SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Apel. Actiune în constatarea inexistentei dreptului unei persoane fizice de a reprezenta o societate comerciala, în conditiile în care acest drept i-a fost conferit printr-un contract de munca, contrar prevederilor Actului constitutiv al societatii. Admisibilitate.
– art. 71 si art. 75 din Legea nr. 31/1990.
Decizia nr. 150/C/2015 – A din 20.05.2015
Dosar nr. 6165/111/C/2013 – A
Prin Sentinta nr. 2544/COM/13.03.2014, Tribunalul B. a respins exceptiile autoritatii de lucru judecat si lipsei de interes invocate de catre pârâtii S.C. I. S.R.L. si R. A.-F. si de intervenientul accesoriu M. V. A admis cererea comerciala formulata de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtii R. A.-F. si S.C. I. S.R.L. si intervenientul accesoriu M. V., si, în consecinta, a constatat inexistenta dreptului pârâtului R. A.-F. de a reprezenta legal societatea S.C. I. S.R.L. în raporturile juridice ale acesteia. A respins cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul accesoriu M. V.
Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut în fapt ca, potrivit Actului constitutiv al societatii comerciale S.C. I. S.R.L., autentificat sub nr. xxxx/a din 20 decembrie 1999 de catre Biroul Notarului Public D. I., depus la dosarul cauzei, reclamantul M. I. are calitatea de asociat fondator al societatii I. S.R.L. si detine un procent de 50% din capitalul social total varsat integral în numerar al acestei societati (20.000 U.S.D. echivalent în lei a 360.000.000 lei, reprezentând 3.600 parti sociale, în valoare nominala de 100.000 lei fiecare, capitalul social varsat fiind în valoare de 20.000 U.S.D.), reclamantul detinând echivalentul în lei al sumei de 10.000 U.S.D. la cursul de referinta la care s-a calculat valoarea aportului la capitalul social, în suma de 180.000.000 lei, restul de 50% din capitalul social al societatii pârâte fiind detinut de intervenientul accesoriu M. V.
Pârâtul R. A.-F. detine Contractul individual de munca înregistrat sub nr. x din 08.11.2012 în registrul general de evidenta a salariatilor, depus în copie simpla necontestata (fila 16), prin care a fost încadrat cu ocupatia „Director general societate comerciala”, potrivit sustinerilor partilor, în urma demisiei administratorului unic al societatii, R. A.-C., initial înregistrata în aceasta calitate în Registrul Comertului al Judetului B. prin Rezolutia nr. xxxx/2000 din 19 oct. 2000 a Directorului O.R.C. B.
Examinând cu prioritate exceptiile autoritatii de lucru judecat si lipsei de interes invocate de catre pârâtii S.C. I. S.R.L. si de intervenientul accesoriu M. V., prin cererea de interventie accesorie, în conformitate cu prevederile art. 390 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, instanta a considerat ca sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Referitor la exceptia autoritatii de lucru judecat, potrivit Noului Cod civil, autoritatea de lucru judecat nu mai este tratata ca institutie juridica de drept material, respectiv de prezumtie legala irefragabila (1200 pct. 4, 1201 Cod Civil), ea regasindu-se doar în dreptul procesual, ca exceptie procesuala de fond. Astfel, art. 431 alin. (1) din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA arata ca „nimeni nu poate fi chemat în judecata de doua ori, în aceeasi calitate, în temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect.” Din perspectiva noilor coduri, atât a Codului Civil, cât si a Codului de procedura civila, autoritatea de lucru judecat nu se mai fundamenteaza pe adagiul „res iudicata pro veritate habetur”, îndepartându-se de natura sa probatorie, de prezumtie absoluta de adevar, cum era cunoscuta în vechiul Cod Civil, apropiindu-se tot mai mult de principiul „non bis in idem”, ce consacra interdictia reluarii aceluiasi litigiu între aceleasi parti.
În Noul Cod de Procedura Civila, autoritatea de lucru judecat este tratata în sectiunea dedicata efectelor hotarârii judecatoresti, constituind unul dintre aceste efecte, alaturi de dezinvestirea instantei, puterea executorie, forta probanta, obligativitatea si opozabilitatea hotarârii.
Efectele autoritatii de lucru judecat se valorifica însa pe calea exceptiei procesuale, care poate fi invocata ca orice exceptie absoluta, de partea interesata sau de instanta, din oficiu. Exceptia autoritatii de lucru judecat este o exceptie procesuala de fond, de ordine publica, fiind reglementata de norme imperative. Caracterul absolut al exceptiei face ca aceasta sa poata fi invocata în orice stare a procesului, chiar în fata instantei de recurs.
Desi Noul Cod de Procedura Civila nu mai delimiteaza din punct de vedere semantic notiunile de „autoritate de lucrul judecat” si „putere de lucru judecat”, în art. 430 si art. 432 din Noul Cod de Procedura Civila legiuitorul folosind doar notiunea de „autoritate de lucru judecat”, spre deosebire de art. 166 din vechiul Cod de procedura civila, totusi, ca element de noutate, noul cod face distinctia între „autoritate de lucru judecat provizorie” – ce caracterizeaza hotarârile judecatoresti de la pronuntare si pâna la judecarea cailor de atac – si „autoritate de lucru judecat”, ce caracterizeaza doar hotarârile judecatoresti definitive.
Asadar, art. 431 alin. (1) din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA da expresie functiei negative a lucrului judecat, ca exceptie procesuala de fond, absoluta, potrivit careia o actiune nu poate fi judecata în mod definitiv decât o singura data, fiind interzisa reluarea aceleiasi judecati, în conditiile identitatii de parti, obiect si cauza.
În Noul Cod de Procedura Civila este prevazuta si componenta lucrului judecat ca prezumtie, aratându-se în art. 431 alin. (2) ca „oricare dintre parti poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma.” Astfel, în invocarea lucrului judecat ca prezumtie, într-un alt litigiu, fara a avea tripla identitate de parti, obiect si cauza, legiuitorul foloseste doar, simplu, expresia „lucrul judecat” anterior, însa atunci când se invoca autoritatea de lucru judecat ca exceptie procesuala este recomandabila notiunea de „autoritate de lucru judecat”.
Art. 431 alin. (2) din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA se refera la efectul pozitiv al lucrului judecat sau natura lui probatorie si reglementeaza prezumtia legala de lucru judecat, care reprezinta manifestarea pozitiva a autoritatii de lucru judecat; ea este la îndemâna oricareia dintre partile unui litigiu, în sensul ca fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma.
