Asupra apelului de faţă:
Constată că prin cererea de chemare în judecată formulată, contestatorul H.L., prin reprezentant convenţional avocat D.A., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei V., ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să modifice în parte dispoziţia nr. 38/04.03.2013 ce a fost emisă de către intimat, în sensul instituirii în sarcina acestei părţi a obligaţiei de a dispune, în conformitate cu prevederile legii nr. 10/2001 republicată, restituirea în natură a terenului liber şi excedentar aferent imobilului înscris în cartea funciară nr. […] a Comunei C., sub numerele topografice 4/1 şi 5/1, aşa cum s-a dispus prin decizia civilă nr. 91/2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, restituirea în natură a corpurilor de casă şi a terenului aferent acestora, ce au fost expropriate potrivit deciziei nr. 810/1983 a fostului C.P.J.B. şi care nu au fost înstrăinate potrivit Legii nr. 112/1995, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru partea din imobil ce a fost înstrăinată potrivit Legii nr. 112/1995, ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 186/1997, încheiat între R.A.S.C.F. şi C.G. şi C.E., să dispună dezmembrarea imobilului, astfel încât loturile ce îi vor fi atribuite să fie individualizate, să dispună obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, precum şi la plata daunelor cominatorii în sumă de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data la care sentinţa va deveni executorie şi până la executarea obligaţiilor stabilite prin aceasta, precum şi la plata folosului de tras, astfel cum acesta este definit de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 22/2015 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă în parte astfel cum a fost precizată contestația formulată de contestatorul H.L., prin reprezentant convențional avocat D.A., și continuată de succesorii în drepturi ai acestuia – L.H.E., S.L.M.J. și L.E., în contradictoriu cu intimata Comuna V., reprezentată legal de Primar.
A fost admisă cererea adițională pe care părțile contestatoare au formulat-o în contradictoriu cu intimații C.O.I., C.G., C.E., C.L. și C., căsătorită P.A..
S-a dispus rectificarea suprafeței imobilului situat în Comuna V., Sat C. […], înscris în cartea funciară nr. […], sub numerele topografice 4/1 și 5, potrivit raportului judiciar de expertiză nr. 684740/2014 întocmit de inginer expert F.G., ce face parte integrală din prezenta sentință, după cum urmează:
• suprafața aferentă corpului de imobil identificat prin numărul topografice 4/1 se va rectifica de la suprafața de 3610 mp la suprafața de 3481 mp.
• suprafața corpului de imobil identificat prin numărul topografic 5 se va rectifica de la suprafața de 2310 mp la suprafața de 1840 mp.
S-a dispus dezmembrarea imobilului mai sus identificat potrivit variantei I din raportul de expertiză ce a fost administrat ca probă în cauză și care face parte integrantă din prezenta sentință, în lotul I, identificat prin numărul topografic nou 5/1, în suprafața de 560 mp, ce are destinația de ,,curți construcții”, și lotul II, în suprafață de 4761 mp, format din terenul în suprafață de 1280 mp, ce face parte din categoria imobilului cu destinația de construcții curți, identificat prin nr. top nou 5/2, și din terenul în suprafață de 3481 mp, ce face parte din categoria ,,altele”, identificat prin nr. top nou 4/1.
S-a dispus înscrierea în evidențele de carte funciară a situației imobilului rezultată în urma rectificării suprafeței acestuia și a dezmembrării lui conform celor mai sus decise.
A fost modificată în parte dispoziția nr. 38/04.03.2013 ce a fost emisă de intimata Comuna V. prin reprezentantul său legal, în sensul că s-a dispus ca părților contestatoare să le fie făcută o ofertă de restituire în echivalent a imobilului cu destinația de teren în suprafață de 560 mp., identificat prin nr. top nou 5/1, și restituit în natură imobilul cu destinația de teren ce intră în compunerea lotului II mai sus identificat, în suprafață 4761 mp.
Au fost menținut restul prevederilor dispoziției atacate.
