Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, conform prevederilor art. 256 Cod procedură civilă, constată:
Prin acţiunea ulterior precizată, introdusă la instanţă, reclamanta CA a chemat în judecată pe pârâtul AA, solicitând ca, în contradictoriu să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să fie obligat să-i permită trecerea pe terenul său pentru a ajunge la drumul public.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că, este proprietara unui teren care, pe latura învecinată cu pârâtul este înfundat din cauze independente de voinţa sa.
Or, arată reclamanta – singura cale de ieşire la calea publică poate fi instituită numai pe terenul vecinului AA, astfel cum s-a constatat cu ocazia expertizei efectuate de expert RM, administrată într-o altă cauză.
În drept, au fost invocate prevederile art. 616 din Codul civil iar, pentru dovedirea susţinerilor făcute, s-au depus în fotocopie următoarele înscrisuri: raportul de expertiză întocmit de expert RM; cererea de chemare în judecată înregistrată de AC pe rolul judecătoriei Buzău; adeverinţa primăriei comunei Pietroasele ; procesul verbal de punere în posesie întocmit de Comisia Locală; declaraţia extrajudiciară dată de martora MA; sentinţele civile pronunţate de judecătoria Buzău; decizia civilă dată de Tribunalul Buzău _ Secţia civilă; încheierea Camerei de Consiliu pronunţată de judecătoria Buzău; contractul de vânzare – cumpărare autentificat de BNI ; încheierea dată de BNI de rectificare a erorii materiale din contractul de vânzare – cumpărare autentificat de către acelaşi birou notarial; încheierea privind înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară în baza contractului de vânzare – cumpărare autentic şi încheierea de rectificare; titlul de proprietate emis de Comisia Judeţeană funciară Buzău.
Prin serviciul registratură, pârâtul a depus întâmpinare, conform prevederilor art. 115 şi următoarele Cod procedură civilă, prin care a solicitat motivat respingerea cererii introductive şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată susţinându-se, în esenţă următoarele:
Proprietatea reclamantei nu este înfundată iar dispoziţiile art. 616 Cod civil sunt aplicabile numai în situaţia în care, proprietatea – în mod natural, prin configuraţia sa sau prin modul de amplasare – nu are ieşire la calea publică sau ieşirea prezintă inconveniente sau incorelaţii grave , ceea ce echivalează cu o imposibilitate de ieşire.
Însă – susţine pârâtul – proprietatea reclamantei are deschisă ieşirea la drumul public iar instanţele judecătoreşti au stabilit definitiv şi irevocabil că, ” pe latura dinspre est există o cale de acces practicabilă în condiţii normale”, accesul la drum putându-se face în condiţii uşoare atât cu pasul cât şi cu vehiculul.
În apărare, pârâtul a depus cu respectarea prevederilor art. 112 alin. 2 Cod procedură civilă, copie de pe hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile ce s-au purtat între părţi care, deja, au fost înfăţişate şi de reclamantă şi o planşă fotografică.
La termenul de judecată, reclamanta a răspuns la întâmpinarea pârâtului şi a făcut precizarea că, solicită modificarea căii de acces prin extinderea deschiderii către proprietatea vecinului său pe o distanţă de 1 – 1,5 m.
Prin memoriul depus , prin serviciul registratură , pârâtul AA a învederat că, pretenţia reclamantei nu se justifică atâta vreme cât, calea de acces oferită este deja majorată prin acordul celui în cauză; i s-ar împovăra fondul de proprietate şi i s-ar crea modificări în structura gardului şi, nu în ultimul rând, reclamanta are creată o cale de acces pe care şi-ar putea-o modifica în porţiunea de teren ce i-a fost atribuită.
La solicitarea pârâtului, formulată prin apărător ales, s-a dispus ataşarea dosarului al judecătoriei Buzău.
În virtutea rolului activ conferit prin dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, în şedinţa publică, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiza de specialitate topometrică pentru a se stabili dacă calea către drumul sătesc existentă permite accesul reclamantei cu atelajul sau alt mijloc de transport şi, dacă configuraţia terenului permite practicarea unei deschideri mai mari a porţii sau , singura posibilitate, constă în extinderea deschiderii către proprietatea pârâtului, în acest ultim caz, urmând să fie trasată servitutea prin locul ce ar pricinui cea mai mică pagubă fondului aservit şi să se stabilească lipsa de folosinţă a terenului ocupat.
