Prin cererea adresata Judecătoriei Orsova şi înregistrată sub nr.325/274/2011 la data de 16.03.2011, reclamantul G.V. a chemat în judecată pe pârâtul G.S. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună rectificarea Cărţii Funciare nr.161/N cu nr cadastral 200 privitor la planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate înregistrat sub nr.180/2008 şi avizat de OCPI Mehedinţi în sensul punerii în concordanţă a acestuia cu situaţia reală şi actuală a imobilului.
În motivarea cererii a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.473/2008 a cumpărat de la numiţii V.C. şi R.E. un imobil situat în sat Moiseşti, com. Iloviţa, jud. Mehedinţi. Cu această ocazie a fost întocmită o documentaţie cadastrală – plan amplasament şi delimitare a bunului imobil, împărţit în 5 parcele 1CC, 2A, 3F, 4L, 5L cu suprafaţa totală de 3.210 mp.
Mai arată că, prin această documentaţie a fost evidenţiat imobilul casă de locuit cu poziţiile C1, C2, C3 şi C4.
Precizează că ulterior perfectării actelor, după ce a luat în proprietate imobilul a observat anumite neconcordanţe între imobilul descris în planul de amplasament şi situaţia reală.
În dovedirea cererii a depus: adresa nr.2802/24.06.2010 a OCPI Mehedinţi, adresa nr.1272/10.05.2010, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.473/21.02.2008.
Cererea a fost legal timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru şi 0,5 lei timbru judiciar.
Legal citat, pârâtul G. S. nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din 05.05.2011 reclamantul a depus precizare de acţiune, prin care a arătat că înţelege să se judece cu OCPI Mehedinţi şi B.C.
La acelaşi termen de judecată s-a luat declaraţie reclamantului care a precizat că solicită modificarea planului cadastral amplasare şi delimitare a corpului de proprietate, precum şi rectificarea filei de carte funciară nr.161/N.
În cauză, la termenul din 05.05.2011, au fost introduşi ca pârâţii OCPI Mehedinţi şi B.C. şi scos din cauză pârâtul G.S.
Prin serviciul registratură, pârâta OCPI Mehedinţi a depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a solicitat admiterea acesteia şi scoaterea lor din cauză.
La termenul din 19 mai 2011 reclamantul a depus încheierea nr.718cf, extras de Carte funciară pentru informare, comunicarea încheierii nr.718/27.02.2008.
Analizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de instanţă din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. 1 din C.pr.civilă, potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii,instanţa va admite excepţia pentru următoarele argumente:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.473/21.02.2008, reclamantul G.V. deţine împreună cu soţia sa G.J, în proprietate de 1/1 parte, imobilul teren compus din parcelele 2A,3F,4L,5L şi 1CC cu construcţiile C1,C2,C3 şi C4 în suprafaţă de 3210 mp înscris în CF nr. 161/N sat Moiseşti, com. Iloviţa.
Imobilul are nr. cadastral 200 aşa cum a fost identificat prin documentaţia plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil întocmit de ing. B.C. înregistrată sub nr. 180 din 22.01.2008 şi avizată de O.C.P.I. Mehedinţi.
Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, republicată, „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greşit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului.”
Acţiunea în rectificare de carte funciară poate fi promovată pe cale principală atunci când printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, anterioară, s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căreia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Acţiunea în rectificare de carte funciară se poate solicita şi pe cale accesorie, însă grefată pe o cerere principală care ocroteşte dreptul subiectiv vătămat prin înscrierea neconformă situaţiei juridice reale.
Rectificarea cărţii funciare presupune întotdeauna o verificare de fond a dreptului care se realizează în cursul cercetării judecătoreşti, fiindcă această operaţiune juridică nu se poate dispune decât în baza unei hotărâri prin care se soluţionează litigiul privitor la dreptul înscris.
De cele mai multe ori, acţiunea în rectificarea cărţii funciare întemeiată pe dispoziţiile art. 34 punctul 1 din Legea nr. 7/1996, republicată, se grefează pe acţiunea principală având ca obiect anularea sau constatarea nulităţii actului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea ori constatarea nulităţii înscrierii sau a încheierii prin care s-a dispus înscrierea vătămătoare.