În cauza, pretinsa exceptie a autoritatii de lucru judecat, invocata în raport cu Sentinta nr. 460/COM/04.11.2013, pronuntata în Dosarul nr. 3557/111/2013 al Tribunalul B., prin care s-a respins ca nefondata exceptia lipsei calitatii de reprezentant legal a numitului R. A.-F., invocata de pârâta S.C. I. S.R.L. si de intervenientul principal M. I. – întrucât, a retinut instanta, calitatea de director general a numitului R. A.-F. a fost atribuita persoanei mentionate anterior conform contractului individual de munca nr. x/07.11.2012, fiind semnat atât acest înscris cât si fisa postului aferenta, de catre angajat, functia pe care susnumitul a fost angajat fiind cea de director general, cod COR 112011 (director general societate comerciala), conform pct. E din contractul individual de munca mentionat (filele 183 – 187 dosar), iar conform fisei postului de director general, semnata pe fiecare pagina de catre numitul R. A.-F., acesta are printre atributii, conform art. 4, reprezentarea societatii în relatiile cu tertii, institutiile si autoritatile publice, inclusiv în relatiile cu asociatii societatii – constituie de fapt „lucrul judecat” ca prezumtie legala, reglementata de art. 431 alin. (2) NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, conform caruia, „oricare dintre parti poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma”, si este expresia pozitiva a autoritatii de lucru judecat sau natura lui probatorie, fara a fi incidenta tripla identitate de parti, obiect si cauza, deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie actiune în constatare, a inexistentei unui drept de reprezentare în cadrul dreptului societar, pe când obiectul cauzei Dosarul nr. 3557/111/2013 al Tribunalul B. îl constituie anulare hotarâri A.G.A., mai precis a A.G.A. nr. x/17.10.2012 si nr. x/17.10.2012 ale S.C. I. S.R.L., adunare care avea ca obiect demisia administratorului, respectiv alegerea unui nou administrator si a unui director general, si mai având ca ordine de zi aprobarea încheierii de catre S.C. I. S.R.L. a contractelor de licenta/actelor aditionale pentru toate marcile/desenele/modelele industriale proprietatea societatii, împuternicirea d-nei R. C.-A., în calitate de administrator al S.C. I. S.R.L., pentru semnarea, cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare, a contractelor de licenta/actelor aditionale asupra marcilor/desenelor/modelele industriale proprietatea S.C. I. S.R.L., respectiv Diverse; cauza juridica, respectiv obiectul pretentiilor reclamantului, o constituie în prezenta cauza, constatarea inexistentei dreptului pârâtului R. A.-F. de a reprezenta legal pârâta S.C. I. S.R.L., drept invocat de catre acesta în baza unui contract individual de munca, si nu în baza unor raporturi juridice de drept societar, pe care se fundamenteaza cererea reclamantului din prezenta cauza, cu referire la Actul constitutiv si la dispozitiile speciale ale Legii nr. 31/1990, aspect pe care prima instanta în cadrul dosarului nr. 3557/111/2013 al Tribunalul B. nu l-a analizat, pe când în dosarul anterior mentionat cauza juridica o reprezinta efectele juridice ale hotarârilor A.G.A. a caror anulare se solicita, iar în ceea ce priveste identitatea de parti, instanta a retinut ca pârâtul R. A.-F. nu a avut calitatea de parte în Dosarul nr. 3557/111/2013 al Tribunalul B. si în consecinta hotarârea pronuntata în acel dosar, respectiv Sentinta nr. 460/COM/04.11.2013, nu-i este opozabila.
Referitor la exceptia lipsei de interes, instanta a retinut ca atât reclamantul M. I., cât si intervenientul accesoriu M. V. au calitatea de asociati ai S.C. I. S.R.L., conform Actului constitutiv al societatii, depus la dosar, detinând fiecare câte un procent de 50% din capitalul social al societatii pârâte, aportul celor doi asociati la capitalul social fiind de câte 50%, conform art. 7 din Actul Constitutiv, iar în calitatea sa de asociat, reclamantul M. I. are în mod incontestabil un interes legitim în promovarea prezentei actiuni, adoptarea unor masuri legale de catre persoana desemnata sa reprezinte societatea având consecinte directe asupra bunei functionari a societatii în care si acesta detine calitatea de asociat.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a retinut ca dreptul de reprezentare a unei societati comerciale, fie ea societate cu raspundere limitata, nu poate fi conferit printr-un contract de munca, ale carui efecte sa vizeze drepturi si obligatii de dreptul muncii, dreptul de reprezentare fiind o institutie speciala reglementata de dreptul societar.
Societatea comerciala, în calitate de persoana juridica, îsi exercita drepturile si îsi asuma obligatiile prin „organele” sale, adica prin administratori (art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, aflat în vigoare la momentul încheierii Actului Constitutiv în cauza, din 20 decembrie 1999). Vointa sociala a oricarei societati comerciale, exprimata în actul constitutiv si apoi, dupa constituirea societatii, în adunarea generala a asociatilor, este adusa la îndeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume învestite, care realizeaza administrarea societatii. A administra societatea înseamna a îndeplini toate operatiunile de gestiune necesare atingerii scopului social. (I.L. Georgescu, Drept comercial român, p. 503).
Prin operatiuni de gestiune se înteleg actele juridice pe care le reclama desfasurarea activitatii si, implicit, realizarea obiectului de activitate al societatii. Aceste acte juridice sunt acte de conservare, acte de administrare si acte de dispozitie.
Administratorul are putere de decizie deplina pentru toate operatiunile de gestiune, cu exceptia actelor care sunt atribuite sau rezervate de lege altor organe ale societatii, precum si a celor interzise prin actul constitutiv (Y: Guyon, Droit des affaires, p. 248 – 251; Gh. Piperea, Obligatiile si raspunderea, p. 83). Anumite acte juridice de dispozitie, de deosebita importanta pentru patrimoniul societatii, pot fi încheiate numai cu aprobarea adunarii generale a asociatilor (art. 44 ind. 1 si art. 150 din Legea societatilor).
Aceste puteri ale administratorului privesc administrarea interna a societatii, adica raporturile administratorului cu societatea si asociatii. Asemenea puteri apartin oricarui administrator desemnat în conditiile legii.
Administrarea societatii impune si încheierea de catre societate a unor acte juridice cu tertii, iar asemenea acte juridice pot fi încheiate numai de administratorul investit cu puterea de a reprezenta societatea. În acest sens s-a pronuntat instanta suprema (C.S.J., s. com., dec. nr. 264/1997, în Dreptul nr. 10/1997, p.120.
Puterea de a reprezenta societatea în raporturile cu tertii este distincta de puterea de a îndeplini operatiuni de gestiune interna. O atare putere de reprezentare apartine numai administratorului caruia i s-a conferit aceasta prerogativa.
Deci, prin vointa asociatilor, puterile administratorilor pot fi limitate la gestiunea interna sau pot sa cuprinda si puterea de reprezentare, caz în care administratorul este împuternicit sa angajeze societatea în raporturile cu tertii. Se întelege ca, în cazul administratorului unic, acesta va beneficia de plenitudinea puterilor de administrare a societatii; în cazul pluralitatii de administratori, administratorii au numai acele puteri care le-au fost atribuite.
Conferirea puterilor administratorului este o prerogativa a asociatilor, care se realizeaza prin intermediul actului constitutiv sau hotarârii adunarii asociatilor, în conditiile legii. Actul de învestire în functie a administratorului trebuie sa cuprinda o mentiune expresa privind administratorul care are semnatura sociala, adica putere de a reprezenta societatea.
