Tranzacţia de stabilire a hotarului (grăniţuire) nu poate fi considerată un titlu de proprietate în sensul art. 20 din Lg. 7/1996, având în vedere că prin acţiunea în grăniţuire se urmăreşte numai trasarea liniei despărţitoare a proprietăţilor învecinate, nu conferirea unui drept de proprietate. Aşa cum rezultă din dispoz. art. 584 Cod civil, linia de hotar se stabileşte între proprietăţile lipite, prin urmare, dreptul de proprietate este deja stabilit şi cunoscut de fiecare proprietar în parte la momentul grăniţuirii.
Faptul că prin stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăţi conform tranzacţiei, reclamantei i-a rămas îngrădită o suprafaţă de teren mai mare decât cea rezultată din actul de vânzare – cumpărare, nu duce la concluzia dobândirii dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren, deoarece grăniţuirea proprietăţilor nu constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate.
La data de 13.07.2007, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova plângerea formulată de reclamanta SC B. C. SRL împotriva încheierii de Carte Funciară nr. 32373/02.07.2007, prin care s-a respins intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară potrivit sentinţei civile nr. 4969/2007, a Judecătoriei Craiova, solicitând anularea acestei încheieri ca nelegală.
În fapt, reclamanta a arătat că a formulat cerere de înscriere în Cartea Funciară a imobilului situat in Craiova, str. Decebal, nr. 19 (fost str. Argeş, nr.15) cu suprafaţa de 939 mp, suprafaţă aflată în deplină proprietate şi liniştită posesie, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei civile nr. 4969/2007, a Judecătoriei Craiova.
Reclamanta a arătat că, la baza acestei hotărâri judecătoreşti, au fost avute în vedere actele de recunoaştere efectuate de către toţi proprietarii limitrofi ai imobilului proprietatea subscrisei, respectiv: documentele provenind de la Biroul Cadastru al SNCFR SA, convenţia încheiată cu SC Pelendava SA in dosarul nr. 17023/C/2006 a Judecătoriei Craiova, convenţia încheiată cu ultimul proprietar vecin SC B. SRL.
A mai arătat că încheierea pronunţată de OCPI este nelegală, aceasta respingând cererea formulată de reclamantă cu motivarea că nu se poate dispune intabularea în baza sentinţei civile nr. 4969/2007, pronunţată în dosarul nr. 5042/215/2007, al Judecătoriei Craiova, deoarece această hotărâre judecătorească nu ar fi un act translativ sau constitutiv al dreptului de proprietate. Potrivit legii publicitarii imobiliare, OCPI nu are posibilitatea legală să cenzureze aceasta hotărâre judecătorească, atribuţiile oficiului fiind acelea de publicitate imobiliară, iar potrivit art. 18-20 din Legea nr. 7/1996 înscrierea in Cartea Funciara potrivit cererii formulate de reclamantă nu are caracter constitutiv de drepturi, ci numai de publicitate.
Prin sentinţa civilă nr.12784 din 08.10.2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă plângerea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sentinţa civilă nr.4969/2007, a Judecătoriei Craiova, nu constituie un titlu de proprietate pentru petentă, în sensul art.20 din Legea 7/1996 republicată.
Împotriva sentinţei civile au declarat apel petenta SC Bomi Company SRL Craiova şi intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (calea de atac intitulată “recurs”de petentă, a fost calificată drept apel ).
În apelul declarat de petentă s-a arătat că acţiunea civilă soluţionată prin sentinţa civilă nr.4969/2007 a Judecătoriei Craiova a avut un caracter real, deoarece în cadrul acelui proces s-au contestat semnele de delimitare existente, punându-se în discuţie atât dreptul de proprietate al apelantei, cât şi al SC Bioplant.
S-a mai arătat că din conţinutul tranzacţiei încheiate între cele două societăţi a rezultat că acestea îşi recunosc reciproc dreptul de proprietate, stabilindu-se în mod expres că apelanta are dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de 935 mp.
Prin apelul declarat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară , sentinţa a fost criticată sub aspectul soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, arătându-se că activitatea de carte funciară este prin excelenţă o procedură necontencioasă; că art.331 Cod pr. civ., face vorbire de cererile în cadrul cărora nu se poate stabili un drept potrivnic faţă de o altă persoană , ci că art.50 , alin.1 din Legea 7/1996, republicată, impune comunicarea încheierii titularului dreptului ce a solicitat efectuarea de operaţiuni juridice şi celorlalte persoane interesate, potrivit menţiunilor din cartea funciară.
S-a invocat de asemenea, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit ca Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.
Tribunalul Dolj, prin decizia nr. 187/9 aprilie 2008, a respins apelul declarat de petenta SC B. C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 12784 din 08.10.2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 16145/215/2007.
