Nesoluţionarea cererii de ajutor public judiciar înainte de pronunţarea hotărârii. Consecinţe


Nesoluţionarea cererii de ajutor public judiciar înainte de pronunţarea hotărârii. Consecinţe

– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 – art. 15

Potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 „Asupra cererii de ajutor public judiciar instanţa se pronunţă, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu”.

Prin urmare, atunci când instanţa omite să se pronunţe asupra cererii de ajutor public judiciar şi dispune anularea cererii ca netimbrată, această soluţie aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi de acces la justiţie, drept fundamental consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1237 din 25 aprilie 2012, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 1237 din 25 aprilie 2012, pronunţată în dosarul nr. 14178/55/2010, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de pârâta E.G.M. împotriva Deciziei civile nr. 32/25.01.2012, pronunţată de Tribunalul Arad, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, examinând hotărârea arătată în raport de motivele invocate, precum şi din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. pr. civ., Curtea a constatat că recursul pârâtei este întemeiat, pentru considerentele prezentate în continuare.

Pârâta E.G. M. a fost citată pentru primul termen de judecată în apel cu menţiunea timbrării apelului (811,5 lei taxă de timbru şi 2,5 lei timbru judiciar) sub sancţiunea anulării.

La fila 11 a dosarului de apel se regăseşte într-adevăr cererea de ajutor public judiciar a pârâtei E.G.M., care însă poartă ştampila instituţiei cu data de 25.01.2012, data primului termen de judecată, şi menţiunea că s-a primit la dosar la ora 12,50.

Conform menţiunilor din practicaua Deciziei civile nr. 32/25.01.2012 a Tribunalului Arad, cererea de ajutor public judiciar a pârâtei apelante a sosit la dosar după închiderea dezbaterilor şi după pronunţarea hotărârii.

Prin urmare, fiind deja pronunţată hotărârea în cauză, instanţa nu putea dispune redeschiderea dezbaterilor, cum susţine pârâta.

Cu toate acestea, Curtea a considerat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul că cererea de ajutor public judiciar a pârâtei, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru, diminuării sau eşalonării, a fost depusă la instanţă, fiind înregistrată la data primului termen de judecată, dar probabil din motive de ordin administrativ nu a ajuns la dosarul cauzei în termen util pentru a fi avută în vedere şi soluţionată.

Menţinerea, în această situaţie, a soluţiei de anulare a apelului pârâtei ca netimbrat ar aduce atingere dreptului acesteia la un proces echitabil şi accesului său la justiţie, drept fundamental al omului consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În consecinţă, Curtea a făcut aplicarea art. 312 alin. (61) şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad, instanţa de apel urmând a soluţiona mai întâi cererea de ajutor public judiciar a pârâtei apelante, după care va rejudeca apelul acesteia.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (61) C. pr. civ., Curtea a admis recursul pârâtei, a casat decizia recurată şi a trimis cauza la Tribunalul Arad pentru rejudecarea apelului.