INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 21.12.2012 sub nr. de dosar 60435/299/2012 reclamanta V.N. i-a chemat în judecată pe pârâţii M.F., N.N. şi D.I. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să declare deschisă succesiunea de pe urma defunctei N.M. decedată la data de 06.04.2011, să constate persoanele care au calitate de moştenitori şi cotele care se cuvin acestora, respectiv faptul că:
-au calitate de moştenitori V.N., în calitate de fiică cu o cotă de 1/3 din moştenire, pârâta M.F. în calitate de fiică cu o cotă de 1/3 din moştenire şi pârâta N.N. în calitate de fiică cu o cotă de 1/3 din moştenire şi
-este străin de moştenire pârâtul D.I., întrucât nu a acceptat succesiunea în termenul de prescripţie stipulat de art. 700 C.Civ. 1864.
Reclamanta a solicitat stabilirea compunerii masei succesorale din imobilul situat în …, sector 1 format din teren şi construcţie, cota ideală de ½ din imobilul situat în …, sector 1, format din teren şi construcţie, suprafaţa de 10.000 mp teren fâneţe situată în comuna …, compusă din suprafaţă de 5000 mp situată în extravilanul satului …, punctul …, suprafaţa de 2500 mp situată în extravilanul satului …, punctul … şi dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în Cimitirul Bellu Militar, …, în suprafaţă de 3,75 mp. De asemenea, s-a solicitat ieşirea din indiviziune asupra bunurilor ce compun masa succesorală.
În motivare, reclamanta a arătat că N.M. a fost căsătorită cu D.N. până în anul 1965, căsătoria fiind desfăcută prin Sentinţa civilă nr. 12/1965 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Titu, Regiunea Bucureşti. Ulterior, în anul 1973, N.M. a dobândit numele N., în urma căsătoriei cu N. A.
La data deschiderii succesiunii aveau vocaţie succesorală V.N., născută D.N., pârâtul D.I., pârâta M.F., pârâta N.N..
S-a arătat de către reclamantă că după decesul mamei părţilor, pârâtul D.I., plecat în Franţa de peste 20 de ani, a manifestat un dezinteres explicit faţă de dezbaterea succesiunii, deşi a fost citat în acest sens de cel puţin 3 ori. S-a menţionat în continuare de către reclamantă că împreună cu pârâtele M.F. şi N.N., la 29.09.2011, în termenul de opţiune succesorală s-au adresat BNP F.A.R. în vederea dezbaterii succesiunii. Faţă de neprezentarea pârâtului D., părţile au solicitat suspendarea procedurii notariale dispusă prin Încheierea 1/15.11.2012, adresându-se instanţei de judecată.
Reclamanta a apreciat că, faţă de data deschiderii succesiunii, respectiv 04.04.2011 sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil 1864. În ceea ce priveşte termenul de opţiune succesorală, au fost invocate prevederile art. 700 alin. 1 C.civ. 1864, care prevede termenul de acceptare a succesiunii de 6 luni.
În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, martori şi expertiză.
Prin notele de şedinţă de la 02.05.2013 (f.58 vol.I), reclamanta a precizat valoarea masei succesorale şi anume: pentru imobilul situat în … – 140725,73 lei, pentru cota de ½ imobilul situat în … – 165749,38 lei (1/2 din 331498,76 lei), pentru suprafaţa de teren de 10.000 mp de fâneţe – 10000 lei, dreptul de concesiune asupra locului de veci – 5000 lei, totalul fiind de 321475,11 lei.
Reclamanta a formulat cerere de ajutor public sub forma eşalonării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9644,25 lei.
Prin încheierea de şedinţă de la 16.05.2013 (f. 81 vol. I) instanţa a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă şi a dispus eşalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 8944,25 lei (rămasă de achitat) în 36 tranşe lunare egale a câte 248,45 lei plătibile începând cu luna iunie 2013.
Prin întâmpinarea depusă la 29.04.2015 (f. 45 vol. I) pârâtul D.I. a solicitat pe cale de excepţie anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată şi respingerea acţiunii pe motiv că persoana care a sesizat instanţa nu avea împuternicire pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată.
