Prin cererea formulată de reclamanta S.C. P. S.R.L., reprezentată legal de administrator, reprezentată convențional de avocat M.M.C., a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. S.A., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să îl oblige pe pârât să îi achite suma de 129.525 lei, plus dobânda aferentă, calculată începând cu data de 22.07.2013 și până la data plății debitului principal, ce reprezintă despăgubirea stabilită conform prevederilor H.G.R. nr. 207/2013, prin Decizia de expropriere nr. 135/22.07.2013 și neachitată, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin sentinţa civilă nr. 160/13.10.2014 Tribunalul Braşov a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. P. S.R.L., cu sediul în Municipiul B., […], reprezentată legal de administrator D.C., reprezentată convenţional de avocat M.M.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentat convenţional de D.R.D.P. B., reprezentată în instanţă de consilier juridic V.N.R., cu sediul ales la reprezentantul convenţional, situat în Municipiul B., […], şi în consecinţă:
A obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 129.525 lei şi dobânda aferentă acestei sume începând cu data de 22.07.2013 şi până la achitarea efectivă a sumei de bani indicată, reprezentând despăgubirea stabilită prin H.G.R. nr. 207/23.04.2013 şi prin Decizia de expropriere nr. 135/22.07.2013.
A obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Prin H.G.R. nr. 207/23.04.2013 s-a aprobat amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică ,,Varianta de Ocolire a Municipiului B., tronson III- DN 13-DN1’’, potrivit hărții topografice prevăzută în anexa1, precum și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al acestei lucrări, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexa2, iar la poziţia 170 a anexei 2 a H.G.R. nr. 207/23.04.2013 , din proprietatea părții reclamante urma a fi expropriat imobilul cu destinația de teren identificat prin nr. top. 2xxx, pentru care expropriatorul a propus o despăgubire de 129.525 lei.
În executarea celor statuate prin actul normativ indicat, C.N.A.D.N.R. S.A., în calitate de reprezentant legal al statutului, a emis Decizia de expropriere nr. 1035/22.07.2013, care se referă, printre altele, și la exproprierea imobilului ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamantei, astfel cum acesta a fost mai sus identificat, în schimbul dezdăunării de 129.525 lei.
Potrivit mențiunilor existente în cartea funciară nr. 1xxx la data de 17.10.2013, în baza actului administrativ nr. 92818 din 15.10.2013, emis de către OCPI, a deciziei de expropriere nr. 1035 din 22.07.2013, emisă de C.N.A.D.N.R. S.A., și a H.G.R. nr. 207/23.04.2013, a fost înființată această carte funciară, pentru imobilul cu număr cadastral 1xxx, rezultat din dezmembrarea imobilului cu număr cadastral 2xxx, înscris în cartea funciară nr. 1xxx, întabulându-se asupra acestui imobil dreptul de proprietate al părții reclamante, pe care aceasta l-a dobândit în anul 2001 cu titlu de cumpărare.
Conform documentației aferentă înființării cărții funciare mai sus indicate, cel de al doilea lot format în urma dezmembrării imobilului cu număr cadastral 2xxx a primit numărul cadastral 1xxx, are suprafața de 825 mp și este afectat de tronsonul proiectat pentru ,,Varianta de Ocolire a Municipiului B., tronson III- DN 13-DN1’’, conform HGR nr. 270/2013.
În data de 10.04.2014, reclamanta, prin avocat M.M.C., a expediat reprezentantului legal al părții pârâte, C.N.A.D.N.R. S.A., o notificare, prin care îi solicita să procedeze la achitarea sumei de bani pe care i-a oferit-o cu titlu de despăgubire în cadrul procedurii de expropriere a imobilului ce a constituit obiectul dreptului său de proprietate, astfel cum aceasta este indicată în Decizia de expropriere nr. 1035/22.07.2013.
Ca urmare a primirii acestei notificări, pârâtul, prin reprezentantul său legal, a comunicat părții reclamante că plata sumei de bani ce a fost oferită cu titlu de despăgubire nu poate fi achitată decât în condițiile institute de lege, respectiv de art. 7 din Legea nr. 255/2010, după emiterea unei hotărâri de stabilire a cuantumului dezdăunării.
În răspunsul astfel formulat, autorul său arată, de asemenea, că decizia de expropriere constituie titlu executoriu numai pentru transferul dreptului de proprietate nu și pentru plata despăgubirii, care nu poate fi acordată și încasată decât în condițiile mai sus expuse.
Este de menționat că, după data sesizării instanței de judecată cu prezenta cerere, respectiv în data de 27.08.2014, pârâtul, prin reprezentantul său legal, a emis Hotărârea nr. 9, prin care a stabilit cuantumul despăgubirii ce se cuvine părții reclamante pentru exproprierea imobilului cu destinația de teren ce i-a aparținut la suma de bani indicată în H.G.R. nr. 207/2013 și în Decizia de expropriere nr. 1035 din 22.07.2013, aceea de 129.525 lei.
Constituția României stipulează în art. 44 alin. 2 și 3 că proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titular și că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
De asemenea, art. 562 alin. 3 din Codul civil adoptat în anul 2009, aplicabil în cauză față de data la care a operat măsura exproprierii bunului imobil aflat în patrimoniul reclamantului, statuează că exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar și expropriator.
