Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 34750/299/2014, reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâta C.N.B. C.N.B. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să fie obligata pârâta sa încheie cu reclamantul un contract de vanzare cumparare pentru locuinta situate in jud Prahova.
În motivarea cererii, s-a arătat că este chiriaş al imobilului mai sus menţionat conform contractului de închiriere nr 302/24.04.2012. Acesta a arătat că din interpretarea contractului şi a actelor normative în vigoare această locuinţă are regim de locuinţă de serviciu. Acesta a susţinut că a solicitat pârâtei sa dispună vânzarea însă aceasta susţinut că regimul juridic este al locuinţei de intervenţie, însă cererea nu a fost legal respinsă
În drept, au fost invocate disp. Legii nr.85/2002, ale legii 114/1997, art. 194-204 C.proc.civ, decizia 5/2008 ÎCCJ şi ale contractului colectiv de muncă iar în probaţiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtei.
Acţiunea a fost legal timbrată
La termenul de judecată din data de 25.11.2014 pârâta a formulat întâmpinare, solicitând instanţei respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că locuinţa de serviciu nu poate fi în prezent vândută întrucât are caracter de locuinţă de intervenţie iar Consiliul de Administraţie al C.N.B. nu s-a pronunţat asupra propunerii comisiei de locuinţe de vânzare a celor 142 de locuinţe, printre care şi cea care face obiectul prezentei cauze.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 7 din legea 85/1992 iar în probaţiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei.
La data de 27.01.2015 reclamantul a formulat o cerere prin care a arătat instanţei că renunţă la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii şi a indicat adresa exactă a locuinţei ce face obiectul cauzei.
Analizând actele cauzei civile de faţă, instanţa reţine următoarele:
În fapt, la data de 24.04.2012 reclamantul numita D.C.M. în calitate de chiriaş şi pârâta în calitate de proprietar, au încheiat contractul de închiriere nr. 302/2012, având ca obiect dreptul de folosinţă pe o durată de 2 ani asupra locuinţei situată în judeţul Prahova. Chiria a fost stabilită la suma de 42 lei, ce urma a fi achitată lunar, calculată conform fişei de calcul anexată.
Prin actul adiţional nr, 1 din 24.04.2012 părţile de comun acord au stabilit modificarea contractului de închiriere în sensul trecerii calităţii de locatar de la D.C.M. la reclamantul D.G., restul dispoziţiilor rămânând neschimbate.
Prin cererea din data de 19.02.2014, reclamantul a solicitat paratei cumpararea locuintei însă acesta nu a primit răspuns cererii înregistrată sub nr. 5150/2014. Astfel cum reiese din susţinerile pârâtei şi din interogatroiul administrat acesteia la solicitarea reclamantului, Comisia de Locuinţe a propus vânzarea acestei locuinţe către chiriaşi, alături de alte 141 de astfel de locuinţe însă Consiliul de Administraţie al C.N.B. nu s-a pronunţat asupra propunerii comisiei de locuinţe de vânzare
Din înscrisurile depuse la dosar corelate cu răspunsul pârâtei la interogatoriu, întrebarea 12, rezultă că locuinţa ce face obiectul prezentei cauze a fost inclusa pe lista locuintelor de interventie propuse spre a le fi schimbata destinatia din interventie in serviciu însă Consiliul de Administraţie nu a aprobat această trecere şi nici vânzarea.
Cu toate acestea pârâta nu a anexat la dosar acte din care să rezulte că locuinţa de face obiectul contractului de închiriere a fost încadrată ca locuinţă de intervenţie.
În drept, în conformitate cu disp. art. 7 alin 1 din Legea 85/1992 se pot instrăina locuintele de serviciu atunci cand acestea sunt construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat pana la intrarea in vigoare a Legii 85/1992, solicitantul sa fie titular al contractului de inchiriere si aceasta locuinta sa nu facă parte din categoria locuintelor de interventie.
Conform art. 7 al. 7 din legea 85/1992 ”Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor”.
