Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.10.2015 sub nr. 102510/299/2015, reclamanţii SC B.S. IFN SA şi P.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL obligarea acesteia la plata către reclamanta SC B.S. IFN SA a sumei de 127256,74 lei şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi începând cu data de 31.08.2015 şi până la data achitării efective şi obligarea pârâtei la plata către reclamantul P.C. a sumei de 4662,4 lei şi a dobânzii legale aferente acestei sume cu titlu de despăgubiri materiale şi 5000 euro cu titlu de daune morale şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat instanţei că în urma analizei ofertei privind vânzarea autorulotei Carthago C Tourer Sport I 148 Fiat 2,3 148 CP, an fabricaţie 2015 prezentată de pârâta S.C. N. S.R.L., reclamantul P.C. a lansat comanda de cumpărare a bunului, în acest sens, la data de 20.07.2015, între P.C., în calitate de utilizator şi S.C. B.S. IFN S.A., în calitate de finanţator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. SG110415 având ca obiect autovehiculul nou reprezentat de autorulota Carthago C Tourer Sport I 148 Fiat 2,3 148 CP, an fabricaţie 2015. În vederea achiziţionării obiectului finanţat s-a încheiat contractul tripartit nr. SG110415 bis din 20.07.2015, între P.C., în calitate de utilizator, S.C. N. S.R.L., în calitate de furnizor şi S.C. B.S. IFN S.A., în calitate de finanţator.
Au precizat reclamanţii că, deşi în conformitate cu prevederile contractuale (art. 1.1.12, art. 4.1., art. 4.3, art. 4.5 din Condiţii generate din contractul tripartit) procesul – verbal de livrare atestă predarea – preluarea bunului material al leasingului, confirmă starea acestuia de la momentul predării şi se semnează la momentul livrării bunului, încheierea celor două contracte cu banca a fost condiţionată de semnarea anticipată de către utilizator a procesului – verbal de livrare a bunului – Anexa C la contractul tripartit.
Au învederat reclamanţii că, conform art. 4.2. din Condiţii specifice şi art. 5 din Condiţii generale din contractul tripartit, art. 4.11 din Condiţii specifice şi art. 4.1. din Condiţii generale din contractul de leasing, utilizatorul are obligaţia de a achita avansul de 23.211,29 euro exclusiv TVA, pe baza facturii emise de finanţator, urmând ca prima tranşă din preţul de achiziţie să fie achitată de finanţator furnizorului – art. 5.2. din Condiţii generale din contractul tripartit. Astfel, plata avansului de către reclamantul P.C. a fost efectuată în baza facturii nr. 15063372 din 20.07.2015 emisă de S.C. B.S. IFN S.A. conform înscrisurilor depuse, iar achitarea primei tranşe a preţului a avut loc la în perioada – 24.07.2015 aşa cum rezultă din ordinul de plată din 24.07.2015.
Potrivit contractului tripartit de vânzare – cumpărare, furnizorul s-a obligat să livreze bunul în termen de 10 zile de la data plăţii avansului, dar nu mai târziu de 05.08.2015, precizând reclamanţii că acest termen nu a fost respectat şi nu a fost încheiată nicio convenţie scrisă de prelungire potrivit art. 4.7. din Condiţii generale din contractul tripartit.
Au mai arătat reclamanţii că, la data de 07.08.2015, reclamantul împreună cu soţia sa, P.A., s-au prezentat la sediul furnizorului (fără a fi invitaţi în acest sens) pentru a viziona autorulota, ocazie cu care au constatat că aceasta nu corespunde cu cea din oferta de vânzare (spre ex: nu era dotată cu jante din aliaj cu logo-ul Cartago, nu era montat parasolarul exterior) şi i-au fost aduse o serie de modificări în service-ul furnizorului din România.
Astfel, au fost adăugate o serie de opţionale în România (de exemplu: montarea aerului condiţionat prin tăierea plafonului rulotei si lipirea cu mastic, parasolar exterior, etc.). deşi în oferta iniţială de vânzare rezulta că acestea existau deja montate pe autorulotă iar aceste aspecte nu au fost aduse la cunoştinţa utilizatorului sau finanţatorului si nu s-a dat acceptul, necunoscându-se dacă modificările aduse respectă toate normele de calitate impuse de producător şi de legislaţia în vigoare. În orice caz, utilizatorul nu ar fi fost de acord si nu acceptă să cumpere o autorulotă modificată/ajustată în România, ci a dorit ca toate opţionalele din ofertă să fi fost montate/prevăzute din fabrică.
Reclamanţii au precizat că în aceste condiţii, executarea obligaţiei în natură, respectiv vânzarea – cumpărarea autorulotei având specificaţiile tehnice din ofertă nu mai poate avea loc, bunul neîndeplinind caracteristicile solicitate. Pentru aceste motive, fiind îndeplinite condiţiile art. 1552 alin. 1 rap. la art. 1523 alin. 2 lit. b) din Codul civil, au fost transmise de către utilizator prin intermediul executorului judecătoresc declaraţii de reziliere unilaterală a contractelor.
Văzând dispoziţiile art. 8.6 din contractul tripartit, finanţatorul a transmis o declaraţie unilaterală de rezoluţiune a contractului tripartit către furnizor pentru nerespectarea termenului de livrare a bunului. S-a solicitat, totodată, restituirea primei tranşe a preţului achitat.
Prin notificarea nr. 38 din 18.09.2015, pârâta i-a solicitat reclamantului P.C. să se prezinte în data de 29.09.2015 în vederea ridicării autorulotei.
Reclamantul a transmis prin adresa nr. 3576 din 25.09.2015 punctul său de vedere privind lipsa de temei legal sau contractual a cererii, solicitând totodată achitarea sumei lei conform art. 8.7 din contract. Concluzionând reclamanţii că, la data de 25.08.2015, contractul a încetat să mai producă efecte juridice.
Au mai arătat reclamanţii că, în conformitate cu disp. art. 1188 Cod civil, oferta de a contracta trebuie să cuprindă elementele necesare realizării acordului de voinţă şi exprimă intenţia ofertantului de a se obliga iar potrivit art. 1691 Cod civil cumpărătorul are dreptul de a contesta calitatea sau starea bunului pus la dispoziţie de vânzător.
La art. 1714 Cod civil este reglementată obligaţia de garanţie pentru lipsa calităţilor convenite de către părţi, în baza căreia, cumpărătorul poate obţine potrivit art. 1710 alin. 1 lit. d) rezoluţiunea vânzării iar conform art. 1516 alin. 1 şi 2 lit. b Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere are dreptul la daune-interese şi să obţină rezoluţiunea contractului.
Au învederat reclamanţii că, urmare a rezoluţiunii contractului, în baza art. 1554 alin. 1 Cod civil fiecare parte este ţinută să restituie celeilalte părţi prestaţiile primite iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1530 – 1531 Cod civil, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art. 8.7. din contractul tripartit, pârâta era obligată să ramburseze integral suma plătită de către finanţator în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea declaraţiei unilaterale de rezolutiune. Astfel cum reiese din awb BSL35129716T, comunicarea s-a realizat la data de 25.08.2015. Or, pârâta nu s-a conformat prevederilor contractuale, fiind incidente şi dispoziţiile privitoare la penalităţile de întârziere de 0,2% din suma datorată pe zi de întârziere începând cu data de 31.08.2015.
Până la data promovării acţiunii, penalităţile însumează 9.416,5 lei (37 de zile x 254,5 lei reprezentând 0,2% din 127.256,74 lei), pentru aceste motive, se impune ca pârâta să fie obligată la restituirea preţului achitat şi la plata penalităţilor de întârziere către reclamanta B.S. IFN S.A..
Au arătat reclamanţii că, în conformitate cu dispoziţiile art. 8.7. din contractul tripartit: „utilizatorul va putea pretinde furnizorului orice alte costuri, cheltuieli şi penalităţi ce i-au fost percepute de către finanţator ca urmare a rezilierii de către Finanţator a Contractului de Leasing, ca o consecinţă a rezilierii contractului” (n.n. tripartit), iar potrivit art. 8.8 din contract “orice acţiuni ale Finanţatorului vor fi exercitate pe cheltuiala Utilizatorului”.
Cheltuielile efectuate în baza contractului de leasing constau în plata comisionului de administrare în cuantum de 4.290,4 lei în baza facturii nr. 15063373 din data de emisă de B.S. IFN S.A..
De asemenea, urmare a refuzului pârâtei de a primi declaraţia de rezoluţiune transmisă prin curier, reclamantul P.C. a fost nevoit să achite 372 lei pentru a o notifica prin intermediul executorului judecătoresc – făcând trimitere la factura nr. 4905 şi chitanţa nr. 4618 din 25.08.2015 emise de BEJ C. G. M.G.S..
Totodată, reclamantului P.C. i-au fost cauzate şi prejudicii morale, constând în atingerile aduse integrităţii psihice, suferinţa, presiunea constantă şi neplăcerile provocate de imposibilitatea de a beneficia de concediul programat cu autorulota comandată şi de comportamentul abuziv al pârâtei iar în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului moral suferit, acordarea unor despăgubiri de 5.000 euro reprezintă o modalitate justă şi echitabilă de reparare pecuniară a valorilor morale lezate.
În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 252, art. 253 alin. 4, art. 1188, art. 1321, art. 1323, art. 1350, art. 1516 alin. 1 şi alin. 2 pet. b), art. 1523 alin. 2 lit. b), art. 1530, art. 1531, art. 1535, art. 1549, art. 1552, art. 1554 alin. 1, art. 1635, art. 1650 şi următoarele Cod civil, art. 59, art. 194, art. 451, art. 453 Cod procedură civilă, O.G. nr. 13/2011.
În dovedirea cererii, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, pentru dovedirea situaţiei de fapt, au solicităm efectuarea unei adrese către producător, pentru a comunica lista completă de dotări a autorulotei când a fost comandată şi expediată spre România; interogatoriul pârâtei, pentru a dovedi lipsa calităţilor convenite, expertiză tehnică auto, pentru a dovedi modificările aduse vehiculului de către pârâtă, martorii B.S. şi B.Ş., pentru a proba daunele morale suferite.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5780 lei (fila 113 vol.1) conform art.3 alin.1 din OUG 80/2013.
La data de 08.12.2015, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că potrivit art. 3.1 din Anexa A – Condiţii generale, vehiculul urma a fi cumpărat de reclamanta nr. 1 (finanţator) “… la cererea şi instrucţiunea expresă …” a reclamantului nr. 2 (utilizator).
În aplicarea acestor dispoziţii contractuale a arătat pârâta că, urmare a discuţiilor pe care subscrisa le-am purtat cu reclamantul nr. 2 în perioada 2012 – 2015, la data de 15 iunie 2015 i-a fost trimisă oferta scrisă privind autorulota pentru care acesta a formulat opţiunea finală, în două variante de echipare şi preţ. Oferta conţinea planşe foto precum şi lista completă a dotărilor cu care vehiculul urma a fi livrat clientului, pe cele două variante de echipare (transmisie manuală şi respectiv transmisie automată) iar reclamantul nr. 2 a optat pentru prima varianta de echipare, care avea preţul de vînzare de 77.370,97 EU plus TVA.