Au fost respinse restul pretențiilor ce au fost formulate de către contestatoare în contradictoriu cu intimații anterior indicați.
A fost respinsă contestația pe care contestatoarele au formulat-o în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei V., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A fost obligată intimata Comuna V., reprezentată legal de Primar, să achite contestatoarelor suma de 12.199 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :
Urmând procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, numitul L.H., în prezent decedat, a înregistrat, la data de 5.10.2001, pe rolul intimatei Comuna V., prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, prin care a solicitat a-i fi restituit în natură imobilul situat în Satul C. […], înscris în cartea funciară nr. 1010, sub numerele topografice 4/1 şi 5, ce a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Notificarea astfel formulată a fost soluţionată de către partea intimată, prin reprezentantul său legal, prin dispoziţia nr. 77/14.11.2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului mai sus identificat.
În data de 27.11.2001, intimata, prin reprezentantul său legal, a emis dispoziţia nr. 80, prin care a completat cele dispuse prin dispoziţia nr. 77/14.11.2001, cu dispoziţia referitoare la efectuarea unei oferte de acordare a măsurii reparatorii în echivalent a despăgubirilor băneşti, titularului notificării, pentru bunul imobil ce constituie obiectul material al acesteia.
Împotriva dispoziţiei nr. 77/14.11.2001, astfel cum aceasta a fost completată prin dispoziţia nr. 80/27.11.2001, autorul notificării, în prezent decedat, a exercitat calea de atac a contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 458/2002 a Tribunalului Braşov a fost respinsă ca nefondată contestaţia astfel promovat-o.
Împotriva cestei sentinţe, contestatorul L.H., în prezent decedat, a exercitat calea de atac a apelului, ce a fost soluţionată prin decizia civilă nr. 91/22 mai 2006 a Curţii de Apel Braşov, în sensul admiterii căii de atac astfel promovate, admiterii în parte a contestaţiei formulată împotriva dispoziţie nr. 77/14.11.2001 emisă de intimata Comuna V., prin reprezentantul său legal, cu consecinţa anulării în parte a acestei.
Prin hotărârea pe care a pronunţat-o, instanţa mai sus menţionată a instituit în sarcina părţii intimate obligaţia de a proceda la emiterea unei noi dispoziţii prin care să restituie în natură autorului notificării terenul liber şi excedentar aferent imobilului înscris în cartea funciară nr. […] a Comunei C., sub numerele topografice 4/1 şi 5.
Curtea de Apel Braşov, prin decizia civilă nr. 91/22 mai 2006, a respins contestaţia pe care partea contestatoare a formulat-o cu privire la soluţia dată notificării formulată pentru imobilul cu destinaţia de construcţie şi terenul aferent acesteia, identificat în cartea funciară prin datele mai sus indicate şi a menţinut prevederile din dispoziţia atacată ce se referă la acest imobil.
La adoptarea acestei soluţii, instanţa Curţii de Apel Braşov a reţinut că bunul imobil ce constituie obiectul material al notificării este alcătuit din grădină în suprafaţă de 3610 mp (top4/1) şi casă cu două camere, baie, pod, hol, anexe şi curte de 2310 mp ( top5). Din tot acest imobil chiriaşii C.G. şi C.E. au cumpărat doar construcţiile în temeiul Legii nr. 112/1995, asupra cărora ş-au întabulat în evidenţele de carte funciară dreptul de proprietate.
Prin urmare, teren evidenţiat sub nr. top. 4/1, în suprafaţă de 3610 mp, precum şi terenul excedentar de sub nr. top. 5, a cărui suprafaţă trebuie stabilită printr-o expertiză tehnică, se impun a fi restituite în natură.
Împotriva deciziei civile nr. 91/22 mai 2006 a Curţii de Apel Braşov, intimata Comuna V., reprezentantă legal de primar, a exercitat calea de atac a recursului, ce a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 9977/5.12.2006.
Instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei pe care a pronunţat-o că este necontestat în cauză că parte din imobilul ce a aparţinut autorului notificării a fost vândută familiei C.G. şi C.E., în temeiul art. 9 din legea nr. 112/1995, respectiv construcţia compusă din două camere de locuit şi dependinţe, patru anexe gospodăreşti, aceste persoane nedobândind prin acest act juridic sau într-o altă modalitate dreptul de proprietate asupra terenului cu destinaţia de curte şi grădină, astfel că acesta a rămas la dispoziţia statului, încadrându-se în noţiune de imobil preluat în mod abuziv.
Ca urmare a dispoziţiilor pe care instanţele de judecată le-au dat în sensul celor mai sus expuse, partea intimată Comuna V., prin reprezentantul său legal, a emis dispoziţia nr. 31/2012, prin care a dispus ca autorului notificării, L.H., în prezent decedat, să îi fie restituit în natură imobilul înscris în cartea funciară nr. […], sub nr. top. 4/1, constând în grădină în suprafaţă de 3610 mp., iar prin dispoziţia nr. 38/04.03.2013, a constatat că autorul notificării are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat administrativ în Comuna C., […], înscris în cartea funciară nr. […], sub nr. top. 4/1- casă şi curte în suprafaţă de 2310 mp, sub forma despăgubirilor, reprezentând diferenţa dintre valoarea încasată cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflaţie, şi valoarea de piaţă a imobilului, astfel că a propus ca acestuia să îi fie acordată această măsură reparatorie.
Considerând că modalitatea în care a fost soluţionată notificarea pe care a promovat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia mai sus indicată, nu corespunde dispoziţiilor acestui act normativ, autorul notificării a învestit instanţele judecătoreşti cu prezenta contestaţie, prin care a formulat pretenţiile mai sus arătate.
Tribunalul a apreciat că solicitările pe care părţile contestatoare le-au formulat sub aspectul instituirii, în favoarea lor, a unor măsuri reparatorii pentru construcţia ce face parte din compunerea imobilului în litigiu sunt nefondate, astfel că le-a respins, pentru considerentele ce succed:
Dispoziţia ce constituie obiectul prezentei contestaţii a fot emisă de către partea intimată, prin reprezentantul său legal, ca urmare a celor dispuse de către instanţele de judecată prin hotărârile pronunţate în contestaţia îndreptată împotriva dispoziţiei nr. 77/14.11.2001 astfel cum aceasta a fost completată prin dispoziţia nr. 89/27.11.2001.
Or, aşa cum s-a subliniat, prin aceste hotărâri judecătoreşti, instanţele au constatat că modalitatea de restituire a acestei construcţii este cea stabilită prin dispoziţia mai sus indicată, anume aceea a restituirii în echivalent, întrucât această construcţie a fost înstrăinată în integralitate, în temeiul Legii nr. 112/1995, numiţilor C.G., în prezent decedat, şi C.E..
De asemenea, tribunalul a reţinut că partea contestatoare a învestit instanţele judecătoreşti şi cu o acţiune în constarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.186/22.07.1997 perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru imobilul cu destinaţia de construcţie mai sus identificat, pentru acelaşi motive ca şi cele pe care le-a invocat în susţinerea pretenţiei formulată în cadrul prezentei contestaţii, în sensul celor mai sus expuse.
Prin sentinţa civilă nr. 624/19 mai 2003 pronunţat de Judecătoria Făgăraş, devenită irevocabilă ca urmare a respingerii căilor de atac ce au fost exercitate împotriva ei, cererea formulată potrivit celor mai sus expuse a fost respinsă, instanţele judecătoreşti statuând că susţinerile pe care partea reclamantă le-a făcut în sensul că imobilul cu destinaţia de construcţie este compus din mai multe corpuri, iar unul dintre acestea, respectiv corpul 3, compus din trei camere şi dependinţe, nu a format obiectul material al contractului de vânzare-cumpărare perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, nu corespunde realităţii, întrucât, din analiza conţinutului acestui act translativ de proprietate şi a schiţei întocmite în vederea încheierii lui, rezultă că şi această construcţie a format obiectul transmiterii către cumpărători, cu destinaţia de anexe gospodăreşti (două magazii, hol, pridvor şi două beciuri, notate pe schiţă cu 10-15).
