-50 lei pliculeţul, o dată pe săptămână, în locuri ca „în parcul de la Coloană”, „la Gogoaşa furioasă” sau în zona Şcolii Generale nr. 4 Tg.Jiu (a se vedea declaraţia de la filele 212-214 vol. IV dosar u.p.).
Martorul D.A. declară că a cumpărat produse „etnobotanice” de la inc. ȘMO, care îl chema acasă sau în zona „Coloana Infinitului”, plătindu-i acestuia 15 lei pentru un pliculeţ (a se vedea declaraţia de la filele 216-220 vol. IV dosar u.p.).
Comercializarea substanţelor cu efecte psihoactive de către inculpat este confirmată şi de ceilalţi martori audiaţi în cauză.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare la data de 09.07.2014, au fost ridicate de la inculpat, mai multe pliculeţe conţinând fragmente vegetale, în cantitate de 27,7 grame.
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico – Ştiinţifică nr. 2488229/17.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că în substanţele înaintate constituite dintr-un număr de 9 probe s-au pus în evidenţă: JWH-210, UR-144, 4-MEC şi AKB48, ce fac parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, iar MDPV face parte din Tabelul-anexă III din Legea 143/2000.
În raport de cele de mai sus, prin ordonanţa din 18.09.2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inc. ȘMO , şi pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, constând în aceea că a deţinut şi pus în vânzare, substanţe din categoria JWH-210, UR-144, 4-MEC şi AKB48 – droguri de mare risc ce fac parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea 1143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, iar MDPV face parte din Tabelul-anexă III din Legea 143/2000, dar şi pentru infracţiunea de consum de droguri de risc şi mare risc, prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, întrucât a consumat la domiciliul său, împreună cu alte persoane, astfel de droguri.
Fiind audiat, după extinderea urmăririi penale, inculpatul ȘMO a recunoscut şi regretat faptele săvârşite, însă a menţionat că nu a cunoscut că „etnobotanicele” pe care le-a consumat au în conţinut substanţe prevăzute de Legea 143/2000, ca droguri de risc şi mare risc. A menţionat, de asemenea, că a deţinut astfel de substanţe de când existau pe piaţă ca fiind „legale”.
Întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale fundamentează o stare de fapt corect reţinută şi expusă de către procuror, fiind adevărată şi necontestată de nimeni împrejurarea că la domiciliul inculpatului ȘMO au fost găsite mai multe pliculeţe cu fragmente vegetale despre care acesta a declarat că sunt „etnobotanice”, cât şi materiale folosite pentru consum, respectiv o pipă din sticlă, o râşniţă de mărunţire a fragmentelor vegetale şi resturi de ţigarete confecţionate artizanal care s-au dovedit a fi conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. droguri de mare risc, respectiv JWH-210, UR-144, 4-MEC şi AKB48, ce fac parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, iar MDPV face parte din Tabelul-anexă III din Legea 143/2000.
Inculpatul ȘMO în mod invariabil a declarat că nu este decât consumator de „etnobotanice” şi nu îşi poate explica existenţa drogurilor de mare risc în conţinutul resturilor de ţigarete confecţionate ce au fost găsite la domiciliul său.
De precizat că la domiciliul inculpatului ȘMO se întâlneau de regulă mai mulţi prieteni pentru a consuma „etnobotanice”, acesta având reprezentarea în accepţiunea tribunalului că este vorba despre o simplă distracţie cu o substanţă ce nu era prohibită până la reglementarea dată prin Legea nr. 194/2011 şi în nici un caz de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc. Există posibilitatea cel puţin la nivel teoretic ca fără ştirea inculpatului ȘMO la domiciliul său să se fi consumat droguri de risc şi mare risc, dar acest aspect nu reprezintă „de plano” fără existenţa altor probe, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 143/2000.
