3. Transformarea faţadei blocului într-un spaţiu de expunere necesită o autorizaţie eliberată de autoritatea competentă, instanţa fiind chemată să verifice caracterul legal sau nelegal al construcţiilor supuse desfiinţării.
Art. 3 lit. h din Legea nr. 50/1991
Domeniu – obligaţie de a face.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de recurs apreciază că, în această procedură de autorizare a desfiinţării construcţiei nelegale, formulată de către administraţia publică, este chemată să verifice, independent de cele reţinute în procesul-verbal de contravenţie, caracterul legal sau nelegal al construcţiilor supuse desfiinţării, deoarece această obligaţie de verificare rezultă implicit din lege, de vreme ce, de la data sancţionării faptei prin procesul-verbal de contravenţie şi până la data sesizării instanţei pentru desfiinţarea construcţiei nelegal realizate, contravenientul poate “intra în legalitate” prin “obţinerea autorizaţiei necesare” potrivit art. 28*) alin. 3 din Legea nr. 50/1991.
De aceea, instanţa nu consideră că procesul-verbal de contravenţie este un titlu executoriu, deoarece în raport de datele speţei, la data sesizării instanţei, se poate constata inclusiv emiterea unei autorizaţii pentru construcţiile considerate anterior nelegale, în sensul că au fost edificate fără autorizaţie sau cu depăşirea ori nerespectarea acesteia.
În contextul menţionat, în prezenta speţă, discuţia judiciară asupra legalităţii procesului-verbal de contravenţie nu este necesară, deoarece instanţa va verifica ea însăşi, legalitatea sau nelegalitatea construcţiei sau a lucrărilor edificate fără autorizaţie.
Conform art. 3 lit. h din Legea nr. 50/1991, construcţiile se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor pentru lucrări de construcţii cu caracter provizoriu şi anume, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame.
În fapt, situaţie necontestată de către recurent, acesta a amenajat, fără autorizaţie, un spaţiu de expunere, pe faţada unui bloc, în baza contractului nr. 4115/2008 încheiat cu A.P (fila 38 dosar recurs).
Obligaţia de a obţine avizele necesare pentru transformarea în spaţiu de expunere a faţadei blocului a fost asumată de recurenta SC C.C SRL prin contractul menţionat.
Astfel, deşi avea obligaţia legală, conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 59/1991 de a obţine o autorizaţie de construcţie pentru spaţiul de expunere creat pe faţada blocului, recurenta nu a prezentat instanţei nici o autorizaţie, susţinând, inclusiv în faza recursului, că lucrările pe care le-a executat constând în montarea a “două pânze” nu necesită autorizaţie.
Dar, şi acest aspect este cel esenţial în proces, potrivit textului de lege menţionat, transformarea faţadei blocului într-un spaţiu de expunere necesită o autorizaţie eliberată de autoritatea competentă, aspect ignorat de către recurentă, care, în mod eronat, a considerat că nu este necesară o autorizaţie, cu toate că legea se referă în mod explicit la spaţiile de expunere ceea ce este echivalent, în principiu, cu noţiunea de “spaţiu publicitar” la care chiar recurenta a făcut referire în contractul încheiat cu asociaţia de proprietari.
De aceea, recursul analizat în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat.
. Decizia civilă nr. 1608 R/28.09.2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă