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 5920 mp, instanţele judecătoreşti au stabilit că, în conformitate cu normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 112/1995, cumpărătorilor imobilului cu destinaţia de construcţie le revine dreptul de a beneficia de atribuirea în proprietate a terenului pe care este amplasată construcţia, iar titularul cererii de chemare în judecată nu a dovedit că suprafaţa mai sus indicată excede suprafeţei aferente construcţiei.
O hotărâre judecătorească irevocabilă (pronunţată sub imperiul codului de procedură civilă din anul 1865) prezintă următoarele caracteristici: exclusivitatea, care face ca un proces nou între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cauză să nu mai poată fi posibil, incontestabilitatea, care face ca hotărârea să nu mai poată fi pusă în discuţie de părţi, executorialitatea şi obligativitatea, care face ca părţile să se supună efectelor lucrului judecat.
Acesta caractere au la bază două reguli fundamentale : o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată că exprimă adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Prin urmare, în raport cu efectele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prezenta instanţă constată că soluţia dată în procesul anterior ce s-a purtat între părţile litigiului problemei de drept supusă analizei a intrat în puterea lucrului judecat, fiind prezumată că exprimă adevărul, astfel că ea nu poate fi contestată de părţi şi nici analizată, din nou, de o altă instanţă.
Aşa fiind, tribunalul a constatat şi a reţinut că, potrivit celor decise de către Curtea de Apel Braşov prin decizia civilă nr. 91/22 mai 2006, părţile contestatoare poate beneficia pentru construcţia ce intră în compunerea imobilului din litigiu numai de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel cum acestea au fost stabilite prin dispoziţia nr. 7714.11.2001, modificată prin dispoziţia nr. 80/27.11.2001.
În ceea ce priveşte imobilul cu destinaţia de teren ce intră în compunerea imobilului ce a constituit obiectul material al notificării, instanţa a observat că, prin hotărârea judecătorească mai sus indicată, s-a dispus ca autorului notificării să îi fie restituit în natură imobilul cu destinaţia de teren liber şi excedentar aferent imobilului înscris în cartea funciară nr. […] a Comunei C., sub numerele topografice 4/1 şi 5.
Pentru a stabili care este suprafaţa de teren ce se poate circumscrie măsurii reparatorii a restituirii în natură potrivit celor decise de către instanţa de judecată, în cadrul procedurii de soluţionare a prezentei contestaţii, a fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, fiind desemnat în calitate de expert care să întocmească această lucrare inginerul expert F.G..
Prin raportul de expertiză nr. 694740/23 iunie 2014, expertul desemnat în cauză a arătat că, prin Decizia nr. 810/ 07.10.1983 a fostului C.P.J.B. se arată că se preia în proprietatea statului imobilul situat în Satul C., […], Comuna V., înscris în cartea funciară nr. […], sub nr. top. 4/1 şi sub nr. top.5, compus din două corpuri de casă, anexe gospodăreşti, curte şi grădină în suprafaţă de 5920 mp, proprietatea numitului L.H., şi se transmite în administrarea E.G.C.L.F..
Prin Încheierea de carte funciară nr. 391/2003, s-a dispus renotarea construcţiilor din cartea funciară nr. […], astfel ,,casă cu două camere, baie, acces pod, hol, bucătărie, apoi anexe gospodăreşti : magazie, depozit lemn, cocină, magazie, hol, pridvor, magazie, şură lemn”.
