Grăniţuire – când există o suprapunere de terenuri nu se poate efectua grăniţuirea


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.04.2013 sub nr. 17312/299/2013, reclamanţii M.I. şi M.T. au chemat în judecată pe pârâta C.T.B., solicitând: stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile acestora;  obligarea paratei sa-si ridice gardul metalic construit ilegal pe terenul reclamanţilor, pe cheltuiala proprie; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că suntem proprietarii terenului situat in Bucureşti, Sector 1, str. Susita nr.10, in suprafaţa de 63 m², identificat cu nr. cadastral 259248, inscris in CF nr 113816 a localitatii Bucureşti, Sector 1, cu încheierea nr 7394 din 11.02.2013, emisa de O.C.P.I. Sect 1 Bucureşti.

Au învederat că titlul de proprietate il constituie Contractul de vânzare autentificat prin încheierea nr. 5439/26.11.2012 emisa de către B.N.P. A.R.. Au precizat că vecinatatile terenului proprietate reclamanţilor. Au arătat că între cele două proprietăţi există gard metalic construit de pârâta, care nu respecta hotarul real dintre cele doua proprietati limitrofe, in sensul ca parata a intrat pe terenul reclamanţilor, si a ocupat circa 43 m² (17 m lungime si aprox 2,5m latime) din suprafaţa totala de 63 MP.

Acesta este motivul pentru care reclamanţii au solicitat instanţei să stabileasca linia reala de hotar care desparte cele fonduri limitrofe.

De asemenea, reclaamanţii au solicitat obligarea parata de a-si ridica, pe cheltuiala proprie, gardul metalic pe care l-a construit fara drept pe terenul reclamanţilor, intr-un termen rezonabil, stabilit de instanta si calculat de la data cand hotararea judecătoreasca va deveni definitiva.

In drept, reclamanţii şi-au întemeiem cererea, pe dispoziţiile art. 560 din Codul civil.

În probaţiune,  reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei prin înscrisuri, expertiza de specialitate, cercetare locala si interogatoriul paratei.

În data de 10.10.2013, reclamanţii au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. Totodata, reclamanţii au înaintat un alt set de înscrisuri (f.13-17).

În data de 17.12.2013, pârâta C.T.B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea prezentei cauze în condiţiile art.36 din Legea nr.85/2006, menţionând că pârâta se află în procedura de faliment conform Sentinţei civile nr.6076/14.06.2013 pronunţată de judecătorul sindic al Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 31627/3/2011, fiind numit lichidator judiciar S.P. S.P.R.L.

În data de 04.02.2014, reclamanţii au formulat raspuns la întampinare, prin care au arătat că în cauză, faţă de obiectul cererii, nu sunt îndeplinte cerinţele legale pentru a dispune suspendarea judecării cauzei în baza art. 36 din Legea nr.85/2006.

Prin încheierea din 21.03.2014, instanţa a respins cererea de suspendare a judecării cauzei.

La termenul de judecată din 24.10.2014, C.T.B. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate pentru promovarea acţiunii în grăniţuire, linia de hotar şi limitele corporale cu privire la cele două terenuri învecinate sunt stabilite, situaţia din teren fiind corect determinată, iar pentru repozionarea imobilelor în caz de suprapunere virtuală trebuie urmată procedura expres şi limitativ prevăzută de Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 634/2006.

A învederat că din art.560 C.civil, reiese faptul că grăniţuirea este în sine o operaţiune materială prin care se delimitează terenurile învecinate, care aparţin unor proprietari diferiţi, prin semne exterioare de hotar. Ea serveşte stabilirii pe orizontală a limitelor corporale ale dreptului de proprietate asupra terenurilor, delimitarea terenurilor învecinate făcându-se pe baza datelor conţinute în titlurile de proprietate ale părţilor.

În sensul prevederilor art. 560 Cod civil, prin acţiunea în grăniţuire se urmăreşte determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre două proprietăţi limitrofe, prin semne exterioare şi vizibile pentru a se cunoaşte limitele fondului asupra căruia poarta dreptul de proprietarilor celor două fonduri.

Ţinând cont de scopul acţiunii în grâniţuire, s-a precizat că terenurile au stabilite limitele de hotar încă din de la data vânzării către parata a lotului de teren, parte integrantă în terenul iniţial de carc aparţine şi terenul reclamanţilor.

A arătat că din moment ce prin acţiunea in grăniţuire se urmăreşte delimitarea terenurilor vecine prin semne exterioare de hotar servind la stabilirea pe orizontală a limitelor corporale ale dreptului de proprietate şi ţinând cont de faptul că in situaţia de faţă aceste limite au fost stabilite chiar anterior dobândirii dreptului de proprietate de către parata asupra terenurilor în in cauză existând un gard de beton pe linia de hotar, iar cu privire la zona neîmprejmuita, limitele au fost stabilite de comun acord, prezenta acţiune in grăniţuire apare ca fiind inadmisibilă.

S-a invocat şi Decizia nr.183R/1999 din 11 martie 1999, în cuprinsul căreia s-a reţinut că „ Ca atare, acţiunea în grăniţuire formulată de reclamanţi ar fi admisibilă numai daca între cele doua proprietăţi nu ar fi existat o linie de hotar stabilită prin convenţia părţilor sau prin hotărâre judecătorească, ori nu au fiinţat semne exterioare de hotar”.

A învederat că acţiunea fondată pe dispoziţiile art 560 Cod civil nu permite instanţei să teacă peste probele ce atestă voinţa iniţială a părţilor sau situaţia primordială a liniei de demarcare dintre proprietăţi şi să stabilească o situaţie juridică nouă, în sensul fixării unui alt hotar decât cel avut în vedere de părţi sau cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.

