Răspundere contractuală. Limitarea motivelor de recurs la chestiuni de nelegalitate a deciziei din apel.


Constată că, prin decizia civilă nr. 338/26.06.2014, Tribunalul Braşov a respins apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. R.S.F. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul reclamant S.C. O.S.C.V.A. S.R.L.,  împotriva sentinţei civile nr. 780/28.05.2012 a Judecătoriei Zărneşti, pe care a păstrat-o şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientele D.F.1 şi D.F.2.

A obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 2480 lei către intimatul reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 780/28.05.2013 a Judecătoriei Zărneşti a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. O.S.C.V.A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. R.S.F. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 101732,4 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada august-noiembrie 2012 şi penalităţi de întârziere de 0,15% calculate de la data scadenţei (art. 16 din actul adiţional la contractul de prestări servicii nr. 36/2011) până la momentul achitării efective. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 3937 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi 2480  lei reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal apel, pârâta S.C. R.S.F. S.R.L. solicitând suspendarea executării sentinţei civile nr. 780/28.05.2013 a Judecătoriei Zărneşti până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii, cu cheltuieli de judecată.

La filele 35-43 a fost depusă cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei din partea  D.F. 1 şi D.F. 2  prin  care  s-a  solicitat admiterea  apelului declarat de apelanta S.C. R.S.F. S.R.L. În motivare, acestea au arătat că au deţinut calitatea de asociate ale apelantei pârâte şi că prin contractul de cesiune din 16.01.2012 au transmis părţile sociale deţinute şi reprezentând 100% din capitalul social către Ak.Af. 16.11.2005. Au mai precizat că în perioada cât au deţinut calitatea de asociaţi, A.Ş. a semnat un pretins act adiţional la contractul de prestări servicii nr. 36/02.02.2011, în baza procurii autentificate sub nr. 3619/16.09.2010 care i-a fost acordată de administratorul de la acea vreme a apelantei, M.P.S., prin care a adus modificări de substanţă contractului, legate de prelungirea acestuia pentru 5 ani, plata lunară a serviciilor în loc de trimestrială şi prelungirea termenului de preaviz de la 180 de zile la 3 ani. Intervenientele au subliniat că acest act adiţional nu a fost adus la cunoştinţa lor, ca şi asociaţi, nu a fost acceptat anterior cesiunii, nu a fost înregistrat în registrul actelor necesare, nu constituia un act necesar  pentru societate astfel cum se prevedea în împuternicirea acordată lui A.Ş., ci împovărător financiar, nu a fost  inclus  de A.Ş. în evidenţa contractelor în derulare cu terţii, solicitată la data de 30.12.2011 de administratorul M.P.S., a  fost prezentat de acesta numai în momentul în care s-a notificat intenţia de reziliere a contractului de prestări servicii de pază ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale asumate de ocol, a fost încheiat în contra intereselor societăţii apelante şi cu depăşirea limitelor mandatului acordat.

Apelanta şi intervenientele accesorii au susţinut între motivele de nelegalitate a sentinţei atacate, soluţionarea greşită a excepţiei de neexecutare a contractului de prestări servicii silvice nr. 36/02.02.2011.

Tribunalul a reţinut că potrivit acestui contract, ataşat la filele 6-7 dosar fond,  intimatul s-a obligat să execute servicii silvice prin personalul propriu constând în paza pădurilor, marcarea şi inventarierea arborilor precum şi realizarea unor formalităţi administrative şi de evidenţă, enumerate la art. 3 din convenţie.

Conform art. 16 din contract, plata tarifului pentru serviciile silvice trebuia efectuată trimestrial, în data de 15.02, 15.05, 15.08 şi 15.11 pentru trimestrele I la IV, pe baza facturilor emise cu 30 de zile anterior scadenţei iar pentru neexecutare/executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, apelanta datora penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere în plata lucrărilor silvice de orice natură, calculate la valoarea facturilor neachitate (art. 18).

Contractul de prestări servicii încheiat de părţi are aşadar un caracter sinalagmatic, prestaţiile care constituie obiectul său având caracter succesiv.

Sancţiunea aplicabilă pentru neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale constă astfel în rezilierea actului juridic, care, în absenţa prevederii unui pact comisoriu, urmează regula rezilierii judiciare întemeiată pe dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 Cod civil.