Prin lucrarea pe care a întocmit-o, expertul a mai arătat că, în urma măsurătorilor pe care le-a efectuat, a rezultat că suprafaţa reală a întregului imobil este de 5321 mp, mai mică cu 599 mp decât suprafaţa înscrisă în cartea funciară, astfel că se impune rectificarea evidenţelor de publicitate imobiliară, în sensul de a se menţiona că suprafaţa imobilului înscris sub nr. top. 5 – curţii construcţii este de 1840 mp, iar nu de 2310 mp, iar suprafaţa imobilului înscris sub nr. top 4/1 este de 3481 mp.
În ceea ce priveşte suprafaţa din acest imobil care poate fi considerată liberă şi prin urmare susceptibilă de a fi restituită în natură în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, expertul a arătat în raport de expertiză pe care l-a întocmit că, cu ocazia efectuării măsurătorilor pe teren, a constatat că, după ce a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, cumpărătorii C.G., în prezent decedat, şi C.E., au edificat o construcţie, ce a fost notată pe planul de situaţie cu C6, construcţie care are destinaţia de ,,garaj” şi care nu a fost înscrisă în evidenţele de carte funciară, astfel că a procedata la întocmirea unei variante în care la stabilirea terenului ce poate fi considerat liber nu a luat în considerare şi suprafaţa aferentă acestei construcţii ( varianta I), şi o variantă în care la stabilirea terenului liber a luat în considerare şi suprafaţa aferentă acestei construcţii, care este de 164 mp (varianta II).
La data de 21 august 2014, părţile contestatoare, prin reprezentantul lor convenţional, au remis dosarului cauzei un înscris intitulat ,,obiecţiuni la expertiză”, prin care au susţinut că varianta a II a din raportul de expertiză ce a fost administrat ca probă, respectiv varianta în care în categoria terenului afectat de construcţii a fost inclusă şi suprafaţa aferentă corpului de construcţie denumit,, garaj” şi notat cu C6 în planul de situaţie ce face parte din anexele raportului de expertiză, este greşită, ea contravenind dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care statuează în sensul că edificarea unor construcţii în mod ilegal nu poate afectat restituirea în natură a imobilului cu destinaţia de teren pe care acestea sunt amplasate, astfel că se impune ca instanţa să ia în considerare numai varianta I indicată în cuprinsul raportului de expertiză.
Prin Încheierea şedinţei publice din data de 5.09.2014, instanţa a stabilit, pentru considerentele indicate în cuprinsul acestei încheieri, că cererea intitulată,, Obiecţiuni la raportul de expertiză”, ce a fost formulată de către părţile contestatoare, nu se circumscrie dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură civilă, ci vizează o chestiune de fond, pe care tribunalul o va analiza ca atare.
Fiind supusă procedurii de recepţie şi avizare instituită de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1882/2011, lucrarea de expertiză mai sus indicată a primit din partea O.C.P.I. B. aviz negativ, conform celor indicate în procesual-verbal de recepţie nr. 2393/2014.
Ca urmare a celor cuprinse în procesul-verbal menţionat, expertul desemnat în cauză a procedata la refacerea documentaţiei cadastrale în acord cu cele indicate de către O.C.P.I.B. în acest act juridic, documentaţia astfel refăcută fiind avizată de către instituţia menţionată, potrivit celor cuprinse în procesul – verbal de recepţie nr. 2592/03.12.2014.
Tribunalul a apreciat că varianta din raportul de expertiză ce a fost administrat ca probă în cauză care se impune a fi validată este varianta I, respectiv cea în care suprafaţa construcţiei realizate ilegal de către beneficiarii contractului de vânzare-cumpărare perfectat în temeiul legii nr.112/1995 nu este luată în considerare, întrucât ea este în concordanţă cu prevederile art. 10 alin.3 din Legea nr. 10/2001, text de lege care statuează că ,,se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile”.
Astfel, aşa cum a rezultat din materialul probator ce a fost administrat în cauză, construcţia identificată cu denumirea de ,,garaj” a fost edificată de către cumpărătorii din contractul de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, C.G., în prezent decedat, şi C.E., fără forme legale, această construcţie nefiind menţionată în evidenţele de carte funciară ca făcând parte din compunerea imobilului pe care aceste persoane l-au dobândit în proprietate în temeiul actului normativ mai sus indicat, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile legale precitate, ea nu poate să afecteze întinderea măsurii reparatorii a restituirii în natură a terenului pe care este amplasată.
