Obligarea pârâtului la plata de despăgubiri cauzate reclamantei urmare emiterii cu întârziere a certificatului de urbanism. Nedovedirea de către reclamantă a existen?ei unui prejudiciu cert, real, consecinta directă a execi cu întârziere a unei hot. jud.


Dispoziţiile art.6 alin.1 din Legea nr. 50/1991 prevăd că „Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4:

a) fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii;

a) fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii;

b) stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului;

b) stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului;

c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;

c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;

d) încunoştinţează investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.

d) încunoştinţează investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.

Din interpretarea dispoziţiilor art.29 din Legea nr. 350/2001 rezultă că certificatul de urbanism nu are caracterul unui act administrativ în sensul art.2 lit.c din Legea nr. 554/2004 deoarece, deşi este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice prin el însuşi, caracterul său fiind doar acela de a-l informa pe solicitant cu privire la regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.

Art. 24 alin.2 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004

Art.6 alin.1 şi art. 29 din Legea nr. 50/1991

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 13445/118/la data de 18.10.2011 pe rolul Tribunalului Constan?a – Secţia de contencios administrativ si fiscal, reclamanta SC […] SRL, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.305.000 euro, reprezentând despăgubiri cauzate reclamantei prin emiterea de către pârât cu întârziere a certificatului de urbanism solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 2406/21.02.2008 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta, la termenul de judecată din data de 06.04.2012 şi-a precizat actiunea, în ce priveste temeiul juridic al acesteia, fiind indicate prevederile art.24-25 din L.nr.554/2004, precum şi cadrul procesual pasiv, în cauză având calitatea de pârâţi şi numiţii […] şi […].

Prin Sentinţa civilă nr. 2533/18.07.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 13445/118/2011 a fost respinsă acţiunea ca tardiv formulată.

Prin Sentinţa civilă nr. 3529/05.10.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 13445/118/2011 a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 2533/18.07.2012 formulată de pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa dispunându-se completarea cu menţiunea „Respinge cererea pârâtului Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată”.

Prin decizia civilă nr. 326/CA din data de 21.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, au fost admise recursurile declarate de reclamantă, au fost casate sentinţele nr. 2533/18.07.2012 şi nr. 3529/05.10.2012 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 13445/118/2011 şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 care prevăd un termen de un an de introducere a cererii având ca obiect despăgubiri, ci dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 17.04.2013.

În temeiul dispoziţiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, precum şi având in vedere considerentele deciziei de casare, tribunalul, în temeiul art. 129 din Codul de procedură civilă, a pus în discuţia reclamantei şi a solicitat lămuriri de la aceasta cu privire la împrejurări de fapt privind emiterea autorizaţiei de construire, începerea lucrărilor de construire, finalizarea cestor lucrări, existenţa unui proces verbal de recepţie finală a lucrărilor, existenţa documentelor contabile din care să rezulte profitul societăţii raportat la obiectivul de investiţii ulterior punerii acestuia în funcţiune.

Prin cererea formulată la data de 24.05.2013 reclamanta a formulat precizări în sensul solicitat de instanţă.

Astfel, s-a susţinut că autorizaţiile de construire au fost emise de Primarul comunei […] la data de 20.01.2011, iar începerea lucrărilor a început la data de 11.08.2011, după ce s-au negociat şi încheiat contracte cu antreprenorii, după ce s-au întocmit caietele de sarcini şi după ce s-au achiziţionat materialele necesare, anunţul de începere a lucrărilor fiind înregistrat la ISC sub nr. 1717 din 28.07.2011, iar la Primăria com. […] sub nr. 2005/29.07.2011.

Amplasamentul a fost predat constructorului la data de 20.08.2011, fiecare fază a lucrărilor a fost constatată prin proces verbal de recepţie distinct, iar procesele verbale de terminare a lucrărilor au fost încheiate lşa data de 19.10.2012.

