MATERIE-
Rectificare de carte funciară.
Drept de proprietate înscris în CF în favoarea Episcopiei Române Unite a Maramureşului, în baza unui contract de donaţie încheiat la data de 14.08.1945.
Cerere de rectificare CF, formulată de moştenitorii donatorului, în temeiul art. 34 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Potrivit art. 34 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil”, iar potrivit art. 30 alin. 1 din acelaşi act normativ, „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credinţă cât timp nu se dovedeşte contrariul”
(Decizia civilă nr.912/R/ 12 mai 2009;
Dosar nr.8739/296/2007 a Curţii de Apel Oradea)
Prin sentinţa civilă nr. 1421/07.03.2008 pronunţată în dosar nr.8739/296/2007, Judecătoria Satu Mare a respins cererea formulată de petenta reclamantă M.A.M. în contradictoriu cu intimata pârâtă E.R.U.a M., având ca obiect rectificare de CF.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că aşa cum relevă coala CF. în extenso nr.308 Bîrsăul de Sus şi extrasul de CF nr.308, prin încheierea de CF nr. 564 din 17.08.1945, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor de sub A+ 6,7,8,11,12,13,14,16,17,26,29,30,36 şi 39 în favoarea intimatei-pârâte E.R.U. a M. în baza unui contract de donaţie încheiat în 14.08.1945 şi autentificat de Judecătoria Mixtă Baia Mare.
Din adresele de răspuns la solicitările petentei reclamante nr. C 535/19.09.2006, nr.11234/9.10.2006, nr. C 968 din 16.10.2006, nr.746/2007, nr.6315 din 23.10.2007 rezidă faptul că autorităţile sesizate nu deţin şi nu cunosc dacă există încheiat contract de donaţie din 14.08.1945 între părţile P.R.G. sau P.(C.) A.C. şi E.U.a M., fapt ce nu duce la concluzia că un astfel act de donaţie nu a existat vreodată, dobândit cu bună credinţă.
Actele de stare civilă (filele 12-17 şi 20-22 din dosarul de fond) şi arborele genealogic nu atestă că petenta – reclamantă a acceptat în termen legal moştenirea după fiul ei, iar soţul petentei P.R.G., născut în 1899, ar fi avut posibilitate în timpul vieţii sale, până în anul 1966, să ceară el însuşi rectificarea CF., dacă avea dubii cu privire la valabilitatea donaţiei făcută de mama sa. Nu s-a făcut dovada nici că fiul lor, P.R.C.G., ar fi acceptat în termen legal moştenirea după tatăl său.
În lumina disp. art. 813-840 Cod civil, donaţia este un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit, prin care una din părţi, respectiv donatorul, cu intenţie liberală îşi micşorează în mod actual şi irevocabil patrimoniul său, mărind patrimoniul celeilalte părţi, respectiv a donatarului. Pentru validitatea donaţiei, se cere ca bunul care formează obiectul contractului, să fie în circuitul civil. Forma cerută de lege pentru validitatea contractului, este cea autentică, iar donaţia devine irevocabilă din momentul acceptării, donatorul putând revoca donaţia doar până în momentul acceptării sale, donatorul nemaiavând posibilitatea revenirii asupra deciziei sale.
Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei dacă a fost dobândit cu bună credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul (art.33 din Legea 7/1996), ori, în speţă, reclamanta trebuia să-şi susţină propunerea făcută, potrivit disp.art.1169 Cod civil, iar conform art.34 din aceeaşi lege, cuprinsul cărţii funciare, în afara îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlu legal, a dobândit cu bună credinţă un drept real înscris în cartea funciară.
Din probele administrate în cauză, reiese că înscrierile în CF au fost valabile, consimţământul autorilor reclamantei nefiind viciat prin violenţe psihice, sau de incapacitatea de a încheia un contract de donaţie, care este în principiu irevocabil, donatorul nemaiavând posibilitatea revenirii asupra deciziei sale.