Urmare a acceptării acestei oferte de către reclamantul nr. 2 precum şi la solicitarea punctuală a reprezentantului local al reclamantei nr. 1 , pârâta a emis Factura pro-forma nr. NNVPF 81/17.06.2015. Această factură a fost transmisă finanţatorului şi a fost contrasemnată de utilizator şi soţia acestuia, în calitate de co-debitor în Contractul de leasing financiar încheiat cu reclamanta nr. 1.
A învederat pârâta că potrivit art. 3.2 din aceeaşi anexă, factura pro-forma emisă de furnizor şi semnată de utilizator “… constituie comandă irevocabilă de cumpărare a bunului …şi … confirmă în mod irevocabil şi în integralitate conţinutul acesteia cu privire la … opţiunile bunului…”.
A precizat pârâta că potrivit dispoziţiilor contractuale menţionate aceasta s-a obligat să vândă reclamantei nr. 1 şi respectiv să livreze reclamantului nr. 2 o autorulotă de tipul /marca şi avînd echiparea prevăzută în oferta scrisă, niciuna din dispoziţiile contractuale nu prevedea condiţia ca dotările autorulotei să provină în totalitate de la producător, astfel cum în mod netemeinic se susţine în acţiune.
Pârâta a arătat că este o societate specializată în comercializarea de autorulote, fiind autorizată şi agreată de producători să comane, să echipeze suplimentar şi să livreze către clienţi astfel de vehicule, oferind totodată garanţia producătorului pentru echipamentele folosite şi lucrările efectuate.
A arătat deasemenea că reclamantul nr. 2 cunoştea foarte bine toate aceste aspecte ce ţin de activităţile desfăşurate de către aceasta, în vizitele repetate pe care le-a făcut la sediul acesteia în perioada 2012 – 2015, acesta a constatat personal că în atelierele pârâtei de service se aflau astfel de vehicule importate de pârâtă pentru a fi echipate suplimentar cu unele dotări solicitate de clienţi, dotări care nu erau oferite direct de către producători.
Pârâta a menţionat că de la bun început reclamantul nr. 2 a acceptat în mod expres ca în ipoteza în care bunul ar prezenta “… deficienţe, lipsuri sau nu respectă în vreo privinţă specificaţiile tehnice … furnizorul va face pe cheltuiala sa toate remedierile necesare …” (art. 4.5 din Condiţiile generale), achiesînd în acest mod la posibilitatea efectuării de lucrări la autorulotă în atelierele subscrisei.
Sunt aşadar complet neîntemeiate susţinerile reclamantului nr. 2 în sensul că autorulota prezentată pentru livrare nu corespundea celei din ofertă şi nu s-a dat acordul pentru efectuarea lucrărilor de echipare de către pârâtă întrucât, potrivit contractului tripartit de vînzare încheiat, pârâta s-a obligat să vândă reclamantei nr. 1 o autorulotă echipată cu dotările alese si acceptate de reclamantul nr. 2. neexistînd însă nici o condiţionare în sensul ca toate aceste dotări să provină direct şi exclusiv de la producător.
A mai arătat pârâta că, în executarea obligaţiilor asumate aceasta a importat vehiculul solicitat de reclamantul nr. 2 iar după sosirea bunului în ţară, aceasta a montat în atelierele sale un aparat de aer condiţionat care asigura climatizarea spaţiului destinat pasagerilor precum şi o antenă TV de satelit.
Pârâta a precizat că aceste opţiuni de dotare nu au putut fi asigurate de producător şi nu figurau în oferta de dotări anexată la contractul tripartit iar pârâta, în calitate de comerciant specializat autorizat de producător, a procedat la echiparea autorulotei cu dotările solicitate folosind echipamente agreate de producător şi oferind reclamantului nr. 2 garanţia integrală a fabricantului.
După executarea lucrărilor de echipare vehiculul a fost prezentat de subscrisa la Registrul Auto Român în vederea omologării, de unde s-a obţinut cartea de identitate a vehicolului.
A mai arătat pârâta că şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate prin contract în sensul că a oferit spre livrare reclamantului nr. 2 vehiculul comandat de acesta, corespunzător modelulului şi dotărilor menţionate în contract şi omologat de autoritatea română competentă. Autorulotă se află şi în prezent la sediul acesteia, în starea tehnică şi estetică convenită prin contract.
Faţă de această situaţie, a apreciat că manifestarea de voinţă a reclamantului nr. 2 prin care acesta a decis unilateral rezoluţiunea contractului tripartit a fost efectuată în mod abuziv, astfel încît nu a putut produce efectele juridice urmărite de acesta.
Pârâta a precizat că autorulota a fost oferită în deplină concordanţă cu oferta anexă la contract şi chiar dacă s-ar admite că ar exista deficienţe, în raport de valoarea bunului de 94940 euro ar avea semnificaţia unei neexecutări de mică însemnătate iar creditorul obligaţiei nu are deschisă calea rezoluţiunii unilaterale.
Pârâta a arătat că în măsura în care reclamanţii ar fi înţeles să conteste calitatea bunului ar fi trebuit să uzeze de procedura prevăzută de art.1691 alin.1 C.civ. iar în ceea ce priveşte termenul de livrare, conform art.4.7 din contract, interpretat potrivit dispoziţiilor art.1266 şi 1269 C.civ. obligaţia de livrare putea fi executată cel mai târziu până la data 19.08.2015
A învederat pârâta că la data de 05.08.2015 a fost livrată autorulota de către producător iar reclamantul nr.2 a fost informat despre acest aspect, acesta a vizionat autorulota şi s-a purtat o corespondenţă electronică repetată cu acesta însă nu a invocat prevederile art.4.5 din contract cu privire la efectuarea de remedieri.
