Art.49 din Legea 7/1996.Plângere împotriva încheierii de cf.


DREPT CIVIL

Art.49 din Legea 7/1996.Plângere împotriva încheierii de CF.

Acţiunea în radierea înscrierii de carte funciară întemeiată pe nevalabilitatea actului care a stat la baza înscrierii de CF presupune contestarea prealabilă a actului presupus nevalabil, în caz contrar acţiunea e inadmisibilă.

Decizia civilă nr. 5230/2013-R din 06.11.2013

(dosar nr. 1829/177/2011)

Prin sentinţa civilă nr. 126 din data de 27 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Aleşd în dosar 1829/177/2011, a fost respinsă  acţiunea formulată de petenta C.A. în contradictoriu cu intimatul I.F., fără cheltuieli de judecată.

 Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin încheierea nr. 10299/26.07.2011 emisă de Biroul  de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Aleşd, s-a dispus respingerea cererii formulate de petenta C.A. privind întabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate, în baza titlului de proprietate nr. 1533/22.09.1999 asupra imobilului cu nr. top. 189/8 înscris în CF. 1321 Lugasu de Jos, întrucât a fost întabulat în baza încheierii CF. nr. 138 conexată cu încheierile CF. 139, 140, 141, sub B7, titlul de proprietate nr. 2017/2003 în favoarea intimatului I.F..

Din evidenţa de carte funciară nr. 1321 Lugasu de Jos, instanţa de fond a reţinut că în privinţa imobilului – teren şi construcţii, identificat prin nr. top. 189/8 în suprafaţă de 1265 mp  este întabulat conform înscrierilor de sub B5,6,7, dreptul de proprietate asupra acestui imobil în favoarea intimatului I. F. în baza titlului de proprietate nr. 2017/2003.

Instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 7/1996  modificată şi împrejurarea că, asupra imobilului cu nr. top. 189/8 înscris în CF 1321 Lugasu de Jos, este întabulat dreptul de proprietate în favoarea altei persoane, fără ca actele juridice în temeiul căreia s-a făcut înscrierea să fi fost anulate, a apreciat ca neîntemeiat capătul de cerere din plângerea petentei C.A. referitor la reexaminarea încheierii nr. 10299/2011 a  Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Aleşd.

Referitor la celălalt capăt de cerere în baza căruia se solicită radierea din CF.1321 Lugasu de Jos a înscrierilor de sub B 2-7, privitor la nr. top. 189/8 existente în favoarea intimatului I.F., prima instanţa a reţinut că potrivit art. 51 alin 1 din Legea nr. 7/1996 modificată şi în lipsa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, a unei tranzacţii care să consfinţească învoiala părţilor, a unei declaraţii autentice a titularului dreptului tabular care să privească actele juridice în baza căreia s-a realizat întabularea dreptului de proprietate al intimatului I.F. în CF 1321 Lugasu de Jos, a apreciat ca inadmisibil acest capăt de cerere, motiv pentru care a fost respins ca atare.

 În aceste condiţii văzând şi disp. art. 50 şi urm din Legea nr. 7/1996, instanţa de fond a respins  acţiunea  formulată de petenta C. A., în contradictoriu cu intimatul I.F..

 Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C.A..

Prin decizia civilă nr. 342/A din 30 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1829/177/2011,  s-a respins ca nefondat  apelul civil introdus de apelanta C. A., în contradictoriu cu intimatul I.F., împotriva sentinţei civile nr. 126 din 27.01.2012 pronunţată de Judecătoria Aleşd, care a fost păstrată în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de apel a avut în vedere următoarele aspecte:

O primă critică adusă de apelantă sentinţei atacate vizează faptul că prima instanţă a respins plângerea formulată împotriva încheierii CF nr. 10299/2011 deşi înscrierea în cartea funciară s-a solicitat în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă invocată de către reclamanta apelantă este reprezentată de sentinţa civilă 1690 din 8.12.2010 pronunţată de Judecătoria Aleşd în dosar 677/177/2010 prin care s-a dispus corectarea titlului de proprietate nr. 1533 din 22.09.1999 eliberat pe seama lui C. G. şi C. N. în sensul că se va înlătura din titlul nr. top. 189/7 Lugaşu de Jos în suprafaţă de 1439 mp şi se va înscrie nr. top 189/9 Lugaşu de Jos în suprafaţă de 1266 mp, a fost respins capătul de cerere privind radierea înscrierilor de sub B 8, 9 şi 10 din CF 791 Lugaşu de Jos, s-a dispus Serviciului de Carte funciară Aleşd să procedeze la înscrierea în evidenţele CF a nr. top. 189/8 Lugaşu de Jos în suprafaţă de 1266 mp şi înscrierea în circuitul civil a acestuia, s-a dispus întabularea în CF a titlului de proprietate nr. 1533/1999 emis pe seama lui C.G. şi C. N.după corectarea prealabilă a acestuia în baza prezentei hotărâri.