Starea de fapt expusă de procuror aşa cum s-a precizat corespunde întrutotul adevărului, însă reţinerea săvârşirii de către inculpatul ȘMO a infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc nu este fundamentată pe un probatoriu ce ar converge spre ipoteza că a săvârşit această faptă. Mai exact raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488229/17.07.2014 nu se coroborează cu alte probe din care să rezulte certitudinea că acesta a săvârşit infracţiunea de trafic de risc şi mare risc şi cum „in dubio pro reo” tribunalul a apreciat că se impune achitarea inculpatului ȘMO pentru art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 143/2000.
În drept, faţă de starea de fapt mai sus expusă, tribunalul a constatat şi reţinut că:
Faptele inculpatului ȘMO , constând în aceea că a procurat, în mai multe rânduri, de la BIM, produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-a comercializat altor persoane, deţinându-le şi pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de consum de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 17 alin. 2 combinat cu art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen. se va dispune achitarea inculpatului ȘMO , pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic de droguri de risc şi mare risc), întrucât nu există probe că a săvârşit această faptă.
În consecinţă, tribunalul a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii la pedeapsa închisorii cu orientare spre minimul special, cu privare de libertate, urmărind atingerea scopului educativ preventiv şi punitiv al pedepsei şi implicit formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială în condiţiile în care au avut posibilitatea, dată fiind situaţia reţinută, să conştientizeze pe deplin periculozitatea faptelor săvârşite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul ȘMO .
Curtea, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei şi a probelor noi în circumstanţiere din apel, în raport cu motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de inculpaţi, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin.2 Cod procedură penală, constată următoarele :
Efectuând propriul demers analitic asupra probatoriului cauzei în raport cu acuzaţiile aduse inculpaţilor prin actul de sesizare, dar şi cu poziţia de recunoaştere a faptelor de către aceştia, instanţa de apel reţine următoarele considerente, punctual, în raport de fiecare dintre acuzaţiile aduse inculpaţilor :
***
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul ȘMO , instanţa de apel constată că, acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului pentru trei infracţiuni şi anume o infracţiune de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1şi 2 din Legea nr . 143/2000, o infracţiune de consum de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 şi o infracţiune de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prevăzută de art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 Cod penal.
Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de consum de droguri de risc şi mare risc prevăzută de art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, pe temeiul că nu sunt probe care să confirme învinuirea adusă inculpatului, invocând însă în motivare ipoteza necunoaşterii de către inculpat a împrejurării că produsele deţinute aveau în compoziţie substanţe de natură a se încadra în categoria drogurilor. Examinând materialul probator administrat cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de acest inculpat, Curtea constată ca fiind greşită concluzia instanţei cu privire la lipsa probelor, acestea există ( martorii audiaţi declarând că inculpatul le punea la dispoziţie gratis sau contra cost, substanţe „etnobotanice”, o parte din produsele comercializate de inculpat care descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare şi supuse analizei, având în compoziţie compuşi ce fac parte din Tabelul anexă I din Legea nr. 143/2000), însă ceea ce relevă evaluarea acestora este faptul că inculpatul nu cunoştea că acestea sunt susceptibile de conţine droguri de risc şi mare risc, nereieşind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta a acceptat măcar această posibilitate, situaţie în care intervine eroare de fapt, cauză de neimputabilitate , reglementată de art. 30 alin.1 Cod penal.