Pentru considerentele mai sus menţionate, instanţa de fond, în baza disp. art. 813-840 Cod civil, art. 261 Cod procedură civilă, art. 33, 34 şi 38 din Legea 7/1996, Ordinul nr.733/2006 a ANCPI., a respins cererea conform dispozitivului sentinţei atacate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta M.A.M. solicitând – în temeiul art.304 pct.7, 8 şi 9 Cod procedură civilă – admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii introductive de instanţă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că prin cererea introductivă a solicitat rectificarea colii CF nr.308 Bârsău de Sus în sensul radierii înscrierii de sub B.39, cu restabilirea situaţiei de carte funciară existentă sub B.38, cât şi a înscrierii de sub B.1 din CF nr.1229 Bârsău de Sus, cu restabilirea situaţiei de CF, ca urmare a constatării aspectului potrivit căruia înscrierile de sub B.39 din CF nr.308 Bârsău de Sus şi de sub B.1 din CF 1229 Bârsău de Sus, nu au fost valabile, în înţelesul art.34 alin.1 pct.1 din Lg.nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare (cu completările şi modificările ulterioare).
A mai arătat că în susţinerea celor de mai sus, a depus, în probaţiune, înscrisuri din care rezultă că încheierea de CF. care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei cu titlu juridic donaţie, nu vizează o astfel de operaţiune juridică şi nici nu este însoţită de un contract de donaţie având ca obiect terenurile în litigiu, sens în care s-a depus adresa de răspuns nr.11234/09.10.2006 a OCPI Satu Mare, prin care au fost comunicate copii după actele anexe încheierii CF. nr.564/17.08.1945, cu menţiunea expresă că „la baza încheierii de carte funciară nr.564/1945 nu există nici un contract de donaţie !!!”. Aceste acte (depuse şi ele în probaţiune) vizează o altă persoană, văduva defunctului C.V., născută S. T. şi se referă la operaţiuni de radiere a unor ipoteci ce fuseseră constituite în favoarea Băncii de Credit SA. Satu Mare.
Cu toate acestea, în analizarea probatoriului, prima instanţă a interpretat greşit cuprinsul adresei mai sus menţionate, reţinând că „autorităţile sesizate nu deţin şi nu cunosc dacă există încheiat contractul de donaţie”.
A menţionat că în susţinerea şi completarea adresei de mai sus au fost depuse şi alte răspunsuri comunicate de alte instituţii, precum: adresa de răspuns nr. C 535/19.09.2006 emisă de Direcţia Judeţeană Maramureş a Arhivelor Naţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se comunică în mod explicit că „în documentele pe care le deţinem privind actele încheiate la Judecătoria Baia Mare, oficiul CF. în anul 1945 nu figurează contractul de donaţie încheiat la 14 august 1945 cu nr.564 CF. referitor la E.U. a M.”; adresa de răspuns nr. C 968 din data de 16.10.2006 emisă de Direcţia Judeţeană Maramureş a Arhivelor Naţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se comunică în mod explicit că „în evidenţele pe care le deţine privind înregistrările de carte funciară, respectiv cererile de întabulare a proprietăţilor din anul 1945 de la Judecătoria Mixtă Baia Mare, nu figurează solicitarea de întabulare a proprietăţii obţinută de Episcopia Unită a Maramureşului în urma încheierii contractului de donaţie din 14 august 1945 între părţile P.R.G. sau P.(C.)A.C. şi E.U. a M.”; adresa de răspuns nr.746/05.08.2007 a Primăriei comunei Bârsău completează – sub acelaşi aspect – probatoriul, menţionând că „în urma verificării arhivei din anii 1945 şi următori nu au găsit nici o rubrică privitoare la registrul de rol (pentru impozite şi taxe) şi nici în cartotecile cadastrale în care să figureze Episcopia greco-catolică (unită cu Roma) a Maramureşului”.
Faţă de cuprinsul adreselor depuse în probaţiune, recurenta-reclamantă a apreciat că prima instanţă, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii (art.304 pct.8 Cod procedură civilă, a reţinut doar că aceste instituţii „nu deţin” sau „nu cunosc dacă există” contractul de face obiectul litigiului. Or, răspunsul OCPI este neechivoc, în sensul că încheierea de carte funciară care a stat la baza întabulării nu cuprinde în sine sau în anexele sale un contract de donaţie între cele două părţi, probă completată prin informaţiile furnizate de celelalte instituţii menţionate.
Raportat la cele de mai sus, recurenta-reclamantă a considerat că sunt incidente disp.art.30 din Lg.nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, potrivit căruia „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, CÂT TIMP NU SE DOVEDEŞTE CONTRARIUL”.