Cu privire la inexistenţa dreptului de a rezoluţiona unilateral contractul tripartit pentru reclamantul nr. 2, pârâta a arătat instanţei că, potrivit dispoziţiilor art. 1552 alin. 1 C.civ. rezoluţiunea unilaterală poate avea loc : atunci cînd părţile au convenit astfel; cănd debitorul se află de drept în întîrziere ; cînd debitorul nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întîrziere.
Pârâta a arătat că pentru reclamantul nr. 2 nici una din condiţiile arătate nu se verifică întrucât la art. 8.5 lit. b din Condiţiile generale este stipulat dreptul Finanţatorului de a desfiinţa unilateral contractul, în situaţia în care subscrisa nu ne-am respecta obligaţiile asumate. Textul nu prevede însă un astfel de drept în ceea ce priveşte pe reclamantul nr. 2 – Utilizator ; referitor la întîrzierea de drept în executarea obligaţiilor subscrisei, reclamantul nr. 2 face trimitere la dispoziţiile art. 1523 alin. 2 lit. b C.civ., încercînd astfel să-şi legitimeze propria declaraţie de rezoluţiune unilaterală a convenţiei tripartite.
Dispoziţiile invocate nu îşi găsesc însă aplicarea în cauză, neexistînd “fapta prin care debitorul (pârâta) să fi făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei…”. Dimpotrivă, astfel cum am arătat deja subscrisa am importat şi am pus la dispoziţia reclamantului nr. 2 vehiculul comandat, în configuraţia solicitată şi în interiorul termenului contractual convenit.
O astfel de conduită contractuală exclude ideea punerii de drept în întîrziere a pârâtei pe un astfel de temei.
A mai precizat pârâta că, în cauză, reclamantul nr. 2 nu a utilizat nici posibilitatea prevăzută la art. 1522 C.civ. aceea de a solicita în scris punerea subscrisei în întîrziere şi fixarea unui termen pentru executarea obligaţiei ce ne revenea prin contract.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamantul nr.2 pârâta a arătat că “neplăcerile provocate de imposibilitatea de a beneficia de concediul programat cu autorulota comandată ” se datorează exclusiv comportamentului abuziv al reclamantului nr. 2 care a înţeles să nu mai dea curs propriilor sale obligaţii contractuale invocînd motive lipsite de orice consistentă.
Nu ar putea fi admis ca justificat comportamentul clientului care refuză sa ridice şi să plătească auto vehicolul comandat, în valoare de 95.000 EU (şi care a fost integral achitat de subscrisa către producătorul extern), cu motivarea că jenţile nu sunt inscripţionate cu logo-ul fabricantului sau că aparatul de aer condiţionat a fost montat la vînzător şi nu la producător.
Pârâta a învederat că, în mod abuziv reclamantul nr. 2 a înţeles să adopte o poziţie de forţă în relaţia cu aceasta, alegînd să nu se prezinte pentru ridicarea vehiculului şi să invoce în acelaşi timp depăşirea termenului de livrare şi determinînd astfel reclamanta nr. 1 să oprească finanţarea şi să declare fără o justificare imputabilă subscrisei rezoluţiunea unilaterală a contractului tripartit.
În drept, pârâta a invocat prevederile art.205 C.proc.civ.
În dovedirea cererii pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiza tehnică auto.
La aceeşi dată, împreună cu întâmpinarea, pârâta-reclamantă a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei să constate inexistenţa oricăror drepturi care ar decurge pentru reclamanţii-pârâţi din declaraţiile de rezoluţiune unilaterală comunicate cu nr.3538/13.08.2015, 37/E-N/13.08.2015 şi 764/24.08.2015 privitor la exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor asumate prin contractul tripartit nr.SGL110415 bis din 20.07.2015 şi obligarea reclamanţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii pârâta-reclamantă a învederat instanţei că declaraţiile de rezoluţiune unilaterală formulate de reclamanţii-pârâţi au fost abuzive, fără a avea un corespondent în conduita contractuală a pârâtei.
Pârâta-reclamantă a precizat că este o societate specializată în comercializarea de autorulote fiind autorizată şi agreată de producătorii externi să comande, să echipeze suplimentar şi să livreze către clienţi astfel de vehicule, oferind totodată garanţia producătorului pentru echipamentele folosite şi lucrările efectuate.
A menţionat pârâta că reclamantul-pârât nr. 2 cunoştea foarte bine toate aceste aspecte ce ţin de activităţile desfăşurate de aceasta întrucât, în vizitele repetate pe care le-a făcut la sediul acesteia în perioada 2012 – 2015, a constatat personal că în atelierele sale de service se aflau astfel de vehicule importate pentru a fi echipate suplimentar cu unele dotări solicitate de clienţi, dotări care nu erau oferite direct de către producători.
Pârâta-reclamantă a învederat că, de la bun început că reclamantul-pârât nr. 2 a acceptat în mod expres ca în ipoteza în care bunul ar prezenta “… deficienţe, lipsuri sau nu respectă în vreo privinţă specificaţiile tehnice … furnizorul va face pe cheltuiala sa toate remedierile necesare…” (art. 4.5 din Condiţiile generale), achiesînd în acest mod la posibilitatea efectuării de lucrări la autorulotă în atelierele pârâtei-reclamante.
Pârâta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate prin întâmpinare cu privire la modalitatea în care putea avea loc rezoluţiunea contractului.
În drept, pârâta-reclamantă a invocat prevederile menţionate în cuprinsul cererii.
