Plata nedatorată presupune întrunirea mai multor condiţii, anume prestaţia să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, iar plata să fi fost făcută din eroare, însă, referitor la această cerinţă, trebuie subliniat că existenţa acestei condiţii este numai relativ necesară pentru admisibilitatea acţiunii în restituire.
Plata presupune şi o componentă voliţională şi anume intenţia de a stinge o datorie. Dacă această componentă nu există, nu putem vorbi de o plată, ci eventual de o liberalitate care nu este supusă restituirii, însă această deducţie s-ar putea aplica în raporturile civile şi comerciale, în nici un caz în cazul contractelor administrative, care implică cheltuirea banului public, şi pentru care Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale prevede imperativ ca efectuarea plăţilor se face în limita creditelor bugetare aprobate, numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 2811/CA/10.12.2014 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului Municipiul B., prin Primar şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, atât în ceea ce priveşte formularea acţiunii principale cât şi a cererii de intervenţie principală, invocate de pârâta S.C. A S.R.L..
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta C., în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L., şi, în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 361.588,64 lei, indexată cu rata inflaţiei, precum şi la plata sumei reprezentând dobânda legală calculată la data achitării sumei şi în continuare, până la plata efectivă a sumei datorate.
Restul pretenţiilor au fost respinse.
Prin sentinţa nr. 1135/C/07.10.2015 a fost completat dispozitivul sentinţei nr. 2811/CA/10.12.2014 în sensul că se respinge cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul Municipiul B., prin primar, în contradictoriu cu reclamantul C. şi pârâta S.C. A. S.R.L..
Împotriva sentinţei nr. 2811/CA/10.12.2014 au declarat recurs atât pârâta S.C. A. S.R.L. cât şi intervenientul Municipiul B., prin primar.
Pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de C., arătând că este criticabilă argumentaţia instanţei în sensul că reclamanta a făcut din eroare o plată nedatorată, întrucât autoritatea contractantă a plătit pentru lucrările efectuate, şi nu se poate considera că nu a avut cunoştinţă de subcontractarea lucrărilor, întrucât orice proiect poartă însemnele proiectantului.
Sancţiunea pentru subcontractarea lucrărilor atunci când aceasta nu era permisă este numai rezilierea contractului, potrivit art. 45 şi 204 din O.U.G. nr. 34/2006..
Instanţa a acceptat prezentarea unei documentaţii de atribuire şi a unui caiet de sarcini complet diferite de cele puse la dispoziţia ofertanţilor în cadrul procedurii de atribuire şi pe baza cărora s-a încheiat contractul.
În ceea ce priveşte prevederile art. 96 alin. 1 din H.G. nr. 925/2006, arată că precizarea…contractele prezentate trebuie să fie în concordanţă cu oferta … urmează a fi analizată în context, în sensul de a se încadra, a fi de acord, în timp ce identic înseamnă a coincide cu totul, neexistând nici o prevedere privind identitatea de preţ.
În consecinţă, condiţia suspensivă de care era condiţionată plata în cuantumul prevăzut în contract s-a îndeplinit, iar plata era exigibilă la momentul efectuării ei, ceea ce face să nu fie îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, arată că serviciile de proiectare au fost menţionate în facturi şi achitate în cursul anilor 2009 şi 2010, fiind evident că autoritatea contractantă a cunoscut, pe parcursul efectuării lucrării, că partea de concepţie era asigurată de S.C. D. S.R.L., această împrejurare rezultând din faptul că la data de 09.02.2009, între S.C. A. S.R.L. şi C. a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire nr. 1/1832/09.02.2009 prin care a predat către reclamantă PAC întocmit de S.C. D. S.R.L. autorizaţia de construire, documentaţie arhitectură şi documentaţie instalaţii. Mai mult, reprezentantul S.C. D. S.R.L. a participat la şedinţele de comandament în calitate de executant al documentelor de proiectare şi a semnat procesele-verbale de şedinţă, fără să întâmpine cea mai mică obiecţie din partea autorităţii contractante, aşadar, a cunoscut anterior plăţii.