Prin derogare de la regulile enuntate, în cazul societatilor în nume colectiv, în comandita simpla si cu raspundere limitata, dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara în actul constitutiv (art. 75 – „Dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara în actul constitutiv.” – si art. 197 alin. 3 din Legea societatilor – „Dispozitiile art. 75, 76, 77 alin. (1) si 79 se aplica si societatilor cu raspundere limitata.”). Deci, în cazul acestor societati, daca prin actul constitutiv nu s-a conferit puterea de reprezentare unuia dintre administratori, toti administratorii sunt prezumati a beneficia de puterea de reprezentare.
Potrivit legii, pentru a asigura cunoasterea de catre terti a persoanei care angajeaza societatea se cere îndeplinirea formalitatilor de publicitate prin registrul comertului. Aceasta înseamna ca prezumtia privind existenta puterii de reprezentare prevazuta de lege îsi produce efectele fata de terti numai daca au fost îndeplinite formalitatile de publicitate.
Adunarea generala a asociatilor este organul de deliberare si decizie al societatii cu raspundere limitata. Ea exprima vointa sociala si decide în toate problemele esentiale ale activitatii societatii. Adunarea asociatilor hotaraste în conditii de cvorum si majoritate diferite, asupra problemelor obisnuite pentru viata societatii, precum si cu privire la unele probleme deosebite, cum ar fi modificarea actului constitutiv. În privinta societatii comerciale cu raspundere limitata, legea nu face distinctie între adunarea generala ordinara si extraordinara, ca în cazul societatilor pe actiuni (St. D. Carpenaru, 1998, p. 330). Totodata, legea consacra exclusivitatea competentei numirii si revocarii administratorilor.
Într-o societate cu raspundere limitata, numirea si demiterea administratorilor constituie o prerogativa exclusiva a adunarii generale a asociatilor. Drept urmare, hotarârea judecatoreasca data cu depasirea competentei instantei în aceasta materie, prin substituirea sa vointei adunarii generale a asociatilor, este nula de drept si, ca atare, nu poate produce efecte juridice. Administratorii mentinuti în aceasta functie prin hotarârea judecatoreasca nu vor putea invoca aceasta hotarâre pentru a paraliza o decizie ulterioara a adunarii generale a asociatilor, de demitere a lor din functia de administratori (D. Ciobanu, Competenta în legatura cu numirea si demiterea administratorilor într-o societate cu raspundere limitata, în Dreptul nr. 3/1994, p. 105.
Ca si contractul de mandat, functia de administrator/manager are un caracter intuitu personae. Aceasta caracteristica explica revocabilitatea ad nutum a contractului de mandat si implicit a functiei de administrator/manager, chiar daca aceasta functie ar fi exercitata în baza unui contract de administrare (management).
Încetarea functiei de administrator sau revocarea din functie nu înseamna si descarcarea automata de gestiune, administratorul ramânând responsabil fata de societate pentru modul în care si-a îndeplinit mandatul, în virtutea obligatiei sale de a da socoteala societatii.
Revocarea administratorului este de competenta exclusiva a adunarii generale a asociatilor. Numirea unui alt administrator sau manager pe aceeasi functie valoreaza revocare implicita a celui anterior. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 197 din Legea societatilor nr. 31/1990, „(1) Societatea este administrata de unul sau mai multi administratori, asociati sau neasociati, numiti prin actul constitutiv sau de adunarea generala. (…) (2) Administratorii nu pot primi, fara autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator în alte societati concurente sau având acelasi obiect de activitate, nici sa faca acelasi fel de comert ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune. (…) (3) Dispozitiile art. 75, 76, 77 alin. (1) si 79 se aplica si societatilor cu raspundere limitata.”
Aceste prerogative exclusive sunt reglementate si în art. 8 si 9 Actul constitutiv: “Organul suprem de conducere al societatii este Adunarea Generala a Asociatilor, care hotaraste asupra celor mai importante probleme din activitatea Societatii, în conformitate cu prevederile Actului Constitutiv. (…9 Adunarea Generala Ordinara (…) este obligata: (…) sa aleaga administratori (…).”
Potrivit art. 9 alin. 2 din Actul constitutiv, “Numirea si înlocuirea si înlocuirea administratorilor se face exclusiv de Adunarea Generala. (…).”
În raport cu considerentele anterior mentionate, în temeiul art. 35 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, instanta a admis ca fondata cererea introductiva, având ca obiect litigii cu profesionistii – actiune în constatare. Referitor la cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul accesoriu M. V., instanta a respins-o ca fiind neîntemeiata, pentru aceleasi considerente pe care se fundamenteaza cererea principala.
Împotriva acestei Sentinte, precum si a Încheierilor de sedinta din data de 06.02.2014, 19.02.2014 si 20.02.2012, au formulat apel pârâtii SC I. SRL si R. A.-F., împreuna cu intervenientul M. V., iar printr-un înscris separat, pârâtii SC I. SRL si R. A.-F. au formulat apel împotriva Sentintei si a Încheierilor premergatoare, cu referire în mod special la Încheierea din 06.02.2012, solicitându-se prin ambele înscrisuri, în principal, anularea hotarârilor apelate pentru încalcarea dispozitiilor referitoare la competenta functionala a Sectiei a II-a Civila, de Contencios administrativ si Fiscal, si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Tribunalului B., Sectia I Civila, la un complet specializat în litigii de munca, iar în subsidiar, în primul rând, anularea hotarârilor, în totalitate, rejudecarea cauzei, admiterea exceptiei autoritatii de lucru judecat, cu consecinta respingerii cererii pentru existenta puterii de lucru judecat în raport de prevederile art. 431 Cod de procedura civila, admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, cu consecinta respingerii cererii ca inadmisibila în raport de prevederile art. 35 Cod de procedura civila si admiterea exceptiei lipsei de interes, cu consecinta respingerii cererii ca fiind formulata de o persoana care nu justifica un interes în raport de prevederile art. 33 Cod de procedura civila, iar în al doilea rând, schimbarea în tot a Sentintei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata si al admiterii cererii de interventie.