A admis apelul declarat de intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, împotriva aceleiaşi sentinţei civile.
A schimbat în parte sentinţa civilă, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins plângerea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
A menţinut soluţia de respingere a plângerii, în procedură necontencioasă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În mod corect, prima instanţă a constatat că sentinţa civilă 4969/2007, a Judecătoriei Craiova, nu constituie titlu de proprietate în sensul art.20 din Legea 7/1996, republicată, dat fiind că prin dispozitivul acestei sentinţe s-a luat act de învoiala dintre petentă şi SC B. SRL, în sensul stabilirii unei graniţe convenţionale între acestea, fără a se stabili că petenta este proprietara întregii suprafeţe de teren de 939 mp..
Apelanta–petentă nu a invocat şi nu a făcut dovada nici unuia din modurile de dobândire a dreptului de proprietate consacrate de legea civilă şi nu a depus un înscris doveditor care să constituie titlu de proprietate care să ateste dobândirea acestui drept.
Este vădită nu numai netemeinicia susţinerilor apelantei faţă de inexistenţa unor argumente juridice care să demonstreze că este proprietara imobilului, dar şi intenţia de eludare gravă a legii, prin formularea unei cereri de deschidere a cărţii funciare şi de intabulare a dreptului de proprietate în lipsa actelor de proprietate.
Dacă s-ar valida susţinerile reclamantei, s-ar ajunge la situaţia intolerabilă ca, orice subiect de drept să se poată declara proprietar al unui imobil printr-o simplă convenţie, făcută cu un alt subiect de drept prin care aceştia îşi “recunosc reciproc” proprietăţile şi, eventual, delimitările acestora fără ca acea convenţie să aibă un efect translativ de drepturi.
Caracterul real al acţiunii în grăniţuire invocat prin motivele de apel nu are nicio legătură cu efectul translativ de drepturi al unui act juridic care poate constitui titlu de proprietate în accepţiunea legii civile, iar apelanta nu are nici un astfel de titlu.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, s-a constatat că este fondat, deoarece acest pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, această problemă de drept fiind dezlegată prin decizia nr.LXXII(72) din 15.10.2007, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis un recurs în interesul legii şi s-a statuat că,” în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiată pe dispoziţiile art.50 din Legea 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă”.
Potrivit art.329, alin.3 Cod pr. civ., în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate în cadrul unui recurs în interesul legii, “dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe”.
Aşa fiind, în situaţia în care plângerea vizează o încheiere prin care s-a respins cererea de intabulare pentru un imobil care nu are carte funciară deschisă, aşa cum se întâmplă în speţă, plângerea respectivă trebuie soluţionată în procedură necontencioasă, conform art.331 Cod pr. civ.
Procedura de soluţionare a plângerii poate îmbrăca însă şi caracter contencios , atunci când există o carte funciară deja deschisă pentru imobil, iar în această situaţie se impune citarea titularilor de drepturi înscrişi în cartea funciară, în considerarea principiului relativităţii, înscrierilor în cartea funciară, concretizat prin dispoz. art.22 din Legea 7/1996, republicată.
În termen legal, a declarat recurs împotriva deciziei civile petenta S.C. B. C. S.R.L Craiova, criticând-o pentru nelegalitate deoarece instanţa a făcut o aplicare greşită a legii pentru acţiunea în grăniţuire, considerând că aceasta a avut numai un caracter petitoriu şi nu un caracter real, cu toate că în cadrul procesului au fost contestate semnele de delimitare existente punându-se în discuţie dreptul de proprietate al reclamantei recurente cât şi al SC B. SRL Craiova, a cărei citare se impunea în cauză; în mod eronat s-a considerat că nu există legătură între caracterul real al acţiunii în grăniţuire şi efectul unui act juridic, ignorându-se faptul că reclamanta deţine un astfel de act juridic translativ de proprietate, respectiv contractul de vânzare cumpărare nr. 1801/26.05.1999, autentificat de BNP G. I., pentru suprafaţa de 468mp, prin acţiunea în grăniţuire care a avut ca fundament un act juridic translativ de proprietate urmărindu-se întregirea proprietăţii până la suprafaţa de 939mp şi nu dobândirea unei proprietăţi noi.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Petenta S.C. B. C. S.R.L. Craiova a solicitat înscrierea în CF a imobilului situat în Craiova, str. Decebal, nr. 19, cu suprafaţa de 939mp, întemeindu-şi cererea pe sentinţa civilă nr. 4969/2007, a Judecătoriei Craiova, prin care s-a consfinţit tranzacţia părţilor, respectiv SC B. C. SRL şi SC BIOPLANT SRL, pentru stingerea litigiului privind proprietăţile şi stabilirea liniei de hotar care desparte cele două proprietăţi.
