Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Olteniţa sub nr. 18/269/12 iunie 2009 petenta SC R T A.J. SRL reprezentată legal prin administrator F. I. a atacat încheierea O.C.P.I. nr. 52/19 mai 2009 solicitând în temeiul prevederilor Legii nr.7/1996, Ordinului Directorului ANCPI 633/2006, dispoziţiilor privind întoarcerea executării silite din Codul de Procedură Civilă (art. 404, 516-523) admiterea plângerii, modificarea încheierii în sensul notării în cartea funciară sus menţionată în dreptul părţii a III – a a: – dreptului de creanţă cu referinţă la valoarea 15.697.958,51 cuprinzând preţul plătit – daune interese pentru lipsa de folosinţă, restituire preţ, fructe, spezele, daune interese şi spezele vinderii – precum şi cheltuielile legate de lucrul conservare, bun mobil care primesc figura juridică a unui privilegiu al cumpărătorului adjudecatar care a fost evins prin efectul întoarcerii executării, fără să îşi primească echivalentul obligaţiei sinalagmatice întoarse ca executare – preţul şi paguba; – garanţia dreptului de creanţă prin drept de retenţie asupra bunului pentru suma de 15.697.958,51 formată din valoarea preţului plătit la adjudecare actualizat (capăt de cerere privind întoarcerea executării) şi daune-interese ce fac obiectul dosarului 39/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti cu termen la 05.06.2009. Strâns legat de dreptul de retenţie asupra bunului a solicitat şi notarea litigiului sus-menţionat pentru care a anexat certificat de grefa, extras portal şi copie acţiune; Interdicţia de înstrăinare a imobilelor (7bunuri imobile) menţionate mai sus având numerele cadastrale 2/1; 2/2; 3/2; 9; 3/4; 3/5 şi 3/6 – pentru care întoarcerea executării silite nu este finalizată fiind pe rol dosarul sus-menţionat. Notarea se poate dispune chiar fără intervenţia instanţei, prin efectul încheierii OCPI.
A solicitat ca menţiunile să se facă conform art. 19 lit. C pct. b şi c din Legea 7/1996 în partea a III-a a Cărţii Funciare deoarece notarea va privi un litigiu,dreptul de retenţie şi interdicţia de înstrăinare izvorăşte din raporturile juridice obligaţionale dintre părţi, respectiv adjudecatarul proprietar, debitorul urmărit şi banca creditoare.
In motivarea plângerii, petenta a arătat următoarele: în ceea ce priveşte notarea dreptului de creanţă, pe care îl solicită a fi notat decurge din raportul juridic obligaţional dintre adjudecatarul-proprietar, debitorul-urmărit şi creditorul urmăritor şi priveşte preţul plătit pentru adjudecare ca urmare a procedurii de executare silită imobiliară finalizată prin procesele-verbale nr.14 şi 15 din 23.11.2006 încheiate de executor bancar D. O.
Această notare se impune a fi admisă ca urmare a desfăşurării procedurilor de executare silită care se completează cu codul de procedură civilă privind actul de adjudecare şi întoarcerea executării precum şi Legea 7/1996 şi Ordinul 633. Pentru similitudine a făcut trimitere la privilegiul preţului pentru vânzător ce intervine ca o garanţie în sens invers în cazul întoarcerii executării. Cumpărătorul de astăzi este în situaţia de a fi evins, dar prezintă un privilegiu pentru întoarcerea preţului adjudecării de la debitorul urmărit sau creditorii acestuia. Ori acest preţ este chiar valoarea de 15.697.958,51 lei cuprinzând preţul plătit – daune interese pentru lipsa de folosinţă, restituire preţ, fructe, spezele, daune interese şi spezele vinderii – precum şi cheltuieli legate de lucru şi conservare (art. 101 alin. 1 Ordin 633).
Această notare în partea a treia a cărţii funciare ca sarcina a imobilului derivată din obligaţia scriptae in rem ca obligaţie opozabilă terţilor este strâns legată de posesia bunului, iar creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acel drept.
Pentru trimiteri asupra dreptului de creanţă a avut în vedere şi evicţiunea reglementată de codul civil (art. 1341-1345) întrucât evicţiunea cu toate efectele ei a intervenit şi afectează vânzarea silită imobiliară despre care se face vorbire în speţă. În ceea ce priveşte notarea dreptului de retenţie arată că dacă se va considera că hotărârea de întoarcere a executării silite îşi produce efectele susţine că în patrimoniul său se regăseşte un drept de retenţie pentru suma de 15.697.958,51 lei ce este strâns legat de bun. Pentru a se putea invoca dreptul de retenţie, se cere să existe o legătură de conexiune între lucru şi creanţa pe care deţinătorul acestuia o pretinde de la creditorul restituirii, debitum cum re junctum, constituind o excepţie bazată pe o împrejurare de fapt (posesia unui lucru) şi un raport juridic obligaţional. Toate aceste elemente se întrunesc în speţa de faţă. Fiind vorba de un drept real de garanţie imperfect abilitează pe cel ce deţine un bun mobil sau imobil, pe care trebuie să îl restituie, să refuze restituirea până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea sau îmbunătăţirea acelui bun, sume ce trebuie însă să fie certe, lichide şi exigibile. Pe cale de consecinţă notarea acestui drept, ca o sarcină a bunului este întemeiată, solicitanta având interes, fiind un litigiu pe rol cu acest obiect (39/3/2008 – Trib. Bucureşti) şi sunt îndeplinite toate condiţiile acestei forme de garanţie.
În sprijinul dreptului de retenţie a invocat şi prevederile art. 522 c.p.c. ce prevăd faptul că, în caz de evingere se pot îndrepta împotriva debitorului urmărit sau după caz împotriva creditorilor ce au încasat preţul de adjudecare. Pe cale de consecinţă se recunoaşte legal existenţa unui preţ – creanţă ce este strâns legată de bunul adjudecat, de care fără culpa sa a fost ulterior evinsă.
Consideră că evingerea există prin însăşi pronunţarea sentinţei nr. 867/25.04.2007 a Judecătoriei Olteniţa. Faptul că în prezent adjudecatarul este înscris în Cartea Funciară nu are nici o relevanţă, întrucât toate actele de executare subsecvente licitaţiilor organizate de executorul bancar au fost desfiinţate. Hotărârea judecătorească care nu îi este opozabilă nu poate avea ca efect transferul proprietăţii de la cel care s-a judecat rară să-i anunţe. în continuare a făcut trimitere la dispoziţiile art. 20 alin.3 din Legea 7/1996.
Cu privire la înscrierea drepturilor şi faptelor juridice privind executarea silită există titlu separat în Ordinul 633/2006 -3.16 înscrierea Actelor de Executare Silită Imobiliară. Normele legale din acest titlu trebuie coroborate cu dispoziţiile Codului de Procedură Civilă, în faza contestaţiei la executare şi întoarcerii executării silite sunt încă sub imperiul titlului 3.16 şi dispoziţiile corespondente din Codul de Procedură Civilă. Întrucât se prevăd dispoziţii imperative că întoarcerea executării silite trebuie să fie făcută între adjudecatarul-proprietar, debitorul urmărit şi creditorul urmăritor acestea ar fi trebuit să fie părţi în litigiul menţionat. Lipsa acestora/ respectiv a sa atrage inopozabilitatea hotărârii, dar impune într-un regim de prudenţă să solicite notarea interdicţiei de înstrăinare a dreptului de creanţă şi de retenţie cu opozabilitatea reală faţă de orice persoană.
În ceea ce priveşte notarea litigiului nr. 39/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti arată că, întrucât a solicitat şi demonstrat asta prin acţiunile introductive, precizări şi certificat de grefa însoţit de extras portal în acest litigiu întoarcerea executării silite şi daune interese/ pretenţii cu privire la dreptul real regăsit în cartea funciară, consideră că litigiul de faţă se impune a fi notat. Notarea se impune a fi menţinută până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acestuia. Litigiul de faţă priveşte dispozitivul hotărârii de contestaţie la executare, privind imobilele adjudecate conform proceselor-verbale de adjudecare nr.14 şi 15 din data de 23.11.2006 încheiate de executorul bancar D. O. În ceea ce priveşte interdicţia de înstrăinare / radiere a proprietarului actual din cartea funciară arată că solicitarea în vederea înscrierii unei interdicţii de înstrăinare priveşte părţile: SC A. U. M. şi Administraţia Finanţelor Publice Olteniţa, precum şi orice alt terţ interesat şi se refera la notarea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti de întoarcere a executării silite, respectiv sentinţa civilă nr. 377/26.02.2009 pronunţată în dosar nr. 37/269/2008 care nu îi este opozabilă conform dispoziţiilor art. 20 alin.3 din Legea Cadastrului, societatea – adjudecatară-proprietară nefiind parte în dosarul sus-menţionat. Deşi cu privire la executarea silită prin care a dobândit proprietatea bunurilor instanţa s-a pronunţat prin hotărârea 867/25.04.207 în dosarul nr. 40/269/2006 admiţându-se contestaţia la executare cu privire la 5 imobile, nu s-au dispus măsuri cu privire la restabilirea situaţiei anterioare executării silite.
Dreptul de a solicita întoarcerea executării silite s-a născut odată cu finalizarea executării silite imobiliare ce a fost desfiinţată prin admiterea contestaţiei la executare. în aceeaşi ordine de idei, în situaţia în care s-a desfiinţat executarea ca efect al admiterii contestaţiei la executare, cel interesat este îndreptăţit să solicite întoarcerea executării deoarece restabilirea situaţiei anterioare nu decurge numai din constatarea ineficacităţii titlului executoriu, ci din orice alte încălcări ale legii ce atrag ineficacitatea actelor de executare.
Dreptul de restabilire a situaţiei anterioare este inerent raportului juridic obligaţional dintre părţile implicate direct sau indirect în procedura executării silite desfiinţate, în temeiul acestui raport cel al cărui patrimoniu s-a mărit devine debitorul obligaţiei de restituire celui care în mod evident şi-a micşorat patrimoniul. Pe cale de consecinţă întrucât prin sentinţa de întoarcere a executării în care nu a fost parte , neavând cunoştinţă de aceasta, chiar dacă s-au dispus măsuri cu privire la întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare, aceasta s-a făcut în mod nelegal: nu a fost parte, deşi era obligatoriu având în vedere calitatea sa de proprietar-adjudecatar în dosarul privind întoarcerea executării – 37/269/2008; nu s-a stabilit modul de întoarcere la situaţia anterioară – respectiv înapoierea preţului plătit actualizat şi a daunelor interese – pentru toate acestea considerând că are o creanţă garantată de un drept de retenţie; nu s-a luat în considerare litigiul aflat deja pe rol prin care a solicitat întoarcerea executării: 39730/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti; nu s-a desfiinţat însuşi titlul sau de proprietate – acele acte de adjudecare având conform dispoziţiilor art. 516-519 Cod proc. civilă valoarea unor titluri de proprietate prin care se transmite acest drept real în instanţă au fost anulate doar actele de executare, nu şi actul nostru de proprietate, care este în fiinţă şi care justifică păstrarea dreptului real pe numele petentei.
În temeiul art. 20 alin. 3 din Legea 7/1996 petenta a solicitat respingerea oricărei cereri de înscriere, radiere, modificare, privind drepturile reale, ce derivă din sentinţa civilă nr.377/26.02.2009 pronunţată în dosar nr. 37/269/2008 de Judecătoria Olteniţa privind întoarcerea executării silite: întrucât nu poate produce efecte în ceea ce o priveşte: nu a fost citată, nu a participat la proces şi nu îi este opozabilă.
La data de 16 iulie 2009 petenta a depus la dosar cerere completatoare prin care a solicitat întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare cu restituirea preţului şi plata daunelor aferente ca urmare a admiterii contestaţiei la executarea silită promovată de Administraţia Finanţelor Publice a Comunelor Arondate Municipiului Olteniţa, cu sediul în Municipiul Olteniţa şi soluţionată de Judecătoria Olteniţa, prin Sentinţa Civilă nr. 867/25.04.2007 în dosarul 40/269/2006,în contradictoriu cu SC A. U. M. SA – Societate în faliment, cu sediul în comuna M., prin Lichidator Judiciar R. M. IPURL, reprezentată de S. F., Banca C. SA cu sediul în Municipiul Bucureşti, SC A. SA, SC R. T. AJ SRL, SC U. I. SRL şi executorul bancar D. O. În susţinerea cererii a invocat următoarele motive:
În fapt prezenta acţiune reprezintă întoarcerea executării silite în temeiul art. 404 indice 1 şi următoarele, întrucât prin hotărârea nr. 867/25.04.2007 pronunţată în dosarul nr. 40/269/2006 al Judecătoriei Olteniţa nu s-au dispus măsuri cu privire la restabilirea situaţiei anterioare executării silite.
Dispozitivul sentinţei sus-menţionate a rămas neschimbat prin respingerea recursurilor declarate în cauză, conform deciziei nr. 90R a Tribunalului Călăraşi.
Prin procedurile de adjudecare desfăşurate în data de 23.11.2006 – (proces verbal de licitaţie Imobiliară nr. 14 şi 15 ale executorului D. O.), bunurile imobile ce au aparţinut SC A. U. M. SA – societate în faliment şi care au fost adjudecate în favoarea SC R. T. AJ SRL sunt următoarele: Lot 9, lot 3/2, lot 3/4, lot 3/5, lot 3/6, lot 2/1 şi lot 2/2 în cuantum total de 428.270 lei.
Preţul de adjudecare a fost încasat integral de Banca C. SA, creditor al debitoarei SC A. U. M. SA, care de altfel a iniţiat executarea silită prin executorul său bancar D. O.
Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 867/2007 pronunţată de Judecătoria Olteniţa în dosar nr. 40/269/2006 s-a admis contestaţia la executare şi ca urmare parte din actele / titlurile ce au fost adjudecate sunt anulate, fără a se dispune nimic cu privire la restabilirea situaţiei anterioare. Imobilele pentru care au fost anulate actele de adjudecare sunt următoarele: lot 9, lot 3/2, lot 3/4, lot 3/5 şi lot 3/6 în cuantum total de 258.770 lei.
Totodată prin Decizia Civilă nr. 731 /R/06 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 16/116/2008 (nr. în format vechi 22/C/2008) dată irevocabil ca urmare a cererii SC U. I. SRL (alt adjudecatar al imobilelor SC A. U. M.) pentru lămurirea dispozitivului Sentinţei Civile nr. 867/2007 a Judecătoriei Olteniţa, s-a stabilit că acesta priveşte anularea numai a actelor de adjudecare pentru imobilele cu numerele cadastrale arătate mai sus, devenite proprietatea SC R. T. AJ SRL, numai că, fără se ţină cont de această Decizie a Tribunalului Călăraşi, Judecătoria Olteniţa a pronunţat la 26 februarie 2009 sentinţa Civilă nr. 377 în dosarul nr. 37/269/2008, fără citarea tuturor părţilor implicate ( şi interesate) în dosarul nr. 40/269/2006, în care s-a judecat contestaţia la executarea silită arătată mai sus şi anume: petenta, SC U.I. SRL şi Banca C. SA.