În motivare apelantii arata ca Sentinta atacata este lovita de nulitate, fiind pronuntata cu încalcarea normelor de competenta functionala a sectiilor tribunalului, nelegala fiind si Încheierea de sedinta din data de 06.02.2014 prin care s-a respins exceptia necompetentei functionale a Sectiei a II-a Civila, de Contencios administrativ si Fiscal, în solutionarea litigiului. Astfel, contrar rationamentului primei instante, dreptul de reprezentare al pârâtului izvoraste dintr-un contract individual de munca, fiind o parte componenta a atributiilor conferite de Fisa postului. Nici una dintre parti nu a aratat vreodata ca dl. R. A. ar detine un drept de reprezentare izvorât dintr-un act constitutiv sau o hotarâre AGA, fiind evident astfel ca problema de drept dedusa judecatii este aceea a efectelor pe care le produce Contractul individual de munca nr. x/08.11.2012. În consecinta, solicitarea de constatare a inexistentei dreptului sau de reprezentare reprezinta în realitate un conflict de dreptul muncii, cu atât mai mult cu cât Codul muncii se aplica si acelor raporturi de munca neîntemeiate pe un contract de munca, daca prin lege nu se prevede altfel. Pârâtul nu poate fi, în acelasi timp, subordonat societatii, în exercitarea functiei de director general, conform contractului de munca, si independent fata de societate, în exercitarea unor atributii de reprezentare, fara a avea un raport cu aceasta. Este gresit si rationamentul instantei referitor la calitatea de profesionisti a partilor din litigiu, în conditiile în care pârâtul R. A. si reclamantul sunt persoane fizice cu privire la care nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 3 alineatul 2 Cod Civil.
Sentinta apelata este lovita de nulitate, fiind pronuntata cu încalcarea dreptului de aparare al pârâtilor si cu încalcarea principiului contradictorialitatii, prin înlaturarea aparatorului conventional al pârâtilor, avocat S. G., din sala de judecata, atunci când acesta îsi manifestase intentia de a invoca o serie de exceptii de ordine publica. Încalcarea este cu atât mai flagranta cu cât conform prevederilor art. 82 alin. 2 din Noul Cod de procedura civila exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant înaintea primei instante nu poate fi invocata pentru prima oara în calea de atac, iar daca nu se face dovada calitatii de reprezentant cererea se anuleaza. Avocatul S. G. a luat cunostinta despre continutul Încheierii de sedinta din data de 06.02.2014 doar la termenul de judecata din data de 20.02.2014 iar avocatii reclamantului nu au facut dovada calitatii de reprezentanti conventionali. Avocatul S. G. a fost rechemat în sala de judecata doar dupa ce instanta a acordat cuvântul asupra fondului cauzei, fapt de rezulta din înregistrarea sedintei de judecata din data de 20.02.2014, nefiind consemnat cu rea – credinta de catre prima instanta în cuprinsul Încheierii de sedinta. De asemenea, prima instanta a refuzat în mod nejustificat si contrar dispozitiilor Codului de procedura civila, comunicarea transcrierii sedintei de judecata din data de 20.02.2014. S-a încalcat astfel, dreptul la un proces echitabil al pârâtilor, iar împrejurarea ca la sedinta de judecata din aceeasi data pârâta SC I. SRL a fost reprezentata si de catre un alt avocat nu este de natura sa satisfaca cerinta asigurarii dreptului la aparare exercitat prin avocatul S. G., în virtutea istoricului litigiilor si a relatiei de colaborare dintre parti, acestuia fiindu-i acordat un mandat de reprezentare intuitu personae. Nici macar nu s-a permis prezenta avocatului pe parcursul pledoariei reclamantului, astfel încât apararile avocatului sa fie formulate si în raport de sustinerile reclamantului.
Instanta de fond a respins în mod gresit si exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata, hotarârile apelate fiind astfel lovite de nulitate, retinând în mod gresit ca nu este necesara existenta la dosarul cauzei a procesului verbal de repartizare aleatorie, contrar dispozitiilor art. 95 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti si dispozitiilor art. 199 alin. 2 Cod de procedura civila. Lipsa procesului verbal naste astfel serioase dubii privind constituirea legala a completului sub aspectul respectarii principiului repartizarii aleatorii a cauzei.
Prima instanta a respins în mod gresit si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata în raport de dispozitiile art. 35 Cod de procedura civila, Încheierea de sedinta din data de 06.02.2014 fiind astfel netemeinica. Contrar rationamentului primei instante, dreptul de reprezentare al pârâtului este conferit în temeiul unui contract individual de munca, astfel ca dreptul de reprezentare nu poate fi disociat de existenta contractului individual de munca. Întrucât scopul final urmarit de reclamant este acela de a invalida dreptul de reprezentare acordat în temeiul contractului de munca, cererea de chemare în judecata este inadmisibila în raport de dispozitiile art. 35 Cod de procedura civila. Si în situatia în care s-ar fi apreciat ca s-au delegat prin contractul individual de munca puteri ce nu puteau fi delegate în materia dreptului societar, solutia fireasca era tot formularea unei actiuni în realizare având ca obiect contestarea contractului individual de munca. De altfel, chiar prima instanta identifica un act concret din care izvoraste dreptul de reprezentare, respectiv contractul individual de munca, astfel ca este incontestabil ca reclamantul avea la dispozitie o actiune în constatarea nulitatii actului, iar actiunea în constatare trebuia respinsa ca inadmisibila. Reclamantul a si înteles sa uzeze de actiunea în realizare în cadrul dosarului nr. 3557/111/2013, solicitând constatarea nulitatii absolute a contractului individual de munca, însa cererea i-a fost respinsa ca neîntemeiata, si nu ca inadmisibila. De asemenea, în doctrina de specialitate s-a statuat ca obiectul actiunii în constatare trebuie sa vizeze existenta sau inexistenta unui drept determinat, iar nu a unuia generic, cum este dreptul general de reprezentare, întrucât procedura contencioasa impune analiza unui raport juridic concret.
În mod nelegal a respins prima instanta si cererea de suspendare formulata de pârâti, Încheierea de sedinta din data de 06.02.2014 fiind astfel netemeinica. Simpla referire la caracterul facultativ al suspendarii reglementata de art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod de procedura civila nu constituie o motivare pertinenta a unei solutii adoptate de catre o instanta de judecata. Motivul pentru care s-a solicitat suspendarea cauzei a fost evitarea pronuntarii unor hotarâri contradictorii, însa prima instanta nu analizat acest aspect.
Cu privire la nelegalitatea Încheierii din data de 19.02.2014, prin aceasta hotarâre s-a respins cererea de recuzare formulata, cu motivarea ca modul de solutionare a unor exceptii nu se încadreaza în motivele de recuzare mentionate în art. 42 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA. Or, aceasta motivare nu poate fi primita, în conditiile în care motivele recuzarii au constat în conduita magistratului pe parcursul procesului, iar nu în modul în care a înteles sa se pronunte asupra cererilor partilor. Având în vedere ca au învederat ca în Încheierea de sedinta din data de 06.02.2014 nu sunt mentionate aspectele care au determinat formularea cererii de recuzare, fiind necesar transcriptul sedintei, apelantii considera ca o analiza legala si temeinica a cererii de recuzare presupunea verificarea transcriptului sedintei, iar nu doar pozitia exprimata de magistrat, în mod total subiectiv, în încheierea de sedinta. În concluzie, solutionarea cererii de recuzare s-a facut exclusiv pe considerente de colegialitate cu magistratul vizat, impunându-se anularea încheierii, admiterea cererii de recuzare si anularea tuturor actelor ulterioare întocmite de magistratul recuzat. Dovada existentei interesului sau vrajmasiei cu partile sau reprezentantii acestora o constituie conduita magistratului de la termenul de judecata urmator, din data de 20.02.2014, când a dispus evacuarea din sala a aparatorului apelantilor cu scopul de a nu mai pune în discutie exceptia lipsei calitatii de reprezentant si a litispendentei.
