Asistenţa şi reprezentarea. Cazurile de asistenţă juridică obligatorie.
În cazul în care inculpaţii au interese contrarii, asistarea lor în cursul judecăţii de către un singur avocat echivalează cu absenţa asistenţei juridice, ceea ce duce la casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, dacă asistenţa juridică în cauză era obligatorie potrivit legii.
Prin sentinţa penală nr. 123/7 octombrie 2011, Judecătoria Sighişoara, între altele:
-în baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g şi i C.pen., cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. şi art.37 al.1 lit.a C.pen., l-a condamnat pe inculpatul H.I. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
-în baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit.a,g şi i C.pen., cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., art.75 al.1 lit.c C.pen. şi art.37 al.1 lit.b C.pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
-în baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit.a,g şi i C.pen., cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. şi art.37 al.1 lit.b C.pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
-în baza art.33 lit.a C.pen. şi art.34 lit.b C.pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare.
-în baza art.71 C.pen., i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a – c C.pen.
-în baza art.350 Cod procedură penală, a menţinut starea de arest a inculpatului H.I. şi în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, din data de 01.07.2010 şi începând cu data de 09.12.2010 şi până la zi.
-în baza art.14 şi art.346 C.pr.pen., raportat la art.998 şi art.999 c.civ., l-a obligat pe inculpatul H.I. la plata sumelor de: 825 lei, către partea civilă D.F.D.; 3000 lei, către partea civilă SC M.M. SRL; 4000 lei către partea civilă SC L.A. SRL şi respectiv 1271 lei către partea civilă SC B.O. SRL Albeşti, cu titlu de daune materiale.
-a luat act că părţile vătămate SC F.L. SRL, H.A., V.L.V. şi D.C. nu s-a constituit părţi civile în cauză, întrucât prejudiciul a fost recuperat integral, în cazul fiecăruia.
-în baza art.191 C.pr.pen. l-a obligat pe inculpat să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 1700 lei.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în noaptea de 19/20.03.2009 inculpatul H.I. a pătruns, prin spargerea vitrinei, în magazinul A. din Sighişoara de unde a sustras mai multe bunuri, iar în seara zilei de 01.04.2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a sustras mopedul părţii vătămate D.F.D. care se afla parcat în faţa blocului situat în com.Albeşti, ………
În noaptea de 14/15.01.2010, inculpatul a pătruns, prin efracţie, în magazinul L.A. din Sighişoara de unde a sustras o cuşcă de hamsteri, mai mulţi papagali şi hrană pentru papagali şi câini, apoi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii februarie a aceluiaşi an a sustras din depozitul aparţinând părţii vătămate S.C. M.M. S.R.L. din Sighişoara, mai multe garnituri de mobilă de bucătărie şi de tineret, apoi în cursul lunii iunie 2010, pe timp de noapte, împreună cu inculpatul minor B.I. a sustras 6 geamuri termopan şi 10 grinzi din imobilul părţii vătămate H.A. situat în com. Albeşti, iar în noaptea de 23/24.06.2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a sustras şase butelii de aragaz din staţia Peco OVM situată pe raza localităţii Albeşti, aparţinând părţii vătămate SC B.O. SRL.
În data de 20.11.2010, după lăsarea întunericului împreună cu inculpatul B.C. au sustras trei geamuri termopan din casa părţii vătămate D.C., situată în com. Albeşti, str. Baraţilor, după care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au sustras mai multe bunuri din remorca părţii vătămate V.L.V. care era parcată pe terenul împrejmuit al acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H.I.
În motivarea căii de atac promovate, inculpatul contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei Sighişoara prin care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea a trei infracţiuni continuate de furt calificat, subliniind că el nu este autorul faptelor deduse judecăţii, astfel încât soluţia corectă era aceea de achitare, în temeiul art. 10 lit. c C. pr. pen.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 9/308/2011 al Judecătoriei Sighişoara, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
Recursul inculpatului este fondat, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sighişoara în următoarele limite:
Alături de inculpatul H.I. au mai fost trimişi în judecată şi d-nii B.C. şi B.I.,, acesta din urmă fiind acuzat şi apoi condamnat pentru că a participat, împreună cu inculpatul H.I., în calitate de coautor la actele materiale de furt calificat din cursul lunii iunie 2010 în dauna părţii vătămate H.A.
