Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) – rejudecare


Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta S.C. ———  Suceava S.A. – Prin reprezentantul său legal, împotriva sentinţei civile nr.2987/13 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.1166/314/ 2008.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa tuturor părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată depus la dosar din partea reprezentantului apelantei, prin registratura instanţei la data de 16 septembrie 2010, ordinul de plată privind plata onorariului avocaţial.

Mersul dezbaterilor şi cuvântul pe fond al părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 14 septembrie 2010 când s-a amânat pronunţarea asupra deciziei pentru data de azi, 21 septembrie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

I N S T A N Ţ A

Prin  sentinţa civilă  nr. 2987/ 13 iunie 2008  pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 1166/31472008 a fost  respinsă plângerea formulată de petenta SC ———- SA  împotriva încheierii nr. 1206/ 16.01.2008  emisă de O.C.P.I.  Suceava  în dosarul nr. 1206/ 16.01.2008  , în contradictoriu cu intimata primăria municipiului Suceava .

Pentru a pronunţa această hotărâre , prima instanţă a  arătat că  , în ceea ce priveşte cadrul  procesual  , calitatea  procesuală activă aparţine  persoanei în dauna căreia  s-a dispus efectuarea menţiunii în cartea funciară  , iar calitatea procesuală pasivă  aparţine celui care a formulat cererea de înscriere  – în cauză primăria municipiului Suceava ( aceasta fiind cea care a  formulat prin adresa nr. 2011716.01.2008 îndreptarea erorii materiale din CF nr. 17.491 Suceava ) , iar  în lipsa unei cereri exprese , nu poate fi introdusă în cauză persoana în dauna căreia s-a făcut înscrierea iniţială – respectiv SCTPL SA Suceava.

Instanţa de fond a mai arătat că , în acest sens nu se poate reţine că Primăria municipiului Suceava  nu poate fi parte în cauză  întrucât aceasta nu este o structură funcţională şi nu îndeplineşte exigenţa de a fi o persoană juridică aptă ea însăşi de a stabilii  raporturi juridice de drept material sau procesual ,  reţinându-se că în cauză nu este vorba decât de o inadvertenţă  juridică  , iar instanţa nu a putut cita în cauză municipiul Suceava prin primar faţă de opoziţia reclamantei raportat la această dispoziţie a instanţei  . S-a mai arătat de asemeni  că din coroborarea dispoziţiilor art. 20 , art. 21 şi art. 77 din Legea nr. 21572001 , reiese că primarul este cel  care reprezintă interesele localităţii  , iar în cauză adresa nr. 20117 16.01.2008 a fost semnată de primar .

Referitor la fondul cauzei s-a arătat că  prin încheierea  nr. 1206/ 16.01.2008 emisă de OCPI Suceava s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Încheierea nr. 11771/ 08.09.2005 a BCF Suceava , în sensul  că imobilele  dobândite de SC  ——– SA sun cele descrise , respectiv : C5 , C3, C6, C4 , C14 , C7 , C15, C8 , C12  şi nu clădirile  C1  , C2 , C9, C10, C11, C16, C17 , ST18 .

În temeiul prevederilor art. 33 alin.5 şi 6 din Legea nr. 7/1996 , art. 88 din ordinul nr. 633/ 13 octombrie 2006  pentru Aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare  a birourilor de cadastru şi  publicitate imobiliară , instanţa a arătat că pot fi  îndreptate la cerere sau din oficiu erorile materiale  săvârşite cu prilejul înscrierilor în  cartea funciară .

În cauză , prin cererea  formulată la data de 07.09.2005  şi înregistrată  sub nr. 11771/  08.09.2005 , SC ———  SA  Suceava a solicitat intabularea dreptului de proprietate  asupra construcţiilor  situat în Suceava , str. Traian Vuia , nr. 4 ,  dobândite prin procesul – verbal de adjudecare  pentru bunuri imobile  sau ansamblu de bunuri , nr. 0017727/ 28.10.2004 .  În ceea ce priveşte acest proces verbal de adjudecare , emis de DGFP Suceava  , s-a reţinut că  reclamanta a dobândit prin adjudecare  următoarele bunuri  imobile : clădire garaj  nr. inv. 1001( C5) . clădire tâmplărie – fierărie  nr. inv. 1002(C3) , hala RTS  , nr. inv. 1003 (C6) ,  hala R.K. , nr. inv. 1004 (C4) , clădire administrativă  nr. inv. 1005 (C14) , clădire revizie  troleibuze , nr. inv. 1007 (C79 , clădire grup social  nr. inv. 1011 ( C 15 ) , staţie spălare  nr. inv 2004 (C8) , staţie alimentare  şi depozit carburanţi  nr. inv. 2008 ( C12) .