Pentru considerentele ce preced, tribunalul a constatat că dispoziţia atacată este nelegală sub aspectul analizat, anume acela la modalităţii de restituire a imobilului cu destinaţia de teren ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al autorului notificării, L.H., în prezent decedat, este nelegală, astfel că se impune a fi desfiinţată, pentru motivele ce se vor expune în continuare:
Aşa cum am subliniat anterior, dispoziţia ce constituie obiectul prezentei contestaţii a fost emisă de către partea intimată, prin reprezentantul său legală, pentru punerea în executare a dispoziţiilor pe care instanţele judecătoreşti le-au dat prin hotărârile pronunţate în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei promovată împotriva dispoziţiei nr. 77/14.11.20101 aşa cum aceasta a fost completată prin dispoziţia nr. 80/27.1.20001, astfel că ea trebuia să se circumscrie întocmai celor statuate de către instanţele de judecată.
Conform celor expuse anterior, s-a reţinut că, prin decizia civilă nr. 91/22 mai 2006, Curtea de Apel Braşov a dispus că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, autorului notificării trebuie să în fie restituite în natură imobilul cu destinaţia de grădină în suprafaţă de 3610 mp, identificat prin nr. top. 4/1, precum şi suprafaţa excedentară a imobilului identificat prin nr. top. 5/1, suprafaţă ce se impune a fi identificată pe baza unei expertize tehnice.
Or, în loc să se conformeze acestor statuări şi să procedeze la stabilirea imobilului cu destinaţia de teren ce poate fi considerat liber în înţelesul Legii nr. 10/2001 şi, prin urmare, susceptibil de a fi restituit în natură, intimatul, prin reprezentantul său legal, a procedata la identificarea imobilului pe baza propriilor sale aprecieri, care nu se circumscriu unei identificări conforme prevederilor actului normativ menţionat şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.
Aşa fiind, tribunalul a observat că, sub aspectul analizat, dispoziţia atacată nu respectă cerinţele Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a suprafeţei din imobilul ce constituie obiectul material al notificării ce poate fi considerată liberă şi în privinţa căreia urmează a opera măsura reparatorie a restituirii în natură, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 3 din Codul de procedură civilă coroborat cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa a procedat la desfiinţarea în parte acesteia.
Având în vedere că din materialul probator ce a fost administrat în cauză rezultă că situaţia de carte funciară a bunului imobil din litigiu nu corespunde cu situaţia reală a acestuia sub aspectul întinderii suprafeţei, şi cum acest aspect are influenţă asupra modului de soluţionare a capătului de cerere referitor la stabilirea măsurii reparatorii a restituirii în natură, tribunalul, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 7/1996, a admis cererea adiţională ce a fost formulată de către părţile contestatoare şi a procedat la rectificarea suprafeţei de carte funciară a acestui imobil, conform concluziilor raportului de expertiză ce a fost efectuat în cauză, potrivit dispozitivului prezentei sentinţe.
Ca urmare a validării variantei I a raportului de expertiză, instanţa a dispus ca, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1-3 coroborat cu cele ale art. 7 alin. 1 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, părţilor reclamante să li se restituite în natură suprafeţele indicate în cuprinsul acestei variante a lucrării de expertiză, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, potrivit dispozitivului sentinţei, urmând ca pentru suprafaţa ce este ocupată de construcţiile înstrăinate în temeiul Legii nr. 10/2001 acestor părţi să le fie făcută, de către partea intimată, o ofertă de restituire în echivalent.
Tribunalul a apreciat că pretenţiile pe care părţile contestatoare le-au formulat în sensul instituirii în sarcina părţii intimate a obligaţiei de plată a daunelor cominatorii şi a folosului de tras se impun a fi respinse, întrucât obligaţia instituită în sarcina acestei părţi face parte din categoria obligaţiilor al căror regim juridic este reglementat de art. 906 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel că refuzul nejustificat al părţii intimate de a se conforma dispoziţiilor instanţei nu poate fi sancţionat decât în condiţiile instituite de acest text de lege.
