Excepţie de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.


Prin sentinţa nr. 114/17.02.2015 pronunţată de Tribunalul Olt – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2845/104/2014 s-a respins excepţia de nelegalitate invocată de pârâta X, a actelor administrative, respectiv decizia nr. 151/27.05.1982 şi decizia nr. 219/13.07.1977, în contradictoriu cu Y şi Z, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta X criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând fondul, admiterea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 151/27 mai 1982 şi a Deciziei nr. 219/1977.

Analizând criticile formulate, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea reţine următoarele:

Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant urmează să fie respinsă de către instanţă întrucât cererea de recurs a fost formulată prin avocat, iar avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. Ori, excepţia invocată reprezintă un mijloc de apărare invocat în procesul de la fond de la Judecătorie, în care apărătorul a făcut dovada calităţii sale.

Cât priveşte primul motiv de recurs referitor la faptul că nu ar fi fost citată recurenta pentru termenul din data de 17.02.2015, analizat prin prisma art. 488 pct. 5 Noul Cod de procedură civilă, se apreciază ca fiind neîntemeiat. Astfel X a fost citată pentru termenul din data de 02 decembrie 2014, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila 19 din dosarul de fond. Fiindu-i înmânată citaţia pentru termenul din 02 decembrie 2014 reprezentantului legal al societăţii, nu mai exista obligaţia citării pentru următoarele termene de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 229 Noul Cod de procedură civilă, societatea având termen în cunoştinţă.

Pentru termenul din data de 17.02.2015 X a fost citată cu menţiunea de a preciza obiectul cererii sub aspectul celor două acte administrative, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila 24 din dosarul de fond.

Decizia nr. 151/27.05.1982 şi decizia nr. 219/13.07.1977 emise de Consiliul Popular al Judeţului Olt – Comitetul Executiv reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual.

Noua Lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, intrată în vigoare la data de 07.01.2005, a prevăzut în art. 4 că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi contestată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie de către instanţa de contencios administrativ.

Curtea apreciază însă că dispoziţiile sale nu pot fi aplicate decât actelor administrative unilaterale comunicate sau publicate după data intrării sale în vigoare.

Judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor, aşa cum s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele E. împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991 şi Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru E. împotriva României. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare” (CJCE, Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C-385/06).

Instanţa având în vedere că dispoziţiile din Legea nr. 554/2004 permit cenzurarea fără limită în timp, pe cale incidentală a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior datei la care legea a intrat în vigoare contrar unor principii fundamentale, convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 cu privire la actele administrative din prezenta cauza.

Acestea şi deoarece, normele Legii nr. 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea actelor administrative cu caracter individual emise anterior datei de 07.01.2005 (data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004) nesocotesc dreptul persoanei la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de practica CEDO, inclusiv de art. 47 din Carta Drepturilor  Fundamentate a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice”, care reprezintă implicit totalitatea articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, E. C/ a României paragraful 39).

În acest sens, Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut cu privire la posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate a unor acte emise de instituţiile comunitare, că atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru depunerea acţiunii, trebuie să accepte faptul că i se va putea opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.

Prin urmare, instanţa constată că dispoziţiile legii organice sus reproduse care permit repunerea în discuţie în mod repetat şi fără limită în timp, a legalităţii oricărui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, nesocotesc principiile şi drepturile fundamentale la care s-a făcut mai sus referire.

Mai mult, se reţine că şi Plenul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis că, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, se înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.(Soluţie de principiu adoptată în Plenul judecătorilor Secţiei din 26 mai 2008. Soluţie de principiu menţinută în Plenul judecătorilor Secţiei din 16 martie 2009).

Faţă de aceste considerente, Curtea va respinge recursul formulat în baza art. 496 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, menţionând soluţia de respingere a instanţei de fond.