Prin această ultimă hotărâre, Judecătoria Olteniţa a dispus întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare a acesteia la cererea expresă numai a lichidatorului SC A. U. M., pentru toate imobilele pe care le-a avut iniţial în proprietate (10 imobile),între aceste imobile fiind incluse şi imobilele cu numerele cadastrale 2/1 şi 2/2, care sunt şi au rămas în proprietatea SC R. T. AJ SRL şi nu au fost cuprinse în dispozitivul Sentinţei Civile nr. 867/2007.
A subliniat, în legătură cu Sentinţa Civilă nr. 377/26.02.2009 a Judecătoriei Olteniţa următoarele aspecte:
– sentinţa nu îi este opozabilă întrucât nu a fost citată şi nu a fost parte în procesul ce a făcut obiectul dosarului 1 /269/2008
– sentinţa este ilegală şi o vatămă grav în dreptul său de proprietate pentru imobilele cu numerele cadastrale 2/1 şi 2/2, fiind contrară dispozitivului Sentinţei Civile nr. 867/2007 al aceleiaşi judecătorii, lămurit prin decizia irevocabilă a Tribunalului Călăraşi nr. 731/R/06 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 16/116/2008. În aceste împrejurări a solicitat pe baza probatoriului ce va fi administrat să fie despăgubită prin întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare acesteia, pentru toate daunele provocate SC R. T. AJ SRL, ca urmare a tuturor vătămărilor provocate prin anularea actelor sale de adjudecare. Aceste daune sunt aceleaşi din cele precizate în descrierea şi identificarea dreptului de creanţă analizat în plângerea iniţială cu referinţă la valoarea 15.697.958,51 lei cuprinzând preţul plătit – daune interese pentru lipsa de folosinţă, restituire preţ, fructe, spezele, daune interese şi spezele vinderii – precum şi cheltuielile legate de lucrul conservare, bun mobil care primeşte figura juridică a unui privilegiu al cumpărătorului adjudecatar care a fost evins prin efectul întoarcerii executării, fără să îşi primească echivalentul obligaţiei sinalagmatice întoarse ca executare – preţul şi paguba.
În concluzie a solicitat admiterea plângerii astfel cum a fost formulată şi completată.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 109, art.112, art. 4042 şi art. 4042 alin.3, precum şi art. 522(2) Cod Procedură Civilă; art. 998, art. 970 şi art. 1084 Cod Civil.
În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri precum şi înscrisurile din Dosarul Civil nr. 40/269/2006 şi nr. 1/269/2009 ale Judecătoriei Olteniţa, expertiza imobiliară şi expertiza contabilă,expertiza contabilă fiind solicitată pentru evaluarea lipsei de folosinţă daune produse din adjudecare şi lipsire de imobil în cadrul planului de afaceri dezvoltat de societate.
În dovedirea cererii completatoare petenta a depus la dosarul cauzei Sentinţa Civilă nr. 867/25 aprilie 2007 a Judecătoriei Olteniţa, Decizia Civilă nr. 90R/2008 a Tribunalului Călăraşi, încheierea Judecătoriei Olteniţa pronunţată în dosarul nr. 40/269/2006 prin care s-a lămurit dispozitivul Sentinţei Civile nr. 867/25 aprilie 2007 a Judecătoriei Olteniţa, Sentinţa Civilă nr. 377/26.02.2009 a Judecătoriei Olteniţa rămasă definitivă şi irevocabilă.
Cererea completatoare a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 194 lei şi timbru judiciar de 5 lei.
Petenta a înţeles să întregească cadrul procesual în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice a Comunelor Olteniţa, SC A. SA Chirnogi, SC U. I. SRL pe de o parte (toţi trei in calitate de intimaţi părţi în proces pentru opozabilitate) şi SC A. U. M. SA, executor bancar D. O., Banca C. SA Bucureşti – pe de altă parte (toţi trei intimaţi-părţi în proces pentru responsabilitate juridică.
Pentru termenul din 8 octombrie 2009 Banca C. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare cu restituirea preţului şi plata daunelor aferente a solicitat respingerea lui ca inadmisibil având în vedere temeiul iniţial al acţiunii.
In motivare arată că, din conţinutul acţiunii rezultă că reclamanta a formulat o plângere împotriva încheierii de înscriere nr.5246 din 19.05.2009 soluţionată în 22.05.2009. Motivele invocate privesc faptul că registratorul OPCI a respins cererea de înscriere formulată de SC R. T. A.J. SRL întrucât în Cartea Funciară este înscrisă drept proprietară a bunurilor imobile arătate în acţiune chiar reclamanta. Apreciază că în mod corect s-a respins această cerere atâta timp cât rezultă foarte clar din actele existente la OPCI că proprietar al bunurilor imobile în cauză este chiar reclamanta.
Hotărârea judecătorească invocată de reclamantă, respectiv sentinţa civilă nr. 377/26.02.2009 pronunţată de Judecătoria Olteniţa nu este opozabilă nici reclamantei şi nici intimatei Banca C S.A., întrucât această sentinţă a fost pronunţată fără citarea celor două părţi în cauză,deşi s-a solicitat întoarcerea executării silite de către administratorul debitoarei SC A. U. M. SA, executare în cadrul căreia Banca C S.A a avut calitatea de creditor ipotecar. în urma vânzării bunurilor aduse în garanţie de către debitor în favoarea creditorului Banca C S.A , acesta şi-a suprimat ipotecile astfel încât, în prezent, Banca C S.A nu mai are calitatea de creditor ipotecar.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere prin care s-a solicitat întoarcerea executării silite, apreciază că în raport cu temeiul invocat respectiv Legea nr. 7/1996, acesta este inadmisibil.
Potrivit actului normativ invocat, art. 50 -(1) încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunţarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii; (2) încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere,în termen de 15 zile de la comunicare,la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial şi se va înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul,însoţită de dosarul încheierii şi copia cărţii funciare.
Prin urmare, în cadrul unei astfel de plângeri pot fi discutate numai aspecte legale referitoare la înscrierea şi radierea efectuate în cărţile funciare şi nicidecum nu se pot pune în discuţie aspecte privind dreptul material.
Sub acest aspect a apreciat că nu este admisibilă completarea acestei plângeri cu capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Pe de altă parte există deja pe rolul Tribunalului Bucureşti dosarul nr. 39/3/2008,în cadrul căruia reclamanta SC R. T. A.J. SRL a chemat în judecată pe Banca C S.A şi debitorul SC A. U. M.SA pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună întoarcerea executării şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Având în vedere acest aspect, a invocat dispoziţiile art. 164 cod procedură civilă potrivit căruia „părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad,în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură”.
Aşa cum a arătat, pe rolul instanţelor de judecată există două cauze care privesc aceeaşi cauză, aceleaşi persoane şi acelaşi obiect, motiv pentru care a rugat să se observe că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 164 şi să se dispună scoaterea cererii de pe rolul acestei instanţe şi trimiterea cauzei spre discutarea conexării la Tribunalul Bucureşti.
In situaţia în care se apreciază că Judecătoria Olteniţa este competentă să judece acest capăt de cerere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997 , a solicitat să se dispună în sarcina reclamantei achitarea taxei de timbru la valoarea solicitată, respectiv 15.697.958,51 lei. Potrivit art. 2 alini din legea nr. 146/1997 acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se timbrează astfel: peste 250.000 lei = 6.611 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei. Prin urmare a solicitat să se dispună ca reclamanta să achite taxa de timbru de 161.091 lei. În consecinţă, a solicitat respingerea plângerii împotriva încheierii de înscriere nr.5246 din 19.05.2009 ca neîntemeiată, iar pentru cel de-al doilea capăt de cerere a solicitat disjungerea şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti în vederea discutării conexării acestei cauze cu dosarul nr.39730/3/2008, iar în situaţia în care se va aprecia că instanţa este competentă să soluţioneze acest capăt de cerere să se dispună achitarea de către reclamantă a taxei de timbru în cuantum de 161.091 lei sub sancţiunea anulării ca insuficient timbrată.
Pentru termenul din 29 octombrie 2009 Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa şi a solicitat să se dispună scoaterea OCPI Călăraşi din proces.
Motivele invocate, în fapt, au fost următoarele: SC R. T. A.J. SRL a depus plângere împotriva încheierii nr. 5246/19.05.2009, dată de OCPI Călăraşi – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olteniţa în dosarul nr. 52/19.05.2009 prin care se respinge notarea dreptului de creanţă, a dreptului de retenţie şi a interdicţiilor de înstrăinare asupra imobilului în favoarea petentei SC R. T. A.J. SRL deoarece actualul proprietar tabular este SC R. T. A.J. SRL şi până în prezent nu s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate în favoarea SC A. U. M. SA în baza sentinţei civile nr.377/26.02.2009 Judecătoria Olteniţa sub C/4 din cartea funciară 52 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr. 5) UAT Mănăstirea. În data de 15.10.2007, prin Decizia Secţiilor Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXII (72), pronunţată în şedinţă publică, în dosarul nr.42/2007 a fost admis recursul în interesul legii, ce a avut ca obiect hotărârile judecătoreşti în care nu a existat un punct de vedere unitar referitor la calitatea procesuală pasivă a Oficiilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,în procesele ce au la bază Plângerile de carte funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea7/1996-republicată. Prin această decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară, întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Lg.7/1996-republicată, Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu au calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea lipsei calităţii sale procesuale pasive şi să se dispună scoaterea OCPI Călăraşi din proces.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
În dovedirea celor susţinute prin întâmpinare a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, respectiv dosarul constituit de OCPI călăraşi – BCPI Olteniţa ca urmare a depunerii plângerii împotriva încheierii nr.5246/22.05.2009 din dosar nr.46/19.05.2009 şi Decizia Secţiilor Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXII (72), pronunţată în şedinţă publică, în dosarul nr.42/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A solicitat judecarea cauzei chiar şi în lipsa sa, potrivit dispoziţiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
La termenul din 29 octombrie 2009 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului OCPI Călăraşi invocată de acesta prin întâmpinare, apoi a admis-o ca fiind întemeiată având în vedere Decizia Secţiilor Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXII (72), pronunţată la data de 25 octombrie 2007, în şedinţă publică, în dosarul nr. 42/2007 şi a dispus scoaterea acestuia din cauză.
Apoi a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt de cerere formulat de petentă privind întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare.
Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt de cerere formulat de petentă Bucureşti prin întâmpinare, întrucât cererea completatoare s-a depus la prima zi de înfăţişare aşa cum este definită prin dispoziţiile art.134 cod proc. civ. şi se referă la aceleaşi imobile pentru care s-a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr.5246 soluţionată de OCPI la data de 22 mai 2009.
Instanţa a pus la acelaşi termen în discuţie excepţia insuficientei timbrări a celui de-al doilea capăt de cerere apoi a respins-o , ca neîntemeiată, având în vedere că cel de-al doilea capăt de cerere priveşte întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară şi a fost legal timbrat în baza art.2 al.2 din Legea nr. 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare.
În cursul procesului intimata Banca C SA a renunţat la susţinerea excepţiilor invocate privind litispendenţa, conexitatea precum şi susţinerea acesteia cu referire la conflictul pozitiv de competenţă având în vedere că s-a depus certificatul de grefa dosar nr. 39/3/2008 al Tribunalului Bucureşti prin care s-a luat act de renunţarea la judecarea cererii formulate în acel dosar.
Pe cale de consecinţă excepţiile au rămas fără obiect.
La cererea petentei la termenul din 29 octombrie 2009 instanţa în temeiul art. 167 al. 1 Cpc a încuviinţat proba cu acte, interogatoriul intimaţilor părţi în proces pentru responsabilitate juridică, expertiza tehnică imobiliară şi expertiza contabilă.
Expertiza tehnică imobiliară a fost efectuată de către domnul expert S. A., iar cea contabilă de doamna expert T. C.
Expertizele dispuse în cauză au stabilit preţul actualizat cu indicele de inflaţie precum şi despăgubirile datorate de intimata Banca C SA Bucureşti în solidar cu debitorul urmărit SC A. U. M. SA- societate în faliment aflată în lichidare şi cu executorul bancar D. O.
Deşi legal citat intimatul D. O. nu s-a prezentat la nici un termen în faţa instanţei şi nici nu a răspuns la interogatoriu motiv pentru care instanţa de judecată, la solicitarea petentei, va face aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. p. c potrivit căruia „ dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice”.
Răspunsurile la interogatoriu ale SC A. U. M. SA prin lichidator judiciar au fost avute în vedere de instanţă la pronunţarea prezentei sentinţe civile, aceasta susţinând în mod direct cererea petentei.
Înscrisurile şi răspunsurile la interogatoriu depuse de Banca C SA Bucureşti au fost avute în vedere de instanţă dar nu au putut înfrânge probele dispuse ce demonstrează pretenţiile petentei.
Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr.799/2010 Judecătoria Olteniţa a admis în parte plângerea formulată de petentă SC R. T. A.J. SRL Olteniţa în contradictoriu cu intimaţii Administraţia Finanţelor Publice a Comunelor Olteniţa, SC A. U. M. S.A. prin lichidator judiciar CC I. I.P.U.R.L. – Filiala Călăraşi şi intimaţii introduşi în cauză S.C. U. I. SRL Olteniţa, Executorul Bancar D. O., Banca C. S.A. şi SC A. C. SA.
A desfiinţat parţial încheierea nr.5246/19 mai 2009 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olteniţa.
A admis în parte cererea completatoare formulată de petenta SC R. T. A. J. SRL Olteniţa.
A dispus întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare.
A omologat rapoartele de expertiză efectuate în cauză (expertiza evaluatorie efectuată de domnul expert S. A. – pentru suma de 16.470.424 lei(RON) şi expertiza contabilă efectuată de doamna expert T. C. pentru suma de 337.163 lei (RON).
A constatat dreptul de creanţă al petiţionarei în sumă de 16.807.587 lei (RON) şi dispune notarea acestui drept de creanţă în cartea funciară.
A obligat în solidar intimaţii S.C. A. U. M. S.A., prin lichidator judiciar CC I. I.P.U.R.L. – Filiala Călăraşi, Executorul Bancar D. O. şi Banca C S.A. Bucureşti la plata sumei de 16.807.587 lei (RON) către petenta SC R. T.A. J. SRL Olteniţa.
A dispus notarea dreptului de retenţie până la plata efectivă a creanţei de 16.807.587 lei (RON).
A respins cererea de notare a interdicţiei de înstrăinare formulată de petenta SC R. T. A. J. SRL Olteniţa.
A obligat intimaţii S.C. A. U. M.S.A., prin lichidator judiciar CC I. I.P.U.R.L. – Filiala Călăraşi, Executorul Bancar D. O. şi Banca C. S.A. Bucureşti, în solidar la 14512,7 lei cheltuieli de judecată către petenta SC R. T. A. J. SRL Olteniţa.
Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut că plângere are ca obiect notarea drepturilor şi faptelor aşa cum au fost solicitate şi se încadrează normelor reglementate de legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, încheierea atacată fiind nelegală, motiv pentru care a desfiinţat-o parţial cu consecinţa restrângerii dreptului la creanţă şi a notării lui în cartea funciară împreună cu dreptul de retenţie aferent creanţei astfel stabilite.