În acest sens, tribunalul a reţinut că prin art. 22 din contract, părţile au prevăzut că se poate rezilia convenţia prin: acordul părţilor; la cererea oricăreia dintre ele, cu un preaviz de 180 de zile şi prin pieirea bunului, în condiţiile legii.

Tribunalul a avut în vedere că rezilierea constituie o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea pentru viitor a acestuia şi lăsând neatinse prestaţiile succesive executate anterior rezilierii.

Apelanta a invocat ca mijloc de apărare, excepţia de neexecutare a contractului de prestări servicii silvice, pentru a cărei aplicare este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: existenţa unor obligaţii reciproce care să-şi aibă temeiul în acelaşi contract, existenţa unei neexecutări din partea celuilalt contractant, chiar parţială dar suficient de importantă,  neexecutarea  să  nu  se datoreze faptei înseşi a celui care invocă excepţia şi care l-a împiedicat pe debitor să execute obligaţia şi părţile să nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce.

Din prevederile art. 16 din contract, tribunalul reţine că apelanta s-a obligat la plata trimestrială a serviciilor silvice, pe baza facturilor emise cu 30 de zile anterior scadenţelor fixate în acelaşi text.

În consecinţă, prestarea serviciilor silvice şi obligaţia de plată a acestora nu sunt simultane, facturarea fiind una trimestrială, concluzia instanţei fiind susţinută de altfel chiar de termenele de plată convenite de părţi şi de caracterul continuu al obligaţiei de pază a pădurii şi bianual al obligaţiei de efectuare a inspecţiei de fond.

Raportat la aceste considerente, instanţa apreciază că apelanta nu are în speţă temei pentru a utiliza cu succes acest mijloc de apărare împotriva intimatei, apărare care, în esenţa ei, tinde la justificarea suspendării executării propriilor obligaţii ale celui care o invocă până la executarea de către partea adversă a propriilor obligaţii.

În ceea ce priveşte natura juridică a notificării nr. 62/23.06.2012 (fila 14 fond), instanţa constată că apelanta şi intervenientele accesorii nu au prezentat acelaşi punct de vedere.

Conform notificării menţionate, apelanta a adus la cunoştinţă reclamantului că denunţă unilateral contractul de prestări servicii silvice, începând cu data de 01.08.2012, conform art. 22 din contract.

Pentru a-şi produce efectele juridice stabilite contractual, această denunţare unilaterală trebuia să respecte însă termenul de preaviz de 180 de zile.

Astfel, încetarea efectelor contractului nu putea interveni mai repede de împlinirea celor 180 de zile, calculate de la data comunicării declaraţiei de denunţare unilaterală a convenţiei.

Notificarea este însă datată 23.06.2012 iar încetarea contractului a fost stabilită de apelantă pentru data de 01.08.2012, aceasta nedovedind aşadar îndeplinirea condiţiilor contractuale privind operarea acestui caz de încetare a contractului.

Pretenţiile în litigiu, formulate de reclamant se înscriu în perioada de valabilitate a contractului, fiind aferente lunilor august-noiembrie 2012.

De asemenea, aceleaşi pretenţii se încadrează şi în limitele termenului de preaviz de 6 luni, stabilit de părţi prin contractul iniţial şi necontestat în speţă.

Apelanta a arătat că nu este îndeplinită în speţă cerinţa caracterului cert al creanţei reclamantului.

Simpla contestare a acesteia nu lipseşte dreptul de creanţă de certitudine, existenţa sa rezultând chiar din contractul de prestări servicii silvice necontestat în cauză, conform art. 379 Cod civil.

În consecinţă, reclamantul dispunea de un temei contractual pentru emiterea pretenţiilor faţă de apelantă, chiar fără luarea în considerare a actului adiţional nr. 271/22.08.2011, mai ales că pretenţiile sale au fost fundamentate şi pe acest contract şi nu doar pe actul adiţional.

Este important de subliniat faptul că prin actul adiţional nu s-au adus modificări de substanţă cu privire la conţinutul obligaţiilor contractuale ale intimatului (filele 8-9 fond).

Instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale a apelantei şi a dispus obligarea acesteia la plata contravalorii facturilor fiscale nr. 152/2.7.2012, nr. 157/1.8.2012, nr. 160/1.9.2012 şi nr. 179/1.10.2010, reţinând că serviciile contractate au fost executate de reclamant.