Pe fond, pârâtul a solicitat admiterea capătului de cerere prin care se solicită constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei N. M. şi să se constate că persoanele care au calitatea de moştenitori ai defunctei N.M. sunt: D.I. şi reclamanta V.N. în calitate de copii naturali cu câte o cotă de ½ din moştenire, pârâtele M.F. şi N.N. fiind străine de moştenire prin neacceptarea acesteia în termen legal.
Pârâtul a solicitat respingerea cererii prin care s-a solicitat că este străin de moştenire. Totodată, a solicitat admiterea în parte a capătului de cerere privind compunerea masei succesorale şi în tot a cererii de ieşire din indiviziune.
În ceea ce priveşte calitatea de moştenitori ai defunctei N.M., pârâtul a apreciat că pârâtele M.F. şi N.N., fiice prin adopţie, nu au calitate de moştenitoare întrucât, deşi au vocaţie succesorală concretă, nu au acceptat în termen legal succesiunea, nici expres şi nici tacit.
Pârâtul a menţionat că atât certificatul cu rezultatul verificărilor opisului succesoral, cât şi dosarul privind dezbaterea succesiunii notariale poartă data de 23.01.2012, apreciind că acest aspect confirmă că declaraţia reclamantei şi a celorlalte două pârâte a fost depusă şi înregistrată la biroul notarial ulterior datei de 29.09.2011.
Pârâtul a învederat faptul că adopţiile pârâtelor M.F. şi N.N., fiicele naturale ale reclamantei V.N., încheiate înainte de anul 1989 s-au făcut cu scopul exclusiv de a le facilita stabilirea domiciliilor în Municipiul Bucureşti.
Mai mult, pârâtul a arătat că în calitate de acceptant al moştenirii a plătit 5000 euro pentru stingerea datoriei pe care o avea N.M., plata acestei sume fiind efectuată în intervalul termenului de acceptare a succesiunii, apreciind că acceptarea tacită rezultă neîndoielnic atât din actele şi faptele învederate, cât şi din corespondenţa purtată cu notarul sesizat cu dezbaterea succesiunii.
Cu privire la compunerea masei succesorale, pârâtul a arătat că nu au fost precizate de către reclamantă bunurile mobile care au aparţinut defunctei lor mame.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115 C.proc.civ., art. 669 teza a II-a C.civ.
În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriile reclamantei şi pârâtelor M.F. şi N.N..
Pârâtele N.N. şi M.F. au formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului D.I. (f. 82 vol. I) învederând faptul că au acceptat succesiunea defunctei lor mame în termenul legal, au luat în stăpânire împreună cu reclamanta bunurile succesorale şi s-au adresat BNP R.F.A. în vederea dezbaterii succesiunii. S-a menţionat că, deşi citat, pârâtul D. nu s-a prezentat la dezbaterea succesiunii. Au mai arătat pârâtele că au continuat o serie de procese începute de N.M., pârâtul D.I. refuzând însă să participe la acestea. Pârâtele au solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, constatându-se că D.I. este străin de succesiune.
Prin încheierea de şedinţă de la 26.09.2013 instanţa a calificat întâmpinarea formulată de pârâtul D.I. ca fiind cerere reconvenţională, punându-i în vedere să timbreze.
Prin notele de şedinţă de la 07.11.2013 (f. 133-134 vol. I), reclamanta a învederat faptul că renunţă la judecarea capătului de cerere privind ieşirea din indiviziune.
Totodată, reclamanta a arătat că valoarea totală a bunurilor mobile ce au aparţinut defunctei sale mame este de 650 lei.
La 12.11.2013 pârâtul a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru.
