Necircumstanţierea în nici un mod a elementelor care îi permit creditorului modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, lăsând la libera sa apreciere majorarea ei, încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa prejudicieze „semnificativ”.O dovada in acelaşi sens o reprezintă faptul ca modificarea poate interveni faţă de oricare dintre motivele prevăzute în respectivul articol, fără a putea fi verificată opţiunea creditorului şi fără a se menţiona exact înţelesul cazurilor alternative menţionate.
Se impune această restituire, dat fiind că s-a constatat caracterul abuziv al acestor clauze, în cauză operând o cauză de ineficacitate a clauzei contractuale. În raport de această sancţiune, dacă nu s-ar dispune şi restituirea sumelor percepute în mod abuziv, protecţia consumatorului ar avea caracter ipotetic, iar sumele încasate ar avea caracterul unei plăţi nedatorate, deţinute fără un just titlu. Mai mult, nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, iar excepţiile de la această regulă o constituie contractele cu executare succesivă, precum închirierea sau vânzarea-cumpărarea cu clauză de întreţinere, când retroactivitatea efectelor nulităţii este obiectiv imposibilă.
Tribunalul Constanţa a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta SC ERB R S IFN SA, împotriva sentinței civile nr. …….. îndreptată prin încheierea din …… lămurită prin aceeași încheiere și completată prin sentința civilă nr…… a Judecătoriei Constanța, a admis apelul formulat de apelanta F V în contradictoriu cu intimata SC ERB R S IFN SA împotriva aceleași sentințe, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și pe cale de consecință, constată nulitatea absolută și a clauzei prev. de art.7 al caracterului de credit încheiat la data de 27.05.2005 , condiții generale pentru emiterea și utilizarea cardului euroline şi a obligat pe intimata pârâtă să restituie reclamantei sumele de 102 lei , comision de administrare și de 1500,00 lei comision depășire limită credit, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate . Pentru a dispune astfel, instanţa de control a reţinut că:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 28.04.2014 sub nr. 12575/212/2014, reclamanta F V a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC ERB R S IFN SA, ca pe cale de hotărâre judecătorească: să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 7; art. 9 par. 9.1; art. 11; art. 12 par. 12.2, 12.3 şi 12.4; art. 15 par. 15.1 lit. b) şi c) şi par. 15.2; art. 16; art. 21; art. 25; art. 27; art. 29; art. 30 din Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline – parte integrantă a Contractului de credit încheiat cu pârâta la data de 27.07.2005, identificat prin număr de cont 93005164…….. şi număr de card 93005……. şi să se constate nulitatea absolută a acestor dispoziţii contractuale; să fie obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate necuvenit în temeiul dispoziţiilor contractuale vizate prin primul capăt de cerere; să fie obligată pârâta la plata de dobândă legală aferentă sumelor solicitate prin capătul 2 de cerere calculată pentru perioada cuprinsă între data încasării şi până la restituirea efectivă; să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, între reclamantă, în calitate de împrumutată şi societatea pârâtă, în calitate de creditor a intervenit la data de 27.07.2005 un contract de credit, identificat prin număr de cont 9300516443……. şi număr de card 93005……., în baza căruia a fost finanţată achiziţionarea unor produse din magazinul A în valoare de 2.664,06 lei, urmând ca restituirea sumei finanţate să se facă în 60 de rate lunare.
De asemenea, conform dispoziţiilor contractului încheiat, reclamanta avea posibilitatea de a retrage sume în numerar, prevăzându-se faptul că acestea nu pot depăşi limita de credit. Menţionează reclamanta că această limită de credit nu este precizată nicăieri în cuprinsul Condiţiilor generale, prevăzându-se doar faptul că atât aceasta, cât şi suma maximă permisă pentru tranzacţiile zilnice vor fi aduse la cunoştinţa deţinătorului la momentul înmânării cardului.
Pe parcursul derulării contractului, societatea pârâtă, uzând de dispoziţiile unor clauze inserate în cuprinsul acestuia sau chiar în lipsa oricărui temei, a majorat în mod unilateral, fără acordul sau măcar încunoştinţarea împrumutatei, nivelul ratei dobânzii aplicabile sumei finanţate sau retrase în numerar, precum şi nivelul comisioanelor şi altor taxe aferente creditului. Cu titlu de exemplu se indica: înlocuirea taxei lunare extras de cont de 1 leu cu comisionul lunar de administrare cont, în valoare de 3 lei, care la rândul lui a fost majorat la suma de 4,5 lei; majorarea penalităţii pentru plata întârziată de la suma de 30 lei la 45 lei, etc.
Aceasta a condus la o majorare substanţială a costurilor creditului, obligaţia de restituire decurgând din aceste raporturi juridice devenind prea oneroasă. Se precizează şi faptul că, deşi reclamanta achită sume tot mai mari în contul obligaţiilor decurgând din contractul de credit, suma datorată de aceasta instituţiei financiare, în mod inexplicabil creşte.
Se enumeră în continuare motivele pentru care reclamanta apreciază ca fiind abuzive clauzele reglementate de disp. art. 7, art. 9 par 9.1, art. 11, art. 12 par. 12.2, 12.3 şi 12.4, art. 15 par. 15.1 lit. b) şi c) şi par. 15.2, art. 16, art. 21.art. 25, art. 27, art. 29 şi art. 30 din Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline – parte integrantă a Contractului de credit încheiat cu pârâta.
În acest sens, se arată că pentru analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale citate mai sus relevante sunt disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000 din interpretarea căruia rezultă faptul că, pentru a putea fi constatat caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesar a fi întrunite cumulativ 3 condiţii, respectiv: clauza în discuţie să fie cuprinsă într-un contract intervenit între un comerciant şi un consumator; clauza vizată să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, în sensul că aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura acesteia;clauza să creeze în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
În ceea ce priveşte prima dintre cerinţe, aceasta este îndeplinită în cazul fiecărei dispoziţii contractuale vizate, în condiţiile în care acestea din urmă sunt inserate în contractul de credit încheiat între pârâta ERB R S IFN SA, în calitate de comerciant şi reclamanta F V, în calitate de consumator (împrumutată).
Apreciază reclamanta că şi cea de-a doua dintre cerinţele necesare pentru identificarea unei clauze ca fiind abuzivă este îndeplinită prin raportare la fiecare dintre dispoziţiile contractuale defăimate.
Astfel, între părţi a intervenit un contract standard preformulat, iar clauzele cuprinse în Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline constituie expresia voinţei unilaterale a societăţii financiare nebancare, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influenţa în vreun fel respectivele dispoziţii contractuale.
Mai mult, menţionează reclamanta, nu a existat o negociere cu privire la clauzele în discuţie, opţiunea reclamantei pentru produsul de creditare (emiterea cardului) neputând echivala în vreun fel cu negocierea directă a contractului astfel încheiat.
Sub aspectul îndeplinirii celei de-a treia condiţii se impune fi avut în vedere faptul că din analiza dispoziţiilor contractuale citate mai sus rezultă în mod neîndoielnic faptul că acestea reprezintă clauze abuzive în accepţiunea disp. art. 4 alin. 1 şi urm. din Legea nr. 193/2000, fiind în prezenţa unor clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care creează în detrimentul acestuia din urmă şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile celor două părţi.
Sub un prim aspect, deşi dispoziţiile condiţiilor generale fac referire la elemente precum limita de creditare şi suma maximă a tranzacţiilor zilnice (art. 7 par. 7.1 rap. la art. 8 par. 8.1 lit. h), rata lunară minimă (art. 8 par. 8.1 lit. coroborat cu art. 10), data scadentă pentru rata lunară minimă (art. 8 par. 8.1 lit. g), aceste elemente nu sunt determinate în cuprinsul contractului şi nici măcar determinabile, împrumutata neavând cunoştinţă la momentul încheierii contractului despre întinderea obligaţiilor ce-i reveneau în temeiul acestuia. Or, din această perspectivă este nesocotită exigenţa transparenţei şi a previzibilităţii ce trebuie să caracterizeze raporturile contractuale dintre comerciant şi consumator.
Pe de altă parte, subliniază reclamanta, o serie de dispoziţii ale contractului de credit sunt criticabile prin prisma faptului că acestea lasă la manifestarea unilaterală de voinţă a instituţiei financiare nebancare posibilitatea de a interveni asupra unor elemente esenţiale ale contractului precum dobânda, limita de creditare, suma maximă permisă pentru tranzacţiile zilnice, penalitatea pentru depăşirea limitei de creditare, precum şi asupra oricăror comisioane sau costuri ale contractului, fără ca această modificare să reprezinte rezultatul acordului de voinţă al ambelor părţi.
Pot fi indicate în acest sens dispoziţiile art. 7.1, 9.1, art. 10. art. 12.2 şi 12.3. etc. Aceeaşi critică subzistă şi în ceea ce priveşte prevederea de la art. 11 care conferă posibilitatea creditorului de a modifica structura compensaţiei pe i-o datorează împrumutata prin introducerea unor taxe, comisioane sau a altor costuri, fiind subliniat faptul că enumerarea cuprinsă în acest text nu are caracter limitativ prin utilizarea sintagmei „dar fără a se limita la”. Astfel de dispoziţii contractuale care permit modificarea de către creditor, în mod arbitrar, a nivelului taxelor, comisioanelor, costurilor contractului sau a altor elemente esenţiale ale acestuia sau chiar introducerea unor noi taxe, comisioane, costuri, au caracter abuziv în accepţiunea Legii nr. 193/2000, dezechilibrul contractual fiind evident, în defavoarea consumatorului desigur.
Argumentele dezvoltate mai sus rămân valabile şi în cazul dispoziţiilor art. 25 din Condiţiile generale, cu accent deosebit pe cele ale paragrafelor 25.1 şi 25. Astfel, se apreciază de reclamantă că acestea statuează faptul că prevederile Condiţiilor generale, partea esenţială a contractului de credit, „prin definiţie” nu au caracter limitativ şi dau posibilitatea instituţiei financiare nebancare să le modifice în mod unilateral. In plus, se conferă valoare de acceptare de către Deţinător a modificării unilaterale realizată de emitent fie nerespingerii acestora în scris în termen de 7 zile de la notificarea modificării fie primei utilizări a cardului ulterioară notificării, fie plăţii parţiale sau totale a soldului.
Şi aceste dispoziţii contractuale creionează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile celor două părţi, emitentul putând modifica unilateral contractul fără acordul cocontractantului (contrar regulilor de drept civil ce guvernează încheierea şi modificarea actelor juridice bilaterale) şi, mai mult, modificarea fiind considerată ca acceptată în urma nerealizării sau realizării de către împrumutată a unor activităţi care, în sine, nu au valoare de consimţământ în vederea modificării contractului.
Aceeaşi critică subzistă şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 din contra conform cu care se consideră că Deţinătorul a acceptat toate prevederile Condiţiile dacă acesta nu returnează cardul sau îl utilizează în termen de 10 zile de momentul primirii lui.
Nici dispoziţiile din Condiţiile generale care instituie în sarcina Deţinătorului o serie de costuri precum taxa de depăşire a Limitei de Credit (art. 7.3 teza finală) si comision de plată întârziată (art. 11.2) nu sunt la adăpost de critică. Se poate observa faptul că textele indicate nu oferă o justificare pentru instituirea acestor taxe şi comisioane, nu indică eventualul prejudiciu pe care acestea sunt menite a-1 acoperi.
Sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 intră şi prevederile din Condiţiile generale care dau dreptul pârâtei de a rezilia contractul sau de a declara scadente anticipat toate sumele decurgând din acestea, în lipsa unui motiv întemeiat şi clar reglementat în cuprinsul acestuia. Cu titlu de exemplu se indică disp. art. 7.3 care permit instituţiei financiare să solicite rambursarea tuturor sumelor în caz de depăşire a limitei de creditare, precum şi cele ale art. 15.1 lit. b) şi c) care dau dreptul comerciantului să rezilieze contractul fie când apreciază că Deţinătorul a încălcat oricare din prevederile Condiţiilor generale, fie în cazul în care acesta din urmă ar fi încălcat orice reglementări şi hotărâri ale autorităţilor financiare. Pe de o parte, în condiţiile în care Limita de creditare nu este determinată şi nici măcar determinabilă în contract, comerciantul având inclusiv posibilitatea de a o modifica în mod unilateral, acesta este singurul care poate determina cazurile de depăşire a respectivei limite, declararea scadenţei anticipate într-un asemenea caz apărând ca arbitrară.
Pe de altă parte, arbitrariul intervine şi în ceea ce priveşte posibilitatea comerciantului de a aprecia dacă Deţinătorul a încălcat vreuna dintre dispoziţiile contractului sau oricare reglementare sau hotărâre a autorităţilor financiare, în condiţiile în care nu sunt prevăzute situaţiile, elementele, criteriile în funcţie de care se apreciază, de la caz la caz, încălcările care ar justifica rezilierea. Asemenea clauze au caracter abuziv” şi prin raportare la disp. pct. 1 lit. g) din Anexa cuprinzând clauzele abuzive – parte integrantă a Legii nr. 193/2000 deoarece dau posibilitatea comerciantului de a interpreta în mod unilateral dispoziţiile contractuale.
Condiţia existenţei unui dezechilibru semnificativ între părţile contractante este îndeplinită şi prin raportare la prevederile art. 16 care: 1) prezumă acceptarea de către Deţinător a soldului înscris în extrasele lunare, precum şi faptul primirii extrasului lunar pe baza necontestării acestor aspecte în anumite termene (60 de zile, respectiv 30 de zile de la emiterea cârdului sau de la emiterea sau primirea extraselor); 2) instituie prezumţia acordului Deţinătorului în ceea ce priveşte faptul că extrasele lunare şi extrasele din evidenţele comerciale ale Emitentului constituie evidenţe valabile ale obligaţiilor Deţinătorului decurgând din derularea contractului; 3) stabileşte faptul că plata voluntară constituie acceptare necondiţionată a sumelor evidenţiate în cuprinsul extraselor lunare. Or, prin aceste clauze se tinde la a se conferi valoare probatorie unor înscrisuri sau evidenţe emise sau ţinute de pârâtă şi la limitarea (chiar suprimarea) posibilităţii reclamantei de a contesta cuantumul sumelor solicitate de comerciant. De asemenea, contrar oricărei logici juridice şi principiilor ce guvernează materia probaţiunii, se încearcă a se schimba sarcina probei la Deţinător, impunându-se chiar acestuia să facă dovada unui Fapt negativ (că nu a primit extrasele lunare, că valoarea obligaţiilor sale nu este corect determinată, etc).
Caracter abuziv au şi dispoziţiile art. 21 din Condiţiile generale, intitulat „Executarea, Transferul de garanţii”, care conferă posibilitatea Emitentului de a transfera către alte persoane determinate în mod unilateral de către acesta drepturile decurgând din contract sau de a transfera contractul către o altă societate din grup, acordul Deţinătorului în acest sens fiind considerat dat prin semnarea contractului de credit. Caracterul abuziv al unor asemenea dispoziţii se întemeiază pe faptul că cesionarea contractului sau a drepturilor decurgând din acesta către o terţă persoană stabilită unilateral de către Emitent este de natură a prejudicia grav interesele Deţinătorului, acesta fiind astfel lipsit de protecţia legislaţiei specifice aplicabile instituţiilor de credit şi de supraveghere exercitată de Banca Naţională a României.
În plus, posibilitatea conferită de acelaşi articol Emitentului de a obţine returnarea bunurilor achiziţionate de Deţinător prin intermediul cardului contravine flagrant dreptului tic proprietate al acestuia din urmă la momentul achiziţionării respectivelor bunuri.
Un dezechilibru între părţi se creează şi prin dispoziţia contractuală care stabileşte competenţa de soluţionare a litigiilor apărute în derularea contractului în funcţie de sediul Emitentului, în condiţiile în care aceasta contravine raţiunii pentru care art. 113 ( C.proc civ. prevede competenţa de soluţionare a litigiilor născute din contractele încheiate cu profesionişti (comercianţi) în favoarea instanţei de la domiciliul consumatorului.
Nu în ultimul rând, se mai menţionează că, contrar principiului previzibilităţii şi exigenţei bunei credinţe, sunt şi dispoziţiile art. 30 din Condiţiile generale care prevăd în mod expres faptul că DAE, element esenţial al contractului şi care, conform legislaţiei în materie, trebuie să fie indicat în cuprinsul acestuia, nu poate fi determinat, lăsându-se prin această prevedere coroborată cu celelalte dispoziţii contractuale criticate, deschisă posibilitatea pentru Emitent de a modifica structura şi nivelul costurilor totale ale creditului.
Constatarea caracterului abuziv al clauzelor în discuţie impune aplicarea de către instanţă a sancţiunii nulităţii absolute a acestor dispoziţii contractuale, în aplicarea disp. art. 6 din Legea nr. 193/2000, conform cu care „clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”.
În ceea ce priveşte capătul 3 de cerere, urmare a admiterii primelor două capete de cerere, se impune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculată pentru perioada cuprinsă între momentul încasării acestora (în mod necuvenit) şi momentul plăţii efective.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca prematur introdusa, iar in subsidiar ca neîntemeiata, in ceea ce priveşte toate capetele de cerere formulate.
În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 19.07.2005, între părţi s-a încheiat un contract de credit în vederea achiziţionării de la un comerciant acceptant (magazinul A) a unor produse electrocasnice în valoare de 1599,60 lei, sumă la care s-a adăugat şi costul de finanţare.
Achiziţionarea cardului şi achitarea în transe lunare fixe a creditului contractat a fost posibilă ca urmare a semnării cererii pentru emiterea unui card de credit şi a condiţiilor generale pentru emiterea şi utilizarea cardului euroline între reclamantă, în calitate de deţinător şi societatea pârâtă, în calitate de emitent.
Conform cererii centru emiterea unui card de credit, pentru produsele achiziţionate in valoare de 1 599, 60 lei, valoarea totala a creditului acordat a fost de 2.664,06 lei, rambursabil in 60 de rate lunare. Astfel, tranzacţia iniţiala efectuata de către reclamanta, inclusiv costul de finanţare a fost in valoare totala de 2.664,06 lei.
De asemenea, subliniază pârâta ca, pe lângă aceasta tranzacţie, contestatoarea a mai efectuat si retrageri de numerar de pe card, retrageri in valoare totala de 2.998 lei, inclusiv comisioanele aferente.
Se arată în continuare că cererea pentru Emiterea unui Card de Credit si Condiţiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea cardului Euroline semnate de reclamanta, reprezintă contractul încheiat intre reclamanta si societatea pârâtă si reglementează emiterea, acordarea si utilizarea unui card EuroLine.
Aceste documente, cat si garanţiile accesorii la acestea constituie titluri executorii in baza art.52 alin. 1 din Legea nn93/2009
Conform contractului semnat in anul 2005 reclamanta a declarat ca a luat la cunoştinţa Condiţiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline, primind un exemplar si fiind intru totul de acord cu acestea.
Potrivit acestui contract, semnat si agreat de către reclamanta, pe langa rata lunara stabilita la data semnării acestuia este necesar a se achita orice suma rezultata in urma acordării si utilizării limitei de creditare, cum ar fi comisionul lunar de administrare cont, dobânda datorata, comisionul pentru plata întârziata.
Apreciază pârâta că este foarte important de subliniat faptul ca, pentru cardul de credit Euroline, conform Condiţiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline, ERB R S emite si transmite lunar la adresa de corespondenta declarata un extras de cont prin care informează clientul cu privire la tranzacţiile si operaţiunile efectuate, intervalul de plata, eventuale promoţii etc. Pentru a facilita înţelegerea informaţiilor cuprinse in extras si cu scopul desfăşurării in bune condiţii a relaţiei contractuale, pe pagina verso se regăsesc explicaţii pentru fiecare element in parte precum si alte detalii, inclusive, dar fara a se limita la termenul de contestare a soldului final (20 de zile de la data emiterii acestuia) si consecinţele neachitarii in termenul scadent.
În urma semnării contractului de către reclamanta si a analizei efectuate asupra documentaţiei de credit, la adresa de corespondenta a reclamantei a fost transmis cardul EuroLine, împreună cu scrisoarea de întâmpinare ce conţinea informaţii despre modalitatea de funcţionare a acestui card, respectiv despre “limitele de credit acordate, data de emitere a extrasului lunar, sistemul de rambursare al sumelor utilizate, precum si perioada scadenta.
Se subliniază în continuare că, în cazul in care cardul este utilizat si pentru alte tranzacţii decât achitarea in rate a produselor achiziţionate de la comercianţii-parteneri recomandarea de plata a ERB R S este de a depune lunar rata aferenta lunii respective, precum si suma minima de plata, aşa cum reiese acestea din extrasul de cont pentru a acoperi si o parte a sumelor utilizate de pe card. Diferenţa neachitata se reportează si este solicitata spre plata in următorul extras emis, aplicându-se dobânda aferenta, precum si celelalte taxe şi comisioane aplicate ca urmare a utilizării limitei de creditare.
Pe de alta parte, respectarea obligaţiilor de plata, aşa cum au fost aduse la cunoştinţa cu ocazia semnării contractului presupunea, printre altele:consultarea extrasului de cont; achitarea, in intervalul scadent, a ratei lunare fixe si a comisioanelor aferente sau, pentru evitarea aplicării de comisioane de plata întârziata, achitarea cel puţin a sumei minime de plata; comunicarea emitentului a eventualelor erori înscrise in extrasele de cont, in caz contrar conţinutul extrasului fiind considerat acceptat.
Se precizează în continuare faptul ca atât comisioanele pentru plata întârziată, de depăşire limita de credit sau dobânda pentru neachitarea soldului final, nu ar fi fost aplicate daca ar fi fost respectate condiţiile contractuale referitoare la plata, agreate, de altfel, de către reclamanta la data semnării acestora.
Neachitarea in intervalul scadent stabilit a ratei lunare sau cel puţin a sumei minime de plata avea drept consecinţa aplicarea penalităţii de plata intarziata, a dobânzii pentru soldul final neachitat integral precum si (daca este cazul) a penalităţii pentru depăşirea limitei de credit.
În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzelor contractuale, referitor la prima condiţie prevăzuta de Legea nr.193/2000 – negocierea clauzelor contractuale, se arat că, potrivit contractului semnat in anul 2005, reclamanta a declarat ca a luat la cunoştinţa de termenii generali din contract, neavând nicio obiecţiune la data respectiva.