Executarea serviciilor silvice a fost dovedită de reclamant prin actul de control de fond din 14.08.2012 (fila 114 fond) având în vedere că anul calendaristic nu se încheiase la data notificării denunţării contractului, act cu privire la care apelanta a criticat împrejurarea că nu a fost realizat în prezenţa sa, cu raportul şefului de district  I Nord B.C. înregistrat sub nr. 490/17.11.2012 de reclamant (fila 120 fond), din care rezultă că paza era efectuată, fiind surprins autovehiculul AG […] ce efectua transport nejustificat de material lemnos şi întocmit procesul de contravenţie ataşat la fila 121 dosar, cu procesele-verbale de contravenţie ataşate la filele 121, 174 şi actele de control din 01.11.2012 (fila 150), 10.08.2012 (filele 152 -157, 163-166, 168), cu procesul-verbal de control al circulaţiei de la fila 185.

Apelantele şi intervenientele au susţinut că actele de control nu sunt opozabile pârâtei, nefiind înregistrate în Registrele de control ale intimatului, conform art. 22 din H.G. nr. 1076/2008.

Această înregistrare constituie însă o formalitate administrativă ce priveşte raporturile ocolului cu autorităţile publice iar ca înscrisuri sub semnătură privată, ele puteau fi combătute prin proba contrară, neadministrată în cauză de apelantă.

Aceeaşi concluzie se menţine şi cu privire la celelalte înscrisuri cu care intimatul a dovedit executarea serviciilor silvice.

De altfel, în cauză nu se pune problema opozabilităţii acestor înscrisuri faţă de apelantă ci a puterii lor doveditoare, neînlăturată de aceasta din urmă ori de interveniente, mai ales că registrul invocat de intervenientele accesorii era unul intern al apelantei şi nu putea servi pentru acordarea datei certe, în condiţiile art. 1182 Cod civil, fiind eliminată această posibilitate tocmai pentru a se evita acordarea de dată certă pro causa de către cei de la care emană actul ce trebuie înscris în propriile registre.

Prin urmare prezentarea acestui registru nu avea vreo relevanţă în speţă.

În temeiul acestei procuri, A.Ş. a încheiat atât contractul de prestări servicii silvice nr. 36/02.02.2011 cât şi actul adiţional la acesta, nr. 271/22.08.2011 (filele 6, 8 fond).

În speţă s-a invocat caracterul fraudulos al întocmirii actului adiţional, inopozabilitatea acestuia întrucât nu a fost adus la cunoştinţa acţionarilor şi reprezentanţilor apelantei şi încheierea lui cu depăşirea limitelor mandatului autentificat sub nr. 1098/16.09.2010 întrucât nu era necesar societăţii, păgubind-o.

Prin actul adiţional menţionat au fost aduse următoarele modificări contractului de prestări servicii silvice nr. 36/02.02.2011: s-a prelungit durata contractului de la data semnării cu 5 ani, s-a prevăzut obligaţia ocolului de a despăgubi apelanta pentru pagubele nejustificate de gestionarul cantonului de pază cu procese-verbale de contravenţie/infracţiune, s-a stabilit obligaţia apelantei de plată lunară a serviciilor prestate, anticipat până cel târziu la data de 15 a lunii anterioare (data scadenţei), pe baza facturilor proforma emise cu 15 zile anterior scadenţei, au fost majorate cu 3,5% tarifele contractuale prevăzute la art. 14 din contract, majorare aplicabilă începând cu 1 ianuarie a fiecărui nou an şi s-au restrâns cauzele de încetare a contractului la acordul de voinţă al părţilor şi la denunţarea unilaterală dar cu un termen de preaviz de 3 ani.

Pretenţiile reclamantului apar ca întemeiate şi faţă de clauzele actului adiţional, verificându-se considerentele instanţei cu privire la executarea prestaţiilor, lipsa de temei legal a invocării excepţiei de neexecutare a contractului întrucât s-a menţinut renunţarea la simultaneitatea prestaţiilor prin prevederea plăţii anticipate a serviciilor, existenţa răspunderii contractuale a apelantei şi neoperarea denunţării unilaterale a contractului din partea apelantei ca urmare a nerespectării termenului de preaviz.

Tribunalul a avut în vedere că însăşi apelanta a recunoscut că a achitat până în august 2012 contravaloarea serviciilor  ocolului, chiar neprestate, fiind de bună-credinţă (fila 193).

