Obligatie de a face, respectiv ajustarea nivelului dobânzii de creditare de catre o societate bancara, conform prevederilor contractuale si legale.

Domeniu: Litigii cu profesionisti; Aspecte de drept material

Obligatie de a face, respectiv ajustarea nivelului dobânzii de creditare de catre o societate bancara, conform prevederilor contractuale si legale.

–  Legea nr.296/2004 privind Codul consumului

– OG nr.21/1992 privind protectia consumatorilor, modificata prin OUG nr.174/2008;

–  OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Prin O.U.G.50/2010 legiuitorul a prevazut in sarcina bancii obligatia de a semna cu consumatorul un act aditional de modificare a contractului de credit initial, iar potrivit art. 95 alin.5 din O.U.G. 50/2010: “nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale este considerata acceptare tacita”.

Daca împrumutatul refuza expres sa semneze actul aditional propus de banca, considerând ca acesta contine clauze contrare scopului urmarit de actul normativ, atunci contractul de credit initial nu se considera modificat prin actul aditional emis de banca. Aceasta deoarece negatia expresa de a semna un act aditional considerat nelegal nu valoreaza acceptare conform art.95 alin.5 din OUG nr.50/2010.

Conform articolului 93 lit.g  din O.G. nr.21/1992 modificata prin OUG 174/2008 privind protectia consumatorilor, banca are obligatia de a modifica dobânda periodic, atât in sens crescator cat si descrescator, exclusiv in functie de variatiile indicelui de referinta, independent de vointa bancii.

Deci singurul element variabil din componenta dobânzii, conform legii, este indicele de referinta. Marja bancii este un element fix din cadrul dobânzii, stabilit la momentul acordarii creditului, ce nu poate fi modificat in mod unilateral de catre banca pe parcursul derularii creditului.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A CIVILA,

DECIZIA CIVILA NR. 27 din 23.01. 2012)

Deliberând asupra recursului de fata, a retinut si constatat ca:

Prin cererea înregistrata sub nr.48837/3/2009 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala, reclamantul D.T. a chemat în judecata pârâta O.B.R. SA solicitând instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta, sa oblige pârâta sa ajusteze nivelul dobânzii conform prevederilor contractuale si legale si sa oblige pârâta sa actualizeze contractul de credit prin realizarea modificarilor impuse de lege (comunicarea în scris a noului nivel al dobânzii, modalitatea de calcul a acesteia – marja bancii fixa + LIBOR la x luni – si modalitatea de modificare atât  în sens crescator cât si descarcator).

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca la data de  17.01.2008 a  semnat cu O.B.R. SA contractul nr.C2204/1120/6482 de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice.

Contractul a fost încheiat pentru suma de 100.000 CHF, pe o perioada de 300 luni, cu o  dobânda variabila de 5,7%/an (art.5, pct.5.1).

Art.5 pct.5.2 din contract prevede: “Dobânda este variabila în conformitate cu politica bancii. Dobânda curenta poate fi modificata în mod unilateral de catre banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referinta pentru fiecare valuta (ex.: EURIBOR (Eur)/LIBOR (CHF)/RUBOR (RON) etc.), fara a exista consimtamântul clientului”.

În contract nu este mentionata componenta efectiva a dobânzii, dar din informatiile scrise furnizate de banca ulterior, a rezultat ca dobânda este suma a doua elemente: marja bancii (compusa din costurile acesteia si profit) + valoarea indicelui de referinta – LIBOR, în cazul de fata.

Asadar, la momentul semnarii contractului, ianuarie 2008, situatia se prezenta astfel:

– dobânda: 5,7% pe an,  compusa din: valoarea LIBOR – 2,6964%, marja bancii – 3,0036%.

Dupa patru luni de la semnarea contractului, banca a modificat unilateral nivelul dobânzii, specificând în scris, printr-o notificare din 12 mai 2008, ca majorarea nivelului dobânzii, este “…generata de cresterea dobânzilor de referinta pe piata financiar-bancara…” omitând însa sa informeze ca si-a majorat si propria marja.

Astfel, ca urmare a modificarii dobânzii, în mai 2008: dobânda majorata era de 6,99%/an din care: valoarea LIBOR – 2,7815% si marja majorata a bancii: 4,2085% (fata de valoarea initiala de 3,0036%).

Banca si-a  mentinut aceasta dobânda de 6,99% pâna în prezent, în pofida faptului ca indicele de referinta LIBOR a avut o evolutie descrescatoare începând cu luna noiembrie 2008 (1,9666%), ajungând la o scadere dramatica în martie 2009 (0,43561%), iar în prezent, octombrie 2009, fiind de aproximativ 0,30%, ceea ce ar fi impus si diminuarea corespunzatoare a ratei dobânzii, conform prevederilor contractuale si legale.

Arata reclamantul ca la 20 mai 2009 a solicitat bancii sa îi comunice: motivele modificarii dobânzii, perioada la care are loc recalcularea dobânzii (3 luni, 6 luni, 1 an); si sa procedeze la recalcularea si ajustarea nivelului dobânzii în functie de nivelul actualizat al dobânzii de referinta LIBOR.

La  data de 21.07.2009 banca i-a propus reclamantului o dobânda alcatuita astfel: marja bancii 5,5% + LIBOR CHF 3M, actualizata trimestrial, fara a mentiona elementele esentiale prevazute de lege (modificare dobânda exclusiv în functie de vointa Bancii concretizata în marja proprie si modificare atât în sens crescator cât si descrescator).

Sustine reclamantul ca a propus bancii o dobânda compusa din propria-i marja marita decent la 3,8% (initial era 3,0036%) + LIBOR CHF 3M, în absoluta concordanta cu normele contractuale, bancare si de etica ce guverneaza relatiile: Client – banca.

Respins fiind, reclamantul a formulat o invitatie la conciliere, în temeiul art.7201 si urmatoarele Cod procedura civila, ignorata de asemenea de aceasta, prin mentinerea ofertei si propunerea de consfintire a acesteia printr-un act aditional, lipsit de elementele esentiale prevazute de lege.