De asemenea, sub aspectul analizat, instanţa a reţinut că părţile contestatoare nu au cuantificat folosul de tras pe care l-au solicitat şi că obligaţia de restituire a fructelor civile ale bunului nu poate fi instituită decât în situaţia în care, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, partea intimată va refuza punerea sa în executare, obligaţia menţionată urmând a opera numai pentru perioada de timp cuprinsă între data menţionată – cea a rămânerii definitive a prezentei sentinţe – şi data punerii ei în executare şi numai în condiţiile indicate, respectiv refuzul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a obligaţiilor ce revin părţii intimate potrivit celor statuate de către instanţele de judecată.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de apelanţii C.E., C.L. şi P.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel sentinţa este criticată pentru faptul că încheierile de şedinţă din datele de 02.02.2015 şi 09.02.2015 aflata la filele 24 şi 25 din volumul patru al dosarului nu sunt semnate nici de judecător şi nici de grefier, iar acest lucru atrage nulitatea lor în temeiul dispoziţiilor art. 176, 179 alin. 3 şi 233 alin. 1 lit. m Cod procedură civilă.
În continuarea motivelor de apel sentinţa mai este criticată pentru faptul că neregularităţi legate de calitatea apelanţilor, aceştia considerându-se îndreptăţiţi a avea calitatea de intervenienţi forţaţi şi nu de pârâţi, nefiind chemaţi în judecată prin cererea de chemare în judecată formulată iniţial. Nerespectarea obligaţiei instanţei de judecată de a admite în principiu cererea de intervenţie este un motiv de nulitate a hotărârii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei se arată că instanţa de fond s-a pronunţat „ultra petita” pentru că prin cererea incidentală aceştia au fost introduşi în proces doar pentru capătul de cerere privind rectificarea de carte funciară. Contestatorii nu au formulat vreun capăt de cerere prin care să revendice garajul. În această situaţie, doar varianta a II-a din raportul de expertiză respectă principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, varianta I neputând fi admisă, pentru că nu există un capăt de cerere în contradictoriu cu apelanţii din prezenta cauză, prin care să se solicite garajul sau cel puţin terenul pe care se află garajul.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că apelul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar sentinţa primei instanţe va fi păstrată ca legală şi temeinică în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 233 alin. 1 lit. m din Codul de procedură civilă încheierile şedinţei de judecată trebuie să poarte semnătura membrilor completului de judecată şi a grefierului.
În încercarea de a califica această sancţiune, apelanţii apreciază că ne aflăm în prezenţa unei nulităţi necondiţionate, raportată la dispoziţiile art. 179 alin. 3 din Cod procedură civilă şi art. 176 din Codul de procedură civilă. S-a mai arătat că desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare, iar această sancţiune nu este condiţionată de existenţa unei vătămări.
Raţionamentul apelanţilor este unul eronat, pentru următoarele considerente:
Încheierile de amânare a pronunţării trebuie să poarte semnăturile completului de judecată şi ale grefierului de şedinţă.
Legiuitorul nu a prevăzut în mod expres sancţiunea ce poate fi aplicată sentinţei pronunţate şi nici a încheierilor de amânare a pronunţării în condiţiile în care lipseşte semnătura membrilor completului de judecată sau a grefierului de şedinţă.
Din examinarea dosarului de fond, filele 24 şi 25, rezultă că încheierile de amânare a pronunţării nu au fost semnate de judecătorul cauzei, acesta fiind în concediu medical deci în imposibilitate de a semna.