Prin actul adiţional, plata acestor servicii a fost transformată din trimestrială în lunară anticipată iar în cauză nu s-a pus problema nerespectării de către apelanta pârâtă a obligaţiei de plată lunare, pe perioada cuprinsă între data semnării actului adiţional şi luna august 2012, aceasta necontestând acest aspect afirmat atât în faţa instanţei de fond de către pârâtă cât şi în faţa instanţei de apel.

Apelanta a participat la încheierea actului adiţional, nu în calitate de terţ ci de parte iar vânzarea acţiunilor către o altă societate nu conduce la inopozabilitatea actului, mai ales că şi acest act de vânzare a acţiunilor este guvernat de legea română (fila 8, fila 44, fila 45, fila 71  fond).

În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod întemeiat că actul adiţional legitimează pretenţiile intimatei, în contextul în care, societatea apelantă a avut calitatea de parte în acesta iar nu acţionarii săi, schimbarea acţionariatului neputând exonera societatea de executarea obligaţiilor asumate anterior acestei modificări.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen, motivat atât pârâta S.C. R.S.F. S.R.L., cât şi intervenientele accesorii in interesul pârâtei D.F. 1 şi D.F. 2.

Recurenta pârâtă S.C. R.S.F. S.R.L. invoca prin motivele de recurs prevederile art. 304 alin. 1 şi 8 din Codul de procedură civilă şi solicită instanţei de recurs admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului pentru nelegalitate, rejudecarea cererii de chemare in judecată şi respingerea pretenţiilor reclamantei S.C. O.S.C.V.  S.R.L.

A formulat şi cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea  litigiilor ce fac obiectul dosarelor nr. 9422/280/2014 – ordonanţa preşedinţială – aflat pe rolul  Judecătoriei Piteşti, dosarului civil nr. 9385/280/2014 având ca obiect nulitate act şi reziliere act adiţional la contractul de prestări servicii silvice nr. 36/2011, aflat tot pe rolul Judecătoriei Piteşti. 

Recurenta pârâtă invocă următoarele critici:

Atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond s-au pronunţat în prezenta cauză având în vedere şi analizând prevederile actului adiţional la contractul de prestări-servicii silvice nr. 36/2011, act juridic nelegal.

În mod nelegal, instanţa de apel, reţine că O.S. şi-a îndeplinit obligaţiile conform prevederilor Contractului nr. 36/2011, în calitate de prestator, având în vedere înscrisuri depuse la dosar, documente cu caracter intern întocmite doar la nivelul ocolului silvic, înscrisuri făcute pro causa, care nu au fost comunicate niciodată proprietarului sau terţilor, instituţii ale statului abilitate în acest sens, nu au fost înregistrate în registrele de evidenţă  conform prevederilor legale (art. 22 din H.G. nr. 1076/2008 privind înregistrarea actelor de control).

În mod eronat, instanţa de apel, reţine că O.S. şi-a îndeplinit obligaţiile conform contractului nr. 36/2011, considerând că notele de constatare ale pagubelor suferite de către R., emise de către organele abilitate ale statutului (ITRSV P.) sunt emise ulterior pretenţiilor formulate de către O.S.; această interpretare este eronată deoarece la data controlului, ITRSV P. a evaluat pagubele suferite de R. de la data ultimului control şi până în februarie 2013, aşadar de la data preluării imobilului-pădure către O.S. (august 2011), şi până la data efectuării acţiunii propriu-zise de control, inclusiv pagubele pentru perioada august-noiembrie 2012.

Astfel, dovedirea îndeplinirii obligaţiilor contractuale cu acte de control de fond cu caracter intern, cu rapoarte ale angajaţilor ocolului, cu procese-verbale de constatare a unor contravenţii care în fapt nu au finalitate juridică, au forţa probatorie superioară vis-a-vis de notele de constatare şi procesele-verbale emise de către instituţiile statului în teritoriu, care demonstrează pagube patrimoniale certe, măsurate şi evaluate conform prevederilor legale, interpretare pe care o considerăm injustă şi în defavoarea vădită a S.C. R.S.F. S.R.L.