Art. 4 din Legea nr. 225/2010 prevede că etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrării de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere. În timp ce art. 9 alin. 4 din acest act normativ dispune că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
Din textele de lege precitate, rezultă că trecerea din proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ – teritoriale a imobilului cu privire la care a fost urmată procedura de expropriere nu poate fi realizată decât în condițiile în care expropriatorul a consemnat, respectiv a achitat expropriatului suma de bani pe care a oferit-o cu titlu de dezdăunare.
În acest sens sunt semnificative mențiunile existente în aceste dispoziții legale, care toate, fără excepție, atestă anterioritatea operațiunii de dezdăunare a celui față de care a fost urmată procedura exproprierii față de operațiunile de transfer a dreptului de proprietate pe temeiul exproprierii.
Altfel spus, expropriatorul, care în prezenta cauză este statutul, nu avea dreptul să își transfere în domeniul public imobilului ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al expropriatului, în speță al părții reclamante, decât după ce consemna la dispoziția acesteia suma de 129.525 de lei, pe care a oferit-o cu titlu de despăgubire, pentru ca aceasta să poată încasa această sumă și a se considera ,,prealabil și just despăgubită” pentru pierderea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Prin urmare, expropriatorul este obligat să achite celui expropriat suma de bani pe care a înțeles să o ofere cu titlu de dezdăunare înainte de a proceda la transferul dreptului de proprietate, indiferent de poziția pe care acesta din urmă o va adopta față de oferta ce i-a fost făcută, deoarece, sub nicio formă, el nu va putea să obțină o despăgubire mai mică decât cea care i-a fost oferită, soluția pronunțată într-o eventuală contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 225/2010 neputând avea drept consecință juridică decât validarea de către instanța de judecată a ofertei sau modificarea ei, însă doar în sensul majorării sumei de bani oferite cu titlu de despăgubire de către expropriator, astfel cum statuează art. 27 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
În cauza de față se constată că pârâtul Statul Român nu a respectat obligația ce îi revine în sensul celor mai sus expuse, obligație pe care de altfel a inclus-o în dispozitivul hotărârii de expropriere, neconsemnând, la dispoziția părții reclamante, suma de bani pe care a înțeles să i-o ofere cu titlu de despăgubire conform celor cuprinse în această hotărâre, astfel că trebuie să suporte consecințele juridice ce rezultă din omisiunea sa, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile cuprinse în textele de lege mai sus indicate și în art. 1.530 și în art. 1.535 din Codul civil.
Sub acest aspect, tribunalul reține că Codul civil adoptat în anul 2009 și aplicabil în cauza de față, cuprinde două reguli speciale legate de plata prin virament bancar, anume: prima este aceea că data plății efectuate prin virament bancar este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plății (art. 1497) și a doua este aceea că plata prin virament bancar se prezumă relativ a fi fost făcută dacă există ordin de plată semnat de debitor și vizat de instituția de credit plătitoare (art. 1504 alin.1)
În cazul executării cu întârziere a obligației, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, conform dispozițiilor legale menționate, care stipulează: ,,creditorul are dreptul la daune – interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației” (art. 1530) și că ,,în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu”.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. S.A. prin care a solicitat schimbarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 390/18.03.2015 Curtea de Apel Braşov a respins apelul pârâtului pentru următoarele considerente:
Prin H.G.R. nr. 207/23.04.2013 s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere şi s-a stabilit că reclamanta urma a fi expropriat imobilul cu destinația de teren identificat prin nr. top. 2xxx, pentru care expropriatorul a propus o despăgubire de 129.525 lei. Ulterior s-a emis decizia de expropriere nr. 1035/22.07.2013, care se referă la exproprierea imobilului ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamantei, astfel cum acesta a fost mai sus identificat, în schimbul dezdăunării de 129.525 lei, iar dreptul de proprietate al Statului Român a fost întabulat în cartea funciară.
Pârâtul prin hotărârea nr. 9/27.08.2014, în timpul procesului, a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor în cuantum de 129.525 lei.
Potrivit art. 44 alin. 2 și 3 din Constituţie nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Cu privire la etapele procedurii de expropriere, Legea nr. 255/2010 cap II prevede că etapa consemnării sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere este anterioară etapei în care se realizează transferul dreptului de proprietate, art. 9 alin. 4 din Legea nr. 225/2010 prevede că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
Din analiza normelor legale care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiţie suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziţia expropriatorului sumele aferente despăgubirii, prin această modalitate de reglementare fiind respectate imperativele constituţionale cuprinse în art. 44 alin. 3 din Constituţie, ca despăgubirea să fie prealabilă exproprierii.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 225/2010 în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.
Dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 225/2010 nu pot fi privite izolat, ci coroborat cu art. 9 alin. 4 din Legea nr. 225/2010, cu art. 44 alin. 2 şi 3 din Constituţie care se referă la o dreaptă şi prealabilă despăgubire, de unde rezultă că suma acordată prin hotărârea comisiei produce dobânzi de la data emiterii deciziei de expropriere. În caz contrar, pârâtul ar putea întârzia emiterea hotărârii de acordare a despăgubirilor, prejudiciind reclamantul, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1497 şi art. 1530 Cod civil privind acordarea de daune interese pentru repararea prejudiciului care este consecinţa neexecutării sau executării cu întârziere a obligaţiei.
Potrivit art. 1 din protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