Pentru a aplica sancţiunea nulităţii actului juridic, este necesar a fi mai întâi calificată această nulitate. Potrivit dispoziţiilor art. 176 invocat de apelanţi nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări decât în situaţiile expres şi limitativ prevăzute la pct. 1-6 ale acestui text. Astfel, ne aflăm în prezenţa unei nulităţi necondiţionate dacă au fost încălcate dispoziţii legale referitoare la capacitatea procesual, reprezentarea procesuală, competenţa instanţei, compunerea sau constituirea instanţei de judecată, alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Situaţia invocată de apelanţi nu se regăseşte în ipotezele enumerate de legiuitor în textul de mai sus, motiv pentru care ne aflăm în prezenţa unei nulităţi condiţionate de existenţa unei vătămări, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 175 din Codul de procedură civilă. Potrivit acestui text, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.
În cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 179 alin. 3 din Codul de procedură civilă potrivit căruia desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare. Ori, în speţă este vorba de încheieri de amânare a pronunţării care din motive obiective nu au fost semnate, iar aceste acte, în nici un caz nu afectează existenţa hotărârii pronunţate.
În concluzie, apelanţii nu au făcut dovada existenţei unei vătămări care să nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, motiv pentru care critica din apel adusă în acest sens, nu este întemeiată şi în consecinţă va fi respinsă.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică din apel, referitoare la natura juridică a cererii incidentale formulată la termenul de judecată din 05.09.2014 de intimaţii contestatori, instanţa de fond a calificat-o în mod corect ca fiind cerere incidentală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 123 din Codul de procedură civilă (fila 160 din vol. II dosar fond).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. 2 din Codul de procedură civilă s-a stipulat că „în materie contencioasă, când raportul juridic o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.” Prin încheierea şedinţei publice din data de 05.09.2014 instanţa de fond a arătat că, în urma concluziilor raportului de expertiză, constatându-se că se impune rectificarea suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară, este necesar a fi introduse în cauză, persoanele indicate prin cererea formulată de reclamanţi, pentru că numai în aceste condiţii pot fi realizate operaţiunile juridice necesare soluţionării pretenţiilor deduse judecăţii.
În consecinţă, prin această cerere care a fost considerată cerere incidentală, s-a realizat practic extinderea procesului, atât sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, cât şi sub aspectul părţilor care stau în proces, ca urmare a raportului de conexitate cu cererea principală. Au fost aplicate dispoziţiile art. 123 din Codul de procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 78 şi 79 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu dispoziţiile art. 79 din Codul de procedură civilă stabilindu-se procedura de judecată a acestei cereri, legiuitorul nu a prevăzut condiţia admiterii ei principiu ci dimpotrivă, introducerea va fi dispusă prin încheiere, care i se va comunica în copie alături de alte acte de la dosar, iar cel introdus în cauză va prelua procesul în stadiul procesual în care se află.
Prin urmare, nu ne aflăm în prezenţa unei cereri de intervenţie cum pretinde apelanta, ci în prezenţa unei cereri incidentale, instituţie introdusă prin noul cod de procedură civilă, iar instanţa de fond în mod corect a calificat-o procedând în consecinţă la soluţionarea ei.
Faţă de toate aceste considerente instanţa de control judiciar, apreciază că nici această critică nu este întemeiată şi în consecinţă o va respinge.
Referitor la fondul cauzei şi la modalitatea de stabilire şi atribuire a loturilor, din analiza purtată mai înainte, precum şi din cuprinsul cererii incidentale aflată la dosarul de fond fila 148 vol. II. rezultă că apelantele au fost chemate în judecată numai pentru rectificarea suprafeţelor de carte funciară. În consecinţă limitele procesuale ale acestor părţi sunt clar stabilite şi nu pot critica decât modalitatea în care a fost rectificată suprafaţa de caret funciară.
În consecinţă apelantele, nu au calitate procesuală pentru a formula aceste critici, motiv pentru care criticile privind atribuirea garajului, nu vor putea fi analizate în cadrul prezentului apel.
Faţă de toate cele ce preced, având în vedere dispoziţiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă instanţa va respinge apelul şi va păstra sentinţa primei instanţe ca legală şi temeinică.