Prin încheierea de şedinţă de la 08.01.2014 (f.162 vol. I) instanţa a admis în parte cererea de reexaminare formulată de D.I., stabilind că acesta datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.825,75 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Prin notele de şedinţă de la 23.01.2014 (f.42 vol. II) pârâtul a arătat că renunţă la judecata tuturor cererilor reconvenţionale, mai puţin la judecata cererilor prin care a solicitat să se constate deschiderea succesiunii de pe urma defunctei N.M., că persoanelor care au calitatea de moştenitori sunt D.I. şi reclamanta V.N., pârâtele M.F. şi N.N. fiind străine de moştenire prin neacceptarea acesteia în termen legal.
La termenul de judecată de la 23.01.2014 (f.118 vol. II) instanţa a invocat din oficiu excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale pe care, deliberând, a admis-o, constatând că cererea reconvenţională, aşa cum a fost recalificată, nu a fost timbrată la valoarea stabilită de instanţă. La acelaşi termen, instanţa a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C.proc.civ. pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin încheierea din data de 05.12.2013.
Prin cererea depusă la data de 16.01.2015 (f. 126 vol. 2), reclamanta a solicitat redeschiderea judecăţii, iar prin cererea înregistrată la data de 11.02.2015 (f. 168 vol. 2) reclamanta a solicitat instanţei să ia act de renunţarea la judecata capătului III de cerere privind stabilirea compunerii masei succesorale.
La termenul din data de 30.04.2015 instanţa a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, a constatat că pârâtul D.I. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor N.N. şi M.F., a apreciat că solicitarea reclamantei de a se constata că pârâtul D.I. este străin de moştenire echivalează cu invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ca o consecinţă a neacceptării succesiunii în termen şi a calificat-o în acest sens. La acelaşi termen, instanţa a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor în cauză.
La solicitarea instanţei, BNP F.A.R. a depus dosarul succesoral deschis în vederea dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei N.M..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei şi al pârâtelor, proba testimonială, declaraţiile martorelor B.C.M. şi C.I. fiind consemnate în scris şi ataşate la filele 312-313 vol. 2 din dosar.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 06.04.2011 a decedat mama părților, defuncta N.M., așa cum rezultă din certificatul de deces seria DZ nr. 313377 eliberat de Primăria com. Floreşti Stoeneşti, jud. Giurgiu (f. 8 vol. 1). Succesiunea rămasă de pe urma defunctei nu a fost dezbătută până în prezent întrucât dosarul succesoral nr. 3/2012 al BNP R.F.A. a fost suspendat, părţile fiind îndrumate să se adreseze instanţei judecătoreşti (astfel cum rezultă din încheierea din data de 15.11.2012 depusă la f. 56 vol. 1), iar în Registrul Național de Evidență a Opțiunilor Succesorale figurează înregistrate declaraţiile de opţiune succesorală ale reclamantei V.N. şi ale pârâtelor M.F. şi N.N., în Registrul Național de Evidență a Liberalităților negăsindu-se înregistrări, astfel cum reiese din încheierea nr. 2 din 11.06.2013 (f. 83-84 vol. 1) eliberată de notarul public R.F.A..
În prealabil, instanţa reţine că moştenirea legală este guvernată de legea în vigoare la data deschiderii succesiunii, adică la data decesului celui despre a cărui moştenire este vorba. În acest sens, art. 91 din Legea nr. 71/2011 dispune că moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil din 2009 sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii. Pe cale de consecință, în ceea ce privește moștenirea defunctei N.M., sunt aplicabile reglementările Codului civil din 1864, în vigoare la data deschiderii acestei moșteniri.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută, în conformitate cu art. 651 Cod civil 1864, instanţa va constata deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei N.M., decedată la data de 06.04.2011, cu ultimul domiciliu în …, sector 1.
Pentru a se pronunţa asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D.I., N.N. şi M.F., instanţa va analiza probele administrate în cauză raportat la acceptarea/neacceptarea moştenirii în termenul de opţiune succesorală.