Cei doi inculpaţi au fost asistaţi pe tot parcursul judecăţii în prim grad de către d-l avocat H.I., desemnat din oficiu.
D-l B.I. a recunoscut încă din cursul urmăririi penale actele materiale de care a fost acuzat şi a afirmat în declaraţiile sale anterioare sesizării instanţei că, la comiterea acestora, o contribuţie importantă a avut-o inculpatul H.I.. În schimb, inculpatul H.I. a negat pe tot parcursul urmăririi penale implicarea sa în săvârşirea activităţilor ilicite care i se reproşează.
În faţa primei instanţe, deşi iniţial inculpatul B.I. a retractat declaraţiile date în faza de urmărire penală, la termenul din 7 octombrie 2011, el a revenit şi asupra acestei declaraţii, recunoscând din nou comiterea infracţiunii.
La acelaşi termen, inculpatul H.I. şi-a menţinut alegaţiile făcute în faza anterioară, excluzând orice contribuţie a sa la faptele deduse judecăţii.
De la acest moment, în raport cu termenii declaraţiilor celor doi, judecătoria a luat cunoştinţă direct că interesele lor procesuale sunt contrare: primul urmărea obţinerea unui tratament sancţionator mai blând şi susţinea participarea la săvârşirea faptei şi a celui de al doilea, iar acesta din urmă încerca să combată relatările primului şi să convingă instanţa că el nu este autorul faptelor care se judecă. În această situaţie, instanţa trebuia să desemneze pe seama celor doi inculpaţi avocaţi din oficiu distincţi. Instanţa nu a procedat, însă, în acest sens, ci a admis ca inculpaţii B. şi H. să fie asistaţi de un singur apărător, cu toate că acesta niciodată nu s-a aplecat asupra afirmaţiilor inculpatului H. şi nu a propus probe în dovedirea netemeiniciei acuzei. Mai mult, cu prilejul dezbaterilor judiciare, nu a expus o analiză a probelor administrate, a enunţat doar concluzia după care răspunderea penală poate fi angajată în cazul inculpatului H., aceasta în condiţiile în care o probă importantă în acuzare sunt tocmai declaraţiile inculpatului B. din cursul urmăririi penale şi s-a mărginit să solicite indulgenţă în operaţiunea de individualizare judiciare a pedepsei.
Procedând în această manieră, prima instanţă a asigurat acuzatului doar o apărare formală, incompatibilă cu efectivitatea drepturilor apărării impusă cu caracter de principiu de art. 6 din Codul de procedură penală.
Formalitatea apărării d-lui H.I. cu ocazia şedinţei de judecată care a avut loc la data de 7 octombrie 2011 echivalează practic cu lipsa apărării, consecinţa fiind nulitatea absolută părţii din sentinţa penală nr. 123/2011 care dezleagă acţiunea penală şi acţiunile civile exercitate faţă de inculpatul H., nulitate prescrisă de art. 197 alin. 2 C. pr. pen. şi a cărei reparare nu poate avea loc decât prin refacerea actului nul.
În rejudecare, judecătoria: -va lua măsuri ca inculpatul să fie asistat de către un alt avocat decât d-l H.I.;
-va chestiona inculpatul dacă doreşte să facă noi declaraţii, informându-l în prealabil asupra drepturilor apărării;
-va chestiona procurorul şi inculpatul, acesta din urmă, în prezenţa avocatului ales sau, după caz, desemnat din oficiu, dacă au probe de propus;
-va acorda cuvântul în dezbateri potrivit ordinii instituite de art. 340 C. pr. pen.;
-va aduce litigiului o soluţie dintre cele prescrise de art. 345 C. pr.pen.
Ultimul act procedural rămas valabil, de la care procesul penal îşi reia cursul este încheierea din 2 septembrie 2011.
Întrucât hotărârea primei instanţe a fost casată pentru vicii de procedură, cu consecinţa reluării judecăţii în prim grad, la acest moment, nu vom examina în substanţă şi nu vom oferi răspunsuri motivelor de recurs invocate de inculpat.