De asemenea, a reţinut că cererea precizatoare şi completatoare privind întoarcerea executării silite are ca părţi cele din raportul juridic obligaţional iniţial şi terţul vătămat (SC R. T. SRL) omis în procedura de întoarcere a executării. întrucât prin cererea de întregire a acţiunii iniţiale de chemare în judecată (precizarea cauzei juridice),a fost chemat în judecată şi debitorul urmărit SC A. U. M. SA – societate în faliment cu sediul în comuna Mănăstirea, a fost introdusă în cauză şi intimata Banca C. SA ,astfel fiind întregit cadrul juridic procesual în conformitate cu dispoziţiile art. 522 indice 1 şi urm. coroborat cu art.404 c. pr. Civ. în acelaşi sens, părţile interesate şi care au participat la judecarea cererii de contestaţie la executare având calitatea de a participa la întoarcerea executării,astfel cum este in cauza de faţă, au fost citaţi pentru opozabilitate.
Instanţa de fond a concluzionat că întrucât prin actele de executare – publicaţii de vânzare, procedurile desfăşurate reclamanta petenta a devenit proprietară a imobilelor, ea are calitatea şi interesul de a formula prezenta plângere, compatibilă şi cu procedura întoarcerii executării silite, tocmai prin asigurarea echilibrului în restabilirea situaţiei anterioare şi în privinţa restituirii preţului,cheltuielile aferente conservării şi administrării dar şi a satisfacţiei excedentului de valoare solicitat în cadrul creanţei pretinse.
Reţine instanţa de fond că dreptul de a solicita întoarcerea executării silite s-a născut odată cu executarea integrală imobiliară ce a fost desfiinţată prin admiterea contestaţiei la executare; în consecinţă inadmisibilitatea demersului de întoarcere a executării invocată de Banca C S.A., nu poate fi primită datorită faptului că societatea petenta a fost evinsă prin efectele hotărârilor judecătoreşti – evingere operat de facto dar şi irevocabil prin puterea prezumţiei de care se bucură o sentinţă judecătorească – dar la momentul judecaţii, prin intervenţia plângerii, petenta, în scriptele de publicitate imobiliară a păstrat proprietatea – figurând şi în prezent la Cartea Funciară ca proprietar al bunurilor adjudecate; dreptul şi interesul sau în garantarea creanţelor născute din adjudecare şi desfiinţare ei sunt legitime, singura protecţie a legii de care reclamanta petentă se poate prevala este întemeiată pe principiul publicităţii imobiliare şi a formelor statuate de legea 7/1996.
Încălcarea normelor privind desfăşurarea procedurii executării silite imobiliare, a fost de natura ca situaţia sa ajungă în acest punct în care, petenta contestatoare cumpărătoare de bună credinţă, încrezându-se în autoritatea publică instituită potrivit legii şi a Ordinului Ministrului Justiţiei, a cumpărat în urma adjudecării, un bun imobil, ulterior fiind desfiinţată întreaga procedură – tocmai pentru că executorul bancar nu a respectat obligaţia legală de a cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit; în raport cu această comunicare, executorul avea obligaţia ca titularii acestor drepturi să fie înştiinţaţi despre executare şi să fie citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului; faptul că nu a respectat cerinţele legii, a dus la urmările şi pagubele produse în patrimoniul petentei care au şi generat demersul procesual de faţă.
Reţine că frauda la lege săvârşită prin încălcarea normelor privând vânzarea silită imobiliară, a prejudiciat drepturile societăţii care astfel vătămate nasc la rândul lor,dreptul la despăgubiri.
În urma coroborării probelor administrate, aplicând instituţiile juridice comentate,instanţa de fond a apreciat incidenţă răspunderea creditorului urmăritor în solidar cu debitorul urmărit şi cu prepusul BCR,la un nivel ce depăşeşte preţul primit la adjudecare astfel cum se prevede în dispoziţiile art.404 indice 1 cod procedură civilă; paguba suferită nu este încă acoperită,faţă de frauda de lege înfăptuită şi care a produs prejudiciu petentei, aşa cum a stabilit şi expertiza tehnică efectuată de expertul Stoica Alexandru.
A apreciat prima instanţă că temeiul de drept al despăgubirii cuprinzând folosul nerealizat cat şi pierderea efectivă în cuantum total, este fundamentat de răspunderea pentru evicţiune a vânzătorului debitor urmărit alături de creditorul urmăritor operată prin actele executorului bancar, care îşi găseşte reglementarea în temeiul art 1337 şi următoarele cod civil; textul se întregeşte la rândul său cu normele răspunderii civile delictuale de referinţa indicata la răspunderea pentru fapta altuia,în relaţia prepus comitent,astfel că omologarea expertizelor a fost admisă pana la concurenţa sumei evaluate ca dreptul de creanţa la 16.807.598 lei ron rezultat din însumarea celor două valori 16.470.424 valoare admisa de expertul S. A. şi 337.163 lei valoarea admisă de expert T. C.
Cu privire la preţul de adjudecare, Banca C. s-a declarat de acord cu plata astfel ca valoarea nu este contestată de nici una din părţi urmând a fi însuşită şi de instanţă.
Pentru considerarea evicţiunii, astfel cum legiuitorul o prevede în art. 522 c. pr. civilă şi prin trimitere la instituţia reglementată în codul civil, instanţa de fond a avut în vedere elementele esenţiale ale evicţiunii ca fiind pierderea proprietăţii lucrului în tot sau în parte, sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea atributelor sale de proprietar. Evicţiunea poate rezulta din fapte personale sau din fapta unui terţ.
Societatea petentă a fost evinsă, prin desfiinţarea titlului său,respectiv a actelor de adjudecare, evicţiunea este datorată unui act anterior vânzării, obligatoriu ca act premergător licitaţiei dar omis de executorul bancar, valorificat însă pe căile legale de către un terţ – contestatorul la executare AFPC Olteniţa. Faptul că a rămas înscrierea în Cartea Funciară a proprietăţii petentei nu are relevanţă în ceea ce priveşte valabilitatea dreptului de proprietate, ce a fost retroactiv desfiinţat, aceasta fiind doar pentru publicitate şi fără puterea unui titlu valabil şi neviciat/desfiinţarea fiind efectul unei hotărâri judecătoreşti cum este cazul in speţa de faţă; calea restabilirii situaţiei anterioare este numai prin dezdăunare în condiţiile legii.
Instanţa a apreciat că prevederile art. 522 c. pr. civ. sunt incidente,ca temei al răspunderii solidare, răspundere care poate fi atrasa de obligaţia de a sigura protecţia împotriva evicţiunii totale sau parţiale, după caz. Astfel în chiar prevederile art. 1337 cod civil, legiuitorul a înţeles că „vânzătorul este obligat, a răspunde către cumpărător …de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate în facerea contractului”.
A reţinut prima instanţă că incidenţa art. 522 alin. 1 şi 2 c. p. c este justificată întrucât în prezent debitorul urmărit vânzător silit se află în stare de insolvenţă nemaiputând să stea în judecată, decât prin intermediul lichidatorului, că adjudecatarul nu se poate îndestula de la debitorul urmărit, rezultanta acestui fapt fiind formularea prezentei în contradictoriu cu creditorul urmăritor care a încasat preţul de adjudecare.
Prima instanţă a considerat că pârâta (creditorul urmăritor) a comis frauda la lege prin nerespectarea regulilor în procedura de executare silită astfel cum a considerat Judecătoria Olteniţa, admiţând contestaţia la executare.
Reţine instanţa de fond că dreptul de restabilire a situaţiei anterioare este strâns legat de raportul juridic obligaţional dintre părţile implicate direct sau indirect în procedura executării silite desfiinţate,în temeiul acestui raport cel al cărui patrimoniu s-a mărit devine debitorul obligaţiei de restituire, celui care în mod evident şi-a micşorat patrimoniul. în aceste condiţii a stabilit că restituirea se va calcula la nivelul sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcţie de rata inflaţiei doar pentru vânzarea unor bunuri mobile, nu şi pentru imobile,care sunt supuse răspunderii pentru evicţiune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intimatul – pârât executor bancar O. D., intimata – pârâtă Banca C. S.A, intimata – reclamantă S.C. R. T. S.R.L. Olteniţa.
I. în ceea ce priveşte recursul declarat de executorul bancar O. D., acesta critică sentinţa recurată pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie solicitând casarea acestei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele motive:
În primul rând invocă încălcarea dreptului său la apărare , deoarece in tot cursul procesului a fost citat la o adresa la care nu mai locuiesc de 5 ani de zile. În acest sens arată că actele de procedura au fost expediate în municipiul Slobozia la adresa părinţilor săi – adresă la care nu mai locuieşte din anul 2005, aşa cum rezulta din adeverinţa eliberata de administratorul Asociaţiei de locatari a blocului 110 – si nu in Bucureşti, unde locuieşte de când era executor bancar la Banca C. SA Bucureşti si unde locuieşte si în prezent, aşa încât neavând cunoştinţa de acest proces, nu a putut formula nici o apărare. Sentinţa nu i-a fost comunicată, aflând despre existenţa acesteia de la foştii săi colegi de Banca C S.A.. Chiar daca citarea sa s-a făcut prin afişare la avizierul blocului, arată recurentul, citarea este nelegala, deoarece acest procedeu este aplicabil doar in situaţia in care destinatarul citaţiei nu este găsit la domiciliu cu ocazia efectuării acestui act procedural, In situaţia in care partea citata nu mai locuieşte la acea adresa nu ne aflăm in ipoteza in care cel citat este absent, ci in situaţia in care citaţia nu ii poate fi adusa la cunoştinţa, deoarece nu acela este domiciliul sau.
Faptul ca prima instanţa a avut la dosar dovada afişării citaţiei cu menţiunea ca persoana citata nu a fost găsita la domiciliu, precum si faptul ca nu a cunoscut realitatea privind adresa mea exacta, constituie în opinia recurentului doar o respectare formala a legalităţii citării sale , însă prin acest fapt nu înseamnă ca procesul s-a judecat cu respectarea dreptului său la apărare.
Arată că legiuitorul nu condiţionează caracterul nelegal al citării de ingenuitatea instanţei, ci de realizarea efectiva a scopului citării unei părţi aşa încât instanţa de recurs trebuie să analizeze culpa primei instanţe sub acest aspect, ci daca este adevărat ca el nu a cunoscut de existenta procesului, astfel încât a fost pus in imposibilitatea de a se apară.
Din aceasta perspectiva consideră greşita si aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. Pr. civ., deoarece interogatoriul i-a fost probabil expediat la aceeaşi adresa, astfel încât faptul ca nu a răspuns la întrebările din cuprinsul sau nu se datorează altei cauze decât aceleia ca nu a avut cunoştinţa de administrarea acestei probe şi nicidecum nu poate fi vorba de reaua sa credinţă.
Fata de aceste considerente, apreciază ca a avut parte de ceea ce jurisprudenţa CEDO defineşte ca fiind un proces inechitabil.
În al doilea rând învederează faptul că pricina a fost judecata de o instanţa necompetenta material, deoarece completarea cererii cu capătul referitor la întoarcerea executării are un obiect care depăşea baremul prevăzut de lege pentru o judecătorie.
Pe de alta parte,consideră ca litigiul este unul comercial si nu unul civil, deoarece părţile din proces au calitatea de societăţi comerciale.
Cu privire la fondul cauzei consideră că sentinţa civila nr. 799/2010 este nelegala fiind data cu aplicarea greşita a legii sub aspectul obligării sale in solidar cu Banca C. la plata despăgubirilor pretinse de reclamanta. În acest sens consideră prin obligarea sa in solidar cu Banca C. la plata despăgubirilor, prima instanţa a considerat ca prin neaducerea la cunoştinţa publicului a existentei unui creditor bugetar, AFP Olteniţa, ar fi fraudat legea, ceea ce în opinia sa este greşit. Precizează că într-un proces anterior s-a dispus desfiinţarea executării silite, fără a se constata prin acea hotărâre ca se face vinovat de frauda la lege. Cum numai în acel cadru procesual se putea dezlega acest aspect, consideră că Judecătoria Olteniţa a procedat greşit analizând si pronunţându-se şi pe acest aspect, ignorând in acest mod puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti date in cauza anterioara.
Arată că , data fiind publicitatea oricărei executări silite, AFP Olteniţa avea posibilitatea sa intervină pentru a-si impune prioritatea. Cu toate acestea, chiar daca AFP ar fi procedat prin executorii săi la executarea silita, avea obligaţia sa constate si sa respecte garanţiile creanţei creditorului in numele căruia a procedat la executare.
Prin urmare consideră că este reţinuta greşit culpa sa in efectuarea executării silite desfiinţate prin admiterea contestaţiei la executare, deoarece nu a avut cunoştinţa de existenta altui creditor. Mai mult, actele de executare se fac cu publicitate, iar daca mai existau creditori la acea data, aceştia puteau sa intervină la acel moment
Menţionează că prima instanţa nu precizează din ce se compune prejudiciul creat reclamantei, înglobând toate componentele sale intr-o singura suma, ceea ce în opinia sa constituie o eroare, deoarece analiza culpei sale trebuia făcuta in raport de fiecare componenta,
Consideră că intimata reclamanta, având posesia bunului, prejudiciul trebuia calculat sau diminuat cu acest element activ de patrimoniu, calculul prejudiciului este greşit, estimările făcute de experţi nefiind corecte.
Apreciază că sentinţa civila nr. 799/2010 este nelegala fiind data cu aplicarea greşita a legii şi sub aspectul lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia pe care instanţa de fond trebuia să o invoce din oficiu , iar în temeiul art. 137 alin 1 Cod procedură civilă să se pronunţe asupra acesteia, fără a mai cerceta fondul pricinii.
Precizează că în raportul juridic ai executării silite executorul bancar nu are calitate de subiect pasiv, fiind persoana însărcinata cu derularea executării silite.
II. Recurenta – pârâta Banca C. critică sentinţa 796/22.04.2010 pentru motive de legalitate şi netemeinice,
Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe (art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă).
Cu privire la acest motiv de recurs arată că acţiunea completatoare, privind întoarcerea executări a fost formulata ca o cerere noua (autonoma fata de sentinţa 867/2007 pronunţata de Judecătoria Olteniţa in dosar 40/269/2006, in condiţiile art.404 indice 2 alineat 1 Cod de procedura civila, fără a se dispune asupra întoarcerii executării).
In aceste condiţii, fiind aplicabile exclusiv dispoziţiile art. 404 indice 2 alineat 3 Cod de procedura civila, consideră că acţiunea noua privind întoarcerea executării se supune regulilor de procedura de drept comun, nu celor care guvernează contestaţia la executare, atât sub aspectul competentei materiale a instanţei, cat si sub aspectul regulilor de timbrare.
Al doilea aspect privind necompetenţa judecătoriei, este legat de caracterul patrimonial al dreptului pretins. În speţă, arată recurenta , cererea de întoarcere a executării a fost preţuita de către reclamanta la suma de 15.697.958,51 lei şi estimat de instanţa de judecată la valoarea de 16.087,587 lei prin sentinţa atacata, fiind astfel evidenta încălcarea de către instanţa de fond a normelor de competenta materiala, norme cu caracter imperativ.