Acceptarea expresă sau tacită a succesiunii trebuie făcută, potrivit art. 700 C.civ. 1864, în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, iar actul care atestă acceptarea trebuie să îndeplinească două condiţii: să nu poată fi făcut decât în calitate de moştenitor şi să presupună în mod obligatoriu intenţia de a accepta. Termenul de 6 luni se socoteşte de la deschiderea succesiunii, iar dreptul de a accepta succesiunea se prescrie dacă nu a fost exercitat înăuntrul acestui termen. Neacceptarea în termen a succesiunii are drept consecinţă pierderea calităţii de moştenitor, succesibilul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire. Într-o atare situaţie este vorba de lipsa calităţii procesuale pe motiv că succesibilul este o persoană străină de moştenire şi nu de prescrierea dreptului la acţiune.
Aşadar, calitatea procesuală pasivă a pârâţilor D.I., N.N. şi M.F. trebuie analizată prin raportare la acceptarea sau nu în termen a succesiunii defunctei N.M., astfel cum rezultă din probele administrate în cauză. Calitatea reclamantei de moştenitoare a defunctei N.M. nu a fost contestată de niciunul dintre pârâţi.
În speţă, reclamanta şi pârâta N.N. şi M.F. au susţinut că la data de 29.09.2011 s-au adresat BNP F.A.R. în vederea dezbaterii succesiunii, manifestându-şi voinţa de a accepta succesiunea.
Instanţa reţine că înscrisul constatator al acceptării pure şi simple nu trebuie să fie redactat cu respectarea unor formule sacramentale şi speciale pentru a constata acceptarea succesiunii. Acceptarea expresă pură şi simplă poate îmbrăca şi forma unor acte adresate instanţei pentru rezolvarea unor probleme în legătură cu moştenirea în cauză sau biroului notarial (de exemplu, cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale conţinând voinţa succesibilului de a accepta moştenirea).
Astfel cum rezultă din încheierea de suspendare a procedurii succesorale nr. 1/15.11.2012, notarul public a menţionat că cererea pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe defuncta N.M. a fost semnată la data de 29.09.2011 de doamnele V.N., N.N. şi M.F. (f. 22 vol. 1). Cererea formulată de reclamantă şi de pârâte se regăseşte în dosarul succesoral, fiind depusă, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către BNP R.F.A., la fila 250 din vol. 2. Analizând cuprinsul acesteia, instanţa constată că la data de 29.09.2011 (în interiorul termenului de opţiune succesorală), reclamanta şi pârâtele au solicitat deschiderea procedurii succesorale pentru defuncta N.M. declarând că de pe urma defunctului au rămas moştenitori atât ele, cât şi pârâtul D.I.. Prin urmare, instanţa apreciază că acest act probează acceptarea expresă a succesiunii de către pârâtele N.N. şi M.F. în termenul de opţiune succesorală de 6 luni.
Susţinerile pârâtului D.I. în sensul că acceptarea nu ar fi fost făcută în termen întrucât cererea nu a fost făcută la data de 29.09.2011 sunt vădit neîntemeiate, având în vedere data emiterii citaţiei de către notarul public – 30.09.2011 (f. 251 vol. 2). În lipsa înregistrării cererii de deschidere a procedurii succesorale, citaţia nu ar fi putut fi emisă la data de 30.09.2011, pârâtul D.I. primind-o la data de 06.10.2011, astfel cum reiese din confirmarea de primire depusă în copie la fila 252 vol. 2.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea invocată de pârâtul D.I. referitoare la faptul că primele verificări efectuate de notarul public în legătură cu existenţa unor eventuale cereri privind dezbaterea succesorală de pe urma defunctei N.M. s-au făcut la data de 23.01.2012.
O eventuală îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor impuse notarului de Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 în sensul că nu ar fi verificat de îndată evidenţele succesorale nu poate produce consecinţe juridice în ceea ce priveşte manifestarea de voinţă a pârâtelor.
Contrar susţinerilor pârâtului D.I., pârâtele nu şi-au exercitat dreptul de opţiune „colectiv”, cererea de deschidere a procedurii succesorale (f. 250 vol. 2) conţinând manifestarea de voinţă a fiecăreia, fiind semnată de fiecare în parte.