În ceea ce priveşte faptul că nici una dintre părţi nu a avut cunoştinţă despre existenţa unei interdicţii legale, eroarea de drept nu poate opera pentru nici una dintre ele, aşa încât reclamantul nu se poate apăra cu privire la momentul curgerii termenului de prescripţie, susţinând că acesta a fost amânat la o dată asupra căreia a fost întâmplător atenţionat.
Pentru acest motiv, consideră recurenta-pârâtă, data de la care curge termenul de prescripţie este data la care a fost efectuată plata, în acest sens fiind şi practica instanţei supreme.
La recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., intimata-reclamantă C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.
A arătat că nu ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, ci pe cel al răspunderii civile delictuale, fiind îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, întrucât a existat o plată în baza unei facturi, pentru o prestaţie ce valora doar a cincea parte din valoarea facturată; datoria nu exista din punct de vedere juridic, iar plata a fost făcută de debitor din eroare.
Dolul se asimilează erorii, accipiens ul a fost de rea-credinţă, întrucât a primit plata, deşi ştia că nu i se datorează nimic, el trebuind să restituie conform art. 994 Cod civil bunul şi fructele acestuia.
Se mai afirmă că pârâta nu a prezentat nici un document justificativ pentru diferenţa de preţ.
Cât priveşte excepţia prescripţiei, arată că termenul de prescripţie începe să curgă numai de la data la care păgubitul a cunoscut paguba, ceea ce s-a petrecut în luna februarie 2013, odată cu predarea raportului Curţii de Conturi. Despre contractul încheiat de pârât cu S.C. D. S.R.L., chiar Curtea de Conturi a apelat la Garda Financiară pentru a intra în posesia contractului, iar practica ÎCCJ invocată se referă la situaţia răspunderii civile contractuale.
La recursul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare şi recurentul intervenient Municipiul B., prin care a solicitat respingerea căii de atac, arătând că dreptul la acţiune se naşte la data la care Camera de Conturi B. a constatat nelegalitatea plăţilor şi a pus în vedere ordonatorului de credite să recupereze sumele încasate în mod nelegal. Caracterul executoriu al deciziei Curţii de Conturi B. este prevăzută de pct. 210 din Regulamentul din 04.11.2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.
Recurenta a indus în eroare autoritatea contractantă, omiţând contrar principiului transparenţei să-i comunice faptul că nu a executat ea însăşi lucrările decontate şi astfel nu este îndreptăţită la încasarea preţului contractului, ci a valorii reale a lucrărilor, delictul fiind extracontractual, întrucât constă în ascunderea unei împrejurări legate de contract.
Pe fondul cauzei, arată că în urma selecţiei de oferte, s-a încheiat contractul de lucrări nr. 1574/16.11.2007 între C. şi S.C. A. S.R.L., preţul contractului fiind stabilit pentru lucrările de proiectare la suma de 458.150 lei cu TVA. La pct. 21 din caietul de sarcini se prevede că executantul are obligaţia de a încheia contracte cu subcontractorii în aceleaşi condiţii în care el a încheiat contractul cu achizitorul, iar lista subcontractanţilor şi contractele încheiate se constituie ca anexă la contract.
În acelaşi sens sunt prevederile Documentaţiei de atribuire, pct.7.1 prevede că valoarea contractelor încheiate cu subcontractorii trebuie să fie aceeaşi cu cea înscrisă în propunerea financiară.
Fiind un contract administrativ, părţile nu pot fi substituite în executarea obligaţiilor, contractul fiind încheiat intuituu personae. Neîndeplinirea obligaţiei legale de a declara în oferta tehnică că o parte din lucrări nu vor fi executate de societate constituie faptă ilicită, de natură să atragă răspunderea sa delictuală, neputând fi reţinută culpa autorităţii contractante de a nu prevedea în contract menţiuni legate de subcontractanţi.