În dovedirea cererii pârâta-reclamantă a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiza tehnică auto.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3650 lei (filele 35-36 vol.2) conform art.3 alin.1 din OUG 80/2013.
La data de 22.12.2015 reclamanţii-pârâţi au depus întâmpinare la cererea reconvenţională prin care au solicitat instanţei să constate că pretenţiile invocate reprezintă apărări pe fondul cauzei şi au solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate.
Reclamanţii-pârâti au arătat instanţei că termenul de livrare era, conform art.5.1 cel mai târziu data de 05.08.2015 şi nu a fost încheiată nicio convenţie scrisă de prelungire, de altfel chiar pârâta-reclamantă a precizat că bunul i-a fost livrat la data de 05.08.2015, fiind imposibilă livrarea la aceeaşi dată.
Reclamanţii-pârâţi au precizat că neformularea de obiecţiuni în procesul-verbal de livrare s-a datorat semnării acestuia cu anticipaţie iar acesta nu atestă predarea bunului ce nu a avut loc niciodată.
În ceea ce priveşte calităţile bunului comandat, reclamanţii-pârâţi au arătat instanţei că a existat o singură variantă de echipare şi preţ, autorulota trebuind să fie livrată cu toate caracteristicile, dotările şi dotările suplimentare enumerate, cu omologare RAR iar semnarea facturii proforme nu poate constitui o acceptare a altor opţiuni sau a lipsei anumitor opţiuni, ci doar acceptarea celor prevăzute în oferta iniţială.
Reclamanţii-pârâţi au învederat instanţei că au fost adăugate o serie de opţionale în România deşi din oferta iniţială rezulta că acestea existau deja montate pe autorulotă iar tăierea plafonului şi lipirii cu mastic de către pârâta-reclamantă reprezintă o neexecutare suficient de gravă, aceste aspecte nefiind aduse la cunoştinţa reclamanţilor-pârâţi pentru a-şi da acordul şi în orice caz utilizatorul nu ar fi fost de acord şi nu acceptă să cumpere o autorulotă modificată/ajustată în România, ci a dorit ca toate opţionalele din ofertă să fi fost montate/prevăzute din fabrică.
În drept reclamanţii-pârâţi au invocat prevederile prevederile art. 252, art. 253 alin. 4, art. 1188, art. 1321, art. 1323, art. 1350, art. 1516 alin. 1 şi alin. 2 pet. b), art. 1523 alin. 2 lit. b), art. 1530, art. 1531, art. 1535, art. 1549, art. 1552, art. 1554 alin. 1, art. 1635, art. 1650 şi următoarele Cod civil.
În dovedirea cererii aceştia au solicitat încuviinţare probei cu înscrisuri şi probei cu expertiza tehnică auto.
Prin răspunsul la întâmpinare depus reclamanţii-pârâţi au solicitat respingerea susţinerilor pârâtei-reclamante ca neîntemeiate.
La data de 18.01.2016 pârâta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat instanţei că, prin cererea reconvenţională a formulat o acţiune în constatare negativă iar nu simple apărări de fond, prin care a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la valabilitatea şi efectele ce le-ar fi putut produce sau nu cele două declaraţii unilaterale de voinţă. Pârâta-reclamantă a reiterat argumentele expuse în întâmpinare şi cererea reconvenţională.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt,
La data de 20.07.2015 părţile au încheiat contractul tripartit nr.SGL110415 bis ce avea ca obiect vânzarea-cumpărarea bunului de către Finanţator de la Furnizor, care face obiectul material al Contractului de Leasing nr. SGL110415/20.07.2015 încheiat între Finanţator şi Utilizator (filele 19-29 vol.1).
Potrivit art.4. din Condiţiile Specifice preţul de Achiziţie al Bunului este 77,370.97 EUR, la care se adauga. TVA. Finanţatorul şi Furnizorul convin ca Preţul de Achiziţie să fie plătit în conformitate cu art.5 din Condiţiile Generale în două tranşe, cu uurmătoarele valori: Prima tranşă: 30.00 %, adica 23,21129 EUR. la care se adauă TVA ; A doua tranşă: 70.00%, adica 54.159.68 EUR, le care se adauga TVA.
Potrivit art.5 Furnizorul se obligă să livreze Bunul în termen de 10 zile de la data plăţii avansului, dar nu mai târziu de 05.08.2015.
Potrivt art.7 din condiţiile specifice fac parte din contract Anexa A – Condiţiile generale, Anexa B Descrierea şi Preţul Bunului, Anexa C Proces-Verbal de livrare şi Anexa D Factura proformă NNVPF nr.81/17.06.2015.
Potrivit art.4.1 din Condiţiile generale Bunul va fi livrat şi instalat de este Furnizor la termenul si locul indicat în Contract, îintr-o manieră adecvată naturii acestuia, numai în baza Procesului-Verbal de Livrare.
Conform art.4.3 din contract Bunul va fi considerat ca fiind livrat la data semnării Procesului-Verbal de Livrare.
Conform art.4.5 din Condiţiile generale, în cazul în care, în momentul livrării, Bunul prezintă deficienţe sau lipsuri sau nu respectă în vreo privinţă specificaţiile tehnice, utilizatorul se obligă să facă menţiune despre ele în cadrul Procesului-Verbal de Livrare, împreună cu termenul de remediere a deficienţelor agreat cu furnizorul. Furnizorul va face pe cheltuiala sa toate remedierile necesare pentru a satisface pe deplin Utilizatorul. […]În cazul în care deficienţele nu se pot remedia, utilizatorul îşi rezervă dreptul de a renunţa la contract cu consecinţele prevăzute la art.8.5 şi următoarele din contract. Prin refuzul nejustificat al Utilizatorului de a semna procesul-verbal de livrare, Contractul se consideră desfiinţat de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi fără îndeplinirea oricărei alte formalităţi prealabile.