Reclamanta a mai susţinut că parcul eolian urmează a fi pus în funcţiune în cursul anului curent, urmând a produce energie eoliană regenerabilă care va putea fi vândută pe piaţă, iar în baza Legii nr. 220/2008 va primi 2 certificate verzi pentru fiecare MW produs şi livrat în reţea.

De asemenea, s-a precizat că centralele amplasate au o putere de 3 MW fiecare, însă deşi o turbină funcţionează aproximativ 90% din timp, ea produce energie proporţional cu 25-40% din puterea instalată, astfel, pentru o turbină de 3 MW, producţia de energie într-un an va fi de aproximativ 8000 MWh, echivalentul bănesc net al acestei producţii, format din preţul vânzării energiei şi din preţul valorificării certificatelor verzi, este în cuantum de 700.00 euro/an/centrală de 3 MW, pentru întregul parc producţia anuală fiind de 6.300.000 euro, iar producţia zilnică de 17.260 euro.

S-a concluzionat că pentru întârzierea emiterii certificatului de urbanism cu o întârziere de 112 zile, prejudiciul produs este în sumă de 1.933.120 euro.

Reclamanta a mai susţinut că, pe lângă beneficiul nerealizat în condiţiile în care parcul rămâne în exploatarea beneficiarului, s-a produs şi un prejudiciu efectiv, cu privire la proiect a existat o ofertă de cumpărare a proiectului într-un stadiu incipient, de către un investitor extern, care urma să achiziţioneze drepturile de construire, plătind un avans la momentul emiterii certificatului de urbanism, iar diferenţa la obţinerea autorizaţiei de construire, precum şi o sumă forfetară pentru dezvoltarea parcului eolian, iar din cauza întârzierii emiterii certificatului de urbanism, contractul susmenţionat a fost reziliat, pentru depăşirea termenelor limită de prezentare a certificatului de urbanism.

La data de 10.05.2013 a fost introdusă în cauză S.C […] SRL, societate ce a preluat drepturile şi obligaţiile S.C […] SRL reclamanta din prezenta  cauză, potrivit certificatului de înregistrare al societăţii S.C […] Legal Pro SRL, a dovezii publicării în Monitorul Oficial a rezoluţia pronunţată de ORC Constanţa în dosarul nr. 521112/06.04.2012.

Sub aspectul probatoriului, reclamanta a solicitat administrarea doar a probei cu înscrisuri, probă încuviinţată de instanţă, fiind depuse la dosar balanţe analitice din care rezultă lucrările de construire evidenţiate în contabilitate, proces verbal de predare a amplasamentului, anunţuri de începere a lucrărilor, autorizaţiile construire, procese verbale de recepţie, ofertă de cumpărare a parcului eolian.

Reclamanta a precizat că nu mai solicită administrarea vreunei alte probe cu excepţia înscrisurilor depuse la dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 288/06.09.2013 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta SC […] SRL în contradictoriu cu pârâţii PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA şi […]. A respins cererea privind cheltuielile de judecată formulată de pârâţi.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin Sent.civ.nr.1027/06.06.2008, pronunţată de către Tribunalul Constanta, in cadrul dos.nr.2177/118/2008, rămasă irevocabila prin dec.civ.nr.500/CA/16.10.2008, pronuntata de Curtea de Apel Constanţa, pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost obligat la emiterea într-un termen de 5 zile, de la data rămânerii irevocabile a hotărâri judecătoreşti, a certificatului de urbanism, solicitat de către reclamanta SC […] SRL, prin cererea nr.13.906/06.12.2007.

Pârâtul, la data de 21.02.2008, a emis certificatul de urbanism solicitat de către reclamanta, având nr. 2406/21.02.2008.

Este necontestat în cauză, potrivit susţinerilor reclamantei, că, ulterior emiterii certificatului de urbanism şi a autorizaţiilor de construire şi chiar la data pronunţării prezentei sentinţe, deşi s-au demarat lucrările la investiţia prevăzută în cuprinsul autorizaţiei de construire, obiectivul de investiţii constând în 9 centrale eoliene nu a fost pus în funcţiune.