Împotriva sentinţei civile nr. 2811/CA/10.12.2014 a declarat recurs şi intervenientul Municipiul B. pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului şi casare sentinţei în sensul admiterii cererii de intervenţie, cu cheltuieli de judecată.
Arată recurenta-intervenientă că motivul respingerii ca neîntemeiată a cererii sale a reprezentat-o faptul că, în opinia instanţei, nu rezultă cu exactitate provenienţa fondurilor din care au fost achitate lucrările, or, aceasta arată o necercetare a fondului pretenţiei, nefiind arătate într-o manieră clară şi explicită soluţia dată cererii de intervenţie.
Cererea de intervenţie a fost formulată de Municipiul B. ca ordonator principal de credite, întrucât finanţarea lucrării a fost asigurată prin repartizarea unor sume din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, iar la data efectuării plăţilor, era în vigoare legea învăţământului nr. 84/1995 care la art. 167 alin. 6 prevedea finanţarea lucrărilor pentru consolidări, investiţii şi reparaţii capitale în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ–teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.
Ordonatorul principal de credite, Municipiul B., este obligat să ia măsurile impuse de Curtea de Conturi şi să recupereze integral prejudiciul creat prin efectuarea de plăţi nedatorate, în vederea restituirii alocaţiilor bugetare bugetului din care au fost acordate, aşa încât în mod nelegal cererea sa de intervenţie a fost respinsă.
Faţă de prevederile caietului de sarcini, pârâta şi-a încălcat obligaţia de a declara subcontractorii, deşi din dosarul de achiziţie rezultă că societatea nu avea angajaţi proiectanţi la data depunerii ofertei.
Deşi toate documentele privind proiectarea sunt întocmite de o altă entitate juridică decât S.C. A. S.R.L., eroarea nu a fost sesizată de achizitor cu ocazia recepţiei lucrărilor de proiectare şi a plăţilor realizate cu această destinaţie. Pentru ca suma achitată, ce a fost avansată din bugetul local, să revină ordonatorului principal de credite, se impune admiterea cererii de intervenţie.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant C. a arătat că practica judiciară este în sensul că nu are importanţă cine formulează acţiunea care are ca obiect bani publici, întrucât banii sunt aduşi înapoi la bugetul de stat, precum şi faptul că Municipiul B. a avut în faţa instanţei de fond o poziţie oscilantă.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-intervenient Municipiul B. arată că, deşi nu este parte în contractele analizate în prezenta cauză, acesta este ordonatorul de credite a surselor bugetare folosite de autoritatea contractantă, iar din această poziţie, de terţ faţă de contract, Municipiul B. nu putea formula o acţiune în răspundere contractuală, însă, faţă de caracterul juridic al contractelor, a surselor de finanţare şi a concluziilor auditorilor externi, a avut acces la o singură acţiune, acţiunea în răspundere specială, de drept administrativ, care împrumută puternice caractere ale răspunderii civile delictuale.
Cererea de intervenţie reprezintă demersul judecătoresc de punere în aplicare a unor acte de control efectuate de auditorii externi ai Curţii de Conturi, relativ la modul de utilizare şi gestionare a banilor publici, ordonatorii de credite fiind obligaţi să promoveze acţiune pentru recuperarea integrală a prejudiciului, în vederea restituirii alocaţiilor bugetare bugetului din care acestea au fost acordate.
Cu privire la sursa fondurilor, arată că finanţarea este asigurată prin repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, iar Municipiul este ordonator principal de credite.
Analizând sentinţa atacă prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale în materie, curtea reţine următoarele:
Prin contractul de lucrări nr. 1574/16.11.2007 încheiat de părţi, reclamanta s-a obligat să plătească pârâtului, în calitate de executant suma de 458.150 lei pentru proiectare. În executarea obligaţiei asumată prin contract, reclamantul C. a achitat la data de 10.02.2009, 31.12.2009 şi 01.03.2010, suma de 458.150 lei, reprezentând c/val facturilor nr. 15608/09.02.2009, nr. 116/17.12.2009 şi nr. 151/19.02.2010 emise de pârâtă (filele 149 – 154).