Conform art.4.7 În cazul în care Furnizorul nu poate respecta termenul de livrare, acesta se va putea prelungi ca maxim 2 (două) săptămâni sau cu un alt termen agreat în acest sens de către Părţi, dar nu mai mult de 1 (una) luna de la termenul iniţial stabilit prin Condiţii Specifice-Tripartit. În cazul în care nici acest termen nu va fi respectat Contractul va fi desfiinţat de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi fără îndeplinirea oricărei alte formalităţi prealabile şi celelalte prevederi din Contract referitoare la reziliere vor deveni aplicabile în această situaţie.
Potrivit art.8.5 Dacă Furnizorul nu şi-a respectat vreuna din obligaţiile prevăzute în Contrac,. Finanţatorul îşi rezervă dreptul de a: a)cere executarea obligaţiilor de către Furnizor într-un termen a căriţ durată să nu depăşească 2 două luni; b) considera Contractul desfiinţat de plin drept fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără îndeplinirea oricărei alte formalităţi prealabile.
8.6 Manifestarea de voinţă a Finanţatorului în sensul rezilierii Contractului conform art. 8.5. va fi comunicată Furnizorului sub forma unei declaraţii unilaterale de reziliere, transmisă de către Finanţator, Furnizorului orin oricare dintre mijloacele de notificare agreate de Părţi potrivit art.11.9. din prezentele Condiţiile Generale, Rezilierea Contractului va opera de drept 1a data comunicării către Furmzor a declaraţiei unilaterale de reziliere, fără nicio punere în întârziere, fără nicio altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecata.
8.7 În caz de reziliere a Contractului, când Finanţatorul a efectuat plăţi în vederea cumpărării bunului, Furnizorul se obligă să ramburseze integral suma plătită de către Finanţator în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la primirea declaraţiei unilaterale de reziliere conform art. 8.6. În caz de întârziere, Furnizorul datorează Finanţatorului penalităţi de 0.2% din suma datorată pe zi de întârziere, cuantumul penalităţlior convenit de părşi este datorat prin simplul fapt al întârzierii, fără, ca Fianţatorul să fie ţinut a dovedi vreun prejudiciu.
La fila 67 vol.1 din dosar a fost depus procesul-verbal de livrare a bunului semnat de toate părţile contractante.
Potrivit Anexei B (filele 11-15 vol.1) au fost menţionate specificaţiile tehnice ale autorulotei, dotările, dotările suplimentare conţinând anumite pachete şi separat de aceste pachete de dotări au fost menţionate: antenă satelit automată, Teleco diametru 85 cm, trapă electrică cu ventilator inclus, parasolar exterior 4,5×2,5m, aer condiţionat interior, panou solar 150W (flexibil).
La data de 17.06.2015 a fost emisă factura proformă seria NNVPF nr.81/17.06.2015 (fila 17 vol.1).
Prin ordinul de plată nr.2333,07060001/24.07.2015 (fila 75 vol.1) reclamanta-pârâtă B.S. IFN SA a achitat în contul pârâtei-reclamante suma de 127256,74 lei.
La data de 13.08.2015 BEJ C. G. M.G.S. a înregistrat sub nr.37/E declaraţia de notificare şi declaraţie unilaterală de reziliere a contractului de leasing financiar nr.SGL110415/20.07.2015 şi a contractului Tripartit SGL110415 BIS din 20.07.2015 (filele 91-93 vol.1) motivele rezoluţiunii fiind: depăşirea termenului de livrare, bunul nu corespunde cu oferta de vânzare, au fost aduse modificări în service-ul Furnizorului din România pentru care utilizatorul nu şi-a dat acceptul şi s-au adăugat opţionale în România deşi în oferta iniţială de vânzare se specifica că acestea existau deja monatate pe autorulotă.
Notificarea a fost comicată pârâtei-reclamante la data de 17.08.2015 (fila 94 vol.1).
Reclamanta-pârâtă B.S. IFN SA a comunicat pârâtei-reclamante, la data de 25.08.2015 (filele 99-101), declaraţia unilaterală de rezoluţiune (filele 97-98 vol.1) a contractului tripartit SGL110415 BIS din 20.07.2015 având în vedere nerespectarea termenului de livrare prevăzut la art.5 din contract.
Prin notificarea nr.38/18.09.2015 (filele 102-103 vol.1) pârâta-reclamanta a comunicat reclamantului-pârât P.C. obligaţia de a se prezenta la data de 29.09.2015 la sediul acesteia în vederea ridicării autorulotei, arătând că potrivit art.4.3 din contractul tripartit vehiculul se consideră livrat la data semnării procesului-verbal.
Cartea de a vehiculului a fost eliberată la data de 13.08.2015 (fila 60 vol.2).
Potrivt raportului de expertiză întocmit în cauză (filele 13-26) şi ale cărui concluzii nu au fost contestate de părţi, toate reperele existente în oferta scrisă a furnizorului se regăsesc pe autorulotă, montate în standardele impuse (obiectivul 4).
În drept,
Instanţa va analiza incidenţa răspunderii civile contractuale a pârâtei-reclamante, pentru a determina dacă există o faptă ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia pârâtei.
Având în vedere prevederile art. 1350 alin. 1 şi 2 C. civ. conform cărora orice persoană trebuie să-şi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu îşi îndeplineşte această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
Cu privire la fapta ilicită instanţa constată că reclamanţii-pârâţi susţin neexecutarea contractului prin neîndeplinirea obligaţiei de restituire de către pârâta-reclamantă a avansului primit în temeiul art.8.7 din Condiţiile generale ale contractului tripartit.