Întrucât în prezent valoarea LIBOR este de 0,30%, iar dobânda contractuala este de 6,99%/an, rezulta ca marja bancii a ajuns, în mod abuziv, la valoarea de 6,69%.

A mai aratat reclamantul ca în conformitate cu doctrina bancii si Legea nr.296/2004 (art.5 lit.c, art.27 lit.b, art.36 si art.45), banca are obligatia de  informare completa a clientului la momentul semnarii contractului, asupra elementelor esentiale si determinate în luarea hotarârii de contractare a creditului (rata dobânzii si factorii care implementeaza variatia acesteia) asupra riscurilor implicate, asupra clauzelor care acorda bancii drepturi specifice contractelor bancare – cum este dreptul de a modifica unilateral dobânda.

Reclamantul a sustinut ca la momentul contractarii creditului a fost informat si a acceptat politica bancii de modificare (în sens crescator si descrescator) unilaterala a dobânzii în functie de variatia indicelui de referinta LIBOR si în niciun caz în functie de variatia marjei bancii, convenind sa suporte doar riscul cresterii valorii dobânzii de referinta LIBOR nu si cresterea marjei bancii.

Reclamantul a sustinut, totodata, ca nu considera  abuziva clauza de la art.5 pct.5.2 din contract, în  sensul art.4 din Legea nr.193/2000,  ci considera abuziva maniera pârâtei de interpretare si aplicare a acestei clauze prin subîntelegerea unor asa-zise prevederi contractuale nescrise si nementionate în discutiile care au precedat contractarea creditului, care îi confera un drept ocult de a majora unilateral si discretionar dobânda, prin cresterea marjei sale si prin refuzul de a respecta prevederile legale în sensul diminuarii ratei dobânzii odata cu scaderea valorii indicelui LIBOR.

 Arata reclamantul ca omisiunea informarii  clientului asupra unor aspecte esentiale si determinante pentru încheierea contractului constituie practica comerciala înselatoare în sensul art.7 din Legea nr.363/2007, sanctionata cu instituirea procedurilor legale corespunzatoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte.

În luna decembrie 2008 a fost actualizata OG nr.21/1992 privind protectia consumatorilor. Cu aceasta ocazie, în art.9 ind.3, lit.g) din acest act normativ au fost stabilite regulile aplicabile contractelor de credit cu dobânda variabila astfel:

– variatia ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de vointa furnizorului de servicii financiare, raportata la  fluctuatiile unor indici de referinta verificabili, mentionati în contract, sau la modificarile legislative care impun acest lucru.

Drept urmare, bancile vor putea utiliza dobânzi variabile, dar modificarile acestora trebuie sa fie realizate în functie de indicii de referinta ai pietei, independent de vointa bancii.

Politica bancii de modificare a dobânzii în functie de  valoarea LIBOR are semnificatia legala de majorare/diminuare a ratei dobânzii,  în functie de cresterea/scaderea valorii indicelui de referinta.

Reglementarea legala din OG nr.21/1992 art.9 indice 3 lit.g) pct.3 prevede: “formula dupa care se calculeaza variatia dobânzii trebuie indicata în mod expres în contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorarii, cât si în cel al reducerii acesteia”.

În drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr.296/2004, Legea nr.193/2000, Legea nr.363/2007, OG nr.21/1992, art.1513 Cod civil.

Prin sentinta comerciala nr.3277/23.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr.42847/3/2009 a fost admisa actiunea formulata de reclamantul  D.T., în contradictoriu cu  pârâta O.B.R. SA. A fost obligata parata sa recalculeze nivelul dobânzii percepute reclamantului în temeiul contractului de credit nr.C2204/1120/6482/17.01.2008 dupa urmatoarea formula: marja bancii fixa în valoare de 3,0036%+valoarea indicelui de referinta LIBOR la 3 luni. A mai fost obligata parata sa precizeze si sa actualizeze contractul de credit prin semnarea unui act aditional la contractul de credit nr.C 2204/1120/6482/17.01.2008 cuprinzând: a) precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora. b) modalitatea de modificare a dobânzii exclusiva în functie de indicele de referinta LIBOR, în virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mentiunea ca marja bancii este fixa, neputând fi modificata decât prin acordul scris al partilor, modificarea urmând a se produce atât in sens crescator, cat si in sens descrescator, în functie de variatiile indicelui de referinta LIBOR.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a  retinut urmatoarele:

Prin contractul nr.C2204/1120/6482 încheiat între parti la data de 17.01.2008, pârâta a acordat reclamantului un  credit în valoare de 100.000 CHF garantat cu un drept de ipoteca asupra unui imobil.

Reclamantul s-a obligat sa restituie acest credit pe o perioada de 300 luni si sa plateasca o dobânda de 5,7%.

 Prin clauza 5.2 partile au prevazut: “Dobânda este variabila în conformitate cu politica bancii. Dobânda curenta poate fi modificata în mod unilateral de catre banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referinta pentru fiecare valuta (ex.: Euribor (EUR) LIBOR, CCHF), (RUBOR (RON) fara a exista consimtamântul clientului (…). Noul procent de dobânda va fi comunicat împrumutatului (…)”.

Începând cu data de 12.05.2008 pârâta a marit dobânda stabilita în contractul de credit încheiat cu reclamatul la 6,99% conform adresei R-AR 25375.

Pârâta a comunicat reclamantului ca aceasta modificare este generata de “cresterea dobânzilor de referinta pe piata financiar-bancara din România afisate de BNR (în cazul creditelor în lei) si pe cea interbancara (în cazul creditelor în valuta) generând astfel cresterea conturilor de finantare a bancii”.