La momentul încheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selecţia aparţinând consumatorului in funcţie de varianta cea mai avantajoasa, conform propriei judecaţi, după explicarea condiţiilor de către reprezentanţii săi si punerea la dispoziţie a materialelor informative, cu ocazia încheierii contractului.
Existenta unor produse predefinite şi a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit produs si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opţiunea clientului fiind astfel liber exprimata.
Prin completarea cererilor de creditare, persoanele interesate au optat pentru un anumit produs care corespundea intereselor proprii.
Exista in permanenta opţiunea consumatorului de a incheia sau nu contractul cu cealaltă parte, nefiind obligata sa accepte in bloc condiţiile prestabilite de creditor, având posibilitatea reala de a negocia orice clauza, iar in situaţia in care nu se reuşeşte negocierea sa încheie contractul de credit cu orice alta societate de pofil, in condiţii pe care le-ar considera mai avantajoase, deoarece exista in prezent pe piaţa o gama larga de produse de creditare.
Referitor la a doua condiţie prevăzută de Legea nr. 193/2000 cu privire la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor necesar a fi produs in detrimentul consumatorului este de menţionat ca acesta trebuie sa existe ca urmare a relei credinţe a celeilalte părţi contractante.
Astfel, la momentul încheierii contractului şi pe tot parcursul desfăşurării relaţiilor contractuale cu reclamanta, s-a manifestat cu bună-credinţă, executându-şi întocmai obligaţiile asumate prin contract şi anume: creditarea reclamantei cu contravaloarea produsului achiziţionat, punerea la dispoziţia reclamantei a limitei de creditare pentru retrageri de numerar, astfel cum aceasta a fost informată în momentul înmânării cardului, precum si emiterea si transmiterea lunar la adresa de corespondenţă a extraselor Lunare prin care reclamanta era informata asupra obligaţiilor de plata, data scadentă, precum şi comisioanele percepute.
Contrar cerinţelor bunei-credinţe, reclamanta a refuzat in mod nejustificat executarea benevola a obligaţiilor corelative de plata, aceasta efectuând plata transelor lunare in majoritatea cazurilor cu depăşirea datei scadente a acestora, in evidentele contabile ale subscrisei fiind înregistrate numeroase penalităţi de întârziere, precum si refuzul de a achita debitul restant.
De asemenea, dezechilibrul la care face referire Legea 193/2000 nu trebuie apreciat intre prestaţiile economice ale partilor, ci prin raportare la art.4 al.5 din Legea 193/2000, in funcţie de natura serviciilor care fac obiectul contractului, precum si factorii care au determinat incheierea contractului de creditare la momentul încheierii contractului.
Contractul de credit a fost incheiat in temeiul libertăţii de voinţa, respecta exigentele echităţii, bunei-credinte si a echilibrului intre prestaţii si nu are ca si consecinţa imbogatirea tara justa cauza a unei parti in detrimentul celeilalte parti, clauzele fiind prevăzute in contract pentru repararea unui eventual prejudiciu in cazul neexecutarii întocmai a contractului.
Trebuie reţinut faptul că instituţia bancara este o societate comerciala al cărei scop il reprezintă obţinerea profitului, fiind absolut justificat să se insereze în cuprinsul convenţiei de credit clauze având ca efect obţinerea unui profit şi protejarea societăţii în cazul întârzierii achitării ratelor lunare de către consumator, neurmărind altceva decât să evalueze anticipat prejudiciul pe care l-ar suferi ca urmare a neplăţii la termenele scadente.
Astfel clauzele presupus abuzive trebuie interpretate in contextul întregului contract si având in vedere faptul că societatea pârâtă oferă servicii de creditare deţinătorilor cardului, scopul acesteia la încheierea contractului de creditare fiind in primul rând asigurarea posibilităţii recuperării creditului, precum si obţinerea de profit prin plata de către împrumutat a unui preţ in schimbul serviciilor oferite.
Se menţionează şi că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie făcuta si prin raportare la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/11/CEE din 05.04.1993, interpretată în lumina jurisprudenţei CJUE din Hotărârea din 03.06.2010, Caja Ahorros, Cauza C-484/08 şi din Hotărârea din 14.06.2012. Banco Espanol de Credito SA, C-618/10), deoarece in speţa este vorba de clauze care ţin de caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, respectiv dobânda penalizatoare si cea remuneratorie.
Astfel cum a statuat Curtea în cadrul jurisprudenţei dezvoltate in timp, aprecierea caracterului abuziv al acestor tipuri de clauze contractuale este posibila doar atunci când acestea nu au fost redactate intr-un mod clar, uşor şi inteligibil, ţinându-se cont si de buna-credinţă cu care părţile au acţionat.
Instanţa de judecata nu poate interveni unilateral in acordul de voinţa al părtilor prin modificarea sau anularea anumitor clauze ale contractului, acest fapt afectând grav principiul forţei obligatorii a contractului intre parti.
Se solicită a se observa că nici nu a obligat reclamanta sa se supună unor conditii contractuale despre care nu a avut cunostinţă (aceasta a semnat condiţiile, declarând ca a luat la cunoştinţa de condiţiile contractuale. Primind un exemplar si fiind intru totul de acord cu acestea, nici nu a interpretat in mod exclusiv, in avantaj unilateral aceste condiţii, nici nu a obligat reclamanta la plata unor sume disproporţionat de mari in cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, aplicând exact comisioanele, penalităţile si sumele acceptate de către reclamanta la momentul încheierii contractului.
În ceea ce priveşte clauzele contractuale referitoare la posibilitatea modificării costurilor contractuale se arată următoarele:
In ceea ce priveşte posibilitatea modificării costurilor contractuale trebuie făcuta o distincţie clara : anterioare si ulterioare apariţiei OUG nr.50/2010.
Astfel, anterior aparitiei OUG nr.50/2010, societatea pârâtă avea posibilitatea de a modifica valoarea compensaţiilor datorate, acestea fiind in accepţiunea legala, taxe pentru servicii financiare.
In conformitate cu prevederile alin.2 ale punctului 1 lit.a din aceasi anexa la Legea 193/2000, apreciază societatea pârâtă că avea posibilitatea de a modifica valoarea comisioanelor si a compensaţiilor datorate financiare, exclusiv dobânda, acestea fiind in accepţiunea legala, taxe pentru servicii financiare.
Mai mult, conform clauzelor contractuale, modijicarea acestor valori intra in vigoare in termen de 30 de la data la care care consumatorul primea împreuna eu extrasul lunar o notificare de sens.
In acest interval absolut rezonabil de 30 de zile clientul avea posibilitatea de a-si exprima refuzul acceptării noilor conditii. In cazul de fata, clientul nu a exprimat o astfel de opţiune.
Prin acordarea posibilităţii imprumutatului de a-si exprima consimţământul cu privire la continuarea relaţiilor contractuale sunt indeplinite condiţiile de excepţie la care face referire al. 1 lit a din Anexa la incat clauzele referitoare la modificarea costurilor contractuale sa nu fie considerate abuzive.
De asemenea, comisioanele percepute au fost menţionate nu numai in notificarea adresata contestatorului. cat si in Extrasele ulterioare de Cont, Extrase pe care acesta nu le-a contestat, desi conform contractului avea aceasta posibilitate.
La semnarea contractului clientul accepta posibilitatea de a se modifica clauzele in anumite situaţii şi nu se trece peste voinţa clientului şi nici peste condiţiile agreate de comun acord la semnarea contractului. De fapt ambele parti au posibilitatea de a acţiona unilateral pentru apărarea propriilor interese, car si dreptul de a se controla reciproc.
Aceste modificări au fost operate oricum doar in cursul anului 2008 datorita schimbărilor semnficative înregistrate pe piaţa financiara internaţionala cu influente importante asupa costurilor la produsele de creditare, clienţii fiind informaţi asupra acestor modificări prin intermediul extrasului lunar.
Se mai subliniază că nivelul dobânzii variabile, a taxelor si comisioanelor este stabilit prin corelare cu pieţe interne, internaţionale, precum si cu politica comerciala, proprie fiecărei instituţii financiare. Situaţia financiara la nivel national şi international determină instituţia financiară să îşi adapteze produsele pentru a putea asigura în continuare stabilitet pe termen lung. Tarifele practicate de orice instituţie financiară sunt influenţate de mai mulţi factori, dar în special de costul fondurilor, portofoliul neperformant viitor, precum si de marja de risc a tarii.
După apariţia OUG nr.50/2010 societatea pârâtă nu a mai adus nicio modificare costurilor contractuale.
Referitor la rezilierea anticipata a contractului (punctul 15 din contract), aceasta măsura poate fi luata doar in patru situaţii explicit menţionate in cadrul articolului, situaţii care prevăd întotdeauna culpa contractuala a împrumutatului.
Referitor la dobânda anuala efectiva si la penalităţile contractuale (punctul 30 din contract). Se arată că aceasta clauza se referă la dobânda anuala efectiva (DAE) si prevede ca aceasta dobânda nu poate fi calculata la data semnării contractului datorita faptului ca la momentul respectiv nu se cunoaşte nici suma care va fi efectiv utilizata si nici schema de rambursare, dar sunt menţionate si prezentate toate costurile asociate creditului acordat in baza cardului, inclusiv dobânda.
Pe de alta parte trebuie menţionat faptul ca, la data încheierii contractului nu poate fi emis un grafic de rambursare deoarece suma datorata poate sa crească sau sa scadă in funcţie de multiplele operaţiuni care pot interveni in contul clientului (tranzacţii noi, respectiv achiziţionare de noi bunuri sau extrageri de numerar, depuneri de numerar, comisioane si dobânzi aferente la aceste operaţiuni), dar suma datorata este evidenţiata si comunicata lunar clientului prin intermediul extrasului de cont.
Conform dispoziţiilor Condiţiilor Generale, reclamanta avea obligaţia de a achita suma datorata in orice moment către subscrisa, in decursul termenului menţionat in Extrasul Lunar, fie integral, fie parţial, dar cel puţin Suma Lunara Minima de plata (a se vedea art. 9.1).
Penalitatea pentru plata întârziata se aplica exclusiv in cazul culpei contractuale a debitorului, in următoarele situaţii: sumele achitate nu respecta termenul scadent (sunt in afara perioadei de plata), excepţie făcând plata integral a Soldului Final înainte de emiterea extrasului de cont; sumele achitate in termenul scadent nu acoperă in totalitate contravaloarea a cel puţin Sumei Minime datorate; nu se efectuează nici o depunere in intervalul de plata lunar menţionat in extras.
Întrucât reclamanta a achitat cu întârziere sau nu a achitat cel puţin suma lunara minima de plata in intervalul scadent menţionat in Extrasul Lunar, s-a aplicat penalitatea de plata întârziată, conform Condiţiilor Generale pentru emiterea si utilizarea cardului euroline.
Astfel cum reclamanta a luat la cunoştinţa la data semnării Contractului, societatea este îndreptăţită sa aplice penalităţi in cazul in care deţinătorul cardului nu îşi respecta obligaţiile contractuale.
Penalităţile de întârziere se aplica numai in situaţia nerespectării termenului de plata menţionat in extrasele Lunare si a urmare a culpei debitorului in plata cu întârziere a transei lunare. Astfel, scopul Penalităţilor de întârziere este acela de a acoperi prejudiciul înregistrat de subscrisa prin executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată asumate prin contract.