Potrivit legii, acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă indirect, dar neîndoielnic, intenţia sa de acceptare a moştenirii (art. 689 C.civ.). Pot fi apreciate ca acte de acceptare tacită a moştenirii intrarea în posesia (preluarea ori deţinerea) şi folosinţa bunurilor succesorale care prin natura, numărul şi valoarea lor exclud ideea de amintiri de familie, faptul mutării definitive a succesibilului în casa moştenită. Asemenea fapte implică acceptarea moştenirii, întrucât succesibilul se comportă ca un proprietar.
În acest sens, instanţa are în vedere şi împrejurarea că pârâta N.N. a făcut şi acte de acceptare tacită a succesiunii, ea fiind cea care a rămas să locuiască în imobilul din … (ultimul domiciliu al defunctei) şi să plătească taxele şi impozitele aferente, astfel cum rezultă atât din răspunsurile la interogatorii, cât şi din declaraţia martorei B.C.M. (f. 312 vol. 2) şi a martorei C.I. (f. 313 vol. 2).
Faţă de aceste împrejurări, instanţa va respinge, ca neîntemeiate, atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei M.F., cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.N..
Din probele administrate cu privire la acceptarea în termen a succesiunii de către pârâtul D.I., reiese cu claritate faptul că acesta trebuia să îşi manifeste dreptul de opţiune succesorală în intervalul 06.04.2011 – 06.10.2011. Susţinerile pârâtului în sensul că ar fi plătit suma de 5000 euro pentru stingerea unor datorii ale moştenirii nu au fost dovedite prin nici una dintre probele administrate în cauză, fiind simple afirmaţii lipsite de suport probator astfel încât nu pot avea natura unui act de acceptare tacită a succesiunii.
Faptul susţinut de pârâtul D.I., în sensul că înăuntrul termenului de acceptare a succesiunii a convenit cu reclamanta şi pârâtele că vor dezbate succesiunea pe cale notarială nu are natura unui act de acceptare a succesiunii.
În ceea ce priveşte corespondenţa purtată de pârâtul D.I. cu notarul sesizat cu dezbaterea succesorală, instanţa reţine că pentru ca un înscris să valoreze acceptare expresă, din conţinutul lui trebuie să rezulte că succesibilul şi-a însuşit în mod neechivoc calitatea de moştenitor. Cu alte cuvinte, din înscris trebuie să rezulte că succesibilul înţelege să exercite drepturile şi să-şi asume obligaţiile rezultând din calitatea de moştenitor. O formulare echivocă (de exemplu, succesibilul se numeşte pe sine ca „moştenitor”, evocă calitatea sa de „succesor”) nu poate valora acceptare expresă, putând avea semnificaţia unei simple referiri la vocaţia succesorală.
Analizând conţinutul scrisorilor emise de pârâtul D.I. către notarul public (f. 52 vol. 1, f. 254 vol. 2, f. 258 vol. 2), instanţa nu poate concluziona în sensul acceptării exprese a moştenirii.
Simplul fapt al purtării unei corespondenţe cu notarul public nu duce la concluzia că pârâtul D.I. a acceptat succesiunea, ci, dimpotrivă, că a avut ocazia să facă acte de acceptare şi nu le-a făcut. Conflictul cu surorile sale nu este de natură a exonera partea de un comportament dictat de lege în vederea acceptării succesiunii.
Susţinerile pârâtului D.I. în sensul că mama sa l-ar fi asigurat că moştenirea se va împărţi în mod egal între copiii ei naturali şi în sensul că adopţia de către defuncta N.M. a pârâtelor M.F. şi N.N. s-a făcut în scopul exclusiv de a le facilita stabilirea domiciliilor în Municipiul Bucureşti sunt lipsite de relevanţă faţă de actele de stare civilă depuse la dosar (f. 15-19 vol. 1) şi de lipsa unui testament al defunctei.