 La data de 20.05.2009 reclamantul a solicitat pârâtei sa îi comunice motivele pentru care percepe o dobânda de 6,99%, perioada la care se efectueaza recalcularea dobânzii, tipul de dobânda de referinta luata în calcul (LIBOR CHF la 1, 3, 6 sau 12 luni). Totodata reclamantul a solicitat pârâtei sa recalculeze nivelul dobânzii luând în considerare valoarea actuala a dobânzii de referinta LIBOR CHF, conform prevederilor contractuale (art.5 din contract).

 Prin adresa nr.16978/29.05.2009 pârâta a comunicat reclamantului ca “evolutia indicelui de referinta LIBOR CHF 3M începând cu luna ianuarie a fost crescatoare în perioada ianuarie – iunie, iar descrescatoare în perioada iulie-august, a crescut în septembrie-octombrie, scazând din nou în noiembrie-decembrie. In acest context, banca a avut în vedere evolutia indicatorilor pe piata financiara pentru a stabili daca evolutia descrescatoare este una constanta sau daca indicatorul va relua un trend ascendent”.

 Cu privire la solicitarea reclamantului de recalculare a dobânzii, pârâta a raspuns prin adresa nr.19758/26.06.2009.

 Prin aceasta adresa, pârâta a propus reclamantului semnarea unui act aditional la contractul de credit, act aditional care sa prevada o dobânda “calculata în functie de LIBOR CHF 3 M+5,5% (reprezentând marja bancii) actualizata trimestrial. A mai aratat pârâta ca “în prezent creditele acordate persoanelor fizice au dobânda în functie de formula : indicator de referinta 3 luni + marja bancii si se  actualizeaza trimestrial (…)marja bancii cuprinde costurile suplimentare ale bancii cât si marja de profit si poate fi majorat doar cu acordul clientului”.

 Pârâta a anexat acestei adrese si proiectul de act aditional care prevedea modificarea ratei dobânzii conform formulei de calcul: dobânda de referinta CHF la 3 luni + marja bancii.

 Reclamantul a  comunicat pârâtei prin e-mail refuzul sau la propunerea bancii privind stabilirea unei marje de 5,5%, propunând o marja de 3,8%.

 Cu aceasta propunere a reclamantului pârâta nu a fost de acord, aratând ca are posibilitatea de a rambursa anticipat creditul cu un comision de rambursare anticipata de 0%.

 La data de 17.08.2009, reclamantul a comunicat pârâtei o convocare la conciliere, în temeiul art.720 indice 1 Cpc si a propus pârâtei încheierea unui act aditional care sa cuprinda: modul de calcul al dobânzii în cuprinsul careia marja bancii va fi fixa, de cel mult 3,8%.

 Pârâta a raspuns prin adresa nr.27718/10.09.2009  ca îsi mentine propunerea oferita.

 A aratat pârâta ca “în vederea respectarii dispozitiilor OUG 174/19.11.2008 a propus actul aditional atasat, prin care precizeaza modalitatea de calcul al dobânzii”.

 Prin actul aditional anexat acestei adrese, pârâta a propus reclamantului o rata a dobânzii calculata dupa formula de calcul: LIBOR CHF 3 M + marja bancii de 5,5%.

 Reclamantul nu a fost de acord cu aceasta propunere.

 Dupa intrarea în vigoare a OUG nr.50/2010 privind contractele de credit cu consumatorii, pârâta a invitat reclamantul ca pâna pe data de 20.09.2010 sa se prezinte la sediul unitatii teritoriale a O.B.R. cu care a încheiat contractul de credit pentru semnarea actului aditional care sa includa “modificarile/completarile prevazute de OUG nr.50/2010. Pârâta a comunicat reclamantului proiectul de act aditional care prevedea o marja a bancii de 6,77%, dobânda fiind calculata dupa formula: dobânda de referinta + marja bancii.

 Reclamantul, prin notificarea înregistrata sub nr.492/16.09.2010 la sediul pârâtei a comunicat refuzul sau de încheiere a actului aditional în forma propusa de pârâta.

 Prin prezenta cerere reclamantul a solicitat ca pârâta sa fie obligata sa precizeze în cuprinsul clauzelor contractului elementele componente ale dobânzii, modalitatea de modificare a dobânzii si obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii dupa formula: marja bancii fixa de 3,0036% + indicele de referinta LIBOR la 3 luni.

 Prin adoptarea OUG nr.50/9.06.2010 legiuitorul a urmarit sa puna la dispozitia consumatorului noi masuri de protectie în relatia cu bancile stabilind în sarcina acestora o serie de obligatii.

 Prin art.95 actul normativ  suscitat s-a stabilit urmatoarele: “Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligatia, ca în termen de 90 de zile  de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante (alin.1). Modificarea contractelor aflate în curs de derulare se va face prin acte aditionale în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgenta (alin.2). Creditorul trebuie sa faca dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale (alin.3). Se interzice introducerea în actele aditionale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanta de urgenta. Introducerea în actele aditionale a oricaror alte prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate nule de drept (alin.4).

 Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin.2 este considerata acceptare tacita (alin.5).

 Tocmai datorita faptului ca prin OUG nr.50/2010 legiuitorul a stabilit în sarcina bancilor obligatia de a transpune în contractul de credit acele obligatii care contin prevederi mai favorabile consumatorului decât prevederile din contractele existente, s-a prevazut la alin.5 al art.95 – aplicabil în ipoteza în care consumatorul nu raspunde propunerii de modificare a contractului în favoarea sa – ca nesemnarea actului aditional este considerata acceptare tacita. Doar tacerea valoreaza acceptare, astfel încât în situatia în care consumatorul îsi exprima refuzul de a semna actul aditional nu se poate considera ca actul aditional propus de banca îsi produce efectele.

 Cum în speta reclamantul a comunicat refuzul sau de acceptare a actului aditional nu se poate considera ca actul aditional propus de pârâta si-a produs efectele.