Consideră că, deşi instanţa de fond a reţinut incidenţa acestor dispoziţii legale, a pronunţat soluţia cu aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Astfel, în condiţiile în care recurenta-reclamantă a făcut dovada contrară, în sensul că înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei-intimate în coala de carte funciară s-a făcut în lipsa actului autentic care îl justifică, a apreciat că prezumţia instituită prin lege a fost răsturnată.
Raportat la răsturnarea acestei prezumţii, pentru o corectă apreciere a probelor se impunea obligarea intimatei la depunerea contractului de donaţie care să îi justifice dreptul şi pe care, în calitate de proprietar, ar fi fost firesc să îl deţină. Cu toate acestea, intimata-pârâtă nu doar că nu a fost înregistrată niciodată în evidenţele fiscale ca proprietar al terenurilor din litigiu, dar nici nu a achitat vreodată impozit asupra acestora, aspect ce rezultă din adresa emisă de Primăria Bârsău.
Astfel, din coroborarea tuturor probelor administrate în primă instanţă, se poate concluziona că înscrierile din colile de carte funciară mai sus menţionate, nu au fost valabile, un astfel de contract de donaţie fiind – practic – inexistent.
Recurenta-reclamantă a apreciat că în ceea ce priveşte motivarea cuprinsă în finalul considerentelor sentinţei civile recurate, aceasta este străină pricinii (art.304 pct.7 Cod procedură civilă), în cauză nefiind vorba despre o revocare a donaţiei, deoarece ea nu a afirmat niciodată că o astfel de donaţie ar fi existat, dimpotrivă, din probele administrate rezultă că înscrierea efectuată nu are la bază un astfel de înscris autentic, astfel încât motivările vizând revocarea donaţiei sunt neavenite şi nu prezintă relevanţă raportat la obiectul cauzei.
Deşi prima instanţă a reţinut – în mod corect – că pentru existenţa valabilă a unui contract de donaţie este cerută forma autentică, a ignorat cu desăvârşire probele administrate în cauză, din care rezultă că la baza înscrierii de CF nu există un înscris autentic care să îndeplinească condiţiile de valabilitate ale unei donaţii.
A considerat că sunt străine pricinii şi motivele cuprinse în finalul considerentelor hotărârii, potrivit cărora „înscrierile de CF au fost valabile, consimţământul autorilor reclamantei nefiind viciat prin violenţe psihice, sau de incapacitatea de a încheia un contract de donaţie”.
Un prim aspect se referă la faptul că obiectul cauzei nu pune în discuţie valabilitatea încheierii contractului de donaţie, în acest sens prima instanţă reţinând, în mod greşit, administrarea probatoriului. Nu au fost administrate nici un fel de probe vizând vicierea sau nevicierea consimţământului autorilor reclamantei, ori existenţa vreunei incapacităţi de a încheia astfel de acte juridice, pentru simplul motiv că prin probele administrate s-a făcut dovada inexistenţei contractului de donaţie ca temei juridic al înscrierii de carte funciară, nefiind pusă în discuţie valabilitatea contractului.
Raportat la calitatea procesuală activă a recurentei-reclamante, a arătat că prima instanţă a ignorat înscrisurile depuse în probaţiune în justificarea acestei calităţi, reţinând doar actele de stare civilă şi arborele genealogic.
A precizat că prima instanţă nu a avut în vedere dispoziţiile legale în materia proprietăţii (adoptate ulterior anului 1989), care au avut ca efect repunerea în termenul de acceptare a succesiunii după antecesorii proprietari ai terenurilor pentru care se face revendicarea şi nici probele depuse în acest sens. Astfel, prin cererea înregistrată la Primăria Bârsău sub nr.591/16.11.2005, recurenta-reclamantă a acceptat succesiunea după defuncta B.A.-G., a cărei succesoare în drepturi este, în temeiul testamentului autentificat sub nr.2649/21.07.1995.
În ceea ce priveşte acceptarea de către B.A.G. a succesiunii după defunctul ei fiu, P.R., aceasta rezultă din cererile formulate de către aceasta în temeiul Lg.18/1991, cereri soluţionate în mod favorabil prin emiterea unor titluri de proprietate pe seama acesteia, în calitatea sa de moştenitoare a unicului fiu predecedat (precum şi titlul de proprietate nr.31-118432 depus în probaţiune la dosarul cauzei).