Asupra stării de arest preventiv a inculpatului. Constatăm că inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 22/P/C/10 decembrie 2010 a judecătorului delegat de la Judecătoria Sighişoara, măsura fiind ulterior menţinută succesiv până la acest stadiul al procedurilor. A fost reţinut ca temei de drept al privării de libertate cel consacrat de art. 148 lit. f C. pr. pen.
a) Referitor la acest motiv al arestării, nu contestăm limita de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, limită pretinsă de textul art. 148, lit. f C. pr. Pen. Discuţii implică actualitatea şi implicit concreteţea în acest moment, a pericolului pentru ordinea publică, dacă inculpatul ar fi în libertate.
Astfel, dacă, la data luării măsurii arestării preventive şi în momentul verificărilor specifice impuse de art. 3001 şi apoi de art. 3002 C. pr. Pen., era justificat pericolul pentru ordinea publică, la această dată, un asemenea temei s-a atenuat, iar timpul petrecut în arest preventiv de către inculpat este un avertisment suficient de puternic pentru ca acesta să coopereze la normala desfăşurare a procesului penal, chiar în libertate fiind.
In cauza de faţă, la aproape un an de la arestarea preventivă a acuzatului, nu se mai conturează acele probe certe pe care să se sprijine susţinerea ideii actualităţii unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta acesta în libertate, iar natura şi gravitatea infracţiunilor care se judecă nu sunt sinonime cu pericolul concret pentru ordinea publică, astfel încât în prezent numai o referire la cele două elemente nu ar fi suficientă pentru a menţine pe mai departe pe d-l H.I. în stare de arest preventiv.
b) Mai mult, raportat la principiul libertăţii persoanei, privarea de libertate în mod preventiv în cursul procesului penal are un caracter excepţional şi se impune doar pentru asigurarea desfăşurării în condiţii normale a procesului penal. În strânsă legătură cu această idee, nu rezultă din materialul dosarului care este nevoia atât de imperioasă care să determine o continuare a stării de arest şi care sunt acele date că procesul penal nu ar putea avea loc în bune condiţii cu inculpatul în libertate, supus însă obligaţiei de a nu părăsi localitatea de domiciliu si obligaţiilor subsecvente prevăzute de art. 145 alin. 11 şi alin. 12 C. pr. Pen., fără să mai fie necesară o măsură extremă pentru libertatea lui.
c) În aceeaşi ordine de idei, în orice cauză penală în care cel faţă de care poartă acuza este arestat preventiv funcţionează dreptul acestuia, recunoscut de art. 5, pgr. 3, teza a doua din Convenţia europeană, de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi liberat în cursul procedurii, ceea ce limitează durata detenţiei preventive, împiedicând-o să fie o stare perpetuă. Raportat la necesitatea termenului scurt şi având în vedere că o nouă etapă a judecăţii în prim grad şi probabil în căile de atac îşi va urma cursul, apreciem că în speţă durata arestării preventive a inculpatului este suficientă prin prisma criteriilor fixate de judecătorii de la Strasbourg privind constatarea perioadei rezonabile în care trebuie desfăşurate procedurile în care sunt implicaţi acuzaţi arestaţi preventiv.
În contextul celor trei aspecte expuse mai sus, suntem de părere că inculpatul poate fi ţinut aproape autorităţilor judiciare pe durata procedurilor şi dacă asupra lui poartă o măsură restrictivă de libertate, iar judecarea lui în continuare în arest preventiv este inutilă şi apare ca o sancţiune morală pentru pretinsa activitate infracţională de care poartă acuza, ceea ce este inadmisibil.
Faţă de conS.erentele enunţate conS.erăm că s-au modificat temeiurile de drept ale arestării preventive şi derularea în condiţii optime a procesului penal reclamă prezenţa inculpatului în localitatea de domiciliu, astfel încât, în baza art.139, alin.1 C.pr.pen., raportat la art.145 alin. 1 C.pr.pen., vom dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura procesual preventivă a obligării lui de a nu părăsi localitatea B., com. A., jud. Mureş, până la rejudecarea cu caracter definitiv a cauzei.