Un alt motiv care demonstrează că interpretările instanţei de apel au schimbat înţelesul actelor deduse judecaţii, motiv care demonstrează că O.S. nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform prevederilor contractului nr. 36/2011, art. 3 punctul I este lipsa plaţii despăgubirilor pe care O.S. trebuia să le plătească proprietarului pentru prejudiciile produse imobilului/pădure prin tăieri ilegale. Deşi, R.S.F. a solicitat plata acestora prin emiterea şi comunicarea facturilor fiscale ROMF003_20M, ROMF004_20K, O.S. nu a înţeles să îşi îndeplinească aceste obligaţii.

Prin recursul formulat de intervenientele în interesul recurentei pârâte, D.F. 1 şi D.F. 2, decizia din apel este criticată tot sub aspectul interpretării clauzelor contractuale ale contractului de prestări servicii nr. 36/02.02.2011 şi a îndeplinirii condiţiilor excepţiei de neexecutare a contractului.

Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi sentinţei şi respingerea cererii reclamantului O.S.C.V.

Contractul încheiat între R. şi O.S. este un contract sinalagmatic, de prestări servicii silvice cu titlu oneros. Aşadar, obligaţiile ce revin părţilor sunt reciproce şi interdependente.

În mod eronat, instanţa de apel a reţinut că lipsa simultaneităţii prestării serviciilor silvice care incumbau O.S., dintre care unele erau permanente – a se vedea art. 3. II din Contractul de prestări servicii, iar altele erau bianuale – a se vedea art. 3.I din Contractul de prestări servicii), cu obligaţia trimestrială de plată care revenea R. (a se vedea art. 16 din Contractul de prestări servicii) determină lipsa simultaneităţii obligaţiilor contractuale, precum şi imposibilitatea invocării excepţiei de neexecutare.

În literatura de specialitate s-a arătat că excepţia poate fi invocată cu succes şi în unele cazuri în care obligaţiile părţilor nu sunt cu executare simultană, fiind afectate de un termen. Astfel, într-o atare situaţie este important şi determinant pentru admiterea excepţiei ca obligaţia cu termen a celui împotriva căruia se invocă să devină exigibilă înaintea exigibilităţii obligaţiilor contractuale aparţinând excipiensului.

În mod eronat, instanţa de fond nu a reţinut intervenirea unei rezilieri a Contractului prin Notificarea nr. 62/23.06.2012 („Notificarea”) emisă de către R.. Chiar în cadrul Notificării, R. afirmă că „vă aduce la cunoştinţă intenţia de reziliere unilaterală a Contractului de prestări servicii nr. 36 din 02.02.2011, începând cu data de 01.08.2012”.

 Cu toate că Notificarea face trimitere la prevederile art. 22 din Contract, în paragraful următor se circumstanţiază motivul rezilierii, aceasta fiind datorată desfăşurării „în mod viciat a activităţilor prestatorului (subl. ns. – O.S.)”. Din această formulare rezultă cu necesitate intenţia R. de a rezilia unilateral Contractul, iar nu de a produce o simplă denunţare, date fiind motivele ce stau la baza deciziei de încetare a colaborării contractuale cu O.S..

În mod eronat, instanţa de apel a înlăturat valoarea probatorie a adresei nr. 1139/13.02.2013 emisă de ITRSV P. şi a notei de constatare din 07.02.2013, considerând că „aceste înscrisuri sunt emise ulterior pretenţiilor formulate de reclamantă şi privesc efectuarea controalelor de fond ulterior datei de 13.02.2013”  (fila nr. 8 din Decizia recurată). Această teză nu poate fi reţinută, întrucât înscrisurile nu pot face referire sau reţine constatări decât pentru trecut, iar nu şi pentru viitor.

Pentru aceste motive, hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa nu s-a raportat la toate prevederile legale care reglementează obligaţiile O.S..

Cu privire la recursurile formulate, intimata reclamantă S.C. O.S.C.V. S.R.L. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor. Se susţine că în mod greşit recurentele fac trimitere la clauzele contractule din actul adiţional  încheiat în 22.08.2011 de prelungire a contractului iniţial cu nr. 36/02.02.2011, deoarece instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe contractul de prestări servicii iniţial cu nr. 36/02.02.2011, ce avea o durată de valabilitate de 2 ani.. Astfel, raportat la perioada pentru care reclamanta a solicitat plata serviciilor de pază juridică, sunt aplicabile clauzele contractului iniţial, soarta actului adiţional la acest contract, fiind indiferentă, astfel că susţinerile recurentelor faţă de nelegalitatea actului adiţional, de viciile mandatului dat către A.S. la încheierea acestui act adiţional, exced limitelor pretenţiilor deduse judecaţii.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând recursurile formulate, instanţa constată că nu sunt fondate.