 De altfel, Legea nr.288/28.12.2010 pentru aprobarea OUG nr.50/2010  a modificat art.95 stabilind ca “prevederile ordonantei de urgenta nu se aplica contractelor în curs de derulare la data intrarii în vigoare a ordonantei de urgenta” cu anumite exceptii care nu prezinta relevanta în cauza.

 Totodata, art.II din Legea nr.288/2010 a stabilit: “Actele aditionale încheiate si semnate pâna la data intrarii în vigoare a prezentei legi, în vederea asigurarii conformitatii contractelor cu prevederile OUG nr.50/2010 îsi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreati între parti (alin.1). Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pâna la data  intrarii  în vigoare a prezentei legi îsi produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate  cu exceptia cazului în care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte în sens contrar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi” (alin.2).

 Daca Legea nr.288/2010 prevede, ca actele aditionale considerate acceptate tacit pâna la data intrarii în vigoare a acesteia legea nu îsi produc efectele daca consumatorul îsi manifesta dezacordul în termen de 60 de zile cu atât mai mult nu se poate considera ca o propunere de modificare a contractului îsi va produce efectele desi consumatorul si-a exprimat refuzul atât anterior intrarii în vigoare a Legii nr.288/2010, cât si ulterior acestui moment.

 Prin urmare, Tribunalul a constatat ca prevederile clauzei 5.2 din contractul de credit încheiat între parti nu au fost modificate ca urmare a propunerilor formulate de pârâta prin invocarea dispozitiilor OUG nr.50/2010.

 Cererea reclamantului privind obligarea pârâtei sa recalculeze nivelul dobânzii percepute în temeiul contractului de credit nr.C2204/1120/6482/17.01.2008 dupa formula: marja bancii fixa în valoare de 3,0036% + valoarea indicelui de referinta LIBOR la 3 luni precum si cererea reclamantului privind obligarea pârâtei sa actualizeze contractul de credit prin semnarea unui act aditional care va cuprinde precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora, modalitatea  de modificare a dobânzii (exclusiv în functie  de indicele de referinta LIBOR cu  mentiunea ca marja bancii este fixa, neputând fi modificata decât prin acordul partilor, modificarea fiind atât în sens crescator cât si descarcator, în functie de variatiile indicelui LIBOR) este întemeiata.

 Astfel, este de observat ca prin clauza 5.2 din contract partile au prevazut posibilitatea modificarii dobânzii de catre banca prin “luarea în considerare a valorii dobânzii de referinta pentru fiecare valuta (ex.Euribor (Euro), Libor (CHF), Rubor (RON) fara a exista consimtamântul  clientului”.

 Partile au convenit, deci modificarea dobânzii de catre banca, însa au stabilit, tocmai în considerarea faptului ca modificarea se produce unilateral de catre banca, ca aceasta modificare sa se faca în raport de indicii de referinta ai pietei monetare (LIBOR, Euribor, Rubor).

 Începând cu data de 12.05.2008 pârâta a majorat dobânda de la 5,7% cât era prevazuta la clauza 5.1 din contract la 6,99% invocând “cresterea dobânzilor de  referinta pe piata financiar-bancara”.

 La data la care pârâta a majorat dobânda, valoarea indicelui LIBOR CHF (indice în raport de care se stabileste valoarea dobânzii pentru împrumuturile acordate în franci elvetieni, indice avut în vedere de altfel si de pârâta la majorarea dobânzii conform adresei nr.16978/29.05.2009) era de 2,7815. Cum valoarea indicelui LIBOR CHF la 3 luni la data încheierii contractului de credit era de 2,6964, astfel cum rezulta din adresa nr.16978/29.05.2009 emisa de pârâta, se constata ca pârâta a înteles sa majoreze dobânda cu încalcarea clauzelor contractuale, aplicând o majorare de 1,29% desi indicele LIBOR CHF la 3 luni avut în vedere crescuse doar cu 0,0851%.

 Mai mult, desi valoarea indicelui de referinta LIBOR CHF a scazut constant începând cu luna noiembrie 2009 ajungând la o valoare mai mica de un punct, pârâta a mentinut valoarea dobânzii la 6,99%.

 Urmare a sesizarilor formulate de reclamant, pârâta a propus acestuia încheierea unui act aditional la contract care sa prevada o dobânda calculata dupa formula: “LIBOR CHF la 3 luni plus marja bancii de 5,5%”.

 Pârâta a înteles ca prin aceasta modificare sa dea curs prevederilor OUG nr.174/19.11.2008 (aspect precizat atât în adresa nr.27718/10.09.2009, cât si prin completarea la întâmpinare – unde a aratat ca a urmat “sa alinieze contractul de credit încheiat cu reclamantul la rigoarea dispozitiilor legale instituite prin art.93 lit.g si h) din OUG nr.174/2008”.

 OUG nr.174/19.11.2008 a modificat si  completat mai multe acte normative printre care si OG nr.21/1992 privind protectia consumatorilor. S-a introdus art.93 care la litera f) prevede ca “în cazul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligati sa mentioneze în contract tipul de dobânda, variatia si/sau fixa, iar la litera g) stabileste ca în  contractul de credit cu dobânda variabila se va aplica urmatoarea regula:

 – variatia ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de vointa furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuatiile unor indici de referinta verificabili, mentionati în contract, sau la modificarile  legislative care impun acest lucru;

– dobânda poate varia în functie de dobânda de referinta a furnizorului de servicii financiare, cu conditia ca aceasta sa fie unica pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv si sa nu fie majorata peste un anumit nivel, stabilit prin contract;

– formula dupa care se calculeaza variatia dobânzii trebuie indicata în mod expres în contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorarii, cât si cel al reducerii acesteia;

 Totodata, litera h) din art.93 prevede ca sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare sa modifice unilateral clauzele contractului, fara încheierea  unui act aditional.

 În conformitate cu aceste dispozitii legale, pârâta avea obligatia de a încheia cu reclamantul un act aditional care sa prevada modul de calcul al dobânzii, perioada si/sau conditiile în care  survine modificarea dobânzii si care sa precizeze ca modificarea dobânzii urma a se face atât în sens crescator, cât si în sens descrescator în functie de fluctuatia indicelui de referinta LIBOR CHF.