Necompetenta materiala a instanţei de fond rezulta si din interpretarea obligatorie oferita de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Secţiile Unite prin Decizia nr.32/2008(publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 830 din 10/12/2008 unde în cadrul unui recurs in interesul legii, instanţa suprema a dezlegat in mod obligatoriu problema de drept privind stabilirea competentei materiale In soluţionarea acţiunii în justiţie având obiect un drept patrimonial stabilind că dispoziţiile art. 1 pct. 1. art. 2 pct. 1 Ut. a) si b) si art. 2821 alin. 1 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că. în vederea determinării competentei materiale de soluţionare în primă instanţă si în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile si comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistentei unul drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
În consecinţă, întrucât acţiunea completatoare are drept scop restabilirea situaţiei anterioare, iar obiectul sau este evaluabil in bani, recurenta consideră că în speţa de faţă competenta materiala aparţinea Tribunalului, in prima instanţa.
In sprijinul evidentei necompetente materiale a judecătoriei ca prima instanţa invocă practica judecătoreasca relevanta în temeiul art.304 pct.3 Cod de procedura civila, solicită admiterea recursului pentru acest motiv si, constatând propria sa competenţă, in temeiul art. 312 alineat 7 Cod de procedura civila, sa se caseze in parte sentinţa si sa retina cauza spre rejudecarea cererii completatoare (privind întoarcerea executării), ca instanţa de fond.
In al doilea rând recurenta consideră că hotărârea pronunţata a fost data cu încălcarea si aplicarea greşita a legii (art.304 pct.9 Cod de procedura civila)
In acest sens arătă ca hotărârea instanţei necompetente material a fost data cu încălcarea normelor imperative privind plata taxelor judiciare de timbru invocând prevederile Legii 146/1997
Menţionează că de vreme ce acţiunea completatoare are drept scop restabilirea situaţiei anterioare, iar obiectul sau este evaluabil in bani, fără nicio îndoială, in speţa au fost încălcate, pe lângă regulile de competenta materiala si următoarele dispoziţiile imperative: art. 2 alineat 3 din Legea nr. 146/1997a coroborate cu dispoziţiile art.28(2) din acelaşi act normativ si cu cele ale art.5 din Ordinul nr.760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru;art.20 alineat 2 din Legea nr. 146/1997 conform cărora instanţa de judecata era obligata, fiind neinvestita, să pună în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Consideră că reclamanta era obligata de lege sa achite taxa judiciara de timbru, corespunzătoare dreptului patrimonial pretins, in valoare de 15.697.958,51 lei.
Totodată arată că prin hotărârea pronunţata instanţa a încălcat legea, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti si a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 cod de procedura Civila. În acest sens arată că instanţa de judecata a ignorat cu desăvârşire dispoziţiile art. 50 alineat 2 din Legea nr.7/1996 (conform căreia avea dreptul sa judece numai plângerea împotriva încheierii de carte funciara, strict însoţită numai de dosarul încheierii si copia cărţii funciare) si ale art. 73 alineat 2 din Regulament din 13/10/2006 de organizare si funcţionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara (aprobat prin Ordinul nr.633/2009 cu toate modificările la zi emis in aplicarea Legii de Agenda Naţionala de Cadastru si Publicitate Imobiliara).
Cu privire la admisibilitatea cererii completatoare formulate intr-un cadru procesual strict delimitat de lege (art.364 pct.9 Cod de procedura civila) arată că potrivit dispoziţiilor acestor acte normative cu caracter procedural obligatoriu, imperativ, care sunt prevăzute sub sancţiunea anularii acrului de procedura întocmit cu nerespectarea lor, orice modificare, întregire, completare a plângerii iniţiale împotriva încheierii de carte funciara este inadmisibila din punct de vedere procedural. În consecinţă, consideră că reclamanta nu avea la îndemâna completarea acţiunii iniţiale (plângere împotriva încheierii de carte funciara) cu cererea completatoare (de întoarcere a executării), orice asemenea acţiune completatoare urmând a fi respinsa ca inadmisibila in ipoteza in care reclamanta ar fi stăruit in judecarea cererii de întoarcere a executării ca o completare a acţiunii iniţiale in cadrul aceluiaşi litigiu.
Prin încheierea de şedinţa din 29.10.2009 (filele 155-157) instanţa de fond a respins in mod nelegal excepţia inadmisibilităţii formulării unei cereri completatoare (privind întoarcerea executării). Luând act de susţinerile reclamantei (conform cărora nu exista nici un text in Legea nr.7/1996 care sa interzică o astfel de completare) si aplicând în mod greşit art. 134 si art. 132 Cod de procedura civila (norma de drept comun) consideră că instanţa de judecata a ignorat si încălcat dispoziţiile art.50 alineat 2 din Legea nr.7/1996 (conform căreia avea dreptul sa judece numai plângerea împotriva încheierii de carte funciara, strict însoţită numai de dosarul încheierii şi copia cărţii funciare) si ale art.73 alineat 2 din Regulamentul din 13/10/2006 de organizare si funcţionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara(aprobat prin Ordinul nr. 633/2009). Conform acestor acte normative cu caracter procedural special, obligatoriu, imperativ, derogatorii de la art. 134 Cod de procedura civila si care sunt prevăzute sub sancţiunea anularii actului de procedura întocmit cu nerespectarea lor, orice modificare, întregire, completare a plângerii iniţiale împotriva încheierii de carte funciara este inadmisibila din punct de vedere procedural.
Conform prevederilor art. 129 alin. 6 din Codul de Procedură Civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Din aceste dispoziţii legale, arată recurenta, rezultă obligaţia instanţei de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere si la toate mijloacele de apărare cu judecarea cărora a fost învestită, iar soluţionarea cauzei cu respectarea prevederilor legale invocate trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii.
Cu privire la încălcarea formelor de procedura (art.304 pct. 5 Cod de procedura civila) si încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti (art.304 pct4 Cod de procedura civila) , în plus faţă de le învederate anterior, arată că instanţa de judecata a trecut la judecata cererii completatoare. cu toate ca puterea judecătoreasca nu este prevăzuta in acest caz. In situaţia in care, in cadrul procedurii necontencioase prevăzute de regimul de carte funciara, sunt invocate aspecte de drept noi, cu caracter contencios, devin aplicabile dispoziţiile cu caracter special, care conturează strict cadrul procesual. Invocă prevederile la art. 31 alin. l din Ordinul nr. 633 /2006 pentru aprobarea (Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară (denumit in continuare Regulament), conform căruia „Activităţii de Publicitate Imobiliară i se aplica principiile şi regulile specifice prevăzute de lege , care se întregesc cu dispoziţiile art. 331-339 din Codul de procedură civilă”
Apreciază că prin trecerea la judecata si soluţionarea cererii noi, contencioase, completatoare, instanţa de judecata a încălcat dispoziţiile procedurale speciale indicate mai înainte si, astfel:
– a pronunţat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedura (art.304 pct.5 Cod de procedura civila) pentru ca in situaţia in care in fata sa reclamanta a ridicat o cerere noua, cu caracter contencios trebuia, in respectarea art.73 (2), art. 31 alineat 1 din Regulament si art.335 si 338 Cod de procedura civila, sa puna in vedere reclamantei excepţia inadmisibilităţii cererii noi in acest cadru procesual, cu consecinţa logica, legala fie a disjungerii cererii noi (în vederea judecării separate, potrivit dreptului comun), fie a respingerii ca inadmisibila in situaţia in care reclamanta ar fi stăruit in soluţionarea acestei cereri noi in cadrul procesual creat de lege in mod derogatoriu.
– a pronunţat o hotărâre cu încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti având în vedere că potrivit art.335 Cod de procedura civila, dacă cererea, prin însuşi cuprinsul ei sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.
În acest context arată că, luând act de caracterul sau contencios (pe lângă aspectele evidenţiate mai înainte, referitoare la inadmisibilitatea lărgirii cadrului procesual prin aplicarea art. 134 si 132 Cod de procedura civila), instanţa de judecata era investita de către legiuitor doar sa respingă cererea noua, in virtutea tocmai a acestui caracter.
Prin urmare consideră că instanţa de fond a încălcat principiul legalităţii prevăzut la art. 129(5) Cod de procedura civila (Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale) şi pe cel al limitării judecaţii la cadrul procesual (în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii), motiv pentru care în temeiul art. 312 alineat 6 Cod de procedura civila, solicita ca instanţa de control judiciar sa dispună casarea in parte a sentinţei si luând act de caracterul contencios al cererii completatoare (privind întoarcerea executării), in aplicarea art. 335 Cod de procedura civila, sa respingă cererea noua, contencioasă, ca inadmisibila.
În privinţa situaţiei de fapt reţinut de instanţa de fond în temeiul art. 304 indice 1 Cod de procedura civila invocă următoarele aspecte de nelegalitate si netemeinicie:
-Cu privire la procedura de licitaţie organizata de executorul bancar instanţa de fond retine, in mod nelegal si nefondat, ca “vânzarea la licitaţie s-a făcut în frauda legii, nefiind anunţaţi cumpărătorii despre sarcinile imobilului – datoriile fiscale ale statului – creditorul bugetar nefiind invitat si anunţat despre scoaterea la licitaţie a bunurilor…”
Referitor la acest aspect, in prealabil, precizează ca instanţa de fond nu a fost investita cu analiza actelor de executare întocmite de executorul bancar D. O. cu privire la imobilele ce fac obiectul litigiului, legalitatea acestor acte făcând obiectul Dosarului nr. 40/269/2006 al Judecătoriei Olteniţa.
În acest sens arată că instanţa care a fost investita cu soluţionarea contestaţiilor la executare formulate de AFP Olteniţa si de SC A. C. SA împotriva actelor de executare întocmite de executorul bancar D. O. in dosarele de executare, nu au reţinut în nici un moment ca la încheierea actelor respective s-ar fi comis vreo frauda la lege.
În consecinţa, consideră că instanţa de fond, nefiind investita cu analiza actelor de executare, analiza efectuata in cadrul altor litigii, in care s-au pronunţat hotărâri irevocabile, care se bucura de autoritate de lucru judecat cu privire la toate aspectele analizate si soluţionate prin intermediul lor, era obligata ca in soluţionarea prezentei cauze sa tina cont de concluziile si considerentele acestor hotărâri irevocabile, nefiindu-i permis sa procedeze cu de la sine putere la reanalizarea acestor aspecte si la formularea unor păreri personale cu privire la aceste aspecte lămurite in mod irevocabil.
In ceea ce priveşte motivaţia pentru care instanţa de fond a apreciat ca in cadrul executării silite s-a produs o fraudare a legii, arătă ca si aceasta este nelegala si netemeinica, invocând în acest sens doctrina în materie conform căreia frauda la lege este o situaţie de ilicită care poate apărea in stricta si exclusiva legătura cu interpretarea normei juridice, constând într-o manevra nelegitima de a eluda, prin artificii aparent permise, aplicarea unor norme, pentru a promova ilegal unele interese sau pentru a ocoli consecinţe legale care nu convin.
Din considerentele sentinţei recurate rezulta însă ca instanţa de fond înţelege cu totul si cu totul altceva prin frauda la lege, întrucât aceasta apreciază frauda la lege ca fiind “neanunţarea cumpărătorilor despre datoriile fiscale ale statului si neinvitarea creditorului bugetar la licitaţie”, aşa încât aspectele pe care aceasta le-a avut în vedere la stabilirea fraudei la lege nu se încadrează nicidecum in definiţia acestei noţiuni si nici în condiţiile prevăzute pentru existenţa fraudei la lege..
In acest sens, fata de definiţia data de doctrina noţiunii de frauda la lege si fata de condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a ne afla in prezenta unui asemenea incident, precizează ca in speţa: actul cu privire la care instanţa de fond retine ca s-ar fi comis fraudarea legii este un act de adjudecare, iar nu un contract bilateral, astfel încât prin însăşi natura sa, de a fi un act unilateral, nu poate fi reţinuta o coniventa a persoanelor care au participat la încheierea sa; prestaţiile, cuprinse in actul de adjudecare au fost executate integral, procedându-se la predarea bunurilor adjudecate si la radierea garanţiilor bancare înregistrate asupra acestora, precum si la plata preţului de adjudecare; banca creditoare avea calitatea de creditor garantat cu privire la imobilele adjudecate, ceea ce presupune ca, chiar In cazul efectuării actelor de executare de către organele fiscale, aceasta era îndreptăţită sa obţină cu prioritate realizarea drepturilor sale, chiar înaintea creditorului bugetar, nefiind necesara o interpretare defectuoasa a legii pentru a-i fi promovate interesele, in consecinţa nu se poate retine ca încălcarea dispoziţiilor art. 500 alin. 3 Cod de procedura civila si ale art. 133 alin. 8 Cod de procedura fiscala a fost făcuta in scopul de a vătăma pe cineva sau in scopul de a promova ilegal unele interese. De asemenea, nu se poate retine ca încălcarea acestor dispoziţii legale a fost făcuta pentru, a ocoli consecinţe legale care nu convin, întrucât in speţa nu existau astfel de consecinţe, singura diferenţa, care ar fi rezultat din aplicarea dispoziţiilor art. 600 alin. 3 Cod de procedura civila si ale art. 133 alin. 8 Cod de procedura fiscala, fiind aceea ca actele de executare ar fi fost îndeplinite de organul de executare fiscal, iar nu de către executorul bancar, modul de desfăşurare a executării si consecinţele acesteia fiind identice – respectiv satisfacerea cu prioritate a creanţelor garantate ale băncii, indiferent de organul care ar fi realizat executarea; in consecinţa, nu poate fi invocata nici măcar fraudarea intereselor creditorului bugetar, cu atât mai puţin ale adjudecatarului.
Apreciază că instanţa de fond a făcut o preluare a susţinerilor reclamantei din cererea iniţiala, fără nici un suport legal, ignorând total hotărârile pronunţate în cauzele vizând actele de executare.
In consecinţa, în opinia recurentei, constatarea instanţei de fond privind incidenţa unei fraude la lege urmează a fi îndepărtata, ca nelegala si nefondata, la fel ca si toate consecinţele obligaţionale pe care Instanţa de fond le retine in sarcina băncii si a executorului bancar ca decurgând, aparent in mod legal, din incidenţa unei fraude la lege.
In ceea ce priveşte “momentul naşterii dreptului de restabilire a situaţiei anterioare si cu naşterea dreptului la dezdăunări pentru prejudiciul produs” arătă ca reţinerile instanţei de fond sunt, de asemenea, nelegale si nefondate.
Astfel, potrivit instanţei de fond, acest moment ar trebui sa fie in octombrie 2008,”data rămânerii definitive a sentinţei civile 867/2007 – prin recursul la lămurirea dispozitivului disputat la Tribunalul Călăraşi si momentul introducerii acţiunii in pretenţii ulterior precizata – dosar 39730/3/2008 la Tribunalul Bucureşti, in care patenta a renunţai la judecata” (pag. 11 din sentinţa recurată) ceea ce înseamnă că potrivit instanţei de fond momentul naşterii dreptului de restabilire a situaţiei anterioare si a dreptului la dezdăunări, adică momentul de la care reclamanta putea formula acţiune in despăgubire, este tocmai momentul când reclamanta a formulat aceasta acţiune, fără a mai lua in calcul si faptul ca reclamanta a renunţat de fapt la judecarea acestei acţiuni.