Drept consecinţă a dispoziţiei principale, în temeiul art. 145 alin.11 şi alin.12 lit. b şi c C. pr. Pen., pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
1. să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
2. să se prezinte la Poliţia com. A., jud. Mureş (organ de poliţie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această instituţie sau ori de câte ori este chemat;
3. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Judecătoriei Reghin;
4. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
5. să nu se deplaseze şi să nu se afle în baruri, cluburi, restaurante sau alte localuri de acest gen care au program de seară şi de noapte şi unde se servesc băuturi alcoolice;
6. să nu se apropie de numiţii B.I. şi B.C. şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect.
Poliţia com. A., jud. Mureş va fi desemnată ca organ de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite.
În baza art.145 alin.22 C. pr. Pen., va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor fixate, sa va lua faţă de el măsura arestării preventive.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în alte cauze, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 23/P/C/10 decembrie 2010 emis în baza încheierii penale nr. 22/P/C/10 decembrie 2010 pronunţate de judecătorul delegat de la Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 3567/308/2010.
O copie a prezentei hotărâri se va comunica, potrivit prevederilor art. 145 alin. 21 C. pr. pen. instituţiilor arătate în textul legal menţionat.
Notă: Formalitatea apărării inculpatului în situaţia în care asistenţa juridică a acestuia este obligatorie, a atras şi într-un alt caz casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, prin decizia penală nr. 872/R/15 decembrie 2011, a fost admis recursul inculpatului declarat împotriva sentinţei penale nr. 262/25 noiembrie 2010 pronunţate de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. 3227/268/2009, a fost integral sentinţa penală recurată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
În considerentele deciziei instanţei de recurs, s-a reţinut că inculpatul M.A. a fost trimis în judecată şi condamnat sub acuza săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. e şi g C. pen. şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen.
În raport de tratamentul sancţionator instituit în textele de incriminare, pentru cele două infracţiuni fiind prevăzute pedepse legale care depăşesc 5 ani închisoare, potrivit art. 171 alin. 3 C. pr. pen., în cursul judecăţii asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie. Norma este ocrotită sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 197 alin. 2 C. pr. pen.
În prim grad, inculpatul a apelat la serviciile calificate ale unui apărător ales, în persoana d-nei avocat S.A., aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială depusă la dosar.
Din termenii sentinţei penale în discuţie, declaraţiile părţii vătămate/civile S.A., precum şi depoziţiile martorilor L.C. şi T.L., atât cele făcute în cursul urmăririi penale, cât şi cele date în faţa instanţei de prim grad, de altfel, singurele probe administrate nemijlocit în cursul judecăţii, au fost hotărâtoare în pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului M.A..
Deşi nu a citit nicicând actul de sesizare, din maniera în care a acţionat -chemând pe partea vătămată/civilă S.A. şi pe martorii L.C. şi T.L. şi procedând la ascultarea acestora la termenul din 11 martie 2010, prima instanţă a înţeles să intre şi să efectueze cercetare judecătorească. La acest termen, însă, avocatul inculpatului nu a fost prezent şi nici nu şi-a asigurat substituirea, aşa cum rezultă din menţiunile făcute în încheierea de şedinţă. Prin urmare, cele trei acte specifice judecăţii sunt lovite de nulitate absolută.
La următoarele termene de judecată, avocatul inculpatului a solicitat reaudierea celor doi martori, cerere admisă iniţial de către instanţă, cu consecinţa citării din nou a martorilor să se înfăţişeze. Nu s-a mai dispus nimic cu privire la ascultarea părţii vătămate/civile S.A. La termenul din 18 noiembrie 2010, s-a reuşit aducerea în instanţă a martorilor L.C. şi T.L. şi, în prezenţa apărătorului ales al acuzatului, a fost ascultat sumar al doilea, fără ca declaraţia lui să urmeze rigorile impuse de art. 86 cu referire la art. 71-74 C. pr. pen., iar faţă de primul instanţa a dispus că nu va fi reaudiat.
Procedând în sensul descris mai sus, prima instanţă nu a oferit inculpatului şi avocatului său posibilitatea rezonabilă să cunoască în mod direct probele în apărare şi să le combată, asigurând acuzatului doar o apărare formală, incompatibilă cu efectivitatea drepturilor apărării impusă cu caracter de principiu de art. 6 din Codul de procedură penală.
