Obligaţia de a face. Desfiinţare fosă septică. Autorizaţie de construire.


JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 650/C DIN DATA DE 20.03.2008

Obligaţia de a face. Desfiinţare fosă septică. Autorizaţie de construire.

Autorizaţia de construire este actul administrativ de autoritate, eliberat de organele administraţiei publice locale, care se bucură de o prezumţie relativă de legalitate ce poate fi răsturnată numai prin anularea sa de către instanţa de contencios administrativ competentă.

Autorizaţia de construire este actul administrativ de autoritate, eliberat de organele administraţiei publice locale, care se bucură de o prezumţie relativă de legalitate ce poate fi răsturnată numai prin anularea sa de către instanţa de contencios administrativ competentă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 843/254 din 12.04.2007 reclamanţii V. R. şi V. L. l-au chemat în judecată pe pârâtul R. I.  pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să îl oblige pe acesta să îşi retragă lucrarea numită fosă septică pe amplasamentul prevăzut în proiectul autorizat şi vizat de Primăria Limanu şi să dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în comuna Limanu, , dobândit în baza actului de donaţie autentificat sub nr. de BNP S. F.

Peste drum de proprietatea lor, au susţinut reclamanţii, pe aceeaşi stradă, pârâtul a cumpărat o suprafaţă de teren pe care a împrejmuit-o în vederea edificării unei construcţii, proiectul fiind autorizat şi vizat de Primăria Limanu; deşi, conform acestui proiect, fosa septică era amplasată în interiorul proprietăţii, pârâtul, prin încălcarea legii şi a autorizaţiei primite, a realizat fosa la strada principală, la numai câţiva metri de proprietatea lor.

Acest amplasament, au precizat reclamanţii, afectează accesul în curtea lor al maşinilor de capacitate mare (alimentare cu combustibil, vidanjă, salvare, pompieri) şi încalcă dispoziţiile ordinului nr. 536/1997 pentru aprobarea normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă a populaţiei care, la art. 34, prevede că amplasarea foselor septice se face la o distanţă de cel puţin 10 metri faţă de cea mai apropiată locuinţă.

Au mai arătat reclamanţii că au încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, dar pârâtul s-a opus categoric, astfel că au sesizat Inspectoratul Teritorial în Construcţii Constanţa, care a constatat încălcarea legii prin amplasarea fosei septice într-o altă zonă decât cea aprobată şi i-a aplicat pârâtului o amendă contravenţională, dar nici acum pârâtul nu şi-a retras fosa septică în locul autorizat.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1073 din Codul civil, art. 34 şi art. 37 din Ordinul nr. 536/1997, precum şi dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură civilă.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acesteia, pârâtul a arătat că este proprietarul terenului în suprafaţă indiviză de 1446,58 mp, dobândit în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub de BNP L. D., şi deţine în folosinţă un teren în suprafaţă de 139 mp, în temeiul contractului de concesiune din 06.07.2006 încheiat cu comuna Limanu.

Ca urmare a sesizărilor adresate de reclamant, a susţinut pârâtul, Inspectoratul de Stat în Construcţii i-a aplicat o amendă contravenţională de 3.000 de lei pentru nerespectarea amplasamentului fosei septice şi i-a impus intrarea în legalitate prin obţinerea unei noi autorizaţii de construire. Conformându-se acestor dispoziţii, s-a adresat serviciului de specialitate al comunei Limanu, iar, urmare a cererii sale, a fost emis certificatul de urbanism din 14.03.2007, prin care a fost obligat să obţină toate avizele necesare în vederea reautorizării fosei septice.

Pârâtul a mai arătat că, după ce a obţinut avizul din 15.03.2007 eliberat de Autoritatea de Sănătate Publică Judeţeană şi avizul Inspectoratului de Mediu, serviciul de specialitate al comunei Limanu a emis autorizaţia de construire din 25.04.2007 pentru autorizarea lucrării intitulată fosă septică.