Învederează că situaţia cronologica a hotărârilor judecătoreşti pronunţate in Dosarul nr.40/269/2006 este următoarea: la data de 25.04.2007 Judecătoria Olteniţa a pronunţat Sentinţa civila nr. 867 (DEFINITIVA), prin care s-au admis contestaţiile la executare formulate de AFP Olteniţa si SC A. C. SA Conform dispozitivului acestei sentinţe, instanţa de fond a anulat actele de executare subsecvente vânzării la licitaţie din data da 23.11.2006 a bunurilor imobile înregistrate in Cartea Funciara nr. 7 N a localităţii Mănăstirea, aflate în proprietatea debitoarei SC A. U. M., situate in corn. Mănăstirea jud. Călăraşi, respectiv imobilele cu nr. cadastral 9, 3/2, 3/4, 3/5 si 3/6.
La data de 05.02.2008, prin Decizia civila nr. 90R (IREVOCABILA), Tribunalul Călăraşi a respins recursurile declarate de Banca C SA Suc. Olteniţa, SC U. I. SRL si SC R. T. AJ SRL impotriva Sentinţei civile nr. 867/25.04.2007;
La data de 30.05.2008 Judecătoria Olteniţa a pronunţat încheierea prin care s-a lămurit dispozitivul Sentinţei civile nr. 867/25.04.2007 cu privire la celelalte imobile care au făcut obiectul vânzării la licitaţie din data de 23.11.2006.
Precizează că cererea de lămurire a fost formulata de SC U. I. SRL, adjudecatarul altor imobile ale debitorului, iar nicidecum de către reclamanta din prezenta cauza, SC R. T. AJ SRL, si vizează excluderea de la aplicarea dispoziţiilor Sentinţe civile nr. 867/25.04,2007 a imobilelor care interesau pe acest adjudecatar, neavând legătură cu imobilele pentru care s-a solicitat de către reclamanta întoarcerea executării silite, întrucât aceste imobile au fost clar menţionate in dispozitivul Sentinţei civile nr.867/25.04,2007 nefiind necesare lămuriri cu privire la acestea.
La data de 06.10.2008, prin Decizia civila nr. 73 l/R, Tribunalul Călăraşi a admis recursul formulat de Banca C împotriva încheierii de şedinţa din 30.05,2008, in sensul ca s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 867/25.04.2007
La data de 29.01.2009 Judecătoria Olteniţa a pronunţat încheierea de şedinţa prin care se respinge o a doua cerere de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 867/25.04.2010, formulata de lichidatorul debitoarei SC A. U. M., încheierea respectivă fiind pronunţată de chiar de judecătorul E. M.
Aceasta încheiere a rămas irevocabila prin nerecurare la dala de 04.03.2009 (încheierea fiind primita ia Banca C in data de 16.02,2009).
In acest context, având în vedere cronologia actele menţionate consideră greşit raţionamentul instanţei de fond când stabileşte că .momentul naşterii dreptului de restabilire a situaţiei anterioare si cu naşterea dreptului la dezdăunări pentru prejudiciul produs…” s-a împlinit in MARTIE 2009 când a rămas definitiva si irevocabila Sentinţa civila nr. 867/25.04,2007 (prin nerecurarea încheierii de şedinţa din 29.01.2009), acesta fiind si …” momentul temporal stabilit In mod obiectiv, cu judecata opozabila reclamantei petente, când aceasta a fost privata de atributele drepturilor de proprietate si in care s-a născut dreptul corelativ la dezdăunare…”
În acest sens, precizează recurenta că nu exista nici o dispoziţie legala care sa permită instanţei, sa stabilească in mod arbitrar momentul rămânerii definitive si irevocabile a unei hotărâri judecătoreşti: posibilitatea, formulării unei cereri de lămurire/îndreptare/completare a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti nu constituie cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti, in consecinţa irevocabilitatea acesteia nu poate fi condiţionata de momentul soluţionării unei astfel de cereri:
Mai mult decât atât arată că însăşi legea a prevăzut, la art. 281 indice 2 alin. 1 Cod Procedura Civila, cu modificările si completările sale ulterioare, ca cererea de completare a dispozitivului unei hotărâri, in cazul în care instanţa a omis sa se pronunţe asupra unui capăt de cerere sau a unei cereri conexe sau incidentale, nu se poale formula decât in acelaşi termen in care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri;
Consideră că nici cealaltă susţinere a instanţei de fond cu privire la stabilirea datei la care Sentinţa civila nr. 867/25.04.2010 a rămas definitiva în funcţie de momentul introducerii de către reclamanta a acţiunii in pretenţii nu poate fi reţinuta, întrucât, dincolo de lipsa ei de logica, nu exista nici o dispoziţie legala care sa prevadă ca termenul când o hotărâre Judecătoreasca rămâne definitivă este dat de data introducerii unei cereri de chemare in judecata la instanţa.
Faţă de conţinutul art. 300 alin. 1 Cod Procedura Civila, având in vedere ca litigiului in care s-a pronunţat Sentinţa civila nr. 867/25.04.2007 a fost o contestaţie la executare care nu a vizat nici una dintre situaţiile reglementate de aceste dispoziţii legale, precum si fata de dispoziţiile art. 402 alin. 2 Cod Procedura Civila coroborate cu dispoziţiile art. 376 alin. 1 si ale art. 377 pct. 1 Cod Procedura Civila, privind caracterul executoriu al hotărârilor definitive (date in prima instanţa, conform legii, fără drept de apel) apreciază ca momentul la care s-a născut dreptul reclamantului de a solicita restabilirea situaţiei anterioare a fost data pronunţării acestei hotărâri, respective 25.04.2007.
În consecinţa, consideră că instanţa de fond nu numai ca a confundat momentul rămânerii definitive al unei hotărâri judecătoreşti, cu momentul la care aceasta devine irevocabila, dar procedează si în mod discreţionar la stabilirea acestui moment, ignorând nu numai dispozitivul hotărârii avute in vedere, dar si orice norma legala aplicabilă în acest sens, totul pentru singurul scop de a se putea raporta in stabilirea cuantumului daunelor solicitate de reclamanta la un anumit moment (octombrie 2008) la care valoarea de piaţa a imobilelor in litigiu putea fi mult apreciata, cunoscut fiind ca, fata de fluctuaţiile pieţei imobiliare, in a doua parte a anului 2008 piaţa imobiliara a cunoscut cel mai mare boom financiar, de la începutul anului următor (2009) valoarea imobilelor începând sa scadă până la nivelul valorilor înregistrate in toamna anului 2006 – primăvara anului 2007.
Fata de cele anterior menţionate, solicită să fie înlăturate atât aprecierile eronate ale instanţei de fond asupra momentului naşterii dreptului reclamantei de a cere întoarcerea executării silite si restabilirea situaţiei anterioare, cat si toate probele administrate si concluziile avute in vedere in cauza ca urmare a stabilirii eronate a acestui moment si sa să se dispună refacerea probatoriului prin administrarea exclusiv a probelor care sunt utile si concludente pentru soluţionarea obiectului litigiului.
In ce priveşte aplicabilitatea în cauza a dispoziţiilor Legii nr.7/1996 invocate de instanţa de fond, precizează că în susţinerea plângerii împotriva încheierii de CF, reclamanta a invocat art. 19 lit. c si art. 20 din Legea nr. 7/1996. Instanţa de fond a apreciat ca cererea întemeiata pe aceste dispoziţii legale nu poate fi analizata deoarece nu este actuala, nu are obiect si nici nu a fost dovedita (pag. 12 paragraf 5),
In schimb, fără să analizeze temeiul de drept invocat de reclamanta, instanţa, potrivit propriilor sale susţineri, apreciază ca in cauza sunt incidente “mai multe instituţii legale”, hotărând că trebuie sa se oprească nu la toate, ci numai la dispoziţiile ari, 20 si ari. 26 din Legea nr, 7/1996 si ale art. 48 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006
In acest sens, arată recurenta , instanţa de fond susţine ca actul de transmitere a proprietăţii către societatea reclamanta a fost desfiinţat prin efectele unei hotărâri judecătoreşti si tot o instanţa a încuviinţat restabilirea situaţiei anterioare (pag. 12 paragraf 7), deşi in restul considerentelor sentinţei recurate aceeaşi instanţa arata ca cererea de întoarcere a executării si de restabilire a situaţiei anterioare poate fi primita întrucât, judecând contestaţia la executare in cadrul Dosarului nr, 40/269/2006, Judecătoria Olteniţa nu a dispus si întoarcerea executării (pag. 11 paragraf 1 si 2, iar hotărârea pronunţata In Dosarul nr. 37/269/2008 al aceleiaşi instanţe nu ii este opozabilă reclamantei întrucât aceasta nu a fost parte in procesul respectiv (pag. 11 paragraf 4 si 5, pag. 12 paragraf 2).
Din actele existente in dosarul de contestaţie la executare si din înscrisurile administrate in prezenta cauza rezulta ca actul de transmitere a proprietăţii – actul de adjudecare a fost înscris la Cartea Funciara, fiind respectat principiul publicităţii materiale al cărţilor funciare, iar restabilirea situaţiei anterioare este solicitata prin prezenta acţiune, reclamantul fiind in prezent înscris la Cartea funciara in calitate de proprietar al bunurilor imobile adjudecate.
Consideră că, fata de situaţia de fapt, dispoziţiile instanţei de fond cu privire la notarea dreptului de creanţa si a unui drept de retenţie contravin prevederilor legale in materie.
Astfel, aplicabilitatea in cauza a art. 20 si art. 26 din Legea nr. 7/1996, republicata, precum si a art. 48 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006 se poate realiza numai in măsura in care situaţia de fapt dedusa înscrierii se încadrează in dispoziţiile acestor articole si numai in măsura in care in speţa dispoziţiile acestor articole nu contravin altor dispoziţii legale aplicabile.
Obiectul cererii reclamantei de înscriere in cartea funciara 1-a constituit notarea unei interdicţii de înstrăinare, a unui drept de creanţa si a unui drept de retenţie asupra imobilelor adjudecate, or în mod evident, la data formulării cererii către OCPI reclamanta nu deţinea nici un înscris din care sa rezulte vreo interdicţie de înstrăinare constituita in favoarea acesteia, vreun drept de creanţa sau vreun drept de retenţie în favoarea sa cu privire ia imobilele adjudecate, fapt confirmat si de către instanţa de fond care retine ca, in litigiile intervenite cu privire la executarea acestor imobile, nu s-a cerut întoarcerea executării si repunerea pârtilor in situaţia anterioara executării, iar, atunci când s-a solicitat restabilirea situaţiei anterioare, dispunerea acesteia nu ii poate fi opozabila reclamantei, care nu a fost parte in proces si ale cărei interese au fost prejudiciate in mod grav.
Solicită a se avea în vedere că nici in materia executării silite imobiliare si nici in materia întoarcerii executării silite nu exista vreo dispoziţie legala in virtutea căreia adjudecatarul sa dobândească vreun drept de creanţa sau de retenţie cu privire la Imobilul ce a făcut obiectul executării sau in virtutea căreia acesta poată emite pretenţii cu privire la notarea unei interdicţii de înstrăinare in favoarea sa, singurul drept pe care îl prevede legea in favoarea adjudecatarului care a fost evins fiind acela de a-1 acţiona pe debitor pentru a fi despăgubit si, ulterior, pe creditori, in măsura in care nu se poate îndestula de la debitor (art. 522 Cod Procedura Civila).
Consideră că reclamanta nu avea nici posibilitatea de a invoca in favoarea sa un drept născut ex lege ca urmare a anularii actului de adjudecare, aşa cum pretinde instanţa de fond in încercarea de a justifica soluţia pronunţata, de creare, in favoarea reclamantei – adjudecatare, a unor drepturi de creanţa si de retenţie cu privire la imobilele ce a făcut obiectul adjudecării care ar decurge din lege in favoarea acestuia.
In consecinţa, in mod logic, la data formulării de către reclamanta a cererii de notare în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare si a drepturilor anterior menţionate in cartea funciara, aceasta nu era titulara unor astfel de drepturi si a interdicţiei respective, astfel încât, în opinia sa, OCPI în mod legal si temeinic a procedat la respingerea cererii sale.
In plus, precizează ca potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 7/1996, republicata, înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează sa fie făcuta sau împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, si-a grevat dreptul, daca amândouă înscrierile se cer deodată, or, în cauza, învederează recurenta , reclamanta figurează In continuare în cartea funciara in calitate de proprietar al bunului imobil, astfel încât soluţionarea favorabila a cererii de notare formulata de aceasta este blocata de dispoziţiile art. 22 lit. a) din lege, neputându-se nota un drept de creanţa sau de retenţie pe care sa-1 aibă împotriva sa însăşi, încheierea OCPI împotriva căreia s-a formulat plângere fiind legala..
Consideră de asemenea că înscrierea nu poate fi dispusa decât in măsura in care notarea ar fi ceruta in acelaşi timp cu notarea dreptului celui care nu este înscris, dar care si-a grevat dreptul înainte de a-1 înscrie, invocând în acest sens prevederile art. 75 din Ordinul nr. 633/2006 conform cărora radierea dreptului de proprietate al adjudecatarului nu se poate face decât la cererea titularului dreptului, in speţa a debitorului, celelalte persoane interesate neputând cere decât radierea drepturilor care se sting la împlinirea termenului menţionat in înscriere sau la moartea titularului in cazul drepturilor viagere.
In consecinţa, faţă de aceste aspecte consideră că hotărârea instanţei de fond de admitere a plângerii împotriva încheierii de carte funciara este nelegală şi nefondata, cererea de notare fiind inadmisibila In condiţiile art. 22 din Legea cadastrului nr. 7/1996. republicata.
În privinţa temeiurilor de drept invocate de către reclamanta ca temei al cererii de desdăunare si reţinute de instanţa de fond in motivarea soluţiei pronunţate, arată că în cererea completatoare la plângerea formulata, cerere prin care se solicita întoarcerea executării silite si restabilirea situaţiei anterioare cu restituirea preţului si plata daunelor aferente, temeiurile de drept invocate de reclamanta au fost art.109, art.112, art.404 indice 2, precum si art.522(2) Cod de procedura civila, art.998, art.970 si art. 1084 Cod civil.
Instanţa de fond apreciază ca pentru întoarcerea executării silite sunt aplicabile prevederile Codului de procedura civila, respectiv textele art. 404, art. 518 şi art. 522, iar, pentru posibilitatea acordării daunelor solicitate de reclamanta, dispoziţiile art. 1341, art. 1344 si art. 1348 Cod Civil, considerând ca evicţiunea s-a produs prin chiar pronunţarea sentinţei civile nr. 867/25.04.2007.
De asemenea, se susţine de către instanţa ca „evingerea provine din fapta vânzătorului, a cărui voinţa a fost suplinita prin vânzarea silita imobiliara de către creditorul acestui vânzător…”.