Reclamanta justifică prejudiciul suferit prin întârzierea emiterii certificatului de urbanism pe perioada 21.02.2008 – 10.02.2009 prin  foloasele materiale decurgând din neexploatarea centralelor eoliene (beneficiu nerealizat) şi neîncasarea preţului vânzării centralelor către un alt investitor ca urmare a rezilierii convenţiei determinată de întârzierea emiterii certificatului de urbanism (prejudiciu efectiv).

Tribunalul a reţinut că în absenţa funcţionării obiectivului de investiţii, în speţă a celor 9 centrale eoliene, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu constând în beneficiu nerealizat prin neobţinerea profitului.

Pe de altă parte, condiţia necesară a funcţionării obiectivului de investiţii, nu este însă şi suficientă pentru obţinerea profitului, impunându-se şi îndeplinirea condiţiei rentabilităţii obiectivului de investiţii, respectiv capacitatea de a realiza profit.

Principiul fundamental al răspunderii civile delictuale întemeiată pe dispoziţiile art. 998 din Codul civil este acela că fiecare este răspunzător pentru propriile sale fapte şi trebuie să repare prejudiciul pe care l-a adus altcuiva prin săvârşirea acestora.

 Pentru ca prejudiciul astfel rezultat să fie susceptibil de reparare, trebuie să întrunească următoarele condiţii: să fie cert şi să nu fi fost încă reparat.

S-a constatat că prejudiciul invocat de reclamanţi nu este actual având în vedere că în absenţa punerii în funcţiune a celor 9 centrale eoliene nu se putea obţine profit, şi nici viitor cert având în vedere că, în speţă, nu este sigur că se va produce, depinzând de rentabilitatea investiţiei, respectiv de posibilitatea obţinerii unor venituri, în urma vânzării si încasării producţiei fabricate, mai mari decât cheltuielile efectuate cu realizarea acesteia, aspect nedovedit în speţă, nefiind astfel susceptibil de evaluare.

În speţă, s-a constatat că prejudiciul invocat de reclamantă, constând în beneficiu nerealizat,  nu are caracter cert, nefiind astfel îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Nu poate fi reţinută nici existenţa unui prejudiciu efectiv, decurgând din neîncasarea preţului vânzării centralelor către un alt investitor ca urmare a rezilierii convenţiei determinată de întârzierea emiterii certificatului de urbanism, având în vedere că în speţă, nu s-a făcut dovada existenţei rezoluţiunii promisiunii de vânzare, precum şi a faptului că eventuala rezoluţiune ar fi fost cauzată de neexecutarea obligaţiei de emitere a certificatului de urbanism prevăzută în sentin?a civ. nr. 1027/06.06.2008, pronunţată de către Tribunalul Constan?a, în cadrul dos. nr. 2177/118/2008, ramasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 500/CA/16.10.2008, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Pentru considerentele reţinute, instanţa a constatat neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă, cu consecinţa respingerii ei ca atare.

Analizând însă cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere că pârâţii nu au făcut dovada suportării cheltuielilor de judecată, facturile fiscale nr. 82/08.05.2012  şi nr. 9/11.01.2013 emise de Cabinetul de Avocat […], făcând doar dovada furnizării serviciilor de asistenţă juridică, nu şi a plăţii onorariului de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC […] SRL, care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Astfel, în ce priveşte problema cazului de casare prevăzut de către art. 304 pct. 5 din C.pr.civilă, din analiza sentinţei care formează obiectul prezentului control judiciar se relevă ca prima instanţa a soluţionat cauza cu nesocotirea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2994, în sensul că hotărârea s-a luat în şedinţă publică si nu în camera de consiliu, aşa cum reglementează textul citat.