 Formula de calcul a dobânzii propusa de pârâta (LIBOR CHF la 3 luni plus marja bancii de 5,5%) contravine însa acordului partilor dat la încheierea contractului.

 Astfel, desi în contractul de credit nu s-au prevazut elementele componente ale dobânzii (marja bancii + indicele de referinta), Tribunalul a constatat ca la încheierea contractului partile au  avut în vedere, în conditiile în care dobânda a fost stabilita la 5,7%, iar indicele LIBOR CHF la 3 luni era de 2,6964%, o marja a bancii de 3,0036% (5,7 – 2,6964 = 3,0036).

 Aceasta deoarece la stabilirea dobânzii datorate de împrumutat se au în vedere costurile bancii si profitul obtinut de aceasta, precum si, în cazul dobânzii variabile, indicii de referinta în raport de care intervine variatia dobânzii. De altfel, pârâta prin adresa nr.19758/26.06.2009 a aratat ca marja bancii cuprinde costurile bancii si profitul sau.

 Faptul ca în contractul de credit nu s-a prevazut expres ca în dobânda de 5,7% este cuprinsa si marja bancii nu poate conduce la concluzia ca dobânda nu cuprinde si acest element câta vreme marja bancii este elementul determinant pentru banca la încheierea contractului de credit ce stabileste profitul bancii pentru punerea la dispozitia împrumutatului a sumei de bani.

 Pârâta a aratat în raspunsul la interogatoriu (întrebarea nr.6) ca de abia prin OUG nr.50/2010 a fost prevazuta marja bancii ca element component al dobânzii,  însa cu un an înainte de aparitia acestui act normativ pârâta comunica reclamantului, prin adresa nr.19758 din 26.06.2009, ca dobânda acordata persoanelor fizice cuprinde marja bancii.

 Prin  urmare, în raport de vointa partilor manifestata la încheierea contractului de credit si de prevederile art.93 lit.f, g si h din OUG nr.21/1992 introduse prin OUG nr.174/2008, pârâta avea obligatia de a propune reclamantului încheierea unui act aditional care sa prevada ca dobânda este variabila exclusiv în raport de indicele de referinta LIBOR CHF la 3 luni (ambele parti fiind de acord cu indicele LIBOR CHF la 3 luni), modificarea urmând a se produce atât în sens crescator, cât si în sens descrescator, în functie de variatia indicelui de referinta LIBOR, precum si modul de calcul al dobânzii dupa formula : marja bancii fixa în valoare de 3,0036% + valoarea indicelui de referinta LIBOR la 3 luni (marja bancii putând fi modificata doar cu acordul ambelor parti).

 Pârâta a mai invocat dispozitiile  art.1 lit.a) din anexa la Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori, dispozitii legale care prevad: “sunt considerate clauze abuzive acele prevederi care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul carora un furnizor de servicii financiare îsi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibile de catre consumator ori datorata  acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie întemeiata în conditiile în care comerciantul este obligat sa informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte parti contractante si aceasta din urma are libertatea de a  rezilia imediat contractul”.

 Rezulta din acele dispozitii legale ca,  în situatia în care partile insereaza în contract o clauza care da dreptul bancii sa modifice rata dobânzii unilateral pentru motive întemeiate si care prevede dreptul consumatorului de a rezilia contractul în acest caz, dobânda poate fi modificata unilateral de banca daca motivele întemeiate intervin.

 În speta, în contractul de credit încheiat între parti nu exista o astfel de clauza contractuala, astfel încât nu se poate retine ca pârâta avea dreptul de a modifica dobânda din contractul de credit încheiat cu reclamantul în sensul pe care aceasta l-a propus (prin stabilirea unei marje cu o valoare mai mare decât cea care rezulta din clauzele 5.1 si 5.2 din contract).

 Ceea ce partile au prevazut în contract a fost modificarea dobânzii în raport de evolutia indicelui de referinta pe piata monetara, deci o marire sau o scadere a dobânzii egala cu marirea sau scaderea pe care indicele de referinta existent la data încheierii contractului o înregistreaza pe parcursul derularii contractului.

 Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Tribunalul a apreciat ca cererea reclamantului este întemeiata, astfel ca a admis-o si a obligat pârâta sa recalculeze nivelul dobânzii percepute reclamantului în temeiul contractului de credit nr.C2204/1120/6482/17.01.2008 dupa urmatoarea formula: marja bancii fixa în valoare de 3,0036%+valoarea indicelui de referinta LIBOR la 3 luni, precum si sa fie obligata parata sa precizeze si sa actualizeze contractul de credit prin semnarea unui act aditional la contractul de credit nr.C 2204/1120/6482/17.01.2008 cuprinzând: a) precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora. b) modalitatea de modificare a dobânzii exclusiva în functie de indicele de referinta LIBOR, în virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mentiunea ca marja bancii este fixa, neputând fi modificata decât prin acordul scris al partilor, modificarea urmând a se produce atât in sens crescator, cat si in sens descrescator, în functie de variatiile indicelui de referinta LIBOR.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel O.B.R. SA criticând-o sub urmatoarele aspecte:

In ceea ce priveste exceptia lipsei de obiect a cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul T.D. raportat la intrarea in vigoare a OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, exceptie pe care instanta de fond a unit-o cu fondul cauzei, prin încheierea de sedinta de la termenul de judecata din data de 10.11.2010,  s-a aratat ca, în mod eronat, instanta de fond a retinut faptul ca reclamantul, prin notificarea înregistrata sub nr. 492/16.09.2010, la sediul paratei, a comunicat refuzul sau de încheiere a actului aditional, in forma propusa de pârâta,  de vreme ce, in conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) – (3) din Ordonanta sus-citata obligatia de conformare a contractului la dispozitiile acestui act normativ au constat in informarea corespunzatoare a reclamantului in legatura cu semnarea actului aditional de aliniere la dispozitiile acestei reglementari.