Fata de cele susţinute de instanţa de fond solicită a se avea în vedere că in materia executării silite imobiliare nu sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun civil cu privire, la evicţiune. ci dispoziţiile speciale ale art. 518 – S22 Cod de procedura civila, pe care, chiar daca le invoca in considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond le ignora în totalitate.
Consideră recurenta că in raport cu creditorii, in cauză nu pot avea aplicabilitate dispoziţiile generale ale art. 1341, art. 1344 si art. 1348 Cod Civil referitoare la posibilitatea obţinerii de daune interese care sa cuprindă inclusiv beneficiile nerealizate, întrucât art. 522 alin. 2 Cod de procedura civila stabileşte in mod clar care este întinderea răspunderii creditorului, precum si care sunt condiţiile in care aceasta poate fi angajata si anume: creditorul nu poate răspunde decât in limita preţului încasat, in consecinţa, acesta nu poate fi obligat la plata altor sume pretinse de adjudecatarul evins; creditorul nu poate fi obligat la plata decât in măsura in care se face dovada ca in prealabil s-a încercat si nu s-a reuşit recuperarea integrala a contravalorii imobilului evins de la debitorul urmărit.
Faţă de caracterul expres al dispoziţiilor legale anterior citate, apreciază că orice soluţie contrara acestora este lovita de nulitate absoluta, motiv pentru care solicită să fie înlăturate ca fiind nelegale, dispoziţiile instanţei de fond referitoare la angajarea răspunderii creditorului,peste limitele speciale reglementate de art. 522 alin. 2 Cod de procedura civila, cu modificările si completările sale ulterioare.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 522 cod procedura civila, apreciază că interpretarea dată de instanţa de fond este nelegală de vreme ce aceasta a apreciat că”prevederile art. 522 c. pr. civ. sunt incidente ca temei al răspunderii solidare,
Or, din redactarea foarte clara a dispoziţiilor acestui articol, rezulta tocmai contrariul celor reţinute de instanţa de fond, aceste dispoziţii legale excluzând, în opinia recurentei , posibilitatea angajării răspunderii solidare a debitorului cu creditorul în vederea despăgubirii adjudecatarului.
Consideră în raport de dispoziţiile legale în materia executării silite că adjudecatarul evins parţial sau total, pentru a fi despăgubit in măsura evingerii suferite, are deschisa calea unei acţiuni împotriva debitorului urmărit. Posibilitatea acestuia de a se îndrepta si împotriva creditorilor este dublu condiţionata:pe de o parte, de dovedirea faptului ca s-a îndreptat împotriva debitorului si nu a reuşit recuperarea debitului de la acesta iar pe de alta parte, de limitarea angajării răspunderii creditorilor numai la suma încasata de acesta, aceasta neputând fi extinsă la toate pretenţiile adjudecatarului în cauză nefiind vorba de o răspundere solidară.
Fata de dispoziţiile art. 522 alin, 2 Cod de procedura civila, care condiţionează posibilitatea angajării răspunderii creditorilor de imposibilitatea adjudecatarului de a se îndestula de la debitor, este evident ca cele doua acţiuni ale adjudecatarului, împotriva debitorului si împotriva creditorului, au caracter succesiv, cea din urma fiind condiţionata de dovedirea exercitării celei dintâi.
Având in vedere caracterul succesiv al celor doua acţiuni, caracter ce rezulta din interpretarea gramaticala a textului legal anterior citat, opinia recurentei este în sensul că cele doua răspunderi, a debitorului si a creditorilor, nu pot fi angajate simultan, motiv pentru care acestea nu pot fi nici solidare, solidaritatea presupunând posibilitatea adjudecatarului de a se îndrepta In orice moment împotriva oricăruia dintre obligaţii solidari pentru recuperarea întregului sau debit.
Concluzia recurentei este aceea că în speţă nu poate fi vorba de existenţa unei răspunderi solidare de vreme ce in situaţia in care adjudecatarul se îndreaptă împotriva creditorului pentru îndestulare, răspunderea creditorului fata de acesta este limitata legal, numai la nivelul sumei încasate de creditor ca urmare a executării Imobilului evins., acesta fiind de altfel motivul pentru care acţiunea adjudecatarului are un caracter subsidiar si special, caci adjudecatarul o poate exercita numai in măsura in care nu se poate îndestula de la debitor si doar in limita sumei încasate de creditori.
Cu privire la stabilirea existenţei raportului de prepuşenie (intre Banca C SA si executorul bancar) apreciază că instanţa de fond, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori interesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia (art.304 pct.8 Cod de procedura civila).
În acest sens arată că în cauza dedusa judecaţii nu exista raport de prepuşenie intre Banca C. SA si executorul bancar şi pe cale de consecinţă, nu exista: nici un temei legal pentru atragerea răspunderii civile delictuale a Banca C. SA pentru fapta executorului bancar(nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1000 alineat 3 Cod civil) ; nici un temei legal pentru existenta unei obligaţii solidare (instanţa întemeind solidaritatea obligaţiei pe dispoziţiile art. 1000 alineat 3 Cod civil); nici o culpa pentru fapta proprie a Banca C. SA, întrucât, răspunderea Banca C. SA nu a fost stabilita pentru o fapta proprie acesteia .
Consideră că în speţa de faţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1000 alin 3 Cod civil întrucât procedura de executare silita îndeplinita în cauză de executorul bancar nu face parte din categoria conduitelor, atribuţiilor, faptelor prevăzute de lege, norme interne sau statut, ca aparţinând Banca C. SA; executarea silita reprezintă numai atribuţia statului roman, ca unic deţinător al forţei coercitive; executarea silita este un ansamblu de norme, proceduri, conduite care se realizează strict de statul roman, prin organele de stat competente, investite cu aceasta putere de statul roman in funcţia de executare pe cale silita care le-a fost încredinţata de către acesta; nici un creditor particular(deci nici Banca C. SA, in calitate de comerciant) nu poate exercita in mod propriu, prin conduita prescrisa de vreo lege, activitatea de executare pe cale silita a drepturilor sale subiective civile.
În concluzie arată că executarea silita nu reprezintă o fapta care ar putea aparţine vreodată Băncii C. SA(aşa cum ar fi cazul, de pilda, al unei societăţi de transport persoane care ar încredinţa îndeplinirea efectiva a atribuţiilor sale unui conducător auto pentru a asigura deplasarea calatorilor), ci aparţine(este atributul exclusiv) statului roman, ca unic deţinător al forţei coercitive.
Cu privire la cea de-a doua condiţie „ comitentul sa fi încredinţat prepusului sau îndeplinirea unei asemenea atribuţii” arată că subiectul de drept care are atribuţia de a încredinţa exercitarea activităţii de executare silita este fără niciun dubiu statul roman, dreptul comun in materie constituindu-1 art. 373 Cod de procedura civila.
Invocă totodată prevederile Legii 188/2000, Ordinul 2628/08.11.2009. publicat in M.Of. nr.565/19.11.2009 prin care statul roman a fost acela care a investit cu atributul forţei coercitive executorii bancari iar ca jurisprudenţă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr.4494/2007, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 267/2003; 662/2005 şi decizia nr. 1/2006.
Pe cale de consecinţa, cum stabilirea răspunderii Banca C. SA s-a întemeiat exclusiv pe dispoziţiile art. 1000 alineat 3 Cod de procedura, consideră că hotărârea pronunţata a fost data cu Interpretarea greşita a actului juridic dedus judecăţii, schimbând natura si înţelesul lămurit şl vădit neîndoielnic al acestuia(art.304 pct8 Cod de procedura civila).
De asemenea apreciază că a fost încălcat si principiul specialităţii capacităţii de folosinţă al Banca C. SA , ca persoana juridica, reglementat prin ari,34 alineat 1 din Decretul nr.31/1954(Persoana juridica nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului el, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut). Ori, Banca C. SA nu are prin lege sau actul constitutiv, atributul exercitării forţei coercitive In vederea îndeplinirii pe cale silita a drepturilor sale subiective civile şi prin urmare nu a investit pe nimeni pentru exercitarea forţei coercitive in vederea îndeplinirii pe cale silita a drepturilor sale subiective civile si nici nu a încredinţat vreunui subiect de drept civil îndeplinirea unei asemenea activităţii.
In considerarea celor expuse privind lipsa raportului de prepuşenie. solicită instanţei de control judiciar sa dispună admiterea recursului si constatând ca in speţa Banca C. SA nu are calitatea de comitent iar executorul bancar nu are calitatea de prepus, să modifice în parte hotărârea nelegala, in sensul ca datorita inexistentei raportului juridic prevăzut la art. 1000 alineat 3 Cod de procedura civila, cererea noua, completatoare privind întoarcerea executării să fie respinsa fata de Banca C. SA ca nefondata.
Cu privire la probele administrate in cauza, solicită a fi avute în vedere următoarele aspecte.
– în ce priveşte raportul de expertiza contabila întocmit de către expert T. C., arată că suma încasata de Banca C. SA de la debitor in urma distribuirii preţului de adjudecare, respectiv suma de 258.770 lei, nu a fost contestata de banca, ba chiar a fost de acord cu restituirea acesteia in situaţia in care reclamantul nu o poate obţine de la debitorul urmărit.
– în ce priveşte celelalte cheltuieli, apreciază că acestea au fost efectuate de către reclamant în calitate sa de proprietar si nu trebuie sa fie suportate de către creditorul ipotecar, întrucât limita legala prevăzuta de lege pentru răspunderea creditorului in cazul evicţiunii adjudecatarului este clar stabilita de către art. 622 alin. 2 Cod procedura civila.
– în ce priveşte raportul de expertiza imobiliara, arată că acest raport nu este o proba utila, concludenta si nici pertinenta in soluţionarea cauzei, i nu răspunde obiectivului admis de către instanţa. In acest sens învederează că din raportul de expertiza tehnica, depus la instanţa rezulta ca obiectivul la care a răspuns expertul a fost determinarea prin metode de evaluare conform normelor ANEVAR a excedentului de valoare pentru bunurile imobile cumpărate prin adjudecare, împrocesate cu prezentarea evoluţiei valorilor de la data adjudecării pana la momentul predării bunului – data deciziei civile 731/oct.2008 a Tribunalului Călăraşi. Or din cererea de probatorii aflata la dosarul instanţei la fila 82 rezulta ca obiectivul propus de către reclamant a fost “stabilirea excedentului de valoare al bunurilor imobile de la momentul adjudecării până la momentul introducerii acţiunii de faţă”. Cererea de probatorii nu a fost înaintata pârâţilor de către instanţa pentru a fi puse in discuţie obiectivele, deşi a fost depusa la termenul din 08.10.2009.
Menţionează că la data de 29.10.2009, prin încheiere instanţa admite probatoriile aşa cum au fost formulate, fără însă a se pronunţa si asupra probelor solicitate de către Banca C. SA prin întâmpinarea depusa la dosarul instanţei pentru termenul de judecata din 08.10.2010,
Din prezentarea obiectivului la care a răspuns expertul judiciar si a obiectivului pe care 1-a admis instanţa, arată recurenta , se poate observa neconcordanţa acestora, fiind astfel încălcat în opinia sa principiul nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil.
În al doilea rând arată că pornind de la obiectivul reţinut de către expert in raportul de expertiza, deşi acesta se refera la calculul valorii tehnice a imobilelor adjudecate pana la momentul predării acestora, apreciat de către expert ca fiind octombrie 2008, în realitate din nici una .din probele administrate in cauza nu rezulta ca momentul predării bunurilor este octombrie 2008. acesta fiind ales aleatoriu de către expert. Consideră că daca s-ar fi avut în vedere obiectivul formulat de reclamanta si admis de către instanţa, momentul la care ar fi trebuit stabilit aşa zisul “excedent de valoare” ar fi fost data Introducerii acţiunii, respectiv iulie 2009.
Apreciază că era obligatorie probarea existentei excedentului stabilit, adică plusul de valoare care a fost adus de către adjudecatar imobilelor adjudecate, aspect care nu s-a realizat de către expertul judiciar.
De asemenea consideră greşit modul de stabilire a valorii imobilului, expertul a prezentat in raportul de expertiza etapele acestuia, iar la litera b) din raport s-a arătat ca s-a procedat “la stabilirea valorii ca noua a imobilului, respectiv utilizând preturile unitare” având in vedere Cataloagele de reevaluare editate in 1964,
După stabilirea acestei valori noi a imobilelor, valoarea a fost actualizata la nivelul lunii noiembrie 2008, stabilindu-se “VALOAREA TEHNICA CA NOUA LA NIVELUL LUNII NOIEMBRIE 2008” LA CARE s-a aplicat un coeficient de “piaţă – individualizare”, coeficienţi avuţi in vedere de experţi pentru case, vile si alte construcţii si in cazul vânzărilor libere, convenţionale in care preţul se stabileşte in funcţie de oferta vânzătorului.
Precizează că in nici un moment expertul nu a avut in vedere situaţia de fapt a imobilelor adjudecate, respectiv ca vânzarea acestora a reprezentat o vânzare forţată, in cadrul căreia bunurile imobile au fost executate ca un tot unitar, ceea ce a impus un preţ diminuat de valorificare a acestora. Dimpotrivă, trecând peste condiţiile de valorificare a imobilelor adjudecate, expertul a apreciat ca se impune si o lotizare ipotetica a acestor suprafeţe de teren, cu accese proprii si la preţul cel mai avantajos, preţ care, de asemenea, nu a fost dovedit de către expert.
Ca atare, apreciază că ceea ce s-a calculat de către expert nu reprezintă excedentul de valoare, ci valoarea tehnica a imobilelor adjudecate, care prezintă informaţii de natura tehnica, fiind un raport bazat pe sistemul costurilor.
Consideră că trebuia avut in vedere ca bunurile au fost obţinute de către adjudecatar in cadrul unei proceduri de executare silita, după ce au fost organizate 15 licitaţii pentru bunurile debitoare SC A. U. M. SA, iar pentru stabilirea preţului de scoatere la licitaţie s-au avut in vedere rapoartelor da evaluare întocmite de evaluatorii creditorului in anul 2005 si nu 2004 cum se retine in raportul de expertiza.
In consecinţa, precizează că în opina sa concluziile raportului de expertiza nu sunt fondate si nici nu exprima un punct de vedere corect, cu atât mai mult cu cat acestea nici măcar nu corespund obiectivului admis de către instanţa, motiv pentru care consideră ca nu poale fi omologat ca un mijloc de proba pertinent in prezenta cauza, solicitând refacerea si completarea probatoriului administrat in cauza.
III Recurenta – reclamantă SC. R. T. AJ. S.R.L. formulează recurs criticând sentinţa atacată pentru motive de nelegalitate şi netemeinice, invocând în acest sens art. 304 alin 7 si 9 , precum şi art. 304 indice 1 Cod procedură civilă , apreciind că soluţia pronunţata pe plângerea completata este contrara textului legal, a fost data cu interpretarea greşita a legii.
In privinţa criticilor de nelegalitate arată că nemotivat si nelegal a fost respinsa cererea sa de notare a interdicţiei de înstrăinare a bunurilor astfel cum a solicitat in plângerea iniţiala.