În aceste condiţii, clauza privind aplicarea penalităţii de întârziere nu produce în concret un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor, aceasta aplicându-se numai in situaţia si ca urmare a culpei împrumutatului in executarea obligaţiilor contractuale. Mai mult decât atât, conform art. 5 din Legea nr. 193 2000, dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor consumatorului trebuie sa fi intervenit si ca urmare a relei credinţe a societăţii pârâte.
Comisionul de depăşire limită de credit se percepe lunar, in condiţiile stabilite de Limita de creditare din cadrul condiţiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline si reprezintă 5% din valoarea care depăşeşte Limita de credit acordata.
Dobânda se percepe pentru neachitarea integrala a sumei înregistrate la rubrica, “Sold final” din cadrul extrasului de cont emis lunar, nefiind in niciun caz vorba de o capitalizare a dobânzilor sau aplicare a acesteia asupra taxelor si comisioanelor, astfel cum greşit afirma reclamantul, încercând sa inducă în eroare instanţa de judecată.
Se arată în finală, că, în general, clauzele din contract sunt foarte clare şi se adresează unui consumator cu nivel mediu de cunoştinţe, iar elementele din extrasele de cont şi modalităţile de calcul sunt foarte clare, clientul având posibilitatea de a identifica în mod facil sumele de plată şi cuantumul lor, calculate în baza prevederilor contractuale, agreate şi însuşite de părţi.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi urm. C.pr.civ.
Prin sentinţa civilă nr 3908 din data de 3.04.2015 Judecătoria Constanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în convenţia părţilor contrcat de credit încheiat la data de 27.05.2005 la art 11, art12.2, art 12.3, art 15.1 lit b şi c, art 25.1, art 25.3, art 27 şi pe cale de consecinţă nulitatea acestor clauze, a obligat pe pârâtă la restituirea sumei de 5823,19 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data în casării de reclamantă a acestei sume până la restituirea efectivă şi a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Ulterior, sentinţa a fost completată prin sentinţa civilă nr 7671 din data de 24.06.2015, în sensul că a obligat pe pârâtă şi la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a fost îndreptată prin încheierea civilă din data de 23.09.2015, prin care s-a menţionat că dobânda legală se calculează de la data încasării de către pârâtă a taxelor până la data plăţii efective a debitului. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că:
„La data de 19.07.2005, între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat un contract de credit în vederea achiziţionării de la un comerciant acceptant (magazinul A) a unor produse electrocasnice în valoare de 1599,60 lei, sens în care reclamanta, în calitate de deţinător a semnat cu societatea pârâtă, în calitate de emitent, cererea pentru emiterea unui card de credit şi a condiţiilor generale pentru emiterea şi utilizarea cardului euroline.
Conform cererii pentru emiterea unui card de credit pentru produsele achiziţionate în valoare de 1599,60 lei, valoarea totală a creditului acordat a fost de 2664,06 lei, rambursabil în 60 rate lunare.
Prin prezenta cerere se invocă caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale: art. 7; art. 9 par. 9.1; art. 11; art. 12 par. 12.2, 12.3 şi 12.4; art. 15 par. 15.1 lit. b) şi c) şi par. 15.2; art. 16; art. 21; art. 25; art. 27; art. 29; art. 30 din Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline – parte integrantă a Contractului de credit încheiat cu pârâta la data de 27.07.2005, identificat prin număr de cont 9300516…… şi număr de card 93005…….
In vederea analizării caracterului abuziv al clauzelor invocate se vor avea in vedere dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori şi Directiva 13/93/CEE.
Instanţa constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părţi, având în vedere că reclamanta are calitatea de consumator, în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activităţi comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.
Contrar susţinerilor pârâtei care apreciază că instanţa nu poate interveni în contractul încheiat de părţi întrucât afectează în mod grav principiul forţei obligatorii, instanţa reţine următoarele:
În ceea ce privește principiul forței obligatorii și principiul libertății contractuale, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum legiuitorul naţional şi cel european au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda,dând instanţei de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reţine că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenţie nu este de natură să înfrângă principiul forţei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1/ art. 1270 Cod Civil întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreţionară de a contracta.
Un contract are putere de lege între părţi întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credinţă şi utilitate pentru părţile contractante.
Forţa juridică deplină este recunoscută numai acelor convenţii care nu intră în conflict cu principiul constituţional al bunei-credinţe şi cu bunele moravuri.
În caz contrar el nu poate fi opus părţilor, terţilor sau instanţei de judecată.
Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 1270 Cod Civil nu are o existenţă de sine stătătoare în ansamblul dispoziţiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 1170 Cod Civil, executarea cu bună-credinţă a obligaţiilor fiind rezultatul firesc al obligativităţii contractului.
Un contract rămâne legea părţilor numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună ştiinţă îndatoririle care îi revin potrivit asumării şi executării cu bună-credinţă a prestaţiilor.
Principiul forţei obligatorii a contractului trebuie examinat şi interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esenţa contractului este alcătuită nu numai din voinţa părţilor contractante, ci şi din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.
Prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv.
Interpretând această directivă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecţia acestui act normativ conferă judecătorului naţional dreptul de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Astfel, potrivit dispoziţiilor alineatului 2 al aceluiaşi articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
Conform dispoziţiilor art. 4 alin.3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În consecinţă, raportat la art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, instanţa reţine că, în analizarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, trebuie să verifice următoarele condiţii:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată;
2) prin ea însăşi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;
3)dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe.
Statuând asupra aplicării dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenţiei de credit încheiate între părţi, se reţine că în mod indiscutabil acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinţei părţilor, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de către bancă.
Instanţa nu poate considera că actul juridic încheiat între părţi este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părţile discută şi negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziţie contractuală.
Aflat pe poziţie diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parţial în întregime numai de către una dintre părţile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Prin urmare, instanţa va înlătura susţinerea pârâtei vizând aspectul că actul juridic încheiat a fost negociat cu reclamanta, pe considerentele expuse referitoare la faptul că reclamanta a declarat că a luat cunoştinţă de condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului euroline, din moment ce, pe de-o parte, simpla cunoaştere a clauzelor contractuale, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamanta nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta prin semnarea contractului, iar, de pe altă parte, că elementele specificate ca fiind negociate constituie în fapt cererea consumatorului de creditare raportat la care instituţia de credit a prefigurat unilateral contractul de credit, fără a-i acorda reclamantei posibilitatea de modificare a clauzelor vizând cuantumul concret al ratelor lunare de rambursare a creditului şi de derulare a raporturilor juridice dintre părţi.
Condiția existenței dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor trebuie să existe din momentul încheierii contractului, faptul că dezechilibrul a intervenit ulterior neputând conferi caracter abuziv unei clauze căreia i-a lipsit inițial acest atribut.
Totuși, nu trebuie confundat momentul în care clauza abuzivă este inserată într-un contract cu momentul în care consumatorul conștientizează faptul că acel dezechilibru semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților are un efect major asupra patrimoniului său.
Dezechilibrul semnificativ al clauzei în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților poate exista din momentul încheierii convenției, numai că persoana împrumutată poate deține resursele necesare compensării ori acoperirii acestei inegalități ori clauza nu și-a produs efectele ei maxime astfel încât consumatorul să fie sensibil afectat.
Chiar și în cazul în care o clauză abuzivă nu a produs niciun efect, aceasta nu înseamnă că își pierde caracterul abuziv.
Legea se referă la dezechilibrul pe care clauza îl creează între drepturile și obligațiile părților, în sensul unei inegalități semnificative a acestora, iar nu în ceea ce privește efectul pe care acest dezechilibru îl are asupra consumatorului ori asupra patrimoniului acestuia.
Cu privire la clauza cuprinsă în art. 7 din contract, se reţine că aceasta are următorul conţinut
7.1 Tranzacţiile efectuate de către Deţinător în centrele comerciale nu vor depăşi limita maximă, denumită în continuare Limita de creditare, stabilită de Emitent, Emitentul va stabili, de asemenea suma maximă a tranzacţiilor zilnice. Deţinătorul va fi informat despre limita de creditare şi suma maximă permisa pentru tranzacţiile zilnice în momentul înmânării Cârdului.
7.2. Emitentul va putea de asemenea să modifice Limita de creditare şi suma maximă permisă pentru tranzacţiile zilnice, luând în considerare posibilităţile financiare curente ale deţinătorului, credibilitatea acestuia, dacă aceştia respectă prezentele condiţii generale, cât şi toate riscurile posibile. Deţinătorul va fi informat despre fiecare limită nou stabilită prin intermediului extrasului lunar conform art. 10 de mai jos.
7.3 Detinatorul nu are dreptul sa depaseasca limita de creditare. Depăşirea limitei de creditare va reprezenta o încălcare serioasă a prezentelor condiţii generale şi va îndreptăţi emitentul să întrerupă relaţiile de afaceri şi colaborare cu deţinătorul, să blocheze cardul şi să solicite rambursrea imediată a sumei datorate, declarând suma scadentă şi ramburabilă imediat, fără respectarea perioadei de rambursare initial stabilită. De asemenea, deţinătorul va trebui să achite emitentului taxa de depăşire a limitei de creditare înc auntumul prevăzut în tabelul de mai jos.
Chiar dacă această clauză nu a fost negociată, instanţa apreciază că nu este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, fiind absolut firesc ca atunci când se încheie un astfel de contract, să existe o limită maximă pe care împrumutatul să o stabilească în raport de posibilităţile financiare ale împrumutatului, având în vedere că se urmăreşte protejarea sa, în sensul de a-i fi restituit împrumutul acordat.
Aceleaşi considerente stau şi la baza aprecierii că nici impunerea unei sume maxime permisă pentru tranzacţiile zilnice nu poate fi considerate ca abuzivă.
Acordarea unui împrumut de către o instituţie bancară are în vedere, în primul rând, posibilitatea împrumutatului de a-l restitui şi, în consecinţă limitarea riscului ca banca să nu-şi recupereze banii.
De altfel, din motivarea reclamantei îndeplinirea condiţiilor privind calificarea clauzei ca fiind abuzivă, criticile sale vizând în fapt împrejurarea că nu este determinată în cuprinsul său limita maximă a tranzacţiei şi suma maximă permisă pentu tranzacţiile zilnice.
Cu privire la dispoziţiile art. 9 – par. 9.1, instanţa reţine că acestea prevăd următoarele: „Emitentul va transmite în fiecare lună prin poştă cu scrisoare recomandată Deţinătorului un extras privind soldul, denumit în continuare „Extras Lunar” care se va întocmi în baza registrelor comerciale ale Emitentului şi care va evidenţia atât toate operaţiunile efectuate cu cardul, cât şi toate celelalte operaţiuni efectuate de Deţinător în luna precedentă, şi anume: (…) f) Rata Lunară Minimă, aşa cum este stabilită la art. 10; g) Data scadentă pentru Rata Lunară Minimă; ) Limita de creditare”.
Instanţa nu poate aprecia ca abuzivă această clauză, nefiind îndeplinită condiţia ca dispoziţia contractuală să producă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Dimpotrivă, în baza acestei clauze, reclamanta a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă lunar de sold şi de toate operaţiunile efectuate cu cardul potrivit evidenţei pârâtei şi să verifice realitatea lor în raport cu propria evidenţă.