În cauza de faţă legiuitorul a reglementat în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o astfel de excepţie, în sensul judecării cererilor, privind aplicarea sancţiunii pentru neexecutarea hotărârii, în camera de consiliu.

Norma legală enunţată are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, :fel că hotărârea pronunţată în alte condiţii decât cele expres stabilite de legiuitor atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, consideră că soluţia atacată este una greşită, prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată (art. 24 al. 2 cu aplicarea dispoziţiilor 25 din Legea contenciosului administrativ), ce reprezintă transpunerea în materia contenciosului administrativ a art. 580 ind.3 C.pr.civilă, privind executarea obligaţiei de a face, articol cu care se si completează în virtutea dispoziţiilor art. 22 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.

In acest sens, instanţa de contencios administrativ, ca instanţă de executare, trebuia să verifice executarea obligaţiilor stabilite prin hotărârea instanţei, analizând dacă şi când a fost executată hotărârea judecătorească, pentru a aprecia asupra dreptului reclamantei la păgubiri.

În cauză ne aflăm în cadrul procedurii execuţionale, fază finală a procesului civil. Despăgubirile solicitate de sociectate, aşa cum reiese şi din precizările privind temeiul legal, dar şi din cele referitoare la câtimea obiectului precum şi la modul de calcul, sunt solicitate pentru neexecutarea Hotărârii nr. 1027/06.06.2008, de aceea devin scadente de la momentul expirăm termenului de executare.

Potrivit Sentinţei civile nr. 1027/06.06.2008, termenul de executare este de 5 zile de la rămânerea irevocabilă. Sentinţa Tribunalului Constanţa a rămas irevocabilă prin anularea recursului, prin Decizia nr. 500/CA/16.10.2008. Prin urmare, termenul de executare a expirat pe 21.10.2008, începând cu data de 22.10.2008 curgând zilele de întârziere.

Astfel, între 22.10.2008 (inclusiv) şi 10.02.2009 (inclusiv) au trecut 112 zile. În tot acest timp pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu a înţeles să emită Certificatul de urbanism  solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 2406/21.02.2008.

Arată că acest fapt nu este contestat de către instanţă a cărei hotărâre a înţeles să o atace, certificatul de urbanism la a cărui emitere a fost obligat pârâtul fiind emis abia în anul 2009, purtând 4/10.02.2009, pentru obiectivul “Construire noi capacităţi de producere energie electrică – 9 centrale eoliene cu putere totală de 27 MW în comuna […] Judeţ Constanţa.

În aceste condiţii, S.C. […] S.R.L., a fost nevoită să obţină în baza certificatul de urbanism emis cu întârziere, două autorizaţii de construire, în loc de una singură, din care una pentru 7 C.E iar alta pentru 2 C.E.

A arătat totodată faptul că la data de 20.01.2011 au fost emise autorizaţiile de construire de către Primarul Comunei […], întrucât, în baza modificărilor Legii nr. 50/1991, s-a înfiinţat un departament de urbanism în cadrul Primăriei Comunei […], primarul dobândind şi calitatea de emitent al autorizaţiilor de construire în extravilan, reuşind astfel să evite un nou litigiu cu Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, care până la acel moment era singurul emitent al autorizaţiilor de construire în extravilan.

A precizat de asemenea faptul că începerea lucrărilor a avut loc la data de 11.08.2011, după ce s-au negociat şi încheiat contractele cu subantreprenorii, după ce s-au întocmit caietele de sarcini pentru diverse tipuri de lucrări si după ce s-au achiziţionat materialele necesare. Anunţul de începere a lucrărilor a fost înregistrat la I.S.C. sub nr. 1717/AI din 28.07.2011, iar la Primăria […] sub nr. 05/29.07.2011.

Arată că amplasamentul a fost predat constructorului în data de 20.08.2011 conform procesului-verbal de predare-primire nr. 1 şi anexele sale. Fiecare fază de lucrări a fost constatată printr-un proces verbal distinct, care se află la Cartea construcţiei. Procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor au fost încheiate în data de 19.10.2012.

