Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 30.09.2014, sub numar dosar 30874/212/2014, reclamanta S.N.C.a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele R.B. S.A. si R.B. S.A. – Sucursala Constanta – Agentia Trocadero, ca instanta sa dispuna:
– anularea clauzei abuzive stipulate la art. 4 pct. 4.3 din contractul de credit nr. (…)/26.04.2007, privind caracterul variabil al dobânzii;
– anularea clauzei abuzive stipulate la art. 6 pct. 6.1 din contractul de credit nr. (…)/26.04.2007, privind comisionul de administrare/ risc;
– obligarea pârâtelor la plata sumelor încasate cu titlu de comision de administrare/risc, începând cu 3 ani anterior promovarii actiunii si pâna la momentul pronuntarii hotarârii;
– obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii se arata:
– între reclamanta si R.B. S.A. prin Sucursala Constanta prin Agentia Trocadero a intervenit contractul de credit nr. (…)/26.04.2007, în temeiul caruia institutia bancara a acordat împrumutatului S.N.C.un credit ipotecar în valoare de 57199.12 CHF, folosit exclusiv pentru achizitionarea unui imobil cu destinatia de locuinta;
– contractul a fost încheiat fara parcurgerea unor etape de negociere, fiind unul standard, fara posibilitatea de a interveni asupra continutului, încalcând dispozitiile art. 3 lit. b) din O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor;
– clauza de la art. 4 pct. 4.3 din contractul de credit, privind caracterul variabil al dobânzii, este considerata abuziva, încalcând prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000, întrucât permite bancii sa modifice dobânda „în functie de evolutia pietei financiare” – formula generica, lipsita de obiectivitate si care este de natura a da nastere arbitrariului, în ciuda faptului ca partile au convenit o dobânda fixa, pe toata perioada contractului;
– în conditiile stipularii caracterului fix al dobânzii convenite de parti, este nelegal ca una dintre acestea sa îsi rezerve dreptul discretionar de a modifica unilateral dobânda aplicata la rambursarea împrumutului;
– clauza de la art. 6 pct. 6.1 din contractul de credit, referitoare la comisionul de risc (fost comision de administrare) este abuziva, fata de prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, care a eliminat posibilitatea perceperii de catre banci a acestui tip de comision, însa dupa intrarea în vigoare a acestei ordonante de urgenta, banca nu l-a eliminat, asa cum ar fi trebuit;
– urmare a admiterii primelor doua capete de cerere, se impune obligarea pârâtelor la plata sumelor încasate cu titlu de comision de administrare/risc, începând cu 3 ani anterior promovarii actiunii si pâna la momentul pronuntarii hotarârii.
În drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010 si O.U.G. nr. 21/1992.
Pârâta R.B. S.A. a formulat întâmpinare potrivit art. 205 din Codul de procedura civila (f. 29-42), invocând exceptia lipsei de interes în ceea ce priveste capetele I si II ale cererii de chemare în judecata, exceptia lipsei de obiect în ceea ce priveste capetele I si II ale cererii de chemare în judecata, si exceptia inadmisibilitatii capetelor I si II ale cererii de chemare în judecata. Pe fondul cauzei, se solicita respingerea cererii, ca neîntemeiata.