Concluzionând, instanţa observă din ansamblul probelor administrate că pârâtul D.I. nu şi-a manifestat personal, expres sau tacit, dreptul de opţiune succesorală în termenul de 6 luni prevăzut de Codul civil. Sancţiunea materială este intervenirea prescripţiei, dar pe plan procesual sancţiunea este constatarea lipsei calităţii procesuale pasive. Or, constatând stins pe calea prescripţiei dreptul de opţiune succesorală al pârâtului, acesta nu mai justifică calitatea procesuală pasivă, neavând calitatea de moştenitor.
Pentru toate aceste motive, instanţa va admite excepţia şi va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul D.I. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 669 C.civ. 1864 instanţa va constata că de pe urma defunctei N.M. au rămas următorii moştenitori legali:
– reclamanta V.N., în calitate de fiică, având o cotă parte de 1/3 din masa succesorală;
– reclamanta V.N., în calitate de fiică, având o cotă parte de 1/3 din masa succesorală;
– pârâta M.F. în calitate de fiică, având cotă parte de 1/3 din masa succesorală;
– pârâta M.F. în calitate de fiică, având cotă parte de 1/3 din masa succesorală;
– pârâta N.N., în calitate de fiică, având cotă parte de 1/3 din masa succesorală.
– pârâta N.N., în calitate de fiică, având cotă parte de 1/3 din masa succesorală.
Prin cererea depusă în şedinţă publică la data de 07.11.2013 (f. 133-134 vol. 1), reclamanta a solicitat instanţei să ia act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind ieşirea din indiviziune.
În drept au fost invocate prevederile art. 246 C.proc.civ.
Prin cererea depusă la data de 11.02.2015 (f. 168 vol. 2), reclamanta a solicitat instanţei să ia act de renunţarea la judecata capătului III de cerere privind stabilirea compunerii masei succesorale, iar la data de 16.02.2015 a depus şi declaraţie autentificată de renunţare la judecata capătului III din cererea de chemare în judecată având ca obiect stabilirea compunerii masei succesorale (f. 171 vol. 2).
Analizând cererile de renunţare la judecata capetelor III şi IV din cererea de chemare în judecată formulate de reclamantă, instanţa constată:
Potrivit art. 246 alin. 1 C.proc.civ., reclamantul poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere poziţia procesuală a reclamantei exprimată prin cererile scrise menţionate anterior, instanţa, în baza art. 246 alin. 2 C.proc.civ, va lua act că reclamanta a renunţat la judecata capetelor III şi IV din cererea de chemare în judecată (privind stabilirea compunerii masei succesorale şi ieşirea din indiviziune).
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâtul D.I., în primul rând trebuie menţionat aspectul că în materie de dezbatere succesorală şi partaj judiciar, părţile au dublă calitate, atât de reclamant, cât şi de pârât, pârâtul fiind însă obligat să formuleze cerere reconvenţională dacă contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor reclamantului, nefiind suficientă formularea unei întâmpinări sau a unei alte cereri scrise. În speţă, pârâtul a formulat o cerere intitulată „întâmpinare”, deşi, în realitate, aceasta constituie o veritabilă cerere reconvenţională (pârâtul contestând afirmaţiile reclamantei potrivit cărora persoanele care au calitatea de moştenitori ai defunctei N.M. sunt reclamanta V.N. şi pârâtele M.F. şi N.N. cu o cotă de 1/3 din moştenire fiecare, susţinând că moştenitorii defunctei sunt pârâtul D.I. şi reclamanta V.N. cu câte o cotă de ½ din moştenire), situaţie în care a revenit instanţei sarcina de a stabili natura juridică corectă în funcţie de conţinutul acesteia, iar nu de denumirea dată de parte. Prin încheierea din data de 23.01.2014 (f. 118 vol. 2), instanţa a admis excepţia insuficientei timbrări a acestei cereri întrucât pârâtul nu a achitat în integralitate taxa judiciară de timbru, astfel cum aceasta a fost stabilită prin încheierea de soluţionare a cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Pe cale de consecinţă, instanţa va anula cererea reconvenţională formulată de pârâtul D.I. ca insuficient timbrată.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În ceea ce priveşte cuantumul onorariului de avocat solicitat de către reclamantă, prin raportare la criteriile privind timpul şi volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului, natura, noutatea şi dificultatea cazului, importanţa intereselor din cauză, notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului, avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat, situaţia financiară a clientului, instanţa va analiza în cele ce urmează dacă acesta este proporţional, justificat şi rezonabil.