Parcul eolian urmează a fi pus în funcţiune si să producă energie regenerabilă care va fi vândută pe piaţă şi, totodată, în baza Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a aducerii energiei din surse regenerabile de energie, urmând a primi câte 2 certificate verzi pentru fiecare MW de energie produsă şi livrată în piaţă.

Potrivit precizărilor deja făcute, centralele amplasate au o putere de 3 MW fiecare, însă deşi o turbină funcţionează aproximativ 90% din timp, ea produce energie proporţional cu 25-40% din puterea instalată. Astfel, pentru o turbină de 3 MW, producţia de energie într-un an va fi de aproximativ 8.000 MWh.

Echivalentul bănesc net al acestei producţii, format din preţul vânzării energiei si din preţul valorificării certificatelor verzi, este în cuantum de 700.000 Euro pe an pentru fiecare centrală de 3 MW. Pentru întregul parc, producţia anuală va fi de 6.300.00 Euro, iar producţia zilnică de 17.260 Euro. Prin urmare, pentru emiterea certificatului de urbanism cu o întârziere de 112 zile, prejudiciul produs este în sumă de 1.993.120 Euro.

Cu privire la acest proiect a existat şi o ofertă de cumpărare a proiectului într-un stadiu incipient, de către un investitor extern, firma […], ce urma să achiziţioneze drepturile de construire, plătind un avans la momentul certificatului de urbanism, iar diferenţa la obţinerea autorizaţiei de construire, precum si o sumă forfetară pentru dezvoltarea parcului de către S.C. […] S.R.L.

Aşa cum rezultă din materialul probator depus la dosarul cauzei toate susţinerile reclamantei sunt confirmate.

Orice analiză făcută de către instanţa de fond, în abstracoto, cu privire la noţiunile de prejudiciu, profit şi rentabilitate, fără a se face trimitere exactă la probatoriile ce au fost administrare în cursul judecării echivalează, din punctul său de vedere, cu o nemotivare a hotărârii.

Arată că deşi la instanţa de fond a făcut dovada faptului că lucrările de construire a parcului eolian au fost începute şi că pentru acest parc a şi primit oferte de cumpărare din partea unor firme de profil străine, aceasta in mod nefondat susţine faptul că în cauză nu ar exista un prejudiciu cert actual, în referire la rezilierea contractului de proiectare încheiat cu firma germană, şi nici unul cert viitor, în referire la profitul nerealizat, respectiv valoarea energiei produse de parcul eolian într-o perioadă egală celei in care pârâtul nu şi-a executat obligaţia.

În opinia recurentei, analiza făcut de instanţa de fond este una complet greşită.

Aşa cum în mod clar se arată în cuprinsul art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 reclamanta, în cazul în care conducătorul autorităţii publice nu respectă termenul prevăzut de art. 24 alin. 1 din aceeaşi lege, are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Acest detaliu, deşi a fost observat de către instanţa de fond, care precizează că fapta licită există, fund reprezentată de refuzul nejustificat al pârâtului de a proceda la executarea în termen a Hotărârii nr. 1027/06.06.2008, a fost totuşi omis, nefiind luat în considerare la momentul pronunţării soluţiei.

Prin urmare, instanţa trebuia să constate că obligaţiile impuse prin hotărârea de obligare a conducătorului autoritarii publice pârâte nu au fost executate în termenul impus, prin aceasta reclamanta având dreptul la despăgubiri.

Consideră că analiza făcută de către instanţa de fond cu privire la prejudiciu este de asemenea eronată atâta timp când din actele depuse la dosarul cauzei rezultă în mod clar că pârâtul nu a respectat termenul de executare a Hotărârii nr. 1027/06.06.2008, în înţelesul prevederilor art.24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Arată reclamanta că a făcut dovada faptului că din cauza comportamentului acestuia au fost înregistrate şi pierderi financiare esenţiale, tergiversările abuzive a emiterii certificatului de urbanism, în condiţiile în care acest act putea fi emis şi fără ca reclamanta să apeleze la concursul instanţei, deoarece toate condiţiile de emitere erau îndeplinite, fapt ce a condus la pierderea contractului de vânzare-cumpărare a parcului eolian cu firma […], pentru depăşirea termenelor limită de prezentare a certificatului de urbanism.

