Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de mai sus din 23.12.2010 petenta SC Carion System SA a formulat în contradictoriu cu intimaţii NHP şi NSR plângere împotriva încheierii nr. 57043/2010 emisă în dosarul nr. 57043/19.10.2010, prin care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tîrgu Mureş a respins cererea de întabulare a dreptului de proprietate în baza actului de adjudecare nr. 87/2010, din cartea funciară nr. 120064-C1-U2 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr. 38539/III) UAT Tîrgu Mureş, solicitând desfiinţarea acesteia şi în consecinţă, întabularea dreptului de proprietate al S.C. CARION SYSTEM S.A. în baza actului de adjudecare nr. 87/2010, din cartea funciară 120064-C1-U2 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr. 38539/III) UAT Tîrgu Mureş, nr. topo 3511/156/3, nr. cadastral 120064-C1-U2.
În motivarea cererii petenta a arătat că, în urma licitaţiei cu strigare organizată în baza art.516 C.pr. civ., societatea a adjudecat imobilul situat în Tîrgu Mureş, str. Muncii, nr. 31, ap. 3, jud. Mureş, înscris în CF 120064-C1-U2 Tg. Mureş, proprietatea debitorilor intimaţi.
În conformitate cu art. 516 pct.8 si 517 C.pr. civ, actul de adjudecare reprezintă titlu de proprietate asupra imobilului adjudecat, în baza căruia se realizează înscrierea în cartea funciară, iar refuzul înscrierii îngrădeşte atât dreptul de proprietate cât şi exercitarea acestuia.
În continuare se combate incidenţa prevederilor art. 77 1 C fiscal, calitatea de contribuabil nerevenind petentei. Deşi în încheierea contestată se face referire la adresa 835.548/04.07.2008 emisă de ANAF în interpretarea dispoziţiilor acestui text, susţine petenta că aceasta nu poate produce efecte, deci nu poate sta la baza încheierii de respingere a înscrierii în careta funciară. Totodată evidenţiază faptul că actul de adjudecare nu este menţionat expres în Codul fiscal, alături de celelalte modalităţi de transfer ale dreptului de proprietate.
Susţine că Legea specială în materia înregistrărilor de carte funciară nu prevede obligativitatea pentru cel care depune o cerere de înscriere a unui drept în cartea funciară de a depune şi chitanţa de plată a impozitului pe tranzacţii.
În drept au fost invocate art. 112 alin. 2 din Ordinul 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, Legea 7/1996 actualizată – legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, art. 516 pct. 8, art. 517 şi 274 CPC, Codul fiscal, Constituţia României, Cauza Brumărescu.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
La termenul din 04.04.2011 petenta a depus la dosar o completare a plângerii, prin care a modificat obiectul iniţial solicitând, în plus şi desfiinţarea încheierii nr. 70737/2010 emisă în dosarul nr. 70737/23.12.2010 prin care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tg. Mureş a respins cererea de întabulare a dreptului de proprietate în baza actului de adjudecare nr. 87/2010, din cartea funciară 120064-C1-U2 UAT Tg. Mureş nr. top 3511/156/3, nr. cad 120064-C1-U2.
A precizat că petenta a formulat atât plângere la Judecătoria Tg Mureş cât şi cerere de reexaminare la OCPI Mureş, împotriva încheierii nr. 57043/2010.
La cererea de reexaminare formulată la OCPI soluţia a fost de respingere, dată prin încheierea 70737/2010 cu aceleaşi motivări ca şi în încheierea anterioară, astfel încât prin prezenta completare a plângerii solicită şi desfiinţarea acestei din urma încheieri.
În ceea ce priveşte argumentele care conduc în opinia petentei la desfiinţarea ambelor încheieri acestea sunt similare cu cele ce au fost dezvoltate în cererea iniţială.
În probaţiune s-au administrat înscrisurile conţinute de dosarul de fond funciar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin Încheierea nr. 57043 din 30.11.200, în dosarul cu acelaşi număr din 19.10.2010 s-a dispus respingerea cererii formulate de S.C. Carion System S.A. privind întabularea dreptului de proprietate dobândit în baza actului de adjudecare, nr. 87/2010, emis în dosarul nr. 87/E/2010 al B.E.J. Puia Romulus.
S-a reţinut în cuprinsul acestei Încheieri că petenta, adjudecatar avea obligaţia de a depune la dosar dovada achitării impozitului prevăzut de art. 771 Cod fiscal. Petentei i-a fost adusă la cunoştinţă această obligaţie şi, având în vedere faptul că, în termenul legal, nu s-a depus completarea solicitată, cererea de întabulare a fost respinsă.
Plângerea împotriva încheierii nr. 57043/2010.