În mod gresit a fost respinsa si exceptia autoritatii de lucru judecat, în raport de dispozitiile art. 431 Cod de procedura civila. Desi prima instanta a retinut ca, în speta, s-a invocat si efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, care nu presupune tripla identitate de parti, obiect si cauza, a ignorat cu desavârsire efectele Sentintei civile nr. 460/COM/2013, pronuntata în Dosarul nr. 3557/111/2013, pe considerentul ca între cele doua dosare nu exista tripla identitate de parti, obiect si cauza, desi prin aceasta Sentinta a fost transata în mod definitiv problema calitatii de reprezentant legal al S.C. I. S.R.L. Instanta de fond a retinut în mod gresit si ca efectele autoritatii de lucru judecat s-ar produce doar în cazul hotarârilor judecatoresti definitive, întelegând gresit notiunile de autoritate de lucru judecat provizorie si definitiva.
De asemenea, în mod gresit a fost respinsa si exceptia lipsei de interes, în raport de dispozitiile art. 33 Cod de procedura civila. Contrar rationamentului primei instante, calitatea de asociat a reclamantului nu justifica îndeplinirea conditiilor existentei unui interes. Din interpretarea dispozitiilor art. 33 Cod de procedura civila rezulta ca interesul reprezinta folosul practic si imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în miscare a procedurii judiciare. Asadar, interesul trebuie sa fie determinat si personal, or prin prezenta cerere de chemare în judecata reclamantul nu a invocat decât eventuale prejudicii pe care le-ar suferi, fara a indica în concret care ar fi acestea si fara sa dovedeasca aceste prejudicii. Interesul reclamantului nu este nici direct si personal, din moment ce sustine ca functia de director general creeaza tertilor incertitudine cu privire la conducerea societatii. Iar ca urmare a pronuntarii Sentintei civile nr. 460/COM/2013 a Tribunalului B. prin care s-au anulat Hotarârile AGA nr. x si nr. x din 17.10.2012 prin care M. I. s-a numit administrator unic si director general al societatii, acesta, în calitate de reclamant în prezenta cauza, nu mai are nici un interes actual si legitim în promovarea actiunii. Lipsa unui interes legitim este vadita, reclamantul neputând sustine ca actioneaza în protejarea interesului societar si, în acelasi timp, sa provoace lasarea societatii fara organe de conducere, provocând o situatie de ar putea conduce la lichidarea societatii.
Pe fondul cauzei, solutia primei instante cu privire la temeinicia actiunii este nemotivata, raportat la apararile de substanta formulate de apelanti la fond, si este rezultatul interpretarii eronate a distinctiei dintre dreptul de reprezentare conferit administratorilor si dreptul de reprezentare conferit altor persoane prin contracte încheiate de administrator. Contrar rationamentului primei instante, puterea de administrare a societatii conferita administratorilor acesteia, este distincta de puterea de reprezentare, care are un caracter accesoriu. Puterea de reprezentare este caracteristica unui contract de munca sau de management încheiat de administrator cu un tert. Împrejurarea ca dreptul de reprezentare nu se confunda în mod necesar cu dreptul de administrare rezulta, fara putinta de tagada, din interpretarea dispozitiilor art. 75 din Legea nr. 31/1990. Faptul ca dispozitiile legale nu interzic ca un administrator sa îsi delege puterile de reprezentare rezulta si din interpretarea prevederilor art. 71 alin. 1 din acelasi act normativ, fara ca aceasta sa echivaleze, cum în mod gresit a retinut prima instanta, cu revocarea administratorului existent sau desemnarea unui alt administrator, atributii care sunt în competenta exclusiva a Adunarii Generale a Asociatilor. Organul competent sa încheie contracte de munca poate fi, în functie de structura societatii presedintele consiliului de administratie unul din administratori directorul executiv etc. În speta contractul individual de munca a fost încheiat prin reprezentantul sau legal, respectiv prin administrator care, în temeiul atributiilor conferite de lege poate încheia asemenea contracte. Fiind în prezenta unui contract de munca valabil încheiat reclamantul nu poate pretinde pârâtului sa nu îsi exercite calitatea de director general, cu toate atributiile. Or, la art. 4 pct. 3 din fisa postului, s-a prevazut prerogativa de a reprezenta societatea în relatiile cu tertii. Admiterea tezei reclamantului înseamna invalidarea efectelor unui contract valabil încheiat, altfel decât prin contestarea acestuia si cu încalcarea dispozitiilor art. 1270 Cod civil. Mai mult, din lecturarea art. 9 din Actul constitutiv al societatii rezulta ca asociatii au prevazut în mod neîndoielnic posibilitatea ca societatea sa fie administrata de catre o persoana, în timp ce drepturile de reprezentare sa fi conferite unei alte persoane care va îndeplini functia de director general,fara ca pentru aceasta sa fie nevoie de existenta unei hotarâri a Adunarii Generale a Asociatilor. Singura interdictie prevazuta de acest text de lege se refera la faptul ca administratorul sau directorul general nu poate sa vânda, sa înstraineze, sa închirieze, sa cesioneze nici o marca, drept de autor, brevet, licente etc., fara hotarârea Adunarii Generale a Asociatilor. Nu în ultimul rând, faptul ca în Actul constitutiv s-a prevazut posibilitatea ca administratorul unic sa îndeplineasca si functia de director general nu trebuie sa conduca la concluzia ca aceasta functie este apanajul exclusiv al administratorului, ci doar posibilitatea acestuia de a cumula cele doua functii, aspect care rezulta cu claritate din caracterul supletiv al prevederii din actul constitutiv – art. 9 alin. 5.
În drept, apelantii invoca prevederile art. 466 si urm. Cod de procedura civila, precum si celelalte dispozitii legale la care au facut referire prin cererea de apel.
În probatiune, apelantii solicita proba cu înscrisuri, transcrierea sedintei de judecata din data de 20.02.2014 si proba cu martori.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea motivelor de apel formulate de apelanti, ca neîntemeiate, cu consecinta mentinerii ca legala si temeinica a hotarârii atacate.