Astfel, atitudinea abuzivă a pârâtului constituie o practică curentă a acestuia, societatea reclamantă având nenumărate litigii câştigate în mod irevocabil în contradictoriu cu Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, pentru situaţii identice în care a refuzat să emită acte administrative, iar în prezent refuză executarea hotărârilor instanţelor de contencios administrativ, încălcând în mod deliberat legea şi sfidând forţa obligatorie a hotărârilor judecătoreşti.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, faţă de împrejurarea că prima instanţă, prin hotărârea dată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 din C.pr.civivilă, pronunţând soluţia în şedinţă publică, contrar dispoziţiilor prevăzute de către art. 25 alin.l din Legea contenciosului administrativ.

Intimatul Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art.261 Cod procedură civilă, are în vedere  stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză.

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti impusă instanţelor naţionale prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar dacă nu implică existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, presupune să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei instanţei, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunţarea acesteia. (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cazul Ruiz Torija contra Spanie)

Din această perspectivă critica formulată de recurent şi întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată deoarece hotărârea nu a fost pronunţată cu nesocotirea unei obligaţii legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii, dispozitivul hotărârii fiind concluzia logică a considerentelor de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de judecată.

În speţă, Curtea constată că hotărârea tribunalului este amplu motivată, că între considerentele hotărârii şi dispozitiv nu există contradicţii, fiind concluzia logică a considerentelor de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de judecată, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de casare.

În referire la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 din Codul de procedură civilă Curtea reţine criticile ca fiind neîntemeiate deoarece aşa cum rezultă din hotărârea recurată cauza a fost soluţionată cu respectarea procedurii prevăzută de art.25 din Legea nr. 554/2006. Mai mult, chiar şi în situaţia în care litigiul s-ar fi judecat în şedinţă publică şi nu în cameră de consiliu nu s-a făcut dovada vătămării suferite de recurentă.

Cu privire la criticile aduse  hotărârii, Curtea le apreciază ca neîntemeiate.

Aşa cum rezultă din cererea reclamantei astfel cum a fost precizată la 06.04.2012 şi ulterior majorate, cât şi argumentelor, privind temeiul juridic, din recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2533/18.09.2012, Curtea reţine că despăgubirile pretinse de recurentă  îşi au izvorul din dispoziţiile art. 24 alin.2 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, afirmându-se că a fost învestită instanţa de contencios administrativ, ca instanţă de executare, pentru a se verifica modul în care au fost executate de pârât obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr. 1027/06.06.2008 a Tribunalului Constanţa.

Recurenta susţine că instanţa trebuia să se limiteze a examina decât şi când a fost executată, hotărârea judecătorească pentru ca în acest fel să poată aprecia asupra dreptului său la despăgubiri.

Curtea apreciază aceste critici ca neîntemeiate deoarece aşa cum rezultă din probele administrate, reclamanta afirmă că despăgubirile sunt solicitate în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 urmare executării cu întârziere a dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 1027/06.06.2008, modalitatea de determinare a despăgubirilor pretinse şi reluate prin motivele de recurs, fiind calculate pentru o perioadă de 112 zile cuprinsă între 22.10.2008 şi 10.02.2009.

Ori, raportat la această perioadă Curtea constată judecătorul fondului a analizat dovezile prezentate de reclamantă prin care aceasta încerca să demonstreze că i se cuvin despăgubiri în sumă de 1.933.120 Euro.