Menţionează că solicitarea sa viza înscrierea unei interdicţii de înstrăinare ce privea părţile: SC A. U. M. si ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE OLTENIŢA, precum si orice alt terţ interesat, si se refera la notarea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti de întoarcere a executării silite, respectiv sentinţa civila nr. 377/26.02.2009 pronunţata în dosar nr. 37/269/2008 care nu – i este opozabila conform dispoziţiilor art. 20 alin 3 din legea cadastrului, societatea – adjudecatar-proprietar nefiind parte in dosarul sus – menţionat.
Precizează că deşi cu privire la executarea silita prin care a dobândit proprietatea bunurilor, instanţa s-a pronunţat prin hotărârea nr. 867/25.04.2007 in dosarul nr. 40/269/2006, admiţându-se contestaţia la executare şi desfiinţându-se actele de executare cu privire la 8 imobile, nu s-au dispus masuri cu privire la restabilirea situaţiei anterioare executării silite.
Arată că dispoziţiile legale in materie de carte funciara si jurisprudenţa permit notarea interdicţiei de înstrăinare la cererea părţii interesate câta vreme justifica un interes pentru aceasta indisponibilizare a bunului litigios. Pe cale de consecinţa, in cartea funciara, consideră recurenta , ar trebui sa fie notata interdicţia de înstrăinare pana la plata efectiva a creanţei stabilita prin hotărâre judecătoreasca, pentru ca altfel fiind, proprietatea sa rămasa doar intabulata, nu mai poate fi protejata si nu mai exista nici o garanţie a executării hotărârii in pretenţii, daca se va ajunge ca un terţ sa devină proprietar, daca nu ar fi notata o interdicţie de vânzare, el ar putea invoca buna credinţa la cumpărare.
Cu privire la restabilirea situaţiei anterioare arată că a solicitat ca dreptul de creanţa, despăgubiri sa cuprindă folosul nerealizat cat si pierderea efectiva suferita , însă instanţa nu a admis cererea accesorie in acest sens, omologând concluziile eronate ale expertizei.
Menţionează ca a solicitat prin cererile completatoare dar si prin nota de probatorii, respectiv obiectivele de expertiza ca beneficiile nerealizate de reclamanta, astfel cum au fost ele expuse in acţiunea iniţiala si precizări – contractarea unor credite pentru care au fost gajate bunurile adjudecate, existenta unui plan viabil de afaceri si alte beneficii ce se vor calcula privind bunurile adjudecate, sa cada in sarcina intimaţilor in temeiul răspunderii civile.
Prin expertizele dispuse in cauza, consideră că nu au fost calculate aceste beneficii nerealizate deşi la dosar se afla deja un raport de expertiza extrajudiciara cuprinzând concluzii si anexe in acest sens.
Menţionează ca lipsa de folosinţa a fost solicitata prin cererea pentru întoarcerea executării silite si restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea preţului si plata daunelor aferente, depusa pana la prima zi de înfăţişare, folosul nerealizat al afacerii pentru care au fost achiziţionate imobilele fiind de esenţa pagubei materializate in patrimoniul său.
În al treilea rând arată că expertizele au fost omologate parţial, cuantumul expertizei contabile a fost redus in mod nejustificat, suma finala nu cuprinde rata inflaţiei dar nici o dobânda de actualizare a preţului plătit si a celorlalte cheltuieli cuprinse in expertiza contabila, considerând că prin această modalitate stabilită de către instanţa de fond nu a fost făcuta o reparaţie completa si corespunzătoare a prejudiciului suferit, totalul dreptului său de creanţa conform probelor administrate in cauza fiind de 16.729.194 + 391.877 = 17.121.071 lei. Prin urmare consideră că folosul nerealizat in raport de preţul plătit nu a găsit o rezolvare legala si a fost prejudiciaţi prin respingerea lui aşa încât soluţia pronunţata este data cu aplicarea greşita a legii si nu este fundamentata in întregime pe probele administrate, selecţionate si interpretate intr-un mod lipsit de obiectivitate care sa conducă la admiterea in parte si nu in totalitate a plângerii si cererilor accesorii formulate.
Pe cale de consecinţa solicită admiterea recursului , modificarea hotărârii fondului admiterea plângerii in totalitate, modificarea încheierilor in sensul admiterii in întregime a cererilor de înscriere in cartea funciara si pe cale de consecinţa admiterea cererilor aşa cum au fost formulate, respectiv notarea dreptului de creanţa cu referinţa la valoarea ce s-a stabilit prin expertiza cuprinzând preţul plătit – daune interese pentru lipsa de folosinţa, restituire preţ, fructe, spezele, daune interese si spezele vinderii – precum si cheltuielile legate de lucru conservare, bun mobil care primesc figura juridica a unui privilegiu al cumpărătorului adjudecatar care a fost evins prin efectul întoarcerii executării, fără să-şi primească echivalentul obligaţiei sinalagmatice întoarse ca executare – preţul si paguba; notarea dreptul de retenţie derivând din creanţa majorata in condiţiile admiterii recursului si a interdicţia de înstrăinare a imobilelor menţionate
Solicită să se constate în principal întoarcerea executării silite si restabilirea situaţiei anterioare incluzând restituirea preţului si a daunelor aferente in cuantum total de 17.121.071 lei, urmând ca proprietatea imobilelor sa fie întoarsa in patrimoniul debitorului urmărit – SC A. U. M. iar prin admiterea cererii de întoarcere a executării silite, cererea sa iniţiala – in parte – privind dreptul de retenţie, interdicţia de înstrăinare si notarea dreptului de creanţa sa fie constatate ca soluţionate prin cererea accesorie admisa.
în subsidiar în măsura în care se va aprecia că întinderea dreptului de creanţă este cel stabilit prin expertize (16.470.424 + 391.877 = 16.862.301 lei ) solicită întoarcerea executării silite si restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea preţului si plata daunelor aferente in cuantum total de 16.862.301 lei precum şi obligarea în solidar a intimaţilor A. U. M., BANCA C. şi EXECUTOR BANCAR D. O. la plata acestei sume astfel majorată.
Prin notele scrise, intimata A. U. M.. PRIN LICHIDATOR CC I. IPURL FILIALA CĂLĂRAŞI solicită menţinerea ca legala si temeinica a sentinţei civile nr. 799/22.04.2010 pronunţata in dosarul 1869/269/2009 de Judecătoria Olteniţa si respingerea tuturor recursurilor declarate pentru următoarele considerente:
Recursul formulat de recurenta petenta SC R. T. AJ SRL solicită a fi respins întrucât prin sentinţa pronunţata s-a admis plângerea de carte funciara si întoarcerea executării silite solicitate, prin omologarea rapoartelor de expertiza dispuse in cauza.
Consideră ca prejudiciul suferit de către societatea recurenta a fost pe deplin acoperit si va fi acoperit de către intimaţii Banca C. SA , Executor D. O., întrucât intimata se afla in faza de lichidare.
Solicită respingerea cererii privind notarea interdicţiei de înstrăinare, întrucât ca efect al hotărârii judecătoreşti, bunul imobil se va întoarce in patrimoniul intimatei cu notarea tuturor sarcinilor corespondente ce aparţin Băncii si Administraţiei Financiare Olteniţa.
În privinţa recursului formulat de Banca C. SA solicită respingere acestuia, apreciind că în mod corect prima instanţa a aplicat legea,, determinarea ca moment de pornire al calcului prejudiciului fiind in corect făcuta de instanţa, drept octombrie 2008, respectiv momentul la care s-a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 867/2007 a Judecătoriei Olteniţa.
Arată că in prezent prin cererile de înscriere la Cartea Funciara din 25.05.2010, formulate ca urmare a Deciziei Civile nr. 313R/2010 pronunţata de Tribunalul Călăraşi, imobilele notate in CF la nr. 36, 37, 38 adjudecate in cadrul aceleaşi proceduri de adjudecare ca cea de fata in care se solicita întoarcerea executării silite, au fost întoarse in patrimoniul debitorului urmărit, fiind notate totodată şi toate sarcinile ce afectau aceste imobile.
Consideră că recurenta – pârâta Banca C. SA care a încasat preturile de adjudecare, prin frauda la lege comisa de Executorul Bancar D. O. trebuie sa restituie aceasta suma si despăgubiri corespondente pentru toţi cei prejudiciaţi, incluzându-o şi pe recurenta – reclamantă, acesta neputându-se îndrepta împotriva sa deoarece se află în procedură de lichidare, iar obligarea in solidar pronunţata de instanţa de fond permite recurentei – reclamante sa se îndrepte împotriva celorlalţi intimaţi.
Si recursul formulat de D. O. consideră că trebuie să fie fi respins întrucât la dosar se regăseşte o dovada privind domiciliul acestei persoane .
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurenţi, Tribunalul Călăraşi a apreciat că acestea sunt întemeiate pentru cele ce urmează:
Tribunalul, rezumând motivele invocate, a constatat că sentinţa este criticată în primul rând pentru motive de nelegalitate, fiind invocată nelegala citare a recurentului pârât executor bancar D. O. şi încălcarea dreptului la apărare, necompetenţa materială a instanţei de fond şi nelegala timbrare a cererii completatoare având ca obiect întoarcerea executării silite.
Instanţa a analizat primele două motivele de casare ce sunt de ordine publică , iar în raport de prevederile art. 312 alin 6 şi alin 7 Cod procedură civilă conform cărora în caz de casare a hotărârii atacate instanţa va trimite dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente ori organului cu activitate jurisdicţională sau, în ipoteza în care constată că ea însăşi este competentă să soluţioneze pricina potrivit competenţei sale, va reţine cauza spre rejudecare, a apreciat că prioritar este motivul prev. de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, şi apoi motivul prevăzut de art. 304 pct. 5. Cod procedură civilă.
Sub aspectul competenţei judecătoriei, Tribunalul a considerat că este nefondat motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, competenţa aparţinând judecătoriei ca primă instanţă şi nu tribunalului având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art. 50 din Legea II 1996 plângerea împotriva încheierii de carte funciară se soluţionează de judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul.
În ceea ce priveşte soluţionarea cererii având ca obiect întoarcerea executării silite , s-a reţinut că instituţia întoarcerii executării este reglementată în Cartea V „Despre executarea silită” a codului de procedură civilă, secţia a-VI1-a unde la art.404 ind.1 alin. l C. proc. civ. se prevede că „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia”.
Conform art.404 ind.2 alin.3 C. proc. civ. „Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin.(l) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii”.
Din interpretarea acestor dispoziţii reiese că cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ţine de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluţionare irevocabilă a fondului litigiului şi că dispoziţiile legale aplicabile cu privire la instanţa competentă şi căile de atac sunt cele prevăzute în acest capitol pentru executare şi respectiv contestaţie la executare;
Totodată, având în vedere şi jurisprudenţa ICCJ DECIZIA NR. 560 /II februarie 2010- SECŢIA COMERCIALĂ, s-a reţinut că, stabilindu-se o procedură judiciară contradictorie pentru soluţionarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestaţiei la executare, acesteia îi sunt aplicabile procedura de soluţionare şi căile de atac prevăzute pentru contestaţia la executare – instituţia cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării, care reprezintă o contestaţie specială la executare.
În speţă, făcând aplicarea prevederilor art.373 ind.3 alin.(2) C. proc. civ. conform cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară şi întoarcerea executării silite, aparţine judecătoriei Olteniţa şi nu Tribunalului Călăraşi cum greşit susţine recurenta Banca C. SA.
În schimb, Tribunalul Călăraşi a găsit întemeiat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă privind nelegala citare şi încălcarea dreptului la apărare, invocat de către intimatul – recurent executor bancar O. D.
În acest sens, s-a constatat că intimatul – recurent executor bancar O. D. – a fost introdus în cauză la data 23 iulie 2009, fiind citat în Bucureşti, la sediul Banca C. SA – sucursala Lipscani, toate citaţiile fiind primite de către funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei şi nu de către intimat. Abia la termenul de judecată din data de 11.02.2010, după admiterea şi administrarea probatoriilor, intimata Banca C. SA aduce la cunoştinţa primei instanţe că intimatul – recurent nu mai lucrează în cadrul instituţiei sale de circa 3 ani, necunoscând noul domiciliu.
În şedinţa de judecată din data de 04.03.2010 reclamanta învederează că domiciliul intimatului – recurent D. O. este în Slobozia , str. M. B., bloc I,
Din acest moment, la instanţa de fond, atât citaţiile, cât şi sentinţa au fost comunicate pârâtului la adresa din Slobozia, procedurile de citare şi de comunicare a sentinţei fiind îndeplinite prin afişare.
In recurs, intimatul – recurent executor bancar O. D. face dovada faptului că nu mai locuieşte în domiciliul din Slobozia de circa 5 ani, prezentând în acest sens adresa nr. 5/11.10.2010 emisă de Asociaţia de proprietari din care reiese că acesta a fost înscris în cartea imobilului ca locuitor al din Slobozia, str. Matei B., bloc I, până în aprilie 2005, dată de la care a fost scos din evidenţele administraţiei.
Procesul civil nu se poate desfăşura fără a asigura dreptul la apărare pârtilor. Prin drept la apărare în sens material se desemnează ansamblul prerogativelor recunoscute de lege pârtilor în scopul susţinerii intereselor lor. In aceasta perspectiva dreptul la apărare include în conţinutul sau si posibilitatea pârtilor de a lua la cunoştinţa de proces şi de toate actele de la dosar.
Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face potrivit art. 90 Cod procedură civilă la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Această dispoziţie trebuie înţeleasă în sensul că atunci când partea , în afară de domiciliu , are şi o reşedinţă, unde în fapt ea locuieşte , ea trebuie citată în acel loc , deoarece citarea are drept scop încunoştinţarea părţii despre existenţa procesului, pentru ca ea să se poată prezenta şi să-şi facă apărările pe care le consideră necesare.
De reţinut este faptul că prin domiciliu în sensul codului de procedură civilă nu se înţelege domiciliul scriptic, ci locul unde partea locuieşte efectiv. De altfel, şi în jurisprudenţa europeană autonomia acestei noţiuni nu semnifică ignorarea accepţiunii ei clasice, anume locul unde o persoană trăieşte în mod permanent. Mai mult, jurisprudenţa europeană a extins noţiunea de „ domiciliu”, aceasta fiind considerată aplicabilă şi la alte situaţii , inclusiv „ domiciliu profesional „locul unde o persoană îşi desfăşoară activitatea.
În speţă, intimatul a demonstrat faptul că nu îşi mai desfăşoară activitatea la sediul intimatei Banca C. SA din Bucureşti de circa 5 ani , aspect confirmat de către aceasta, precum şi faptul că nu mai locuieşte efectiv la adresa din Slobozia de a asemenea de circa 5 ani, aşa încât comunicarea actelor de procedură şi citarea intimatului – recurent atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului ( art. 312 alin 5 teza a II a Cod procedură civilă) s-a realizat nelegal, aspect care, deşi neimputabil judecătorului fondului, atrage însă nulitatea hotărârii, având în vedere că potrivit art. 85 Cod procedura civila, citarea pârtilor în proces reprezintă garanţia respectării accesului efectiv la justiţie, si a transparentei actului de judecata. De aceea, nerespectarea acestei obligaţii reflecta încălcarea unui drept fundamental ocrotit de art.6 din CEDO în planul dreptului naţional, sancţiunea fiind nulitatea hotărârii date fara citarea pârtilor conform legii.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul Călăraşi, prin decizia civilă nr.1054/R/2010 a reţinut că intimatului – recurent O. D. i-a fost încălcat dreptul la apărare si prin aceasta dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 CEDO aşa încât, în baza art.305 Cod procedura civila si art.304 pct. 5 Cod procedura civila coroborate cu dispoziţiile art.312 alin.3 Cod procedura civila, a fost admis recursul, casată sentinţa civila recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţa.