În continuare, se reţine că potrivit art. 11 din contractul intervenit între părţi:
11.1 Deţinătorul, în schimbul acordării şi administrării Liniei de Creditare şi serviciilor aferente plăţilor prin card oferite de Emitent, va plăti celui din urmă o compensaţie incluzând, dar fără a se limita la dobânzi, comisioane, taxe, descrisă în detaliu în tabelul de mai jos. Aceste sume, cât şi scadenţele lor vor fi menţionate în Extrasul Lunar.
11.2 în urma plăţii cu întârziere a sumei minime de plată solicitate la data scadenţei menţionate în extrasul lunar, deţinătorul va fi taxat cu un comision de plată întârziată, valoarea comisionului fiind specificată în tabelul de mai jos.
Cu privire la clauza din paragraful 1, instanţa constată că, în mod neîndoielnic se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, întrucât, în raport de aceasta, reclamanta nu poate cunoaşte costul real al împrumutului, fiind stipulat un drept exclusiv si discreţionar al băncii de a imputa reclamantei împrumutate orice altă sumă de bani, aspect ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile şi obligaţiile ambelor părţi, fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.
Dezechilibrul este evident deoarece permite instituţiei financiare să pună în sarcina reclamantei plata oricărei sume de bani, nefiind circumstanţiate în nici un fel natura şi cuantumul acestora sau fără ca pârâta să fie ţinută să dovedească valoarea unui eventual prejudiciu.
În ceea ce priveşte art. 12 din condiţiile generale, s-a invocat caracterul abuziv al paragrafelor 2, 3 şi 4 care dispun:
12.2 Rata dobânzii este stabilită de către Emitent şi poate fi modificată de fiecare dată când au loc modificări ale: (i) ratelor dobânzilor stabilite de către Banca Europeană Centrală sau (ii) ratelor dobânzilor de pe piaţa de capital interbancară sau (iii) riscurilor speciale şi generale asumate de către Emitent sau (iv) împrejurărilor competitive. Anunţarea modificării ratei dobânzii şi intrarea în vigoare a noii dobânzi se va efectua conform prevederilor punctului 12.3 de mai jos.
12.3 Emitentul are dreptul de a modifica dobânda, cât şi orice alte taxe, comisioane, costuri menţionate în tabelul de mai jos sau să introducă noi astfel de taxe, comisioane, costuri, etc în funcţie de evoluţia pieţei dobânzilor şi politica de costuri a Emitentului. Anunţarea acestor modificări şi intrarea în vigoare se va efectua după cum urmează: – modificarea valorii taxelor, comisioanelor, costurilor menţionate în tabelul de mai jos sau introducerea altora noi se va aduce la cunoştinţa fiecărui Deţinător printr-o notificare expediată acestuia împreună cu Extrasul Lunar, prin scrisoare recomandată. Aceste noi valori sau nou introduse taxe, comisioane, costuri vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data notificării, Deţinătorul având opţiunea de a comunica Emitentului neacceptarea noilor condiţii şi renunţarea la utilizarea cardului. In cazul în care Deţinătorul utilizează cardul în termenul de 30 de zile de la data notificării noilor condiţii se va considera ca fiind o acceptare tacită a acestora; – Modificarea ratei dobânzii va fi făcută publică printr-un anunţ al Emitentului, cât şi prin afişarea la toate unităţile Emitentului şi Comercianţilor acceptanţi a noii rate a dobânzii.
Acea modificare va fi de asemenea adusă la cunoştinţa Deţinătorilor, printr-o notificare ataşată la Extrasul Lunar, expediată prin scrisoare recomandată, notificarea menţionând şi data intrării, dată care va fi a 11-a zi de la data anunţului public făcut de Emitent.
12.4 In urma plăţii cu întârziere a Sumei Minime de plată solicitate la data scadenţei menţionate în Extrasul Lunar, Deţinătorul va fi taxat cu un comision de întârziată, valoarea comisionului fiind specificată în tabelul de mai jos.
Această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, oferind pârâtei dreptul discreţionar de a modifica rata dobânzii şi, implicit dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantei, fără ca noua rată să fie negociată cu aceasta, deşi efectele manifestării unilaterale de voinţă a pârâtei se repercutează în mod esenţial asupra patrimoniului reclamantului.
Astfel, în timp ce banca are dreptul de a stabili în mod unilateral o dobândă majorată şi de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantei este acela de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecinţă, prescripţiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia, iar pentru situaţia în care nu este de acord, este obligat să renunţe la utilizarea cardului.
Potrivit disp. lit. a din anexa legii nr.193/2000, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv, specificat în contract şi acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă ex lege.
Potrivit disp. lit. a din anexa legii nr.193/2000, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv, specificat în contract şi acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă ex lege.
Instanţa apreciază că motivul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, ce conferă dreptul băncii de revizui unilateral structura ratei dobânzii, fără prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat în termeni clari şi neechivoci, astfel încât se considera că acesta nu respectă exigenţele bunei-credinţe. Pentru a reţine stipularea în contract a unui motiv de natură a conduce la revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situaţii clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaşte, din momentul încheierii contractului, aspectul majorării ratei dobânzii, în ipoteza producerii situaţiei vizate.
Plecând de la premisele cerinţei de previzibilitate a actelor normative şi a regulii de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părţilor întocmai ca legea, având forţă obligatorie, potrivit disp. art. 969 alin. 1 C. proc. civ., se deprinde concluzia că şi actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinţei în ipoteza producerii situaţiei.
Având în vedere că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează şi că nu se individualizează modificările care pot atrage şi modificări ale dobânzii se poate susţine că prevederea contractuală analizată menţionează dreptul exclusiv şi discreţionar al băncii de a modifica rata dobânzii, fără stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumator în deplină cunoştinţă de cauză.
Referitor la clauza prevăzută de art. 15:
.15.1. emitentul este îndreptăţit să rezilieze contractul încheiat cu Deţinătorul şi să anuleze valabilitatea cardului notificându-i acest lucru deţinătorului prin scrisoare recomandată, caz în care Deţinătorul va returna imediat Cardul Emitentului, în următoarele situaţii: (a) Deţinătorul nu a achitat Ratele Lunare Minime timp de două Extrase Lunare consecutive; (b) Deţinătorul a încălcat după părerea Emitentului oricare dintre prevederile prezentului document, (c) Deţinătorul a încalcat orice reglementări şi hotărâri ale autorităţilor financiare în ceea ce priveşte Cardul.
15.2 în urma rezilierii contractului de către Emitent, întregul sold existent la acea dată va deveni scadent imediat, în întregime (incluzând toate dobânzile, costurile, taxei comisioanele datorate cât şi eventualele majorări sau penalităţi)'”
Aceste clauze nu au făcut obiectul negocierii şi fac parte din condiţiile generale de creditare uzitate de pârâtă în raporturile juridice încheiate cu clienţii săi.
Pârâta, căreia îi incumba sarcina probei faptului pozitiv contrar – nu a demonstrat negocierea clauzelor sus precizate. Instanţa apreciază că, prin formulările evazive si nedefinite de tipul „oricare dintre prevederi”,”orice reglementări şi hotărâri ale autorităţilor financiare”, lăsate spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii , banca poate interveni in derularea contractului, riscul contractului fiind exclusiv in sarcina consumatorului .
Nu sunt stipulate criterii obiective pe baza cărora pârâta poate proceda la rezilierea contractului şi, în consecinţă ca întregul contract să devină scadent, fiind stipulat un drept exclusiv si discreţionar ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile şi obligaţiile ambelor părţi, fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.
În ceea ce priveşte însă clauza de la art. 15 lit. a, instanţa reţine că nu constituie o clauză abuzivă, având în vedere că este exprimată în termeni clari şi vizează nerespectarea de către reclamantă a unei obligaţii esenţiale şi, anume, plata ratelor lunare minime. Or, rezilierea sancţionează tocmai neexecutarea culpabilă a unei obligaţii esenţiale asumate de o parte contractantă.
Referitor la dispoziţiile art. 16 despre care reclamanta susţine, de asemenea, că sunt abuzive, instanţa reţine că potrivit acestora:
16.1 Deţinătorul a luat la cunoştinţă faptul că soldul datorat se achită în rate lunare, aşa cum se menţionează în Extrasele Lunare şi de aceea a) dacă în decurs de 60 de zile de la data emiterii Cardului sau de la data emiterii oricărui Extras Lunar Deţinătorul nu notifică Emitentului în scris despre faptul că nu a primit Extrasul Lunar, acesta se consideră ca fiind primit, până la proba contrară dovedită in instanţă; b) dacă în decurs de 30 de zile de la primirea Extrasului Lunar şi a oricărei alte notificări scrise emise de Emitent cu privire la obligaţiile ce decurg din utilizarea Cardului, Deţinătorul nu contestă în scris conţinutul Extrasului şi valoarea soldului, acestea se consideră ca fiind acceptate şi scadente după cum este menţionat în respectivul Extras Lunar sau notificare, în conformitate cu prezentele condiţii generale.
16.2 Deţinătorul este de acord cu faptul că Extrasele Lunare şi extrasele din evidenţele comerciale ale Emitentului păstrate în sistemul automatizat reprezintă evidenţe valabile ale obligaţiilor sale ce decurg din utilizarea Cardului, afară de cazul când se dovedeşte contrariul în instanţă.
16.3 Este stabilit în mod explicit faptul că plăţile integrale sau parţiale datora conform unui Extras Lunar de către Deţinător reprezintă acceptarea necondiţionată a conţinutului Extrasului şi a sumei datorate ce decurge din deţinerea şi utilizarea Cardului, aşa cum se menţionează în Extrasul respectiv.
16.4 Datele tuturor tranzacţiilor efectuate prin intermediul Cardului şi a ATM-urilor (când acest serviciu va fi disponibil)vor fi înregistrate şi stocate în arhiva emitentului şi vor fi menţionate în chitanţele emise de ATM: Aceste chitanţe sunt considerate evidenţe valabile ale tranzacţiilor menţionate în acestea, până la proba contrarie dovedită în instanţă”.
Instanţa apreciază că această clauză nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată ca abuzivă, întrucât nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, atât timp cât reclamanta are posibilitatea de a contesta menţiunile din fiecare extras lunar. Instituirea unei prezumţii relative născută din faptul necontestării extraselor lunare sau/şi din plata integral sau parţială efectuată de reclamantă nu afectează dreptul reclamantei de a face dovada contrară în faţa instanţei.
Referitor la prevederile art. 21, se reţine că potrivit acestora: 21.1 în cazul în care deţinătorul nu îşi achită obligaţiile faţă de emitent în urma emiterii şi utilizării cardului în conformitate cu prezentele condiţii generale (respectiv timp de 2 extrase lunare consecutive), emitentul va iniţia toate şi orice procedură de executare, conform prevederilor legale aplicabile, emitentul având dreptul de a apela la căile legale în vederea returnării bunurilor achiziţionate de deţinător prin intermediul cardului. De asemenea, în astfel de cazuri, drepturile emitentului pot fi transferate către terţe părţi desemnate de emitent, deţinătorul fiind de acord cu acest drept al emitentului prin semnarea cererii de emitere a cardului şu luarea la cunoştinţă a prezentelor condiţii generale, nemaifiind necesar acordul ulterior expres al deţinătorului în acest sens.