În aparare, pârâta sustine urmatoarele:
– clauzele de la art. 4 si art. 6 pct. 6.1 din contractul de credit, privind dobânda, au fost modificate prin Actele aditionale ale acelui contract;
– sub aspectul constatarii caracterului abuziv al clauzelor referitoare la costul creditului si la obiectul contractului, cererea este inadmisibila, clauzele referitoare la dobânda si la comisioane fiind legal exceptate de la controlul caracterului abuziv;
– începând cu luna septembrie 2010, reclamanta a fost invitata sa consulte/semneze actele aditionale la contractul de credit pentru modificarea prevederilor în sensul reglementarilor adoptate prin O.U.G. nr. 50/2010 si, cu toate ca S.N.C. nu a semnat actul aditional, acesta se considera acceptat tacit de catre client potrivit aceleiasi ordonante de urgenta;
– O.U.G. nr. 50/2010 nu impune modificarea dobânzilor practicate de banca, ci doar a modului în care acestea sunt stabilite, în sensul asigurarii unei mai mari transparente în relatiile cu clientul;
– la 23.09.2010 si la 11.10.2011, la solicitarea împrumutatului, au fost încheiate doua acte aditionale de restructurare, de fiecare data fiind prevazuta o reducere a dobânzii pe o perioada de 12 luni;
– legiuitorul nu interzice comerciantilor utilizarea clauzelor preformulate si nici nu obliga la negocierea acestora, ci impune doar redactarea clauzelor care nu fac obiectul negocierii de o maniera care sa nu creeze „în detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor”, iar banca este obligata sa probeze negocierea în masura în care „pretinde ca o clauza standard a fost negociata cu consumatorul”;
– reclamanta a cunoscut în totalitate clauzele contractului de credit si a fost de acord cu acestea, semnând contractul fara a solicita negocierea vreunei clauze; astfel, aceasta nu îsi poate invoca propria-i neglijenta (nesolicitarea negocierii) ca fiind cauza juridica a actiunii sale;
– în concret, banca i-a prezentat reclamantei oferta produsului sau, iar aceasta din urma l-a acceptat, ajungând la concluzia ca el corespunde nevoilor sale, în caz contrar având de solicitat negocierea; la rândul sau, institutia bancara nu avea nici un interes în a negocia propria sa oferta;
– contrar sustinerilor reclamantei, dobânda contractului de credit este variabila, potrivit clauzei de la art. 4.1, valoarea ratei dobânzii curente la momentul încheierii conventiei fiind de 4.9% si, prin urmare, clauza de la art. 4.3 este în acord cu caracterul revizuibil al dobânzii, nefiind asadar abuziva;
– la momentul contractarii unui împrumut cu dobânda variabila, acordat pentru o perioada de 30 ani, orice consumator rational se asteapta sau ar trebui sa se astepte la o eventuala crestere în timp a ratei dobânzii, întrucât costurile creditarii (pretul banilor), ca toate celelalte costuri din economie, sunt în continua crestere;
– dobânda aplicata creditului în discutie s-a modificat, potrivit prevederilor contractuale, astfel: de la 4.9% la 5.9% în data de 01.02.2008, apoi la 6.4% în data de 03.11.2008;
– dobânda si celelalte costuri ale creditului au fost astfel determinate încât sa acopere costurile facute de banca cu acordarea împrumutului, fara a conduce la un câstig suplimentar;
– revizuirea dobânzii s-a petrecut în baza unor elemente independente de vointa bancii, prezentate în Anexa 1 la procedura referitoare la rata dobânzii practicate de banca, aspecte confirmate si de consultantul de renume international Deloitte;
– determinarea ratei dobânzii în functie de evolutia pietei financiare nu este contrara bunei-credinte, activitatea de creditare fiind una complexa, aflata în strânsa legatura cu activitatea corelativa de atragere a resurselor;
– dupa intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, prin actele aditionale, în componenta dobânzii au fost incluse un indice variabil de referinta (LIBOR) si o marja (componenta fiica a ratei dobânzii pe toata durata creditului);
– prevederile legale permit bancilor sa perceapa dobânda variabila pentru împrumuturile acordate, iar în cazul de fata partile au convenit prin contract si prin actele aditionale acest lucru;
– comisionul de administrare prevazut în contractul de credit este perfect legal, scopul acestui cost fiind acela de a acoperi anumite activitati prestate de banca si denumite generic în contract prin sintagma „monitorizarea utilizarii/rambursarii creditului, precum si a îndeplinirii oricaror altor obligatii asumate de acesta în baza contractului de credit”;
– acest tip de cost a fost mentinut si prin O.U.G. nr. 50/2010, nefiind asadar abuziv;
– oricum, prin actul aditional din 23.09.2010, acest comision a fost eliminat.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000 si ale O.U.G. nr. 50/2010, iar în aparare au fost depuse înscrisuri.
La termenul din data de 05.06.2015, R.B. S.A. a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a pârâtei R.B. S.A. – Sucursala Constanta – Agentia Trocadero, iar prin încheierea de la acea data instanta a admis exceptia astfel invocata, urmând ca prin hotarârea de fata sa se respinga actiunea civila îndreptata împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptata împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala de folosinta. Totodata, a fost calificata drept o aparare de fond exceptia inadmisibilitatii capetelor I si II ale cererii de chemare în judecata, iar exceptia lipsei de interes în ceea ce priveste capetele I si II ale cererii de chemare în judecata si exceptia lipsei de obiect în ceea ce priveste capetele I si II ale cererii de chemare în judecata, au fost respinse.