La data pronunţării acestei încheieri, art. 50 al Legii nr. 7/1996 suferise modificări, prin O.U.G. nr. 64 din 30 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 451 din 2 iulie 2010. În ceea ce priveşte instituţia plângerii împotriva încheierii de carte funciară instanţa constată că a fost introdusă o etapă intermediară, administrativă şi deci obligatorie, a reexaminării, în competenţa registratorului-şef. Împotriva acestei soluţii legiuitorul a prevăzut posibilitatea formulării plângerii, în competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află imobilul.
Petenta a formulat împotriva primei Încheieri nr. 57043 din 30.11.2010 atât plângere, înregistrată pe rolul Judecătoriei (la data de 23.12.2010), cât şi cerere de reexaminare la O.C.P.I. Mureş (22.12.2010).
Având în vedere că instanţa a fost sesizată pe calea plângerii cu analiza primei Încheieri (nr. 57043/2010) deşi textul reţinut a fi incident nu permite o analiză directă a acesteia de către instanţa judecătorească, precum şi că plângerea a fost completată ulterior prin includerea în obiectul analizei şi a soluţiei pronunţate ca urmare a parcurgerii procedurii de reexaminare (Încheierea nr.70737 din 29.12.2010), raportat la prevederile modificate, în vigoare la momentul emiterii primei Încheieri se impune analiza admisibilităţii primului capăt de cerere.
Instanţa reţine că prima etapă, a reexaminării, are caracterul unei proceduri administrative obligatorii, (nicidecum jurisdicţional-facultativă, în raport de art. 21 Constituţie), iar neparcurgerea ei conduce la imposibilitatea obţinerii încheierii de reexaminare, singura care poate fi supusă controlului judiciar.
Acesta fiind cadrul lega în vigoare, instanţa apreciază că poate fi sesizată pe calea plângerii numai după parcurgerea primei etape, prealabile şi obligatorii, ce se finalizează prin emiterea încheierii de reexaminare. Aceasta devine astfel condiţie specială de exerciţiu al dreptului la acţiune.
În concluzie, constatând neîndeplinită această condiţie, plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr. 57043 din 30.11.2010, va fi respinsă ca inadmisibilă.
Plângerea împotriva Încheierii de reexaminare nr. 70737/2010.
În cuprinsul acesteia s-a reţinut că la dosarul de carte funciară nu s-a depus dovada privind achitarea impozitului pe transferul dreptului de proprietate, cerinţă impusă de art. 77 1 Cod fiscal şi din conţinutul căruia rezultă indubitabil obligaţia impusă registratorului de carte funciară, de a verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului şi de a respinge cererea de înscriere în lipsa acestei dovezi, fără posibilitatea de a face aprecieri cu privire la calitatea persoanei căreia îi revine obligaţia fiscală menţionată. De asemenea s-a mai reţinut în cuprinsul acestei încheieri şi îndrumarea oferită de A.N.A.F., prin care această instituţie şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la calitatea de contribuabil.
S-a mai reţinut şi incidenţa prevederilor art. 26 din Legea nr. 7/1996, care conferă opozabilitate dreptului de proprietate dobândit prin vânzare silită, precum şi faptul că obligaţiile fiscale instituite nu reprezintă îngrădiri ale acestui drept.
În considerarea acestor argumente s-a dispus respingerea cererii de reexaminare împotriva Încheierii de carte funciară nr. 57043/19.10.2010.
Instanţa apreciază că această plângere este neîntemeiată, pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 771 C fiscal, alin.1 la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligaţia de a declara venitul obţinut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
De asemenea dispoziţiile art. 1517 alin. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare arată că în cazul în care se solicită întabularea dreptului de proprietate sau a desmembrămintelor acestuia, registratorii de carte funciară vor verifica existenţa deciziei de impunere emise de organul fiscal competent şi dovada achitării impozitului. „În cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalităţi decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentaţiei aferente transferului.”
Prin actul de adjudecare nr. 87/2010 întocmit în data de 22.09.2010 în dosarul de executare nr. 87/E/2010 al B.E.J. Romulus Puia (f. 31), petenta S.C. Carion System S.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. 120064 – C1 – U2 Tg. Mureş (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 38539/III) UAT Tg. Mureş, nr. top.3511/156/II.
Nu poate fi contestată aptitudinea acestui act de a opera un transfer al dreptului de proprietate, în procedura specială a vânzării silite asupra imobilului urmărit, din patrimoniul debitorului în cel al adjudecatarului.(art. 518 alin.1 C pr. civilă).
Raportat la conţinutul textului art. 771C fiscal, rezultă că inclusiv în cazul acestui transfer de proprietate se datorează impozitul, a cărui modalitate de calcul este acolo detaliată.