Ulterior încheierii acestui contract, la data de 19.06.2008, fără a încunoştinţa reclamanta, pârâta a subcontractat lucrările de proiectare către S.C. D. S.R.L., în calitate de prestator, fiind încheiat în acest sens contractul de prestare servicii nr. 89/19.06.2008.
Potrivit pct. 2.2.-2.1.4. din contract (fila 126), pârâta s-a obligat să plătească prestatorului pentru îndeplinirea contractului de servicii Ofertă proiectare fazele Pac + PT pentru „RK C..” suma de 96.561,36 lei cu TVA (arhitectura, instalaţii electrice şi instalaţii termice şi sanitare în valoare de 81.144 lei fără TVA).
În urma acţiunii de control efectuată în perioada 20.11.2012 – 14.12.2012 asupra modului de utilizare a fondurilor pentru reparaţii, modernizări şi construcţii noi la şcoli şi grădiniţe la Centrul de Execuţie Bugetară nr. 5 Liceul „E.” B. care avea în componenţă până la data de 31.12.2011 şi unitatea şcolară C., a fost încheiat Raportul de control nr. 954/19.12.2012 prin care s-a constatat că la derularea fazei de proiectare, în cadrul contractului de lucrări 1547/16.11.2007 încheiat de reclamant şi pârâtă, aceasta din urmă nu a declarat subcontractorii şi nici nu a depus contractul încheiat cu S.C. D. S.R.L. la achizitor (fila 46 dosar Tribunal). S-a mai reţinut că, deşi contractele încheiate de pârâtă cu subcontractanţii trebuiau să fie la aceeaşi valoare cu cea înscrisă în propunerea financiară depusă de pârâtă în procedura atribuirii contractului de lucrări, pârâta a contractat şi încasat de la reclamant suma de 458.150 lei cu TVA, pentru proiectare, totodată, subcontractând lucrările de proiectare către S.C. D. S.R.L., pentru suma de 96.561,36 lei, cu TVA, încasând în plus suma de 361.588, 64 lei, faţă de cea pentru care a subcontractat.
În baza Raportului de control mai sus menţionat, a fost emisă decizia nr. 5/23.01.2013 de către Camera de Conturi B., prin care au fost reţinute deficienţele anterior menţionate, fiind dispuse totodată măsuri în sarcina reclamantei, privind stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora.
Această decizie a fost menţinută prin încheierea nr. 59/31.05.2013 emisă de Curtea de Conturi în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 5/23.01.2013 şi prin sentinţa civilă nr. 557/05.02.2014 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă.
Prima instanţă a reţinut că din Documentaţia de atribuire Reparaţie Capitală C. (fila 63, 100, 110 dosar tribunal), secţiunea V – Contract de execuţie de lucrări (pct. 21.1 şi pct. 21.2.), executantul are obligaţia de a încheia contracte cu subcontractanţii desemnaţi în aceleaşi condiţii în care el a semnat contractul cu achizitorul, având obligaţia de a prezenta la încheierea contractului toate contractele încheiate cu subcontractanţii desemnaţi, aspect care rezultă şi din dispoziţiile art. 96 din H.G. nr. 925/2006.
Art. 7.1 din Contractul de lucrări nr. 1574/16.11.2007 prevede că documentaţia de atribuire face parte din documentele contractului.
Având în vedere dispoziţiile art. 96 din H.G. nr. 925/2006, condiţiile stipulate prin documentele de atribuire care fac parte integrantă din contract, a reţinut instanţa pârâta a facturat reclamantului c/val. cheltuielilor aferente lucrărilor de proiectare cu 361.558,64 lei mai mult decât preţul cu care pârâtul a subcontractat lucrările, întrucât nu a sesizat situaţia subcontractării lucrării cu ocazia efectuării recepţiilor lucrării de proiectare şi a plăţilor realizate cu această destinaţie, aceste aspecte rezultând numai cu ocazia verificărilor de specialitate efectuate de Garda Financiară, efectuate în vederea clarificării constatărilor de către inspectorii Curţii de Conturi.