În esenta, intimatul arata ca litigiul este unul de drept societar, astfel cum l-a formulat si îl sustine, si nu unul de dreptul muncii, întrucât nu contesta în cadrul prezentei cauze legalitatea si valabilitatea contractului de munca al pârâtului. Principiul disponibilitatii se opune recalificarii actiunii într-un litigiu de dreptul muncii. Fiind vorba de un litigiu de drept societar, în mod corect au fost solutionate de catre instanta de fond exceptiile de necompetenta functionala si exceptia inadmisibilitatii actiunii în constatare, actiunea în realizare putând fi eventual doar una de anulare a unei hotarâri AGA de numire a administratorului, ceea ce nu este cazul în speta. Arogarea unor drepturi de reprezentare de catre pârât îi provoaca grave prejudicii din cauza ca aceasta persoana încheie acte, în falsa reprezentare a societatii, care vatama interesele sociale. În privinta motivului de apel ce vizeaza exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata, arata ca în data de 06.02.2014 instanta de fond a închis cercetarea judecatoreasca si a acordat termen în data de 20.02.2014, în vederea dezbaterii fondului. Ulterior acestui moment, partile nu mai au dreptul sa invoce alte incidente procedurale sau exceptii. Se impunea astfel respingerea ca inadmisibila a acestei exceptii, un alt motiv de inadmisibilitate fiind acela ca, potrivit art. 465 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul unei cai de atac. În plus, intimatul invoca decaderea din dreptul de a invoca aceasta neregula, ea putând fi invocata cel mai târziu la termenul de judecata din data de 06.02.2014.
Si motivul legat de pretinsa încalcare a dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii este netemeinic, avocatul S. G. fiind înlaturat din sala pret de 2 minute, iar pârâtii au fost reprezentanti de alti doi avocati care au ramas în sala de judecata.
Intimatul arata ca este de acord cu admiterea exceptiei autoritatii de lucru judecat care opereaza fata de cele stabilite în mod definitiv de instantele de judecata în dosarul nr. 3557/111/2013, respectiv fata de admiterea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a lui R. A.
Pe fondul cauzei, sentinta atacata este legala si temeinica, fata de prevederile Actului constitutiv al societatii si prevederile legale aplicabile.
Prin raspunsul la întâmpinare formulat de apelantii SC I. SRL si R. A.-F., acestia au solicitat respingerea apararilor formulate de intimat si admiterea apelului, aratând în esenta ca cele trei exceptii puse în discutie în fata primei instante (necompetenta functionala, nelegala compunere a completului si inadmisibilitatea) reprezinta simple fatete ale aceleasi probleme, respectiv corecta stabilire a naturii juridice a pricinii. În mod eronat se sustine ca problema stabilirii naturii juridice a pricinii este o problema ce tine de principiul disponibilitatii. Or, în functie de obiectul si cauza actiunii se procedeaza la stabilirea naturii juridice a cauzei, si nu în mod unilateral de catre reclamant, ci în urma discutiilor contradictorii cu partile. Apelantii reiau argumentele invocate în sustinerea caracterului de litigiu de munca a prezentului litigiu, aratând totodata ca este gresit a se aprecia ca instanta de judecata, constatând nelegalitatea încheierii unui act juridic, poate înlatura doar efectele acestuia, pastrând actul în circuitul civil. Aceasta structura juridica a fost propusa tocmai pentru a eluda competenta legala a completului investit cu solutionarea litigiilor de dreptul muncii. Solutionarea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a domnului R. A. în dosarul nr. 3557/111/2013 este dovada clara a existentei posibilitatii solutionarii problemei litigioase în cadrul unei actiuni în anulare. Apelantii mai arata ca exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata este o problema de ordine publica ce atrage nulitati procedurale absolute si poate fi invocata în orice stare a pricinii, astfel ca în mod eronat se invoca decaderea din dreptul de a invoca aceasta exceptie.
La termenul de judecata fixat în cauza s-a respins cererea de probatiune a apelantilor, respectiv proba cu transcrierea sedintei de judecata din data de 20.02.2014 si proba cu martori. Totodata, s-a depus la dosar de catre intimat copia Deciziei nr. 94/26.03.2015 – A din 26.03.2015 a Curtii de Apel O. pronuntata în dosar nr. 3557/111/2014.
Examinând apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate de apelanti, cu luarea în considerare a apararilor intimatului si a actelor dosarului si a probelor administrate în fata primei instante, Curtea de apel a constatat ca acestea nu sunt întemeiate, urmând sa fie respinse, pentru considerentele ce vor fi aratate în continuare:
Astfel, prin cererea de chemare în judecata formulata de intimatul reclamant, intitulata „cerere de constatare a inexistentei unui drept”, întemeiata pe prevederile art. 35 Cod de procedura civila, se solicita constatarea inexistentei dreptului pârâtului R. A.-F. de a reprezenta legal SC I. SRL, în raporturile juridice ale acesteia, cu motivarea în fapt si în drept ca acesta nu detine calitatea de administrator al societatii, iar prerogativa reprezentarii societatii apartine doar administratorilor acesteia, conform actului constitutiv, numiti exclusiv de adunarea generala, acelasi act constitutiv prevazând si ca functia de director general poate fi detinuta numai de catre administratorul unic al societatii. Se mai arata în motivare ca, în dispretul total al dispozitiilor statutare, fostul administrator unic al societatii, în ziua în care si-a înaintat demisia, a încheiat cu pârâtul R. A.-F. un contract de munca pentru functia de director general, desi aceasta functie putea fi acordata doar de adunarea generala a asociatilor si nu putea fi detinuta decât de catre administratorul unic al societatii. Or, simpla atribuire a unei functii salarizate, cu o denumire specifica functiilor de conducere, nu îi confera pârâtului prerogativa de reprezentare, aferenta exclusiv mandatului de administrator. Mai arata reclamantul ca, dincolo de nelegalitatea contractului de munca sau de încalcarea prin respectivul contract a dispozitiilor statutare, ceea ce solicita instantei prin prezenta actiune este sa constate ca, sub nici o forma, pârâtul R. A.-F. nu are calitatea de reprezentant al societatii.
Prin aceeasi cerere de chemare în judecata, reclamantul îsi justifica interesul prin aceea ca are calitatea de asociat al societatii si un interes direct în asigurarea unei stabilitati la nivelul conducerii societatii, iar numirea pârâtului într-o functie salarizata, cu o denumire specifica functiilor de conducere, creeaza o incertitudine în privinta atributiilor pe care acesta le are cu privire la reprezentarea societatii. Reclamantul mai aratat ca este suspus riscului ca interesele sale sa fie reprezentate de o persoana cu privire la numirea careia nu si-a dat consimtamântul în nici un fel.
Cererea de chemare în judecata a fost sustinuta, potrivit continutului ei, si cu ocazia discutarii exceptiilor invocate în cauza, precum si în fata instantei de apel.
Fata de continutul clar al cererii, Curtea de apel a retinut ca nu se impunea recalificarea ei si nici nu se putea sau se poate sustine ca este o actiune în constatarea nulitatii sau desfiintarea contractului individual de munca al pârâtului, deci un litigiu de dreptul muncii. Asa cum în mod clar a aratat reclamantului, cererea priveste constatarea inexistentei dreptului pârâtului de a reprezenta societatea fata de prevederile Actului constitutiv al acesteia si ale Legii nr. 31/1990, si nu fata de prevederile contractului individual de munca. Reclamantul doar face referire la faptul ca un asa – zis drept de reprezentare ar fi prevazut în contractul individual de munca la pârâtului, însa solicita sa se stabileasca inexistenta dreptului sau de reprezentare, raportat la prevederile Actului constitutiv.