În aceste condiţii, a precizat pârâtul, susţinerile reclamanţilor în sensul că a realizat lucrarea în stradă nu pot fi primite întrucât terenul său este împrejmuit, iar el a obţinut toate avizele şi a întocmit întreaga documentaţie pentru această construcţie.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 82, art. 115 – 118 şi ale art. 274 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea acţiunii, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului, a probei testimoniale cu doi martori şi a probei cu expertiza tehnică imobiliară având ca obiective identificarea fosei septice şi a locului în care a fost amplasată, respectiv dacă respectă proiectul conform prevederilor Ordinului nr. 536/1997 pentru aplicarea normelor de igienă.

Prin încheierea interlocutorie din 05.06.2007, instanţa a admis proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică imobiliară având ca obiective identificarea fosei septice şi stabilirea împrejurării dacă aceasta respectă autorizaţia de construire vizată şi aprobată de Primăria comunei Limanu.

Totodată, instanţa a respins, motivat, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială propuse de reclamanţi, precum şi solicitarea acestora de a fi inclus printre obiectivele expertizei acela privind stabilirea împrejurării dacă fosa septică respectă proiectul conform prevederilor Ordinului nr. 536/1997 pentru aplicarea normelor de igienă.

Pârâtul a solicitat ca, printre obiectivele expertizei, să fie inclus şi cel privind stabilirea împrejurării dacă locuinţa reclamanţilor este poziţionată conform proiectului, însă instanţa a respins motivat această cerere.

S-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică imobiliară nr. 1936/2007.

Reclamanţii au formulat obiecţiuni la acesta, însă obiecţiunile au fost respinse motivat de instanţă în şedinţa publică.

Din oficiu, în baza rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin. (5) din Codul de procedură civilă şi după punerea în discuţia părţilor, instanţa a solicitat Primăriei comunei Limanu să înainteze întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire  din 25.04.2007, înscrisurile solicitate de instanţă fiind comunicate.

Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa constată următoarele:

În temeiul autorizaţiei de construire din 25.04.2007 eliberată de Primăria comunei Limanu , pârâtul a realizat o fosă septică pe terenul proprietatea sa, dobândit în indiviziune cu numitul N. A. în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub de BNP L şi D.

Reclamanţii, a căror locuinţă este situată pe aceeaşi stradă ca şi imobilul pârâtului, au afirmat că fosa septică realizată de acesta din urmă nu respectă amplasamentul stabilit prin autorizaţia de construire eliberată de autoritatea competentă şi au promovat prezenta acţiune solicitând instanţei de judecată să îl oblige pe pârât la retragerea fosei septice pe locul prevăzut în proiectul autorizat şi vizat de Primăria Limanu.

Din examinarea raportului de expertiză tehnică imobiliară instanţa reţine că, în urma verificărilor efectuate la faţa locului, expertul a concluzionat că fosa septică vidanjabilă a fost amplasată de către pârât conform planului de situaţie vizat spre neschimbare de Primăria comunei Limanu, anexă la autorizaţia de construire din 25.04.2007, astfel că susţinerile reclamanţilor sub acest aspect nu pot fi reţinute.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 „autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor”, iar art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „autorizaţiile de construire sau de desfiinţare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanţele de contencios administrativ, potrivit legii”.

În cauză, autorizaţia de construire din 25.04.2007 eliberată pârâtului de Primăria comunei Limanu nu a fost anulată de instanţa de contencios administrativ, iar fosa septică pentru care s-a emis actul de autoritate respectă amplasamentul stabilit prin planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil, anexă la autorizaţia de construire şi parte integrantă din aceasta, astfel că solicitarea reclamanţilor de retragere a fosei septice este neîntemeiată.

Susţinerile acestora în sensul că pârâtul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea amplasamentului fosei septice, chiar dovedite de înscrisurile depuse la dosar de însuşi pârât, nu prezintă relevanţă.

Aceasta întrucât măsura sancţionării pârâtului vizează, potrivit menţiunilor făcute în actul de constatare, nerespectarea condiţiilor stabilite prin autorizaţia de construire din 2006 şi a fost dispusă de organele abilitate anterior eliberării autorizaţiei de construire din 25.04.2007, care priveşte exclusiv executarea lucrărilor de construire a fosei septice.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor şi, totodată, va lua act de renunţarea pârâtului la cererea privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care, prin întâmpinare, pârâtul a solicitat obligarea acestora la cheltuieli însă, în cadrul dezbaterilor pe fond, a renunţat la această cerere.