A reţinut instanţa de fond că sunt întrunite elementele plăţii nedatorate prevăzute de art. 1092 din Vechiul Cod civil, în vigoare la efectuarea plăţii: orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii.
Chiar dacă reclamanta a făcut din eroare o plată nedatorată, pârâta care a primit-o nu putea fi de bună-credinţă câtă vreme a avut reprezentarea că plata nu i se cuvine în întregime, cunoscând că valoarea reală a lucrărilor de proiectare este mult mai mică, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 994 Cod civil: când cel care a primit plata a fost de rea-credinţă, este dator a restitui atât capitalul cât şi interesele, sau fructele din ziua plăţii.
Prin urmare, reaua-credinţă a pârâtei reclamă obligarea sa la restituirea echivalentului îmbogăţirii realizate, adică a sumei intrate în contul său pe nedrept, dar şi a fructelor acestui capital, constând în dobânzi.
Cât despre cererea de intervenţie, a arătat instanţa că aceasta se impune a fi respinsă, întrucât plata facturilor a fost realizată de C., iar provenienţa fondurilor nu rezultă cu exactitate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., motivele invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Susţine recurenta că nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, întrucât plata nu a fost făcută din eroare, autoritatea contractantă cunoscând despre faptul că lucrările de proiectare sunt realizate cu subcontractori.
Cu privire la acest aspect, trebuie reţinut că reclamantul C. şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 992 şi 1092 din Vechiul Cod civil, ale cărui dispoziţii sunt incidente în cauză, faţă de data efectuării plăţilor (2009 şi 2010).
Potrivit temeiului de drept invocat, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii. Cel ce, din eroare sau cu ştiinţă primeşte ceea ce nu este debit, este obligat a restitui aceluia de la care l-a primit.
În consecinţă, plata nedatorată presupune întrunirea mai multor condiţii, anume prestaţia să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, iar plata să fi fost făcută din eroare, însă, referitor la această cerinţă, trebuie subliniat că existenţa acestei condiţii este numai relativ necesară pentru admisibilitatea acţiunii în restituire.
Plata presupune şi o componentă voliţională şi anume intenţia de a stinge o datorie. Dacă această componentă nu există, nu putem vorbi de o plată, ci eventual de o liberalitate care nu este supusă restituirii, însă această deducţie s-ar putea aplica în raporturile civile şi comerciale, în nici un caz în cazul contractelor administrative, care implică cheltuirea banului public, şi pentru care Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale prevede imperativ ca efectuarea plăţilor se face în limita creditelor bugetare aprobate, numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.
Chiar şi dacă am admite faptul că realizarea lucrărilor de proiectare de către o persoană juridică terţă, ar fi putut fi dedusă de reclamantă din anumite împrejurări, cum ar fi faptul că întreaga documentaţie purta însemnele proiectantului, este de necontestat că, în lipsa contractului de prestări servicii de proiectare, ce nu a fost anexat contractului de lucrări nr. 1574/16.11.2007, cu încălcarea dispoziţiilor art. 96 din H.G. nr. 925/2006, reclamanta nu avea cum să cunoască care a fost preţul lucrărilor de proiectare, aşa încât plata făcută peste acest nivel întruneşte condiţia de a fi făcută din eroare.
Se mai contestă de către reclamantă şi realitatea obligaţiei de a declara subcontractorii, susţinându-se că documentaţia depusă la dosar nu este cea avută în vedere la atribuirea contractului, însă această afirmaţie este pur formală. Documentaţia de atribuire a fost depusă în dosarul de fond la data de 28.10.2014 (filele 63-113 vol. I), iar pârâta, deşi a susţinut (fila 142 vol. I dosar Tribunal că varianta reală diferă complet şi nu are clauze referitoare la subcontractare, nu a înţeles să denunţe înscrisul ca fals, conform art. 304 Cod procedură civilă deşi la termenul ce a urmat momentului depunerii înscrisurilor, 28.10.2014, a avut în instanţă reprezentant calificat.