În speţă, acţiunea în rectificare se grefează pe acţiunea de modificare a documentaţiei cadastrale, respectiv a planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate înregistrat sun nr. 180/2008 şi avizat de OCPI Mehedinţi, pe motiv că există neconcordanţe între imobilul descris în planul de amplasament şi situaţia reală a imobilului.
Potrivit art. 11 ind. 2 alin. 2 din Legea 7/96 cererile de rectificarea documentelor tehnice ale cadastrului se soluţionează de Oficiul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară, prin încheiere de carte funciară. Pentru soluţionarea cererilor de rectificare, reprezentantul persoanei autorizate să execute lucrările de cadastru cooperează cu primăria şi cu oficiul teritorial.
Instanţa constată că reclamantul, anterior formulării cererii de chemare în judecată s-a adresat OCPI Mehedinţi sesizând anumite erori comise la întocmirea documentaţie cadastrale înregistrată sun nr. 180/22.01.2008.
Prin adresa nr. 2802/24.06.2010 OCPI Mehedinţi a recomandat reclamantului să contacteze o persoană fizică/juridică autorizată care execută lucrări în domeniul cadastrului în vederea întocmirii unei noi documentaţii cadastral, în vederea actualizării informaţiilor cadastrale potrivit Regulamentului aprobat prin Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 634/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere pe de-o parte faptul că documentaţia cadastrală întocmită cu ocazia perfectării contractului de vânzare cumpărare a parcurs etapele prevăzute la art. 4 din Ordinul 634/2006, fiind recepţionată şi drept urmare a fost intabulat imobilul în cartea funciară în anul 2008, reclamantul însuşindu-şi aceste documente, iar pe de altă parte văzând dispoziţiile art. 25 din acelaşi act normativ, faţă de solicitările reclamantului ce vizează modificarea planului de amplasament instanţa apreciază că modalitatea prin care se poate realiza acesta este refacerea documentaţiei de către o persoană fizică autorizată şi reactualizarea informaţiilor cadastrale, motiv pentru petitul privind modificarea documentaţie cadastrale este inadmisibil.
În acest sens, instanţa are în vedere şi minuta din 25 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încheiată cu ocazia întâlnirii de practică neunitară, prin care s-au considerat inadmisibile acţiunile având ca obiect anularea lucrărilor de cadastru, respectiv documentaţiei cadastrale, acte de dezmembrare, schiţe topografice, întrucât nulitatea sancţionează actele juridice cu încălcarea sau neobservarea normelor legale, aceste înscrisuri neîndeplinind condiţiile de valabilitate ale unui act juridic civil pentru a putea fi sancţionate cu nulitatea.
Instanţa apreciază că aceste considerente, prin care s-a stabilit că acţiunile în anularea lucrărilor de cadastru sunt inadmisibile, sunt aplicabile, prin analogie şi în virtutea identităţii de raţiune juridică şi în litigiul dedus judecăţii privind capătul de cerere modificare documentaţie cadastrală.
Modul de soluţionare a capătului de cerere principal va determina şi soluţia cu privire la cererea de rectificare a cărţii funciare. Astfel spus, rectificarea va fi posibilă numai în cazul admiterii cererii principale.
Cum capătul principal al cererii ce priveşte modificare documentaţiei cadastrale este inadmisibil, practic şi acţiunea în rectificare este inadmisibilă pentru lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care să se constate o situaţie juridică reală care nu mai corespunde cu conţinutul cărţii funciare.
Faţă de cele expuse mai sus instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi va respinge cererea ca inadmisibilă.
Deşi instanţa a fost sesizată cu două excepţii de fond, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI Mehedinţi, ordinea de soluţionare a fost determinată de criteriul efectelor pe care acestea tind să le realizeze.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, stabilind că acţiunea nu este admisibilă instanţa apreciază că este de prisos a se pronunţa cu privire la excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI Mehedinţi invocată de aceasta.