Prin încheierea nr. 11771/ 08.09.2005 ( în realitate 14.09.2005 ) a fost admisă cererea de intabulare  , fiind dispusă intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea statului român iar asupra  construcţiilor în favoarea SC ———  SA Suceava  – conform procesului  verbal  de adjudecare  ,  însă din eroare , în cuprinsul încheierii  intabularea s-a făcut asupra tuturor clădirilor  identificate în planul de situaţie  recepţionat de OCPI Suceava  , şi nu doar asupra cărora aceasta dobândise dreptul de proprietate .

În consecinţă , instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei potrivit cărora municipiul Suceava – prin Primar  nu ar fi avut interes în promovarea cererii  de îndreptare a erorii materiale  , întrucât , atât timp cât terenul aparţine primăriei este evident  interesul acesteia  de a fi cunoscut proprietarul construcţiilor edificate pe acest teren .  Au fost înlăturate şi susţinerile referitoare la faptul că în procedura de soluţionare a cererii  de îndreptare a erorii materiale  au fost încălcate  dispoziţiile legale incidente  în materie  prin înlăturarea înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra a 9 active , în condiţiile în care  , potrivit actelor aflate la dosarul cauzei , nu reiese că reclamanta poate justifica un drept de proprietate  asupra  acestor active . În acelaşi sens , faţă de susţinerile reclamantei privitoare la faptul că  măsura dispusă prin încheierea atacată  ar reprezenta o  faptă cu conotaţii penale , instanţa a arătat că  o eventuală neglijenţă sau abuz au fost  comise la momentul intabulării  dreptului de proprietate  al reclamantei asupra tuturor construcţiilor  , , inclusiv cel care nu erau în proprietatea  sa .

Împotriva acestei hotărâri a declarat  apel  reclamanta SC ———  SUCEAVA SA , solicitând admiterea apelului , schimbarea în tot a hotărârii atacate  şi admiterea plângerii  introductive în senul constatării nulităţii încheierii nr. 1206/ 16.01.2008 a OCPI Suceava  şi restabilirea situaţiei anterioare  de carte funciară  , în considerarea înfrângerii prevederilor legale incidente în materia îndreptării erorilor materiale  şi a inexistenţei unei cereri valide  de îndreptare a pretinsei erori materiale  dar şi a interesului legitim  care să justifice a astfel de solicitare din partea „primăriei „ .

În motivare apelului s-a arătat , în ceea ce priveşte starea de fapt relevantă în cauză , că  apelanta  a dobândit  prin cumpărare în procedura executării silite  , supraedificatele de aparţineau  debitoarei SC Transport Public şi Servicii  – aceasta din  urmă fiind o persoană juridică cu patrimoniul  propriu distinct de cal al unicului acţionar , Consiliul Local Suceava .  Se susţine că cererea de îndreptare a erorii materiale a fost formulată de primăria Suceava – care nu are personalitate  juridică  şi prin urmare nu are capacitatea de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii ,iar pe de altă parte persoanele cu atribuţii în procedura falimentului  nu au revendicat  drepturi de proprietate  asupra imobilelor greşit intabulate în favoarea apelantei ;  totodată  s-a arătat că prin decizia  nr. 29/ 5 martie 2007 a Curţii de Apel Suceava , pronunţată în dosarul nr. 4939/39/2006  în care municipiul Suceava a avut calitatea  intervenient în interes propriu  , s-a reţinut că  procesul – verbal de adjudecare  din data de 28 octombrie 2004  constituie titlu de proprietate asupra  bunurilor identificate în anexele  la raportul de evaluare  şi în baza acestuia s-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară .

Referito la inexistenţa unei cereri valide care să justifice îndreptarea erorii materiale , se arată că  o astfel de cerere poate fi făcută de orice persoană care are un drept înscris în cartea funciară – ceea ce implică existenţa unui subiect de drept beneficiar al unei capacităţi de exerciţiu , ori „Primăria” este o structură funcţională  care nu îndeplineşte exigenţa de a fi  o persoană juridică aptă ea însăşi de a stabilii raporturi juridice  de drept material sau procesual . În consecinţă se apreciază ca fiind surprinzătoare poziţia instanţei de fond care a considerat că  în cauză nu este vorba decât de o inadvertenţă juridică  , confuzia dintre primărie şi unitatea administrativ – teritorială  din care aceasta face parte fiind frecvent întâlnită.

Se mai susţine prin  motivele de apel  că nici măcar Municipiul Suceava nu justifică un interes legitim , atât timp cât bunurile aparţineau SC ——— şi ——-, iar adoptând punctul de vedere contrar  s-ar conferii legitimitate procesuală activă tuturor acţionarilor unei societăţi comerciale  , care astfel ar putea formula acţiuni în nume propriu  invocând interesul  unei societăţi  la care deţin acţiuni .

Referitor la  prevederile legale  incidente în materia îndreptării  erorilor materiale  a unei încheieri  de carte funciară , invocate de prima instanţă  , se susţine că  prin încheierea atacată BCPI Suceava a înlăturat înscrierile în carte funciară  a înlăturat înscrierile  de carte funciară  ale dreptului de proprietate  al apelantei asupra a 9 active  , afectând fondul  dreptului  real care  a făcut obiectul înscrierii  , arătându-se  că , în situaţia  în care  o persoană justificând  un interes legitim  doreşte radierea unor menţiuni  din cartea funciară are la îndemână acţiunea în rectificare – acţiune judiciară cu caracter contencios . În argumentarea acestui punct de vedere s-au făcut referire la jurisprudenţa şi doctrina în materie  , concluzionându-se că judecătorul cauzei s-a autoinvestit cu soluţionarea unei căi de atac împotriva unei încheiere date de un registrator de CF care a soluţionat o acţiune de rectificare  de CF  sau chiar de revendicare imobiliară .

În fine , se arată că , obiectul unei vânzări  nu poate constitui  fundamentul pentru admiterea unei cereri  de îndreptare a unei erori materiale  ,  şi în plus se învederează faptul că  executarea  silită s-a realizat  prin metoda vânzării unui ansamblu de bunuri  , iar procedura execuţională impunea întocmirea Raport de evaluare  ,raport care în cauză  a fost întocmit de „SC Lucid Expert” , iar bunurile din Grupa 1 le reprezentau „Clădirile şi construcţiile speciale”  cu o valoare de raport de 5.545.000.000 lei ROL  , bunuri care au fost evaluate separat  , iar imobilele radiate din cartea funciară  reprezentau „construcţii speciale „ care se regăsesc în planşa anexată raportului de evaluare .

Prin  întâmpinare , Primăria Municipiului Suceava a solicitat respingerea apelului ca nefundat  , arătând în acest sens că cererea de îndreptare a erorii materiale  nr. 2011716.01.2008 a fost formulată ca urmare a faptului că în registrele de carte funciară  , reclamanta figura  înscrisă cu dreptului de proprietate asupra unor clădiri care nu îi aparţin , cerere ce are caracter valid  prin prisma autorităţii administrative  şi a interesului legitim justificat , în condiţiile în care această cererea fost semnată de conducătorul autorităţii executive  , în calitate  de reprezentant  legal al puterii executive la nivelului unităţii administrativ – teritoriale  , aşa cum în mod corect a reţinut instanţa  de fond .  Cererea formulată de municipalitate a fost justificată  de faptul că pe terenul aparţinând domeniului privat apar intabulate o serie de construcţii  care nu sunt proprietatea reclamantei , astfel încât  îndreptarea erorii materiale apare ca firească  , apelanta nefiind proprietara acestor imobile care nu apar înscrise în procesul – verbal de adjudecare .

În consecinţă , se arată că , în aplicarea prevederilor  art. 33 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 7/1996  şi art. 88 din Ordinul  nr. 633/2006  pentru aprobarea  Regulamentului de organizare şi funcţionare  a birourilor de cadastru  şi publicitate imobiliară  , prima instanţă  a dispus în mod corect îndreptarea erorii materiale , prin aceasta nefiind afectat  fondul dreptului reclamantei  , în condiţiile în care intabularea dispusă prin Încheierea nr. 11771/ 14.09.2005 a fost eronată .