Potrivit art.1553 C.civ. Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), rezoluţiunea sau rezilierea este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării.
În ceea ce priveşte cererea principală, instanţa constată că pentru a da efect obligaţiei asumate de pârâta-reclamantă prin art.8.7 din Condiţiile generale ale contractului tripartit şi pretins nerespectate de către aceasta, este necesară analiza modului cum a operat rezoluţiunea unilaterală în raport de neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către pârâta-reclamantă.
Obligaţia de a restiui avansul primit de la Finanţator presupune cu necesitate constatarea unei încălcări culpabile a unei obligaţii contractuale asumate de pârâta-reclamanta şi corecta aplicare de către partea îndreptăţită a rezoluţiunii unilaterale de plin drept.
Instanţa constată că părţile contractului tripartit SGL110415/20.07.2015 bis sunt pârâta-reclamantă ce are calitatea de Furnizor, reclamantul-pârât P.C. ce are calitatea de Utilizator şi reclamanta-pârâtă B.S. IFN SA ce are calitatea de finanţator.
Instanţa reţine că, potrivit art.8.5 din contract Finanţatorul, pentru nerespectarea oricărei obligaţii asumate de Furnizor poate cere fie executarea obligaţiilor într-un termen ce nu poate depăşi 2 luni, fie considera Contractul desfiinţat de plin drept fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără îndeplinirea oricărei alte formalităţi prealabile.
Din analiza dispoziţiilor referitoare la rezoluţiunea unilaterală de plin drept instanţa constată că doar Finanţatorul are dreptul să declare unilateral rezoluţiunea iar nu şi Utilizatorul iar dispoziţiile art.4.7 fac o aplicare particulară a consecinţei nerespectării obligaţiei de livrare a bunului la termenul convenit de părţi, ultima fraza a acestui paragraf făcând o trimitere generală la dispoziţiile referitoare la reziliere.
Deşi părţile folosesc noţiunea de reziliere, instanţa constată că contractul tripartit nu este unul cu executare succesivă ci cu executare uno ictu chiar dacă, pentru plata preţului sunt stabilite două date, obligaţia de livrare a bunului neavând caracter succesiv.
Instanţa constată că potrivit art.4.5 din contractul tripartit se recunoaşte şi utilizatorului dreptul de a renunţa la contract în măsura în care reclamă prin procesul-verbal de livrare anumite deficienţe sau lipsuri iar, în termenul convenit, deficienţele nu se pot remedia, şi nu se poate semna un al doilea proces-verbal.
Din considerentele anterior expuse instanţa, prin raportare la prevederile contractuale menţionate va analiza existenţa unei neexecutări culpabile a pârâtei-reclamante şi modalitatea de aplicare a prevederilor contractuale cu privire la rezoluţiunea unilaterală de plin drept.
În ceea ce îl priveşte pe reclamantul-pârât P.C., acesta prin notificarea nr.37/E/13.08.2015 privind declaraţia unilaterală de reziliere a contractului de leasing financiar nr.SGL110415/20.07.2015 şi a contractului Tripartit SGL110415 BIS din 20.07.2015 (filele 91-93 vol.1) a comunicat pârâtei-reclamante motivele rezoluţiunii ca fiind: depăşirea termenului de livrare, bunul nu corespunde cu oferta de vânzare, au fost aduse modificări în service-ul Furnizorului din România pentru care utilizatorul nu şi-a dat acceptul şi s-au adăugat opţionale în România deşi în oferta iniţială de vânzare se specifica că acestea existau deja monatate pe autorulotă.
Sub un prim aspect, instanţa constată că reclamantul-pârât nu a respectat dispoziţiile contractuale referitoare modalitatea de aducere la cunoştinţă a anumitor deficienţe în vederea remedierii acestora în consecinţă acesta nu avea dreptul la rezoluţiunea unilaterală de plin drept.
Sub un al doilea aspect instanţa constată din contractul tripartit cu toate anexele acestuia că părţile nu au convenit asupra aspectelor arătate de reclamant, respectiv existenţa unor dotări opţionale montate de către producător ori acceptul reclamantului cu privire la monatarea acestora la service-ul Furnizorului, dimpotrivă, conform concluziilor raportului de expertiză toate reperele existente în oferta scrisă a furnizorului se regăsesc pe autorulotă, montate în standardele impuse.
Instanţa constată pe de-o parte că reclamantul-pârât – Utilizator nu avea dreptul să denunţe unilateral contractul iar pe de altă parte nu au existat încălcări din partea pârâtei-reclamante cu privire la aspectele sesizate de acesta.
Instanţa reţine că atât declaraţia unilaterală formulată de reclamantul-pârât P.C. cât şi reclamanta-pârâtă B.S. IFN SA s-au întemeiat pe nerespectarea obligaţiei de livrare a bunului la termenul convenit. În ceea ce îl priveşte pe reclamantul-pârât P.C., în raport de cele arătate în precedent, instanţa reţine că acesta nu putea formula declaraţia de rezoluţiune pentru nerespectarea acestei obligaţii contractuale, ci doar Finanţatorul.
Potrivit art.5 din Condiţiile speciale termenul de livrare era cel mai târziu la data de 05.08.2016. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, în particular, s-a convenit prin art.4.7 din Condiţiile generale că În cazul în care Furnizorul nu poate respecta termenul de livrare, acesta se va putea prelungi cu maxim 2 (două) săptămâni sau cu un alt termen agreat în acest sens de către Părţi, dar nu mai mult de 1 (una) luna de la termenul iniţial stabilit prin Condiţii Specifice-Tripartit. În cazul în care nici acest termen nu va fi respectat Contractul va fi desfiinţat de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi fără îndeplinirea oricărei alte formalităţi prealabile şi celelalte prevederi din Contract referitoare la reziliere vor deveni aplicabile în această situaţie.
La dosarul cauzei nu a fost administrat niciun mijloc de probă din care să rezulte o convenţie scrisă cu privire la termenul de predare astfel că termenul maxim de livrare era data de 19.08.2015.
Instanţa va reţine că nu există o încălcare a termenului de livrare acest aspect reieşind din probatoriul administrat în cauză. Respectiv, conform convenţiei părţilor art.4.3 din Condiţiile generale Bunul va fi considerat ca fiind livrat la data semnării Procesului-Verbal de Livrare. Instanţa constată că procesul-verbal de livrare a fost semnat încă de la data de 20.07.2015, şi nu găseşte nicio explicaţie plauzibilă pentru care părţile să fi procedat în acest mod însă acest aspect va fi intrepretat împotriva reclamanţilor-pârâţi care şi-au asumat fără rezerve predarea conformă şi la termen a bunului.
Sub un alt aspect, din înscrisurile depuse de reclamantul P.C., respectiv corespondenţa electronică purtată cu R.C. acesta la data de 08.08.2015 a solicitat să nu mai fie montat nimic pe autorulotă fără acordul său (fila 132 vol.2) aspect ce, în mod indubital a avut o consecinţă asupra termenului de livrare.
Mai mult instanţa constată că nu a fost administrat niciun mijloc de probă din care să rezulte neexecutarea obligaţiei de livrare până la data de 19.08.2015, respectiv că până la acea dată nu fuseseră montate toate dotările suplimentare, instanţa deducând din emiterea cărţii de identitate a autovehiculului la data de 13.08.2015 că nu exista niciun impediment la livrarea bunului de altfel declaraţia rezoluţiune a Furnizorului s-a întemeiat pe declaraţia Utilizatorului din data de 13.08.2015.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamanţilor-pârâţi cu privire la calitatea de proprietar a pârâtei-reclamante, instanţa le va respinge ca neîntemeiate întrucât din dispoziţiile contractuale referitoare la obligaţia de livrare nu rezultă o asemenea obligaţie în sarcina pârâtei-reclamante ci abia ulterior achitării celei de-a doua tranşe a preţului, pârâta-reclamantă are obligaţii ce ţin de transmisterea proprietăţii bunului, astfel cum rezultă din 4.4 şi 4.5 din Condiţiile speciale şi din ansamblul Condiţiilor Generale.
În cauza dedusă judecăţii instanţa nu a fost învestită cu pronunţare rezoluţiunii pentru neexecutarea culpabilă a unei obligaţii contractuale ci cu răspunderea contractuală a pârâtei-reclamante anagajate de art.8.7 din Condiţiile generale, obligaţie ce are ca situaţie premisă rezilierea unilaterală şi de plin drept a contractului. Instanţa apreciază nerelvante cauzei aspectele ce ţin neconformităţi tehnice (detararea masei maxime admise) cât timp rezoluţiunea unilaterală nu a intervenit pentru astfel de cauze ci pentru nerespectarea obligaţiei de livrare la termen.
Pentru considerentele anterior expuse instanţa constată că nu a existat o neexucutare culpabilă a obligaţiei de livrare la termenul convenit astfel că declaraţia rezoluţiunii unilaterale nu a respectat prevederile contractului pentru a angaja astfel nerespectarea obligaţiei de restituire a sumei achitate cu titlu de primă tranşă a preţului astfel că instanţa va respinge toate capetele de cerere ale reclamanţilor-pârâţi ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională instanţa constată, pe de-o parte că solicitările pârâtei-reclamante au semnificaţia juridică a unor apărări cu privire la fondul cauzei, respectiv faptul că nu a operat rezoluţiunea unilaterală iar nu că nu există anumite drepturi ce decurg din declaraţiile de rezoluţiune întrucât dreptul ce decurge din rezilierea contractului tripartit este cel referitor la restituirea primei tranşe a preţului, penalităţi de întârziere şi acoperirea oricăror alte prejudicii, în concret răspunderea contractuală a pârâtei-reclamante. Astfel inexistenţa drepturilor menţionate de pârâtă este chiar inexistenţa răspunderii sale contractuale ceea ce duce la respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pe de altă parte faţă de susţinerile exprese alte pârâtei-reclamante realizate prin avocat cu privire la faptul că doreşte analizarea susţinerilor sale nu ca apărări de fond ci ca o acţiune separată, instanţa în raport de aceste susţineri ale avocatului care a şi timbrat în mod legal cererea reconvenţională, va constata incidenţa dispoziţiilor art.35 C.proc.civ. potrivit cărora Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Astfel în raport de existenţa raporturilor juridice ce rezultă din contractul tripartit pârâta-reclamantă, în măsura în care urmărea o anumită finalitate procesuală putea formula o cerere în realizare, respectiv obligarea părţilor la executarea obligaţiilor asumate (livrarea bunului şi plata preţului) ori rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea culăpabilă a obligaţiilor asumate.
În raport de considerentele anterior enunţate instanţa va respinge cererea reconvenţională ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge cererea reclamanţilor-pârâţi SC B.S. IFN SA cu sediul ales în …. şi P.C. cu domicilul ales în …. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC N. SRL cu sediul …. ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC N. SRL în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi SC B.S. IFN SA şi P.C. ca inadmisibilă.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.06.2016.