 Întelegând prioritatea in aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 in raport de clauzele stipulate in cuprinsul contractelor de credit in derulare, semnate de catre institutiile de credit cu persoane fizice (consumatori), art. 95 alin.(5) din cuprinsul acestui act normativ retine ca “Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.

 Clauzele contractuale la care se face referire in cererea de chemate in judecata ce a fost precizata de catre reclamantul D.T. au fost modificate prin efectul legii (OUG nr. 50/2010), astfel ca, în acest moment, nu se mai regasesc in contractul de credit al reclamantului.

 Asa fiind, arata ca instanta de fond a interpretat in mod eronat prevederile imperative ale Legii 288/2010, considerând ca notificarea depusa de reclamant anterior intrarii in vigoare a acestui act normativ este de natura a produce efectele prevazute de art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010.

In ceea ce priveste prevederile art. II alin.2 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, “actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, îsi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile, de la data intrarii in vigoare a prezentei legi”. S-a precizat astfel ca pâna la expirarea termenului de 60 de zile, prevazut in art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, si anume, data de 03.03.2011, reclamantul T.D. nu a depus o notificare de renuntare la aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2010 care sa întruneasca prevederile acestui act normativ. Asadar, rezulta ca împrumutatul T.D. a înteles sa nu uzeze de dreptul sau conferit prin OUG nr. 50/2010, modificata si completata prin Legea nr. 288/2010, întrucât a considerat ca elementele de cost cuprinse in contractul de credit corespund nevoilor sale financiare, fiind de acord cu conditiile de creditare in vigoare.

 Prin urmare,  apelanta a solicitat sa se retina ca toate clauzele din contractul de credit nr. C2204/1120/6482/17.01.2008 al reclamantului T.D., inclusiv art. 5.2 din acelasi contract de credit, au fost modificate, prin efectul legii, astfel ca solicitarea reclamantului a ramas fara obiect.

 Totodata s-a aratat ca în mod eronat instanta de fond a dispus obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute reclamantului in temeiul contractului de credit nr. C2204/1120/6482/17.01.2008 dupa urmatoarea formula: marja bancii fixa in valoare de 3,0036% +valoarea indicelui de referinta LIBOR la 3 luni”.

 Instanta de fond nu a motivat in mod legal împrejurarea în care a statuat nivelul fix al marjei Bancii in valoare de 3,0036%. In mod nelegal, nu apare în motivarea hotarârii rationamentul juridic care a condus la concluzia retinuta in dispozitivul hotarârii cu privire la formula de dobânda aplicabila creditului in discutie.

 Astfel, nu exista nicio baza legala sau contractuala pentru a opera o asemenea modificare.

 Totodata, specifica faptul ca, la momentul contractarii creditului, clientul a fost informat cu privire la variabilitatea ratei de dobânda si a putut lua la cunostinta de prevederile art.5 din contractul de credit pe care si l-a asumat prin semnare.

 Chiar daca in contractul de credit, semnat si asumat de catre reclamant in data de 17.01.2008, exista inserata o formula de calcul ce respecta prevederile legale în vigoare la momentul respectiv, aceasta nu specifica modalitatea de actualizare sau un termen la care pârâta sa fie obligata sa procedeze la modificarea dobânzii. In acest sens, Banca a înaintat un proiect de act aditional prin care prevedea o formula clara de calcul a dobânzii si in acelasi timp si obligatia ei de a proceda la verificarea periodica a nivelului dobânzii, garantând astfel o transparenta totala privind modul de calcul al ratei de dobânda, si dând astfel curs prevederilor legale instituite prin OUG nr. 174/2008.

 Astfel, banca a procedat la o singura modificare a ratei de dobânda pe parcursul derularii contractului, si anume in luna mai a anului 2008, iar ulterior intrarii in vigoare a OUG nr. 174 din 19 noiembrie 2008 aceasta nu a mai efectuat nici o modificare.

A mai aratat apelanta ca în mod eronat instanta de fond a retinut ca la data la care parata a majorat dobânda, valoarea indicelui LIBOR CHF (indice in raport de care se stabileste valoarea dobânzii pentru împrumuturile acordate in franci elvetieni, indice avut in vedere de astfel si de parata la majorarea dobânzii conform adresei nr. 16978/29.05.2009) era de 2,7815. Cum valoarea indicelui LIBOR CHF la 3 luni la data încheierii contractului de credit era de 2,6964, astfel cum rezulta din adresa nr. 16978/29.05.2009 emisa de pârâta, se constata ca parata a înteles sa majoreze dobânda cu încalcarea clauzelor contractuale, aplicând o majorare de 1,29% desi indicele LIBOR CHF la 3 luni avut in vedere crescuse cu doar 0,0851%”.

 În cauza, în contractul de credit nr. C2204/1120/6482/17.01.2008 nu este indicata perioada de actualizare a acestui indice de referinta.

 De asemenea s-a aratat ca  în mod eronat, instanta de fond retine ca “in conformitate cu aceste dispozitii legale (art. 9 indice 3 lit. f, g si h din OUG nr. 174/2008), parata avea obligatia de a încheia cu reclamantul un act aditional care sa prevada modul de calcul al dobânzii, perioada si/sau conditiile in care survine modificarea dobânzii si care sa precizeze ca modificarea dobânzii urma a se face atât in sens crescator; cat si in sens descrescator in functie de fluctuatia indicelui de referinta LI BOR CHF”.

 Precizeaza ca, prin adresa nr. 19758/26.06.2009 banca a pus la dispozitia reclamantului un proiect de act aditional care a avut in vedere prevederile OUG nr. 174/2008. In momentul in care indicele de referinta a început sa scada, Banca a fost in imposibilitate de a-si mai exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractul de credit întrucât, începând cu luna decembrie 2008, o data cu intrarea in vigoare a OUG nr. 174/2008, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobânda (fara ca actul normativ sa distinga cu privire la ce ar fi putut sa însemne modificarea), nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act aditional la contractul de credit, insa acest act normativ nu a obligat creditorii sa ia masuri pentru implementarea prevederilor acestuia.

