Culpa in omitendo. Excepţia de tardivitate. Autorizaţia de mediu. Sancţiune proporţională.


 Cuprins pe materii: Drept contravenţional. O.G. nr. 2/ 2001. Culpa in omitendo. Excepţia de tardivitate. Autorizaţia de mediu. Sancţiune proporţională.

Funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă pentru activităţile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului.” Ale O.U.G. nr.195/2005, conform disp. art. 14 alin.2 din  OUG 195/2005

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 199/27.03.2014

Prin plângerea înregistrată, sub numărul 2805/…2013, la Judecătoria T. B, petenta S.C W S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean G, în principal anularea procesului verbal, seria AA nr.04411 din 10.06.2013 şi, în subsidiar, aplicarea avertismentului.

În motivare s-a arătat, în esenţă, că procesul verbal de constatare este lovit de nulitate deoarece nu este menţionată data comiterii faptei, potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001, nefiind inserate menţiunile cu privire la data, ora şi locul săvârşirii contravenţiei şi că fapta a fost săvârşită fără vinovăţie, deoarece a fost o simplă neglijenţă (culpa in omitendo).

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că o echipă de doi comisari din cadrul Comisariatului Judeţean G al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat o activitate de control la amplasamentul în localitatea C DN 24 D, km 34, jud. G., ca urmare a unei sesizări, constatând că a avut loc un accident şi, totodată, a fost transmisă invitaţia către reprezentantul W. pentru a se prezenta în data de 10.06.2013 în vederea verificării documentelor care atestă legalitatea activităţii de transport.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că în data de 07.06.2013, ora 08:00, petenta S.C. W S.R.L. a transportat mărfuri periculoase (benzină şi motorină) cu autocisterna şi remorca, închiriate de la S.C. B  S.R.L., fără a deţine autorizaţie de mediu valabilă.

Instanţa, analizând motivele de nelegalitate invocate în plângere, a constatat că, în cauză, contravenientului i s-au asigurat toate drepturile procesuale ce decurg în urma săvârşirii contravenţie, în special posibilitatea atacării procesului-verbal prin plângere contravenţională cu prezentarea completă a situaţiei de fapt.

În ce priveşte susţinerea petentei că nu sunt inserate menţiunile cu privire la data, ora şi locul săvârşirii contravenţiei şi arătarea celorlalte împrejurări ale faptei, instanţa a constatat că procesul verbal seria AA nr.04411 conţine atât data întocmirii procesului-verbal 10.06.2013, cât şi data, ora şi locul săvârşirii contravenţiei 07.06.2013, ora 08:00 în urma sesizării ISU G în locul sat CDN24D km.34, aceste date fiind inserate corespunzător în procesul verbal atacat.

Instanţa a reţinut că, în cazul în care detentorul autovehiculului doreşte să efectueze cu autovehiculul un transport de mărfuri periculoase (Cap.3 O.U.G. nr.195/2005) pentru care este necesară deţinerea Autorizaţiei de mediu, atunci obligaţia de a avea autorizaţie incumbă numai celui care transportă efectiv marfa periculoasă (operatorului de transport, potrivit legislaţiei române), astfel că, deţinerea sau nedeţinerea  de către proprietarul (neposesor) al mijlocului de transport, a unei Autorizaţii de mediu nu poate folosi şi nici păgubi pe cel care efectuează efectiv transportul de mărfuri periculoase.

Instanţa nu a reţinut argumentele de netemeinicie invocate de petentă deoarece autorizaţia de mediu a fost emisă în data de 09.01.2008 către S.C. W S.R.L.,  cu mai bine de 4 ani înainte, astfel că petenta cunoştea care îi sunt obligaţiile legale, inclusiv data expirării autorizaţiei de mediu care era prevăzută expres, motiv pentru care, începând cu data 09.01.2013, petenta avea obligaţia să solicite o nouă Autorizaţie de mediu dacă dorea să desfăşoare în continuare activităţile de transport mărfuri periculoase.

Instanţa a constatat că petenta nu îşi poate invoca propria turpitudine (culpă) în neîndeplinirea obligaţiilor legale (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), motiv pentru care a respins plângerea contravenţională ca neîntemeiată.