21.2 în cazul diviziunii Emitentului în două sau mai multe societăţi, consiliul de administraţie al Emitentului va decide către care companie succesoare se va transfera contractul Deţinătorului, transfer care va fi adus la cunoştinţa Deţinătorului, acordul acestuia din urmă nefiind necesar.
21.3Emitentul poate transfera prezentul contract către o sucursală sau filială a sa, cât şi către o altă societate din grup, transfer care va fi adus la cunoştinţa Deţinătorului, nefiind necesar acordul ulterior, expres, al Deţinătorului, considerându-se că prin semnarea Cererii de emitere a cardului şi luarea la cunoştinţă a prezentelor Condiţii Generale, deţinătorul este informat şi este de acord cu acest drept al Emitentului.
Această clauză reglementează, pentru situaţia în care reclamanta nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract, recurgerea pârâtei la executarea silită şi recuperarea în acest fel a sumelor de bani datorate.
Nu poate constitui clauză abuzivă o astfel de prevedere, fiind dreptul oricărui creditor de a apela la executarea silită pentru recuperarea creanţei, în conformitate cu prevederile art. 622 şi urm. C.pr.civ.
Nici următoarele dispoziţii ce vizează transferul creanţei deţinute de pârâtă nu sunt abuzive din moment ce pentru realizarea cesiunii de creanţă nu este cerut consimţământul debitorului (art. 1573 alin. 2 C.civ.).
Cu privire la invocarea caracterului abuziv al prevederilor art. 25 din condiţiile generale, instanţa reţine că acest articol, are următorul conţinut:
25.1. Luând în considerare faptul că prezentele condiţii generale nu sunt limitate prin definiţie, Emitentul are dreptul să le modifice în baza deciziei sale unilaterale.
25.2Modificarea va intra în vigoare după notificarea în prealabil a Deţinătorului, împreună cu Extrasul Lunar, afară de cazul în care prezentul document prevede altfel în cazul unor modificări specifice.
25.3în cazul în care Deţinătorul de Card nu este de acord cu modificarea, acesta va trebui să rezilieze contractul, iar Cardul îşi va pierde valabilitatea conform art. 13.
25.4 modificarea condiţiilor generale se consider acceptată (i) dacă nu sunt respinse în mod explicit în scris în decurs de 7 zile de la primirea notificării cuprinzând modificările la prezentele condiţii generale; (ii) după prima utilizare a cardului în urma primirii notificării sau (iii) în urma plăţii voluntare parţiale sau totale a soldului , oricare situaţie apare mai întâi.
Paragrafele de la pct. 1 şi creează, fără dubiu, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, oferind pârâtei dreptul discreţionar de a modifica condiţiile generale ale contractului, singurul drept al reclamantei fiind acela de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecinţă, prescripţiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia, iar pentru situaţia în care nu este de acord, este obligat să rezilieze contractul
În ceea ce priveşte paragrafele 2 şi 4 nu se poate reţine caracterul abuziv al acestora, ele limitându-se la stabilirea unei date de intrare în vigoare a noilor modificări şi a împrejurărilor în care se consideră acceptate de către pârâtă.
Referitor la art. 27 invocat de reclamantă, acesta prevede că reclamaţiile, disputele sau neînţelegerile privind relaţia stabilită între Emitent şi Deţinător, în baza Cererii de emitere a Cardului şi prezentelor Condiţii Generale, în cazul în care nu se vor putea rezolva pe cale amiabilă, se vor soluţiona de către instanţa română competentă în funcţie de sediul Emitentului. Legislaţia română este aplicabilă”.
Clauza atributivă de competenţă inserată în convenţia de credit intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, aceasta fiind de natură să creeze o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în faţa instanţei s-ar putea dovedi disuasive şi i-ar putea determina pe aceştia să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare.
Referitor la dispoziţiile art. 29 şi 30, de asemenea invocate de reclamantă ca fiind abuzive, acestea prevăd următoarele: art. 29 “Prin semnarea prezentului contract, Deţinătorul dispune de un termen de 10 zile de la data primirii cardului Euroline pentru reflectarea asupra produselor financiare de creditare, a tuturor condiţiilor de creditare prevăzute în documentele dosarului de emitere card, inclusiv asupra costurilor creditului şi a garanţiilor constituite, aşa cum au fost aduse la cunoştinţa deţinătorului şi acceptate de acesta prin semnarea Cererii de emitere şi utilizare a cardului. In cazul în care în termenul prevăzut deţinătorul nu returnează cardul conform art. 13.2 din Condiţiile generale de emitere şi utilizare a cardului, sau în cazul în care în această perioadă deţinătorul a utilizat în orice mod cardul, se va considera că deţinătorul a acceptat toate condiţiile menţionate în prezenta cerere, pentru emiterea şi utilizarea cardului Euroline”, art. 30 din contract „Consumatorul are dreptul să achite anticipat, integral sau parţial, obligaţiile sale rezultate din contractul de credit. In cazul achitării anticipate a obligaţiilor sale contractuale, consumatorul are dreptul la o reducere echitabilă a costului creditului, stabilită proporţional cu perioada de utilizare a creditului respectiv. Având în vedere prevederile art. 8 lit. c) din Legea nr. 289/2004 şi ţinând cont de faptul că dobânda anuală efectivă (DAE) nu poate fi calculată la data semnării prezentelor Condiţii generale (datorită faptului că la acest moment nu se cunoaşte suma ce va fi efectiv utilizată şi nici schema de rambursare), toate costurile asociate creditului acordat în baza Cardului Euroline, inclusiv dobânda, sunt menţionate în tabelul de mai jos”.
Contrar susţinerilor reclamantei, instanţa apreciază că aceste clauze nu dau naştere dreptului pârâtei de a modifica structura şi nivelul costurilor totale ale creditului, fiind prevăzută însă pentru situaţia achitării anticipate a creditului, o reducere a costului creditului proporțional cu perioada de utilizare şi modalitatea de determinare a DAE, respective în raport de suma efectiv utilizată de reclamantă care la momentul cererii de emitere a cardului de credit nu putea fi cunoscută.
In ceea ce priveşte petitul referitor la rambursarea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule principiul, restituito in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivităţii efectelor nulităţii; numai prin revenirea la situaţia anterioară emiterii actului nul, părţii vătămate îi este reparat întreg prejudiciul.
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert O Z, pârâta calculat reclamantei, în plus faţă de nivelul iniţial taxe în cuantum total de 5823,10 lei astfel că instanţa urmează a obliga pârâta la plata acestei sume de bani la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data încasării de către reclamantă a taxelor şi până la data plăţii efective a debitului”.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, apelanţii SC ERB R S IFN SA şi F V.
1.În apelul formulat de SC ERB R S IFN SA s-a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul înlăturării dispoziţiilor referitoare la constatarea ca fiind abuzive a clauzelor din contract şi a menţionat faptul că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru a putea constata caracterul abuziv al clauzei, dat fiind că conform contractului încheiat în anul 2008, reclamanta a declarat că a luat la cunoştinţă de termenii generali ai contractului, neavând nicio obiecţie la data respectivă. La momentul încheierii contractului existau mai multe produse dintre care reclamanta l-a ales pe cel în cauză, având astfel posibilitatea reală de a negocia. Contractul a fost încheiat în temeiul libertăţii de voinţă, fiind respectate exigenţele echităţii, a bunei credinţe şi a echilibrului între prestaţii. Apelanta a menţionat că este o societate bancară care oferă servicii de creditare, fiind justificat ca în cadrul convenţiei să fie inserate clauze privind plata dobânzilor bancare. Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor trebuie făcută şi prin raportare la art. 4 alin 2 din Directiva 93/11/CE, interpretată în lumina jurisprudenţei CEDO, prin hotărârea din 3.06.2010 cauza-484/08 şi hotărârea din 14.06.2012, cauza C-618/10. Instanţa nu poate interveni unilateral în acordul de voinţă al părţilor prin modificarea sau anularea anumitor clauze ale contractului, acest fapt afectând grav principiul forței obligatorii a contractului.
Cu privire la clauza prev. în art. 11 din contract, apelanta a menţionat că la data încheierii contractului nu putea fi emis un grafic de rambursare pentru că suma datorată poate să scadă sau să crească în funcţie de multiplele operaţiuni care pot interveni în contul clientului, dar suma datorată era evidenţiată în extrasul de cont lunar.
Referitor la clauza menţionată în art. 12.2 şi art. 12.3 din contract care prevede posibilitatea modificării costurilor contractuale în funcţie de schimbările semnificative pe piaţa monetară, precum şi la art. 25.1 şi art. 25.3 din contract, apelanta pârâtă a menţionat faptul că prevederile art 2 din legea 193/2000 nu se opun clauzelor în temeiul cărora rata dobânzilor plătibile de către consumator sau datorată acestuia sau valoarea altor servicii financiare să fie modificate fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta cealaltă parte, care are libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin urmare era permisă majorarea tarifului, iar clientul avea posibilitatea de a rezilia contractul, schimbările fiind operate din cauza modificărilor semnificative înregistrate pe piaţa financiară internaţională cu influenţe importante asupra costurilor la produsele de creditare, clienții fiind informaţi prin extrasul lunar. Sintagma în funcţie de evoluţia pieţei financiare este în măsură să acopere imprevizibilitatea multitudinii de factori care la un moment dat ar duce la necesitatea modificării clauzelor contractuale. În cadrul extrasului emis în luna martie 2007 reclamanta intimată a fost informată în legătură cu noile condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului Euro Line valabile de la data de 1.04.2007, iar în cadrul extraselor de cont din perioada iulie-august 2008 a fost înştiinţată cu privire la majorarea ratei dobânzii începând cu septembrie 2008 şi modificarea valorii comisionului lunar de administrare cont, începând cu 1.09.2008, în mod asemănător procedând apelanta şi pentru extrasul de cont aferent lunii octombrie 2008 când a fost înştiinţată reclamanta cu privire la majorarea dobânzii începând cu 1.11.2008.
Rezilierea unilaterală a contractului este o măsură care poate fi luată de către apelantă în cazul în care partea nu îşi îndeplineşte obligaţiile, fiind în culpă contractuală, iar art. 27 care stabileşte instanţa de la domiciliul emitentului, această clauză nu poate fi considerată abuzivă. Prin soluţia pronunţată prima instanţă a intervenit în contractul dintre părţi, modificând sau anulând anumite clauze, fără acordul părţilor.