Astfel, nu se pot retine sustinerile instantei de fond, in sensul ca “in conformitate cu aceste dispozitii legale (art. 9 indice 3 lit. f, g si h din OUG nr. 174/2008), pârâta avea obligatia de a încheia cu reclamantul un act aditional care sa prevada modul de calcul al dobânzii (…)”.

 Considera ca în mod nelegal instanta de fond a retinut ca  desi in contractul de credit nu s-au prevazut elementele componente ale dobânzii (marja bancii+indicele de referinta), Tribunalul a constatat ca la încheierea contractului partile au avut in vedere, in conditiile in care dobânda a fost stabilita la 5,7%, iar indicele LIBOR CHF la 3 luni era de 2,6964%, o marja a bancii de 3,0036% (5,7-2,6964=3,0036)”.

 O asemenea motivare a instantei de fond nu poate fi retinuta, de vreme ce, la data încheierii contractului nu era prevazuta obligatia legala de a insera in cuprinsul contractelor de credit o formula de calcul a dobânzii compusa din marja bancii+indicele de referinta.

 În final s-a aratat  ca instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la posibilitatea clientului de a proceda la rezilierea contractului in caz de modificare a procentului de dobânda, drept prevazut in art. 5.4 din contractul de credit.

Curtea verificând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate, a respins apelul ca nefondat.

În cauza, apelanta pârâta a invocat exceptia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecata,  iar intimatul a invocat exceptia lipsei de interes în promovarea apelului prin întâmpinarea depusa.

Curtea  a respins ambele exceptii invocate  de parti întrucât, pe de o parte în mod corect instanta de fond a unit exceptia lipsei de obiect cu fondul  cauzei fata de împrejurarea ca articolul 5.2 din contractul încheiat a fost modificat prin efectul Legii nr.50/2010, dupa investirea instantei.

Astfel, O.U.G. 50/2010 a intrat in vigoare la data de 11 iunie 2010.

Legea 288/2010 a intrat in vigoare la 2 ianuarie 2011, stabilind ca O.U.G. 50/2010 nu se aplica contractelor de credit in curs de derulare la momentul intrarii in vigoare a acestui act normativ, cum este cazul in speta de fata.

Exceptia lipsei de interes a fost invocata de intimat în functie de actul aditional nr.1/19 octombrie 2011, încheiat între parti dupa pronuntarea sentintei atacate, apelanta întelegând sa dea curs sentintei de buna voie fara a renunta însa la  analiza motivelor de apel dezvoltate.

Pe fond Curtea a respins apelul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la efectele juridice produse de O.U.G.50/2010, din 11 iunie 2010 pana in 2 ianuarie 2011, instanta urmeaza a retine ca legiuitorul a prevazut in sarcina bancii obligatia de a semna cu consumatorul un act aditional de modificare a contractului de credit initial.

In cauza intimatul si-a manifestat expres, in scris, refuzul de a semna Actului aditional propus de banca, considerând ca si acest act contine clauze contrare scopului urmarit de actul normativ.

Refuzul intimatului de a semna actul aditional a fost înregistrat de banca sub nr. 492/16.09.2010.

Urmare acestui refuz, actul aditional propus de banca nu a modificat in nici un fel prevederile contractului de credit initial.

Prevederile invocate de apelanta pârâta în referire  la  art. 95 alin.5 din O.U.G. 50/2010: “nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale este considerata acceptare tacita”, sunt aplicabile exclusiv situatiei in care consumatorul nu raspunde in nici un fel propunerii de modificare a contractului de credit.

În cauza, corect a retinut instanta de fond,  ca numai tacerea valoreaza acceptare, nu si negatia expresa de a semna un act aditional considerat nelegal.

In mod contrar, s-ar ajunge la interpretarea eronata a scopului legii in sensul ca, daca banca redacteaza acte aditionale abuzive, atât ignorarea lor de catre consumator cat si refuzul expres al acestuia de a le semna ar reprezenta … o acceptare tacita.

OUG nr.50/2010 a intervenit pentru a crea conditii echitabile consumatorului si nu pentru a-l împovara exclusiv prin refuzarea oricarui drept de aparare.

Legea nr.288/2010 stipuleaza ca “actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi îsi produc efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.”

Asadar, legea 288/2010 vine si ea în întâmpinarea consumatorului, oferindu-i acestuia un termen suplimentar de înca 60 zile pentru a refuza actele aditionale ilegale propuse pe banca, in masura in care nu le respinsese expres anterior.

In acelasi sens, instanta de fond a retinut in mod corect ca “daca Legea 288/2010 prevede ca actele aditionale considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a acestei legi nu îsi produc efectele daca consumatorul îsi manifesta dezacordul in termen de 60 de zile, cu atât mai mult nu se poate considera ca o propunere de modificare a contractului îsi va produce efectele desi consumatorul si-a exprimat refuzul atât anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 288/2010, cat si ulterior acestui moment.

La data intrarii in vigoare a Legii 288/2010, reclamantul refuzase in scris semnarea actului aditional, iar ulterior acestei legi refuzul acestuia a fost exprimat, prin simplul fapt ca a ales sa continue procesul.

Sustinerea apelantei-parate ca actul aditional propus de ea a intrat in vigoare in mod tacit si ca in temeiul acestuia reclamantul plateste in prezent o dobânda diminuata este nereala.

In actul aditional redactat de banca in temeiul O.U.G. 50/2010 s-a propus plata unei dobânzi de 6,99%, pe când în momentul de fata, prin sentinta pronuntata de instanta de judecata si a actului aditional semnat în baza acesteia, ulterior, dupa pronuntare, acesta a achit o dobânda diminuata de 3,0536%.

