Obligaţie de a face. Desfiinţare lucrări efectuate Măsură disproporţionată în raport cu pericolul real al faptei si respectarea dreptului de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.


Analizand, în temeiul art 248 NCPC, cu prioritate exceptia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art 32 alin 1 din Legea 50/1991,  în cazul in care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sanctiunea va sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune, dupa caz:

a) incadrarea lucrarilor in prevederile autorizatiei;

b) desfiintarea constructiilor realizate nelegal.

În speţă, procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit de către reclamantul ISC-DRC Bucureşti-Ilfov, astfel încât, în temeiul art 32 alin 1 din Legea 50/1991 anterior menţionat, acestuia îi revine şi competenţa de a sesiza instanţa judecătorească în vederea desfiinţării construcţiei; în consecinţă, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, se reţine că, prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr. 100/27.04.2012, emis de catre reclamant, s-a retinut in sarcina pârâtei contraventia prevazuta de art.26 alin 1 lit.b din Legea 50/1991 republicata, reţinându-se în cuprinsul acestuia că pârâta, persoană juridică, în calitate de investitor şi executant al imobilului cu destinaţie comercială, situat în B., sector 1, str. P.M., nr. 7, la data controlului avea în execuţie lucrări de construcţii care nu respectau autorizaţia de construire şi proiectul tehnic autorizat (AC nr. 284/27/M/12413 din 05.08.2010, emisă de P.S. 1 al M.B.

În cuprinsul aceluiaşi proces-verbal s-a menţionat că lucrările de construcţii la acest imobil executate cu nerespectarea autorizaţiei de construire şi a proiectului tehnic autorizat  constau în  realizare subsol, extindere planşee din beton armat peste parter şi peste etaj 1 între axele 1-4/A-A1 precum şi în consolă de aproximativ 1.00 m în axele 1 şi 2, modificarea cotei de nivel a planşeului peste parter, de la + 3.00 m prevăzut în planşa A02 la + 4,50 m aproximativ;  modificarea dimensiunilor secţiunii elementelor structurale din beton armat ale parterului şi etajului 1 şi modificarea poziţiei în plan a acestora s-a făcut contrar prevederilor art. 3 alin. 1 lit. a din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodata, în baza art. 28 al.1 din aceeasi lege s-a stabilit ca masura complementara administrativa desfiinţarea lucrărilor executate cu nerespectarea autorizaţiei de construire sau încadrarea lucrărilor executate la imobilul menţionat în prevederile autorizaţiei de construire până la data de 27.07.2012.

În aceste conditii, dupa expirarea termenului acordat pârâtei prin procesul verbal mentionat, si avand in vedere nota de constatare adresa PS 1 Bucureşti ( f 11), potrivit careia pârâta nu a dus la indeplinire masura de intrare in legalitate prin obtinerea autorizatiei legale de construire, reclamantul a formulat prezenta cerere, prin care a solicitat obligarea acesteia sa desfiinteze lucrarile executate fara autorizatie de construire.

Instanta retine ca aceasta obligatie de a face izvoraste dintr-o fapta contraventionala si este prevazuta in dispozitiile art.28 al.3 din Legea 50/1991, republicata: “Masura desfiintarii constructiilor se aplica si in situatia in care, la expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit prin procesul verbal de constatare a contraventiei, contravenientul nu a obtinut autorizatia necesara.”

Sub aspectul situatiei de fapt, instanta retine  ca reclamantul a dovedit fapta pârâtei, constand in realizarea unor lucrari fara obtinerea autorizatiei de constructie.

In schimb, instanta apreciaza ca aceasta sanctiune complementara (desfiintarea lucrarilor) nu este justificata, fiind suficient faptul ca parata a fost obligatăla plata unei amenzi.

Instanta are in vedere ca, in interpretarea art 1 din Protocolul nr 1 la Conventia Europeana  a Drepturilor Omului, aceasta masura de desfiintare a lucrarilor afecteaza dreptul de dispozitie al paratei asupra bunului, motiv pentru care trebuie sa indeplineasca conditiile dezvoltate de Curte in jurisprudenta sa, respectiv sa fie prevazuta de lege, sa fie instituita intr-un scop legitim si sa fie proportionala cu scopul urmarit.

Daca primele conditii sunt respectate (masura fiind reglementata de Legea nr 50/1991, in vederea asigurarii unui control de legalitate si securitate in domeniul efectuarii de lucrari de construire), instanta apreciaza ca, tinand cont de circumstantele spetei, elementul proportionalitatii nu este asigurat.

Astfel, lucrarile efectuate ( realizare subsol, realizare planşeu din beton armat peste parter şi peste etajul 1) sunt intrinsec legate de constructie in sine, astfel incat desfiintarea lor  ar conduce la  afectarea grava a acesteia.

Or, atat timp cat reclamantul nu a invederat in cuprinsul procesului verbal ca lucrarile realizate ar pune in pericol rezistenta imobilului, prezentand in acelasi timp riscuri pentru alte imobile, instanta considera ca desfiintarea lucrarilor efectuate, ca o masura automata pentru neobtinerea autorizatiei in termenul stabilit, este disproportionata in raport cu pericolul real al faptei si ar incalca dreptul de proprietate al paratei intr-o maniera contrara art 1 din Protocolul nr 1 la Conventia Europeana  a Drepturilor Omului.

 In aceste conditii, apreciind ca desfiintarea lucrarilor efectuate de pârâtă nu este o masura  justificata si proportionala cu scopul urmarit, instanta va respinge prezenta  cerere, ca neintemeiata.