Raportat la acest aspect, cât şi la succesiunea în timp a maselor succesorale – de la proprietara tabulară până la predecesoarea lor în drepturi – a apreciat că s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a recurentei-reclamante şi deci, justificarea procesuală activă în prezenta cauză.
În situaţia în care pârâta – în calitate de terţ – contestă calitatea de moştenitor a oricăruia dintre antecesorii ei în drepturi (care ar întrerupe şirul moştenirilor), consideră că este în sarcina acesteia să facă proba contrară.
În ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă, a arătat că a dovedit cu acte de stare civilă raporturile succesorale dintre antecesorii ei în drepturi, cât şi existenţa dreptului de proprietate asupra terenurilor în patrimoniul antecesoarei ei în drepturi întabulată în coala de carte funciară. Mai mult decât atât, s-a făcut şi dovada acceptării succesiunii cu ocazia repunerii în termen prin dispoziţiile cuprinse în Lg.nr.18/1991 a fondului funciar şi Lg.nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
În drept, a invocat art.304 alin.1 pct.7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, E.R.U. A M. a solicitat, ca în urma recalificării căii de atac din recurs în apel, să se dispună respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că, primordial, se impunea a fi lămurită natura juridică a căii de atac, întrucât cererile de rectificare CF sunt supuse celor trei grade de jurisdicţie, deci calea de atac este apelul.
Pe fondul căii de atac, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, sentinţa instanţei de fond fiind temeinică şi legală. S-a avut în vedere faptul că orice înscriere de CF se presupune a fi conformă cu realitatea până la proba contrară, lucru însă care nu poate fi combătut cu adeverinţe din care rezultă „chestiuni incerte” cum ar fi „nu avem în evidenţe” ori „nu se găseşte în arhivă”. Numai o cercetare penală ar putea să schimbe ceea ce s-a stabilit printr-o confirmare de către judecătorie, cum a fost cazul legal la vremea respectivă. De fapt, prin „recursul” declarat, reclamanta nu face decât să repete cele scrise în cererea de chemare în judecată fără a aduce o critică obiectivă juridică la subiect sentinţei instanţei de fond.
A mai arătat că este de remarcat faptul că din economia art.34 din DL nr.115/1938 s-a reţinut trei motive ale unei cereri de rectificare de CF. Nici cererea de chemare în judecată şi nici recursul nu specifică pe care anume din cele 3 motive se întemeiază cererea; înscrierea este valabilă (până la proba contrară); dreptul a fost corect calificat; condiţiile existenţei dreptului de proprietate bazat pe donaţie nu s-au modificat şi nici efectele actului respectiv de donaţie nu au încetat. Donaţia este irevocabilă; avea posibilitatea timp de peste 20 de ani ca fiul donatoarei să atace personal actul dacă aprecia că se impune.
În drept, a invocat art.115 şi 274 Cod procedură civilă.
Prin încheierea şedinţei publice din data de 15.10.2008, în temeiul art.34 pct.1 din Lg.nr.7/1996, s-a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel.
Prin decizia civilă nr.257/Ap din 22 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr.8739/296/2007, s-a respins apelul declarat de apelanta M.A.M., domiciliată în Oradea, împotriva sentinţei civile nr.1421/2008 a Judecătoriei Satu Mare, pronunţată în dosar nr.8739/296/2007 în contradictoriu cu E.R.U.A M., cu sediul în Baia Mare,
A fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 2380 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa în acest mod, tribunalul a reţinut următoarele:
În mod legal instanţa de fond a dat eficienţă principiului publicităţii materiale al cărţilor funciare, ce rezultă din disp.art.30 din Lg.nr.7/1996, republ., respectiv „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în condiţiile prezentei legi în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credinţă cât timp nu se dovedeşte contrariul”.