Referitor la regimul juridic al locuinţei situată în jud. Prahova instanţa reţine că deşi în cuprinsul contractului de închiriere aceasta este denumită locuinţă de serviciu, în fapt, conform caracteristicilor sale aceasta reprezintă o locuinţă de serviciu. Astfel, pe o parte pârâta nu a anexat la dosar acte din care să rezulte că locuinţa de face obiectul contractului de închiriere a fost încadrată ca locuinţă de intervenţie iar pe de altă parte instanţa apreciază că funcţia deţinută de către reclamant în cadrul societăţii pârâte nu necesită prezenţa permanentă în cadrul unităţii. De altfel, pârâta nu a indicat care sunt atribuţiile reclamantului în virtutea cărora este necesară prezenţa permanentă în cadrul unităţii. Totodată, nici din cuprinsul contractului nici nu rezultă obligativitatea prezenţei permanente a reclamantului în cadrul unităţilor CFR.
De asemenea, se reţine că potrivit art. 63 al. 4 din contractul colectiv de muncă anexat la dosar, în cazul locuinţelor de intervenţie, cheltuielile cu chiria şi cu utilităţile sunt suportate de angajator, în speţă pârâta. Or, dispoziţiile art. 4 corelat cu art. 15, prevăd că obligaţia achitării chiriei şi utilităţilor aferente imobilului ce face obiectul contractului de închiriere, aparţine angajatului, în calitate de chiriaş.
Faţă de aceste aspecte, instanţa reţine că în ciuda denumirii din cuprinsul contractului de ”locuinţă de intervenţie”, pârâta nu a probat acest caracter al locuinţei iar în fapt voinţa reală a părţilor la data încheierii contractului a fost închirierea unei locuinţe de serviciu, în schimbul unei chirii lunare din partea angajatului. Prin urmare, deşi formal, în cuprinsul contractul de închiriere nr. 302/2012 locuinţa închiriată este denumită ”de intervenţie” în fapt aceasta nu îndeplineşte condiţiile necesare unei astfel de locuinţe, fiind în fapt o locuinţă de serviciu şi prin urmare, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 7 al. 1 referitoare la vânzarea acestor imobile.
Instanţa retine ca reclamantul a făcut dovada calităţii de titular al contractului de închiriere mai sus menţionat modificat prin actul adiţional anexat la fila 3, pârâta nu a contestat că locuinţa a fost construita din fondurile unităţilor economice pana la intrarea in vigoare a Legii 85/1992, iar regimul juridic al imobilului este acela al unei locuinţe de serviciu.
Prin Decizia nr 3/2013 Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotărât că disp. art 1 alin 1 si art 7 alin 1 din Legea 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, instituie o obligatie legala pentru societatile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuintele construite din fondurile statului sau ale unitatilor economice ori bugetare de stat anterior intrarii in vigoare a Legii 85/1992
Prin urmare titularul contractului de inchiriere are posibilitatea de a formula cerere de cumparare iar obligatia de a vinde intervine doar daca sunt indeplinite conditiile prev. de art 7 alin 1 Legea 85/1992. Deşi această situatie intra sub incidenta art 1 din primul Protocol additional la Conventia pentru apararea drepturilor Omului si libertatilor fundamentale, ea este prevazuta de lege si urmăreşte un scop legitim, constand in oferirea posibilitatii chriaşului de a cumpara locuintele, in considerarea contributiei la ridicarea acestora precum si a stării materiale a acestor locuinte. Or, starea materială a locuinţei rezultă cu evidenţă din cuprinsul fotografiilor anexate la filele 56-59.
Dând eficienţă considerentelor mai sus expuse instanţa a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâta să încheie cu reclamantul un contract de vânzare – cumpărare cu plata preţului în rate având ca obiect imobilul – locuinţă de serviciu, deţinut în prezent cu titlu de închiriere de către reclamant, situat în jud. Prahova, în suprafaţă de 34,78 m.p., la preţul stabilit în conformitate cu Decretul – Lege nr. 61/1990 şi Legea nr. 85/1992, prin raportare la data formulării cererii către pârâtă, respectiv 19.02.2014.