De la regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a-şi recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al art. 274 Cod procedură civilă prevede o excepţie, în sensul că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Articolul 274 alin. 3 C.proc.civ., care permite instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori constată că sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă calificată pe parcursul procesului.
Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate, în sensul că plăteşte clientul avocatului onorariul cuvenit, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câştig de cauză trebuie suportat de partea adversă, ţinând seama de natura şi complexitatea prestaţiei avocatului acestuia.
În aprecierea cuantumului, instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În acest sens în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C.proc.civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. De asemenea, jurisprudenţa CEDO a mai apreciat că „acestea (cheltuielile de judecată) urmează a fi recuperate de partea care a câştigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil” (a se vedea cauza Nielsen şi Johnsen împotriva Norvegiei, cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României).
Făcând aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, instanţa apreciază că activitatea concretă a avocatului nu a implicat un volum mare de muncă, de o complexitate deosebită, de natură să justifice onorariul pretins.
Nu poate fi negată necesitatea studierii problemei de drept existente în cauză, a înscrisurilor anexate la dosar, alocarea unui timp pentru documentarea juridică adecvată şi pentru consilierea clientului, însă instanţa are în vedere în speţă obiectul cauzei deduse judecăţii (lipsa de noutate şi complexitatea redusă a cauzei) şi împrejurarea că activitatea avocatului reclamantei nu a fost una deosebit de complexă, mai ales având în vedere că dosarul a rămas suspendat o perioadă de timp îndelungată chiar din culpa reclamantei, iar reclamanta a renunţat la două dintre capetele de cerere formulate iniţial. De asemenea, activitatea avocatului reclamantului în ceea ce priveşte administrarea probelor a fost redusă.
Aşadar, solicitarea unui onorariu de 5000 lei apare ca fiind nejustificat de mare în raport cu activitatea efectiv desfăşurată, cu natura pricinii, valoarea şi complexitatea acesteia, onorariul avocaţial pretins fiind lipsit de proporţionalitate faţă de aspectele menţionate mai sus, fiind inechitabil a obliga pârâtul la plata acestora astfel că va fi redus la 2000 de lei, cuantum pe care instanţa îl apreciază justificat şi rezonabil, urmând a fi obligată pârâtul la plata sumei de 550 lei cu titlul de cheltuieli de judecată (din care 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de a se constata că pârâtul este străin de moştenire şi 500 lei reprezentând o cotă de ¼ din onorariul avocaţial astfel cum a fost redus, instanţa având în vedere suportarea de către acesta a cheltuielilor proporţional cu cota de care ar fi beneficiat în ipoteza constatării calităţii sale de moştenitor).
În ceea ce priveşte capetele III şi IV de cerere, instanţa reţine că reclamanta a renunţat la judecarea acestora, astfel încât nu poate pretinde recuperarea cheltuielilor ocazionate de formularea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta V.N. cu domiciliul în …. în contradictoriu cu pârâţii M.F. cu domiciliul în ….. N.N. cu domiciliul în …. şi D.I. cu domiciliul …. şi domiciliul ales la ….
Constată deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei N.M., decedată la data de 06.04.2011, cu ultimul domiciliu în …, sector 1.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.I..
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei M.F., ca neîntemeiată.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.N., ca neîntemeiată.
Constată că de pe urma defunctei N.M. au rămas următorii moştenitori legali:
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul D.I. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Ia act de renunţarea reclamantei la capetele III şi IV din cererea de chemare în judecată.
Anulează cererea reconvenţională formulată de pârâtul D.I. ca insuficient timbrată.
În temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ. reduce onorariul avocaţial la suma de 2000 lei.
Obligă pârâtul D.I. să plătească reclamantei suma de 550 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2015.