Norma este imperativă în ceea ce priveşte obligaţia registratorului de carte funciară, de a verifica achitarea impozitului (modul de redactare al normei impune această interpretare).
Faptul că legiuitorul a indicat în mod expres cui revine sarcina colectării acestui impozit în cazul anumitor proceduri (judecătorească, notarială), motivat şi de specificul acestora, nu exclude incidenţa acestui text în cazul altor proceduri care vizează un transfer al dreptului de proprietate. De altfel, nu este necesară reglementarea exhaustivă a tuturor procedurilor de acest tip şi care atrag obligaţii fiscale, fiind suficientă prevederea inserată în alin.1 care trimite la toate transferurile prin acte între vii, pentru a determina aplicarea şi în cazul analizat.
Instanţa mai reţine că intenţia legiuitorului a fost ca în cazul registratorului să nu impună şi obligaţia de a verifica cine face plata acestui impozit, cine justifică din perspectiva acestor prevederi calitatea de contribuabil. De altfel, nu există nici o discuţie reală cu privire la calitatea de contribuabil, în acest caz aceasta revenind debitorului care prin transferul silit de proprietate operat, a dobândit această calitate şi implicit obligaţia de a achita acest impozit.
Revenind la obligaţia registratorului, în opinia instanţei, acesta nu are puterea de a aprecia şi de a solicita contribuabilului în sensul Codului fiscal îndeplinirea obligaţiei fiscale, mai ales dacă se are în vedere şi caracterul procedurii pe care acesta o conduce, procedură necontencioasă, declanşată de cel interesat să obţină o înscriere în cartea funciară şi la care nu participă efectiv contribuabilul.
Nu sunt întemeiate afirmaţiile petentei cu privire la lipsa de incidenţă a acestui text din Codul fiscal, în raport de prevederile art. 47-48 din Legea nr. 7/1996, care stabilesc procedura de urmat în cazul înscrierii în cartea funciară, procedură care presupune simpla depunere a înscrisului original sau a copiei legalizate de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, înscris care trebuie să prezinte o serie de condiţii, redate de art. 48. Căci, prin adoptarea prevederilor conţinute de art. 771 C fiscal, legiuitorul a completat în mod expres şi cu caracter special procedura ce constituie cadrul comun în materia înscrierilor în cartea funciară adăugând încă o condiţie la întabularea dreptului de proprietate aceea a prezentării dovezii achitării impozitului prev. de art. 771 din Codul fiscal, neavând relevanţă din perspectiva legiuitorului fiscal, cine face plata. În concluzie inclusiv acest text se impune cu forţă obligatorie, în procedura de înscriere în cartea funciară.
Raportat la criticile ce vizează încălcarea dreptului de proprietate, astfel cum este el reglementat de art.44 din Constituţia României, instanţa apreciază că nu sunt întemeiate.
În primul rând, simpla invocare a acestui articol nu conduce automat la concluzia existenţei unor astfel de ingerinţe în conţinutul dreptului sau în exercitarea sa.
În al doilea rând, prevederea constituţională stabileşte în mod neechivoc faptul că atât conţinutul, cât şi modul de exercitare al dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
În acest caz, o normă care reglementează, în spiritul normei constituţionale modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate o reprezintă inclusiv cea cuprinsă în art. 26 al Legii nr. 7/1996 potrivit căreia dreptul de proprietate obţinut din vânzarea silită este opozabil fără înscrierea în cartea funciară.
Nici, invocarea de către petiţionară a jurisprudenţei CEDO, în sensul aprecierii ca fiind excesivă obligaţia impusă de lege în exercitarea acestui drept, nu este în măsură să conducă la înlăturarea aplicării textului analizat.
În primul rând pentru că inclusiv norma europeană invocată, în art. 1 paragraful 2 al Protocolului 1 recunoaşte puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau a amenzilor,
În al doilea rând în cauză, se constată că prin această măsură nu se aduce atingere substanţei dreptului, căci petenta are în continuare posibilitatea să îşi exercite în mod deplin toate atributele ce decurg din acesta, nefiind adusă atingere nici folosinţei bunului.
Jurisprudenţa CEDO a statuat în interpretarea acestui text, că dreptul statului de a recupera creanţe fiscale neplătite corespunde unui interes general, deoarece priveşte asigurarea obţinerii de venituri care urmează să fie folosite în interesul întregii societăţi.
În concluzie, având în vedere existenţa acestor dispoziţii legale (prevederile art. 771 din Codul fiscal), care impun anterior întabulării dreptului de proprietate, îndeplinirea obligaţiilor fiscale decurgând din transferul dreptului de proprietate, instanţa apreciază că, în mod justificat a fost respinsă cererea de întabulare.
