Cerere de intabulare a dreptului de proprietate. Dovada dreptului de proprietate.


Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 26.03.2009 si depusa în prealabil la sediul OCPI, petentul C N a solicitat desfiintarea încheierii de respingere pronuntate de OCPI Iasi si întabularea pe numele sau a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. Brândusa .

În motivarea plângerii sale, petentul a aratat ca a dobândit dreptul de proprietate  asupra casei si terenului prin mostenire, ca urmare a decesului bunicii sale, CE. Anterior decesului acesteia, a precizat petentul, el detinea deja o cota din imobil, ca urmare a decesului bunicului sau. În mod gresit, a aratat petentul, registratorul a respins cererea sa de întabulare pentru neprezentarea actului de proprietate, având în vedere ca la dosar a fost depuse certificate de mostenitor, aspect ce contravine dispozitiilor art. 20 din Legea 7/1996 rep coroborat cu art. 644 cod civil.

Cererea a fost legal timbrata.

Luând în considerare obiectul cererii cu care petentul a investit registratorul de carte funciara si, implicit si instanta de judecata, aceasta apreciaza ca prezenta procedura are un caracter necontencios, urmarindu-se întabularea, pentru prima data, a dreptului de proprietate al petentului.

Analizând plângerea formulata, exclusiv pe baza înscrisurilor depuse initial, odata cu cererea de întabulare, conform art. 73 alin 2 din Regulamentul de Organizare si Functionare al OCPI, instanta retine:

Conform art. 90 din Regulamentul OCPI drepturile reale dobândite pe cale de succesiune pot face obiectul înscrierii în cartea funciara, înscrierea are un pur efect de opozabilitate fata de terti, permitând titularului sa dispuna de bunul sau, neproducând nici un efect constitutiv de drepturi.

Certificatul de mostenitor, singurul act în temeiul caruia petentul a solicitat întabularea dreptului de proprietate, reprezinta un act juridic notarial, rezultatul unui acord de vointa a partilor cu privire la masa succesorala, calitatea de mostenitori, modul de partajare a bunurilor.

Certificatul de mostenitor, prin el însusi, neînsotit de acte anterioare sau subsecvente, nu face dovada dreptului de proprietate a defunctului asupra bunurilor incluse în masa, fiind doar o dovada a succesiunii pretinsului drept. E un act constatator si nu consitituitv de drepturi. Succesorii dobândesc dreptul succesoral prin efectul legii sau al testamentului direct de la defunct. Admiterea solutiei potrivit careia certificatul de mostenitor ar trebui sa constituie titlu de proprietate este de neconceput pentru ca nu se pot concepe, în privinta aceluiasi bun, doua moduri diferite de dobândire a dreptului de proprietate, legea sau testamentul si certificatul de mostenitor. Prin urmare, pentru a face dovada dreptului de proprietate în patrimoniul sau, petentul trebuie sa alature certificatului si dovada existentei în patrimoniul defunctului a dreptului de proprietate asupra bunului.

Prin urmare, solutia registratorului de carte funciara a fost una corecta, urmând a fi mentinuta în temeiul art. 48 lit a din Legea 7/1996 rep.