Concluzionând, prevederile clauzei cuprinse la art. 5 pct. 5.2. din Contractul de credit (referitoare la dobânda variabila) nu au fost modificate prin actul aditional propus de banca in temeiul O.U.G. 50/2010.

În ceea ce priveste sustinerile apelantei prin motivele 2,3,4 si 5 Curtea le-a respins pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la dobânda variabila si elementele componente, Curtea retine urmatoarele:

Dupa cum s-a aratat, în contractul de credit, la data semnarii, a fost prevazuta in sarcina clientului, plata unei dobânzi variabile de 5,7%/an (art. 5, pct. 5.1.).

In contract nu este mentionata componenta efectiva a dobânzii, dar prin informatiile scrise furnizate ulterior, Banca a comunicat ca: dobânda este suma a doua elemente: marja bancii (compusa din costurile acesteia si profit) + valoarea indicelui de referinta – LIBOR, in cazul dat.

Astfel, aceasta formula de calcul a dobânzii variabile (marja + LIBOR) a fost confirmata de pârâta inclusiv in cadrul sedintei publice din data de 10.11.2010.

În ceea ce privesc elementele componente ale dobânzii, Curtea retine ca marja bancii (sintagma consacrata de doctrina si legislatia din domeniul bancar) se compune din cheltuielile si profitul bancii, fapt recunoscut de banca in adresa sa emisa sub nr. 19758/26.06.2009.

Dobânda include cheltuielile si profitul Bancii, conventional numite “marja bancii”, deoarece dobânda reprezinta pretul contractual stabilit, pe care clientul îl achita bancii in schimbul împrumutului. Orice pret contractual include profitul vânzatorului (banca), precum si cheltuielile pe care acesta le efectueaza pentru achizitionarea produsului (banii) pe care îl pune la dispozitia cumparatorului.

Asadar, marja bancii concretizeaza vointa bancii (in special, profitul acesteia).

  Indicele LIBOR este o dobânda de referinta a carei valoare se stabileste de catre Asociatia Bancherilor Britanici, independent de vointa bancii sau a clientului, fiind utilizat de catre institutiile bancare de pretutindeni pentru a determina variatia ratei dobânzii pentru creditele acordate in franci elvetieni.

In concluzie, dobânda variabila = marja bancii (compusa din costurile si profitul bancii) + indicele de referinta LIBOR (actualizat periodic).

Cu toate acestea apelanta parata a sustinut ca marja bancii nu era un element component al dobânzii variabile la data contractarii aratând ca marja a fost introdusa ulterior, abia prin O.U.G. 50/2010.

Curtea  urmeaza a respinge si aceasta motivare întrucât, asa cum s-a aratat  la fondul cauzei  la momentul contractarii creditului reclamantul a fost informat si a acceptat prin semnatura politica bancii de modificare unilaterala a dobânzii  în functie de variatia indicelui de referinta Libor, si în nici un caz în functie de variatia marjei Bancii.

Ca atare nu se poate retine ca Banca avea dreptul de a modifica dobânda din contractul încheiat cu reclamantul prin stabilirea unei marje cu o valoare mai mare decât cea care rezulta din clauzele  5.1 si 5.2 din  contract.

Asadar instanta  a înlaturat sustinerile apelantei în sensul ca marja era inexistenta înainte de OUG nr. 50/2010, întrucât anterior acestui act normativ, cu adresa nr. 19758/26.06.2009 banca  a comunicat reclamantului ca: “creditele acordate persoanelor fizice au în prezent definite dobânda în functie de formula indicator de referinta 3 luni + marja bancii.

În ceea ce priveste variatia dobânzii, dispozitiile art. 5 pct. 5.2. din contract: “Dobânda este variabila in conformitate cu politica Bancii. Dobânda curenta poate fi modificata in mod unilateral de catre Banca, luând in considerare valoarea dobânzii de referinta pentru fiecare valuta (ex: euribor (eur) / libor (chf) / RUBOR (RON) etc.), fara a exista consimtamântul clientului.”

Principalele prevederi legale aplicabile protectiei consumatorilor sunt O.G. nr. 21/1992 (modificata prin O.U.G. 174/2008).

Asadar, conform prevederilor contractuale si ale articolului 93 lit.g  din O.G. nr.21/1992 modificata prin OUG 174/2008 privind protectia consumatorilor pârâta are obligatia de a modifica dobânda periodic, atât in sens crescator cat si descrescator. exclusiv in functie de variatiile indicelui de referinta, independent de vointa bancii.

Deci singurul element variabil din componenta dobânzii, conform contractului si legii, este indicele libor.

Marja bancii este un element fix din cadrul dobânzii, stabilit la momentul acordarii creditului, ce nu poate fi modificat in mod unilateral de catre banca pe parcursul derularii creditului.

Întrucât din mai 2008 pâna la pronuntarea sentintei atacate reclamanta a achitat o dobânda majorata de 6,99 % în conditiile în care indicele de referinta Libor a scazut în martie 2011 de 0,17 %, rezulta ca dobânda a fost marita discretionar, in conditiile unei cresteri nesemnificative ale LIBOR, si mai apoi a fost pastrata la un nivel majorat, in pofida scaderii constante a valorii LIBOR.

Sustinerea cuprinsa la pct. 4 din apel, in sensul ca O.U.G. 174/2008 “nu a obligat creditorii sa ia masuri pentru implementarea prevederilor” acestui act normativ, urmeaza a fi înlaturata întrucât actul normativ mai susmentionat este imperativ si aplicabil tuturor contractelor de credit inclusiv celor ce se afla deja în derulare la data intrarii în vigoare (decembrie 2008).

Ca atare, din decembrie 2008 Banca ar fi trebuit sa se supuna prevederilor imperative ale legii si sa modifice dobânda exclusiv in functie de variatiile indicelui LIBOR, independent de vointa sa proprie.

Fata de aceasta împrejurare Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedura civila a respins apelul ca nefondat.