Este motivul pentru care reclamanţii în acţiunea în grăniţuire nu se pot fundamenta, în considerentele acţiunii lor, pe împrejurari ulterioare stabilirii traseului originar al liniei de hotar (ca spre exemplu, determinările suprafeţelor prin lucrări cadastrale) si nici pe situaţii care reclamă, prin probatoriul administrat compararea titlurilor.

Pe cale de consecinţă, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietăţile limitrofe în acţiunea în grăniţuire are ca premisă verificarea identităţii hotarului actual ( determinat prin semne exterioare, în măsura în care există) cu cel primordial şi nu are ca finalitate decat restabilirea, dacă este cazul, a situaţiei de fapt existente la data generării situaţiei de vecintate.

A susţinut că reclamanţii îşi fundamentează susţinerite cu privire la care acţiunea în grăniţuire ar fi admisibilă pe o situaţie care nu are legătură cu situaţia reală din teren (suprapunere virtuală), nu contestă limitele materiale dintre cele două terenuri, ori semnele exterioare de hotar, făcând doar referire la o procedură ce se aplică în caz de suprapunere virtuală (de altfel, singura procedură admisă de lege într-o astfel situaţie) reglementată de Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 634/2006.

Astfel, s-a arătat ca acţiunea în grăniţuire (ce vizează situaţia reală din teren) nu are nicio legătură cu procedura ce trebuie urmată în caz de suprapunere virtuală (neconcordanţe în baza de date generate de erori de măsurare şi prelucrare a datelor), de unde rezultă faptul că o suprapunere virtuală de terenuri nu poate determina fundamentarea unei acţiuni în grăniţuire.

A susţinut că acest aspect reiese şi din interpretarea prevederilor Regulamentului privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 634/2006.

A arătat că rolul instanţei este exclus în cadrul procedurii determinată de suprapunere virtuala de terenuri, fiind expres prevăzut doar în situaţia în care există o suprapunere reală de terenuri.

Ţinând seama de prevederile art.27 alin.2 şi alin.2² din Regulament, s-a arătat că rolul instanţei de judecată este exclus, întrucat radierea notarii suprapunerii virtuale nu se poate face în baza unei hotărâri judecătoresti, ci doar  in baza referatului emise de servicuil de cadastru ca urmare a refacerii documentaţiilor cadastrale, şi nu ca urmare a promovării unei acţiuni în grăniţuire.

În cauză, instanţa a administrat proba prin înscrisuri şi proba cu expertiză în specialitatea topografie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Analizând prioritar, în temeiul art. 248 C.pr.civilă, excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta, instanţa reţine următoarele:

Având în vedere faptul că introducerea acţiunii în grăniţuire nu este condiţionată de îndeplinirea vreunei proceduri prealabile în sensul dispoziţiilor art.193 C.pr.civilă, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiata.

Ca atare, motivele ce au stat la baza invocării excepţiei sus-menţionate reprezintă apărări de fond asupra cărora instanţa se va pronunţa în cele ce urmează.

În fapt, potrivit extrasului de carte funciara nr.69187/07.12.2012 emis de O.C.P.I. Bucureşti – B.C.P.I. Sectorul 1, în baza Actului de dezlipire emis de B.N.P. A.R. (f.134-138) şi Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. A.R. (f.30-37), s-a întabulat dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului intravilan situat în Bucureşti, str. Susita, nr.10, sector 1, în suprafaţă de 63 m.p., nr. cadastral 259248, rezultat din dezmembrarea imobilului cu numar cadastral 28331 (identificator electronic 244075) înscris în cartea funciara 113816 (identificator electronic 244075) (fila 14).

Având în vedere raportul de expertiză tehnică judiciara efectuat în cauză şi Procesul verbal de recepţie nr.144 din 03 martie 2015 emis de O.C.P.I., instanţa reţine că între terenul identificat cadastral sub nr. 200064 şi terenul proprietatea reclamanţilor situat în Bucureşti, sector 1, având nr. cadastral nr.259248 există două zone de suprapunere, şi anume S1=0,24 m.p. şi S2=36,70 m.p. (f.204-206).

Cat priveşte acţiunea în grăniţuire, instanţa constată că aceasta rezolvă litigiile între vecini pentru determinarea exactă a întinderii materiale a suprafeţelor de teren asupra cărora poartă dreptul lor de proprietate imobiliara.

Prin această acţiunea, se urmăreşte determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăţi şi stabilirea traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, instanţa determinând, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate.

Totodata, în cadrul acestui tip de litigii instanţa nu analizează întinderea dreptului de proprietate, ci forma acestuia.

Contrar susţinerilor pârâtei, instanţa constată că acţiunea în grăniţuire se aplică atât atunci când nu există semne exterioare, cât şi atunci când ele există, dar sunt contestate de părţi.

În speţă, având în vedere faptul că între cei doi vecini există un conflict în ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate, întrucat există o suprapunere de terenuri în suprafaţă totală de aproximativ 37 m², reprezentând aproximativ 58% din suprafaţa deţinută în acte de reclamanţi, instanţa apreciază că această problemă juridică nu poate fi tranşată pe calea acţiunii în grăniţuire, ci eventual pe calea unei acţiuni în revendicare, pentru compararea titlurilor, în vederea stabilirea titlului de proprietate mai caracterizat.

Faţă de cele mai sus expuse, instanţa a apreciat că nu se impune a analiza restul argumentelor şi apărărilor invocate de cele două părţi litigante.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins cererea, ca neîntemeiata.