Reclamanta F V a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de SC ERB R S IFN SA, motivat de faptul că nu pot fi primite argumentele apelantei în baza cărora se încearcă a se credita ideea că între părţi a existat o negociere cu privire la clauzele contractului. Opţiunea reclamantei pentru un anumit produs de creditare nu poate echivala cu negocierea directă a contractului, practica instanţelor pronunţându-se constant în sensul că negocierea în sensul art 4 alin 1 din legea 193/2000 presupune mai mult, adică o dezbatere efectivă şi directă între comerciant şi consumator pe marginea clauzelor contractului. Trebuie avut în vedere că ne aflăm în prezenţa unei contract standard preformulat, compus în mare apret din condiţii generale practicate de furnizorul de servicii financiare. Sarcina probei privind caracterul negociat al clauzei standard revine comerciantului care invocă faptul că între părţi a avut loc o altfel de negociere. Nefondate sunt şi susţinerile referitoare la condiţia dezechilibrului semnificativ şi al încălcării bunei credinţe, aspecte care sunt evidente faţă de menţiunile din clauzele contractuale. Comisionul de plată întârziată este prevăzut în cuantum fix fără a justifica perceperea acestuia din perspectiva unui prejudiciu încercat de către creditor, clauza care dă posibilitatea furnizorului de servicii bancare de a modifica unilateral şi arbitra nivelul ratei dobânzii fără ca această modificare să fie rezultatul acordului de voinţă al părţilor, fără a se explicita cazurile condiţiile şi modalităţile în care evoluţia elementelor enumerate determină modificarea ratei dobânzii, fără a crea şi posibilitatea micşorării ratei dobânzii ci doar a măririi acesteia, clauza care permite apelatei pârâte să introducă noi comisioane, taxe, costuri fără acordul reclamantei, consumatorul neputând justifica dacă aceste operaţiuni au caracter justificat sau nu, clauza care permite creditorului să aprecieze unilateral incidenţa unui caz care justifică rezilierea contractului.
2.În apelul formulat de apelanta F V, s-a menţionat faptul că în legătură cu dispoziţiile art. 7 din contract, valoarea acestora nu este menţionată în contract, nu este nici măcar determinabilă, consumatorul neavând posibilitatea de a lua cunoştinţă la momentul încheierii contractului de credit de aceste elemente esenţiale pentru stabilirea întinderii obligaţiilor pe care şi le-a asumat. Tezele finale ale art 7.1 şi 7.2 din condiţiile generale nu oferă criterii clare pentru determinarea limitei de creditare şi a sumei maxime a tranzacţiilor zilnice, ci doar prevăd faptul că împrumutata va fi informată la un moment ulterior asupra acestor aspecte. Pe de altă parte, art. 7.2 au caracter abuziv pentru că permit modificarea sumei maxime pentru tranzacţii zilnice, fără ca această modificare să reprezinte acordul de voinţă al părţilor, iar criteriile enumerate nu oferă elemente clare care să facă modificarea previzibilă şi să îi confere caracter justificat. Dacă împrumutatul nu poate lua cunoştinţă despre limitele impuse în contract, depăşirea acestora constituie o încălcare gravă a contractului care dă posibilitatea creditorului de a declara suma utilizată scadentă şi rambursabilă imediat. De asemenea, se stabilește în sarcina utilizatorului obligaţia de a plăti o taxă de depăşire a limitei de creditare, fără a menţiona prejudiciul pe care taxa îl va acoperi, fiind evident dezechilibrul dintre drepturile părţilor, întrucât pârâta poate încasa o sumă fără a fi ţinută să facă dovada faptului că a suferit un prejudiciu şi valoarea acestuia.
Clauzele menţionate la art. 9 par 9.1 din convenţie prin modul în care este redactată creează un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, instituindu-se o modalitate de desfăşurare a raporturilor dintre părţi total lipsită de transparenţă, dat fiind că disp. lit. f a paragrafului vizat fac trimitere la cele ale art. 10 din condiţiile generale care la rândul său face trimitere la tabelul situat la finalul condiţiilor generale unde nu se regăseşte valoarea acestei rate. Această reglementare nesocoteşte dispoziţiile legale care impun transparenţa şi previzibilitatea în raporturile dintre comercianţi şi consumatori, precum şi principiile bunei credinţe. Justificarea îndeplinirii şi cu privire la dispoziţiile art. 21 din contract a cerinţei dezechilibrului semnificativ şi a nesocotirii exigenţei de bună credinţă decurge din faptul că cesionarea este stabilită unilateral de către emitent fiind de natură a afecta grav interesele deţinătorului, acesta fiind lipsit de protecţia legislaţiei specifice aplicabile instituţiilor de credit şi de supraveghere. În acest context sunt lipsite de relevanţă argumentele primei instanţe referitoare la faptul că nu poate constitui clauză abuzivă o prevedere precum cea criticată fiind dreptul oricărui creditor de a apela la executarea silită, în condiţiile în care nu s-a solicitat cenzurarea dreptului creditorului de a parcurge o anumită procedură, ci cenzurarea clauzei prin care este negată protecţia recunoscută de lege debitorilor instituţiilor de credit.
A menţionat apelanta că nu poate fi de acord nici cu susţinerea primei instanţe în sensul că dispoziţiile art. 25 paragraful 4 din contract nu au caracter abuziv , pentru că aceste clauze prezumă acceptarea tacită a modificărilor pe baza unor aspecte precum plata soldului, utilizarea cardului după modificarea sau nerespingerea în scris în termen de 7 zile , asemenea clauze fiind apte de a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, nesocotind exigenţele bunei credinţe.
De asemenea, a precizat apelanta că instanţa a determinat în mod greşit sumele care trebuiau restituite care se ridicau la suma de 7425,10 lei, având în vedere că reclamanta a invocat caracterul abuziv al clauzelor care instituiau obligaţia de plată şi reglementau condiţiile şi modalitatea de percepere a comisionului de plată întârziată şi a comisionului de administrare, care se impun a fi şi ele restituite. Mai mult, în condiţiile în care instanţa a admis cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor care reglementează cele două comisioane, evident că toate sumele încasate de pârâtă cu titlu de comision de administrare şi de plată întârziată.
Faţă de a această cerere de apel nu a fost formulată întâmpinare de apelantul SC ERB R S IFN SA.
Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate şi faţă de dispoziţiile art. 479 şi urm cod proc civ, instanţa constată că apelul formulat de SC ERB R S IFN SA este nefondat, fiind însă întemeiat apelul formulat de apelanta F V, pentru următoarele considerente;
1.Cu privire la apelul formulat de apelanta SC ERB R S IFN SA, instanţa constată că nu pot fi primite criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiilor necesare constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale, având în vedere faptul că în mod corect prima instanţă a analizat aceste dispoziţii ale Legii 193/2000.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, fiind interzis profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intra sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Având în vedere aceste dispoziţii legale se apreciază că prezentul litigiu priveşte raporturi juridice în materia dreptului consumatorului, fiind necesar astfel să asigure toate garanţiile impuse de legile interne, legislaţia europeană, precum şi jurisprudenţa CJUE în această materie.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauza contractuală care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei – credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Prin art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 s-a stabilit că sunt clauze abuzive cele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
În ceea ce priveşte condiţia lipsa unei negocieri directe a clauzei, se apreciază că aceasta este îndeplinită.
Potrivit art. 4 alin. 2 o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
Conform unei jurisprudenţe constante a CJUE, sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziune la condiţiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora. Se instituie, prin urmare o prezumţie în sensul în care consumatorul se află pe o poziţie de inferioritate în raport de furnizor în negocierea contractului de credit, revenind băncii obligaţia de a răsturna această prezumţie.
Contractul de adeziune se caracterizează prin existenţa unei inegalităţi economice între contractanţi, o parte având o poziţie economică superioară celeilalte; existenţa unei oferte generale şi abstracte, adresate tuturor potenţialilor contractanţi, permanente, privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp şi detaliate, cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate; oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante.
În speţă, contractul de credit încheiat la data de 19.07.2005 este un contract standard preformulat şi întruneşte toate caracterele unui contract de adeziune în sensul prevăzut de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.
Între părţile contractante există o evidentă poziţie de inegalitate economică întrucât reclamanta, în calitate de parte contractantă a avut nevoie de obţinerea unui credit, iar pârâta, în calitate de parte contractantă deţine resursele financiare necesare pentru obţinerea creditului de către consumator.
În ceea ce priveşte contractul, se constată că acesta cuprinde clauze generale, amănunţite , stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă şi anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanta , fiind rezultatul manifestării de voinţă a pârâtei, în calitate de parte contractantă, manifestarea de voinţă a reclamantei constând doar în acordul de a încheia contractul aşa cu clauzele cum i s-au prezentat.
Potrivit jurisprudenţei şi practicii judiciare, negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze şi nici nu se limitează la ocazia oferită potenţialului client de a alege moneda creditului, de a citi condiţiile contractuale oferite de bancă, ci presupune ocazia oferită destinatarului de a influenţa efectiv conţinutul şi numărul clauzelor.
În speţă, apelanta pârâta nu a făcut dovada că reclamanta a avut şi alte opţiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a refuza în integralitate clauzele prestabilite, deşi potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 şi jurisprudenţei CJUE în materie îi revenea sarcina probei.
Faţă de motivele mai sus prezentate se constată că nu au fost negociate clauzele din contractul de credit în mod direct cu contestatorul .
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, instanţa constată că este îndeplinită. Dezechilibru semnificativ înseamnă că unul din contractanţi dobândeşte un avantaj nejustificat faţă de situaţia celeilalte părţi.
Într-adevăr, potrivit art. 969 C. civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, însă în materia protecţiei consumatorilor acest principiu este aplicat în mod diferit, ideea că încheierea şi conţinutul contractului este rezultatul voinţei părţilor fiind deseori contrazisă de realitatea socială.
Caracteristica esenţială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor, fiecare dintre părţi are, concomitent, faţă de cealaltă parte, atât calitatea de debitor, cât şi pe aceea de creditor; obligaţia ce revine uneia din părţi îşi are cauza juridică în obligaţia reciprocă a celeilalte părţi; ambele obligaţii sunt interdependente.
În situaţia în care unei părţi îi incumbă numai obligaţii fără a beneficia în schimb şi de drepturi se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile juridice, părţile ne mai aflându-se pe poziţii de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este injust, cu atât mai mult cu cât unul dintre contractanţi este persoană fizică, iar celălalt contractant este persoană juridică.
Prin urmare, aprecierile primei instanţe în legătură cu aceste aspecte sunt legale şi temeinice, apărările din cadrul apelului fiind nefondate.
Cu privire la clauzele constatate de prima instanţă ca fiind abuzive se observă că prin clauzele prevăzute la art. 12.2 şi 12.3 din contractul de împrumut nu au fost precizate în concret criterii care să ofere clientului posibilitatea de a şti încă de la început în ce situaţie concretă dobânda sa va fi mărită.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 , art. 6 din aceeaşi lege şi art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
În cauza de faţă, apelanta pârâtă avea posibilitatea de a revizui nivelul dobânzii curente în funcţie de rata dobânzii stabilite de Banca Centrală Europeană sau a ratelor dobânzilor de pe piaţa de capital interbancară sau riscurilor speciale şi generale asumate de către emitent sau împrejurărilor competitive. În cuprinsul contractului nu se menţionează motivele pentru care banca ar modifica rata dobânzii. O atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înştiinţat. Pentru a reţine stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situaţii clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaşte de la început că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Doar astfel opţiunea lui de a contracta este liberă, perfect conştientă şi cu reprezentarea corectă a consecinţelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat şi eficient pentru a conchide în sensul existenţei sau inexistenţei situaţiei care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.
În momentul în care a fost încheiat acest contract, creditorul a acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu consumatorul. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii dreptul de a modifica unilateral a dobânzii curente contractuale, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, instanţa constată că această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
Necircumstanţierea în nici un mod a elementelor care îi permit creditorului modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, lăsând la libera sa apreciere majorarea ei, încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa prejudicieze „semnificativ”.