Se impune a fi analizate împreună motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă şi de recurentele interveniente având în vedere că ambele recursuri conţin motive de recurs identice şi ţin la obţinerea aceleiaşi soluţii. Pe de altă parte, fiind vorba de recursul  promovat de intervenientele accesorii în interesul recurentei pârâte, este firesc ca şi motivele de recurs invocate de interveniente să susţină interesele procesuale ale pârâtei, iar ca soluţie se impune ca recursul intervenientei să primească aceeaşi soluţie ca şi recursul promovat de partea în interesul căreia a acţionat.

Analizând motivele de recurs formulate de recurentele interveniente şi recurenta pârâtă, instanţa constată că deşi ambele recursuri  invocă prevederile art.  304 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, respectiv art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motivele de recurs vizează aspecte ce ţin de modul de interpretare şi apreciere a probelor de către instanţe de apel. Astfel se face trimitere la probatoriul administrat la instanţa de fond pentru a sublinia că decizia dată în apel este „nelegală” sub aspectul interpretării clauzelor contractuale şi implicit a interpretării excepţiei de neexecutare a contractului invocată de pârâtă şi interveniente în apărare.

Toate aceste motive de recurs nu sunt încadrabile în motive de nelegalitate a hotărârii atacate, deoarece tind la o soluţie de analizare a probatoriului administrat la fond, într-un alt mod, recurentele combătând interpretările date probelor de către instanţa de apel care a evocat fondul, având competenţe şi sub aspectul verificării netemeiniciei hotărârii judecătoriei. A proceda la schimbarea argumentelor instanţei de apel dată excepţiei de neexecutare a contractului invocată de pârâtă şi interveniente în apărare, echivalează cu reanalizarea probatoriului administrat şi a apărărilor formulate, ceea ce reprezintă un control de netemeinicie a hotărârii, ori, recursul în temeiul art. 304 Cod procedură civilă reprezintă o cale de atac ce presupune exercitarea unui control de nelegalitate al hotărârii anterioare.

Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii prezentului recurs până la soluţionarea celor doua litigii aflate pe rolul Judecătoriei Piteşti având ca obiect „ordonanţă preşedinţială” şi „constatare nulitate act adiţional la contractul nr. 36/02.02.2011 pentru lipsa consimţământului reprezentantului R. la încheierea actului adiţional şi rezilierea unilaterală a contractului nr.  36/02.02.2011 ca urmare a notificării din 23.06.2012 şi a actului adiţional nr. 66/27.07.2012, instanţa de recurs a respins cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, pentru considerentele expuse în încheierea din 30.10.2014.

În legătura cu motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, instanţa de recurs constată că, din expunerea criticilor deciziei atacate formulate de această recurentă, nu rezultă incidenţa acestui motiv de modificare a deciziei.

Niciuna din criticile formulate nu se încadrează în acest motiv de modificare, prin care legiuitorul a dorit să poată fi abordată în recurs încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Motivul de „modificare” a deciziei  prevăzut la art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, priveşte situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecaţii este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanţa îi schimbă natura, ori înţelesul. Dacă însă din probele administrate ar rezulta un dubiu asupra naturii juridice sau a conţinutului actului juridic, interpretarea dată de judecător, constituie o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs, conform art. 304 pct. 8, aceasta fiind şi situaţia în speţă, deoarece recurenta pârâtă încearcă să obţină o schimbare a stării de fapt reţinute de instanţa de apel, sub aspectul derulării prestaţiilor dintre părţi.

Pentru aceste considerente, recursul recurentei pârâte va fi respins.