Reclamanta este titulara unui drept de proprietate asupra suprafeţei de 468mp, teren situat în Mun. Craiova, str. Argeş, nr. 15, jud. Gorj, potrivit contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 1801/26.05.1999, de BNP G.I., încheiat între vânzătorul I.M. şi petenta recurentă cumpărătoare, vânzătorul fiind proprietarul respectivei suprafeţe de teren, potrivit ordinului 99/20.05.1999, eliberat de Prefectura Dolj.
Aşa cum rezultă din acţiune, reclamanta a solicitat înscrierea în CF a imobilului în suprafaţă de 939mp, cu toate că titlul său de proprietate justifică numai suprafaţa de 468mp.
Operaţiunile de înscriere din CF se fac în scopul opozabilităţii drepturilor reale imobiliare, iar înscrierea are ca obiect imobilul şi dreptul care se cere a fi înscris asupra acelui imobil. Conform art. 65 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de Cadastru şi Publicitare Imobiliară încheierea registratorului trebuie să cuprindă determinarea exactă a dreptului sau a faptului ce se cere a fi înscris.
Această determinare exactă a dreptului nu se poate face decât pe baza unui titlu de proprietate valabil încheiat, or, în cauză, reclamanta a prezentat un astfel de titlu numai pentru suprafaţa de 468mp, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1801 din 26.05.1999, contract care a fost înscris pentru intabulare în CF sub nr. 16206/2001, aşa cum rezultă de pe încheierea de autentificare a contractului.
Prin acţiunea formulată, de fapt, reclamanta a urmărit să îşi modifice înscrierea în CF sub aspectul suprafeţei de teren asupra căreia justifică drept de proprietate, invocând sentinţa civilă nr. 4969/2007, a Judecătoriei Craiova, prin care s-a luat act de tranzacţia părţilor, respectiv reclamanta şi SC B. SRL Craiova, pentru stingerea litigiului prin stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile limitrofe.
Această tranzacţie de stabilire a hotarului (grăniţuire) nu poate fi considerată un titlu de proprietate în sensul art. 20 din Lg. 7/1996, având în vedere că prin acţiunea în grăniţuire se urmăreşte numai trasarea liniei despărţitoare a proprietăţilor învecinate, nu conferirea unui drept de proprietate. Aşa cum rezultă din dispoz. art. 584 Cod civil, linia de hotar se stabileşte între proprietăţile lipite, prin urmare, dreptul de proprietate este deja stabilit şi cunoscut de fiecare proprietar în parte la momentul grăniţuirii.
Faptul că prin stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăţi conform tranzacţiei, reclamantei i-a rămas îngrădită o suprafaţă de teren mai mare decât cea rezultată din actul de vânzare – cumpărare, nu duce la concluzia dobândirii dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren, aşa cum se susţine de către reclamantă.
Dobândirea dreptului de proprietate se face prin modalităţi originare cum sunt: succesiunea şi uzucapiunea, prin legate, prin încheierea unor acte translative de proprietate, prin tradiţiune, prin accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie şi prin lege, potrivit art. 664 şi art. 665 Cod civil, acestea constituind titluri de proprietate ce pot fi înscrise în CF, potrivit art. 20 din Lg. 7/1996.
Grăniţuirea proprietăţilor nu constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate, aşa cum se susţine prin motivele de recurs formulate, chiar dacă recurenta nu exprimă în mod direct această susţinere.
Din modalitatea în care sunt argumentate motivele de recurs se desprinde însă, fără echivoc, această susţinere a reclamantei, în sensul că înţelegerea părţilor privind linia de hotar are caracterul unui act translativ de proprietate şi deci a unui titlu de proprietate, însă această susţinere nu are suport legal în legea civilă, modurile de dobândire a proprietăţii fiind prevăzute de dispoziţiile legale citate mai sus.
În ceea ce priveşte faptul că nu a fost citată în cauză SC B. SRL Craiova, se constată că aceasta constituie o critică neîntemeiată, având în vedere că reclamanta nu a investit instanţa cu o cerere în contradictoriu cu această parte, deşi avea această posibilitate potrivit art. 22 din Lg. 7/1996, iar potrivit art. 73 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin căile de atac exercitate cererea nu se va putea modifica sau întregi.
Instanţa este obligată să soluţioneze cauza în cadrul legal precizat de parte, pentru respectarea principiului disponibilităţii părţilor în precizarea cadrului procesual dorit, sub aspectul obiectului procesului, a părţilor, precum şi al mijloacelor procesuale de apărare a dreptului pretins.
În considerarea celor expuse şi faţă de dispoz. art. 312, alin.1 Cod pr. civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat, decizia civilă fiind temeinică şi legală.