O dovada in acelaşi sens o reprezintă faptul ca modificarea poate interveni faţă de oricare dintre motivele prevăzute în respectivul articol, fără a putea fi verificată opţiunea creditorului şi fără a se menţiona exact înţelesul cazurilor alternative menţionate.
Lipsa oricărei negocieri a clauzelor, enunţarea intenţionat lacunara a condiţiilor in care dobânda poate fi modificata, majorarea imediata si semnificativa a dobânzii fără posibilitatea de a verifica baza reala a acestei creşteri si pericolul unor astfel de majorări necontrolabile în viitor, în lipsa posibilităţii rezilierii contractului devenit mult prea împovărător, in condiţiile stabilirii unei dobânzi contractuale iniţiale fixe, ilustrează cu prisosinţa atât dezechilibrul creat in relaţiile contractuale cat si reaua credinţa a băncii in derularea relaţiilor contractuale.
Legat de conţinutul celorlalte clauze constatate abuzive de prima instanţă se retine ca banca a inserat si interpretat aceste clauze cu nesocotirea drepturilor consumatorului. O astfel de practică a societăţilor bancare pe lângă faptul că încalcă orice principiu de echitate şi morală, se materializează prin adoptarea unor contracte de adeziune ce sunt impuse consumatorilor fără posibilitatea de a fi negociate şi impunând cerinţe şi condiţii favorabile creditorilor. În aceste condiţii, instanţa apreciază că, clauzele privind administrare, cele referitoare la posibilitatea creditorului de a modifica unilateral contractul fără a da posibilitatea împrumutatului de a se opune şi cele referitoare la atribuirea competenţei în favoarea instanţei de la sediul creditorului, nefiind negociate direct şi creând în detrimentul debitoarei şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, mai exact între obligaţia pe care aceştia şi-au asumat-o prin semnarea contractului de credit şi modalitatea de interpretare a acesteia de către bancă.
Argumentele primei instanţe referitoare la caracterul abuziv al acestor clauze şi la dezechilibrul pe care îl produc între drepturile şi obligaţiile părţilor sunt corecte şi pe deplin însuşite de instanţa de control judiciar. Chiar şi în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, potrivit art. 1 alin. 2 din acelaşi act normativ, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, fiind inechitabil ca debitorul contestator din prezenta cauză să fie obligată la plata unei unor sume al căror cuantum este lăsat la latitudinea creditorului, la plata unei dobânzi a căreia valoare procentuală este lăsată exclusiv la dispoziţia băncii în ceea ce priveşte criteriile de stabilire sau să fie obligat să suporte orice modificări contractuale fără a avea posibilitatea de a interveni.
În legătură cu critica referitoare la intervenţia instanţei de fond în contractul dintre părţi, se constată că aceasta este nefondată având în vedere că asupra efectelor ineficacităţii clauzei constatată ca fiind abuzivă, jurisprudenţa în această materie s-a îmbogăţit cu o nouă cauză a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Banco Espanol de Credito SA, cauza C-618/10, hotărârea din 14.06.2012.
Curtea a statuat că în ceea ce priveşte modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 13/1993, trebuie constatat, pe de o parte, că prima teză a acestei dispoziţii, deşi acordă statelor membre o anumită marjă de autonomie în ceea ce priveşte definirea regimurilor juridice aplicabile clauzelor abuzive, impune totuşi în mod expres obligaţia de a prevedea că respectivele clauze „nu creează obligaţii pentru consumator”.
Astfel, jurisdicţia europeană afirmă că este vorba despre o dispoziţie imperativă care urmăreşte să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile şi obligaţiile cocontractanţilor printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părţi.
Aceasta mai subliniază că legiuitorul Uniunii a prevăzut explicit, în a doua teză a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, precum şi în al douăzeci şi unu – lea considerent al acesteia că un contract încheiat de vânzător sau de furnizor şi de consumator continuă să angajeze părţile „prin aceste clauze”, în cazul în care poate continua să existe „fără clauzele abuzive”.
Se conchide că decurge astfel din textul articolului 6 alineatul (1) că instanţele naţionale au numai obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conţinutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
În plus, se statuează că această interpretare este confirmată de obiectivele şi de economia generală a Directivei 93/13, în continuare fiind realizată o analiză a principiilor pe care se aşează reglementarea dată clauzelor abuzive în lumina directivei. Astfel, se reiterează jurisprudenţa constantă a Curţii, conform căreia această directivă, în ansamblul său, constituie o măsură indispensabilă pentru aducerea la îndeplinire a misiunilor încredinţate Uniunii şi, în particular, pentru creşterea nivelului şi a calităţii vieţii în ansamblul acesteia din urmă.
Astfel, date fiind caracterul şi importanţa interesului public pe care se bazează protecţia asigurată consumatorilor, care se găsesc într-o situaţie de inferioritate în raport cu vânzătorii sau cu furnizorii, Directiva 93/13 impune statelor membre, astfel cum reiese din articolul 7 alineatul (1) din aceasta coroborat cu al douăzeci şi patrulea considerent al acesteia, să prevadă mijloace adecvate şi eficace „pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori”.
În cauza de faţă instanţa de fond nu a intervenit în contractul dintre părţi în sensul modificării acestuia , ci constatând caracterul abuziv al clauzelor a dispus înlăturarea acestora şi continuarea contractului fără aceste clauze.
Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge ca nefondată cererea de apel formulată de către apelanta SC ERB R S IFN SA.
2. Instanţa va admite însă apelul formulat de apelanta reclamantă F V, constatând că faţă de considerentele mai sus expuse referitoare la caracterul nenegociat al clauzelor cuprinse în contractul de credit, la poziţia de inferioritate a consumatorului faţă de comerciant şi de existenţa unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, acest caracter abuziv ar fi trebuit reţinut de prima instanţă şi faţă de prevederile art 7 din contractul de credit încheiat la data de 27.05.2005, condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului euroline.
Astfel, conform acestui articol din convenţia părţilor, condiţiile generale, tranzacţiile efectuate nu vor putea depăşi limita maximă, care însă nu a fost precizată în mod explicit în cuprinsul contractului pentru a fi cunoscută de la început de către consumator, urmând a fi comunicată acestuia prin fiecare extras de cont lunar. O astfel de modalitate de stabilire este însă contrară cerinţelor bunei credinţe dacă avem în vedere şi prevederile alineatului 2 al aceluiaşi articol care prevede că creditorul poate modifica unilateral această limită maximă, fără acordul debitorului, în funcţie de situaţia economică a acestuia, dar fără a menţiona modalitatea în care creditorul i-a cunoştinţă de o eventuală schimbare a situaţiei economice a debitorului. Debitorul va fi de asemenea anunţat despre noua limită maximă prin extrasul de cont lunar. Or coroborând posibilitatea creditorului de a modifica unilateral un element esenţial al contractului, şi anume chiar suma împrumutată cu împrejurarea că modificarea este adusă la cunoştinţa consumatorului doar după ce aceasta a operat printr-un extras de cont care ar trebui să prezinte doar evoluţia unui cont, nu modificările operate asupra convenţiei şi cu faptul că depăşirea limitei maxime de creditare atrage perceperea unui comision duc la calificarea acestei clauze ca fiind abuzive, întru-cât creează un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor de bună credinţă.
Astfel, la aprecierea cerinţei de bună credinţă instanţa a avut în vedere criteriile stabilite în jurisprudenţa CJUE, conform căreia creditorul acţionează în concordanţă cu buna credinţă dacă în momentul încheierii contractului are credința că un consumator mediu şi informat, dacă ar fi cunoscut situaţia aşa cum a evoluat ar fi optat pentru încheierea contractului. Or, acest fapt nu poate fi prezumat în cauză dat fiind că debitorul nu a fost informat în mod corect asupra evoluţiei limitei maxime de creditare, care îi era adusă la cunoştinţă doar prin extrasele de cont emise ulterior modificării.
De asemenea, instanţa a constatat întemeiate şi celelalte susţineri ale apelantei referitoare la sumele care trebuie restituite, dat fiind că urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrate şi a celui de depăşire a limitei de credit se impune restituirea sumelor încasate cu acest titlu în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit, în caz contrar drepturile consumatorului rămânând fără protecţie şi fiind doar iluzorii. Se impune această restituire, dat fiind că s-a constatat caracterul abuziv al acestor clauze, în cauză operând o cauză de ineficacitate a clauzei contractuale. În raport de această sancţiune, dacă nu s-ar dispune şi restituirea sumelor percepute în mod abuziv, protecţia consumatorului ar avea caracter ipotetic, iar sumele încasate ar avea caracterul unei plăţi nedatorate, deţinute fără un just titlu. Mai mult, nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, iar excepţiile de la această regulă o constituie contractele cu executare succesivă, precum închirierea sau vânzarea-cumpărarea cu clauză de întreţinere, când retroactivitatea efectelor nulităţii este obiectiv imposibilă.
Având în vedere că restituirea unor sume de bani este oricând posibilă, instanţa reţine că ceea ce s-a plătit în baza unor clauze constatate ca fiind abuzive şi nule absolut, trebuie suspuse restituirii, în virtutea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară, principiu potrivit cu care ceea ce s-a executat în baza unei clauze anulate trebuie restituit.
În legătură cu celelalte critici aduse sentinţei primei instanţe se constată că acestea sunt nefondate dezlegarea dată de instanţa de fond aspectelor referitoare la caracterul abuziv al dispoziţiilor art 9 , art 21 şi art 25.4 fiind corectă şi în acord cu textele de lege incidente în cauză. Astfel, corect a menționat prima instanţă că nu poate fi considerată abuzivă clauza referitoare la rata lunară minimă, criticile invocate în susţinerea acestui punct fiind incidente mai mult în privinţa punctului 7 din contract, pentru că rata minimă este stabilită în raport de valoarea utilizată, valoare pe care consumatorul o cunoaşte. De asemenea nu poate fi considerat abuzivă clauza care stabileşte dreptul creditorului de a apela la forţa publică a statului în cadrul executării silite şi nici cea prin care se menţionează posibilitatea de cesionare a creanţei din moment ce aceste aspecte reprezintă doar aplicarea concretă la convenţia părţilor a prevederilor legale referitoare la executarea silită a titlurilor executorii sau la modalităţile de transmitere a obligaţiilor. Faptul că părţile au înţeles să prevadă expres în contractul lor aceste posibilităţi acordate de lege nu face ca respectivele clauze să dobândească un caracter abuziv. Nici prevederea menţionată în art 25.4 nu poate fi considerată abuzivă din moment ce vorbeşte expres despre posibilitatea acordată debitorului de a-şi manifesta acordul de voinţă, părţile înţelegând să acorde o semnificaţie juridică tăcerii debitorului fapt care nu poate crea prin el însuşi un dezechilibru şi care nu este contrar cerinţelor de bună-crediţă.
Prin urmare , instanţa va admite apelul formulat de apelanta F V va schimba în parte sentinţa, va constata caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei menţionate în art 7 din contractul părţilor şi va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 102 lei comision de administrate şi suma de 1500 lei comision depăşire limită de credit, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data plăţii şi până la data achitării efective. Instanţa va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate, în concordanţă cu considerentele mai sus expuse.
În temeiul art 453 cod proc civ instanţa va obliga pe intimata SC ERB R S IFN SA să plătească apelantei F V suma de 600 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu de avocat.
