Prin cererea lor, reclamantele LIGA DEMOCRATICA PENTRU DREPTATE DIN ROMÂNIA si I.G. au chemat în judecata pârâtele BANCA COMERCIALA ROMÂNA BUCURESTI si BANCA COMERCIALA ROMÂNA – Sucursala Ialomita, solicitând obligarea acestora la plata catre entitatea S.C. „ T & g TRADING” S.R.L. (al carui actionar este reclamanta I.G. ) sumei de 50.900 U.S.D. – contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului sediu si punct de lucru al firmei si 200 lei – daune morale si materiale .
Solutionând cauza, Judecatoria Slobozia, prin sentinta civila nr.1723 din 8 august 2007, a anulat ca netimbrata cererea formulata de reclamante, facându-se aplicarea dispozitiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, întrucât acestea nu s-au conformat obligatiei achitarii taxei de timbru, asa cum aceasta a fost stabilita prin încheierea data în Camera de consiliu din 4 iunie 2007, prin care s-a admis în parte cererea de scutire de plata a taxei de timbru a reclamantelor, prin reducerea acesteia la jumatate.
Împotriva acestei solutii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate .
Pentru considerentele de mai jos, recursul este fondat .
Este unanim admis ca justitia este un serviciu public pentru a carei desfasurare în conditii normale este nevoie de sustinere materiala suportata în parte prin plata taxelor judiciare de catre cei care solicita acest serviciu .
În acest context este dreptul oricarui stat ca, evaluându-si interesele, sa impuna nivelul taxelor pe care trebuie sa le plateasca persoanelor care solicita acces la justitie .
Prin urmare, s-a statuat ca o caracteristica a principiului liberului acces la justitie, principiu consacrat de dispozitiile art.21 din Cosntitutie, art.6 alin.2 din Legea nr.304/2004 si art.6 alin.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (CEDO) este aceea ca nu este un drept absolut (cazul Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii – 1985) .
Astfel, acest drept care cere prin însasi natura sa o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitari, atât timp cât nu este atinsa însasi substanta sa.
Pentru aceasta s-a considerat ca suma costurilor, apreciata în lumina unui caz dat, întelegând aici si solvabilitatea solicitantului si faza procedurii prin care restrictia în chestiune îi este impusa, este un factor de care trebuie tinut cont pentru a determina faptul daca persoana respectiva a beneficiat de dreptul de acces la justitie sau daca, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justitie a fost restrâns pâna la punctul în care accesul la justitie s-a gasit atins în esenta lui (cauza Weissman si altii contra României) .
Ori, din perspectiva acestei analize în cazul de fata, având în vedere cuantumul taxei judiciare aferente valorii obiectului cererii introductive calculat potrivit art.1 din Legea nr.146/1997 si situatia financiara precara a reclamantei, asa cum rezulta din înscrisurile depuse la instanta de fond (pag.78 – 97) rezulta ca obligarea acesteia la plata taxei judiciare, chiar redusa la jumatate din taxa legala datorata, limiteaza atât de mult accesul reclamantei la justitie încât este atinsa însasi substanta acestui drept, motiv pentru care, în conditiile art.74 si urmatoarele urmeaza a admite cererea de scutire de taxa de timbru formulata de reclamanta I.G.