Prin decizia civilă nr. 417/11 noiembrie 2008 , Tribunalul Suceava a  admis apelul declarat de petentă  şi a schimbat sentinţa atacată , în sensul  anulării cererii îndreptate împotriva încheierii de carte funciară  nr. 1206/ 16.01.2008 .

Pentru a pronunţa această hotărâre , instanţa de apel a arătat că , în cauză , prima instanţă , din oficiu , reţinând caracterul contencios al plângerii a introdus în cauză  în calitate  de pârâtă , Primăria municipiului Suceava . Având în vedere că instanţa nu poate introduce din oficiu  o altă persoană în proces  decât cele indicate de reclamant prin cerere  ,  deşi instanţa  de fond şi-a exercitat rolul activ  , faţă de opoziţia reclamantei faţă de caracterul contencios al cererii  ,  a fost încălcat principiul disponibilităţii  părţilor .

S-a mai arătat că , cum caracterul contencios al plângerii  este dat de lege  şi cum cererea reclamantului apelant nu cuprinde  numele pârâtului , în raport cu prevederile art. 133 alin.1 Cod de procedură civilă , cerere este nulă .  Întrucât  art. 108 Cod de procedură civilă  prevede că  nulităţile  de ordine publică pot fi ridicate  şi de judecător , în orice stare a pricinii  ,  tribunalul a anulat cererea reclamantei .

Împotriva deciziei  pronunţate în apel  a declarat recurs reclamanta  , iar în cursul soluţionării căii de atac  de către Curtea de Apel Suceava  , prin încheierea nr. 6580/ 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea  judecării pricinii la Curtea de Apel Tg. Mureş .

Astfel sesizată , Curtea de Apel Tg. Mureş , prin decizia civilă nr. 136/ 23 februarie 2010 a dispus admiterea recursului  , a casat integral decizia atacată  şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureş . 

S-a arătat prin decizia de casare că  , faţă de soluţia pronunţată de instanţă de apel , trebuie avut în vedere că s-a reţinut  incidenţa în cauză a prevederilor art. 133 alin.1 Cod de procedură  , în condiţiile în care  excepţia nulităţii plângerii introductive nu a fost pusă în discuţia părţilor  şi nici nu a fost invocată pe parcursul  judecării apelului  , fiind astfel încălcat principiul contradictorialităţii.

S-a mai arătat că , pe de altă parte ,  în condiţiile în care prima instanţă  a soluţionat cauza pe fond  iar Primăria municipiului Suceava  nu a atacat sentinţa judecătoriei  , prin constatare nulităţii cererii a fost agravată situaţia reclamantei în propria cale de atac .

Curtea de Apel a mai arătat că  faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond , în mod greşit s-a reţinut în apel incidenţa prevederilor ar. 133 alin.1 Cod de procedură civilă  , întrucât chiar dacă petenta nu a indicat în mod expres  prin plângerea formulată că înţelege să se judece cu intimata Primăria municipiului Suceava  , întrucât încheierea de carte funciară atacată a fost  dată de Birou de cadastru şi Publicitate Imobiliară  Suceava  ca urmare a cererii formulate de primărie municipiului Suceava , se impunea citarea în cauză a acestei instituţii  .

Apreciind în consecinţă că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialităţii  şi a dreptului la apărare  , având în vedere principiul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac  , s-a apreciat că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului  .

În rejudecarea apelului de către Tribunalul Mureş  , instanţa  nu a apreciat că se impune  punerea în discuţie a excepţiei referitoare la nulitatea cererii introductive .

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe sub aspectul motivelor de apel şi în considerarea caracterului devolutiv  al apelului consacrat de dispoziţiile art. 294, 295 Cod de procedură civilă , tribunalul apreciază că apelul este fondat ,  pentru următoarele considerente :

Prin apelul dedus judecăţii nu s-a criticat  introducerea în cauză în calitate de intimată a Primăriei  municipiului Suceava  , ci s-a invocat  lipsa  capacităţii procesuale a acesteia ca şi lipa unui interes în a promova cererea de îndreptare a erorii materiale .