Lucrarea de specialitate a fost întocmită de expert PH şi consemnată la, cu privire la care părţile nu au formulat obiecţiuni.
Este adevărat că, în şedinţa publică, reclamanta prin apărător ales a declarat că, pârâtul înţelege să-i cedeze pârâtului suprafaţa de 40 cm şi a solicitat refacerea raportului având în vedere această situaţie creată însă, cererea acesteia a fost respinsă de instanţă atâta vreme cât pârâtul s-a opus categoric şi nu au fost formulate alte critici.
Analizând cererea de faţă, precizată ulterior, prin prisma probatoriului administrat şi dispoziţiilor legale incidente, judecătoria constată următoarele:
Articolul 616 Cod civil reglementează dreptul proprietarului unui loc care nu are nici o ieşire la calea publică, de a reclama o trecere pe fondul vecinului său, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu paguba ce i s-ar ocaziona.
În conformitate cu art. 617 şi art. 618 Cod civil, trecerea trebuie făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum, însă trebuie ales locul ce ar pricinui cea mai redusă pagubă pentru proprietarul fondului aservit.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 616 şi următoarele din Codul civil rezultă că, acţiunea confesorie de servitute de trecere are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică, precum şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.
În speţa de faţă, reclamanta, la data dobândirii proprietăţii avea ieşire la calea publică, situaţie ce rezultă din procesul de ieşire din indiviziune asupra averii succesorale rămasă de pe urma defunctei AA, antecesoarea părţilor aflate în litigiu.
Astfel, din analiza expertizelor topografice din procesul de partaj, rezultă că, moştenitoarei CA îi este asigurat accesul la drumul comunal prin partea laterală a proprietăţii sale, respectiv prin zona de protecţie a pârâului, drum practicabil în condiţii normale, utilizat şi de alţi proprietari din zonă.
Raportul de expertiză efectuat de expert PH scoate în evidenţă că, intrarea în curtea reclamantei se face prin porţiunea delimitată de punctele 20 – 201 pe schiţa aflată la dosar, prin retragerea gardului de către pârâtul AA din punctul .. în punctul …..
Pretenţia reclamantei constând în retragerea gardului de către vecinul său pe toată porţiunea delimitată de punctele …… pe aceeaşi schiţă de plan, nu poate fi primită atâta vreme cât s-a dovedit că terenul în discuţie nu este înfundat, calea la ieşirea publică fiind asigurată prin porţiunea cuprinsă între punctele ….. şi existând posibilitatea amenajării de către reclamantă a intrării de la drumul sătesc în ogradă, pe porţiunea cuprinsă între punctele ….., având o lăţime de 10,61 m.
De altfel, astfel cum a concluzionat expertul desemnat, la acest drum sătesc are ieşire şi vecinul de la nord, BC iar din analiza planşei fotografice aflată la dosar rezultă că se poate amenaja o cale de ieşire mai lată la drum cu un minim de efort.
Nu trebuie ignorate nici dispoziţiile art. 618 şi art. 634 Cod civil din economia cărora rezultă că, la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se ţină seama şi de interesul celui ce urmează să suporte consecinţele ei, şi nu să se ia în considerare, în mod precumpănitor şi exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere .
În raport de aceste dispoziţii este de luat în considerare apărarea pârâtului că, reclamanta are, deja, o cale de acces pe care şi-o poate modifica după bunul plac în porţiunea de teren ce i-a fost atribuită iar mutarea porţii conform opţiunii celei în cauză i-ar îngrădi dreptul de proprietate , fapt ce nu mai poate fi proporţional cu necesitatea măsurii solicitate, măsură ce ar fi prea împovărătoare pentru acesta .
Văzând dispoziţiile art. 480 din Codul civil şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, care prevăd că proprietatea poate fi limitată prin îngrădirile prevăzute de lege, dar aceste limitări trebuie să fie proporţionale cu interesul proteguit, instanţa constată că măsura solicitată de reclamantă nu asigură respectarea principiului proporţionalităţii, motiv pentru care va respinge cererea introductivă, ulterior precizată, pendinte astăzi judecăţii.
Ca parte aflată în culpă procesuală reclamanta, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată să plătească pârâtului cheltuielile de judecată făcute de aceasta, ce se circumscriu valorii de 833 lei, reprezentând onorariu avocat, dovedite cu chitanţele şi factura , înscrisuri consemnate la dosar.