S-a mai susţinut şi faptul că reclamanta trebuia să solicite rezilierea contractului, dacă a constatat încălcarea prevederilor contractuale, ceea ce este eronat, întrucât, pe de o parte, rezilierea era lăsată la latitudinea reclamantei, ca parte ce şi-a executat obligaţiile contractuale, iar pe de altă parte, rezilierea nu ar rezolva problema de drept dedusă judecăţii, întrucât aceasta este plasată pe tărâm extracontractual.
Un ultim aspect criticat este cel legat de modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, însă nici acesta nu este întemeiat.
Prima instanţă a reţinut că momentul curgerii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune nu este reprezentat de data plăţii facturilor de către reclamant, cum în mod eronat susţine pârâta, ci de data comunicării deciziei nr. 5/23.01.2013 de către Camera de Conturi B., reclamantului C..
În consens cu instanţa de fond, curtea reţine incidenţa art. 8 alin. 1 din Decretul mr. 167/1958, act normativ în vigoare la data efectuării de către reclamantă a plăţii nedatorate, potrivit cu care prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Or, acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată este nedatorată, iar acest moment este cel în care reclamantei i s-a comunicat decizia Camerei de Conturi B. nr. 5/23.01.2013. Faţă de această dată, acţiunea introdusă la data de 19.07.2013 respectă termenul de prescripţie.
Cât despre invocarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, (decizia nr. 1151/20.03.2008), aceasta este o decizie de speţă, nu este obligatorie pentru instanţă, neavând forţa unei decizii pronunţate în recurs în interesul legii, în plus fiind necesar a sublinia că în problema de drept a începutului termenului de prescripţie în aceste cazuri, s-au pronunţat şi soluţii contrare (decizia nr. 917/22.02.2013 a ÎCCJ, secţia I civilă).
Pentru aceste considerente, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. va fi respins.
În ceea ce priveşte recursul declarat de intervenientul Municipiul B. prin primar, motivele invocate se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.
Chiar şi în situaţia în care provenienţa fondurilor din care s-a făcut plata nedatorată ar fi fost clarificată, obligarea pârâtei la restituirea plăţii nedatorate către reclamantul C. şi nu către intervenientul Municipiul B. prin primar se impune atât din perspectiva contractului încheiat de pârâtă cu unitatea de învăţământ, cât şi din cea a obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantei prin decizia nr. 5/23.01.2013 a Camerei de Conturi B., privind stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora, a cărei obligativitate rezultă din pct. 210 al Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, aprobat prin H.G. nr. 130/2010.
Dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 prevăd că angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plăţii.
Aşadar, indiferent de calitatea lor – ordonator principal, secundar sau terţiar – toţi ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale, dispoziţiile legale menţionate nefăcând distincţie în acest sens.
Cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de control judiciar, recurenta-intervenientă a susţinut că există o solidaritate activă între unitatea de învăţământ şi Municipiu şi că ar trebui admisă atât acţiunea, cât şi cererea de intervenţie, însă această poziţie este contrazisă de modul în care aceasta a înţeles să formuleze cererea de intervenţie, prin care a invocat dreptul său propriu la restituirea sumei în litigiu.
Cu toate acestea, problema provenienţei fondurilor este pur formală, întrucât C. este la rândul lui obligat să înainteze suma pe care o va recupera bugetului republican, respectiv bugetului local, în funcţie de alocaţiile bugetare din care s-au făcut plăţile, aşa încât în final Municipiul va primi suma avansată, chiar şi în situaţia respingerii cererii de intervenţie.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 Cod procedură civilă, cele două recursuri vor fi respinse.