 Conform situaţiei de CF 1321 Lugaşu de Jos nr. top 189/8 reprezentând în natură teren intravilan în suprafaţă de 1265 mp cu construcţii, sub B 7 a fost înscris dreptul de proprietate al numitului I.F. asupra cotei de 1/1 parte cu titlu de reconstituire la legea fondului funciar în baza titlului de proprietate nr. 2017 din anul 2003 şi donaţie drept înscris prin încheierea CF nr. 138 conex cu nr. 139, 140, 141 din 14.01.2005.

Instanţa de apel raportat la actele depuse la dosar şi la situaţia de CF 1321 Lugaşu de Jos, a apreciat că prima instanţă în deplină concordanţă cu probele depuse la dosar şi a dispoziţiilor art. 49 din Legea 7/1996 republicată a respins plângerea formulată de petentă împotriva încheierii CF 10299/26.07.2011 emisă de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Aleşd, în condiţiile în care imobilul cu nr. top. 189/8 Lugaşul de Jos este întabulat sub B 7 intimatul I.F. cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate şi donaţie şi nu s-a făcut dovada că aceste înscrisuri ar fi fost anulate sau desfiinţate şi nici actele juridice care au stat la baza înscrierii lor.

 De asemenea, s-a mai reţinut că împrejurarea invocată de apelantă privind poziţia de neopunere a intimatului I.F., nu prezintă relevanţă în condiţiile în care obiectul dedus judecăţii cauzei îl reprezintă plângerea împotriva încheierii de CF, iar instanţa este ţinută să se pronunţe în limitele investirii sale şi nici nu a fost investită cu o cerere privind analiza legalităţii actelor juridice care au stat la baza înscrierii sub B 7 din CF 1321 Lugaşu de Jos.

 Mai mult, în apel prin scriptul depus la dosar intimatul I.F. a arătat că asupra imobilului cu nr. top. 189/8 a fost împroprietărit tatăl său, teren pe care acesta a construit o casă şi că atât casa cât şi terenul i l-a lăsat cu titlu de moştenire.

 De asemenea, şi sub aspectul capătului de cerere privind radierea din CF 1321 a înscrierilor de sub B 2-7 în lipsa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile a unei tranzacţii care să consfinţească învoiala părţilor sau a unor declaraţii autentificate, acte la care face trimitere art. 51 din Legea 7/1996, nu există temei pentru a fi dispusă radierea acestor înscrisuri.

În contextul considerentelor mai sus expuse, tribunalul a apreciat apelul formulat ca fiind nefondat, respingându-l ca atare în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, împotriva sentinţei apelate care a fost păstrată în totalitate, luând act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta-recurentă  C.A. solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În cuprinsul cererii de recurs se arată că numitul I.F. este întabulat greşit în CF nr. 1321 cu nr. top. 189/8 Lugaşu de Jos, datorită faptului că a fost întocmit eronat titlul de proprietate nr. 2017/2003 de către Comisia Comunală pentru aplicarea Legii Fondului Funciar de la Primăria Lugaşu de Jos; drept dovadă rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. Popescu Şerban Ioan că pe top. 189/8 se află o casă de locuit şi anexe gospodăreşti construite de numiţii C.N. şi soţia, ori părinţii lui I.F. nu au construit casă de locuit şi nu au folosit niciodată terenul cu nr. top. 189/8, casa familială aflându-se pe top. 189/9, 189/10, 189/11.

Se solicită în măsura în care este legal să se dispună pentru numitul I.F. radierea din CF nr. 1321 cu nr. top. 189/8 şi înscrierea dreptului său de proprietate pe numerele topografice mai sus arătate.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit situaţiei de carte funciară, imobilul reprezentând în natură teren intravilan în suprafaţă de 1265 mp cu construcţii, figurează înscris în CF nr. 1321 Lugaşu de Jos nr. top. 189/8, sub B.7 în proprietatea pârâtului I.F., înscrierea fiind făcută în baza titlului de proprietate nr. 2017/2003, cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, respectiv donaţie.

Raportat la această împrejurare , în mod corect instanţele de fond şi apel au respins plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de cartea funciară nr. 10299/26.07.2011 emisă de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Aleşd, câtă vreme actele ce au stat la baza înscrierii de sub B.7 nu au fost anulate sau desfiinţate.

De asemeni, nefondată este şi cererea de radiere a înscrierilor de sub B.2-7, făcute în favoarea intimatului, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, a unei tranzacţii sau a unei declaraţii autentificate, acte la care fac trimitere dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 7/1996.

Este adevărat că la instanţa de fond prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 45) intimatul a recunoscut că atât la eliberarea titlului său de proprietate, cât şi a vecinilor săi s-au produs erori cu privire la identificarea topografică a terenurilor, însă corectarea acestora nu poate fi făcută decât pe calea unei acţiuni separate în anularea respectivelor titluri.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 şi 296 Cod procedură civilă a respins  recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.