În cauza au fost administrate urmatoarele probe: înscrisuri – încuviintate partilor, expertiza contabila (f. 211-214) si interogatoriul pârâtei (f. 43-46) – încuviintate reclamantei.
Analizând materialul probator al cauzei, instanta retine urmatoarele:
Între R.B. S.A. prin Sucursala/Agentia Trocadero (creditor), S.N.C.(împrumutat) si Sorici Marian (codebitor) a fost încheiat Contractul de credit nr. (…)/26.04.2007 (f. 19-23), cu privire la care au fost încheiate ulterior Actul aditional din data de 23.09.2010 (f. 52-57) si Actul aditional din data de 11.10.2011 (f. 64-71). Obiectul contratului de credit l-a reprezentat împrumutul în valoare de 57199.12 CHF, rambursabil în 300 luni, valoarea împrumutului modificându-se prin actele aditionale ulterior încheiate.
Preliminar, Judecatoria apreciaza, contrar sustinerilor pârâtei, ca nu sunt inadmisibile capetele I si II ale cererii introductive, referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind caracterul variabil al dobânzii si comisionul de administrare/risc, chiar daca acestea sunt considerate ca facând parte din costul creditului, fiind necesara analizarea respectivelor clauze din perspectiva prevederilor Legii nr. 193/2000, care nu se opun unei astfel de analize, caci analiza însesi are de stabilit inclusiv daca o clauza descrie sau nu obiectul principal al contractului.
Cu privire la fondul cauzei, sunt apreciate a fi incidente dispozitiile Codului civil de la 1864, sub imperiul caruia a fost încheiat contractul de credit, precum si cele ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori care transpune în dreptul intern dispozitiile Directivei 13/93/CEE, având în vedere ca reclamanta are calitatea de consumator, în întelesul dispozitiilor art. 2 alin. 1 din legea mentionata, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activitati comerciale, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 2 din aceeasi lege.
Clauzele apreciate de reclamanta a fi abuzive au urmatorul cuprins:
• art. 4.3 din Contractul de credit nr. (…)/26.04.2007 – „La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de 4.9% pe an. Banca poate modifica rata dobânzii curente în functie de evolutia pietei financiare, aducând la cunostinta împrumutatului noua valoare a acesteia prin afisare la sediile Bancii. Rata dobânzii astfel modificata intra în vigoare de la data afisarii”;
• art. 6.1 din Contractul de credit nr. (…)/26.04.2007 – „Pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului, precum si a îndeplinirii oricaror alte obligatii asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datoreaza Bancii un comision de administrare de 0.9%, ce va fi calculat anual prin aplicarea procentului la soldul creditului si se va plati astfel:
– pentru primul an de creditare, comisionul se plateste la data scadentei primei rate;
– pentru urmatorii ani de creditare, comisionul datorat pentru anul în curs se plateste la data scadentei primei rate aferente anului respectiv de creditare; începând cu cel de-al doilea an de creditare, în functie de politica de creditare a Bancii, de evolutia pietei de credit sau de serviciul datoriei clientului, Banca poate renunta la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs; decizia Bancii de renuntare la încasarea comisionului va fi comunicata în scris împrumutatului pâna la data scadentei primei rate aferente anului respectiv de creditare; Banca va analiza anual oportunitatea renuntarii la încasarea comisionului de administrare”;
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 – „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor.”
Prin urmare, o clauza contractuala este considerata abuziva daca sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii: 1. clauza nu a fost negociata direct cu consumatorul; 2. clauza încalca exigentele bunei-credinte; 3. clauza, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor.
Pentru determinarea caracterului negociat al unei clauze contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede ca – „O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.”
Totodata, prezinta importanta si celelalte alineate ale aceluiasi articol de lege:
„(3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsa în anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fara a încalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza în functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj usor inteligibil.”
La rândul sau, art. 4 alin. 2 din Directiva 13/93/CEE stabileste ca aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de marfurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil. Considerentul 19 al Directivei arata ca – „aprecierea caracterului abuziv nu se efectueaza asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate.”