În consecinta, în mod corect a fost calificata actiunea de catre prima instanta ca fiind o actiune de drept civil societar, un litigiu între profesionisti, indiferent de calitatea de persoana fizica a asociatului reclamant sau a pârâtului, calificare care este mentinuta si de catre instanta de apel. În mod legal si temeinic a fost respinsa astfel exceptia de necompetenta materiala functionala a Sectiei a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului, în solutionarea cererii de chemare în judecata, Încheierea de sedinta din data de 06.02.2014 fiind sub acest aspect legala, pentru aceleasi motive impunându-se si respingerea solicitarii apelantilor de anulare a hotarârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Sectiei I Civile a Tribunalului, la un complet specializat în judecarea litigiilor de munca.
Posibilitatea constatarii inexistentei dreptului pârâtului de a reprezenta societatea, cu mentinerea contractului individual de munca al acestuia în fiinta, este o problema care tine de fondul cauzei si va fi examinata cu ocazia analizarii fondului.
Asadar, fata de natura litigiului si obiectul cererii de chemare în judecata, Curtea de apel a constatat ca în mod corect a fost solutionata de catre instanta de fond si exceptia inadmisibilitatii actiunii în constatare. Având în vedere ca se solicita constatarea inexistentei dreptului pârâtului de a reprezenta societatea în raport de prevederile actului constitutiv, o asemenea actiune este admisibila, având în vedere ca nu exista o actiune în realizare care sa poata fi promovata de catre reclamant la data formularii prezentei cereri. O actiune în realizare ar putea fi, în abstract, o actiune în anularea Hotarârii adunarii generale a asociatilor, de numire a administratorului sau directorului general în persoana pârâtului, însa o asemenea Hotarâre nu exista în cazul de fata. În consecinta, Încheierea de sedinta din data de 06.02.2014 este legala si temeinica si sub acest aspect.
Se critica de catre apelanti si solutia data de instanta de fond, prin aceeasi Încheiere, asupra cererii de suspendare a judecatii cauzei, formulata în baza art. 413 Cod de procedura civila, pâna la solutionarea definitiva a dosarului nr. 3557/111/2013 aflat pe rolul Curtii de Apel O. Sustin apelantii ca solutia de respingere a cererii de suspendare nu este motivata. Sustinerea apelantilor nu este întemeiata, instanta de fond retinând, e adevarat, în mod explicit, ca masura suspendarii cauzei este facultativa, iar în mod implicit a apreciat ca în cazul de fata o asemenea masura nu se impune, aratând totodata ca a unit cu fondul cauzei exceptia autoritatii de lucru judecat raportat la hotarârea ce se va pronunta în dosarul fata de care s-a solicitat suspendarea, acesta fiind un motiv pentru care nu se impune suspendarea.
Nu este întemeiat nici motivul de apel privind încalcarea dreptului la aparare al apelantilor pârâti si intervenientului, prin îndepartarea din sala de judecata a aparatorului acestora, avocat S. G., la termenul de judecata din data de 20.02.2014, si implicit, motivul privind nulitatea Încheierii de sedinta de la aceasta data. Este adevarat ca în cuprinsul Încheierii de sedinta nu este consemnata îndepartarea din sala de judecata a aparatorului, însa împrejurarea îndepartarii din sala nu este contestata de intimat, iar omisiunea consemnarii putea fi îndreptata printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale, cerere de care apelantii nu au uzat, si nu atrage nulitatea Încheierii de sedinta din acea data. Asadar, nu se contesta ca la termenul de judecata din 20.02.2014, fixat de judecator pentru dezbaterea fondului, dupa ce la termenul anterior din 06.02.2014 declarase închisa cercetarea judecatoreasca, avocatul pârâtilor si al intervenientului, domnul S. G., a fost îndepartat din sala de judecata si rechemat pentru a pune concluzii pe fond, însa prin aceasta masura nu se poate retine încalcarea dreptului la aparare al pârâtilor si intervenientului, acestia fiind reprezentati de înca unul sau chiar doi avocati, în cazul pârâtei SC I. SRL, astfel cum rezulta din cuprinsul Încheierii. Sustinerea apelantilor conform careia ceilalti doi avocati ramasi în sala nu puteau sa invoce exceptiile pe care aparatorul îndepartat dorea sa le invoce întrucât acesta din urma a primit un mandat intuitu personae, nu pot fi primite, oricare din cei doi avocati ramasi în sala putând sa ia legatura cu avocatul îndepartat si sa invoce exceptiile care mai puteau fi invocate, raportat la faza procesuala în care se afla dosarul si la dispozitiile art. 247 din Noul Cod de procedura civila. S-a mai constatat de catre Curtea de apel ca nu se contesta de catre apelanti temeinicia masurii îndepartarii avocatului din sala de judecata, ci doar încalcarea dreptului la aparare al partilor pe care acesta le reprezenta.
Referitor la exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata pe care avocatul S. G. a invocat-o înainte de a fi îndepartat din sala de judecata, contrar celor aratate de apelanti prin raspunsul la întâmpinare, aceasta exceptie nu viza natura litigiului si, deci, nelegala compunere a completului prin prisma necompetentei materiale functionale de solutionare a cauzei, ci viza încalcarea principiului repartizarii aleatorii a cauzei, reglementat de Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti. Fata de prevederile art. 478 din Noul Cod de procedura civila, Curtea de apel a analizat solutia data acestei exceptii strict prin prisma motivelor invocate în fata primei instante. Astfel, este adevarat ca la dosarul cauzei nu se regaseste procesul – verbal de repartizare a cauzei, asa cum prevad dispozitiile art. 95 alineatul 10 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, însa repartizarea aleatorie a cauzei poate fi verificata prin simpla accesare a dosarului în sistemul Ecris al instantelor de judecata, prin consultarea fisei dosarului. Procedând astfel, Curtea de apel a constatat ca din fisa dosarului rezulta ca acesta a fost repartizat aleatoriu, astfel ca în mod legal si temeinic a fost respinsa exceptia astfel invocata.
În privinta Încheierii prin care s-a solutionat cererea de recuzare, s-a constatat ca apelantii nu invoca motive de nelegalitate a ei, ci doar motive care tin de solutionarea fondului cererii, deci de netemeinicie. Apelantii sustin ca este netemeinica solutia de respingere a cererii de recuzare cu motivarea ca modul de solutionare a unor exceptii nu se încadreaza în motivele de recuzare mentionate în art. 42 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA. Apelantii mai sustin ca motivele recuzarii au constat în conduita magistratului pe parcursul procesului, iar nu în modul în care a înteles sa se pronunte asupra cererilor partilor, sustinere neîntemeiata. Din lecturarea cererii de recuzare rezulta ca pârâtii au criticat exclusiv modalitatea de solutionare a cererilor si exceptiilor pe care le-au formulat, tragând concluzia, din solutiile de respingere a cererilor si exceptiilor lor, ca judecatorul este partinitor. Aceeasi partinire o invoca si intervenientul în cererea sa de recuzare, decurgând tot din modul de solutionare a cererilor sale în prezentul litigiu si în altele anterioare, intervenientul invocând si existenta unor relatii de vrajmasie ca urmare a sesizarilor pe care le-a facut la adresa judecatorului catre Inspectia Judiciara. Or, fata de motivele invocate, în mod legal si temeinic a fost respinsa cererea de recuzare, motivele invocate nefiind prevazute de dispozitiile art. 42 din Codul de procedura civila, iar vrajmasia nefiind dovedita.