Sub aceste aspect , tribunalul constată că , după cum a arătat şi prima instanţă  , din coroborarea dispoziţiilor art. 20 , art. 21 şi art. 77 din Legea nr. 215 /2001  reiese că primarul ( semnatarul cererii de îndreptare a erorii materiale )  este cel care reprezintă interesele comunităţii locale .

Potrivit înscrierilor din CF nr. 17491 Suceava ( fila 15 dosar fond )  , Municipiul Suceava are calitatea de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 21623  mp  , teren aflat în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale  , iar asupra clădirilor înscrise în foaia A  şi identificate  de la C1 la C 17 şi ST 18 este înscris dreptul de  proprietate al reclamantei  SC ——— SA Suceava .

Întrucât după cum s-a arătat mai sus  ,  Municipiul Suceava  este  proprietar doar asupra terenului înscris în cartea funciară ,  prin înscrierea dreptului de proprietate  al reclamantei apelante asupra construcţiilor nu s-a adus în nici un fel atingere dreptului de proprietate asupra terenului ,  prin urmare , tribunalul considere că acesta nu justifică un interes în formularea cererii de îndreptare a erorii material ,  aceasta putând stabilii raporturi juridice  cu proprietarul construcţiilor înscrise în cartea funciară , indiferent cine este acesta în condiţiile în care , potrivi prevederilor art. 30 alin.1 din Legea nr. 7/1996 , „  dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul” .  În acelaşi sens , tribunalul mai are în vedere şi faptul că  încheierea nr. 11771/ 08.09.2005  a OCPI Suceava , prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor în favoarea SC ——— SA Suceava nu a fost contestată .

În consecinţă , tribunalul consideră că  este întemeiată critica formulată de apelantă , referitoare la lipsa unui interes legitim al Primăriei Municipiului Suceava de a formula o cerere de îndreptare a erorii materiale .

Totodată , tribunalul mai arată că ,  în situaţia în care situaţia juridică  reală nu corespunde  cu cuprinsul cărţii funciar , potrivit prevederilor art. 33 alin.1 din Legea nr. 7/1996 ,  se poate cere rectificarea sau modificarea acestuia , şi nu îndreptarea erorii materiale  , întrucât în fapt , în cauză  este vorba de „erori „ care afectează fondul drepturilor  reale care au făcut obiectul înscrierii .

Având în vedere considerentele mai sus arătate, tribunalul  conchide că în cauză nu s-a justificat de către primăria municipiului Suceava un interes în  promovarea cererii de îndreptare a erorii materiale  şi de asemenea  că prin cererea formulată  se  viza o îndreptare de eroare materială care în fapt  priveşte neconcordanţa  dintre situaţia juridică reală şi cuprinsul cărţii  funciare , ceea ce ar fi impus parcurgerea procedurii prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996 , astfel încât , apreciind ca fondat apelul dedus judecăţii , în temeiul prevederilor art. 296 Cod de procedură civilă , va admite apelul şi pe cale  de consecinţă va dispune schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul  admiterii cererii introductive şi a anulării încheierii nr. 1206 / 16 ianuarie  2008  a OCPI Suceava  , dispunând radierea din CF nr. 17.491 Suceava a înscrierilor efectuate în temeiul  încheierii anulate.

În aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă , va dispune obligarea intimatei la plata către apelantă a sumei de 3100 lei , cu titlu de cheltuieli de judecată , constând în taxa de timbru judiciar , timbru judiciar şi onorariu avocaţial .

PENTRU ACESTE MOTIVE  ÎN NUMELE LEGII  D E C I D E

Admite apelul declarat de apelanta S.C. ———  S.A. cu sediul în Suceava strada Traian Vuia nr.7 judeţul Suceava împotriva sentinţei civile nr.2987/13 iunie 2008 a Judecătoriei Suceava şi în consecinţă:

Schimbă în tot hotărârea apelată în sensul că admite plângerea formulată de  petenta S.C. ———  S.A. împotriva încheierii nr.1206 din 16 ianuarie 2008 emisă de O.C.P.I. Suceava şi anulează încheierea atacată.

Dispune radierea din CF nr.17.491 Suceava a înscrierilor efectuate în temeiul încheierii nr.1206/2008 a O.C.P.I. Suceava.

Obligă intimata primăria municipiului Suceava la plata către apelantă a sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 septembrie 2010.