Rezulta, asadar, ca pentru a putea exclude de la controlul jurisdictional o clauza, aceasta trebuie sa descrie obiectul principal al contractului.
Pentru determinarea notiunii de obiect principal al contractului, instanta are în vedere ceea ce s-a stabilit cu caracter de principiu de C.J.U.E. în cauza C 26/13 Árpád Kásler, Hajnalka Káslerné Rábai c. OTP Jelzálogbank Zrt, în interpretarea art. 4 alin. 2 din Directiva, respectiv:
– clauzele contractuale care se circumscriu notiunii de „obiect principal al contractului” trebuie întelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale acestui contract si care, ca atare, îl caracterizeaza (par. 49), iar clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esenta însasi a raportului contractual nu pot fi circumscrise notiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 13/93/CEE (par. 50);
– revine instantei nationale sarcina de a aprecia, având în vedere natura, economia generala si prevederile contractului de împrumut, precum si contextul sau juridic si factual, daca respectiva clauza constituie un element esential al prestatiei debitorului (par. 51);
– reiese din termenii art. 4 alin. 2 din Directiva 13/93/CEE ca a doua categorie de clauze al caror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat (justetea pretului sau a remuneratiei fata de serviciile sau de marfurile furnizate în schimbul acestora) are un domeniu de aplicare restrâns, întrucât aceasta excludere nu priveste decât caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei prevazute fata de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora si care se explica prin faptul ca nu exista niciun barem sau criteriu juridic care sa poata încadra sau ghida un asemenea control (par. 54-55).
În acest context, excluderea mentionata nu se aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului (Hotarârea Invitel, EU:C:2012:242, punctul 23).
Din aceasta perspectiva, instanta considera ca este exclusa controlului judecatoresc clauza cuprinsa la art. 4.3 din Contractul de credit nr. (…)/26.04.2007, în raport de criticile reclamantei, care nu se refera la mecanismul de modificare, ci vizeaza însasi dreptul prevazut pentru banca de a modifica dobânda, pe durata contractului.
Or, potrivit art. 4.1 din contractul de credit – „împrumutatul datoreaza Bancii o dobânda curenta revizuibila, ce se acumuleaza zilnic începând cu data acordarii creditului pâna la data rambursarii integrale a sumelor datorate în baza prezentului contract de credit si se calculeaza prin aplicarea Ratei anuale a dobânzii curente la soldul creditului”.
Astfel, clauza de la art. 4.3, care da dreptul bancii sa modifice rata dobânzii curente, este în acord cu cea de la art. 4.1, niciunde în cuprinsul art. 4 – referitor la dobânda – nefiind stipulat ca dobânda perceputa de banca este fixa.
Prin urmare, Judecatoria considera ca nu se poate retine caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.3 din contractul de credit, cererea de chemare în judecata fiind neîntemeiata, în ceea ce priveste primul sau capat.
Referitor la comisionul de administrare, prevazut la art. 6.1 din acelasi contract de credit, se retine însa ca acesta nu face parte din prestatiile esentiale ale conventiei, scopul fundamental al partilor nefiind acela de a încheia un contract de împrumut pentru a se plati/primi comisioane, ci de a se pune la dispozitie o anumita suma de bani în schimbul unei dobânzi.
Asadar, instanta nu poate primi apararile pârâtei, potrivit carora clauzele cuprinse în art. 6.1 din Contractul de credit nr. (…)/26.04.2007 sunt excluse de la controlul jurisdictional vizând clauzele abuzive.
În continuare, apreciind asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale stipulate la art. 6.1, Judecatoria considera ca, în ceea ce priveste conditia ca respectivele clauze sa nu fi fost negociate, daca anumite clauze contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul, nu este exclusa aplicarea prevederilor legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Acesta din urma, daca pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este dator sa prezinte probe în acest sens.
Sub acest aspect, este de mentionat faptul ca puterea de negociere a consumatorului izvoraste, nu atât din posibilitatea ce-i este oferita de institutia de credit pentru a formula o contraoferta ori din eventuala pregatire tehnica/juridica deosebita a consumatorului, ci mai cu seama din conditia sa economica, care este, fara doar si poate, într-o vadita disproportie fata de puterea economica a creditoarei. Existenta posibilitatii efective de negociere între doi parteneri precontractuali este intrinseca ideii de proportionalitate a puterii economice între partile negocierii, aceasta fiind improbabila acolo unde una din parti se gaseste într-o pozitie dominanta prin excelenta, în fata celeilalte parti a negocierii.