S-a dispus ca, la rejudecare, instanţa de fond să aibă în vedere si celelalte motive invocate în cererile de recurs şi a căror cercetare de către instanţa de control judiciar a devenit inutilă, întrucât calificarea juridica, discuţiile cu privire la motivarea în drept a acţiunii, timbrarea cererii, se vor face după citarea, comunicarea copiei după cererea de chemare în judecata si a înscrisurilor si pârâtului O. D. Soluţia s-a pronunţat cu opinia separată a unuia dintre membrii completului de judecată care a opinat că se impunea admiterea recursului declarat de Banca C. SA şi executor judecătoresc, modificarea sentinţei în sensul respingerii plângerii de CF.
Împotriva deciziei nr.1054/R/2010 a Tribunalului Călăraşi s-a formulat contestaţie în anulare de către contestatoarea S.C. R. T. A.J. S.R.L. Olteniţa care a solicitat anularea deciziei şi rejudecarea cauzei în recurs întrucât la judecarea acestuia instanţa nu a avut în vedere înscrisul depus la dosar, respectiv adresa din 23.06.2010 a Serviciului Evidenţei Persoanelor privind domiciliul executorului bancar D. O. şi faptul că citarea s-a făcut la domiciliul său.
Prin decizia civilă nr.307/R/2011 Tribunalul Călăraşi a admis contestaţia în anulare formulată, a anulat decizia civilă nr.1054/R/2010 a Tribunalului Călăraşi şi a stabilit termen pentru rejudecarea recursului.
Prin încheierea nr.4853/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de Banca C. SA şi a dispus strămutarea judecării acestui dosar la Tribunalul Sibiu cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite înainte de strămutare.
După înregistrarea cauzei la Tribunalul Sibiu, prin încheierea din 3.11.2011, funcţie de obiectul cauzei, s-a stabilit că apelul este calea de atac, cu motivarea prezentată în încheierea sus-menţionată.
Rejudecând apelul în urma admiterii contestaţiei în anulare de către Tribunalul Călăraşi, tribunalul reţine următoarele:
În cauză s-a declarat apel de către următoarele părţi:
1.Petenta S.C. R. T. A.J. S.R.L. Olteniţa a solicitat schimbarea în parte în sensul admiterii acţiunii sale precizate în totalitate, respectiv să se admită şi diferenţa de pretenţii până la 17121017 lei.
2.Intimata Banca C. SA a solicitat, în principal, desfiinţarea sentinţei atacate urmare a faptului că a fost pronunţată de o instanţă necompetentă având în vedere că obiectul cauzei are o valoare mai mare de 500 000 lei. S-a invocat de asemenea greşita respingere a cererii de recuzare formulată împotriva judecătorului de la fond şi excepţia netimbrării corecte a acţiunii de către instanţa de fond care a impus petentei reclamante doar plata unei taxe de 194 lei aşa cum legea prevede pentru contestaţia la executare, deşi nu ne aflăm în cadrul unei astfel de contestaţii. În subsidiar s-a solicitat schimbarea în tot în sensul respingerii acţiunii formulate ca inadmisibilă. S-a susţinut că prima instanţă a permis reclamantei să formuleze o acţiune în întoarcerea executării alături de o plângere împotriva unei încheieri de carte funciară. Apelanta susţine că aceasta este inadmisibilă întrucât plângerea împotriva unei încheieri de carte funciară are caracter necontencios, iar grefarea unei acţiuni în întoarcerea executării pe această plângere o transformă într-o cerere contencioasă care ar trebui respinsă în baza art.335 Cod proc. civ. De asemenea, completarea cererii formulate iniţial nu este permisă de legislaţia privind publicitatea imobiliară care prevede că cel care a cerut înscrierea nu va putea întregi în căile de atac cererea pe care s-a întemeiat încheierea atacată. Apelanta mai critică soluţia primei instanţe şi pentru că s-a apreciat greşit momentul la care s-a născut dreptul la dezdăunări, pentru greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr.7/1996 întrucât reclamanta era şi este înscrisă în CF ca proprietară a imobilelor, astfel că nu poate face dovada dreptului de creanţă, a dreptului de retenţie şi a interdicţiei de înstrăinare a căror înscriere o solicită. În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei se susţine că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât s-au cumulat temeiurile de răspundere civilă, astfel că creditoarea a ajuns să răspundă pe trei tipuri diferite de răspundere care prin natura lor se exclud. Se mai susţine că instanţa de fond a interpretat greşit legea atunci când a făcut aplicarea dispoziţiilor referitoare la evicţiune care nu sunt aplicabile în cazul vânzării în cadrul executării silite; s-a aplicat răspunderea solidară a creditoarei cu executorul bancar şi cu debitoarea, deşi art.522 Cod proc. civ. exclude răspunderea solidară a creditoarei care răspunde numai în limita sumei încasate; s-a reţinut în mod greşit frauda la lege comisă de executor şi existenţa raportului de prepuşenie între creditoare şi executorul bancar. În final se critică şi netemeinicia sentinţei atacate în ceea ce priveşte momentul naşterii dreptului la restabilirea situaţiei anterioare şi omologarea totală a raportului de expertiză.
3.În cauză a formulat apel şi executorul judecătoresc D. O. solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât nu a fost citat la domiciliul său din Bucureşti, ci în Slobozia unde nu mai locuieşte de 5 ani; aplicarea greşită a art.225 Cod proc.civ. deşi nu a fost citat corect, necompetenţa materială a judecătoriei în judecarea cauzei de faţă şi reţinerea greşită a culpei sale în efectuarea executării silite, precum şi lipsa explicaţiilor privind compunerea prejudiciului reţinut de instanţa de fond.
Apelul declarat de apelanţii Banca C. SA şi executorul bancar O. D. sunt întemeiate şi vor fi admise pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Cauza de faţă are ca obiect plângerea formulată de S.C. R. T. A.J. S.R.L. Olteniţa împotriva încheierii de CF nr.52/22.05.2009 din CF 52 cu nr. cadastral 3/5. Prin această încheiere s-a respins cererea petentei reclamante S.C. R. T. A.J. S.R.L. Olteniţa de notare a dreptului său de creanţă de 13791755 lei, a dreptului de retenţie şi a interdicţiei de înstrăinare în favoarea petentei întrucât aceasta este proprietar în cartea funciară.
Acţiunea a fost completată ulterior cu o cerere de întoarcerea executării silite, restabilirea situaţiei anterioare, restituirea preţului şi daune constând în lipsa de folosinţă, fructe, speze şi cheltuieli cu conservarea bunului.
Pentru a lămuri starea de fapt se impune un scurt istoric al cauzei.
Imobilele în litigiu sunt înscrise în cartea funciară nr. 7 N Mânăstirea şi poartă numerele cadastrale 9,3/2, 3/4, 3/5 şi 3/6. Acestea au fost proprietatea S.C. A. U.M. S.A. şi scoase la vânzare la licitaţie publică în cadrul executării silite pentru recuperarea unor datorii pe care debitoarea S.C. A. U.M. S.A. le avea faţă de creditoarea Banca C. SA
Executarea silită a fost efectuată de creditoare prin executorul bancar D. O., iar imobilele au fost adjudecate de petenta S.C. R. T. S.R.L. Olteniţa la un preţ de 258 770 lei care a încasat integral de creditoarea Banca C. SA. Petenta a fost înscrisă în cartea funciară ca proprietar al imobilelor respective.
Prin sentinţa civilă nr.867/2007, Judecătoria Olteniţa a admis contestaţia la executare formulată de AFP Olteniţa şi a anulat actele de executare subsecvente vânzării la licitaţie din data de 23.11.2006 a bunurilor imobile înscrise în cartea funciară nr. 7 N Mânăstirea cu numerele cadastrale 9,3/2, 3/4, 3/5 şi 3/6. Recursurile declarate împotriva acestei sentinţe au fost respinse.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr.377/2009 Judecătoria Olteniţa a admis acţiunea formulată de debitoarea S.C. A. U. M. S.A. şi a dispus întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare acesteia pentru 10 imobile identificate prin procesele-verbale nr.13,14 şi 15 din 23.11.2006, între acestea incluzându-se şi imobilele adjudecate de petenta S.C. R. T. S.R.L. Olteniţa.
Ambele litigii, atât contestaţia la executare, cât şi acţiunea având ca obiect întoarcerea executării silite au fost purtate fără ca petenta S.C. R. T. S.R.L. Olteniţa să fi fost parte în cadrul acestora. Niciuna dintre aceste hotărâri judecătoreşti nu a fost înscrisă în cartea funciară, deci petenta figurează în continuare ca proprietar tabular al acestora.
În litigiul de faţă, petenta a solicitat anularea încheierii de CF şi înscrierea în cartea funciară a dreptului său de creanţă pentru restituirea preţului şi a despăgubirilor cauzate prin pierderea imobilelor, drept de creanţă a cărui existenţă trebuia constatată de instanţe în cadrul aceluiaşi proces ca urmare a întoarcerii executării silite.
Cererea sa de înscriere în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare, a creanţei de 17.121.017 lei în favoarea sa şi a dreptului de retenţie până la plata acestei sume a fost respinsă prin încheierea de CF nr.52/19.05.2009 a O.C.P.I. Călăraşi care a reţinut că petenta este înscrisă în cartea funciară ca proprietar ala bunurilor, astfel că nu se poate înscrie creanţa sa şi dreptul de retenţie care nici nu sunt certe.
În primul rând, în ceea ce priveşte motivul de apel privind competenţa materială a instanţei de fond, acesta este neîntemeiat. Prin decizia nr.5/2012 Î.C.CJ. admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a stabilit că instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
Pe fond, prima instanţă a admis în mod greşit plângerea împotriva încheierii de carte funciară. Cererea reclamantei de înscriere era evident inadmisibilă, ca urmare plângerea este neîntemeiată pentru următoarele.
Unul dintre principiile cărţilor funciare este cel al relativităţii care arată împotriva cui se pot face înscrierile. Potrivit acestui principiu, înscrierea unui drept în cartea funciară se poate face numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii, este înscris în cartea funciară ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea va fi făcută.
Ca urmare, hotărârile judecătoreşti care au dispus anularea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare pentru 10 imobile nu se vor putea înscrie în cartea funciară împotriva reclamantei întrucât aceasta nu a fost parte în proces şi s-ar încălca principiul relativităţii. Cât timp reclamanta este proprietar de CF nu se poate nota interdicţia de înstrăinare solicitată de ea pentru că este singura care poate înstrăina imobilul. De asemenea, nu se poate nota dreptul de retenţie pentru că reclamanta este proprietar tabular şi nici dreptul de creanţă pentru că acesta nu era stabilit printr-un act autentic sau printr-o hotărâre judecătorească, astfel că din acest punct de vedere cererea de înscriere în CF este prematură.
De altfel, chiar şi petenta a arătat în acţiunea sa că „dacă se va considera că hotărârea de întoarcere a executării silite îşi produce efectele susţine că în patrimoniul său se regăseşte un drept de retenţie pentru suma de 15.697.958,51 lei (pretenţii majorate ulterior) ce este strâns legat de bun”. Prin formularea condiţionată, petenta însăşi admite că încă nu a pierdut bunul, dar ar putea să îl piardă în viitor.
De asemenea, prin cererea respinsă de registratorul de carte funciară, reclamanta a solicitat notarea în CF a creanţei, dar creanţa nu este certă lichidă şi exigibilă, abia prin cererea completatoare s-a solicitat stabilirea acestei creanţe.
Cererea având ca obiect întoarcerea executării silite a rămas parţial fără obiect pentru că pârâta Banca C. SA restituit, în cursul procesului de faţă, suma achitată de petentă cu titlu de preţ al imobilului în litigiu, mai exact suma de 258 770 lei (f.19 dosar 12/116/2011 Tribunalul Sibiu), ca urmare pentru această sumă nu se mai justifică admiterea acţiunii.
În ceea ce priveşte celelalte pretenţii formulate, reprezentând, aşa cum se arată în acţiune (f.14 dosar Judecătoria Olteniţa), pe lângă preţul plătit, daune interese pentru lipsa de folosinţă, fructe, speze, daune-interese şi spezele vinderii, precum şi cheltuieli legate de lucru – conservare, care, potrivit celor susţinute de petentă, primesc figura juridică a unui privilegiu al cumpărătorului adjudecatar care a fost evins prin efectul întoarcerii executării, acestea sunt neîntemeiate.
Petenta nu poate pretinde aceste despăgubiri de la creditoarea Banca C. SA şi nici de la executorul bancar. Potrivit art.522 Cod proc.civ., dacă a fost evins total sau parţial, adjudecatarul îl poate acţiona pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit. În măsura în care nu se poate îndestula de la debitor, adjudecatarul îi poate acţiona pe creditorii care au încasat preţul de adjudecare, în limita sumei încasate de aceştia.
Din analiza textului legal indicat rezultă că petenta nu se poate îndrepta împotriva creditoarei Banca C. SA decât pentru preţul pe care aceasta l-a încasat, iar această sumă a fost deja restituită petentei. În ceea ce priveşte executorul bancar, răspunderea acestuia şi a comitentului său, creditoarea Banca C. SA, putea fi angajată numai în cazul în care s-ar fi dovedit frauda la lege pe care a comis-o acesta, ori în cauză o astfel de fraudă nu s-a dovedit. Instanţa de fond, în mod greşit şi cu ignorarea acestui text legal, a obligat pârâta creditoare la plata tuturor despăgubirilor, deşi ea nu putea răspunde decât în limita preţului încasat.
Petenta, în calitatea sa de adjudecatar s-ar putea întoarce cu o cerere în despăgubiri împotriva debitoarei S.C. A. U. M., însă condiţia esenţială pentru aceasta este să fi fost evinsă, ori aceasta nu s-a întâmplat şi nici nu se poate întâmpla pe baza hotărârilor judecătoreşti de întoarcere a executării silite mai sus indicate întrucât se opune principiul relativităţii care guvernează cărţile funciare, deci din acest punct de vedere acţiunea este prematură, petenta fiind în continuare proprietar tabular al imobilului.
În baza art.296 Cod procedură civilă apelul petentei va fi respins. Aceasta a formulat apel solicitând majorarea despăgubirilor acordate, respectiv acordarea întregii sume stabilite prin expertiză ca fiind prejudiciul suferit de societate. Însă aşa cum am arătat, pretenţiile petentei sunt neîntemeiate sau premature în totalitate şi se impune respingerea acţiunii sale pentru acest temei, astfel că şi apelul va avea aceiaşi soartă, urmând a fi respins ca neîntemeiat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată nici în fond şi nici în apel întrucât apelanta creditoare Banca C. SA nu a solicitat aceste cheltuieli, iar executorul bancar căruia i s-a admis de asemenea apelul, nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată.