Apelantii însusi au aratat la termenul de judecata fixat pentru judecarea apelului ca se impune respingerea motivului privind gresita solutionare a exceptiei autoritatii de lucru judecat, fata de împrejurarea ca Hotarârea fata de care au invocat existenta autoritatii de lucru judecat, respectiv Sentinta nr. 460 din 04.11.2013 a Tribunalului B., pronuntata în dosarul nr. 3557/83/C/2014, a fost schimbata în calea de atac a apelului, de catre Curtea de Apel O., în sens contrar celui invocat. Astfel, la dosar s-a depus de catre intimat copia Deciziei Curtii de apel O., nr. 94/26.03.2015 – A din data de 26.03.2015, pronuntata în dosar nr. 3557/111/C/2013, astfel ca fata de dispozitivul acesteia, de admitere a apelului si schimbare în parte a Sentintei nr. 460 din 04.11.2013 a Tribunalului B. în sensul admiterii exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant al SC I. SRL a numitului R. A., motivul invocat de apelanti privind gresita solutionare a exceptiei autoritatii de lucru judecat se impune a fi respins.
În privinta exceptiei lipsei de interes a reclamantului în formularea prezentei cereri, asa cum corect a retinut si prima instanta, analizarea ei impune o analiza a fondului cauzei. Prin cererea sa de chemare în judecata, reclamantul arata ca este asociat al societatii pârâte si, deci, are dreptul de a participa la adunarile generale ale asociatilor si de a vota. Învedereaza reclamantul ca administratorul societatii si, totodata, directorul general, nu pot fi desemnati decât de catre adunarea generala a asociatilor, conform Actului constitutiv, iar prin desemnarea unui reprezentant al societatii, altfel decât de catre adunarea generala, i se încalca dreptul de a-si exprima consimtamântul la desemnarea reprezentantului societatii. Asadar, interesul reclamantului consta în încalcarea dreptului sau de vot în adunarea generala, cu privire la desemnarea reprezentantului societatii. Interesul sau este astfel determinat, personal, nascut, legitim si actual, astfel ca în mod legal si temeinic a fost respinsa exceptia astfel invocata, de catre instanta de fond. Interesul reclamantului este cu atât mai mult justificat, cu cât, pe fond, actiunea sa este întemeiata, astfel cum în mod legal si temeinic a retinut si prima instanta.
Astfel, referitor la fondul cauzei, s-a retinut ca, potrivit Actului constitutiv al societatii SC I. SRL, art. 9, societatea este administrata de unul sau mai multi administratori, temporari si revocabili, care formeaza un consiliu de administratie, sau de catre un administrator unic. Numirea si înlocuirea administratorilor se face exclusiv de Adunarea Generala. Primii administratori sunt numiti prin actul constitutiv, pentru un mandat de 4 ani. Acestia pot fi realesi dupa expirarea mandatului, pe baza hotarârii Adunarii Generale a Asociatilor. Potrivit aceluiasi articol din actul constitutiv, adunarea generala a hotarât ca, începând cu data autentificarii actului constitutiv, societatea sa fie condusa de catre un administrator unic, în persoana domnului M. C., iar administratorul unic al societatii, domnul M. C., poate îndeplini si functia de director general al societatii.
Prin Hotarârea Adunarii Generale a Asociatilor din 13.09.2000, s-a hotarât revocarea administratorului unic, a domnului M. C., si numirea noului administrator unic al societatii, în persoana doamnei R. A.-C., precum si ca administratorul unic al societatii, doamna R. A.-C., poate îndeplini si functia de director general al societatii. În acest sens s-au modificat si prevederile art. 9 din Actul constitutiv. Celelalte prevederi ale art. 9 si ale actului constitutiv al societatii au ramas nemodificate.
Asadar, potrivit actului constitutiv al societatii, aceasta este reprezentata de catre un administrator unic, numit exclusiv de adunarea generala a asociatilor, si doar acesta poate avea si calitatea de director general. Aceasta este intentia partilor actului constitutiv, exprimata cât se poate de clar.
Pârâtul R. A. sustine ca are calitatea de reprezentant legal al SC I. SRL în temeiul contractului individual de munca nr. x/07.11.2012, din care rezulta ca a fost angajat în calitate de director general la SC I. SRL, si în temeiul fisei postului anexa la contract, din care reiese ca directorul general are atributia de a reprezenta societatea în relatiile cu tertii, institutiile si autoritatile publice, inclusiv în relatiile cu asociatii societatii.
Contractul de munca a fost încheiat din partea societatii SC I. SRL de catre administrator unic R. A.-C..
Or, asa cum s-a retinut mai sus, potrivit Actului constitutiv la societatii, doar doamna R. A.-C., în calitate de administrator unic al societatii, putea sa îndeplineasca si functia de director general al societatii, o delegare a ei nefiind permisa, în mod implicit.
Este adevarat ca, potrivit art.75 din Legea nr.31/1990, atributia de reprezentare a unei societati cu raspundere limitata revine fiecarui administrator, însa potrivit art.71 din acelasi act normativ, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât daca aceasta facultate li s-a acordat în mod expres. Or, asa cum s-a aratat mai sus, Actul constitutiv al SC I. SRL nu cuprinde vreo prevedere care sa confere administratorului posibilitatea de a transmite dreptul de reprezentare al societatii, iar potrivit art. 9 din Act, numirea si înlocuirea administratorilor se face exclusiv de Adunarea Generala.
În consecinta, în mod temeinic a retinut instanta de fond ca pârâtul R. A. nu are dreptul de a reprezenta legal societatea, în raporturile juridice ale acesteia. Împrejurarea ca un asemenea „drept” i-a fost conferit prin contractul individual de munca si prin fisa postului, iar contractul de munca ramâne în fiinta, nu are nici o relevanta, atâta timp cât acordarea unui asemenea drept este contrara actului constitutiv al societatii si Legii nr. 31/1990. În acest sens s-a pronuntat Curtea de Apel O. si prin Decizia nr. 94/26.03.2015 – A din data de 26.03.2015, în dosar nr. 3557/111/C/2013, irevocabila, retinând ca orice prevedere contractuala, cuprinsa în contractul de munca sau în fisa postului, prin care administratorul în exercitiu acorda unui tert dreptul de a reprezenta societatea, este nula.
Pentru toate motivele aratate mai sus, apelurile formulate au fost respinse, mentinându-se ca legala si temeinica sentinta atacata, precum si toate Încheierile de sedinta atacate, fara cheltuieli de judecata.