Faptul ca institutia de credit furnizeaza produse financiare diferite, cu costuri diferite de la un client la altul, nu reprezinta altceva decât expresia varietatii ofertei de asemenea produse, expuse la un moment dat pe piata, combinata cu varietatea particularitatilor economice si sociale ale fiecarui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate a serviciilor financiare efectiv prestate.
Prin urmare, lipsa negocierii este prezumata în astfel de cazuri, fiind inerenta conceptului juridic de consumator de servicii financiare, data fiind disproportia între puterea economica a consumatorului si cea a finantatorului, precum si caracterul de contract de adeziune al conventiei partilor, care se bazeaza pe un ansamblu de clauze preformulate de împrumutator, în redactarea carora interventia împrumutatului nu poate fi decât minimala ori inexistenta.
În cazul de fata, instanta constata nu doar ca pârâta nu face dovada negocierii purtate cu solicitantul creditului, dar institutia bancara neaga chiar existenta unei asemenea obligatii ce i-ar fi revenit, rezumându-se la a afirma ca este ilogic a-si negocia propria-i oferta.
Asadar, se retine ca prima conditie în constatarea caracterului abuziv este îndeplinita cu privire la toate clauzele criticate de reclamant.
În ceea ce priveste urmatoarele doua conditii, respectiv încalcarea exigentelor bunei-credinte si crearea, chiar si împreuna cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, urmeaza a fi avute în vedere si prevederile Anexei la Legea nr. 193/2000 – Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive.
Astfel, clauza cuprinsa la art. 6.1 din Contractul de credit nr. (…)/26.04.2007 nu este abuziva întrucât, pe de o parte, nu contravine prevederilor alin. 1 din Anexa Legii nr. 193/2000, aspect întarit si de prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care permit bancilor sa perceapa inclusiv comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent. De asemenea, clauza are un continut clar si usor de înteles pentru orice persoana cu nivel mediu de instruire, fiind descrisa inclusiv formula de calcul, fara specificatii tehnice peste limita de în?elegere a unui consumator mediu.
Totodata, instanta apreciaza ca scopul perceperii comisionului rezulta chiar din denumirea care i-a fost atribuita, fiind evident care sunt ra?iunile existentei sale, respectiv administrarea creditului, astfel ca este inutila orice definire exhaustiva a elementelor de acesta natura. De altfel, în contractele de acest fel nu sunt definiti toti termenii utiliza?i, ci doar aceia care necesita explicatii, fie pentru natura lor tehnica, fie pentru valentele diferite care le pot fi atribuite fata de limbajul comun. Astfel partile nu au definit nici no?iunea de credit sau pe aceea de dobanda, care constituie elementele esen?iale ale contractului, fiind evidenta semnificatia lor. La fel si no?iunea de administrare si comisionul perceput pentru acesta activitate legata de contractul de credit nu necesita o definire. Chiar si definirea data ulterior de O.U.G. nr. 50/2010 prin art. 36 alin. 3 concorda cu cea din limbajul curent, aceasta venind numai ca o clarificare a no?iunii fata de faptul ca unele banci au disimulat (sau au redenumit si redefinit alte comisioane) prin acest comision costuri de alta natura pentru a le conferi o aparenta legala.
Pe de alta parte, prevederile art. 6.1 din conventia de credit nu creeaza, prin ele însele ori împreuna cu alte dispozitii contractuale, un dezechilibru între drepturile si obligatiile partilor, întrucât valoarea comisionului de administrare a fost prevazuta la 0.9% – calculata anual prin aplicarea procentului la soldul creditului, iar prin art. 2.14 din Actul aditional din data de 23.09.2010 si art. 3 din Actul aditional din data de 10.11.2011, banca a renuntat în mod expres la a percepe comisionul de administrare. Totodata, se observa ca, nici prin contractul de credit dar nici prin actele aditionale, banca nu a impus împrumutatului plata comisionului de risc.
Asa fiind, cererea de chemare în judecata urmeaza a fi respinsa, ca neîntemeiata, în întregul ei, fara a fi obligata reclamanta la plata de cheltuieli judiciare, întrucât pârâta nu a pretins asemenea cheltuieli.