Criticile recurentelor interveniente ce vin în susţinerea intereselor recurentei pârâte şi se fundamentează în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, vizează, aşa cum am arătat mai sus, aspecte de netemeinicie a deciziei din apel, făcând  trimitere la probe şi apărări invocate care să tindă a se reţine sub alt aspect efectele contractului de prestări servicii nr. 36/2011 şi calificarea acestor prestaţii. Nu se face trimitere la norma de drept încălcată de instanţa de apel prin soluţia pronunţată. În legătură cu situaţiile în care este admisibilă invocarea anticipată a „exceptio non adimpleti contractus”, recurentele invocă temeiuri de drept străine de situaţia de drept dedusă judecaţii (ex. vânzarea internaţională de mărfuri, contractul individual de muncă, contractul de închiriere, art. 1522 alin. 4 Noul Cod civil neaplicabil în cauza raportată la legea aplicabilă la momentul încheierii contractului. Nu se poate reţine, prin analogie cu normele de drept invocate, că există o încălcare a acestor dispoziţiile legale prin pronunţarea deciziei din apel şi prin dezlegarea dată în apel clauzelor contractuale, întinderii prestaţiilor şi calificarea acestora. E adevărat că  nu există un text legal expres în reglementarea acestei excepţii, însă, temeiul juridic al acesteia îl constituie interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractul sinalagmatic.

 Susţinerea recurentelor prin care se arată că instanţa de apel a înlăturat greşit apărarea acestora privind excepţia de neexecutare, calificând efectele contractului nr. 36/2011 prin lipsa simultaneităţii prestaţiilor, cu toate ca părţile au negociat un contract sinalagmatic, nu este un motiv de aplicare a art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ci vizează aspecte de analiză a stării de fapt aşa cum a fost stabilită după susţinerile părţilor şi probele administrate, starea de fapt neputând fi schimbată în recurs, ci doar în căi de atac devolutive.  Pe de altă parte se observă că instanţa de apel nu a nesocotit caracterul sinalagmatic al contractului, ci, în funcţie de clauzele contractuale a stabilit că părţile neconvenind un termen pentru executarea uneia dintre obligaţiile reciproce, au renunţat la simultaneitatea de executare a obligaţiilor.

În legătura cu evaluarea raţionamentului instanţei de apel faţă de „recalificarea rezilierii unilaterale drept denunţare a contractului pentru absenţa simultaneităţii obligaţiilor contractuale”, instanţa de recurs apreciază critica nefondată raportat la considerentele instanţei de apel. Tribunalul a reţinut că notificarea  nr.62/23.06.2012 reprezintă o denunţare unilaterală care pentru a-şi produce efectele trebuia să respecte termenul de preaviz. Termenul de „denunţare” este folosit chiar de emitenta notificării – filele 192-194 dosar. Bineînţeles că instanţa de apel nu a analizat susţinerile părţilor doar după denumirea formală a actului juridic, ci a făcut trimitere şi la texul în care acestea aveau reglementare în contractul dintre părţi cu nr. 36/2011. Astfel, în mod corect instanţa în interpretarea notificării din data de 23.06.2012 face trimitere la prevederile art. 22 litera b din contractul  nr. 36/2011, care reglementează posibilitatea de „reziliere unilaterală” a contractului cu un preaviz de 180 de zile.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei pârâte privitoare la producerea unei pagube în patrimoniul acesteia care trebuie acoperită în temeiul art. 3 pct.1 teza finală din contractul de prestări servicii nr. 36/2011, se constată că, pârâta putea formula cerere reconvenţională în cauză în acest sens. În lipsa unei cereri în pretenţii, instanţa de recurs nu poate folosi argumentele acesteia ce susţin un eventual prejudiciu cauzat prin executarea culpabilă a obligaţiilor contractuale sau neexecutarea acestora, în scopul modificării deciziei şi sentinţei şi respingerii cererii reclamantei ce are ca obiect plata serviciilor de pază în perioada cât contractul nr. 36/2011 încă mai era în vigoare.

În ceea ce priveşte executarea serviciilor silvice, starea de fapt reţinută la fond şi păstrată în apel nu se poate schimba fiind rezultatul aprecierii probatoriului administrat. Au existat deja plăti efectuate de către pârâtă până în luna iulie 2012, ceea ce denotă că părţile îşi cunoşteau obligaţiile contractuale, efectuând prestări chiar şi după încheierea actului adiţional criticat de recurente sub aspectul existenţei unei „înţelegeri frauduloase”, fără însă a se dovedi vreun caz de nulitate a acestuia pe cale de excepţie în prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge recursurile formulate atât de recurenta pârâtă cât şi de recurentele interveniente.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 277 Cod procedură civilă instanţa va obliga recurentele să plătească în solidar intimatei reclamante suma de 2480 lei cheltuieli de judecată conform facturii fila 84 recurs reprezentând onorariu avocat.