În favoarea intimatei-pârâte, în baza încheierii nr.564/1945 CF s-a înscris un drept de proprietate dobândit în baza contractului de donaţie încheiat la 14.08.1945. Faptul că încheierea vizează alte persoane fizice, care poate fi şi o eroare materială în privinţa numărului sub care a fost emisă încheierea, precum şi faptul că, contractul de donaţie încheiat în anul 1945 nu mai există în materialitatea lui, nu sunt probe concludente pentru a răsturna prezumţia existenţei dreptului real înscris în favoarea intimatei-pârâte, de asemenea motivele invocate rezultate din relaţiile comunitate de diferite autorităţi sesizate :OCPI Sau Mare fila 38 care comunică că „actele solicitate lipsesc din mapa actelor arhivate”; Direcţia Judeţeană Maramureş –Arhivele naţionale fila 36 arată că „nu figurează solicitarea de întabulare a proprietăţii obţinută de Episcopia Unită a Maramureşului în urma încheierii contractului de donaţie „…”Nu deţinem evidenţe privind actele autentificate de Judecătoria mixtă Baia Mare în anul 1945” , respectiv „nu figurează contractul de donaţie încheiat la 14 august 1945 cu nr.564 CF referitor la Episcopia Unită a Maramureşului” nu reprezintă cauze de nevalabilitate care să afecteze actul juridic din litigiu privit ca operaţiune juridică sau privit în sens de instrumentum, motiv pentru care, tribunalul a considerat că nu sunt îndeplinite disp. art. 34 pct.1 din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare. În baza disp.art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat ca nefondat şi reţinând culpa procesuală a apelantei, aceasta, în baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2380 lei în favoarea intimatei-pârâte, reprezentând onorar de avocat.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs reclamanta M.A.M., care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârilor şi admiterea acţiunii cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a susţinut că greşit instanţele au respins acţiunea în rectificare de CF. deşi contractul de donaţie care a stat la baza încheierii de întabulare nu există, iar actele anexe încheierii respective privesc alte persoane şi alte operaţiuni de carte funciară.
În concluzie, nu s-a făcut dovada că ar fi existat o donaţie, dimpotrivă aceasta este inexistentă, astfel că se impunea să se constate inexistenţa titlului şi să se dispună rectificarea de carte funciară.
A mai invocat recurenta că este sarcina pârâtului să dovedească existenţa înscrisului, cât timp proba inexistenţei acestuia este imposibilă. Dovada unui fapt negativ se poate înlătura doar prin proba faptului pozitiv conex.
Intimata s-a opus admiterii recursului.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, Curtea constată că acestea sunt legale şi temeinice.
Criticile formulate de recurenta reclamantă sunt nefondate.
Recurenta a formulat acţiune de rectificare de CF. întemeiată pe dispoziţiile art. 34 pct.1 din Legea 115/1938 (preluate ca atare şi de Legea 7/1996).
Invocând nevalabilitatea titlului înscris în CF. 308 Bârsăul de Sus în favoarea pârâtei E.R.U. a M., reclamanta trebuia să-şi dovedească susţinerile.
Inexistenţa titlului pe care recurenta reclamantă o invocă ca şi nevalabilitatea titlului în înţelesul legii, nu înseamnă aşa cum aceasta a motivat că înscrisul a fost pierdut sau nu mai este găsit în arhiva cărţii funciare. Simpla împrejurare că la încheierea de întabulare contestată de reclamantă nu există nici un contract de donaţie sau că lipsesc actele în baza căreia s-a dat încheierea de întabulare, inclusiv cererea proprietarului, necoroborată cu alte probe, nu înseamnă că înscrierea contestată este nevalabilă şi se impune rectificarea acesteia aşa cum se solicită.
Nici împrejurarea că proprietarul, pârâta în prezenta cauză, nu şi-a înregistrat proprietatea la unitatea administrativ teritorială de care aparţine, nu are relevanţă cu atât mai mult cu cât donaţia s-a făcut în anul 1945 iar prin Decretul 358/1948 Biserica Română Unită cu Roma – Greco Catolică a fost desfiinţată de statul comunist, fiind reînfiinţată abia în anul 1990.
În concluzie, înscrierea în CF.de sub B. 39, CF. 308 Bârsăul de Sus face dovada că a existat contractul de donaţie şi instituie prezumţia relativă că acesta a fost valabil încheiat, prezumţie pe care reclamanta nu a răsturnat-o aşa cum am arătat mai sus.
De altfel, de la data înscrierii în CF. 1945 au trecut peste 50 de ani, fiind astfel plauzibilă pierderea unor acte care au stat la baza încheierii de întabulare.
Prin urmare, aşa cum am arătat mai sus, simpla lipsă a actelor ce au stat la baza încheierii de întabulare, nu poate duce la concluzia că aceasta s-a făcut în baza unui titlu nevalabil, în condiţiile în care aceasta nu s-a dovedit.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 cu referire la art. 316 şi 296 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
În baza art. 274 cod procedură civilă, va obliga recurenta la 2440 lei cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatei.