Faţă de dovezile depuse, la insistenţele instanţei, reclamanta nu a reuşit să demonstreze că prejudiciul invocat, constând în beneficiul nerealizat, are caracter cert, că este rezultatul direct a faptei imputabile pârâtului de a fi executat cu o întârziere de 112 zile dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

 Curtea constată că tot atât de bine s-ar putea afirma că reclamanta putea suferi prejudiciul reclamat în instanţă şi urmare altor factori subiectivi sau obiective, astfel:

Sentinţa civilă nr. 1027/06.06.2008 a Tribunalului Constanţa, devenită irevocabilă la 16.10.2008 prin decizia civilă nr. 500/CA/2008 a Curţii de Apel Constanţa, pârâtul a fost obligat să emită certificatul de urbanism în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

Tot prin această hotărâre pârâtul a fost obligat la plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariu minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere,

Certificatul de urbanism pentru 9 centrale eoliene (aşa cum s-a solicitat de reclamantă prin cererea 2406/21.02.2008) a fost eliberat de pârât la data de 10.02.2009 deşi termenul de 5 zile pentru aducerea la îndeplinire expira la 21.10.2008.

Dispoziţiile art.6 al.1din Legea nr. 50/1991 prevăd că „Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4:

De asemenea, art.29 din Legea nr. 350/2001  stabilesc că:

 (1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.

(3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.

(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare.

Din interpretarea dispoziţiilor mai sus enunţate rezultă că certificatul de urbanism nu are caracterul unui act administrativ în sensul art.2 lit.c din Legea nr. 554/2004 deoarece deşi este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, nu  dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice prin el însuşi, caracterul său fiind doar acela de a-l informa pe solicitant cu privire la regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.

Reclamanta a depus la data de 15.07.2010, la mai bine de 1,5 ani de la emiterea certificatului de urbanism – cererea nr. 1599 pentru emiterea autorizaţiei de construire, iar la data de 10.02.2011 (la 2 ani de la emiterea certificatului de urbanism) cererea nr. 421 pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru 2 centrale eoliene,

Cele două cereri au fost formulate distinct deoarece aşa cum rezultă din precizările de la fila 16 în data de 21.06.2010 reclamanta afirmă că a încheiat cu A.F.M. contractul de finanţare nerambursabilă nr. 644/n pentru asigurarea finanţării a 44% din totalul cheltuielilor necesare construirii a 7 centrale eoliene, în timp ce pentru alte 2 finanţarea se realiza din fondurile dale proprii.

Suma de 1.933.120 Euro a fost pretinsă de reclamantă cu titlu de câştig nerealizat, inclusiv din funcţionarea parcului eolian (nicidecum din alte surse, respectiv eventuale oferte pentru cumpărare) – a se vedea modalitatea de determinare a acestuia prin cererea de majorare,

S-a dovedit că parcul eolian nu a fost pus în funcţiune, fără ca acest fapt să fie o consecinţă a executării Sentinţei civile nr. 1027/06.06.2008 cu întârziere de 4 luni de pârât.

Având în vedere dispoziţiile art. 6 alin.1 din Legea nr. 50/1991 şi art. 29 pct.1 din Legea nr. 350/2001, luând în considerare şi probele administrate Curtea apreciază legalitatea hotărârii tribunalului sub aspectul nedovedirii de către recurentă a existenţei unui prejudiciu cert, real, care să fie însă o consecinţă directă a executării cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti de către pârât.

Împrejurarea că în legătură cu acest proiect ar fi existat o eventuală ofertă concretă de cumpărare este lipsită de relevanţă în raport de modalitatea de determinare a prejudiciului pretins de reclamantă.

Din oferta […] rezultă că parte din preţul ofertat se avansa în procent de 20% în momentul când reclamanta ar fi obţinut permisul de construcţie, nicidecum, aşa cum afirmă recurenta, la eliberarea certificatului de urbanism, care potrivit legii nu conferă titularului dreptul de a executa lucrări de construire.

Concluzionând, pentru considerentele arătate mai sus, Curtea reţine că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.