Anulare autorizaţie de construire. Protejarea monumentelor istorice


cererea înregistrata la Tribunalul Suceava – sectia comerciala,contencios administrativ si fiscal sub nr.4988/86 din 13.11.2006, reclamanta  Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National a judetului Suceava în contradictoriu cu  Primarul  comunei S., judetul Suceava, a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se anuleze autorizatia de construire nr. 284 din 07.12.2005.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca pârâtul a emis autorizatia de construire  nr.284  din 07.12.2005, inclusiv  întreaga documentatie necesara întocmirii  acesteia ( certificat de urbanism, etc.) cu încalcarea prevederilor legale, pentru spatiul identic cu parcela nr.314/2 din comuna S., fostul Obor al comunei.

A mai aratat reclamanta ca spatiul pentru care s-a emis autorizatia a carei anulare o  solicita este situat în zona de protectie a monumentului istoric „Cetatea Scheia”, edificiu declarat prin lege „ monument istoric” asa cum rezulta din anexele nr.I-IV la Legea nr.5 din 06.03. 2000 ( pct.J14) si lista monumentelor istorice 2004 emisa de Ministerul Culturii si Cultelor.

Cât priveste zona de protectie a acestui monument, sunt aplicabile dispozitiile art. 59 din Legea nr.422/2001, situatie în care monumentul  istoric „Cetatea Scheia” aflându-se în zona rurala, are  ca zona de protectie, conform legii, 200 metri de jur-împrejurul sau.

Reclamanta  a mai aratat ca Primaria S. a emis autorizatia  atacata cu încalcarea dispozitiilor art.7 alin.1 lit.a din Legea nr. 50/1991, care precizeaza faptul ca „în cazul lucrarilor de orice natura în zonele de protectie a monumentelor  solicitantul va obtine avizul Ministerului Culturii si Cultelor, aviz care nu s-a eliberat niciodata pentru aceasta autorizatie”.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, motivat de faptul ca  autorizatia de construire nr.284/2005 a fost eliberata respectându-se  toate prevederile legale, primind toate avizele din partea structurilor de specialitate emise de catre Consiliul Judetean Suceava.

Tribunalul Suceava – sectia comerciala,contencios administrativ si fiscal prin sentinta nr. 2090 din 21.08.2008 a admis actiunea în contencios administrativ si a anulat autorizatia de construire nr.284 din 07.12.2005 emisa de Primaria S.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca din raportul de expertiza tehnica judiciara rezulta ca distanta medie dintre monumentul „Cetatea  Scheia „ si perimetrul lucrarilor a caror executie a fost  autorizata este de 139,99 m,  astfel ca proprietatea SC „G.D.„ SRL este inclusa în proportie de 95 % în zona de protectie a acestui monument istoric.

S-a retinut ca fata de dispozitiile art. 10 lit.a din Legea nr. 50/1991 care impun ca zonele de protectie a monumentelor istorice, definite potrivit legii, solicitantul  sa obtina avizul conform al Ministerului Culturii si Cultelor, pe baza  documentatiilor de urbanism avizate si  aprobate conform legii, dar ca aceasta obligatie nu a fost îndeplinita, a fost admisa actiunea în contencios administrativ  si anulata autorizatia de  construire.

Împotriva sentintei, a declarat recurs pârâta Primaria comunei S.– prin primar, care a criticat  sentinta ca fiind nelegala si netemeinica, invocând drept motiv de casare  dispozitiile art. 304 pct.7 si 9  Cod pr.civila, în  esenta aratând  ca prima instanta a dat o interpretare gresita  a probelor administrate, ca a luat în considerare concluziile  expertizelor efectuate în cauza, fara sa analizeze aspectele retinute de fiecare expertiza si în fine ca atâta vreme cât PUG-ul comunei S. este în vigoare, iar monumentul a carei protectie se cere este situat  pe raza municipiului Suceava, în mod nejustificat s-a dispus anularea autorizatiei de construire nr. 284 din 07.12.2005.

Curtea de Apel Suceava – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal – prin decizia nr.83 din 22 ianuarie 2009, a respins recursul ca nefondat.

Deoarece motivele de recurs nu au fost grupate si nici motivate în drept  asa cum cer dispozitiile art.304 ind.1 Cod pr.civila, instanta a raspuns la aceste motive printr-un considerent comun.

Potrivit dispozitiilor art. 59 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice  pâna la instituirea zonei de protectie a fiecarui monument istoric potrivit art. 9 se considera zona de protectie suprafata  delimitata cu o  raza de 100 m  în localitati urbane, 200 m în localitati rurale si 500 m în afara localitatilor,  masurata de la limita exterioara, de jur împrejurul monumentului istoric.

Dispozitiile art.9 din aceeasi lege prevede ca pentru  fiecare monument istoric se instituie zona sa de protectie, delimitata pe raza  reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în functie de  trama stradala, relief si caracteristicile  monumentului istoric, dupa caz, prin care se asigura conservarea integrala si punerea în valoare a monumentului  istoric si a  cadrului  sau  construit sau natural. Delimitarea  si instituirea zonei de protectie se realizeaza, simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în conditiile legii. Autoritatile  publice locale  competente vor include în planurile urbanistice si în regulamentele aferente  zonele de protectie delimitate conform aliniatului 2 a aceluiasi articol 9.

Din probele administrate, rezulta ca nu a fost instituita zona de protectie a monumentului istoric „Cetatea Scheia”, aceasta nefiind inclusa în planul urbanistic general al comunei S., astfel ca  în cauza sunt aplicabile  dispozitiile art. 59 din Legea nr.422/2001.

În acest context în mod legal, prima instanta a apreciat ca suprafata delimitata este pe o raza de 200 metri în comuna  S., iar împrejurarea ca monumentul se afla pe raza municipiului Suceava nu înlatura obligatia  de instituire a zonei de protectie si pe teritoriul comunei S., obligatie justificata  odata în plus  de proximitatea cetatii cu limita administrativ teritoriala dintre comuna Scheia si municipiul Suceava.

Fata de planul de situatie anexat la raportul de expertiza judiciara întocmit de expert, rezulta pâna la evidenta  ca distanta medie dintre monumentul  „Cetatea Scheia” si perimetrul lucrarilor a caror executie a fost autorizata  este de 139,99 m; efectiv proprietatea SC „G.D.” SRL  este inclusa în proportie de 95 %  în zona de protectie a acestui monument istoric.

Aceasta fiind situatia în teren si cum solicitantul nu a obtinut  avizul  Ministerului Culturii si Cultelor – art.10 lit.a din Legea nr. 50/1991 – pentru a  edifica constructii în zona de protectie a monumentului „Cetatea Scheia” în mod legal  prima instanta a dispus anularea autorizatiei de construire nr.284 din 07.12.2005.