Problema ridicată de instanţa de fond are însă consecinţe şi pe planul răspunderii penale a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, întrucât aceleaşi probe sunt invocate ca temei al trimiterii în judecată şi pentru această infracţiune. Or, în condiţiile în care se reţine eroarea sub imperiul căreia se afla inculpatul în ceea ce priveşte deţinerea, consumul substanţelor conţinute de produsele „etnobotanice” , eroarea se extinde şi asupra comercializării unor astfel de substanţe. Nu se poate susţine că acesta nu a cunoscut că substanţele pe care le-a deţinut conţineau droguri de risc sau mare risc, însă acestea le-a comercializat ca atare, martorii audiaţi în cauză confirmând că era cunoscut a fiind o persoană care se ocupa cu efectuare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Totodată, se constată că, deşi instanţa a admis cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei , aceasta a dispus achitarea inculpatului pentru una din infracţiunile care au făcut obiectul sesizării, soluţie incompatibilă cu procedura reglementată de art. 375 şi 396 alin. 10 Cod procedură penală, aşa cum a decis I.C.C.J prin deciziile nr. 2142/19.06.2012, nr. 3116/ 03.10.2012. În cazul în care există nelămuriri privind starea de fapt descrisă în rechizitoriu, aşa cum este cazul în speţă, soluţia corectă este aceea de respingere a cererii inculpatului şi de judecare conform procedurii comune, cu menţiunea că, manifestarea de voinţă a inculpatului astfel cum a fost exprimată cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond la data de 02.10.2014 poate primi relevanţă prin prisma dispoziţiilor art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, acesta nesolicitând readministrarea probatoriului de la urmărirea penală, situaţie în care este posibil, ca pe baza probelor administrate în faza iniţială a procesului penal, să se pronunţe o soluţie de achitare.
În consecinţă, respingând cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, reglementată de art. 374 – 375 Cod procedură penală, dar reţinând aplicabilitatea art. 374 alin. 7 din acelaşi cod, instanţa de apel va menţine soluţia de achitare a inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, ca fiind corectă, cu excepţia temeiului achitării, care în mod corect este cel prevăzut de art. 16 lit.d) Cod procedură penală şi, totodată, va dispune achitarea şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. art. 2 alin. 1şi 2 din Legea nr . 143/2000, întrucât argumentele privind incidenţa erorii de fapt sunt valabile şi cu privire la această faptă.
Vinovăţia inculpatului rezidă în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 Cod penal, din coroborarea declaraţiilor martorilor CCA, CVN, DA cu procesul verbal de percheziţie domiciliară şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488229/17.07.2014) susţinând această învinuire adusă inculpatului, de a pune la dispoziţie şi de a comercializa produse cu efecte psihoactive.
Sub aspectul individualizării sancţiunii, faţă de criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, Curtea apreciază că, se impune aplicarea unei pedepse situate la minimul special prevăzut de lege, având în vedere, în mod special, că spre deosebire de ceilalţi inculpaţi, activitatea infracţională a inculpatului nu s-a desfăşurat în mod organizat.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, având în vedere că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, precum şi celelalte circumstanţe personale ale acestuia, reliefate de actele în circumstanţiere, Curtea apreciază că, desfăşurarea procedurilor judiciare împotriva sa, sub control judiciar precum şi pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, în vederea prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, chiar şi fără executare în regim de penitenciar.
Faţă de acestea, constatând totodată că, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 91 lit.a), b) şi c) Cod penal, instanţa de apel va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare ce va fi aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, supravegherea îndeplinirii obligaţiilor impuse conform art. 93 alin.2 lit.b) şi art. 93 alin. 3 Cod penal, urmând a fi încredinţată Serviciului de Probaţiune Gorj.
Impunerea obligaţiei prevăzută la art. 93 alin.3 Cod penal, constând în prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Mun. Tg Jiu sau Consiliului Local Tg Jiu pe o perioadă aproape de limita maximă este necesară pentru corectarea comportamentului inculpatului, în sensul adaptării adapteze normelor socio-etice impuse de societate. Totodată, având în vedere că din actele dosarului rezultă că, acesta a fost consumator de substanţe psihotrope, ar fi oportun ca acesta să urmeze să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
Faţă de aceste considerente, Curtea în baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul ȘMO , va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată, numai cu privire la inculpatul ȘMO şi cauza va fi rejudecată în sensul considerentelor anterioară, iar pentru dispoziţiile care nu contravin prezentei decizii se vor aplica prevederile art. 423 Cod procedură penală şi vor fi menţinute.
